Partaj bunuri comune. Jurisprudență Partaj

Tribunalul OLT Decizie nr. 465 din data de 12.05.2016

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1866/10.12.2015, pronunțată în dosarul nr. 3394/184/2013, Judecătoria Balș a admis în parte și în fond cererea principală, formulată de reclamanta T. L. C. în contradictoriu cu pârâtul T. G., și a admis în parte și în fond cererea conexă, formulată de reclamantul - pârât T. G., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă T. L. C.

S-a respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta T. M. ca neîntemeiată.

A fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert construcții - St. C. și s-a dispus ieșirea părților din indiviziune și repartizate astfel loturile:

LOTUL NR. 1 - în valoare totală de 39.182 lei s-a atribuit pârâtului T. G. (CNP - 1760928280033), care a primit următoarele bunuri: nuda proprietate asupra unui apartament cu două camere, dependințe și balcon, în suprafață utilă de 49,30 mp, situat în Orașul Balș, str. N. Bălcescu, nr.183, Bl. L3, sc.2, ap.13, jud. Olt.

Total valoare bunuri care se atribuie pârâtului T. G. = 78.364 lei.

Plătește sultă lotului nr. 2 suma de 39.182 lei.

LOTUL NR. 2 - în valoare de 39.182 lei s-a atribuit reclamantei T. L. C.

Primește sultă de la lotul nr.1 - pârâtul T. G. suma de 39.182 lei.

S-a constatat un pasiv al comunității de bunuri în sumă totală de 17.000 lei la creditul contractat de părți la BCR - Sucursala B. și că de la data despărțirii în fapt - 01.03.2009 - ratele la acesta au fost achitate astfel: reclamanta a achitat suma de 12.000 lei, iar pârâtul suma de 10.122 lei, așa cum rezultă din înscrisurile emise de BCR, în prezent existând un debit restant de 7.684,27 lei, urmând să fie suportat de către reclamantă în proporție de 50 % și de către pârât în proporție de 50 %, pasiv ce urmează a fi imputat asupra loturilor părților.

Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și în final obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.256 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 50 ind.2 din OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, a fost obligat reclamantul-pârât T. G. la plata către stat a sumei de 1.912 lei, reprezentând taxa de timbru de care a fost scutit acesta în dosarul conexat nr. 3931/184/2014.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Balș la data de 23.12.2013 sub nr. 3394/184/2013, reclamanta T. L.C. a chemat in judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul T. G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei dintre părți, să se constate un pasiv al comunității de bunuri în cuantum de 9.846,29 lei, reprezentând rest de plată pentru un credit contractat la BCR -S. B..

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, căsătoria fiind desfăcută prin Sent.civ. nr. 1888/26.10.2010, pronunțată de Judecătoria Balș în dosarul nr. 1556/184/2010. A mai arătat că, în timpul căsătoriei, a dobândit în cote egale împreună cu pârâtul nuda proprietate asupra unui apartament compus din cameră de zi, dormitor, bucătărie, baie, două holuri și balcon, în suprafață utilă de 49,30 mp, situat în Balș, str. N. Bălcescu, nr.183, bl. L3, sc.2, ap.13, jud. Olt, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 176 din 15.12.1999 de BNP I. V..

În drept au fost invocate dispozițiile art. 357 și art. 358 C.civ.

In dovedirea acțiunii, reclamanta a atașat înscrisuri f.6-35.

Cererea a fost timbrată cu suma de 1912 lei taxă judiciară de timbru.

Pârâtul a formulat întâmpinare - cerere reconvențională, însă prin încheierea de ședință din data de 02.06.2014 s-a admis excepția tardivității introducerii acesteia.

Numita T. M. a formulat la data de 12.01.2015 o cerere de intervenție accesorie, solicitând majorarea lotului reclamantului cu contravaloarea aportului său la îmbunătățirile aduse la apartamentul ce face obiectul cauzei, în cuantum de 30.000 lei. În dovedire a depus mai multe facturi fiscale -f.92-102.

Prin încheierea de ședință din 02.02.2015, instanța de fond a admis în principiu cererea de intervenție accesorie.

La dosar a fost comunicată fișa de credit - f.112-122.

Prin cererea conexă formulată în dosarul civil nr. 3931/184/2014 (atașat la prezentul), pârâtul a solicitat să se rețină o contribuție de 80 % în favoarea sa la dobândirea apartamentului supus partajului.

