PARTAJ DE ASCENDENT. OMISIUNE DE COPIL. RENUNŢARE. ÎNSTRĂINARE DE CĂTRE ASCENDENT A PARTE DIN BUNURILE ÎMPĂRŢITE. ACŢIUNE ÎN REDUCŢIUNE. CONDIŢII DE EXERCITARE. DISPENSĂ DE RAPORT. INEGALITATEA LOTURILOR
| Comentarii |
|
Trib. Ilfov I. c. c., 22 Februarie 1933
1. Partajul de ascendent este nul dacă au fost omişi unul sau mai mulţi copii.
2. Copilul care renunţă la succesiune, nu poate fi, însă, considerat ca omis, chiar dacă nu a figurat în actul de împărţeală.
3. în cazul când după efectuarea partajului testamentar ascendentul a înstrăinat parte din bunurile aflate în lotul unuia dintre copii, acesta nu poate fi considerat ca omis la împărţeală, ci are numai acţiunea în reducţiune, dacă îi este atinsă rezerva.
4. In partajul de ascendent dispensa de raport nu trebuie arătată, fiindcă prin însuşi faptul că ascendentul face împărţeala în părţi inegale se învederează voinţa sa, ca un comoştenitor să aibă mai mult decât altul.
(Tudora Nae Bică cu Maria Toma Dumitru şi a.)
TRIBUNALUL: Asupra apelului făcut de Tudora Nae Bică contra încheierii din 1 Ianuarie 1924 a Jud. Ocol. rural Vidra, fost Străini-Dobreni, judeţul Ilfov, prin care s-a admis în principiu cererea de ieşire din indiviziune introdusă de către Maria Toma Dumitru.
Având în vedere actele din dosar, susţinerile părţilor şi concluziunile d-lui reprezentant al Ministerului Public, din şedinţa de la 16 Februarie 1933.
Având în vedere că apelanta Tudora Nae Bică a susţinut că, în faţa primei instanţe, acţiunea a fost admisă, neinvocându-se în faţa acelei instanţe testamentul defunctei Gherghina D. Apostol -autoarea comună - care a făcut un partaj de ascendent prin acest testament; că în apelul de faţă sus-numita invocă acest testament arătând că partajul nu poate să se facă decât conform dispoziţiilor din el; că însă în testament mai sunt cuprinse două persoane străine de moştenire, care nu au fost citate la prima instanţă, iar în apel nu se pot introduce; că, faţă de această situaţie, acţiunea trebuie respinsă urmând să se facă o alta, chemându-se toate persoanele arătate în testament;
Că dacă se trece peste această susţinere, apelanta a arătat că partajul testamentar este valabil, fiindcă deşi autoarea a lăsat prin el uzufructul averii soţului său, însă acesta a renunţat la uzufruct;
Că de asemeni s-a susţinut de apelantă că vânzările făcute nu sunt o cauză de revocare a testamentului, fiindcă prin ele nu s-a înlăturat vreun moştenitor de la succesiune; că dacă se înlătură testamentul şi dacă se consideră că vânzările făcute de autoare, sunt donaţiuni deghizate, apelanta a susţinut că aceste donaţiuni în felul cum sunt făcute, evidenţiază că autoarea a înţeles să le facă cu dispensă de raport;
Că în ceea ce priveşte raportarea de către Nicolae Bică, atât apelanta Tudora Bică cât şi Nicolae Bică au susţinut că acesta nu poate să fie obligat la raportare, nefiind comoştenitor.
Având în vedere că intimata Maria Toma Dumitru a susţinut că partajul testamentar este nul, fiindcă prin el s-a lăsat uzufructul unei alte persoane, iar împărţirea s-a făcut numai pentru nuda proprietate;
Că de asemeni este nul testamentul, fiindcă după facerea lui s-a dispus de bunurile arătate în el, prin donaţiuni deghizate;
Că, înlăturându-se testamentul, rămâne acţiunea de la prima instanţă, care a fost bine făcută faţă de toţi comoştenitorii;
Că, în ceea ce priveşte donaţiunile făcute, ele nu pot fi scutite de raport, fiindcă nu rezultă dispensa de raport, numai din faptul că donaţiile au îmbrăcat forma unui act oneros.
Având în vedere că acestea fiind susţinerile părţilor, urmează să examinăm chestiunile discutate.
