Partaj de bunuri comune. Bun propriu
| Comentarii |
|
Bunul dobândit în schimbul unui alt bun propriu devine bun propriu.
Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, Decizia nr. 522 din 29 martie 2011
Prin decizia civilă nr. 220/16.11.2010 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr. 4204/279/2008 s-au respins ca nefondate apelurile declarate de către reclamantul S.V. și pârâta P.C. împotriva sentinței civile nr. 2724/14.05.2010 a Judecătoriei P.N.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:
Reclamantul S.V. a chemat în judecată pe pârâta P.C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la apartamentul bun comun, dobândit în timpul căsătoriei, apartament situat în municipiul P.N, str. M.V., județul N., la achiziționarea căruia părțile au avut o contribuție egală.
Pârâta P.C. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională arătând că referitor la modul de dobândire a imobilului a cărei partajare se solicită, lucrurile stau exact invers, în ceea ce privește contribuția părților.
Pe cale reconvențională pârâta - reclamantă a solicitat includerea la masa de partaj a autoturismului marca, Volkswagen cu nr. de înmatriculare NT-04-SNX, dobândit de părți în anul 2005 în schimbul prețului de 13.000 Euro. Mai arată că întrucât în prețul imobilului supus partajului este inclusă contravaloarea garsonierei ce a fost proprietatea sa, a solicitat ca la partajare să se rețină contribuția sa majorată la dobândirea apartamentului fără a preciza, însă, cota de contribuție ce se cuvine a fi reținută în favoarea sa.
La termenul de judecată din data de 15.05.2009, reclamantul-pârât și-a completat acțiunea (f. 28 dosar), solicitând ca la stabilirea masei de partaj să se rețină și un drept de creanță în favoarea sa, constând în contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilelor ce au fost supuse schimburilor succesive, cât și imobilului a cărui partajare se solicită prin prezenta acțiune.
Totodată, la același termen de judecată și pârâta-reclamantă și-a completat cererea reconvențională (f.29 dosar), solicitând ca la masa de partaj să fie inclusă suma de 30.000 de lei (RON), bani ce au fost depuși de către reclamant la B.R.D.- sucursala P.N. și care existau la data desfacerii căsătoriei.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 11.09.2009, reclamantul-pârât și-a precizat din nou acțiunea principală (f.34-36 dosar), solicitând, de astă dată, a se reține în favoarea sa o cotă majorată la dobândirea bunurilor comune, de 80%, față de 50%, cât a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Ulterior, prin ultimele precizări depuse la dosar (f.76) pentru termenul de judecată din data de 05.03.2010, deși a apreciat că autoturismul marca Vokswagen cu nr. de înmatriculare NT-04-SNX este bunul său propriu, întrucât a fost dobândit în perioada în care între părți existau neînțelegeri și cu doar câteva luni înainte de despărțirea în fapt, reclamantul-pârât a conchis că la masa de partaj trebuie a fi inclus apartamentul cu trei camere în valoare de 40.000 Euro (echivalentul sumei de 166.000 lei), precum și autoturismul marca Vokswagen, în valoare de 4500 Euro (echivalentul sumei de 18.675 lei).
La termenul de judecată din data de 15.01.2010 pârâta-reclamantă a precizat că renunță la cererea privind includerea la masa de partaj a sumei de 30.000 lei (RON).
Ulterior, a formulat, la rândul său noi precizări ale cererii reconvenționale (f.80, 81 dosar), prin care a solicitat instanței să constate calitatea de bun propriu al său al apartamentului cu trei camere situat în municipiul P.N., str. M.V., jud. N., întrucât a fost dobândit ca urmare a două schimburi succesive de imobile, iar acestea din urmă erau proprietate sa exclusivă.
Totodată, a precizat că este de acord cu valoarea indicată de către reclamantul-pârât referitoare la autoturismul supus partajării, respectiv suma de 4500 Euro.
