Grăniţuire. Jurisprudență Grăniţuire

Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI Sentinţă civilă nr. 192 din data de 01.07.2015

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA

ÎNTORSURA BUZĂULUI DOSAR NR.(…)

SENTINȚA CIVILĂ NR.192

Ședința publica din data de 01.07.2015.

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : (…)- judecător

GREFIER : .(…)

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă având ca obiect "Grănițuire"; privind pe reclamanții (...) și (...), în contradictoriu cu pârâtul (...).

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

Concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 17.06.2015 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de 01.07.2015, când urmare a deliberării ,instanța a pronunțat hotărârea de mai jos.

JUDECĂTORIA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele :

I. Pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului, sub nr. (…) la data de 20.07.2011 s-a înregistrat cererea formulată și completată ulterior (f.19-20) de reclamanții (...) și (...), în contradictoriu cu pârâtul (...), prin care s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună următoarele:

În principal:

1. Obligarea pârâtului la grănițuirea terenului vecin cu proprietatea sa;

2. Obligarea pârâtului la desființarea sălciilor existente pe terenul proprietatea sa și pe linia de hotar dintre proprietățile limitrofe iar în caz de refuz, să fie autorizați să-i desființeze pe cheltuiala pârâtului iar în subsidiar obligarea pârâtului la curățarea, întreținerea și tăierea crengilor arborilor și sălciilor existente pe terenul proprietatea sa sub sancțiunea daunelor cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere iar în caz de refuz, să fie autorizați să efectueze aceste lucrări de pe cheltuiala pârâtului.

3. Obligarea pârâtului, la modificarea streașinii construcțiilor proprietatea sa, situate în vecinătatea imobilelor ale căror proprietari sunt, astfel încât, apele din ploi și zăpada să se scurgă pe terenul proprietatea pârâtului, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere;

4. Obligarea pârâtului la plata sumei de 2000 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului și valoarea recoltei, începând cu anul 2008 și până în prezent, recoltă ce ar fi cules-o în situația în care pârâtul nu ar fi plantat arborii;

5. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentei cauze.

În fapt, au arătat reclamanții că sunt proprietarii imobilului situat în .(…) , județul .(…) , înscris în CF nr.24147 Întorsura Buzăului ( provenit din conversia CF nr.4548 Buzăul Ardelean) nr.top 2464, 2465, 2466 fâneață, casă de lemn, curte arabil în favoarea reclamantului (...) și soția (...) - decedată la (…) -, cu titlu de cumpărare, reclamantul (...) fiind descendentul persoanei decedate, imobil ce se învecinează la Est cu proprietatea pârâtului (...), la Vest cu proprietatea lui (...), la Nord cu râul Buzău iar la Sus , strada Învățător Gheorghe Zaharia.

Au arătat reclamanții că între proprietatea lor și terenul proprietatea pârâtul nu există o linie de hotar fixată potrivit dreptului de proprietate, ceea ce a creat neînțelegeri, iar pârâtul, a desființat semnele vizibile de hotar, acaparând o suprafață totală de 1096 mp., reprezentată de o fâșie lungă de 137 m. cu lățime de 8 m.

S-a mai susținut de către reclamanți că pârâtul a plantat cu rea-credință în interiorul imobilului lor sălcii, și care stânjenesc folosința acestuia potrivit destinație, prin umbrirea terenului, umezeală și întinderea rădăcinilor, fiind împiedicați să-l cultive, ceea ce le-a creat prejudicii. S-a arătat că au intenționat să cultive cartofi și să recolteze fân, ce presupunea o cantitate de 800 kg. de fân pe an, la prețul de 2 lei/kg, iar cartofi 300 kg./an la prețul de 1 leu/kg.

În drept se invocă dispozițiile art.584, art.607, art.670, art.969, art.998-999, aret.1073-1074 cod civil de la 1864.

Alăturat cererii și pe parcursul judecății, reclamanții au anexat următoarele înscrisuri: extras CF nr.24147 Întorsura Buzăului, adeverința nr. (…) /28.06.2011 eliberată de Primăria orașului Întorsura Buzăului, certificat de deces privind pe (...), certificat naștere pârâtul (...), certificat căsătorie reclamant (...), contract vânzare cumpărare și schiță de carte funciară.(f.8-14 vol.I, 55, 137 vol.II)

II. Situându-se pe o poziție procesual contradictorie pârâtul (...), la termenul de judecată din 29.09.2011 a depus întâmpinare.(f.24-26), prin care a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantului (...) iar pe fondul cauze a solicitat respingerea cererii formulate și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate cu prezenta cauză.