Considerând că împărţeala de ascendent, făcută prin acte între vii, sau testament, este dominată de principiile de la partaj şi numai forma acestui partaj este aceea a unei donaţiuni sau testament; că de aceea beneficiarii acestui partaj nu sunt donatari sau legatari, ci sunt moştenitori.
Considerând că acest partaj este valabil, chiar când nu ar cuprinde toţi moştenitorii, - când cei omişi renunţă la succesiune, prin renunţare ei se consideră că nu au fost moştenitori; că în situaţia aceasta partajul cuprinzând pe toţi moştenitorii -fiindcă cei omişi sunt consideraţi că nu sunt moştenitori - el este un partaj valabil.
Considerând că dacă în această situaţie nu se mai discută valabilitatea partajului, ea cu atât mai mult nu se poate discuta, când întreaga avere a fost lăsată în uzufruct unei alte persoane, care a renunţat la uzufruct; or în speţa de faţă se constată că uzufructuarul a renunţat la legatul de uzufruct, asupra căruia acesta nu a avut niciodată pretenţii, necerând predarea legatului.
Considerând că partajul sub formă testamentară, din cauza caracterului arătat, nu îşi pierde valabilitatea, prin faptul numai că autorul a înstrăinat din bunurile cuprinse în el; că distincţiuni se impun, în cazul înstrăinărilor; că astfel, dacă autorul vinde bunuri din lotul format unui moştenitor, însă în lot mai rămân şi alte bunuri, partajul rămâne valabil, pentru că el cuprinde pe toţi moştenitorii, iar în cazul când moştenitorul, din lotul căruia s-a făcut vânzarea, are mai puţine bunuri decât este partea rezervei sale, acest moştenitor are acţiune în reducţiune; că de asemenea partajul este valabil când autorul donează aceluiaşi moştenitor din bunurile cuprinse în lotul său; că autorul prin acest act a căutat să-i dea în folosinţă cu un moment mai de vreme moştenitorului bunul, care fără donaţie ar fi fost luat de moştenitor la moartea autorului;
Că, numai când toate bunurile din lotul comoşte-nitorului ar fi fost transmise oneros sau în cazul transmisiunii cu titlu gratuit, transmisiunea să aibă loc către o altă persoană, acest partaj nu îşi mai păstrează valabilitatea, fiindcă, prin această înstrăinare, comoştenitorul este îndepărtat de la partaj;
Având în vedere că în speţa de faţă din depoziţiile martorilor audiaţi la prima instanţă, se constată că vânzările făcute de autoarea Gherghina
D. Apostol către Tudora Nae Bică au fost donaţiuni deghizate; că în aceste donaţiuni se arată şi vecinătăţile locurilor pe când în testament se arată numai suprafaţa; că acest fapt al arătării vecinătăţilor în actul de donaţie, este însă numai de natură să indice unde va fi aleasă suprafaţa arătată în testament, când se vor măsura suprafeţele arătate în testament;
Că stabilindu-se deci că autoarea a făcut donaţiuni Tudorei Nae Bică, din lotul ce i se va cuveni acesteia, partajul testamentar după cum s-a arătat îşi păstrează valabilitatea.
Având în vedere că prin aceleaşi acte de donaţiune deghizate autoarea a donat nu numai Tudorei N. Bică, ci şi soţului acesteia, Nicolae Bică, iar suprafeţele sunt cuprinse între aceleaşi vecinătăţi pentru ambii; că în testament în afară de fiii şi fiicele Gherghinei D. Apostol, mai este lăsată o suprafaţă de un pogon loc de cultură şi şapte stânjeni loc de casă lui Gheorghe Nicolae Bică, fiul Tudorei N. Bică şi al lui Nicolae Bică; că în testament locurile ce se vor stăpâni de Gheorghe Nicolae Bică sunt arătate alături de ale Tudorei Bică - Gheorghe Bică fiind arătat în testament după Tudora Bică; că în situaţia aceasta donaţiunea către Nicolae Bică se întinde din legatul Tudorei Nicolae Bică, la suprafaţa de teren lăsată prin testament fiului acesteia, Gh. Nicolae Bică, urmând ca Nicolae Bică să-şi caute donaţia sa în aceste două loturi, când donaţiunea sa ar fi mai mare decât lotul fiului său.
