Plângere contravenţională. Contravenţii prev. de art.40 alin.(1) şi de art.41 din O.U.G. nr.50/2010.Clauze interzise în contractele de credit încheiate cu consumatorii. Înţelesul noţiunii de "costuri" din cuprinsul art.41 din O.U.G. nr.50/2010
| Comentarii |
|
Judecătoria ORŞOVA Sentinţă civilă nr. 450 din data de 29.10.2014
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova în data X, sub numărul X, petenta B. S.A. a chemat în judecată pe intimata A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției seria ANPC nr. X.
În motivarea în fapt a cererii, petenta a învederat că înțelege să invoce excepția nulității actului sancționator atacat pentru încălcarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, arătând că reprezentanții intimatei nu au indicat data, ora și locul săvârșirii faptei.
Referitor la fapta de modificare unilaterală a clauzelor contractuale, petenta a susținut că sancțiunea a fost aplicată greșit, fapta fiind incorect încadrată în drept. Astfel, în opinia petentei, norma juridică invocată în procesul-verbal [art. 40 alin. (1)] reglementează o altă conduită, iar sancțiunile aplicate sunt nelegale, întrucât din actul sancționator rezultă o contradicție între starea de fapt menționată ca temei pentru angajarea răspunderii contravenționale și starea de drept, respectiv temeiul de drept.
A mai precizat petenta că în speță nu există o conduită culpabilă din partea sa, obligația de informare a împrumutatului P.I.P. cu privire la semnarea actului adițional de restructurare realizându-se chiar prin cunoașterea și acceptarea de către consumator, care a citit, a înțeles și acceptat toate clauzele contractului de credit, așa cum a fost modificat prin actul adițional.
Totodată, petenta a mai afirmat că organul constatator face o confuzie între modificarea contractului de credit, care se realizează prin semnarea actului adițional de restructurare, și condițiile de operare, finalitatea acestui proces, determinat de imposibilitatea financiară a persoanei împrumutate de a continua raporturile în condițiile inițiale, prin scăderea veniturilor realizate.
Petenta a mai precizat că modificarea contractului de credit s-a efectuat prin semnarea actului adițional din X, care a fost semnat și însușit de către consumator, fiind ilogic să se modifice printr-un nou act adițional o prevedere ce există într-un act adițional deja semnat.
Dat fiind că nu există fapta ilicită, petenta a apreciat că sancțiunea aplicabilă este nulitatea procesului-verbal.
Cu privire la lipsa notificării prealabile, petenta a arătat că, prin actul adițional, banca a extins perioada de creditare cu 120 luni, fără să modifice condițiile de cost ale creditului, dobânda și comisionul lunar de administrare rămânând neschimbate.
Cum petenta a anulat perioada suplimentară pentru rambursarea creditului, iar condițiile de cost au rămas aceleași, actul sancționator este, în opinia sa, anulabil.
De asemenea, petenta a mai susținut că, în concordanță cu dispozițiile contractuale, clientul a luat cunoștință de modificările operate prin semnarea graficului de rambursare, informarea fiind prealabilă anulării condițiilor de restructurare și realizându-se în momentul în care, contactat fiind de către unitatea teritorială, a depus la reprezentanții Băncii O. documentele justificative ale venitului obținut.
În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea amenzii cu avertismentul, considerând că suma de 40.000 lei este disproporționată față de valoarea creditului supus analizei, respectiv 19.600 lei.
În drept, petenta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1 - art. 3, art. 12, art. 31 și urm. din O.G. nr. 2/2001, precum și pe cele invocate în cuprinsul plângerii.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum reiese din ordinul de plată nr. X/X (fila 40).
În dovedirea acțiunii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: adresă nr. X/X (fila 6); limite de aprobare și semnare documente în B. (filele 7-12); procesul-verbal de constatare a contravenției seria ANPC nr. X/X(filele 13-17); contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. X/X (filele 18-25); act adițional nr. 1 la contractul de credit pentru persoane fizice nr. X/X (filele 26-32); adeverință de salariu din X (fila 33); cerere pentru restructurare credit persoane fizice (fila 34); grafic de rambursare (filele 35-36); grafic de rambursare din X (filele 37-38); adeverință de salariu din X (fila 39).