Prin încheierea de ședință din data de 06.11.2014 din dosarul conexat nr.3931/184/2014 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de către pârâtul T. G. și s-a dispus scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru de 1.912 lei aferente cererii conexe.

Prin încheierea de ședință din data de 12.01.2015 s-a admis excepția conexității și s-a dispus conexarea dosarului nr.3931/184/2014 la prezenta cauză.

Instanța de fond a administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părților, răspunsurile acestora fiind atașate la f.222- pentru pârât, proba testimonială cu martorii B. I. - E. și P. A. M., propuși de reclamantă și cu martorii I. M., N. E. și D. G. - propuși de pârât și intervenientă, depozițiile acestora luate sub prestare de jurământ religios fiind atașate la f.162-166.

În urma probelor administrate, la data de 02.07.2015, instanța de fond a pronunțat o încheiere de admitere în principiu prin care a admis în parte și în principiu cererea principală și a admis în parte și în principiu cererea conexă, a respins cererea de intervenție accesorie, astfel :

A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu contribuție egală de 50 % fiecare nuda proprietate asupra apartamentului menționat în cererea principală.

S-a constatat un pasiv al comunității de bunuri în sumă totală de 17.000 lei la creditul contractat de părți la BCR - Sucursala B.și că de la data despărțirii în fapt - 01.03.2009 - ratele la acesta au fost achitate astfel: reclamanta a achitat suma de 12.000 lei, iar pârâtul suma de 10.122 lei, așa cum rezultă din înscrisurile emise de BCR, în prezent existând un debit restant de 7.684,27 lei, urmând să fie suportat de către reclamantă în proporție de 50 % și de către pârât în proporție de 50 %, pasiv ce urmează a fi imputat asupra loturilor părților.

Pentru identificarea, evaluarea si formularea propunerilor de lotizare a apartamentului menționat în cererea principală, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnico-judiciare specialitatea construcții civile.

La data de 04.11.2015 a fost depus raportul de expertiză - construcții civile, întocmit de expert S. C. - f. 237-246, iar părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Analizând cererile, pe baza probelor administrate și în temeiul disp.art. 988 C.pr.civ. și urm. C.proc.civ. raportat la cele ale art. 1143 și urm C.civ., instanța de fond a constatat că acestea sunt întemeiate în parte, date fiind cele reținute prin încheierea de admitere în principiu din data de 02.07.2015.

La atribuirea bunurilor în loturile valorice, instanța de fond a avut în vedere cota parte ideală a fiecărei părți, posesia bunurilor, locul unde acestea se află precum și disp. art. 676 C.civ. în sensul atribuirii pe cât posibil în natură, iar pentru egalizarea loturilor obligarea la plata diferenței respectiv o sumă de bani cu titlu de sultă, conform art. 984 alin.2 C.pr.civ..

Instanța de fond a atribuit în lotul pârâtului, nuda proprietate asupra imobilului apartament cu două camere, dependințe și balcon, în suprafață utilă de 49,30 mp, situat în Orașul Balș, str. N. Bălcescu, nr.183, Bl. L3, sc.2, ap.13, jud. Olt., având în vedere cota parte ideală a acestuia - 50%, și ținând seama că, în prezent apartamentul se află în posesia acestuia.

În ceea ce privește pasivul comunității de bunuri, s-a constatat un pasiv al comunității de bunuri în sumă totală de 17.000 lei la creditul contractat de părți la BCR - Sucursala B. și că de la data despărțirii în fapt - 01.03.2009 - ratele la acesta au fost achitate astfel: reclamanta a achitat suma de 12.000 lei, iar pârâtul suma de 10.122 lei, așa cum rezultă din înscrisurile emise de BCR, în prezent existând un debit restant de 7.684,27 lei, urmând să fie suportat de către reclamantă în proporție de 50 % și de către pârât în proporție de 50 %, pasiv ce urmează a fi imputat asupra loturilor părților.

S-au compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și în final obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.256 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 50 ind.2 din OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, a fost obligat reclamantul-pârât T. G. la plata către stat a sumei de 1.912 lei, reprezentând taxa de timbru de care a fost scutit acesta în dosarul conexat nr. 3931/184/2014.

S-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta T. M., domiciliată în comuna Voineasa, jud.Olt, ca neîntemeiată, cu motivarea din IAP - 02.07.2015.

Împotriva sentinței, a încheierii din data de 02.06.2014 și a încheierii de admitere în principiu din data de 02.07.2015, în termen legal, a declarat apel apelantul pârât T. G., solicitând admiterea apelului, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Arată că prin încheierea de admitere în principiu instanța nu a ținut cont de toate probele administrate, reținând o contribuție egală la dobândirea apartamentului supus partajării.