Având în vedere că prin testament în afară de cei şase moştenitori ai Gherghinei D. Apostol, mai sunt lăsate anumite locuri şi lui Gheorghe Nicolae Bică, după cum s-a arătat, cum şi lui Mihalache Apostol; că loturile acestora cu ocazia facerii partajării se vor determina şi ele; că Gheorghe Nicolae Bică, Mihalache Bică şi Mihalache Apostol, nefiind comoştenitori, ci numai legatari, partajul se poate face şi fără ei, fiindcă la partaj numai moştenitorii trebuie să fie chemaţi; că însă expertul
cu ocazia determinării loturilor, urmând testamentul, va determina şi legatele acestora, rămânându-le legatarilor dreptul ca să ceară aceste legate de la erezi.
Având în vedere că din cele expuse stabilin-du-se că partajul testamentar făcut de Gherghina
D. Apostol este valabil şi că el urmează să fie efectuat, după cum s-a stabilit, prin el, fiind bine citaţi în instanţă numai comoştenitorii, mai rămâne o ultimă chestiune de examinat şi anume ce se întâmplă când un lot al unui comoştenitor - este mai mare decât al celorlalţi, cum şi situaţia pe care o are un comoştenitor, căruia i s-a atins rezerva;
Considerând că în cazul partajului de ascendent, inegalitatea loturilor nu face partajul nevalabil, fiindcă prin ea se învederează că ascendentul a căutat să avantajeze pe un comoştenitor; că situaţia aceasta este permisă, după cum îi este permis părintelui să avantajeze pe un comoştenitor, prin donaţiuni cu dispensă de raport sau printr-un legat, când nu are loc un partaj de ascendent; că în partajul de ascendent, chiar când
arîmbrăca forma de donaţiune, dispensa de raport nu mai trebuie arătată, fiindcă prin însuşi faptul că ascendentul face partajul, în părţi inegale, se învederează voinţa acestuia, ca un comoştenitor să aibă mai mult decât altul.
Considerând că numai când comoştenitorul este atins în rezerva sa, acesta poate cere reducerea lotului unui alt comoştenitor, sau reducerea donaţiunilor sau legatelor făcute către alte persoane, după principiile din această materie.
Că, stabilindu-se aceasta, comoştenitorilordin speţa de faţă care ar avea părţi sub rezerva legală, le rămâne ca, după determinarea loturilor şi evaluarea lor de către expert, să facă acţiuni în reducţiune pe cale deosebită, întrucât asupra efectuării reducţiunii părţile nu au făcut nici o discuţie în această instanţă.
Că, astfel fiind, apelul introdus de Tudora N. Bică, - nu de Nicolae Bică, după cum s-a stabilit prin decizia înaltei Curţi de Casaţie, s. I, nr. 2185/ 929 - urmează a fi admis, când cere efectuarea partajului testamentar.
Sentinţa civilă nr. 235 din 22 Februarie 1933.
Preşedinţia d-lui Hariton Udrea, judecător de şedinţă, redactorul sentinţei.
NOTĂ
(1) Partajul de ascendent - această construcţiune juridică susceptibilă să dea posibilitatea unei persoane să-şi împartă din timpul vieţii averea între descendenţi compunând şi atribuindu-le ea însăşi loturile - deşi cel puţin în una dintre formele lui actuale, aceea a testamentului-partaj, îşi găseşte originea îndepărtată în dreptul roman, de când s-a menţinut până astăzi fără întrerupere, e atacat de parte din doctrină cu înverşunare, negându-i orice utilitate. Legiuitorul nostru, după cel francez şi italian, a văzut totuşi în partajul de ascendent o operaţiune utilă, prin aceea că dă posibilitatea ascendentului bătrân şi bolnav să renunţe de a-şi mai conduce singur averea, repartizând-o din timpul vieţii copiilor săi mai în stare să o administreze şi în afară de aceasta, face ca printr-o justă repartiţie a bunurilor între descendenţi, multe procese vădit nedrepte şi scandaloase, care ar lua naştere la decesul lui de cujus, să fie înlăturate. Pentru atingerea mai sigur a acestui ultim scop legiuitorul a şi pus îndatorire copilului care atacă împărţeala de ascendent, să plătească dinainte «cheltuielile estimaţiunii», care - împreună cu cheltuielile judecăţii - vor fi suportate de el în cazul când reclamaţiunea va fi găsită nefondată (art. 799 cod. civ.).
Pentru reglementarea partajului de ascendent au fost înscrise sase articole în codul civil (art. 794 - 799).