Privitor la excepția lipsei calității procesual active a reclamantului (...), a susținut pârâtul că acesta nu are calitate de proprietar înscris în cartea funciară ci proprietari sunt reclamantul (…)și soția (…) - decedată, iar dezbaterea succesiunii nu s-a efectuat cu consecința înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară.

Pe fondul cauzei, a arătat pârâtul că privitor la primul petit, între cele două terenuri limitrofe, pe o anumită lungime ce le delimitează, se găsesc arbori cu o grosime de 80 cm. ceea ce demonstrează că au fost sădiți cu mult timp în urmă - aproximativ 100 de ani, astfel că nu avea cum să schimbe semnele de hotar. În continuarea delimitării terenurilor, susținerea reclamantului că delimitarea se face printr-o linie curbă până la râul Buzău, nu corespunde adevărului, deoarece delimitarea este printr-o linie dreaptă.

În ceea ce privește petitul nr.2, se arată că sălciile foarte groase sunt veritabile semne de hotar iar acestea nu se găsesc doar pe proprietatea reclamanților ci și pe a sa, fiind proprietate comună iar linia de hotar trece prin axa acestor sălcii.

În ceea ce privește petitul 3 se arată că sălciile puteau fi curățate de reclamant pe partea sa, iar din motive medicale și-a îndeplinit obligația de a curăța sălciile înspre proprietatea sa, însă cu întârziere.

În ceea ce privește susținerea că apa se scurge pe terenul său, a arătat pârâtul că terenul reclamantului este mai jos decât al său și acesta este motivul pentru care apa se infiltrează pe terenul reclamantului.

În drept s-au invocat dispozițiile art.115 Cod procedură civilă de la 1865, art.578 și art.615 Cod civil de la 19864.

Pârâtul a depus extrasul CF nr.24210 Întorsura Buzăului ( provenit din conversia de pe hârtie a CF nr.43 Buzăul Ardelean) nr.top 2437-2441. (f.29-30)

III. La termenul de judecată din 29.09.2011, reclamanții au invocat excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului (...) iar prin încheierea de ședință pronunțată la data de 20.10.2011, instanța a respins atât excepția lipsei calității procesual active a reclamantului (…) cât și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului (...), argumentele în fapt și în drept fiind expuse în conținutul încheierii pronunțate.(f.38 vol.I)

IV. În temeiul art.167 Cod procedură civilă de la 1865 s-a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului (f.45-46 vol.I), proba testimonială cu martorii (...) și (...) (f.49-50 vol.I), cercetare locală (f.49-50 vol.I, 84-86 vol.II.) expertiza tehnică de identificare a imobilelor și de stabilire a liniei de hotar întocmită de expert ing.(...) (f.126-141 vol.I, 152-155 vol.I, 104-105, 178-180 vol.II.), expertiza tehnică judiciară în construcții întocmită de exp. (...) (f.181-193 vol.I) și expertiză de evaluare a prejudiciului întocmită de expert (...). (f.33-38, 91 vol.II)

Din oficiu, s-a administrat proba cu interogatoriul reclamanților și pârâtului (f.135-136) și sa solicitat depunerea la dosar de către reclamant a contractului de vânzare cumpărare ce are ca obiect terenul ce se solicită a se grănițui proprietatea (f.137) cât și copii de cărți funciare și înscrisurile ce au stata la baza înscrierilor, privind terenul proprietatea reclamanților.(f.141-176)

V. Cererea este legal timbrată potrivit petitelor acesteia cu taxă judiciară în cuantum total de 806 lei potrivit art.2 lit.d, art.3 lit.i din Legea nr.146/1997 în vigoare la data formulării cererii și timbru judiciar de 12 lei. (f.6, 18, 32-33)

VI. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

1.În fapt, reclamanții (...) și (...), sunt coproprietari - cu titlu de cumpărare și moștenire - ai imobilului teren pe care sunt edificate construcții, situat în (…), județul (…), înscris în CF nr.24147 Întorsura Buzăului ( provenit din conversia CF nr.4548 Buzăul Ardelean) nr.top 2464, 2465, 2466 fâneață, casă de lemn, curte arabil în suprafață totală de 7560 mp. în favoarea reclamantului (...) și soția (...) , decedată la (…). (f.8-13) Reclamantul (...) și soția (...) - decedată - au dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare de la vânzătorul (...) - tatăl reclamantului (...) -, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.643 din 06.02.1992 la notariatul de Stat Covasna. (f.137 vol.II)

Astfel cum rezultă din copia CF nr.50 Buzăul Ardelean nr.top 2464-2469 teren de 19394 mp. (f.145-149, 162), terenul coproprietatea reclamanților, face parte din terenul înscris în cartea funciară nr.50 și care a fost coproprietatea lui (...), (...) și (...) - ultimul, antecesorului reclamantului (...) - dobândit de cei trei coproprietari cu titlu de moștenire.

