Partaj . Jurisprudență Partaj

Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI Sentinţă civilă nr. 42 din data de 03.02.2015

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ÎNTORSURA BUZĂULUI

DOSAR NR. (…)

SENTINȚA CIVILĂ NR.42

Ședința publică din 3 februarie 2015

Completul constituit din :

PREȘEDINTE : (…) - judecător

GREFIER : (…)

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza -minori și familie privind pe reclamanta-pârâtă reconvențional (...) în contradictoriu cu pârâtul-reclamant reconvențional (...) având ca obiect "partaj";.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile și reprezentanții acestora.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterea fondului cauzei și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.01.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile , constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 03.10.2013 din dosarul civil nr.(...) s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind partajul bunurilor comune al părților de cererea de divorț și formarea unui nou dosar, respectiv (...).

Prin cererea formulată de reclamanta (...) (fostă (…) ) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul (...) ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

I .Obligarea pârâtului la restituirea bunurilor sale proprii care se află în locuința acestuia: 1.mobilă de sufragerie în valoare de 2000 lei; 2. mobilă de dormitor în valoare de 1000 lei; 3. mobilă de bucătărie în valoare de 500 lei; 4. mașină de cusut în valoare de 300 lei; 5. Plăpumi(3 buc.) în valoare de 500 lei; 6. aspirator în valoare de 200 lei; 7. aragaz în valoare de 200 lei; 8. televizor în valoare de 200 lei; 9. cuverturi (6 buc.) în valoare de 250 lei; 10. covoare (3 buc.) în valoare de 600 lei; 11. Perne (6 buc.) în valoare de 300 lei; 12. Tablouri (2 buc.) în valoare de 200 lei; 13 .seturi de farfurii(2 buc.) în valoare de 200 lei; 14.seturi de cafea (3 buc.) în valoare de 100 lei; 15.vase de gătit de toate dimensiunile în valoare de 300 lei; 16. tablou personal; 17.icoane mari (2 buc.) și iconițe (6 buc.).

II. încetarea regimului matrimonial, lichidarea comunității de bunuri și partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, deținute de pârât la domiciliul său, asupra cărora are o cotă de contribuție de 80%: 1. Lăzi frigorifice (2 buc.) în valoare de 1200 lei; 2. Motocositoare în valoare de 3000 lei; 3. Motofierăstru Husqvarna în valoare de 1000 lei ; 4. Scule pentru lemnărie în valoare de 1000 lei; 5. Aparat de sudură în valoare de 300 lei; 6. Frigider Zanussi în valoare de 700 lei; 7. Televizoare (2 buc.) în valoare de 300 lei; 8. Radiocasetofon în valoare de 150 lei; 9. Aspirator în valoare de 100 lei; 10. Colțar mobilier sufragerie în valoare de 1100 lei; 11. Mobilier bucătărie în valoare de 800 lei; 12. Butelii de aragaz (2 buc.) în valoare de 200 lei; 13. Căsuță foișor de vară în valoare de 800 lei; 14. Leagăn în valoare de 600 lei; 15. Fântână ornamentală în valoare de 200 lei; 16. Mașină de spălat automată în valoare de 500 lei; 17. Bicicletă în valoare de 150 lei; 18. Cazan pe lemne (centrală termică) în valoare de 2800 lei; 19. Investiții în locuința pârâtului în valoare de aproximativ 40.000 lei, manoperă extindere locuință , amenajări și finisaje , instalații de apă curentă și canalizare, instalație electrică, centrală termică precum și materialele necesare , marmură, pervaz geamuri termopane la toată casa.

III. Obligarea pârâtului la plata creanței de 55.000 lei, pe care o are față de masa matrimonială , reprezentând actualizarea sumei de 110.000.000 Rol , preț al vânzării apartamentului bun propriu din (…) investit în construcția și extinderea locuinței pârâtului.

IV . Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii se arată de către reclamantă că în anul 1999 , după încheierea căsătoriei a vândut un apartament - bun propriu , iar cu banii obținuți din vânzare , respectiv 110.000.000 ROL a cumpărat materiale de construcție , BCA, țiglă , lemnărie,gresie, faianță, boiler, ciment, țevi pentru canalizare, teracotă pentru sobe, etc., părțile construind lângă casa veche, care era compusă din 3 camere, o bucătărie și o cămara foarte veche, prin demolarea unei camere și a bucătăriei, terminând în anul 2000 la roșu 2 camere, bucătărie și hol, aceste investiții fiind suportate din banii reclamantei, întrucât pârâtul nu lucra.

De asemenea, se susține că din banii trimiși de fiica reclamantei din prima căsătorie s-a achiziționat geamuri termopan, pervaz de marmură la ferestre, etc., iar casa a fost mobilată cu mobilă din apartamentul vândut.

Referitor la bunurile comune se arată că acestea au fost dobândite prin credit contractat la BRD, GarantiBank, CAR, Raiffeisen și DOMO, de către reclamantă, întrucât pârâtul cea mai mare parte a timpului nu a avut nici un venit.

Cererea a fost motivată în drept, invocându-se dispozițiile art. 931,933, 979 și urm. Cod procedură civilă.

S-au anexat cererii următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială (f. 6), contract de vânzare cumpărare nr.400/10.12.1991 (f. 20), contract de vânzare cumpărare din 30.07.1999 (f. 21), carnetul de muncă al reclamantei (f. 22- 29), decizii de pensionare (f. 29- 31), extras de operații emis de CAR CONFORT IFN (f. 32- 34), adeverințe emise de Raiffeisen Bank, BRD și Garantibank (f. 34-36).

Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională (f.37- 40) prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii, fiind de acord cu restituirea bunurilor menționate la punctele 1,2,4,5,6,7,16, precizând că bunurile enumerate la punctele 9 și 17 nu există, la punctul 10 sunt doar două covoare, iar restul nu sunt bunurile proprii ale reclamantei.

Prin cererea reconvențională a solicitat să se dispună sistarea comunității de bunuri și partajul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, însă să se constate cota de contribuție a reclamantului reconvențional de 80%,iar a reclamantei de 20%, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reconvenționale se arată că din comunitatea de bunuri nu fac parte sculele de lucru pentru lemnărie, acestea fiind bunurile sale proprii, fiind folosite la exercitarea meseriei de dulgher - tâmplar-constructor și sunt proprietatea sa înainte de încheierea căsătoriei, că de altfel nici fântâna ornamentală, leagănul și căsuța foișor de vară nu fac parte din comunitatea de bunuri, fiind edificate de către acesta din materiale proprii și nici motocositoarea , care a fost achiziționată din bani proprii obținuți din vânzarea casei de lemn rămasă moștenire de la fratele său.