învestită cu soluționarea cererilor, Judecătoria P.N. prin sentința civilă nr. 2724/14.05.2010 a admis în parte cererea principală de partaj, așa cum a fost precizată, formulată de reclamantul-pârât S.V. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă P.C.; a admis în parte cererea reconvențională, așa cum a fost precizată; a constatat că soții au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, următoarele bunuri: un apartament compus din trei camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 65,71 m.p.+ 6,42 m.p. balcon, situat în municipiul P.N.,str. M.V.,jud. N., în valoare de 200.000 lei (echivalentul sumei de 50.000 de Euro), suma de 18.000 lei (echivalentul sumei de 4500 Euro), reprezentând contravaloarea autoturismului marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare NT-04-SNX; a dispus sistarea stării de devălmășie; a atribuit pârâtei-reclamante imobilul sus-menționat; a atribuit reclamantului-pârât suma de 18.000 lei; a obligat pârâta-reclamantă să achite reclamantului-pârât suma de 91.000 lei, cu titlu de sultă și a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți până la concurența sumei de 19,3 lei și a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată nestinse prin compensare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că părțile au inițiat o relație de concubinaj la începutul anului 1992, la data de 02.05.1994 s-au căsătorit, s-au despărțit în fapt în februarie 2007, iar prin sentința civilă nr. 1619/09.04.2008 a Judecătoriei P.N. (f.77,78 dosar), rămasă definitivă și irevocabilă la data de 05.09.2008, s-a desfăcut căsătoria acestora.
Aceste aspecte rezultă atât din cuprinsul sentinței civile nr. 1619/09.04.2008 a Judecătoriei P.N., cât și din susținerile ambelor părți, care se coroborează în acest sens.
în aceste condiții, părțile sunt îndreptățite a solicita partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, odată cu divorțul nemaisubzistând regimul matrimonial legal al comunității de bunuri în devălmășie.
în timpul căsătoriei, părțile au dobândit un apartament cu trei camere situat în municipiul P.N., str. M.V. jud. N, conform contractului de schimb imobiliar autentificat sub nr. 1094/15.09.1997 la B.N.P. M.S. (f.39 dosar), imobil având valoarea de circulație actuală de 50.000 Euro, conform susținerilor ambelor părți, precum și un autoturism marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare NT-04-SNX, autoturism ce a fost înstrăinat la data de 04.09.2008, deci înainte de rămânerea irevocabilă a sentinței de divorț, contra sumei de 4500 Euro.
în legătură cu imobilul sus-menționat, a reținut instanța că acesta este bun comun al foștilor soți și nu bunul propriu al pârâtei-reclamante, din următoarele considerente:
Așa cum au arătat ambele părți, aceștia au intrat în relații de concubinaj la începutul anului 1992.
Ulterior, în anul 1993, pârâta-reclamantă a cumpărat un apartament compus dintr-o cameră și dependințe, situat în municipiul P.N., str. G.U.,jud. Neamț, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 12907/1993, apartament al cărei titular al contractului de închiriere era ea. Acest apartament a fost dat în schimbul unui alt apartament, compus din două camere și dependințe, situat în municipiul P.N., Aleea I. jud. N., conform contractului de schimb autentificat sub nr. 4817/17.03.1993 la notariatul de Stat Județean N. (f.70 dosar), fără a se mai achita nici o sumă de bani, apreciindu-se că valoarea imobilelor este egală. Toate aspectele menționate anterior rezultă din cuprinsul contractului de schimb sus amintit. Acest din urmă apartament, cu două camere, a făcut obiectul contractului de schimb autentificat sub nr. 1094/15.09.1997 la B.N.P. M.S., în urma căruia părțile au dobândit, așa cum s-a mai arătat, imobilul în litigiu, compus din trei camere și dependințe. Și în acest din urmă caz, s-a constatat că valorile imobilelor sunt egale și nu s-a remis nici o sumă de bani cu titlu de sultă, de către părți.
Așa fiind, deși la prima vedere ar putea părea că pretențiile pârâtei-reclamante privind stabilirea calității de bun propriu al apartamentului ar fi întemeiate, și că ar fi incidente dispozițiile art. 31 lit. f) C.fam., a reținut instanța că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță.
Astfel, la data de 29.04.2004, reclamantul-pârât a chemat-o în judecată pe pârâta-reclamantă, cu care la acea dată era căsătorit, solicitând instanței să se constate că soții au dobândit anterior căsătoriei, cu o cotă de contribuție egală, garsoniera situată în municipiul Piatra Neamț, str. G.U., jud. Neamț. A menționat că în contractul de vânzare-cumpărare nr. 12907/1993 figurează la rubrica cumpărător doar soția sa, întrucât aceasta a fost titulara contractului de închiriere nr. 525 încheiat la data de 29.03.1988.