Prin sentința civilă nr. (…) pronunțată la 20.11.1985 de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosar nr. (…), s-a dispus sistarea indiviziunii în care se găseau cei trei coproprietari, fiind atribuit lotul de teren cu nr.top 2464 fâneață de 3183 mp, nr.top 2465 casă de lemn și curte de 337 mp și nr.top 1466/1, arabil de 4040 mp. antecesorului reclamantului (...) - (...) - fiind ulterior înscris în CF nr.4548 Buzăul Ardelean nr.top 2464, 2465, 2466/1.

Cert și de necontestat, rezultă că imobilul proprietatea reclamanților, reprezintă o moștenire de familie, anterior acestora, proprietar înscris în cartea funciară fiind antecesorul reclamantului (...), iar acest imobil împreună cu imobilul proprietarilor vecini ( rude), au format un singur corp, proprietar fiind autorul comun al antecesorului reclamantului (...) - (...)ian , (...) și (...).

Reclamantul (...) a recunoscut cu ocazia interogatoriului administrat din oficiu de instanță, că terenul a aparținut tatălui său, ce a vândut nuda proprietate reclamantului și soției sale, însă, la momentul cumpărării, nu au efectuat o măsurătoare a terenului, reclamantul susținând că a cumpărat ceea ce a folosit și tatăl său (...).(f.135)

Mai trebuie reținut, contrar celor susținute de reclamanți în conținutul cererii introductive privitor la neînțelegerile dintre ei și pârât privind hotarul imobilelor învecinate - cum că ar fi intervenit în vara anului 2011, anterior promovării cererii - că reclamantul (...) a recunoscut cu ocazia interogatoriului, că neînțelegerile privitor la grănițuirea proprietăților au existat și între părinții părților, cu mulți ani înainte. Însă, cu toate acestea, la momentul perfectării contractului de vânzare cumpărare în anul 1992, între antecesorul reclamantului (...) - și reclamant împreună cu soția (...), nu s-a procedat la o măsurătoare a terenului sau încheierea unui proces verbal de vecinătate. În fapt, perfectarea vânzării nudei proprietăți s-a efectuat doar scriptic nu și faptic, deși existau neînțelegeri privitor la limita de hotar.

În ceea ce privește imobilul învecinat, proprietatea pârâtului (...), astfel cum s-a identificat prin expertiza tehnică judiciară întocmită de expert ing.(...), este situat în (…), județul (…) și este înscris în CF nr.24210 Întorsura Buzăului ( provenit din conversia de pe hârtie a CF nr.43 Buzăul Ardelean) nr.top. 2437-2441 arabil fâneață curți construcții de 52430 mp. coproprietari fiind (...) - antecesorului pârâtului (...) cu cota de 4160/14575 de sub B.1 și 2 și alți 8 coproprietari, ce pârâtul a susținut potrivit interogatoriului administrat (f.136 vol.II) că sunt rudele sale - mătuși și unchi - ce fiecare folosește câte o parcelă.(f.29 vol.I)

Cert este că privitor la terenul de 52430 mp. înscris în cartea funciară anterior enunțată, coproprietarii înscriși nu au procedat la ieșirea din indiviziune și îndeplinirea formelor de publicitate imobiliară, antecesorul pârâtului (...) ( (...) ) fiind în posesia și folosința terenului ce a fost identificat prin expertiza tehnică întocmită de expert (...) și care are o suprafață de peste 8000 mp.

Cele două imobile proprietatea părților sunt învecinate iar cu ocazia efectuării cercetării locale din data de 16.10.2014 (f.84-86 vol.II), instanța a constatat existența unor copaci ce delimitează parțial proprietățile, copaci foarte mari și vechi și atât reclamanții cât și pârâtul (...), au intrând în proprietatea imobilelor ce au aparținut antecesorilor, delimitate parțial de acești copaci.

Astfel cum rezultă din conținutul interogatoriului administrat din oficiu reclamantului (...) (f.135) deși a susținut în conținutul cererii introductive că pârâtul a sădit acei copaci, acesta recunoaște că a auzit de la tatăl său, ce era născut în anul 1911, că copacii au fost sădiți în timpul războiului de tatăl pârâtului - (...) -. Și pârâtul (...) a relatat cu ocazia administrării interogatoriului din oficiu (f.136) cât și în conținutul întâmpinării, că acei copaci nu au fost sădiți de el, astfel cum a susținut reclamantul ci de bunicul său, înainte de război.