Se mai arată că părțile au locuit împreună din anul 1997, iar după încheierea căsătoriei, în anul 2000 au luat hotărârea de a efectua câteva lucrări la casa mamei sale, în sensul edificării a două camere, a unei băi și sobe de teracotă, nu s-a realizat canalizarea, întrucât imobilul avea fosă septică la data edificării construcției și nu există centrala termică, încălzirea realizându-se cu sobe de teracotă, doar într-o cameră și în bucătărie, iar în baie există o sobă cu cazan.

În ceea ce privește apartamentul reclamantei din Brașov, se susține că părțile locuiau împreună în 1998, când s-a achitat ultima rată, acesta contribuind la plata ratei, iar cu privire la veniturile reclamantei, aceasta a rămas fără loc de muncă în 2001 până în anul 2004, când s-a pensionat, spre deosebire de pârât care câștiga aproximativ 1800 lei/lună, care a edificat cu mâna de lucru cele două camere și a efectuat investițiile aduse la casa mamei sale, iar în perioada 02.06.2013-01.12.2014 a lucrat ca paznic la SC Angero SRL.

Cu privire la dobândirea bunurilor mobile se arată că pârâtul a contractat un credit de 48.000.000 ROL de la BCR , folosit în comun, dar restituit doar de către acesta, iar cu privire la creditele contractate de reclamantă se arată că în anul 2011 aceasta a contractat un credit la Raiffesisen Bank de 2200 lei, banii fiind depuși la BRD pentru a lichida un alt credit , iar restul de 300 lei i-a cheltuit exclusiv în interes propriu , după care la o săptămână după lichidarea creditelor bancare , s-a întors la domiciliul comun și a luat suma de 2300 lei obținută de pârât din vânzarea unei vaci și a unui porc.

Se mai arată că la dobândirea bunurilor comune și la plata investițiilor efectuate a adus ca și contribuție prețul obținut din vânzarea casei de lemn rămasă moștenire de la defunctul său frate, (…), decedat la data de 16.11.2004, respectiv suma de 2500 lei, apreciindu-se că valoarea investițiilor aduse în timpul căsătoriei la imobilul în care acesta locuiește este de 30.000 lei.

S-au anexat cererii reconvenționale următoarele înscrisuri: carte de muncă pârât (f.41- 44), contract de vânzare cumpărare (f.45), certificat de deces (f.46), chitanța și factura fiscală din 19.04.2000 (f.47), decizia nr. 16324/20.07.2009 (f.48), contract de credit bancar BCR nr. 241/21.09.2004 (f.49- 51).

Pe parcursul judecății s-au mai depus următoarele înscrisuri: adeverința de la CEC Bank nr. 10785/17.12.2013 (f. 90-94), adeverința RIAL nr.7805/10.01.20114 (f.96), adeverința de la CAR Confort IFN nr.160/05.02.2014 (f. 121- 126), adeverința de la DOMO nr. 135/07.02.2014 și facturi fiscale (f.127- 133), adeverința de la Raiffesisen Bank nr. 651/11.02.2014 (f.135), adeverința de la BRD nr.1275/10.02.2014 (f.136- 149), adeverința de la Garanti Credite nr.3158/11.02.2014 (f.151- 153), chitanța și factura fiscală din 15.09.1999 (f.209-210), chitanță și factura fiscală din 10.08.1999 (f. 211), sentința civilă nr.412/10.10.2013 (f. 89- vol. II ), adeverința de la BCR nr. DCAF 6449/27.11.2014 (f. 94- 100 -vol.II)

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 14.11.2013 (f. 61) instanța admis cererea de ajutor public judiciar formulată de pârâtul - reclamant reconvențional (...) și a dispus scutirea acestuia de la plata taxei de timbru de 516 lei.

La termenul de judecată din 05.12.2013 instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile , proba cu interogatoriul pârâtului și proba testimonială cu martorii (...) și (...), iar pentru pârât proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei și proba testimonială cu martorii (...), (...), (...) și (...), iar la termenul de judecată din 30.01.2014 a încuviințat pentru reclamantă și proba testimonială cu martora (...) și de asemenea proba cu cercetarea la fața locului.

La termenul de judecată din 30.01.2014 s-a administrat proba cu interogatoriul părților, răspunsurile fiind consemnate la filele 98- 106 și s-au audiat martorii, depozițiile fiind consemnate la filele 106- 112.

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 30.01.2014 (f.113) instanța a admis în parte cererea de ajutor public formulată de reclamantă și a dispus eșalonarea taxei de timbru în cuantum de 5955 lei, urmând să achite 10 rate lunare de câte 595, 50 lei din 25.02.2014-25.11.2014.

Cererea fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 5955 lei (f.167-168, 205 din vol. I și f. 25, 33, 50-51, 54, 101, 102 din vol. II ).

Reclamanta a achitat onorariul expertului Hering Petru în cuantum de 1295 lei (f.165 și 109 - vol. II ) și onorariul expertei (...) în cuantum de 895 lei (f.206 și 111 din vol. II ).

La termenul de judecată din 13.02.2014 s-a efectuat cercetarea la fața locului, astfel cum rezultă din procesul verbal de la fila 155 din dosar și de asemenea la același termen de judecată s-a încuviințat pentru reclamantă proba cu expertiză tehnică de evaluare bunuri imobile, numindu-se expert (...) și s-a luat act că pârâtul renunță la această probă.

La termenul de judecată din 27.03.2014 s-a încuviințat pentru reclamantă proba cu expertiză tehnică de evaluare bunuri mobile ,numindu-se expert (...) și la data de 06.05.2014 s-a depus raportul de expertiză tehnică judiciară de evaluare bunuri mobile (f. 179- 201).

La data de 02.06.2014 s-a depus de către expert (...) raportul de expertiză tehnică judiciară de evaluarea bunuri imobile (f. 5-21- vol. II), iar la termenul de judecată din 05.06.2014 și la termenul de judecată din 19.06.2014 s-a formulat de către reclamantă obiecțiuni la raportul de expertiză evaluare bunuri mobile și la raportul de expertiză evaluare bunuri imobile (f. 26-27 și 31-32), obiecțiuni care a fost admise la termenul de judecată din 19.06.2014.

La data de 21.07.2014 s-a depus de către expert (...) completare la raport de expertiză (f. 40-42) și la data de 25.08.2014 s-a depus de către expert (...) răspuns la obiecțiuni (f.44- 49).

La termenul de judecată din 14.10.2014 reclamanta a formulat obiecțiuni la răspunsul la obiecțiuni depus de către expertul (...) (f. 55- 60), la care a anexat un set de înscrisuri (f. 62- 76).

La termenul de judecată din 28.10.2014 reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar pentru plata diferenței de onorariu în cuantum de 1560 lei pentru experta (...) și diferența de onorariu în cuantum de 800 lei pentru expertul (...) (f.78-79) la care a anexat înscrisuri doveditoare (f. 80-85) și de asemenea la același termen judecată instanța a respins obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză evaluare bunuri imobile.