În ceea ce privește modul de dobândire a acestui apartament, susține că a demonstrat cu martorii audiați în cauză că părinții săi au vândut un apartament în data de 17.11.1999, iar din banii rezultați din vânzare, la nicio luna de zile, în data de 15.12.1999, părțile au cumpărat apartamentul care face obiectul partajului. Acesta a fost și motivul pentru care au fost trecuți pe contractul de vânzare-cumpărare.

Susține că declarațiile martorilor, atat cei propuși de reclamantă cât și cei propuși de el, sunt unanime în acest sens.

Mai arată că cererea privind stabilirea unei contribuții de 80% în favoarea reclamantului a fost dovedita și susținuta cu acte (contractele succesive de vânzare) si cu martori.

În ceea ce privește cererea de intervenție, susține că instanța de fond nu a ținut cont de înscrisurile depuse, din care reiese fără putința de tăgadă că aceste îmbunătățiri le-a efectuat in anul 2013, cu sprijinul părinților care l-au ajutat financiar. Aceștia au vândut un teren agricol conform actelor depuse la dosar, dețineau utilaje agricole, iar el muncea pe aceste utilaje. Mai susține că a lucrat perioade mari de timp in Italia, de unde trimitea bani acasa.

Menționează că declarațiile martorilor propuși de reclamanta T. L. se contrazic, în sensul ca părțile ar fi efectuat deja îmbunătățiri la apartament in anul 2010 (martora B. ), iar martora P. A. (fila 163) a declarat că ar fi efectuate in anul 2008, însă in anul 2010 era plecat la muncă in străinătate.

Precizează că martora B. I. este nesinceră, având în vedere că din documentele depuse la dosar reiese că părțile erau despărțite in fapt, iar la data de 20.05.2009 reclamanta a introdus cerere de divorț, conform dosarului nr. 1556/184/2009, pronunțându-se divorțul in anul 2010, deci este exclus să mai efectueze îmbunătățiri la apartament în situația aceasta.

Arată că în anul 2013 s-a căsătorit, iar mutarea în apartament a dus la efectuarea tuturor îmbunătățirilor, pentru că apartamentul era lăsat intr-o stare deplorabilă, instalațiile sanitare nu erau în stare de funcționare. Astfel, a montat gresie si faianță in baie, cadă cu baterie, chiuvetă cu baterie și mobilier de baie, a montat parchet, a renovat pereții și tavanul cu rigips, a înlocuit instalația de încălzire și a instalat 5 calorifere, a pus termopane la balcon și a schimbat ușa de la balcon, toate acestea fiind confirmate de chitanțele pe care le-a depus la dosar. Aceste îmbunătățiri erau necesare având in vedere că apartamentul nu mai era optim pentru a fi locuit. Nu au fost niște cheltuieli voluptorii, ci îmbunătățiri necesare pentru o locuire normală.

Precizează că locuiește cu fiul lor, care i-a fost încredințat în urma separării de reclamantă și cu actuala soție.

În ceea ce privește pasivul rezultat din contractul de la BCR, arată că a plecat la muncă în Italia și a trimis banii acasă pentru reclamantă și pentru minor, iar aceasta plătea ratele la bancă, fiinde total nesinceră mențiunea din cererea principală în sensul că a plătit singură ratele, in contextul în care erau împreună fără să existe disensiuni intre ei. Astfel, împărțirea ratelor trebuie să se facă de la data despărțirii, și nu din anul 2009 când a plecat la muncă. Susține că a trimis foarte mulți bani acasă, dar pentru că lucra la negru, îi trimitea prin diverse persoane sau îi ascundea in pachete, că a câștigat mulți bani la acel moment, dar, nefiind maturi, i-au cheltuit nejustificativ, a fost de acord ca reclamanta să facă o intervenție de chirurgie estetică și a cheltuit in jur de 3000 de euro, fapt recunoscut și de martora B. fără a se preciza suma. Din banii din credit a cumpărat și foarte multe bunuri pe care le-a luat reclamanta la momentul separării in fapt.

Menționează că mașina pe care o deține, a cumparat-o in 2010, după ce s-a despărțit de reclamantă și că din anul 2013 a plătit ratele la bancă .