Dar speranţele legiuitorului nu s-au realizat. Această laconică redacţiune, unită cu cupiditatea descendenţilor şi parţialitatea ascendenţilor, a făcut ca numărul proceselor decurgând din succesiuni să rămână destul de mare, deseori partajele de ascendent fiind aduse în discuţiunea instanţelor de judecată prin acţiuni în anulare sau reducţiune. Colecţiile jurisprudenţiale sunt martore ale acestei situaţiuni.
Un exemplu îl găsim în sentinţa Trib. Ilfov s. I c. c. raportată supra, care a avut a se pronunţa asupra unui interesant caz de testament-partaj, examinând înţelesul noţiunii de omisiune de copii, de care vorbeşte art. 797 şi posibilitatea pentru ascendent ca într-o asemenea operaţiune juridică să dispenseze de raport pe unii dintre descendenţi.
Omisiunea unuia sau mai multor copii.
Art. 797 cod. civ. prevede în primul alineat că: «Este nulă împărţeala în care nu s-a cuprins toţi copiii în viaţă la deschiderea moştenirii şi descendenţii fiilor premuriţi».
Care este înţelesul acestui text?
Răspunsul îl dau explicarea cuvintelor: «copiii în viaţă la deschiderea moştenirii şi descendenţii fiilor premuriţi», adică determinarea înţelesului termenilor copii şi descendenţi şi fixarea momentului când se va cerceta dacă toţi aceştia au fost cuprinşi în partajul de ascendent.
Numai la decesul ascendentului se va şti dacă partajul făcut de ascendent, este sau nu valabil. Se poate ca un partaj imperfect în momentul când a fost făcut, întrucât nu cuprindea toţi copiii atunci în viaţă, să devină valabil la moartea ascendentului, din cauză că copiii omişi i-au predecedat, cum se poate, de asemenea, ca un partaj perfect în momentul când a fost făcut, deoarece cuprindea toţi copiii existenţi în momentul acela, să devină nevalabil la decesul ascendentului, din cauză că după partaj acesta a mai avut copii, fie chiar postumi. De aceea, până în momentul decesului ascendentului neputându-se şti dacă partajul de ascendent este valabil, nici acţiunea în nulitate a partajului nu va putea fi exercitată mai înainte de acest eveniment.
Necesitatea cuprinderii în partajul de ascendent a tuturor copiilor în viaţă la decesul lui de cujus cum şi a fiilor copiilor predecedaţi, rezultă din caracterul de partaj al acestei operaţii. Ca şi în partajul succesoral, omiterea unui copil atrage nulitatea operaţiunii.
Prin copii nu trebuie înţeleşi numai copiii legitimi, ci şi cei adoptaţi, aceştia fiind asimilaţi cu cei legitimi în ce priveşte raporturile cu părintele adoptator (Aubry et Rau, XI, § 730, pag. 580; Baudry, - Lacantinerie et Colin, Don. et Test, II, 3493; Planiol, Ripert et Trasbot, Trăite pratique, V, 826; Josserand, Cours, III, 1925).
în Franţa de la legea din 25 Martie 1896 situaţia e identică şi pentru copiii naturali (V. pe lângă autorii citaţi supra şi Colin, Capitant et Julliot dela Morandiere, Cours, III, 1228). La noi situaţia e diferită. Numai mama şi ascendenţii materni pot cuprinde într-un partaj de ascendent pe descendenţii lor naturali recunoscuţi. Tatăl şi ascendenţii paterni nu pot face împărţeala şi faţă de copiii naturali, chiar recunoscuţi. Se înţelege deci prin denumirea de copii din art. 797 numai copiii recunoscuţi de mamă, în împărţeala făcută de aceasta sau ascendenţii materni (Alexandresco, III, partea II, pag. 856, 859).
Nu e necesar ca copilul să fie născut în momentul decesului ascendentului, ci e suficient ca el să fie conceput, aşa că art. 797 poate fi invocat chiar în cazul omiterii unui copil postum (Aubry et Rau, Colin, Capitant et Julliot de la Morandiere, Planiol, Ripert et Trasbot, loc. cit.] Colmar, 20 Februarie 1867, D. 67.2.42).
