Perspectiva jurisprudenţei europene asupra inadmisibilităţii cererii de liberare provizorie sub control judiciar
| Comentarii |
|
Tribunalul OLT Decizie nr. 22 din data de 18.03.2013
Prin decizia nr.22 pronunțată la data de 18 martie 2013 de Tribunalul Olt în dosarul nr. 2850/311/2013 a fost respins ca nefondat recursul formulat de inculpatul N. C. I. împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria Slatina la data de 15.03.2013 în dosarul cu același număr2850/311/2013
Pentru a se pronunța această decizie au fost avute în vedere cele de mai jos.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 15.03.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina in dosarul nr.2850/311/2013, în baza art. 160 ind. 8 alin 1 C.p.p. s-a respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul-inculpat N. I. C., aflat în stare de arest preventiv la IPJ OLT, cercetat în dosarul nr. 6668/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat in formă continuată, prevăzută de art. 208-209 alin.1, lit.a , g alin.3, lit.a și alin. 4 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 08.03.2013, sub nr. 2850/311/2013, petentul inculpat N.C.I., cercetat în stare de arest preventiv în dosarul nr. 6668/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat in formă continuată, prevăzută de art. 208-209 alin.1 lit. a, g și alin.3, lit. a și alin. 4 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar.
La termenul din data de 15.03.2013 inculpat a învederat faptul că își însușește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, pe care a semnat-o în fața instanței, și că are cunoștință despre cazurile de revocare a liberării provizorii sub control judiciar prevăzute de dispozițiile art. 16010 C.p.p.
În motivarea cererii inculpatul a arătat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune această măsură întrucât nu există date sau indicii din care să rezulte că există pericolul ca în situația în care va fi pus în libertate ar influența buna desfășurare a procesului penal ori ar săvârși alte fapte de natură penală, iar pe de altă parte în dosarul de urmărire penală au fost audiați martorii astfel încât nu îi mai poate influența și, de asemenea, nu ar avea cum să altereze sau să distrugă mijloacele de probă, având în vedere că în urma percheziției domiciliare s-a instituit sechestru pentru asigurarea mijloacelor de probă, bunurile sechestrate fiind în custodia poliției.
Prima instanță a constatat că temeiurile arestării le-au constituit dispozițiile art. 1491 alin 9 C.p.p rap. la art. 136, art. 143 alin.1 și 148 alin.1 lit. f C.p.p., respectiv împrejurarea că din datele existente rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport de pericolul social concret ridicat al faptei pentru care se efectuează cercetări (luându-se în acest sens în considerare natura infracțiunii săvârșite respectiv infracțiunea de furt calificat in formă continuată, prevăzute de art. 208-209 alin.1, lit. a, g alin.3, lit. a și alin. 4 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C. pen., modul de comitere, scopul urmărit de inculpat, impactul asupra membrilor societății în care acest gen de fapte sunt comise) cât și de circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea de dispreț față de valorile sociale consacrate de lege, ce rezulta și din condamnările anterioare ale inculpatului) astfel că având în vedere toate circumstanțele expuse s-a apreciat că sunt probe din care rezultă că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Verificând potrivit dispozițiile art. 1607 C.p.p. dacă cererea de liberarea provizorie cuprinde mențiunile prevăzute în art.1606 alin. 2 s-a constatat că aceasta corespunde sub aspectul conținutului dispozițiilor legale incidente în cauză.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii formulate conform art. 160 ind. 8 alin. 1 C.p.p. prin prisma dispozițiilor art. 160 ind. 2 C.p.p., prima instanța a apreciat că, raportat la condiția pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea sub aspectul căreia s-a început urmărirea penală și s-a pus în mișcare acțiunea penală, aceea a pedepsei închisorii care să nu depășească 18 ani, aceasta nu este realizată, întrucât pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 10 la 20 de ani.
S-a reținut că susținerile apărătorului inculpatului privind cuantumul prejudiciului vizează încadrarea juridică a faptei pentru care este cercetat inculpatul, însă instanța se află în imposibilitate să analizeze acest aspect în cadrul prezentei cereri care nu vizează fondul cauzei, ci doar liberarea provizorie din starea de arest preventiv.
