Plângere contravenţională. Jurisprudență Plângeri prealabile
Comentarii |
|
Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI Sentinţă civilă nr. 120 din data de 02.05.2017
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA Dosar nr.74/248/2017
ÎNTORSURA BUZĂULUI
SENTINȚA CIVILĂ NR.120
Ședința din camera de consiliu de la data de 2 mai 2017
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : ...- judecător
GREFIER : ...
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulate de petentul ... împotriva procesului verbal seria PCVX nr.0036008 încheiat la data de 21.02.2017 de poliția orașului Întorsura Buzăului în contradictoriu cu intimata ..., având ca obiect"; plângere contravențională";.
Procedură, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Se constată că dezbaterile din caua civilă de față au avut loc în ședința din data de 25 aprilie 2017, iar conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, instanța, în temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 2 mai 2017.
Judecătoria, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos.
JUDECATORIA,
Pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului, s-a înregistrat sub nr.74/248/2017 la data de 22.02.2017, plângerea contravențională, formulată de petentul ..., împotriva procesului verbal de contravenție seria PCVX nr.0036008 întocmit la data de 21.02.2017 de Poliția orașului Întorsura Buzăului în contradictoriu cu intimatul ... și prin care s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.
În fapt, a susținut petentul că faptele reținute în procesul verbal de contravenție sunt nereale, respectiv în data de 17.02.2017 a circulat pe DN10 dinspre Vama Buzăului spre Întorsura Buzăului pentru a-și duce copii la Liceul Nicolae Bălcescu, iar în dreptul postului de poliție Întorsura Buzăului, a intrat în coliziune cu un autoturism care intenționa să vireze la dreapta fără a avea semnalizarea în funcțiune, însă el nu a avut nicio vină. Ulterior, a convenit cu șoferul celuilalt autoturism să se întâlnească în parcare pentru a discuta, însă acesta nu s-a mai prezentat. Observând că autoturismul său nu are nicio urmă în urma coliziunii - întrucât nu s-a prezentat în parcare a considerat că nici celalalt autoturism nu are urme - s-a îndreptat către casă.
De asemenea, petentul a arătat că îi este necesar permisul de conducere, întrucât în lipsa acestuia este nevoit să își retragă copii de la școală fiindcă pe ruta Buzăiel -Întorsura Buzăului nu există transport în comun.
În concluzie, petentul arată că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în urma unor declarații care nu corespund adevărului.
În drept cererea nu a fost motivată.
Alăturat plângerii, petentul a atașat în fotocopie: procesul verbal de contravenție (f.8), dovada comunicării (f.9), documente auto și carte de identitate (f.10-12).
Plângerea este legal timbrată potrivit art.19 din OUG nr.80/2013, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.(f.7)
Situându-se pe o poziție procesual contradictorie, intimata, a depus întâmpinare (f.18-19), prin care a solicitat respingerea plângerii formulate.
A susținut intimata că petentul a încălcat prevederile art.118 lit. a din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr.195/2002 și art.79 alin. 1 lit. b din OUG 195/2002 și sancționate de art. 101 alin. 3 lit. a și art.100 alin. 3 lit. g din OUG 195/2002, prin aceea că în data de 17.02.2017 în jurul orelor 08.00 a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare … pe DN10 pe raza orașului Întorsura Buzăului, județul Covasna, din direcția Brașov spre Buzău, iar la intersecția cu strada Aviatorului s-a angajat în depășirea mai multor autovehicule care staționau în spatele unui autoturism care semnaliza intenția de a vira spre stânga, fără să se asigure în mod corespunzător, intrând în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare ..., care se angajase regulamentar în viraj.
În ceea ce privește starea de fapt, s-au invocat dispozițiile art.23 din Constituția României potrivit cărora fiecare persoană se bucură de prezumția de nevinovăție, astfel că în fața instanței părțile au poziții procesuale egale și în consecință fiecare dintre acestea are dreptul și îndatorirea de a administra probe pe baza cărora instanța să poată stabili săvârșirea sau nu a faptei, precum și vinovăția autorului, sarcina probei revenind fiecăruia prin raportare la caracterul faptei reținute - de fapt pozitiv sau negativ, în același sens fiind pronunțată în această materie și Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Anghel contra României din 04.10.2007.