Care e situaţia când un copil a predecedat ascendentului? Pot fi mai multe ipoteze:
a) Dacă copilul predecedat figura în împărţeala de ascendent şi el a murit fără descendenţi, partajul de ascendent nu este nul, iar lotul copilului predecedat se va împărţi între succesorii săi, potrivit dreptului comun. în dreptul francez se face distincţie după cum este vorba de o donaţiune-partaj sau de un testament-partaj. în primul caz la decesul copilului partea sa se reîntoarce la ascendentul donator în condiţiile art. 747 cod. civ. fr., text fără corespunzător în codul civil român, unde n-a fost admisă succesiunea anormală a ascendentului donator. în cazul al doilea, al testamentului-partaj, se procedează şi în dreptul francez ca în dreptul nostru;
b) Dacă copilul predecedat figura în împărţeală şi el a lăsat descendenţi, aceştia, în cazul unei donaţiuni-partaj e necontestat că succedează la partea sa. E contestat însă, de unii autori, dreptul descendenţilor în cazul când împărţeala s-a făcut prin testament. Se recunoaşte dreptul copiilor copilului predecedat de a primi partea acestuia în virtutea dreptului lor de reprezentaţiune sau li se contestă acest drept, după cum sunt priviţi copiii împărţiţi printr-un testament-partaj ca erezi sau ca legatari.
O primă opiniune, care consideră pe copiii împărţiţi printr-un testament-partaj ca legatari, se sprijină în prim rând pe chiar redacţiunea art. 795 cod. civ. rom. (art. 1076 cod. civ. fr.). «L’art. 1076 - spun Baudry-Lacantinerie şi M. Colin - le dit en termes formels, le partage testamentaire est un testament. Or, dans le systeme du code civile tout testament est essentiellement un acte de disposition de biens. A cote de la donation, la loi le range dans Ies modes d’acquisition de la propriete. La conclusion s’impose, â notre avis: comme le partage, par acte entre vifs, le partage testamentaire est un veritable acte de disposition et il en produit Ies effets dans Ies rapports de l’ascendant et des descendants»; iar mai departe aceiaşi autori adaugă: «en rapprochant, dans l’art. 1076, le partage par acte entre vifs et le partage testamentaire, le legislateur ne suppose-t-il pas que, comme le premier, le second est un acte de disposition, que ceux qui se prevalent du second sont des legataires, de meme que ceux qui invoquent le premier sont des donatiares? Aussi, en l’absence d’un terme formei qui permette de le faire, ne pensons-nous point qu’on puisse considerer autrement que comme des legataires Ies enfants qui invoquent Ies dispositions du partage testamentaire et demandent â en profiter (op. cit. 3633. în acelaşi sens: Laurent, XV, 53; Huc. VI, 430).
într-o a doua opiniune, adoptată de majoritatea doctrinei, se ajunge la concluzia că în realitate copiii împărţiţi sunt erezi, analizându-se natura operaţiei, care nu este altceva decât un partaj. Vorbind despre această operaţiune, Beudant, Lerebours-Pigeonniere şi Voirin spun: «Au fond, c’est un partage. Donc le testament-partage, lors du deces de l’ascendant qui l’a fait, n’est pas attributif d’une qualite ou d’un droit nouveau; il ne vaut pas disposition â titre de legs au profit des descendants, mais liquidation entre eux des biens hereditaires â titre de succesion ab infestat. En d’autres termes, il n’est pas un mode de transmission, mais seulement un reglement de succesion ab infestat, en un mot un partage; c’est un acte qui fait cesser l’indivision on plutot l’empeche de se former ou, mieux encore, qui y met fin au moment meme, ou elle commence et des qu’elle se forme au deces de l’ascendant» (Cours de droit civil frangais, ed. II, VII, 442. în acelaşi sens: Alexandresco, op. cit., pag. 865; Demolombe, Donations, VI, 97 şi urm.; Genty, Des partages d’ascendant, pag. 196; Requier, Trăite theorique et pratique des partages d’ascendants, 59; Marcade, sur l’art. 1075; Aubry et Rau, XI, § 733; Troplong, IV, 2302; Planiol, III, 3381; Colin, Capitant et Julliot de la Morandiere, III, 1248).
Această ultimă părere este conformă şi cu voinţa ascendentului, care, făcând un testament-partaj n-a avut de scop, în general, să schimbe vocaţiunea ereditară, ci numai să evite un partaj după moartea sa, adesea de natură să aducă vrajbă între succesori.