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din 04.11.2014 (f. 87-88) instanța a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă și a dispus eșalonarea plății onorariilor experților în cuantum de 2360 lei pe o perioadă de 4 luni , stabilind taxe lunare egale în cuantum de 590 lei din 15.12.2014 - 15.03.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Părțile s-au căsătorit în data de 25.07.1998, căsătorie care s-a desfăcut prin acordul comun al acestora prin sentința civilă nr. 412/10.10.2013 pronunțată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosar nr.(...) (f.189).

Din căsătorie nu au rezultat copii, însă reclamanta are dintr-o altă căsătorie trei copii, în prezent majori.

După căsătorie părțile au locuit în imobilul proprietatea părinților pârâtului, situat în (…), jud. Covasna până în noiembrie 2012, când reclamanta a părăsit domiciliul conjugal, perioadă de timp în care aceștia au efectuat o serie de investiții la acest imobil.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei mai multe bunuri mobile, au efectuat investiții la imobilul mai sus menționat finalizate în cursul anului 2000 și de asemenea că reclamanta atunci când s-a mutat în Întorsura Buzăului a venit cu o serie de bunuri mobile proprii, după vânzarea unui bun imobil avut în Brașov.

În ceea ce privește bunurile proprii ale foștilor soți instanța reține că reclamanta în cuprinsul cererii introductive de instanța a afirmat că următoarele bunuri mobile sunt bunuri proprii: 1.mobilă de sufragerie; 2. mobilă de dormitor ; 3.mobilă de bucătărie; 4. mașină de cusut; 5.Plăpumi (3 buc.) ; 6. aspirator ; 7.aragaz ; 8.televizor; 9.cuverturi (6 buc.); 10. covoare (3 buc.); 11.Perne (6 buc); 12. Tablouri (2 buc.); 13. Seturi de farfurii (2 buc.); 14.Seturi de cafea (3 buc.); 15.Vase de gătit de toate dimensiunile ; 16.Tablou personal ; 17.Icoane mari (2 buc.) și iconițe (6 buc.), iar pârâtul prin cererea reconvențională a solicitat să se constate că uneltele de lucru pentru tâmplărie, aparatul de sudură sunt bunuri proprii, ca de altfel și fântâna ornamentală, leagănul și căsuța foișor de vară, fiind edificate de acesta din materiale proprii, precum și motocositoarea , întrucât a fost achiziționată din bani proprii.

Pârâtul (...) prin întâmpinare (f.38) a arătat că este de acord să restituie reclamantei bunurile de la punctele 1,2,4,5,6,7,16, precizând că mobila de bucătărie de la pct.3, televizorul de la pct.8 și bunurile de la pct.11-15 nu sunt bunuri proprii, iar icoanele de la pct.17, cuverturile de la pct.9 și un covor de la pct.10 nu se află în locuința sa.

Din răspunsurile la interogator ale pârâtului (f.98-101) a rezultat că reclamanta a adus în locuința comună bunurile mobile de la pozițiile 1-7, cu privire la televizorul de la pct. 8 a menționat că reclamanta l-a dat fiicei sale, cu privire la cuverturile de la pct.9 și pernele de la pct. 11 le-a recunoscut existența, dar nu știe numărul, iar cu privire la bunurile de la pozițiile 12-17 pârâtul a menționat că nu știe, însă au fost găsite de expert în locuința pârâtului la momentul evaluării acestora.

Din depozițiile martorilor (…), (...) și (...) (f.106, 107, 112) a rezultat că reclamanta a adus toată mobila de la apartamentul din Brașov și bunuri electrocasnice la casa din Întorsura Buzăului, însă fără a fi nominalizate.

Conform raportului de expertiză (...) (f.179-201) și completarea la raport (f.40-42 vol.II) bunurile mobile proprii ale reclamantei și ale reclamantului reconvențional au fost evaluate astfel: 1. mobilă de sufragerie în valoare de 1500 lei; 2. mobilă de dormitor în valoare de 960 lei; 3. Mobilă de dormitor inexistent evaluat la 960 lei prin completarea la raportul de expertiză; 4. mașină de cusut în valoare de 135 lei; 5. Plăpumi (3 buc.) în valoare de 240 lei; 6. aspirator în valoare de 100 lei; 7. aragaz în valoare de 500 lei; 8. cuverturi (6 buc.) în valoare de 200 lei; 9. covoare (3 buc.) în valoare de 200 lei; 10.Perne (6 buc.) în valoare de 120 lei; 11. Tablouri (2 buc.) în valoare de 200 lei; 12. seturi de farfurii (2 buc.) în valoare de 160 lei; 13. seturi de cafea (3 buc.) în valoare de 135 lei; 14.vase de gătit de toate dimensiunile în valoare de 100 lei; 15 tablou personal cu copiii în valoare de 40 lei; 16. icoane mari (2 buc.) și iconițe (6 buc.) în valoare de 710 lei; 17. aparatul de sudură - inexistent în valoare de 1000 lei; 18.motocositoare inexistentă în valoare de 1000 lei; 19. sculele de lucru pentru lemnărie au fost imposibil de evaluat întrucât nu au fost găsite.

Prin concluziile scrise reclamanta a arătat că solicită să fie obligat pârâtul să îi restituie bunurile de la pct.1-16, cu excepția mobilierului de dormitor de la pct.3 care a fost trecut și evaluat din eroare de către expertă și a televizorului menționat la pct.8 în cererea introductivă care nu a mai fost evaluat de expertă.

Instanța mai constată că nici mobila de bucătărie menționată de reclamantă la pct.3 în cererea introductivă nu a fost evaluată de expertă și nici cu privire la aceasta reclamanta nu a mai emis nici o pretenție.

Din răspunsurile la interogatoriu ale reclamantei -pârâta reconvențională (f. 102) a rezultat că o parte din uneltele de lucru au fost cumpărate în timpul căsătoriei, iar aparatul de sudură a fost donat reclamantului reconvențional de către fiica acesteia, iar pârâtul prin răspunsul la interogator (f. 99) a precizat că sculele sunt bunuri proprii , iar aparatul de sudură a fost primit cadou de la ginerele său din Italia.

Din depozițiile martorilor (...),(…) (...) (f. 107-108,110) a rezultat că reclamantul reconvențional se ocupa de zidărie și dulgherie , efectuând o serie de lucrări la persoane din Întorsura Buzăului și din alte localități, inclusiv la martorul (...).

Având în vedere că părțile s-au căsătorit înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, respectiv anterior datei de 01.10.2011 , dar desfacerea căsătoriei a intervenit la data de 10.10.2013, deci după intrarea în vigoare a codului civil, în ceea ce privește legea aplicabilă, instanța reține dispozițiile art. 33 din Legea 71/2011, potrivit cu care prevederile art. 340 și 341 din Codul Civil (referitoare la bunurile proprii) sunt aplicabile și căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil, ori de câte ori actul juridic sau faptul juridic în temeiul căruia a fost dobândit bunul intervine după această dată.

