Plângere contravenţională. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională
Comentarii |
|
Judecătoria ARAD Sentinţă civilă nr. 3857 din data de 19.06.2013
Greutatea pe axă rezultată în urma cântăririi cu un sistem de cântărire omologat, în condițiile în care nu s-a probat o măsurare eronată a greutății, a utilizării incorecte a instalației de cântărire, se reține a fi corect determinată. Sentința civilă nr. 3857, Judecătoria Arad
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Arad, petenta SC A C SRL a contestat procesul verbal de contravenție încheiat de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, pe care îl apreciază ca nelegal și netemeinic, solicitând, în principal, anularea acestuia, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În motivare, petenta a arătat că prin procesul verbal de contravenție contestat a fost sancționată cu amendă în cuantum de 30.000 lei, reținându-se în sarcina sa faptul că la data de 14.01.2013 autovehiculul cu nr. de înmatriculare .... a circulat pe traseul Mărăcineni (AG) - Nădlac PTF, cu masa pe axa 2 de 12,92 t față de 11,50 t admisă.
Petenta a invocat nelegalitatea procesului verbal de contravenție în raport de dispozițiile art. 16 alin. 1 teza a IV a, art. 19 alin. 3 și art. 17 din OG. 2/2001 referitoare la descrierea faptelor, împrejurările în care fapta a fost săvârșită, respectiv nominalizarea motivului pentru care nu a apelat la un martor.
De asemenea, învederează că temeiul de drept prin care a fost aplicată sancțiunea nu este corespunzător, acesta nefiind completat corect, respectiv OG 43/1997 cu completările și modificările ulterioare, având în vedere că legislația s-a modificat.
Petenta consideră că potrivit OG. 43/1997, agentul constatator avea obligația să nu permită plecarea, din punctul de control, a autovehiculului până la punerea în legalitate a transportului, ori să elibereze AST, ceea ce nu poate face deoarece nu permite legea, astfel că procedura legală nu a fost îndeplinită până la capăt, ceea ce duce la nulitatea procesului verbal. Pe de altă parte, din procesul verbal de contravenție reiese că ansamblul auto a fost oprit în trafic de organele abilitate (Poliția Română sau A.R.R.), deși, în mod ilegal a fost oprit de controlorii de trafic ai CNADNR și fără a se menționa împreună cu cine s-a efectuat oprirea. De asemenea, din tichetul de cântărire reiese că lungimea, lățimea și înălțimea ansamblului sunt 0 (zero), fapt care este imposibil și care atestă că documentele întocmite sunt incorect completate și nule.
Mai mult, agentul constatator nu a făcut referire la Ordinul 568 din 19.07.2010, lit. h), nu a făcut dovada calității sale de agent constatator și nici a existenței vreunui ordin de serviciu prin care să demonstreze calitatea în care a efectuat verificarea, motive față de care petenta apreciază că au fost încălcate atât principiul legalității întocmirii unui înscris oficial, cât și principiul legalității în fața legii.
În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul invocând conduita corectă de care a dat dovadă până în prezent (nemaifiind sancționată contravențional) și față de lipsa de pericol social în sensul că nu s-a produs niciun accident, nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii de orice natură, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG. 2/2001.
În drept, petenta a invocat dispozițiile OG. 43/1997, Normele de metrologie română NML 059-05, dispoziții și jurisprudență CEDO, Ordinul 568/19.07.2010, OG. 2/2001, iar în probațiune a depus la dosar procesul verbal de contravenție, tichet de cântar, scrisoare de trăsură, CMR și a administrat proba testimonială .
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal și a măsurilor dispuse prin acesta.
În motivarea întâmpinării, arată că în data de ...2013, în urma controlului efectuat în punctul de trecere al frontierei de stat Nădlac, a fost depistat circulând autovehiculul cu nr. de înmatriculare ..., cu depășirea greutății pe axa 2 de 23,92 tone față de 11,50 tone maxim admisă, marfa transportată fiind divizibilă, încălcându-se astfel disp. art. 41 alin.1 din OG nr. 43/1997 cu modificările și completările ulterioare. Ca urmare, s-a încheiat procesul verbal de contravenție seria TMND02P2 nr. ....... și a fost sancționată petenta cu suma de 30.000 lei, respectiv obligarea acesteia la plata tarifului de despăgubire
Intimata susține că efectuarea cântăririi s-a realizat cu instalația de cântărire verificată și avizată metrologic, astfel că în cuprinsul tichetului de cântar sunt consemnate toate datele necesare, în vederea determinării și stabilirii răspunderii contravenționale în sarcina petentei.