Prin urmare, copiii împărţiţi printr-un partaj testamentar, fiind erezi ai ascendentului, rezultă că descendenţii copilului predecedat vin în virutea dreptului de reprezentare în concurs cu ceilalţi copii ai ascendentului, ca şi autorul lor şi în consecinţă moştenesc în indiviziune bunurile cuprinse în lotul acestuia, după cum rezultă de altfel si din art. 797 (Angers, 14 Iulie 1847, D. 47.2.180; S. 48.2.273; Riom, 7 Martie 1885, S. 87.2.153; Demolombe, op. cit., 109, 110; Aubry et Rau, XI, § 730. Contra: Baudry-Lacantinerie et Colin, op. cit., 3537 şi urm., 3639);
c) Dacă copilul, nefigurând în partaj a predecedat ascendentului şi n-a lăsat descendenţi, atunci întrucât în momentul decesului ascendentului el nu mai exista şi în acest moment se stabileşte numărul descendenţilor spre a se vedea dacă a fost vreunul omis, rezultă că partajul rămâne valabil, toţi moştenitorii în vieaţă la decesul ascendentului figurând în actul de împărţeală;
d) Dacă copilul nefigurând în partaj a predecedat ascendentului, lăsând însă descendenţi, aceştia venind în locul lui în virtutea dreptului de reprezentare, pe care chiar art. 797 îl consacră vorbind de «descendenţii fiilor premuriţi», au dreptul să atace partajul de ascendent pentru omisiune de copii.
întrucât momentul în care se fixează valabilitatea partajului în ce priveşte omisiunea de copii, este acel al decesului ascendentului, se înţelege că ceea ce trebuie să ne preocupe în acest moment este nu numai numărul copiilor atunci în viaţă, dar şi calitatea lor de a succede.
Astfel, un copil care a figurat în partaj, însă care a fost înlăturat posterior prin aceea că a fost admisă o acţiune de revocare pentru ingratitudine sau neexecutarea sarcinilor, nu va putea cere nulitatea partajului pe baza art. 797, întrucât el nu a fost omis (Baudry-Lacantinerie et Colin, op. cit., 3520 bis, 3669 bis; Colin, Capitant, Julliot de la Morandiere, III, 1228; Bordeaux, 30 Decembrie 1908, D. 1910.2.369 cu nota d-lui L. Thomas, S. 1911.2.177 cu nota d-lui L. Hugueney; Req. 22 Fevrier 1922, D. 1923.1.80).
De asemenea nu pot invoca art. 797 nici copiii excluşi ca nedemni sau cei care au renunţat la succesiunea ascendentului, toţi aceştia neavând ce să caute într-un partaj de ascendent, ei fiind străini de succesiunea ascendentului (Baudry-Lacantinerie et Colin, op. cit., 3674; Planiol, Ripert et Trasbot, V, 828) şi neavând deci decât dreptul de a păstra libertăţile primite în limitele cotităţii disponibile.
Ca consecinţă a aceleiaşi reguli, că în partajul de ascendent trebuie cuprinşi toţi copiii în viaţă la moartea ascendentului, care nu sunt excluşi pentru motivele arătate mai sus şi care au acceptat succesiunea, se admite că într-un partaj testamentar, dacă posterior facerii testamentului ascendentul ar aliena toate bunurile care trebuia să compună lotul unui copil, acesta trebuie privit ca omis de la partaj conform art. 797 (Colin, Capitant et J. dela Morandiere, III, 1247).
E bine înţeles însă, că nu se mai poate vorbi de omisiunea unui copil, atunci când după facerea partajului testamentar ascendentul nu a înstrăinat toate bunurile aflate în lotul acestuia. într-un asemenea caz ne găsim în faţa unui copil care figurează în partaj şi care nu a fost înlăturat nici posterior prin înstrăinarea bunurilor ce-i compuneau lotul, ci numai i s-a micşorat partea ce-i fusese atribuită. Dacă prin această micşorare rezerva sa ar fi atinsă, atunci copilul, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 798 va avea la dispoziţie acţiunea în reducţiune contra descendentului avantajat peste cotitatea disponibilă spre a-şi întregi rezerva.
De aceea, aprobăm soluţia tribunalului cu privire la chestiunea omisiunii unuia dintre copii, soluţiune prin care tribunalul a stabilit că, dacă un copil omis la partajul de ascendent a renunţat la succesiune, partajul este valabil şi că numai în cazul când posterior unui testament-partaj ascendentul a înstrăinat toate bunurile cuprinse în lotul unuia dintre copii, se poate vorbi de nulitatea partajului pentru omisiunea unui copil, iar dacă înstrăinarea s-a limitat numai la parte din bunuri partajul e valabil, copilul dezavantajat având la dispoziţie acţiunea în reducţiune în cazul când i-a fost atinsă rezerva.