În consecință, prin raportare la faptul că la data de 01.10.2011 părțile erau căsătorite, iar bunurile mobile menționate de reclamantă au fost dobândite înainte de data de 25.07.1998, când părțile s-au căsătorit, instanța va avea în vedere aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 31 din Codul familiei.

Conform art. 31 Cod familiei nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț:

a) bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei;

b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire, legat sau donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut ca ele vor fi comune;

c) bunurile de uz personal si cele destinate exercitării profesiei unuia dintre soți;

d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele si proiectele artistice, proiectele de invenții si inovații, precum și alte asemenea bunuri;

e) indemnitatea de asigurare sau despăgubire pentru pagube pricinuite persoanei;

f) valoarea care reprezintă si înlocuiește un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.

Având în vedere că în ceea ce privește bunurile de mobilier, electrocasnice menționate de reclamantă ca fiind dobândite înainte de încheierea căsătoriei dintre părți, împrejurări recunoscute de către pârât, prin raportare la dispozițiile art. 31 lit.a din Codul Familiei , instanța constată că au calitatea de bunuri proprii ale reclamantei (…) următoarele bunuri mobile: mobilă de sufragerie în valoare de 1500 lei; mobilă de dormitor în valoare de 960 lei; mașină de cusut în valoare de 135 lei; Plăpumi (3 buc.) în valoare de 240 lei; aspirator în valoare de 100 lei; aragaz în valoare de 500 lei; cuverturi (6 buc.) în valoare de 200 lei; covoare (3 buc.) în valoare de 200 lei; Perne (6 buc.) în valoare de 120 lei; Tablouri (2 buc.) în valoare de 200 lei; seturi de farfurii (2 buc.) în valoare de 160 lei; seturi de cafea (3 buc.) în valoare de 135 lei; vase de gătit de toate dimensiunile în valoare de 100 lei; tablou personal în valoare de 40 lei; icoane mari (2 buc.) și iconițe (6 buc.) în valoare de 710 lei și întrucât acestea se fală în locuința pârâtului instanța va obliga pârâtul (...) să predea reclamantei bunurile proprii enumerate mai sus sau contravaloarea acestora.

În ceea ce privește calitatea de bunuri proprii ale reclamantului reconvențional referitor la uneltele de lucru pentru lemnărie și aparatul de sudură, instanța reține poziția reclamantei -pârâta reconvențională (f. 102) care a recunoscut că doar o parte din uneltele de lucru au fost cumpărate în timpul căsătoriei, iar aparatul de sudură a fost donat reclamantului reconvențional de către fiica acesteia și de asemenea susținerile martorilor (...), (...) și (...) cu privire la exercitarea de către reclamantul reconvențional a lucrărilor de zidărie și dulgherie la persoane din Întorsura Buzăului și din alte localități, inclusiv la martorul (...).

Dată fiind afectațiunea specială a uneltelor de lucru, potrivit art. 31 lit. c Cod familiei, aceste bunuri au calitatea de bunuri proprii, indiferent dacă ele sunt dobândite cu mijloace proprii ale soțului dobânditor sau cu mijloace bunuri comune și prin urmare va constata că uneltele de lucru sunt bunuri proprii ale reclamantului reconvențional.

În ceea ce privește aparatul de sudură, având în vedere că acesta a fost donat reclamantului reconvențional și din prisma profesiei sale, iar din probele administrate în cauză nu a rezultat că voința dispunătorului a fost ca bunul să devină comun, date fiind dispozițiile art.31 lit.b Cod familiei, instanța constată că și acesta este bun propriu al reclamantului reconvențional.

Referitor la motocositoare a cărei valoare de achiziție a fost precizată de părți ca fiind de 3000 lei, pârâtul a susținut că a fost cumpărată în timpul căsătoriei din bani proprii, însă din probele administrate în cauză nu a rezultat aceste lucru, reclamanta nu a recunoscut la interogator că acest bun ar fi fost achiziționat din banii obținuți din vânzarea casei de lemn primită moștenire de pârât de la fratele său, iar în plus pârâtul în cererea reconvențională menționează că suma de 2500 lei obținută din vânzarea casei aparținând fratelui său decedat a fost folosită la investițiile efectuate la imobilul proprietatea sa, prin urmare având în vedere dispozițiile art.30 Codul familiei potrivit cu care bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor bunuri comune , iar pârâtul nu făcut dovada contrară, instanța constată că motocositoarea este bun comun.

Referitor la fântâna ornamentală, căsuța foișor și leagăn , bunuri menționate de pârât ca fiind proprii în considerarea faptului că au fost edificate în totalitate de acesta, din răspunsul la interogatoriu al reclamantei a rezultat că manopera îi aparține pârâtului, însă materialele au fost achiziționate de către aceasta, mobilier dobândit în timpul căsătoriei, împrejurări care formează instanței convingerea că și aceste bunuri în considerarea dispozițiilor art. 30 Cod familiei, sunt bunuri comune.

Cu privire la bunurile dobândite de părți în timpul căsătoriei , instanța reține că reclamanta a solicitat să se constate că fac parte din comunitatea de bunuri următoarele bunuri: 1. Lăzi frigorifice ( 2 buc); 2.Motocositor; 3. Motofierăstrău Husqvarna ; 4. Frigider Zanussi ; 5.Televizoare (2 buc); 6. Radiocasetofon ; 7.Aspirator; 8.Colțar mobilier de sufragerie ; 9.Mobilier de bucătărie ; 10. Butelii de aragaz (2 buc.); 11. O căsuță foișor de vară; 12. Leagăn; 13. Fântână ornamentală; 14. Mașină de spălat automată ; 15. Bicicletă ; 16.Cazan pe lemne (centrală termică); 17. Investiții în locuința pârâtului constând în manoperă extindere locuință, amenajări și finisaje, instalații de apă curentă, instalație electrică, centrală termică precum și materiale necesare, marmură, pervaze geamuri termopane la toată casa.

Instanța constată că lăzile frigorifice au fost achiziționate în 09.08.2006 și respectiv 15.06.2007, mașina de spălat automată în data de 24.09.2004, TV Panasonic în data de 03.07.2006, Frigiderul Zanussi în data de 24.09.2004, aspiratorul în data de 15.06.2007, existând înscrisuri doveditoare, respectiv acestea au fost achiziționate pe numele reclamantei în rate la DOMO sau numerar (f.127-133).

Cu privire la bunurile menționate de reclamantă ca fiind bunuri comune, pârâtul nu și-a manifestat dezacordul decât cu privire la bunurile pe care le-a considerat proprii și pentru argumentele expuse mai sus instanța le-a considerat bunuri comune, respectiv motocositoarea și mobilierul de grădină, recunoscând caracterul de bunuri comune al celorlalte bunuri.