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că tratamentul de restructurare a fost anulat la X, conform deciziei nr. 180/X a B. S.A.
În combaterea acțiunii, intimata a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorul P.I.P., precum și a probei cu înscrisuri, depunând, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: fișă de sesizare/reclamație nr.X/X (filele 51-53); adresă nr. X/X (filele 54-55); adresă nr. X/X (filele 56-57); adeverință de salariu din X (fila 58); contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. X/X (filele 59-66); grafic rambursare credit din X (filele 67-68); cerere pentru restructurare credit persoană fizică (fila 69); adeverință de salariu din X (fila 70); act adițional nr. 1 la contractul de credit pentru persoane fizice nr. X/X (filele 71-77); grafic rambursare credit din X (filele 78-82); grafic rambursare credit din X (fila 83); adresă nr. X/X (fila 84); procesul-verbal de constatare a contravenției seria ANPC nr. X/X (filele 85-89).
Petenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susținerile făcute pe calea plângerii.
Sub aspect probator, instanța a încuviințat pentru petentă proba cu înscrisuri, iar pentru intimată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul P.I.P. (declarație - filele 114-115).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța va respinge cererea pentru motivele prezentate în rândurile subsecvente.
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria ANPC nr. X, petenta a fost sancționată cu două amenzi în cuantum de 20.000 lei fiecare, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 40 alin. (1) și de art. 41 din O.U.G. nr. 50/2010, agentul constatator aplicându-i acesteia și sancțiunile complementare constând în aducerea contractului în conformitate cu prevederile legale în termen de maximum 15 zile și repararea deficiențelor constatate prin procesul-verbal în termen de maximum 15 zile.
Așadar, în actul sancționator s-a reținut, pe de o parte, că petenta a procedat la modificarea unilaterală a contractului de credit fără încheierea unui act adițional acceptat de consumator, în temeiul unei clauze inserate la pct. 6.6 din actul adițional nr. 1 la contractul de credit pentru persoane fizice nr. X/X, iar, pe de altă parte, că petenta a anulat tratamentul de restructurare, determinând o schimbare a costurilor suportate de consumator, fără a avea acceptul acestuia din urmă.
Împotriva procesului-verbal menționat, petenta a formulat plângere contravențională la data de X.
Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenție, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acesta întrunește condițiile impuse de dispozițiile art. 16 si art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În acest sens, instanța amintește Decizia Î.C.C.J. nr. XXII (22) din 19.03.2007, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii și publicată în M.Of. nr. 833/05.12.2007, prin care s-a statuat că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal";, specificându-se că numai în asemenea situații "nulitatea se constată și din oficiu";.
În ceea ce privește alegația petentei, în sensul că procesul-verbal nu ar cuprinde data săvârșirii faptelor, instanța o apreciază ca neîntemeiată, față de mențiunile actului sancționator ce se regăsesc la punctul I - descrierea faptelor constatate (fila 14).
Referitor la neprecizarea orei și a locului săvârșirii contravențiilor, instanța subliniază că, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească procesul-verbal, nulitatea acestuia nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
Cum petenta nu a probat vreo vătămare, iar cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească (art. 249 C.proc.civ.), instanța apreciază că lipsa orei și a locului comiterii faptelor nu este de natură să atragă anularea procesului-verbal, cu atât mai mult cu cât faptele imputate petentei pot fi identificate și în absența acestor elemente.
Având în vedere că procesul-verbal cuprinde data și locul unde este încheiat, numele, prenumele și calitatea agenților constatatori, numele și prenumele contravenientului, precum și descrierea faptelor contravenționale, fiind indicate datele când au fost săvârșite și semnăturile agenților constatatori, iar petenta nu a invocat nerespectarea altor cerințe legale, instanța conchide că nu se poate reține nicio cauză de nulitate a acestuia.