Posibilitatea unei atribuiri cu dispensă de raport. A doua chestiune interesantă rezolvată de tribunalul Ilfov, este aceea de a şti dacă este posibil ca într-un partaj de ascendent
unii dintre comoştenitori să fie avantajaţi, fiind scutiţi de raport, iar în caz afirmativ în ce mod trebuie arătată această dispensă.
Tribunalul a rezolvat această chestiune în sensul că în principiu o dispensă de raport este posibilă şi într-un partaj de ascendent şi că această dispensă poate rezulta din simplul fapt al inegalităţii loturilor.
Este necontestat că o dispensă de raport poate fi cuprinsă şi într-un partaj de ascendent, în favoarea unora dintre copiii împărţiţi, cu condiţia să nu depăşească cotitatea disponibilă (Bendant, Lerebours-Pigeonniere et Voirin, op. cit., 443; Planiol, Ripert et Trasbot, op. cit., 851; Colin, Capitant et J. de la Morandiere, op. cit., III, 1231); dar este controversată chestiunea de a şti dacă dispensa de raport poate fi dedusă din împrejurarea că loturile au fost inegal făcute de către ascendent.
Curtea din Poitiers (23 Ianuarie 1905,0.1905.2.169, S. 1905.2.217 cu nota d-lui Surville) a decis în materie de partaj testamentar, întemeindu-se pe dispoziţiile legii din 24 Martie 1898 modificatoare a art. 843 cod. civ. fr., că într-un asemenea partaj clauza de dispensă de raport e presupusă.
Această soluţie a fost criticată de doctrină pe motiv că din art. 1079, prima frază cod. civ. fr. rezultă că ascendentul trebuie să respecte principiul egalităţii loturilor pus de art. 826 şi 832 cod. civ. fr., or, admiţând sistemul Curţii din Poitiers ar fi a nesocoti art. 1079. «L'ascendant qui veut avantager un de ses descendants doit en faire la declaration, en lui leguant expressement telles on telles valeurs. S’il ne le fait pas, il est repute avoir voulu maintenir l’egalite, et, par consequent l'action en rescision pour cause de lesion de plus du quart peut etre intentee par le descendant lese» (Colin, Capitant, J. de la Morandiere, III, 1247).
Observăm că argumentul pe care îşi sprijină critica autorii citaţi, este că art. 1079, fraza primă, cerând ca lotul fiecărui copil să nu fie cu mai mult de un sfert mai mic decât ar trebui să fie, numai prin nesocotirea acestui text s-ar putea invoca în materie de testament-partaj art. 843 astfel cum a fost modificat în 1898, potrivit căruia: «Les legs faits â un heritier sont reputes faits par preciput et hors part, â moins que le testateur ait exprime la volonte contraire, auquel cas le legataire ne peut reclamer son legs qu’en moins prenant».
Diferenţele de redacţiune dintre art. 1079 cod. civ. fr. şi art. 798 cod. civ. rom. fac însă ca această argumentare să nu fie valabilă şi pentru dreptul nostru.
Art. 798 cod. civ. rom., eliminând acţiunea în resciziune pentru leziune, pe care o prevede textul francez corespunzător (art. 1079, prima frază) şi pe care îşi sprijină argumentarea autorii citaţi, lipseşte de tărie opiniunea acestora.
De aceea, doctrina română, âşa cum hotărăşte şi Trib. Ilfov, este de părere că avantajele constituite printr-un partaj de ascendent între vii sau testamentar, în favoarea unui descendent, peste partea sa, dar în limitele cotităţii disponibile, sunt prin natura lor scutite de raport. «E bine înţeles - spune M. Cantacuzino - că avantajele constituite prin însuşi actul de împărţeală în favoarea unui rezervatar, peste porţiunea sa de rezervă sunt prin natura lor constituite cu dispensă de raport». (Elementele dreptului civil, 501).
| ← Vânzare. Garanţie de evicţiune. Condiţiuni. Cauză... | LUCRU JUDECAT. DISTINCŢIUNE. LUCRU JUDECAT CA EXCEPŢIE... → |
|---|