Respectiva acțiune, înregistrată pe rolul Judecătoriei P.N. sub nr. 2744/2004 și în care pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare, a fost soluționată prin sentința civilă nr. 2216/03.06.2004 a Judecătoriei P.N. (f.37-38 dosar), în ale cărei considerente s-a menționat că nu există divergențe cu privire la situația de drept dedusă spre soluționare instanței și ca atare acțiunea a fost respinsă ca fiind lipsită de interes.
în plus, a reținut instanța că valorile imobilelor schimbate succesiv au fost egale la data efectuării schimbului, ajungându-se, astfel, indirect, ca o garsonieră să aibă aceeași valoare cu cea a unui apartament cu trei camere și datorită îmbunătățirilor efectuate de către părți la respectivele imobile, îmbunătățiri efectuate cu contribuția substanțială a reclamantului-pârât, conform susținerilor acestuia, necontestate de către partea adversă și susținute de înscrisurile depuse la dosar la filele 40-43 și 47-60 dosar, din ultimele înscrisuri rezultând că reclamantul-pârât a obținut în timpul relației de concubinaj și ulterior de căsătorie a părților, venituri substanțial mai mari decât ale pârâtei-reclamante, care a avut și perioade mari de timp în care nu a fost salariată.
în ceea ce privește autoturismul a cărui partajare s-a solicitat, având în vedere dispozițiile art. 39 alin. (1) C.fam., potrivit cărora „Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas irevocabilă” și faptul că autoturismul a fost înstrăinat la data de 04.09.2008, deci în timpul căsătoriei, a reținut instanța că la masa de partaj urmează a fi inclusă valoarea acestui autoturism, respectiv suma de 4500 Euro. Totodată, a mai reținut instanța că susținerile reclamantului-pârât în sensul că acest bun are calitatea de bun propriu, întrucât a fost dobândit cu puțin timp anterior separării în fapt a soților, sunt în mod vădit neîntemeiate, în speță fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 30 C.fam., potrivit cărora „Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de către oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților”. în același timp, s-a reținut, însă, că susținerile aceleiași părți în sensul că acest bun a fost dobândit doar din veniturile sale (care de asemenea, sunt bunuri comune, însă prezintă relevanță sub aspectul stabilirii cotei de contribuție), nu au fost contestate de către pârâta-reclamantă.
Față de toate considerentele anterior expuse, a reținut instanța că la dobândirea bunurilor supuse partajării soții au avut o contribuție egală.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 36 alin. (1) C. fam., instanța a admis în parte atât cererea principală de partaj, cât și cererea reconvențională, impunându-se lichidarea proprietății comune în devălmășie.
în ceea ce privește modalitatea de partajare a bunurilor comune, instanța a avut în vedere faptul că garsoniera ce a făcut obiectul schimbului inițial de imobile a fost dobândită în considerarea calității de chiriașă a pârâtei-reclamante, precum și faptul că acesteia din urmă i-a fost încredințat, spre creștere și educare, minorul S.V., născut la data de 17.10.1995, așa cum rezultă din sentința de divorț și nu s-a făcut dovada că ar mai avea vreo altă locuință în proprietate, astfel încât a apreciat că mai îndreptățită la atribuirea imobilului este pârâta-reclamantă, fiind, astfel, protejat și interesul minorului rezultat din căsătorie.
Cu privire la valoarea autoturismului, instanța a apreciat că se impune a fi inclusă în lotul reclamantului-pârât, având în vedere că acesta l-a înstrăinat și a încasat contravaloarea sa.
în considerarea dispozițiilor art. 6735 alin. (2) C.proc.civ., inegalitatea loturilor astfel formate a fost compensată prin plata unei sulte pe care pârâta-reclamantă a fost obligată a o plăti reclamantului-pârât, în sumă de 91.000 lei.
împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, atât reclamantul - pârât S.V. cât și pârâta - reclamantă P.C.
Reclamantul - pârât S.V. a considerat vădit netemeinică și esențial nelegală hotărârea pronunțată în cauză, întrucât nejustificat s-au reținut cote egale de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune.
în dovedirea motivelor de apel s-a reținut că potrivit actelor depuse la dosar și din carnetele de muncă ale reclamantului reiese că pârâta a realizat venituri mult mai mici decât ale sale, ori nu a realizat venituri timp de 7 ani și jumătate.
