Fond Funciar. Jurisprudență Fondul funciar
Comentarii |
|
Judecătoria REŞITA Sentinţă civilă nr. 1188 din data de 10.04.2013
Instanța a respins acțiunea formulată de către reclamantă.
În speță, instanța a reținut faptul că, potrivit dispozițiilor art. 36 alin 2 din Legea nr. 18/1991, terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali al locuințelor, în proprietatea acestora, integral, sau după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.
De asemenea alin 3 al aceluiași articol 36 prevede că terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor proprietari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.
În fapt, reclamanta a devenit proprietara imobilului înscris în CF nr. 1566 nr.top 167 a localității Dognecea în anul 1976, în baza certificatului de moștenitor nr. 354/1976 eliberat de fostul notariat de Stat.
În cursul aceluiași an, în condițiile Legii nr. 58/1974, prin decizia nr. 354/1976 terenul din fila de CF mai sus menționată a trecut în proprietatea Statului Român.
Un an mai târziu, la data de 17.02.1977 petenta, prin contractul de donație nr. … a donat imobilul construcție casă cu nr. .. de pe parcela nr.top 167 din CF 1566 Dognecea numitei P M O.
La rândul ei, în anul 2001, aceasta a vândut casa cu nr. … pârâților din dosar, (contract de vânzare cumpărare nr. ….. emis de ….
În anul 2005, în baza Ordinului Prefectului nr. 136/31.05.2002, pârâților… . li s-a atribuit în proprietate suprafața de 576 mp identificată în fila de CF nr. 1566 Dognecea, nr.top 167.
Reclamanta prin prezenta acțiune a solicitat anularea parțială a acestui ordin mai sus menționat, în sensul diminuării suprafeței de teren atribuită celor doi pârâți de la 576 mp la suprafața aferentă construcției, precum și obligarea Instituției Prefectului la emiterea unui nou ordin prin care să-i fie ei atribuită în proprietate diferența de teren înscrisă în CF 1566 Dognecea.
Verificând documentațiile existente la dosar, instanța constată că petenta nu a făcut dovada faptului că a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pe terenul în discuție.
Pe de altă parte, la fila …dosar se află cererea formulată de pârâtul … la data de 12.04.2002 adresată Comisiei Județene de Fond Funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în cauză.
Reclamanta nu se încadrează în nici una din variantele articolului 36 din Legea nr. 18/1991 republic. Cu modificările ulterioare, titularii actuali ai imobilului fiind pârâții din anul 2001, prin cumpărare.
← Anulare act. Jurisprudență Cadastru. Intabulare | Plângere contravenţională. Jurisprudență Amenzi → |
---|