Astfel, părțile au dobândit următoarele bunuri mobile care au fost evaluate conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert (...) (f. 179- 201 și f. 40-42 din vol. II ) la valoarea totală de 8280 lei :1. Lăzi frigorifice ( 2 buc.) în valoare de 840 lei; 2.Motocositor în valoare de 1000 lei; 3. Motofierăstrău Husqvarna în valoare de 450 lei; 4. Frigider Zanussi în valoare de 480 lei; 5. Televizoare (2 buc.) în valoare de 400 lei; 6. Radiocasetofon în valoare de 100 lei; 7.Aspirator în valoare de 150 lei; 8. Colțar mobilier de sufragerie în valoare de 840 lei; 9. Mobilier de bucătărie în valoare de 700 lei; 10.Butelii de aragaz în valoare de 200 lei; 11. Mașină de spălat automată în valoare de 500 lei; 12. Bicicletă în valoare de 120 lei; 13.Cazan pe lemne (centrală termică) în valoare de 2500 lei.

Prin raportul de expertiză efectuat expert (…) (f. 6-20) s-a evaluat mobilierul de grădină compus din foișor cu suprafața construită de 8,30 mp., leagăn de grădină, fântână decorativă și gard și pergolă la suma de 4000 lei, din care valoarea materialelor este de 70% , respectiv 2800 lei.

Referitor la investițiile efectuate la bunul imobil din (…), instanța reține din probatoriul administrat în cauză, respectiv interogatoriul părților, depozițiile martorilor susținerile părțile și raportul de expertiză efectuat în cauză de expert (...) (f.7-20-vol.II) că locuința clădită de părți este o extindere a casei vechi de locuit cu un apartament, construită în urma demolării unei părți din casa veche cu menținerea unor ziduri și fundații, recuperând materiale de construcție refolosibile (cărămidă, bârne și scândură de lemn) și prin construirea din materiale noi, extinderea construită în anii 1999- 2000 de către părți fiind un apartament cu două camere de locuit , bucătărie, cămară , baie, hol cu scară la pod, alipită casei vechi de locuit și nu este finalizată, nefiind tencuită în exterior, având deficiențe la finisajele interioare, manopera aparținând pârâtului , construcția fiind executată în regie proprie, fără autorizații și proiect de execuție.

În practica judiciară a instanței supreme, s-a statuat că în situația în care se efectuează de către ambii soți cu mijloace bunuri comune construcții noi adăugate la o construcție veche proprietatea numai a unui din soți, construcția nouă devine bun comun, astfel încât în speța de față, instanța constată că imobilul ridicat de părți compus din două camere de locuit, bucătărie, cămară baie, hol cu scară la pod alipită casei vechi de locuit aparținând pârâtului constituie bun comun .

În raportul de expertiză s-a menționat că apartamentul părților are structura din BCA , fundații din beton , cu tencuieli interioare obișnuite, zugrăveli interioare simple, lambriuri parțiale în hol, placaje de faianță parțiale în bucătărie și baie, pardoseli din dușumea și parchet laminat în camere, gresie în bucătărie, baie, hol, beton în cămară, tâmplărie interioară din lemn vopsit, tâmplărie exterioară din PVC cu geamuri termopan , acoperiș șarpantă din lemn, învelitoare din țiglă, încălzire cu sobă de teracotă într-o cameră și sobă de gătit din teracotă în bucătărie, cazan pe bază de lemne la baie, baie dotată cu cadă de baie, chiuvetă, vas WC, cazan pe bază de lemne, instalație apă canal la baie și bucătărie, instalație electrică racordată la rețeaua urbană, canalizare în fosă proprie, fiind evaluat la suma 96.350 lei.

În consecință, instanța constată că în timpul căsătoriei părțile au dobândit următoarele bunuri comune în valoare totală de 180.630 lei:

1.Imobil compus din 2 camere , bucătărie, cămară, baie , hol în suprafață de 90,80 mp. situat în (…) în valoare de 96350 lei;

2.Căsuță Foișor de vară în suprafață de 8,30 mp. în valoare de 2100 lei;

3.Leagăn de grădină în valoare de 700 lei

4.Fântână ornamentală în valoare de 200 lei

5.Gard și pergole în valoare de 1000 lei.

6.Lăzi frigorifice ( 2 buc.) în valoare de 840 lei;

7.Motocositor în valoare de 1000 lei;

8.Motofierăstrău Husqvarna în valoare de 450 lei;

9.Frigider Zanussi în valoare de 480 lei;

10.Televizoare (2 buc.) în valoare de 400 lei;

11.Radiocasetofon în valoare de 100 lei;

12.Aspirator în valoare de 150 lei;

13.Colțar mobilier de sufragerie în valoare de 840 lei;

14.Mobilier de bucătărie în valoare de 700 lei;

15.Butelii de aragaz (2 buc.) în valoare de 200 lei;

16.Mașină de spălat automată în valoare de 500 lei;

17.Bicicletă în valoare de 120 lei;

18.Cazan pe lemne (centrală termică) în valoare de 2500 lei

În ceea ce privește contribuția părților la dobândirea bunurilor comune instanța constată că fiecare dintre părți a solicitat să se constate că au cota de contribuție diferențiată de 80% și respectiv 20%

Reclamanta a susținut că are o contribuție de 80% la dobândirea bunurilor comune justificat de următoarele împrejurări: a înstrăinat un apartament în Brașov în anul 1999 obținând suma de 110.000.000 ROL pe care a folosit-o la achiziționarea materialelor de construcție, a instalațiilor și finisajelor în imobilul bun comun, a fost ajutată cu bani de către fiica sa din Italia, a achitat creditele contractate din veniturile sale, iar pârâtul în 15 ani de căsătorie a lucrat 1 an și 6 luni.

La rândul său pârâtul a susținut că are o contribuție de 80% la dobândirea bunurilor comune justificat de următoarele împrejurări: reclamanta a achitat integral apartamentul său din Brașov încă de când locuiau împreună , în anul 1998, participând la plata ultimei rate, din anul 2001 reclamanta a rămas fără loc de muncă până în anul 2004 când s-a pensionat , perioadă în care nu a avut nici un venit, faptul că manopera la imobilul ridicat de părți îi aparține în întregime, s-a ocupat în gospodărie de creșterea și îngrijirea animalelor, în perioada 02.06.2003 -01.12.2004 a fost angajat la SC Angero SRL Brașov , a efectuat lucrări de construcții, dulgher câștigând aproximativ 1800 lei/lună, iar suma de 2500 lei obținută din vânzarea casei moștenite de la fratele său a folosit-o la plata investițiilor efectuate la imobilul bun comun, iar în ceea ce privește bunurile mobile a contractat un împrumut la BCR în cuantum de 4800 lei.