Referitor la legalitatea actului sancționator, intimata apreciază că procesul verbal de contravenție întrunește toate condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din OG. 2/2001, iar în ceea ce privește temeinica acestuia, intimata apreciază că fapta contravențională a fost delimitată corect, a existat, a fost constatată și sancționată în limitele legale prevăzute de actul normativ.
În ceea ce privește imobilizarea vehiculului petentei, intimata învederează că atât procedura imobilizării în trafic, cât și cea de reținere a plăcuțelor de înmatriculare ale vehiculului sunt măsuri extreme, la care agenții constatatori apelează doar în situații deosebite, în cazul de față, agentul constatator apreciind că măsura sancțiunii contravenționale aplicate petentei își atinge rolul sancționator urmărit.
Cu privire la competența organului constatator, intimata a arătat că potrivit art. 15 alin. 1 lit. c) din OG. 84/18.09.2003 aprobată prin Legea 47/17.03.2004, CNADNR desfășoară activități de interes public național și are, în obiect principal, ca obiect de activitate "încasarea în punctele de frontieră și în alte puncte, stabilite conform legii, a obligațiilor datorată de către utilizatori pentru folosirea autostrăzilor și drumurilor naționale, coroborat cu dispozițiile art. 612 lit. a) li lit. b) din OG. 43/1997 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Față de cele arătate, intimata a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal întocmit, precizând se opune reindividualizării sancțiunii amenzii.
În probațiune, intimata a depus la dosar buletinul de verificare metrologică și tichetul de cântar.
Petenta a depus la dosar precizare la plângerea contravențională prin care a arătat că vehiculul a fost încărcat cu 33.860 kg miez de nucă, aceasta fiind distribuită pe axe în mod legal. Greutatea rezultată pe axa a două în urma cântării, ce depășea greutatea maximă admisă cu 1400 kg, rezultă din deplasarea mărfii în timpul efectuării unei manevre de frânare bruscă pentru a evita un accident, manevră ce a fost efectuată de către conducătorul autovehiculului din cauza drumului dezastruos, în apropiere de vama Nădlac.
Analizând probele administrate în cauză prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria TMND02P2 nr. încheiat ... de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara s-a reținut că în punctul de trecere al frontierei de stat Nădlac, a fost depistat circulând autovehiculul cu nr. de înmatriculare ......, cu depășirea greutății pe axa a doua de 12,92 tone față de 11,50 tone maxim admisă, marfa transportată fiind divizibilă.
S-a reținut că prin aceasta s-au încălcat prevederile art. 41 alin. 1 din OG nr. 43/1997, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 61 lit p din O.G. nr. 43/1997.
Petentul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 30.000 lei .
Sub aspectul legalității, instanța reține că procesul verbal de contravenție este întocmit cu respectarea prevederilor imperative ale OG nr. 2/2001, susținerile petentei referitoare la nedescrierea faptei, respectiv a împrejurărilor săvârșirii acesteia nu vor fi reținute de instanță, ca o cauză de nulitate absolută, acestea neregăsindu-se printre mențiunile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute și nici nu poate fi reținută o nulitate relativă atâta timp cât nu s-a făcut dovada producerii unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.
Dimpotrivă, instanța apreciază că mențiunile din cuprinsul procesului verbal de contravenție sunt suficiente pentru a se analiza și aprecia asupra conținutului constitutiv al contravenției reținute .
Nici celelalte critici de nelegalitate a procesului verbal de contravenție, respectiv nemenționarea unui martor asistent nu pot fi primite de instanță, aceste mențiuni nefiind printre cele expres prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, pentru ca lipsa lor să atragă nulitatea absolută a procesului verbal ci, cel mult, nulitatea relativă, în condițiile în care petenta ar fi dovedit producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.