Relativ la temeinicie, instanța apreciază că faptele imputate petentei întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute de art. 40 alin. (1) și de art. 41 din O.U.G. nr. 50/2010, iar petenta nu a probat existența unei stări de fapt contrare.
I. Astfel, în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, instanța observă că, prin actul adițional nr. 1 la contractul de credit pentru persoane fizice nr. X/X (filele 26-32), părțile au convenit ca, în cazul în care, ca urmare a analizei financiare, concluzia este aceea că circumstanțele actului adițional și luate în considerare de B. pentru aplicarea perioadei suplimentare s-au schimbat în sensul îmbunătățirii unor asemenea circumstanțe și se constată capacitatea împrumutatului de a rambursa creditul în condițiile în vigoare anterior datei de intrare în vigoare a acestui act adițional, B. are dreptul să aplice din nou perioada de creditare de 42 luni.
În continuare, părțile au stipulat că împrumutatul declară că acceptă în mod expres aplicarea condițiilor prevăzute în clauza 6.8 începând cu data prezentării către B. a documentelor doveditoare a veniturilor sale, noul grafic de rambursare fiind opozabil împrumutatului de la data la care B. îl va fi informat pe consumator cu privire la emiterea acestuia (pct. 6.7. din actul adițional nr. 1 - fila 27).
Deși în actul adițional se face referire la clauza 6.8, instanța apreciază că, în realitate, părțile au avut în vedere clauza 6.6, față de inexistența clauzei 6.8, topografia textelor și conținutul acestora.
Cu alte cuvinte, în virtutea punctelor 6.6 și 6.7 din actul adițional, petenta era îndrituită să decidă revenirea la perioada anterioară de creditare de 42 luni dacă ar fi constatat capacitatea clientului de a rambursa creditul în condițiile inițiale, modificarea operând începând cu data prezentării către B. a documentelor doveditoare a veniturilor sale, noul grafic de rambursare fiind, însă, opozabil împrumutatului de la data la care B. l-ar fi informat pe consumator cu privire la emiterea acestuia.
Clauzele contractuale învederate anterior converg spre concluzia că schimbarea perioadei de creditare ar urma să aibă loc fără încheierea unui alt act adițional, acceptat de consumator, lucru care, în speță, s-a și întâmplat, anularea tratamentului de restructurare efectuându-se la data de X (fila 84), iar noul grafic de rambursare fiindu-i comunicat clientului abia în data de X (fila 37).
În aceste condiții, instanța atrage atenția asupra dispozițiilor art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, conform cărora sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator.
Așadar, legiuitorul a înțeles să instituie o măsură de protecție a consumatorului, care, de regulă, nu are suficiente cunoștințe financiar-bancare, în raporturile sale cu instituțiile de credit, ce se bucură de o poziție dominantă, sancționând inserarea în contractele de credit a unor clauze acceptate de către consumator și care conferă creditorului dreptul de a modifica în mod unilateral prevederile contractuale.
O atare clauză este interzisă nu doar în contractul de credit inițial, ci și în actele adiționale ulterioare semnate de către împrumutat, având în vedere că ordonanța interzice "clauzele contractuale";, fără a le distinge, iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu o poate face).
Cum revenirea la perioada de creditare de 42 luni constituie, în esență, o modificare a clauzelor contractuale prin prisma înlăturării perioadei suplimentare prevăzute la art. 6.2. din actul adițional, iar aceasta poate fi decisă în mod unilateral de către creditoare, fără a se încheia un alt act adițional, acceptat de către consumator, instanța conchide că fapta imputată petentei și interzisă de art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010 este probată.
II. În legătură cu fapta prevăzută de art. 41 din O.U.G. nr. 50/2010, instanța amintește că orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri trebuie transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, cu excepția situațiilor în care consumatorul solicită modificări ale contractului care implică schimbarea costurilor, de exemplu prelungirea perioadei de creditare sau modificarea ratelor, consumatorul având la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții [art. 41 alin. (1) și (2)]. În cazul în care consumatorul nu acceptă noile condiții, creditorul nu are dreptul de a penaliza consumatorul sau de a declara creditul scadent [art. 41 alin. (4)].