Pârâta - reclamantă P.C., la rândul său, a considerat vădit netemeinică și esențial nelegală hotărârea pronunțată în cauză întrucât instanța de fond în mod greșit a inclus în categoria bunurilor comune, apartamentul compus din 3 camere și dependințe.
în dezvoltarea motivelor de apel s-a reținut că acest bun are calitatea de bun propriu din următoarele considerente: primul imobil (o garsonieră) a fost achiziționat de pârâta - reclamantă în baza unui contract de vânzare - cumpărare, încheiat anterior căsătoriei, la data de 05.03.1993.
La numai 12 zile, la data de 27.03.1993, garsoniera respectivă a făcut obiectul unui contract de schimb cu un apartament cu două camere, tot anterior căsătoriei.
în perioada căsătoriei, la data de 15.09.1997, pârâta - reclamantă perfectează un nou contract de schimb, prin care dobândește un apartament cu 3 camere în schimbul celui cu 2 camere: ,,noi, părțile, declarăm că valorile apartamentelor schimbate sunt egale, nu avem pretenții bănești și nu ne-am remis nicio sumă cu titlu de sultă pentru schimbul imobiliar efectuat prin prezentul contract”.
Este evident că pârâta - reclamantă a înlocuit un bun propriu (apartament cu 2 camere, dobândit anterior căsătoriei) cu un alt bun de aceiași valoare, conform actului autentic respectiv apartamentul cu 3 camere.
Ne aflăm în fața unei subrogări reale reglementate de art. 31 lit. f) C.fam.
Teoria și practica judiciară au statuat natura juridică a sporului de valoare a imobilului proprietatea unuia dintre soți. Astfel, dacă acest spor de valoare se realizează cu mijloacele soțului proprietar al imobilului, el are aceiași natură juridică, adică de bun propriu. Dacă sporul de valoare se realizează cu mijloace comune, în practică au fost constatate următoarele situații:
a. îmbunătățirile sau reparațiile efectuate în timpul căsătoriei nu au dus la transformarea esențială a imobilului ci numai la sporirea valorii acestuia. în acest caz, reparațiile sau îmbunătățirile nu schimbă natura juridică a imobilului, transformându-l din bun propriu în bun comun. Constituie însă bun comun sporul de valoare dobândit de imobil prin îmbunătățiri sau reparații. în acest sens, s-a decis că sporul de valoare constituie bun comun;
b. îmbunătățirile sau reparațiile efectuate în timpul căsătoriei au dus la transformarea esențială a imobilului, astfel că acesta a devenit un bun cu totul deosebit, un bun nou. în acest caz imobilul este bun comun.
în speța de față este evident că soții au adus îmbunătățiri imobilelor, fără ca prin aceasta să se producă transformarea esențială a imobilului, fiind executate doar lucrări de întreținere și îmbunătățire.
Examinând sentința apelată în raport de motivele invocate, de întregul complex probator administrat în cauză, cât și de dispozițiile legale aplicabile, pentru considerațiile ce urmează, Tribunalul a confirmat soluția atacată, apreciind că aceasta își găsește suport în probatoriul administrat în cauză, a cărei analiză judicioasă a condus la stabilirea unei situații de fapt corecte, la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale care își găsește fundament juridic în dispozițiile legale în materie.
Așa cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, în speță, tema pretențiilor și probațiunii vizează partajarea bunurilor comune dobândite de către cei doi foști soți în timpul căsătoriei.
în speță, determinând cotele ce se cuvin foștilor soți din bunurile comune, prima instanță a reținut într-adevăr, că reclamantul - pârât a obținut în timpul relației de concubinaj și ulterior de căsătoria părților venituri substanțial mai mari decât ale pârâtei - reclamante.
însă, chiar dacă veniturile soțului reclamant ar fi fost mai mari pentru o perioadă de timp, nu poate fi neglijată activitatea pârâtei - reclamante și în creșterea copilului rezultat din căsătorie. Această contribuție a fost esențială în viața ambilor soți, ea folosind și reclamantului în exercitarea profesiei sale și ca atare, în mod corect prima instanță a reținut în favoarea fiecărei părți cota de 50% la dobândirea bunurilor comune.
în ceea ce privește critica vizând calitatea de bun propriu al apartamentului în litigiu, pe care o solicită apelanta P.C., s-a constatat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, reținând în mod justificat și temeinic faptul că acest bun imobil este bun comun al părților și nu bun propriu.