Un alt motiv de nelegalitate a hotărârii este data de faptul că instanța de fond i-a respins cererea de repunere în termenul de depunere a întâmpinării - cererii reconvenționale, pe care a găsit-o tardivă în contextul în care nu era în tară și astfel procedura de citare nu fusese realizată.

Astfel, a fost nevoit să formuleze un nou dosar de partaj care s-a conexat ulterior cu cel al intimatei insă a fost obligat la plata unei taxe de timbru de 1.912 lei, fapt care nu s-ar fi întâmplat dacă instanța nu i-ar fi respins cererea ca tardivă.

Prin întâmpinarea depusă de intimata reclamantă T. L.-C. la data de 07.03.2016, se solicită respingerea ca neîntemeiat a apelului formulat de apelantul-pârât, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată .

Precizează că toate motivele apelantului sunt nefondate, sunt simple afirmații fară niciun suport sub aspect probator, întrucât instanța de fond a ținut cont de întreg materialul probator administrat în cauză, acest aspect reieșind fară dubiu din motivarea sentinței pronunțate în cauză.

În ceea ce privește primul motiv de apel, susține că instanța de fond a reținut în mod legal și corect o contribuție egală la dobândirea nudei proprietăți asupra apartamentului atât timp cât în perioada respectivă avea venituri permenente și constante, în contradicție cu apelantul care nu dobândea în acea perioadă nici un fel de venituri . Mai mult, ea era cea care se ocupa în mod nemijlocit de creșterea, îngrijirea și educarea minorului.

În ceea ce privește susținerile apelantului-pârât-reclamant în sensul că la dobândirea apartamentului au participat și părinții acestuia cu o sumă de bani ce provenea din vânzarea unui alt apartament proprietatea acestora, susține că acestea sunt simple afirmații și speculații, nesusținute de nicio probă din dosarul cauzei. Declarațiile tuturor martorilor propuși de către apelant nu sunt de natură să fie reținute ca și probe certe și pertinente, aceștia nepercepând în mod direct și personal acele aspecte și declarând faptul că au auzit de la părinții apelantului că din banii obținuți de pe apartament, ar fi participat la dobândirea apartamentului părților în cauză.

Mai mult decât atât, există un echivoc cu privire la acest aspect atât timp cât nu s-a precizat cu ce sumă s-a contribuit de către părinți la dobândirea apartamentului. De asemenea, solicită a se observa că la masa partajabilă s-a reținut nuda proprietate asupra apartamentului.

Cu privire la îmbunătățirile aduse apartamentului, instanța de fond în mod corect nu le-a reținut motivat de faptul că acestea au fost efectuate după despărțire, i-au profitat numai apelantului-pârât și au fost efectuate (dacă au fost efectuate) pentru luxul apelantului, iar ceea ce este cel mai important cu privire la acest aspect este faptul că la expertizarea și valorizarea apartamentului au fost excluse aceste îmbunătățiri. Astfel, prin stabilirea cuantumului sultei ce îi revine, nu s-au inclus și aceste îmbunătățiri și nu a fost prejudiciat apelantul-pârât sub nicio formă din acest punct de vedere, acesta rămânând cu apartamentul și îmbunătățirile din acesta.

Și cel de-al treilea motiv de apel este unul neîntemeiat, motivat de faptul că nu se face nicio dovadă la dosarul cauzei în sensul că apelantul ar fi trimis sume considerabile de bani, situația din Italia fiind una "specială" și care nu îi permitea să obțină niciun fel de venituri. Susține că avea și la momentele respective venituri constante și permanente și la dosar sunt probe certe care demonstrează faptul că plătea ratele la creditul contractat împreună.

De asemenea, arată că în perioada cât a plătit ratele nu au existat restanțe, însă în perioada în care nu a mai plătit și această obligație i-a revenit apelantului, au existat perioade mari în care nu au fost achitate ratele, împărțirea ratelor s-a făcut în mod corect, de la momentul despărțirii în fapt.

Toate acestea în contextul în care nici nu a solicitat la masa partajabilă autoturismul dobândit în timpul căsătoriei și acele utilaje agricole, pentru că mulți bani au fost direcționați și către achiziționarea acestor bunuri.

În ceea ce privește ultimul motiv de apel, solicită respingerea deoarece instanța de fond în mod legal și corect a considerat ca tardiv formulată întâmpinarea-cerere reconvențională, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Mai mult decât atât, nu a fost prejudiciat sub nicio formă apelantul-pârât atât timp cât s-a conexat dosarul ce avea ca obiect aceeași cerere ca și în cererea reconvențională iar obligarea la plata taxei judiciare de timbru s-ar fi impus și dacă se reținea cererea reconvențională care avea statutul unei cereri de chemare în judecată . Astfel, ori pe cererea reconvențională ori pe cererea separată de chemare în judecată, plata taxei judiciare de timbru se impunea.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 201-205 C.pr.civ.