In fapt, se va mai reține împrejurarea că parțial imobilul proprietatea pârâtului (...) se învecinează cu terenul proprietatea reclamanților și cu o parte din construcțiile existente pe teren, între punctele 18-55 anexa 1C1.(f.105 vol.II)

2. Asupra petiului privind grănițuirea proprietăților.

Reclamanții au formulat prezenta acțiune în grănițuire și deși au indicat cum că pârâtul i-a deposedat de o suprafață de teren de 1096 mp. nu au solicitat și revendicarea acestei suprafețe.

În soluționarea petitului de grănițuire, instanța va avea în vedere faptul că grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, acțiune exercitată cu scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să-l urmeze hotarul, fiind întemeiată pe dispozițiile art.584 Cod civil de la 1864.

Rezultă că grănițuirea, menită să apere dreptul de proprietate, se poate dispune atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părți.

Totodată este necesar ca o grănițuire, dispusă prin hotărâre judecătorească, să rezolve contestațiile și pretențiile părților cu caracter revendicativ, dar și să țină seama de transformările produse în configurația terenurilor din cauze care nu le sunt imputabile, pentru a se asigura o folosință utilă a proprietăților.

Astfel cum rezultă din chiar conținutul motivării în fapt a cererii introductive de instanță, reclamanții, au recunoscut că între imobilul proprietate și imobilele proprietatea pârâților există parțial copaci sădiți, însă cu toate acestea au îndoieli cu privire la granița reală, împrejurări ce au generat neînțelegeri, mai mult privitor la partea de teren ce nu este delimitată de copaci, înspre râul Buzău.

Trebuie reținut că grănițuirea presupune reconstituirea hotarului inițial existent între două fonduri învecinate, astfel că menirea instanței este de a stabili în urma probatoriului administrat, care au fost limitele inițiale ale imobilelor.

Cele două imobile sunt învecinate și astfel cum rezultă din conținutul interogatoriilor părților, a cercetării locale și a expertizei tehnice judiciare întocmite de expert (...), pe porțiunea indicată în expertiză punctele 18-37 -anexa 1C1 (f.105 vol.II), imobilele se delimitează prin copaci, însă din punctul 37 spre râul Buzău, între cele două proprietăți chiar și cu ocazia cercetării locale, nu au putut fi identificate semne vizibile de hotar, aceasta și datorită faptului că între părți au existat neînțelegeri și astfel an de an, au folosit terenul într-o limită impusă de fiecare. Pe porțiunea între punctele 39 - 36, este vizibil că terenul folosit de reclamanți este arătură, existând un taluz între această porțiune și terenul proprietatea pârâtului (...).

Instanța mai reține astfel cum s-a constatat cu ocazia cercetării locale din 16.10.2014 (f-84-86 vol.II), că înspre râul Buzău, o porțiune din terenul proprietatea pârâtului - până la taluz - prezintă arborete, pârâtul (...), arătând că de mulți ani nu a mai folosit aceste teren datorită stării de sănătate și a faptului că locuiește singur.

Rezultă cu certitudine și astfel cum chiar reclamantul (…) a arătat în fața instanței și a concluzionat și expertul (...) în conținutul expertizei, că dea lungul timpului și chiar după anul 1989, terenul înspre râul Buzău și-a modificat configurația, datorită regularizării râului Buzău, iar părți din terenul părților înspre râul Buzău, provine din vechea albie. De altfel, reclamantul (...), a recunoscut că în timp, a intrat în posesia terenului ce a constituit vechea albie a râului Buzău.

Reclamanții (…) și (...), pe întreg parcursul procesului s-au folosit ca și mijloc de probă privind stabilirea linie de hotar, de schița întocmită concretual în urmă cu 30 de ani - anul 1985 - , la momentul în care antecesorul (…), împreună cu (...) și (...), au ieșit din indiviziune, schiță ce a fost avută în vedere de biroul de carte funciară la înscrierea proprietății fiecărui coproprietar ca urmare a sistării indiviziunii (f.170-171 vol.II, f.55 vol.II)

Privitor la schița concretuală depusă de biroul de carte funciară și chiar de reclamanții, astfel cum s-a concluzionat în conținutul expertizei (f.131), aceasta nu poate sta la baza determinării exacte a limitei de proprietate, astfel cum reclamanții au dorit, schița oferind doar date orientative, aceasta putând fi avută în vedere, la stabilirea aproximativă a amplasamentului, în funcție de vecinătăți. De altfel, la f.178 vol.I, s-a efectuat o suprapunere a schiței concretuale cu schița de carte funciară, și care a demonstrat că terenurile potrivit schiței concretuale se suprapun cu alte terenuri învecintate.