Din probele administrate rezultă o situație contrar celei reținute de către pârâtă, respectiv aceea că bunul imobil garsonieră este bun comun dobândit de părți în perioada concubinajului, chiar părțile dorind să legalizeze această împrejurare printr-o acțiune în constatare formulată la data de 29.04.2004, în considerentele căreia s-a reținut că nu există divergențe cu privire la situația de drept dedusă spre soluționare instanței.
în aceste condiții nu este întemeiată susținerea apelantei P.C. precum că apartamentul în litigiu este bunul său propriu.
Pentru considerentele menționate s-a constatat că sentința apelată este legală și temeinică și, întrucât niciunul din motivele de apel nu a fost găsit fondat, s-a dispus respingerea apelurilor declarate de către reclamantul S.V. și pârâta P.C. ca nefondate.
împotriva acestei decizii au promovat recurs ambele părți, recursuri declarate și motivate în termen și înregistrate pe rolul Curții de Apel B. sub nr. 4204/279/2008.
Ambele părți au formulat cereri de ajutor public judiciar, cereri soluționate prin încheierile din 24.01.2011 și respectiv 21.02.2011.
Recursul promovat de P.C. - critică soluția instanței de apel susținând că în mod greșit nu s-a reținut calitatea de bun propriu pentru imobilul situat în P.N., str. M.V. Solicită pe acest considerent să-i fie admisă cererea reconvențională.
Recursul promovat de S.V. - susține recurentul, în esență ,că are o contribuție net superioară la dobândirea bunurilor comune pe care o apreciază la 80 %, invocând în acest sens probele administrate în cauză.
în recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor art. 304, 312 C.proc.civ. Curtea reține următoarele:
Cu privire la apartamentul situat în P.N., str. M.V.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 12907/05.03.1993 (aflat la fila 28 dosar recurs) recurenta P.C. a dobândit proprietatea asupra unui imobil situat în P.N., str. G.U.
în acest imobil recurenta P.C. a locuit împreună cu fiul său dintr-o căsătorie anterioară - A.C., fapt ce rezultă din declarațiile pe proprie răspundere aflate la filele 33-34 cât și din fișa locativă - fila 30.
Ulterior, prin contractul de schimb autentificat sub nr. 4817/17.03.1993 la Biroul notarului B.R. -aflat la fila 70 dosar fond - P.C. schimbă apartamentul individualizat mai sus cu un altul - situat în mun. P.N., Aleea I., în contract prevăzându-se că apartamentele au o aceiași valoare și părțile au înțeles în consecință să nu-și dea una alteia niciun fel de sulte.
După această dată a intervenit căsătoria părților, înregistrată sub nr. 260/02.05.1994 în registrul stării civile al municipiului P.N..
Așadar, la data încheierii căsătoriei recurenta P.C. era proprietara unui apartament cu 2 camere situat în P.N.
în timpul căsătoriei părților la data de 15.09.1997 prin contractul de schimb autentificat sub nr. 1094 la Biroul notarului public M.S., S.C. (fostă P.) schimbă apartamentul cu 2 camere situat în P.N., Aleea C.M. (fosta Aleea I.) cu unul cu 3 camere situat în str. M. V. - cel din urmă fiind apartamentul asupra căruia se poartă litigiul de față. în contract se prevede că „apartamentul dat la schimb de SC este proprietatea sa și că valorile apartamentelor schimbate sunt egale” (vezi fila 39 dosar fond).
Potrivit dispozițiilor art. 31 lit. f) C.fam. devine bun propriu bunul dobândit în schimbul altui bun propriu . Aceste bunuri devin proprii în temeiul subrogației reale cu titlu universal.
Susținerea recurentului S.V. conform cu care apartamentul în litigiu - situat în str. M.V. ar fi bun comun va fi înlăturată. Astfel, afirmația acestuia conform cu care ar fi început o relație de concubinaj cu pârâta în cursul anului 1992 este o simplă susținere, neprobată, acesta având posibilitatea de a propune și administra probatorii, văzând principul disponibilității în procesul civil, ceea ce nu s-a întâmplat.