Apelantul pârât T. G. la data de 23.03.2016 a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate si pe fond rejudecarea cauzei.

Arată că, susținerile formulate de intimate sunt doar aprecieri personale întrucât a făcut dovada cu acte si martorii ca apartamentul dobândit in timpul căsătoriei a avut la baza vânzarea apartamentului părinților.

În continuare, s-au reiterat susținerile din apelul formulat.

Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Contrar celor susținute de apelant, probele de la dosar converg spre concluzia argumentată că la dobândirea bunurilor comune părțile au avut o contribuție egală, respectiv de 50% pârâtul și de 50% reclamanta.

Tribunalul reține că legislația civilă nu stabilește criteriile în funcție de care se apreciază contribuția soților la dobândirea bunurilor comune, motiv pentru care în practica judiciară și literatura de specialitate s-a stabilit, pentru rezolvarea acestei chestiuni, că instanțele de judecată nu trebuie să pornească de la premiza contribuției egale a soților la dobândirea bunurilor comune, ci trebuie să administreze probe pentru lămurirea acestui aspect, o cotă egală urmând a se stabili doar atunci când nu există elemente din care să rezulte o contribuție diferită.

Contribuția se stabilește nu numai in functie de aportul de ordin material al soților, ci și in functie de munca prestată în gospodărie și pentru creșterea copiilor, se ține seama de orice alte imprejurări de natură să contribuie la determinarea corectă și echitabilă a participării soților la patrimoniul comun, cum ar fi: ajutorul primit din partea părinților la asigurarea locuinței și a intreținerii gospodăriei soților, de imprejurarea dacă unul dintre soți s-a sustras de la prestarea unei munci folositoare, ori că a irosit o parte din bunurile comune, de inegalitatea veniturilor soților, contribuția fiecărui soț la lichidarea sau reducerea pasivului comunitar, sumele de bani pe care unul din soți le-a cheltuit cu întretinerea copiilor săi, sau dacă soțul a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț și orice alte asemenea imprejurari.

Apelantul a susținut că, întrucât părinții săi au contribuit cu suma obținută din vânzarea apartamentului propriu la achiziționarea imobilului bun comun al soților, se impune a i se reține o cotă majoritară la comunitatea de bunuri.

Această susținere nu poate fi primită de tribunal.

Este drept că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3.098/17.11.1999 T. I. Ș. și intervenienta accesorie T. I. M. au vândut un apartament situat în mun. Balș, prețul fiind de 20.000.000 lei vechi. Nu poate fi contestat nici că la data de 16.12.1999, cu autenticul 176, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care foștii soți au dobândit nuda proprietate asupra unui apartament cu două camere, dependințe și balcon, în suprafață utilă de 49,30 mp, situat în Orașul Balș, str. N. Bălcescu, nr.183, Bl. L3, sc.2, ap.13, jud. Olt, iar T.Ș. a cumpărat uzufructul apartamentului descris anterior.

Însă, prin ea însăși această stare de fapt nu constituie, în nici un caz, astfel cum consideră apelantul, dovada susținerii referitoare la contribuția părinților săi, ci trebuie coroborată și cu alte probe de la dosar.

Ori, este de menționat că intervenienta accesorie, intervenind în apărarea apelantului, nu a invocat un pretins ajutor acordat fiului la achiziționarea apartamentului, ci a adus în discuție doar pretinse îmbunătățiri realizate cu sprijinul său.

Nu se poate da eficiența probatorie dorită de pârât sub acest aspect, al contribuției părinților la achitarea prețului pentru imobilul în discuție depozițiilor martorilor audiați la propunerea sa, întrucât aspectele relatate nu au fost percepute personal de martori, ci aceștia au luat cunoștință de cele declarate de la părți.

Din analiza carnetelor de muncă prezentate de părți tribunalul reține că reclamanta a avut venituri constate pe toată durata căsătoriei, începând cu anul 1996, chiar dacă au existat și scurte perioade de timp de întrerupere în activitate. În schimb, pârâtul a făcut dovada certă că a realizat venituri doar pentru perioada 2006-2010. Nu există niciun document care să ateste susținerile sale referitoare la veniturile însemnate pe care le-ar fi obținut în străinătate.

