Plângere contravenţională. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
Comentarii |
|
Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 1803 din data de 23.05.2013
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 21.12.2012 pe rolul Judecătoriei Moinești sub nr. a formulat plângere împotriva procesului-verbal seria CP nr. 2870643/05.12.2012 întocmit de IPJ.
In motivarea acțiunii petentul a arătat că viteza pe care a avut-o atunci când a fost oprit de agentul constatator era de 60 km/h motiv pentru care s-a și consemnat în procesul-verbal că nu a avut viteza menționată de agentul constatator.
Petentul a mai arătat că zona de drum pe care se deplasa când a fost oprit de agentul constatator este o pantă cu o înclinație mai mare de 10 grade, valorile afișate de aparatul cinemometru radar fiind eronate datorită neîndeplinirii condițiilor pentru care este valabil buletinul metrologic privind unghiul de incidență.
De asemenea, în procesul-verbal s-a consemnat că fapta săvârșită este sancționată de art. 100/8 și art. 108 lit. b pct. 2 din OUG nr. 95/2002, texte de lege care nu corespund faptei reținute de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal.
In dovedire a depus copia procesului-verbal contestat și planșe foto.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
Legal citată, intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Intimata a arătat că petentul a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal seria CP nr. 2870643/05.12.2012 cu amendă în cuantum de 280 lei și măsura complementară 3 puncte penalizare deoarece a fost depistat deplasându-se pe raza localității cu autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare cu viteza de 71 km/h.
Procesul-verbal de contravenție îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 precum și pe cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute prevăzute de art. 17 din același act normativ.
In drept, au fost invocate dispozițiile H.G. nr. 1391/2006 și O.G. nr. 2/2001.
La termenul din 23.05.2013, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri, iar pentai intimata proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul - verbal seria CP nr. 2870643/05.12.2012 întocmit de IPJ petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei, în temeiul art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 100 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. b) pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că, în data de 05.12.2012, ora 16i0, a condus autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare BC 99 MSW pe DN 2G în interiorul localității, cu viteza de 71 km/h stabilită și înregistrată cu aparatul radar montat pe auto MAI 34633.
Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Plângerea a fost înregistrată la sediul instanței la data de 21.12.2012 iar procesul-verbal de constatare a contravenției a fost înmânat petentului la data de 05.12.2012, instanța constatând că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile.
Sub aspectul legalității procesului-verbal instanța constată că au fost respectate toate condițiile de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind întocmirea procesului-verbal neintervenind vreo cauză de nulitate absolută. Acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 16 si 17 din OG nr. 2/2001, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele de identificare ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea
gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
De asemenea, instanța nu va reține nici critica referitoare la faptul că procesul-verbal nu cuprinde textele de lege incidente în cazul de față având în vedere că, analizând mențiunile cuprinse în procesul-verbal, instanța reține că agentul constatator a consemnat corect faptul că fapta săvârșită de petent este prevăzută de art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. b) pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.
Cu privire la temeinicia procesului - verbal, instanța constată că petentul nu a făcut în nici un fel dovada contrarie celor reținute de agentul constatator în sarcina acestuia.
Pentru a dovedi săvârșirea contravenției de către petent, intimata a depus la dosarul cauzei buletinul de verificare metrologica nr. 0120873/05.04.2012(fila 17 dosar), atestatul operator radar pentru agentul constatator(fila 16 dosar), copie registru radar(fila 19 dosar), înregistrarea video.
Conform art. 109 alin. 2 din O.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se acesta în procesul-verbal de constatare a contravenției, iar potrivit prevederilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Având în vedere înregistrarea depusă la dosar de intimata din care reiese că petentul a circulat cu viteza de 71 km/h, precum și celelalte înscrisuri care dovedesc constatarea faptei de către un agent competent, prin folosirea de mijloace tehnice certificate și verificate metrologic și cu respectarea dispozițiilor speciale privind folosirea și amplasarea aparatelor radar, instanța apreciază că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, fiind astfel înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucura acesta.
De asemenea, instanța nu va reține nici argumentele petentului întemeiate pe paragraful 3.2.8 din Anexa la Ordinul nr. 301/2005 având în vedere că prin modificările și completările la Norma de metrologie legală NML 021-05 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 546/06.08.2009 paragraful 3.2.8 a fost abrogat.
In ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța apreciază că, în raport de gradul de pericol social al faptei, de urmarea ce s-ar fi putut produce prin depășirea vitezei legale în interiorul localității cu 21 km/h, aplicarea sancțiunii amenzii în cuantum de 280 lei s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, fiind în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge acțiunea formulată împotriva procesului-verbal seria întocmit de IPJ, ca neîntemeiată.
← Chemare în judecată. Jurisprudență Chemare în judecată... | Contravenţie. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare... → |
---|