În analizarea contribuției la dobândirea bunurilor comune instanța reține că potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1085/30.07.1999 de BNP (...) (f.21) reclamanta (…) a vândut numitei (…) imobilul proprietatea sa exclusivă situat în (…), primind prețul de 75.000.000 ROL.

Cu privire la folosirea prețului obținut de reclamantă din vânzarea unui bun propriu la dobândirea bunurilor comune , pârâtul recunoaște la interogator că aceasta a contribuit la cumpărarea materialelor de construcție, cu banii obținuți din vânzarea apartamentului din Brașov, fără a preciza cuantumul sumei , din depozițiile martorilor (...) , (…) (f. 107) rezultând că la ridicarea construcției reclamanta a contribuit cu bani, iar pârâtul cu manopera.

Apartamentul din Brașov al reclamantei a fost achiziționat de la RIAL BRAȘOV conform contractului de vânzare cumpărare nr. 400/10.12.1991 (f. 20) , prețul de 140.029 ROL fiind achitat în rate , ultima rată fiind achitată în data de 26.02.1998 astfel cum rezultă din adresa nr. 7805/10.01.2014 (f.96).

Instanța reține așadar că ultima rată a fost achitată înainte de 25.07.1998, când părțile s-au căsătorit, iar susținerea pârâtului că a participat financiar la achitarea ultimei ratei nu a fost susținută de probatoriul administrat în cauză.

Analizând mențiunile cărților de muncă ale părților (f. 22-31, 40-44) instanța reține că reclamanta a fost angajată cu contract de muncă în perioada 1998-2000, în perioada 01.10.2000 -27.06.2001 a beneficiat de ajutor de șomaj, din 01.06.2004 este pensionară având o pensie de 3.345.983 ROL, care în ianuarie 2008 a fost majorată la 502 lei, iar din 01.10.2009 pensia reclamantei este de 1083 lei, în timp ce pârâtul a lucrat din 02.06.2003 până în 01.12.2004, având un salariu de 3.200.000 ROL , iar în perioada 04.01.2005-04.07.2005 acesta a beneficiat de ajutor de șomaj în cuantum de 2.325.000 ROL.

Comparând cărțile de muncă rezultă că reclamanta a avut venituri considerabil mai mari , însă instanța va reține și că pârâtul desfășura activități de construcție, zidărie, dulgherie, astfel cum a rezultat din depozițiile martorilor (...) , (...), (...) (f.106,107,110), precum și faptul că a vândut în urmă cu 8-10 ani martorului (...) (f.111) o casă de lemn provenită din moștenirea fratelui său (…)decedat la data de 16.11.2004, conform certificatului de deces de la fila 46 din dosar pentru suma de 2500 lei, bani folosiți la edificarea construcției bun comun.

De asemenea, instanța mai reține că la ridicarea construcției bun comun și la edificarea mobilierului de grădină manopera îi aparține în exclusivitate pârâtului, pe care expertul (…) în raportul de expertiză tehnică (f. 6-20) a cuantificat-o ca reprezentând 30 % din valoarea construcției, precum și faptul la ridicarea acestora s-au folosit și materiale de construcție din casa veche.

Instanța va mai reține din adresa de la CAR Confort IFN nr. 160/05.02.2014 (f.121-126) că reclamanta a avut 5 credite, toate rambursate astfel: în perioada 2008-2009 a avut un credit în valoare de 3000 lei, în perioada 2009-2010 un credit de 3500 lei , în perioada 2010-2011 un credit de 4000 lei, în perioada 2011-2012 un credit de 4000 lei, iar în perioada 2012-2013 un credit de 5500 lei , toate aceste credite fiind contractate în perioada în care reclamanta era singura care aducea venituri constante provenite din pensie.

De asemenea, din adresa nr. 651/11.02.2014 emisă de Raiffeisen Bank (f.135) rezultă că reclamanta a avut un credit în valoare de 2200 lei în perioada 2011-2013 rambursat la data de 12.03.2013, din adresa nr.1275/10.02.2014 emisă de BRD (f.136-149) rezultă că reclamanta a contractat un credit în valoare de 3000lei în perioada 2007-2011, rambursat în totalitate la data de 15.03.2011.

Din adresa nr. 6449/27.11.2014 emisă de BCR (f.94-99 vol. II ) rezultă că pârâtul a contractat un credit în valoare de 4800 lei în care reclamanta a figurat ca și coplătitor , desfășurat pe perioada 21.09.2004 - 30.12.2008 , achitat integral.

Potrivit practicii instanței supreme la încetarea stării de comunitate, împărțeala se realizează prin unicitate de cote stabilite pentru fiecare codevălmaș în raport cu contribuția reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu , iar nu prin pluralitate de cote , respectiv prin diferențierea cotelor în raport cu anumite categorii de bunuri.

În acest sens la aprecierea cotelor de contribuție la dobândirea tuturor bunurilor comune, instanța reține pe de o parte că reclamanta a avut venituri constante, existând o perioadă de 3 ani în care nu a avut venituri, respectiv 2001-2004 , că la dobândirea bunurilor comune imobile a contribuit cu bani proveniți din vânzarea unui bun propriu folosiți în scopul achiziționării materialelor de construcții , că a contractat o serie de credite pentru achiziționarea de bunuri comune, toate plățile fiind achitate la momentul soluționării prezentei cauze, iar pe de altă parte că pârâtul nu a avut venituri constante , a lucrat efectiv 1 an și jumătate, respectiv iunie 2003-decembrie 2004, a desfășurat diverse activități în construcții, dulgherie, dar din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat care era cuantumul acestor prestații, iar la dobândirea bunurilor imobile contribuția acestuia a constat parte în manoperă care a fost cuantificată la 30% din valoare, parte în investirea sumei de 2500 lei obținută dintr-o moștenire, precum și faptul că părțile s-au ocupat de creșterea animalelor împreună, obținând venituri și din această îndeletnicire.

Pârâtul a depus la dosar chitanțe privind cumpărarea materialelor de construcție respectiv cea din data de 19.03.2000 în valoare de 2.326.838 ROL (f.207-208), cea din 15.09.1999 în valoare de 4.849.988 ROL (f.209-210) și cea din data de 30.08.1999 în valoare de 10.107.950 ROL (f.211).

Față de înscrisurile privind achiziționarea materialelor de construcție, instanța constată că acestea au fost achiziționate la scurt timp după încheierea căsătoriei , în perioada 1999-2000, când de fapt s-au și realizat lucrările de ridicare a construcției bun comun, iar în acea perioadă reclamanta avea venituri constante, spre deosebire de pârât și în plus reclamanta în acea perioadă intrase în posesia banilor proveniți din vânzarea apartamentului din Brașov, precum și faptul că expertul evaluator construcții a apreciat că materialele de construcție refolosite din casa veche au avut o pondere de 15% din materialul total (f. 12- vol.II).