De aceea, nu poate susține argumentat că la dobândirea comunității de bunuri apelantul a avut o contribuție net superioară intimatei, motiv pentru care prima critică din apel se vădește nefondată.

Și cel de-al doilea motiv de apel este nefondat, principiul echității partajului impunând ca bunurile supuse împărțelii să fie prețuite luându-se în considerare starea în care se află la momentul desfacerii căsătoriei și valoarea de circulație a acestora de la data judecății, iar nu valoarea rezultată în raport de eventuale modificări aduse ulterior divorțului.

În condițiile în care în chiar cuprinsul cererii de intervenție accesorie intervenienta în interesul pârâtului a susținut că în anul 2013, deci după desfacerea căsătoriei și după ce apelantul a intrat în posesia exclusivă a apartamentului bun comun, a realizat o serie de îmbunătățiri, evaluate la suma de 30.000 lei.

Oricum, intervenienta este în drept a-și recupera contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobilele bun comun ale foștilor soți numai de la soțul căruia îi cad în lot bunurile la care acesta a efectuat îmbunătățirile, deoarece doar dreptul acestuia se consolidează exclusiv și retroactiv asupra bunurilor dobândite în lot, urmând ca pe viitor tot exclusiv să beneficieze și de îmbunătățirile făcute de intervenient.

În aceste condiții nici nu există vreo justificare ca soțul căruia nu i s-a atribuit în lot bunuri la care s-au efectuat îmbunătățiri să fie obligat a le suporta, cu atât mai mult cu cât acestea nici nu fac parte din masa bunurilor comune și nu pot influența valoric drepturile foștilor soți.

Mai mult se constată, analizându-se raportul de expertiză întocmite în cauză, că la stabilirea valorii de circulație nu au fost avute în vedere aceste îmbunătățiri, care oricum privesc bunul atribuit în lotul pârâtului.

Cu privire la pasivul comunității de bunuri, instanța de fond în mod corect a stabilit momentul de la care impune a se reține achitarea exclusiv de către reclamantă a ratelor aferente datoriei comune, momentul despărțirii în fapt - martie 2009 fiind recunoscut de pârât la interogatoriul administrat din oficiu, în lipsa dovezilor care să ateste o minimă contribuție din partea apelantului și în raport de ordinele de încasare numerar emise de BCR.

Cel de-al patrulea motiv de apel, chiar dacă strict formal este justificat, nu este de natură să ducă la reformarea sentinței, în lipsa unui prejudiciu procesual cauzat părții care îl invocă.

Astfel, din dovada de comunicare a cererii de chemare în judecată, în procedura de fixare a primului termen de judecată prevăzută de art. 201 alin. C.proc.civ., rezultă că la data de 27.02.2014 a fost afișată înștiințarea pentru pârât. Însă, potrivit hotărârii Curții de Apel din Ancona nr. 002436/2012, coroborată cu extrasul din aplicația Ecris pentru dosar nr. 1970/54/2013, la acel moment pârâtul se afla în stare de deținere, astfel că erau incidente dispozițiile art. 155 alin. 1 pct. 11 C.proc.civ., motiv pentru care sancțiunea prevăzută de art. 185 C.proc.civ. nu era operabilă în cauză.

Cu toate acestea, cuprinsul înscrisului denumit "întâmpinare-cerere reconvențională";, care reprezenta în realitate o cerere reconvențională, este reluat în integralitatea sa în cererea formulată separat de același titular al dreptului litigios, înregistrată sub nr. 3931/184/2014, dosar ce a fost conexat la prezenta cauză. În aceste condiții, pretențiile apelantului au fost analizate de instanța de fond cu respectarea garanțiilor procesuale prevăzute de Codul de procedură civilă.

Nu este real că, formulând pretențiile sale pe cale separată, apelantul a fost nevoit să achite o taxă de timbru pe care nu ar fi achitat-o pentru cererea reconvențională, date fiind dispozițiile art. 34 alin. 3 din OUG nr. 80/2013.

Raportat la cele ce preced, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât T. G. împotriva încheierii din data de 02.06.2014, a încheierii de admitere în principiu din 02.07.2015 și sentinței civile nr. 1866 din 10.12.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. 3394/184/2013

În temeiul art. 453 raportat la art. 451 C.proc.civ., tribunalul va obliga pe apelant să plătească intimatei T. L. suma de 1.000 lei,cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Data publicarii pe portal:23.06.2016

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudență Partaj