De asemenea, astfel cum s-a stabilit în practica CEDO petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, însă, Curtea Europeană a stabilit în cauza Salabiaku contra Franței, că prezumția de nevinovăție consacrată de art.6 din Convenție, nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept, sunt operante prezumții de drept sau de fapt, Convenția neinterzicându-le în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării.
Mai mult de atât, arată intimata că în concordanță cu jurisprudența CEDO - cauza Janosevic împotriva Suediei- se apreciază că instanței de judecată îi revine sarcina de a verifica raportul rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit prin instituirea prezumției amintite și mijloacele utilizate pentru atingerea lui.
S-a mai arătat de către intimată că din raportul agentului constatator ...din cadrul poliției orașului Întorsura Buzăului reiese că petentul a efectuat manevra de depășire neregulamentar, fiind probat și prin declarația olografă a persoanei implicate în evenimentul rutier. Normele legale menționate au un pronunțat caracter preventiv, determinat de faptul că încălcarea regulilor privind efectuarea manevrelor de depășire prezintă un grad de pericol social prin consecințele grave pe care le poate antrena. Sancțiunile aplicate au ca finalitate descurajarea conducătorilor auto de a încălca prevederile legale la regimul circulației rutiere și a preîntâmpina producerea unor consecințe mai grave.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.205 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr.134/2010, art.16, art.17, art.19 alin.1, art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, art.120 alin.1 lit. e, art.117 lit.c din R.A.OUG nr.195/2002, art.100 alin. 3 lit. a și e din OUG nr.195/2002.
S-a solicitat în temeiul art.223 alin. 3 Cod procedură civilă, judecata în lipsă.
Alăturat întâmpinării s-a atașat: raportul agentului constatator nr.238034/10.03.2017 (f.20-21), raportul agentului constatator nr.233481/10.03.2017 (f.22), procesul verbal de contravenție contestat (f.23), declarația olografă a petentului (f.24), declarația olografă ...(f.25), proces verbal de contravenție seria PCVX nr.0036009/22.02.2017 (f.29), proces verbal de citație (f.26-28).
La data de 29.03.2017, petentul a depus răspuns la întâmpinare, reiterând aspectele invocate în plângerea contravențională, alăturat anexând schița coliziunii din data de 17.02.2017 (f.33-35).
În temeiul art.258 Cod procedură civilă, s-a încuviințat pentru petent și intimată proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială privind audierea martorilor ...și ...și comunicarea cazierului rutier al petentului (f.45,47).
La termenul din data de 25.04.2017, instanța, față de depoziția martorului ..., în temeiul art.259 Cod procedură civilă a dispus revenirea asupra probei încuviințate privind audierea martorului ..., constatând că administrarea acesteia nu mai este necesară.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal seria PCVX nr.0036008/21.02.2017 întocmit de intimată, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 670 lei și cu sancțiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.118 lit.a din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 raportat la art.101 alin.3 lit. a OUG nr.195/2002 și cu avertisment pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.79 alin.1 lit.b din OUG nr.195/2002 raportat la art.100 alin.3 lit. g OUG nr. 195/2002.