Față de toate considerentele expuse mai sus, instanța va reține că reclamanta are o contribuție de 60% la dobândirea bunurilor comune, iar reclamantul reconvențional de 40%.

Potrivit dispozițiilor art. 987 Cod procedură civilă la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, după caz și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților , faptul că unii dintre coproprietari înainte de a se cere împărțeala au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau alte asemenea.

În speța dedusă judecății instanța la stabilirea loturilor va avea în vedere contribuția diferențiată a părților la dobândirea bunurilor comune , faptul că pârâtul locuiește în imobilul comun , reclamanta părăsind locuința în noiembrie 2012, faptul că imobilul bun comun este în continuarea casei vechi proprietatea pârâtului, precum și opțiunea reclamantei de a i se atribui bunurile mobile, cu excepția bunurilor care nu au mai fost găsite de expertul evaluator și a bicicletei, iar pentru egalizarea loturilor pârâtul să fie obligat la plata unei sulte.

Instanța reține din depoziția martorei (...) (f.112) că pârâtul a înstrăinat motocositoarea și cazanul pe lemne, bunuri care nu au mai fost găsite de expert cu ocazia evaluării,astfel cum s-a menționat în completarea la raportul de expertiză (f. 41- vol.II).

În consecință, dispune sistarea stării de devălmășie a părților asupra bunurilor comune prin formarea de două loturi, după cum urmează:

- Lotul I în valoare de 4660 lei format din următoarele bunuri mobile se va atribui reclamantei (...) : Lăzi frigorifice ( 2 buc.) în valoare de 840 lei; Motofierăstrău Husqvarna în valoare de 450 lei; Frigider Zanussi în valoare de 480 lei; Televizoare (2 buc.) în valoare de 400 lei; Radiocasetofon în valoare de 100 lei; Aspirator în valoare de 150 lei; Colțar mobilier de sufragerie în valoare de 840 lei; Mobilier de bucătărie în valoare de 700 lei; Butelii de aragaz (2 buc.) în valoare de 200 lei; Mașină de spălat automată în valoare de 500 lei;

- Lotul II în valoare de 103970 lei format din următoarele bunuri mobile și imobile se va atribui reclamantului reconvențional (...) : Imobil compus din 2 camere, bucătărie, baie, cămară și hol în suprafață de 90,80 mp. situat în (…) în valoare de 96350 lei; Căsuță Foișor de vară în valoare de 2100 lei; Leagăn în valoare de 700 lei; Fântână ornamentală în valoare de 200 lei ; Gard și pergole în valoare de 1000 lei; Cazan pe lemne în valoare de 2500 lei, motocositoare în valoare de 1000 lei, Bicicletă în valoare de 120 lei.

Ținând seama că lotul atribuit reclamantei este în valoare de 4660 lei, iar lotul atribuit reclamantului reconvențional este în valoare de 103.970 lei, având în vedere că valoarea masei de împărțit este de 108.630 lei, iar conform contribuției reclamantei de 60%, acesteia i-ar reveni bunuri în valoare de 65178 lei , din care a primit bunuri în valoare de 4460 lei, în vederea egalizării loturilor, potrivit art. 983 alin.2 Cod procedură civilă obligă reclamantul reconvențional (...) să plătească reclamantei (...) suma de 60518 lei cu titlu de sultă.

Reclamanta a mai solicitat în cererea introductivă la petitul 5 obligarea pârâtului la plata creanței de 55.000 lei reprezentând actualizarea sumei de 110.000.000 ROL preț al vânzării apartamentului bun propriu din Brașov , (…) investit în construcția și extinderea locuinței pârâtului.

Instanța constată că prin concluziile scrise reclamanta nu mai susținut acest petit, solicitând ca în ceea ce privește bunurile imobile (casa și mobilierul de grădină ) să fie atribuite pârâtului , iar în plus din conținutul cererii introductive aceasta a solicitat la petitul 4 partajul bunurilor comune în care a inclus și investițiile în locuința pârâtului în valoare de 40.000 lei constând extinderea locuință, amenajări și finisaje, instalații, etc.

Față de modul în care este structurată cererea introductivă, instanța constată că reclamanta a solicitat ca investițiile în valoare de 40.000 lei să fie incluse în comunitatea de bunuri și în plus a solicitat obligarea pârâtului la plata unui creanțe de 55.000 lei reprezentând prețul vânzării unui bun propriu, solicitări care nu pot fi cumulative, întrucât acestea se exclud reciproc, întrucât fie investițiile făcute de reclamantă la bunul propriu al pârâtului sunt datorită caracterului acestora de transformare a bunului inițial într-o construcție nouă dobândesc caracter de bun comun, avându-se în vedere valoarea acestuia în totalitate, fie se materializează într-un spor de valoare determinat de îmbunătățirile efectuate , care fiind realizat cu mijloace proprii ale unui din soți, dau naștere unui drept de creanță în favoarea acestuia.

Ori, din moment ce instanța a stabilit că în ceea ce privește construcția nouă edificată de părți în timpul căsătoriei în continuarea unei case vechi aparținând pârâtului, reprezintă un bun comun, iar mijlocele proprii ale reclamantei au fost avute în vedere la stabilirea unei cote de contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, solicitarea reclamantei nu se justifică în nici un fel.

În plus, din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că prețul vânzării apartamentului din Brașov în cuantum de 75.000.000 ROL, respectiv 7500 RON obținut de reclamantă și nu de 110.000.000 ROL cum a susținut, a fost folosit exclusiv pentru achiziționarea materialelor de construcție, având în vedere și faptul că potrivit expertului au fost folosite și materialele vechi refolosite din casa veche în pondere de 15 % din totalul materialelor folosite pentru ridicarea construcției noi.

În consecință, instanța va respinge acest capăt de cerere formulat de reclamantă cu privire la obligarea pârâtului la plata unei creanțe de 55.000 lei.

Față de modul de soluționare a petitelor din cererea introductivă de instanță și din cererea reconvențională, instanța pentru argumentele expuse va admite în parte cererea principală și de asemenea va admite în parte cererea reconvențională.

Stabilind cote de contribuție diferențiate la dobândirea bunurilor comune, împrejurarea care se reflectă și în modul de suportare a cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamanta a fost cea care a suportat în totalitate onorariilor experților în cuantum de 3960 lei (onorariu de 2160 lei pentru expert (...) și 1800 lei expert (...)) instanța constată că pârâtul trebuie să plătească suma de 1584 lei reprezentând 40% din costul expertizelor.

Cât privește taxa judiciară de timbru instanța constată că reclamanta a fost obligată să plătească o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5955 lei din care 442,50 lei pentru petitul 1 și 5512,5 lei pentru petitele 4și 5, astfel că având în vedere că acțiunea a fost admisă în parte, instanța constată că pârâtul trebuie să plătească o taxă judiciară de timbru de 2647,5 lei .