Astfel, potrivit expertizei judiciare întocmită de expert (...), s-a propus o variantă a liniei de hotar - anexa 3 ( f.135 vol.I), argumentată că doar în acest mod de stabilire a graniței nu s-ar diminua reclamanților (...) și (...), suprafața de 7560 mp. înscrisă în cartea funciară și ce rezultă din acte (f.131). Nu poate fi primită de instanță, această argumentare din conținutul lucrării, deoarece suprafețele înscrise în cărțile funciare au caracter relativ, înscrierea negarantând întinderea ci doar proprietatea asupra imobilului ținând seamă și de faptul că la momentul transmiterii dreptului de proprietate către reclamanți de către antecesorul (...), terenul nu a fost măsurat. Se poate observa că reclamantul (...), a indicat o cu totul altă limită a proprietăților (f.135 vol.I) și care ar fi atras mărirea suprafeței de teren ce este indicată în documentele de proprietate.

Nu rezultă din conținutul mijloacelor de probă administrate în prezenta cauză, că pârâtul (...), ar fi desființat semne de hotar și că ar fi preluat de la reclamanți vreo suprafață de teren, rezultă însă cu certitudine că între aceștia au intervenit neînțelegeri privind limita de hotar.

Orice proprietate asupra unui teren are un contur, ceea ce în planul vecinătății, înseamnă traiectoria liniei închise care o separă în spațiu, și-i atribuie configurație. Transmisiunile de proprietate sunt întotdeauna determinate în spațiu - cel puțin teoretic - și se produc în limita reală a conturului, chiar dacă liniile despărțitoare de vecinătate, uneori sunt lipsite de semne exterioare vizibile. Adesea, titlurile de proprietate sunt omisive în privința conturului terenului transmis, datorită absenței măsurătorilor și indică suprafețe inexacte a căror valoare este numai relativă , situație în care se găsesc reclamanții.

Judecătoria va reține că independent de exactitatea măsurătorilor, transmisiunea dreptului de proprietate către reclamanții (...) și (…) și către pârâtul (...), de către antecesorii lor, a operat în limita conturului real, pe partea de limită pe care sunt amplasați copacii, aceștia fiind veritabile semne de hotar și care delimitează cele două imobile potrivit obiceiului locului, prin axa mediană a trunchiului fiecăruia.

În ceea ce privește stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile limitrofe ale părților instanța a agreat potrivit anexei 1C1 a suplimentului la raportul de expertiză judiciară întocmit de expert ing.(...), aliniamentul coordonatelor: 18-55-54-53-52-51-50-49-48-47-46-45-44-43-42-41-40-39-38-37. (f.105 vol.II) La adoptarea acestei variante, judecătoria își argumentează soluția în primul rând că acești copaci - vechi de peste 50-100 de ani - reprezintă veritabile semne de hotar, iar imobilele au fost folosite în această formă și de antecesorii părților. Nu există nicio probă în prezenta cauză, cum că delimitarea hotarului dintre imobilul proprietatea reclamanților și imobilul proprietatea pârâților, până la pct.37 ar fi fost altul, iar cu ocazia cercetării locale efectuate de instanță, s-a constatat cu certitudine că nu există nici un alt semn de hotar.

Certitudinea acestei limite de hotar, rezultă chiar și din coroborarea măsurătorilor din conținutul schiței concretuale depusă de reclamanți (f.55 vol.II) și completarea lucrării dispuse de instanță - anexa 2C1 - (f.179 vol.II), și care arată că lățimea imobilului proprietatea reclamanților între punctele 26-53 este de 37,79 m. aproape identică cu cea de pe schița concretuală 38 m.

Astfel, potrivit anexei nr.1C1 a suplimentului la raportul de expertiză judiciară întocmit de expert ing.(...), instanța va stabili linia de hotar pe aliniamentul coordonatelor: 18-55-54-53-52-51-50-49-48-47-46-45-44-43-42-41-40-39-38-37. (f.105 vol.II)

Controversa reală a părților însă, o reprezintă limita de hotar a imobilelor începând cu pct.37 din anexa 1C1 până la limita cu râul Buzău.

În continuare, stabilirea liniei de graniță între punctele 37-36-35 se fundamentează pe următoarele argumente: nu a fost posibilă identificarea vreunui semn sau urmă de semn de hotar și nici una dintre părți nu a putut oferi instanței vreun argument temeinic privind existența vreunei delimitări. În ceea ce privește delimitarea terenurilor pe distanța punctelor 37-36-35 chiar și cu ocazia măsurătorilor efectuate de expert niciuna dintre părți nu au putut indica cu exactitate limita veche și nici cu ocazia cercetării la fața locului.