Sub un al doilea aspect, se constată că prin cererea de chemare în judecată - vezi fila 2 - acesta a susținut cu referire la garsonieră că a cumpărat-o exclusiv cu banii săi, în timp ce anterior promovase o cerere de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. 2744/2003 al Judecătoriei P.N., în care a susținut că a fost dobândită cu contribuție egală. Referitor la hotărârea nr. 2215/2004 pronunțată în dosarul sus-menționat Curtea constată că cererea acestuia a fost respinsă, iar în hotărâre Judecătoria P.N. face referire doar la propriile susțineri ale lui S.V. - cum că nu ar exista divergențe cu privire la situația de drept litigioasă și că partea cu care s-a judecat- S.C.- nu s-a prezentat. Această hotărâre nu consacră cu autoritate de lucru judecat, cum susține S.V., că părțile ar fi avut o contribuție egală la dobândirea garsonierei.
Numitul S.V. în fața primei instanțe - vezi fila 28 - și-a precizat acțiunea solicitând a se constata în favoarea sa un drept de creanță cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului depunând în acest sens o serie de chitanțe și facturi datate toate 2003-2004 (vezi filele 40-43).Această cerere a fost respinsă de Judecătoria P.N. , iar S.V. nu a adus nicio critică pe calea apelului la adresa sentinței primei instanțe sub aspectul soluționării acestui capăt de cerere.
Așadar, nu s-a ajuns la o transformare esențială a bunului principal printr-un spor generat de contribuția ambilor soți dintr-un bun propriu într-un bun comun atâta timp cât nu s-a făcut dovada acestui spor.
Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 31 lit. f) C.fam. Curtea urmează să constate calitatea de bun propriu pentru imobilul situat în P.N., str. M.V.
Referitor la susținerea recurentului S.V. conform cu care ar fi avut o contribuție de 80% la dobândirea bunurilor comune, această cerere urmează a se raporta doar la suma de 18.000 lei (echivalentul sumei de 4500 Euro), întrucât apartamentul va fi scos din masa de partajat.
Curtea reține că stabilirea contribuției fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune se poate face prin orice mijloace de probă, deoarece este vorba de dovedirea unei situații de fapt.
De esență este faptul că contribuția fiecărui soț este în funcție nu numai de aportul material la dobândirea bunurilor comune, ci și de munca în gospodărie sau de contribuția prin alte mijloace.
Astfel, recurentul S.V. a lucrat în cadrul mai multor societăți și deci în calitatea pe care a avut-o de salariat a realizat venituri. Dar și recurenta P.C. a fost încadrată mai multe perioade în muncă. Veniturile din muncă sunt însă bunuri comune, iar aportul fiecărui soț la dobândirea și conservarea bunurilor comune nu se determină în raport de totalul veniturilor din muncă realizate, ci și de contribuția lor efectivă, reală. Ori, recurenta P.C. este cea care a prestat și muncă în gospodărie și pentru creșterea copilului.
Această situație de fapt rezultă din analizarea întregului material probator.
Pentru toate aceste considerente Curtea concluzionează că nu se impune a se constata o cotă mai mare la dobândirea bunului comun în favoarea recurentului S.V.
Pentru considerentele sus-arătate în baza art. 312 C.proc.civ. a respins recursul promovat de S.V. A admis recursul promovat de P.C., a modificat în parte decizia civilă nr. 220/16.11.2010 pronunțată de Tribunalul N. în sensul că a admis apelul promovat de P.C. S-a schimbat în parte sentința civilă nr. 2724/14.05.2010 pronunțată de Judecătoria P.N. în sensul că s-a respins ca nefondată acțiunea principală așa cum a fost precizată. S-a constatat calitatea de unic proprietar al pârâtei-reclamante P.C. pentru apartamentul situat în P.N., str. M.V. jud. N. S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei suma de 18.000 lei (echivalentul sumei de 4500 Euro reprezentând contravaloarea autoturismului marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare NT 04 SNX ) cu contribuție egală. S-a dispus sistarea stării de devălmășie.
S-a atribuit reclamantului-pârât S.V. suma de 18.000 lei și a fost obligat să plătească pârâtei-reclamante P.C. sultă în valoare de 9000 lei.
Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. și a prevederilor O.U.G. nr. 91/2008.
(Judecător Sorina Ciobanu)
| ← Calcul pensie anticipată parţială fără a se avea în vedere... | Reprezentarea în instanţă a consiliului local. Lipsa... → |
|---|