Referitor la onorariul de avocat în cuantum de 1320 lei, de asemenea având în vedere modul de soluționare al cererii introductive, instanța constată că pârâtul trebuie să plătească onorariu parțial în cuantum de 792 lei.

În consecință, în baza art. 453 alin.2 Cod procedură civilă instanța obligă pârâtul (...) să plătească reclamantei (...) suma de 5023,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, compusă din suma de 1584 lei reprezentând cota sa parte din contravaloarea expertizelor efectuate suma de 2647,5 lei reprezintă taxă judiciară de timbru parțială și suma de 792 lei cu titlu de onorariu de avocat parțial.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de pârât, instanța constată că acesta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de taxă judiciară de timbru în cuantum de 519 lei , conform încheierii de ședință din camera de consiliu din 14.11.2013 și a achitat onorariu de avocat în cuantum de 1500 lei.

Față de modul de soluționare al cererii reconvenționale, în baza art. 453 alin.2 Cod procedură civilă instanța va obliga reclamanta să plătească pârâtului suma de 600 de lei reprezentând onorariu de avocat parțial, iar în baza art. 19 din OUG 51/2008 cheltuielile procesuale avansate de sta în cuantum de 516 lei rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea având ca obiect "partaj"; formulată de reclamanta (...) ( fostă (…)), CNP (…) cu domiciliul ales în (…) în contradictoriu cu pârâtul (...), CNP (…), domiciliat în (…).

Admite în parte cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional (…) în contradictoriu cu pârâta reconvențională (...) și în consecință:

Constată că au calitatea de bunuri proprii ale reclamantei (…) următoarele bunuri mobile: mobilă de sufragerie în valoare de 1500 lei; mobilă de dormitor în valoare de 960 lei; mașină de cusut în valoare de 135 lei; Plăpumi (3 buc.) în valoare de 240 lei; aspirator în valoare de 100 lei; aragaz în valoare de 500 lei; cuverturi (6 buc.) în valoare de 200 lei; covoare (3 buc.) în valoare de 200 lei; Perne (6 buc.) în valoare de 120 lei; Tablouri (2 buc.) în valoare de 200 lei; seturi de farfurii (2 buc.) în valoare de 160 lei; seturi de cafea (3 buc.) în valoare de 135 lei; vase de gătit de toate dimensiunile în valoare de 100 lei; tablou personal în valoare de 40 lei; icoane mari (2 buc.) și iconițe (6 buc.) în valoare de 710 lei.

Obligă pârâtul (...) să predea reclamantei bunurile proprii enumerate mai sus sau contravaloarea acestora.

Constată că au calitatea de bunuri proprii ale reclamantului reconvențional (...) următoarele bunuri: scule de lucru pentru lemnărie și aparatul de sudură.

Constată că în timpul căsătoriei părțile au dobândit următoarele bunuri comune în valoare totală de 180.630 lei:

1. Imobil compus din 2 camere , bucătărie, cămară, baie , hol în suprafață de 90,80 mp. situat în (…) în valoare de 96350 lei;

2. Căsuță Foișor de vară în suprafață de 8,30 mp. în valoare de 2100 lei;

3. Leagăn de grădină în valoare de 700 lei

4. Fântână ornamentală în valoare de 200 lei

5. Gard și pergole în valoare de 1000 lei.

6. Lăzi frigorifice ( 2 buc.) în valoare de 840 lei;

7. Motocositor în valoare de 1000 lei;

8. Motofierăstrău Husqvarna în valoare de 450 lei;

9. Frigider Zanussi în valoare de 480 lei;

10. Televizoare (2 buc.) în valoare de 400 lei;

11. Radiocasetofon în valoare de 100 lei;

12. Aspirator în valoare de 150 lei;

13. Colțar mobilier de sufragerie în valoare de 840 lei;

14. Mobilier de bucătărie în valoare de 700 lei;

15. Butelii de aragaz (2 buc.) în valoare de 200 lei;

16. Mașină de spălat automată în valoare de 500 lei;

17. Bicicletă în valoare de 120 lei;

18. Cazan pe lemne (centrală termică) în valoare de 2500 lei .

Constată că la dobândirea bunurilor comune reclamanta (…) a avut o cotă de contribuție de 60%, iar reclamantul reconvențional (...) a avut o contribuție de 40%.

Dispune sistarea stării de devălmășie a părților asupra bunurilor comune prin formarea de două loturi, după cum urmează:

- Lotul I în valoare de 4660 lei format din următoarele bunuri mobile se va atribui reclamantei (…) : Lăzi frigorifice ( 2 buc.) în valoare de 840 lei; Motofierăstrău Husqvarna în valoare de 450 lei; Frigider Zanussi în valoare de 480 lei; Televizoare (2 buc.) în valoare de 400 lei; Radiocasetofon în valoare de 100 lei; Aspirator în valoare de 150 lei; Colțar mobilier de sufragerie în valoare de 840 lei; Mobilier de bucătărie în valoare de 700 lei; Butelii de aragaz (2 buc.) în valoare de 200 lei; Mașină de spălat automată în valoare de 500 lei;

- Lotul II în valoare de 103970 lei format din următoarele bunuri mobile și imobile se va atribui reclamantului reconvențional (...) : Imobil compus din 2 camere, bucătărie, baie, cămară și hol în suprafață de 90,80 mp. situat în (…) în valoare de 96350 lei; Căsuță Foișor de vară în valoare de 2100 lei; Leagăn în valoare de 700 lei; Fântână ornamentală în valoare de 200 lei ; Gard și pergole în valoare de 1000 lei; Cazan pe lemne în valoare de 2500 lei, motocositoare în valoare de 1000 lei, Bicicletă în valoare de 120 lei.

În vederea egalizării loturilor, obligă reclamantul reconvențional (...) să plătească reclamantei (...) suma de 60518 lei cu titlu de sultă.

Respinge restul pretențiilor.

Obligă pârâtul (...) să plătească reclamantei (...) suma de 5023,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, compusă din suma de 1584 lei reprezentând cota sa parte din contravaloarea expertizelor efectuate , suma de 2647,5 lei reprezintă taxă judiciară de timbru parțială și suma de 792 lei cu titlu de onorariu de avocat parțial.

Obligă reclamanta (...) să plătească pârâtului (...) suma de 600 lei reprezentând onorariu de avocat parțial.

În baza art. 19 din OUG 51/2008 taxa judiciară de timbru de 516 lei de care a fost scutit prin încheierea de ședință din 14.11.2013 rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, iar cererea de apel se va depune la Judecătoria Întorsura Buzăului.

Pronunțată în ședința publică din 03.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

(…) (…)

Red. Jud. (…)

Tehnored. Gr. (…) /06.03.2015/4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj . Jurisprudență Partaj