Instanța a avut în vedere și concluziile expertizei tehnice întocmite, prin care expertul arată foarte clar că datorită modificărilor în timp a cursului râului Buzău, limita de folosință a suferit modificări majore, situație recunoscută de părțile din proces.

De asemenea, începând cu punctul 38, se poate identifica partea de teren de categorie arătură, folosită de reclamanți și ce se întinde până după punctul 36 cât și existența unui taluz. Între aceste puncte pentru, a se asigura o folosință utilă a proprietăților atât de către reclamanți cât și de către pârât, s-a stabilit linia de hotar la jumătatea taluzului, instanța considerând că acest hotar este cel mai echitabil pentru ambele părți.

În continuare din punctul 36 și limita terenului arabil, linia de hotar s-a stabilit potrivit unui punct fix spre râul Buzău- pct.35, ținând seamă că terenurile și-au modificat configurația din cauze neimputabile, neputându-se avea în vedere la stabilirea liniei de hotar, astfel cum reclamații și-au manifestat opțiunea, motivația că ei sunt în posesia terenului și după limitat stabilită de instanță înspre proprietatea pârâtului (...). Nu are nicio relevanță în speță împrejurarea că partea de teren înspre râul Buzău și pe care există arborete nu a fost folosită de mulți ani de către pârât și astfel să se stabilească o limită de hotar potrivit folosinței reclamanților, și care au recunoscut că urmare a schimbării cursului râului, au intrat în posesia terenului ce reprezintă vechea albie.

Deși au fost audiați în calitate de martori, (...), (...) și (...) (f.49-50 vol.I) la fața locului, cu ocazia primei cercetări locale din 04.11.2011, potrivit depozițiilor acestora, instanța reține că aceștia nu cunosc împrejurări concrete la nivel de detaliu privitor la neînțelegerile părților ce au determinat reclamanții de a formula prezenta cerere de chemare în judecată, depozițiile acestora neoferind instanței nici măcar vreun indiciu ce coroborat cu alte mijloace probatorii, să poată stabili o veche linie de graniță a imobilelor.

Pentru toate motivele expuse, a fost agreat aliniamentul propus prin anexa nr.1C1 (f.105 vol.II) a raportului de expertiză judiciară întocmit de ing.(...), care, instanța consideră ca fiind cel mai echitabil pentru părțile din proces.

3. Asupra petiului privind obligația de desființare a sălciilor sau curățarea acestora.

Reclamanții au solicitat și obligarea pârâtului (...) la desființarea sălciilor existente pe terenul proprietatea sa și pe linia de hotar dintre proprietățile limitrofe iar în caz de refuz, să fie autorizați să-i desființeze pe cheltuiala pârâtului iar în subsidiar obligarea pârâtului la curățarea, întreținerea și tăierea crengilor arborilor și sălciilor existente pe terenul proprietatea sa sub sancțiunea daunelor cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere iar în caz de refuz, să fie autorizați să efectueze aceste lucrări de pe cheltuiala pârâtului.

Astfel cum instanța a concluzionat și a stabilit linia de graniță dintre cele două proprietăți, copacii fiind veritabile semne de hotar, linia de graniță trece prin axul trunchiului acestora, iar potrivit art.609 Cod civil de la 1869, arborii ce se află în gardul comun sunt comuni ca și gardul atât reclamanților cât și pârâtului.

Astfel, ținând seamă că acești copaci au ramificația foarte mare, se impune ca fiecare dintre părți să asigure curățarea coronamentului pe partea dinspre proprietatea sa, astfel pârâtul (...) va fi obligat să întrețină arborii amplasați pe linia de hotar, partea arborilor înspre proprietatea sa iar în caz de neîndeplinire a obligației, curățarea și întreținerea se va efectua de reclamanți, pe cheltuiala pârâtului.

În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii, instanța va avea în vedere că daunele cominatorii reprezintă o creație a practicii judiciare, neavând o reglementare legală. Posibilitatea acordării de daune cominatorii a fost recunoscută în cazul neîndeplinirii obligațiilor de a face, nesusceptibile de executare silită, în scop de constrângere a debitorului obligației la îndeplinirea acesteia, sub sancțiunea plății unei sume de bani pentru fiecare zi de întârziere.

Actualmente, prin aplicarea dispozițiilor art.580 ind. 3 Cod procedură civilă de la 1865, constrângerea debitorului unei obligații de a face, care nu se poate aduce la îndeplinire prin executare silită, se poate realiza prin aplicarea unei amenzi civile, care se achită în folosul statului și nu al creditorului, iar creditorul obligației are dreptul de a primi numai daune interese echivalente prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligației.