S-a apreciat că nerealizarea acestei condiții formale conduce la respingerea ca inadmisibilă a cererii potrivit art. 160 ind. 8 alin 1 C.p.p.
Față de toate considerentele expuse, în baza art. 1608 alin 1 C.p.p. prima instanța a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul-inculpat N. C. I., ca inadmisibilă.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul soluționării cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul inculpat, care nu a depus motive scrise la dosar însă cu ocazia dezbaterii recursului , prin apărătorul ales, a criticat încheierea primei instanțe pentru netemeinicie, susținând că în mod nejustificat prima instanță nu a analizat pe fond cererea, îngrădind astfel inculpatului dreptul de acces la justiție, astfel cum este reglementat de normele internaționale.
A arătat că deși dispozițiile art. 1602 alin. 1 C.p.p. exclud de la vocația liberării provizorii inculpații cercetați pentru comiterea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani, dreptul acestora de a formula astfel de cereri și de a fi analizate pe fond rezultă din dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care au prevalență față de normele interne conform art. 20 alin. 2 din Constituție.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și a celor ce pot fi examinate din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 C.p.p. și 385/9 alin. 3 C.p. tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive :
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 6668/P/2012 împotriva inculpatului N. C. I. s-a început urmărirea penală și s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, preăzute de art. 208 - 209 alin. 1 lit. a, g , alin. 3 și alin. 4 C.p. cu aplicarea. art. 41 alin. 2 C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 1602 alin. 1 C.p.p. "liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșire din culpă precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani";.
Analizând condițiile de admisibilitate în principiu a cererii formulate, în considerarea dispoziției legale arătate, în mod judicios prima instanță a reținut că recurentul inculpat nu are vocație la liberarea provizorie sub control judiciar, deoarece pedeapsa prevăzută de lege, pentru care este cercetat depășește 18 ani.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate, respectiv susținerea recurentului inculpat că o asemenea interpretare care duce la restrângerea accesului la instituția liberării provizorii sub control judiciar, nu este în spiritul și nici în litera dispozițiilor constituționale, respectiv a prevederilor art. 23 alin. 10 din Constituție, și ale art. 5 paragraf. 5 din CEDO, nu poate fi primită.
Și aceasta deoarece accesul la justiție constituie într-adevăr, un principiu fundamental al oricărui sistem judiciar democratic, fiind consacrat atât în Constituție, cât și într-un număr important de documente internaționale, astfel că el are semnificații deosebite și pentru dreptul procesual penal.
Liberul acces al persoanei la justiție reprezintă practic facultatea oricărei persoane de a introduce, după libera sa apreciere, o acțiune în justiție și implică obligația corelativă a statului ca prin instanța competentă să soluționeze aceste acțiuni.
Orice condiționare a accesului liber la justiție ar reprezenta o nesocotire a unui principiu constituțional și a unor standarde internaționale universale.
Pe plan procedural însă, accesul liber la justiție se concretizează în prerogativele pe care le implică dreptul la acțiune ca aptitudine legală ce este recunoscută de ordinea juridică oricărei persoane fizice sau juridice.
Cu toate acestea, dreptul de acces la justiție nu poate fi un drept absolut, ci unul care poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile și proporționale cu scopul urmărit.
Ori, infracțiunea pentru care recurentul inculpat este cercetat în stare de arest preventiv, prezintă o gravitate deosebită reflectată în limitele de pedeapsă cu care este sancționată și care depășește cuantumul prevăzut de textul legal evocat, astfel că cererea de liberare provizorie sub control judiciar cu care a fost investită prima instanță nu este admisibilă.
Tribunalul a mai reținut că dispoz. art. 1602 alin. 1 și 2 C.p.p. și ale art. 1604 alin.1 C.p.p. au făcut obiectul unor excepții de neconstituționalitate prin raportare la dispoz. art. 23 alin. 10 din Constituție, potrivit cărora "persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune";.
