Plângere contravenţională. Depăşirea vitezei maxime admise
Comentarii |
|
Judecătoria ORŞOVA Sentinţă civilă nr. 2294 din data de 16.09.2015
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei X la data de X, sub numărul X, petentul X a chemat în judecată I.P.J. M, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de contravenție seria CP X, întocmit de I.P.J. M - Poliția municipiului X.
În motivarea în fapt a cererii, petentul a arătat că la X, pe DN6 în localitatea X conducând autoturismul marca X cu nr. de înmatriculare X a fost oprit de către agentul de poliție care i-a adus la cunoștință că a condus în localitate cu 97 km/h . Ulterior, când i-a restituit cartea de identitate și procesul verbal de contravenție i-a comunicat faptul că viteza nu a fost de 97km/h ci de 117 km/h, ceea ce nu este adevărat.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În dovedirea acțiunii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție seria CP X, întocmit de I.P.J. M - PMO, depus în original, dovada seria X.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În combaterea acțiunii, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înregistrarea video o faptei și a probei cu înscrisuri, depunând la dosar, un CD și, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: raport din X; buletine de verificare metrologică ; atestate operator .
Sub aspect probator, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri, iar pentru intimat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video.
Examinând actele și lucrările dosarului și având în vedere dispozițiile art.34 din O.G.2/2001 care instituie o procedură cu dispoziții derogatorii de la cea de drept comun, instanța reține următoarele:
În fapt, petentul X , în ziua de X, a fost surprins pe DN6-km 364 conducând cu viteza de 117 km/h într-o zonă în care exista limitare de viteză la 60 km/h fiind înregistrat cu aparatul radar de operatorul radar X.
Pentru încălcarea limitei de viteză, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă de 1462,5 lei în temeiul art.102 alin.(3) lit.e) din OUG nr.195/2002, fiind întocmit procesul-verbal de contravenție seria CP, întocmit de I.P.J. M - PMO.
Instanța reține că, potrivit art. 102 alin.(3) lit. e) din OUG nr. 195/2002, constituie contravenție depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (Anghel c. României, par. 66).
Verificând procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CP X, încheiat de un agent constatator al intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului M, instanța constată că acesta este legal încheiat.
Potrivit art. 1 din OG nr. 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare prin lege, prin hotărâre a Guvernului ori prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.
Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție seria CP X, se observă că acesta este întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001.
Astfel, procesul verbal cuprinde data și locul unde este încheiat, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, precum și descrierea faptei contravenționale fiind indicate data, ora și locul în care a fost săvârșită, și semnătura agentului constatator.
Totodată, se constată că sancțiunea este întemeiată și aplicată pe dispozițiile art.102 alin.(3) lit. e) din O.U.G. 195/2002 cu modificările și completările ulterioare, care instituie obligația conducătorilor auto de a circula cu autovehiculele respectând viteza legală maxima admisă pe sectorul de drum respectiv, și este aplicată în baza art.102 alin.(3) din O.U.G.195/2002 republicată.
Sub aspectul temeiniciei întocmirii procesului verbal, instanța constată că cele reținute în procesul verbal corespund realității, petentul nefăcând dovada cu vreun mijloc de proba că nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
Starea de fapt, astfel reținută de instanță, este probată de înregistrarea pe suport CD a contravenției, înregistrare pe care este surprins autoturismul marca X cu nr. de înmatriculare X circulând pe DN 6 km 364, cu viteza de 117 km/h de aparatul video radar Autovision, folderul X, montat pe autospeciala MAI X staționată .
Față de proba administrată cu mijlocul material de probă reprezentat de înregistrarea video pe suport informatic de aparatul radar omologat și autorizat pentru măsurarea vitezei, susținerea petentului că autoturismul nu a fost condus cu viteza de 117 km/h nu este întemeiată.
Apărarea petentului, că autoturismul pe care a fost instalat cinemometrul, a staționat în apropierea stației CFR O, pe unde trece calea ferată ce are linii de curent de mare tensiune care puteau influența valorile de măsurare ale acestuia, nu poate fi reținută de instanță, întrucât, liniile electrice se găsesc la o distanță suficient de mare de calea rutieră, astfel încât valoarea măsurată de cinemometru nu putea fi influențată de rețeaua electrică a căii ferate.
De asemenea, instanța apreciază că, și în condițiile admiterii unei marje de eroare a aparatului radar de + 3% potrivit pct.3.1.1 lit.b) din Normele de metrologie legală 021-05, nu de + 5% cum susține petentul, încadrarea contravenției nu se schimbă, depășirea vitezei de deplasare fiind tot cu peste 50 km/h, raportat la viteza de 117 km/h surprinsă de cinemometru.
Referitor la sancțiunea aplicată petentului, se apreciază că aceasta este în deplină concordanță cu gradul de pericol social al faptei reținute și al împrejurărilor în care a fost săvârșită, fiind de notorietate multitudinea de evenimente rutiere cauzate de nerespectarea regulilor privind viteza de circulație, acesta circulând cu 117 km/h față de 60 km/h stabilită legal pe tronsonul de drum, satisfăcând în acest fel principiile legii contravenționale.
Potrivit art.21 din O.G. 2/2001 "Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal."
Față de aceste considerente, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată, și va menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenție, încheiat de un agent constatator al intimatului IPJ Mehedinți, considerând că nu se impune nici înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.
← Fond funciar – constatare nulitate titlu de proprietate, lipsa... | Revendicare imobiliară. Jurisprudență Revendicare (acţiuni,... → |
---|