Față de aceste motive instanța apreciază cererea de obligare a pârâtului la plata de daune cominatorii nefondată.

4. Asupra petitului privind servitutae de scurgere a apelor.

Reclamanții au mai solicitat și obligarea pârâtului, la modificarea streașinii construcțiilor proprietatea sa, situate în vecinătatea imobilelor ale căror proprietari sunt, astfel încât, apele din ploi și zăpada să se scurgă pe terenul proprietatea pârâtului, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere;

Judecătoria va reține astfel cum s-a constatat cu ocazia cercetării locale din 16.10.2014 și potrivit expertizei tehnice judiciare în construcții întocmită de expert (...) (f.181-193 vol.I) că în temelia construcției proprietatea pârâtului și care se învecinează cu terenul proprietatea reclamanților există un orificiu iar apele pluviale se scurg din curtea pârâtului prin acesta pe terenul său, însă neavând un jgheab sau șanț de dirijare, apa pluvială ajunge pe terenul proprietatea reclamanților.

De asemenea, s-a concluzionat că imobilele construcții sunt prevăzute cu jgheaburi, însă apa provenită din precipitații se scurge prin burlane pe terenul pârâtului, dar neexistând un burlan, recipient de colectare sau șanț de dirijare a apei, poate curge pe terenul proprietatea reclamanților. (f.181-193 vol.I)

În drept, potrivit art.615 Cod civil de la 1864, proprietarul este dator de a-și face streașina casei sale, astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său iar nu pe locul vecinului.

Văzând că apa pluvială de pe construcțiile proprietatea pârâtului ce se învecinează cu terenul proprietatea reclamanților, deși sunt prevăzute cu streașină, se scurge prin burlane pe terenul pârâtului însă nefiind dirijată printr-un șanț sau recipient colector, se scurge pe terenul reclamanților, urmează ca pârâtul să fie obligat să asigure scurgerea apelor pluviale de pe acoperișul imobilelor construcții ce se găsesc în limita de proprietate cu terenul reclamantului, prin burlanele existente cu dirijarea acesteia printr-un burlan spre proprietatea sa, fără ca apa să se infiltreze pe terenul proprietatea reclamantului.

Pârâtul va mai fi obligat și să astupe gura de scurgere a apelor meteorice de pe peretele construcției ce se găsește în limita de proprietate cu terenul proprietatea reclamantului.

În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii, instanța va considera petitul nefondat, argumentele fiind aceleași ca cele expuse la pct.V subpct.3 alin.4 și 5.

5. Asupra petitului privind pretenția în cuantum de 2000 lei.

Au mai solicitat reclamanții, obligarea pârâtului să-i achite suma de 2000 lei, reprezentând prejudiciu pentru ultimii 3 ani, ținând seamă că datorită refuzului de a întreține sălciile, acestea au creat umbră și umezeală iar datorită rădăcinilor, nu au putut obține recolta de fân și de cartofi.

Au arătat reclamanții că prejudiciul constă în imposibilitatea cultivării terenului datorită împiedicării însoririi, inundarea datorită apelor pluviale ce s-au scurs de pe imobilul pârâtului și a rădăcinilor copacilor, intenționând să cultive cartofi ce presupunea 300 kg./an preț fiind 1 leu/kg. și fân 800 kg./an la un preț de 2 lei/kg.

Sub un prim aspect, deși s-a solicitat reclamanților să indice clar, care au fost culturile pentru fiecare an începând cu anul 2008, deoarece în conținutul expertizei agricole întocmită de expert (…) s-a indicat că în perioada 2008-2010 terenul arabil a fost cultivat cu cartofi iar în anii 2011-2013 cu porumb (f.35), la termenul de judecată din 08.10.2014 reclamantul (…) a indicat o cu totul altă varianță, susținând că în anul 2008 a cultivat porumb, 2009 a cultivat cartofi, în anul 2010 a cultivat porumb, în anul 2011 a cultivat porumb, în anul 2012 a cultivat cartofi iar în anul 2013 a cultivat porumb.

Instanța ținând seamă că expertiza judiciară în specialitate agricultură, întocmită de expert (…), nu oferea date certe și clare, prin care s-a stabilit existența unui eventual prejudiciu (f.32-38) a dispus efectuarea unei cercetări locale și prezența expertului (…) în vederea clarificării obiecțiunilor formulate de pârât, demers rămas fără rezultat deoarece d-nul expert (…) nu s-a prezentat.