Din excepția prevăzută de textul legal nu se poate desprinde concluzia că prelungirea perioadei de creditare sau modificarea ratelor nu ar reprezenta o modificare a conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri, legiuitorul stabilind doar că, în situația în care consumatorul este cel care solicită asemenea schimbări, notificarea prealabilă a acestuia nu mai este necesară, dat fiind că modificarea ar fi pretinsă chiar de către client și ar fi în favoarea sa.
În prezenta cauză, reducerea perioadei de creditare a operat la X, fără ca petenta să transmită clientului o notificare prealabilă în acest sens, astfel cum ea însăși recunoaște (fila 57), consumatorul neavând posibilitatea de a-și exprima sau nu acordul cu privire la noile condiții contractuale. Astfel, martorul P.I.P. a fost înștiințat despre reducerea perioadei în luna ianuarie 2014 (declarația martorului - filele 114-115), graficul de rambursare, valabil pentru perioada 13.12.2013 - 08.05.2026, fiindu-i comunicat la 24.02.2014 (fila 37).
De vreme ce micșorarea perioadei de creditare a determinat o creștere considerabilă a ratei lunare (de la 195,95 lei la 598,43 lei), instanța apreciază că aceasta implică, în sine, o modificare a conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri, chiar dacă dobânda și comisionul de administrare au rămas neschimbate, o altă interpretare dată dispozițiilor legale fiind de natură să contravină scopului pentru care acestea au fost instituite, respectiv protecția consumatorului împotriva practicilor neloiale și asigurarea unei transparențe depline, care să-i permită acestuia din urmă să își cunoască drepturile și obligațiile decurgând din contractul de credit, cu consecința menținerii unui grad suficient de solvabilitate a debitorului.
Drept urmare, instanța constată că fapta imputată petentei și interzisă de art. 41 din O.U.G. nr. 50/2010 este, la rândul său, probată.
În privința individualizării sancțiunilor aplicate, instanța observă că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptelor comise, pentru această operațiune recurgându-se la criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, și anume împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În speță, relativ la faptele reținute în sarcina petentei, pe de o parte, instanța învederează că, potrivit art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, cuantumul minim al amenzii este de 20.000 lei, iar petenta a fost amendată cu această sumă pentru fiecare faptă. Pe de altă parte, în opinia instanței, nu se impune aplicarea sancțiunii avertismentului, deși cuantumul amenzilor depășește valoarea creditului, luând în considerare rațiunea pentru care legiuitorul a sancționat asemenea comportamente ale instituțiilor de credit în relația lor cu clienții - persoane fizice. În plus, un simplu avertisment nu ar fi de natură să descurajeze petenta în a proceda de aceeași manieră pe viitor, câtă vreme i s-ar confirma convingerea că, în cazul unor contracte de o anumită valoare, nu i s-ar putea aplica nici măcar minimul amenzii prescris de lege.
În același timp, instanța consideră că sancțiunile complementare au fost corect individualizate față de pericolul social al faptei, art. 88 lit. c) și d) din O.U.G. nr. 50/2010 stabilind că, odată cu aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, agentul constatator poate dispune atât aducerea contractului în conformitate cu prevederile legale, în termen de maximum 15 zile, cât și repararea deficiențelor constatate prin procesul-verbal, în termen de maximum 15 zile.
Pe cale de consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată.
Cât privește cheltuielile de judecată, instanța, în temeiul art. 453 alin. (1) C.proc.civ. și față de principiul disponibilității acțiunii civile enunțat de art. 9 C.proc.civ., va lua act de faptul că părțile nu le-au solicitat.
Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului ca nefondat.
| ← Confirmarea planului de reorganizare a activităţii debitorului... | Modificare parţială titlu proprietate. Jurisprudență Fondul... → |
|---|