Examinând această excepție instanța de control constituțional prin decizia nr. 207/4.05.2004 (dar și anterior prin deciziile nr. 92/11.05.2000, nr. 15/18.01.2001, nr. 41/7.02.2002, nr. 36/29.01.2004, nr. 344/25.07.2000, nr. 167/2.04.2001, nr. 144/25.02.2002, nr. 130/13.02.2004) a statuat că ridicarea acestei excepții se bazează pe o greșită înțelegere a prevederilor constituționale invocate deoarece dreptul constituțional al persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, nu se poate realiza decât în condițiile prevăzute de codul de procedură penală, care arată în ce situații poate funcționa o măsură procesuală, oricare ar fi aceasta.
Restrângerea exercițiului dreptului constituțional menționat se face pe baza prevederilor constituționale ale art. 53 care impun necesitatea asigurării desfășurării instrucției penale iar interzicerea liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune a arestaților preventiv care au săvârșit infracțiuni sancționate cu închisoare ce depășește 18 ani se face în scopul bunei desfășurări a procesului penal.
Mai constată tribunalul că aceeași apreciere a făcut-o Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Secția a III -a asupra cererii nr. 37217/03 prin hotărârea din 2.11.2010 pronunțată în cauza Bujac împotriva României, statuând că, deși reclamantul nu putea obține liberarea sa sub control judiciar în temeiul art. 1602 alin. 1 C.p.p., având în vedere infracțiunea gravă de care era acuzat, totuși codul de procedură penală îi oferea posibilitatea de a formula alte recursuri ( de care a și făcut uz de altfel) putând astfel să obțină punerea sa în libertate în cursul procedurii.
Astfel, cererea de revocare a măsurii arestării preventive și cererea de înlocuire a acestei măsuri cu interdicția de a părăsi localitatea permiteau amândouă obținerea punerii imediate în libertate cu condiția ca instanțele naționale să fi constatat că motivele care justificau privarea de libertate a persoanei în cauză, dispăruseră. Având în vedere că aceste cereri au fost respinse după o analiză pe fond a motivelor care justificau arestarea preventivă, Curtea nu a putut considera că reclamantul a fost privat de orice control al persistenței motivelor plauzibile pentru a fi suspectat că a săvârșit infracțiunea în cauză și a altor motive care puteau justifica privarea sa de libertate.
In considerarea acestor aprecieri instanța de control european a hotărât în cauza precitată "că nu a fost încălcat art. 5 paragraf. 3 din convenție în ceea ce privește capătul de cerere privind pretinsa imposibilitate de a obține punerea în libertate sub control judiciar n timpul procedurii";.
Așa fiind, și față de considerațiunile expuse anterior, tribunalul constată că încheierea primei instanțe este legală și temeinică, recurentul inculpat neavând vocație la liberarea provizorie, dreptul său de a cere punerea în libertate sub control judiciar exercitându-se în limitele prevăzute de dispoz. art. 160/2 alin. 1 C.p.p., fără a constitui un impediment în exercitarea accesului său liber la justiție, deoarece are posibilitatea de a obține punerea sa în libertate pe calea invocării altor proceduri judiciare.
Pentru aceste motive, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.p.p. tribunalul va respinge recursul formulat, ca nefondat, culpa sa procesuală determinând angajarea acestuia pentru plata sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE :
Respinge recursul declarat de inculpatul Nedelea Cosmin Ionuț, fiul lui Ilie și Ioana, născut la 04.09.1981 în municipiul Slatina, jud. Olt, domiciliat în comuna Icoana, sat Ursoaia, jud. Olt, CNP 1810904284544, împotriva încheierii din data de 15.03.2013 pronunțate de Judecătoria Slatina în dosarul nr.2850/311/2013, ca nefondat.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.03.2013 la Tribunalul Olt.
Data publicarii pe portal:13.05.2013
| ← Admiterea plângerii împotriva ordonanţei procurorului conform... | Obligarea Universitatii Spiru Haret la eliberarea diplomei de... → |
|---|