În acest sens, prin Decizia nr. 22/2007 A ICCJ, pronunțată în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, s-a statuat că, situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.(...) În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.";
Ori, în speță nu s-a invocat și nu s-a dovedit vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea procesului verbal.
De altfel, se constată că agentul constatator a dat eficiență prevederilor art. 19 alin. 3 din ordonanță, menționând expres refuzul conducătorului autovehiculului, identificat cu carte de identitate, de a semna procesul verbal în această calitate, de martor asistent.
Susținerile referitoare la procedura ce ar fi trebuit urmată ulterior constatării contravenției, anume imobilizarea autovehiculului, sunt gratuite, instanța fiind chemată a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal, prin prisma prevederilor OG nr. 2/2001 și ale legii speciale, nu și aplicarea procedurii subsecvente întocmirii procesului verbal de contravenție.
Nici criticile referitaore la nelegalitatea procedurii de constatare a contravenției, respectiv a opririi autovehiculului, in trafic și a cântăririi acestuia, nu vor fi reținute de instanță.
După cum rezultă din conținutul procesului verbal, fapta a fost constatată în punctul de trecere a frontierei Nădlac, de către reprezentanți ai CNADNR, ori, potrivit art.60 alin. 1 din OG nr. 43/1997, "Controlul privind respectarea prevederilor prezentei ordonanțe se efectuează de către personalul cu atribuții de control pe rețeaua de drumuri publice și în punctele de trecere a frontierei de stat a României, precum și de către alte autorități competente potrivit legii.";, așadar, nu autovehiculul nu a fost oprit în trafic, așa cum susține petenta, pentru a fi necesar ca oprirea să fie realizată de poliția rutieră sau reprezentanți ai ARR.
Referitor la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, potrivit art. 41 alin. 1 din OG nr. 43/1997, modificată, "este interzisă efectuarea transportului cu vehicule rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3., nerespectarea acestei norme constituind contravenția reglementată șis sancționată de art. 61 alin. 1 lit p din același act cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei.
Nu se contestă de către petentă greutatea pe axa doi, a autovehiculului utilizat de aceasta, reținută în procesul verbal.
Apărările acesteia referitoare la posibila deplasare a mărfurilor în timpul unei manevre de frânare bruscă, în trafic, nu pot fi reținute de instanță ca exoneratoare de răspundere contravențională, nereprezentând un caz caz fortuit, putând fi lesne prevăzută o deplasare a mărfii la o astfel de manevră, atâta timp cât aceasta era ambalată în cutii de 10 kg, așezate pe europaleți, cutiile nefiind ancorate de aceștia și, având în vedere modalitatea în care au fost așezați europaleții, ( pe primele trei rânduri, în linie orizontală, paralelă cu cabina, câte un europalet, iar pe al patrulea rând, câte doi europaleți ), așa cum declară martorul, existând spațiu liber în colțurile laterale din față, ale remorcii.
Așadar, reținând masa pe axa doi ca fiind de 12,92 tone, rezultată în urma cântăririi cu un sistem de cântărire omologat, în condițiile în care nu s-a probat o măsurare eronată a greutății, a utilizării incorecte a instalației de cântărire, văzând că aceasta depășește masa maximă prevăzută de lege pe această axă ( anexa 2 pct. 3.2.1 din OG nr. 43/1997), instanța constată că petenta este vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Apreciind corect individualizată sancțiunea aplicată - amenda situându-se între limitele minim și maxim prevăzut de lege, raportat la pericolul social concret al faptei petentei determinat de greutatea excedentară mare, de mai mult de o tonă pe axă, ce poate avea consecințe nefaste asupra stării drumurilor, prin producerea unor pagube carosabilului, considerând că nu se justifică înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, aceasta aplicându-se faptelor ce prezintă un pericol social redus, ceea ce nu este cazul în speță, în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța respinge plângerea, menținând procesul verbal contestat ca temeinic și legal încheiat.
← Asigurări. Jurisprudență Asigurări auto şi alte asigurări | Succesiune. Jurisprudență Succesiuni, moşteniri → |
---|