Plângere contravenţională. Jurisprudență Amenzi
| Comentarii |
|
Judecătoria REŞITA Sentinţă civilă nr. 342 din data de 01.02.2013
Instanța a admis plângerea contravențională formulată de către petent.
Instanța a reținut faptul că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 1 lit. a) raportat la art. 3 alin. 1 lit. a din Legea 50/1991, executarea, totală ori parțială, fără autorizație a construcțiilor civile, industriale, agricole, pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură, constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1000 și 100.000 lei, conform prevederilor art. 26 alin. 2 din Legea 50/1991.
În speță prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 12 din 09.10.2012, petentul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 5.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a) raportat la art. 3 alin. 1 lit. a) și art. 26 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, reținându-se în sarcina sa că a executat lucrări de extindere construcție pe domeniul public, realizarea unei rampe și a unor scări din beton, fără a deține autorizație de construire, dispunându-se totodată intrarea în legalitate prin desființarea lucrărilor executate ilegal.
Conform prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Sub aspectul legalității, instanța constată că petentul a invocat faptul că procesul verbal nu cuprinde data săvârșirii contravenției, precum și descrierea exactă a faptei săvârșite.
Potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, lipsa mențiunilor privind fapta săvârșită și data comiterii acesteia se sancționează cu nulitatea absolută, iar conform art. 16 din O.G. 2/2001, procesul-verbal trebuie să cuprindă descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea pagubelor pricinuite.
Coroborând textele de lege amintite, instanța reține că realizarea unei descrieri în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii/inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter este o cerință imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei este aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justei sancțiuni aplicate. Or, în speța de față, în procesul verbal contestat se menționează că petentul "a executat lucrări de extindere construcție pe drumul public, realizare a unei rampe și a unor scări din beton fără a deține autorizație de construire";, în vreme ce prin apărările sale, intimata a susținut că în lucrările realizate de petent sunt incluse și patrulaterele din beton lipite de imobilul petentului, aspect care nu se regăsește însă în cuprinsul procesului-verbal. Față de aspectele menționate, instanța constată că există o insuficientă descriere a faptei în procesul-verbal, întrucât s-a creat un dubiu în ceea ce privește construcțiile realizate aparent de către petent fără autorizație de construire, în sensul că nu se indică expres dacă intimata a înțeles să includă în categoria acestora numai rampa și scările din beton sau și patrulaterul din beton, care nu se regăsește în procesul-verbal, dar care a fost menționat ca fiind construit de către petent pe parcursul derulării litigiului. Aceste împrejurări determină încălcarea dispozițiilor art. 17 raportat la art. 16 din O.G. 2/2001 sub aspectul descrierii complete a faptei și implicit nelegalitatea procesului-verbal de contravenție.
În ceea ce privește lipsa datei săvârșirii contravenției din procesul verbal, instanța reține următoarele.
Fapta contravențională în materie de urbanism-construcții are o anumită specificitate în comparație cu alte fapte contravenționale, în sensul că nu se consumă instantaneu, ci are o desfășurare în timp, pe etape de lucrări, contravenientul săvârșind fapta din momentul începerii construcției și până la terminarea acesteia. Or, în raport cu această modalitate specifică de săvârșire a faptei, care îi imprimă un caracter continuu - astfel cum este reglementat de art. 13 alin. 2 din O.G. 2/2001 -, contravenția trebuie considerată că se comite pe întregul parcurs al edificării construcției, astfel că ea poate fi sancționată din momentul începerii lucrărilor și până la terminarea lor, iar în cazul construcției finalizate, până la împlinirea termenului înscris în art. 31 din Legea 50/1991 - "2 ani de la data săvârșirii faptei";. De aceea, este evident că în cazul construcțiilor în curs de executare nu poate fi considerată ca dată a săvârșirii faptei decât data constatării contravenției (urmând însă ca procesul-verbal să menționeze expres acest aspect), iar în cazul construcțiilor finalizate, data săvârșirii faptei este data terminării construcției (aceasta trebuind, de asemenea, menționată expres în procesul-verbal, potrivit art. 17 din O.G. 2/2001), acesta fiind momentul din care trebuie calculată și curgerea termenului de prescripție prevăzut de art. 31 din Legea 50/1991, aspecte care rezultă și din decizia în interesul legii a fostei Curți Supreme de Justiție nr. 7/2000.
În cauza de față, instanța constată că nu s-a menționat în procesul-verbal de contravenție data săvârșirii faptei, care în această situație este data terminării construcțiilor, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar care vorbesc despre construcții deja realizate (cererile formulate de către Asociația de proprietari nr. 35 către Inspectoratul de Stat în Construcții Caraș Severin și respectiv către Primăria municipiului Reșița (f. 22-23), adresa nr. 7461/02.10.2012 emisă de către Inspectoratul de Stat în Construcții Caraș Severin către Primăria municipiului Reșița (f.25), adresa nr. 16805/11.10.2012 emisă de către Primăria municipiului Reșița - Serviciul Urbanism și Amenajare a Teritoriului (f. 26)), încălcându-se astfel dispozițiile art. 17 din O.G. 2/2001 care determină nulitatea absolută a procesului-verbal.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că deși O.G nr. 2/2001 nu prevede nici o dispoziție cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și realitate a acestuia având în vedere faptul că este vorba de un act administrativ.
Prezumția de veridicitate si autenticitate este însă una relativă, fiind permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care contravenientului i se asigura accesul la justitie si dreptul la un proces echitabil (cauza Anghel vs. România, 4 octombrie 2007).
Sarcina probei în procedura soluționării plângerii contravenționale revine contravenientului, iar nu agentului constatator, împrejurare care nu încalcă dreptul la un proces echitabil sau prezumția de nevinovăție, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale car decurg din aceasta. Prin exercitarea plângerii contravențional cel dintâi supune instanței legalitatea și temeinicia procesului-verbal, motivele de nelegalitate putând fi analizate de instanță din oficiu. Chiar în lipsa invocării unor astfel de motive, petentului i se recunoaște posibilitatea de a administra probe sub aspectul temeiniciei actului sancționator (al situației de fapt expuse), mențiunile inserate sub acest aspect având valoarea unei dovezi depline până la proba contrară numai în cazul în care procesul-verbal este susținut de dovezile în baza cărora s-a întocmit. Prin urmare, petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției contravenientului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În cauza de față, instanța constată că aspectele menționate nu corespund realității, întrucât din declarația martorului N G (f. 28) rezultă că acesta împreună cu domnul C iar nu petentul, au construit o parte din rampă, cealaltă parte și scările despre care se face vorbire în procesul verbal datând de 4-5 ani respectiv 50 de ani. În ceea ce privește declarația martorului ID, instanța constată că acesta a furnizat informații relevante numai cu privire la patrulaterul din beton, nemenționat în procesul-verbal, iar nu și cu privire la celelalte construcții care se regăsesc în actul sancționator, astfel încât aceasta nu va fi avută în vedere de instanță.
| ← Fond Funciar. Jurisprudență Fondul funciar | Fond Funciar.Legea 18/1991republicată ( art. 27 alin 1),... → |
|---|