Pentru motivele anterior expuse, instanța a dispus refacerea lucrării de către expert (f.88), însă cel de pe urmă a refuzat refacerea acesteia (f.91 vol.II), expertul retrăgându-se de pe lista experților Ministerului Justiției, iar reclamanții nu au dorit întocmirea unei noi expertize de către un alt expert.

Mai trebuie reținut că în ceea ce privește acest petit, susținerea reclamanților cum că nu au fost în măsură să efectueze pregătirea terenului arabil pentru cultivare - activități de arătură - datorită rădăcinilor sălciilor, nu a fost dovedită și mai mult de atât potrivit art.608 Cod civil de 1864, dacă rădăcinile copacilor se întind pe pământul reclamantului, acesta avea dreptul de a le tăia singur. Nici faptul că datorită sălciilor și a apelor pluviale ce s-ar fi scurs pe terenul ce se învecinează cu terenul reclamanților, nu a obținut recolta de fân, nu a fost dovedit.

Cum reclamanții nu și-au probat pretenția în cuantum de 2000 lei, cu probe certe și rezonabile ce să dovedească existența prejudiciului, fapta ilicită a pârâtului și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu potrivit aret.998-art.999 Cod civil de la 1864, petitul se va respinge ca fiind nefondat.

6. Asupra cererilor referitor la cheltuielile de judecată.

În cauza de față, reclamanții (...) și (…) au avansat suma de 6474 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate: 806 lei taxe judiciare de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat 1200 lei, onorarii expertiză tehnică topografică, în construcții și în agricultură - 4468 lei.

Pârâtul (...) a avansat suma de 2788 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu expertiză - 1788 lei și onorariu apărător - 1000 lei.

Ținând seamă că cererea principală a fost admisă doar în parte, nu se vor avea în vedere cheltuielile efectuate de reclamanți privitor la taxa judiciară de timbru pentru petitul privind pretenții (607 lei), onorarul de expertiză agricolă ( 1580 lei) și 200 lei onorariu avocat. Astfel, se va avea în vedere privitor la reclamanții, suma de 4087 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul art.274 și art.276 Cod procedură civilă de la 1865, ținând seamă că s-a respins petitul cererii principale privind pretenția în cuantum de 2000 lei cât și daunele cominatorii, precum și față de dispozițiile art.584 teza a II-a Cod civil de la 1864, potrivit cărora cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate, instanța urmează a compensa cheltuielile de judecată și va obliga pârâtul să achite reclamanților suma de 1299 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, fiecare parte însă suportând celelalte cheltuieli ce le-au efectuat cu soluționarea petitului privind grănițuirea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite în parte cererea formulată de reclamanții (…) și (...), ambii cu domiciliul (…), în contradictoriu cu pârâtul (...) cu domiciliul (…), județul (…) și drept consecință:

Stabilește linia de hotar dintre imobilul coproprietatea reclamanților situat în (…), județul (…) înscris în CF nr.247147 Întorsura Buzăului (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr.4548 Buzăul Ardelean) nr.top 2464, 2465, 2466/1 și imobilul proprietatea pârâtului situat în (…) județul (…) identificat ca fiind înscris în CF nr. 24231 Întorsura Buzăului, nr.top 2456, 2460-2463, potrivit anexei nr.1C1 a suplimentului la raportul de expertiză judiciară întocmit de expert ing.(...), pe aliniamentul coordonatelor: 18-55-54-53-52-51-50-49-48-47-46-45-44-43-42-41-40-39-38-37-36-35.

Obligă pârâtul (...) să astupe gura de scurgere a apelor meteorice de pe peretele construcției ce se găsește în limita de proprietate cu terenul proprietatea reclamantului.

Obligă pârâtul să asigure scurgerea apelor pluviale de pe acoperișul imobilelor construcții ce se găsesc în limita de proprietate cu terenul reclamantului, prin burlanele existente cu dirijarea acesteia printr-un burlan spre proprietatea sa, fără ca apa să se infiltreze pe terenul proprietatea reclamantului.

Obligă pârâtul să curețe de crengi și să întrețină arborii amplasați pe linia de hotar, partea arborilor înspre proprietatea sa iar în caz de neîndeplinire a obligației, curățarea și întreținerea se va efectua de reclamanți, pe cheltuiala pârâtului.

Respinge petitul prin care reclamanții solicită obligarea pârâtului să le achite suma de 2000 lei reprezentând prejudiciu cauzat, ca nefondat.

Compensează cheltuielile de judecată și obligă pârâtul să achite reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1299 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

(…) (…)

Fiind plecată în concediu semnează:

Judecător delegat

(…)

Red.Jud. (…)

Tehnored. (…)..

12.08.2015/ 5 ex

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Grăniţuire. Jurisprudență Grăniţuire