S-a reținut în sarcina petentului că în data de 17.02.2017, la ora 08.00 a condus autoturismul Dacia Logan cu nr. de înmatriculare ...pe direcția Brașov - Buzău, iar la intersecția cu strada Aviatorului s-a angajat în depășirea mai multor autovehicule care staționau în spatele unui autoturism ( marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare ...) care semnalizase intenția de a schimba direcția de mers spre stânga fără a se asigura că poate efectua manevra de depășire în condiții de siguranță, intrând în coliziune laterală cu acesta în momentul în care a virat spre stânga. De asemenea nu s-a prezentat la poliția orașului Întorsura Buzăului pentru întocmirea documentelor de constatare în termenul prevăzut de lege. (f.23)
Procesul verbal a fost întocmit în prezența contravenientului, care la rubrica alte mențiuni a arătat că ,,tot ce declară celalalt conducător auto este neadevărat. Autoturismul meu nu se cunoaște că ar fi fost implicat în accident. Nu am știut că trebuie să mă prezint la poliție pentru constatarea daunelor și avariilor";.
În drept, potrivit art.118 lit. a din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus.
Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, potrivit art.101 alin. 3 lit. a din OUG nr.195/2002, nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
Potrivit art.79 alin. 1 lit. b din OUG nr.195/2002, conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.
Totodată, potrivit art.100 alin. 3 lit. g din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile neprezentarea la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepția cazurilor prevăzute la art.79 alin. 2.
Instanța analizând înscrisurile de la dosar în vederea verificării termenului de depunere a plângerii, constată că plângerea este formulată în termenul de 15 zile stabilit de art.31 alin.1 din Ordonanța nr.2/2001.
Potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție atacat. Astfel, analizând legalitatea procesului verbal din prisma dispozițiilor art.16 și 17 din OG 2/2001, instanța reține că acesta este legal întocmit, cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanța mai reține că procesul-verbal de contravenție este un act juridic administrativ întocmit de către un reprezentant al statului, bucurându-se astfel de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.
De asemenea, prin art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se introduce în sarcina statelor obligația ca în procedurile ce poartă asupra unei acuzații în materie penală sarcina probei să revină organelor statului. Astfel, prin intermediul art.20 din Constituție, ce reglementează aplicabilitatea Convenției în dreptul intern, se introduce obligația statului de a proba prin organele sale, orice acuzație în materie penală.
Conform jurisprudenței Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauza Nicoleta Gheorghe împotriva României s-a arătat faptul că dacă instanțele naționale, prin hotărâri motivate, analizează motivele de nulitate invocate în speță și consideră că acestea nu atrag nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de petent, acest aspect este suficient pentru a nu pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acestuia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.
În plus, în decizia Haiducu și alții c. României, Curtea a precizat că, prevederile art.6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
De altfel, prin decizia nr.205/2009, pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.16, art.17 și art.19 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, s-a arătat că "instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție";.
Totodată, prin Decizia nr.83/08.03.2002 și Decizia nr.197/2003 ale Curții Constituționale, aceasta a arătat că dispozițiile OG nr. 2/2001 sunt în deplină concordanță cu cerințele art.6 din Convenție și cu jurisprudența CEDO. De asemenea, Curtea a arătat că OG nr.2/2001, respectă atât procedural cât și din punct de vedere al administrării probatoriului cerințele art.6 din Convenție și că nu se poate considera că procedura contravențională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, precum și constatări bazate pe raportul agentului constatator și a martorului implicat în incident. Astfel, se dă naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că fapta nu corespunde adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În cauză, din administrarea probatoriului propus de petent și încuviințat de instanță nu s-a dovedit o altă stare de fapt. Astfel, prin declarația martorului propus de către petent este confirmată situația de fapt reținută de către agentul constatator, martorul afirmând că în luna februarie 2017, în jurul orei 08.00 conducea autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare … pe DN10 Întorsura Buzăului, iar în dreptul secției de poliție a oprit autoturismul pentru a efectua manevra de virare spre stânga, așteptând să treacă autoturismul care circula din sens opus, în spatele său aflându-se alte 4 autoturisme. După ce a trecut autoturismul din sens opus, în momentul în care desfășura manevra de virare spre stânga a fost lovit în partea stângă de un autoturism marca Dacia Logan de culoare albă care efectua manevra de depășire circulând în același sens de mers, fiind avariată partea dreaptă a autoturismului, respectiv far, aripa, roata și oglinda. Ulterior, autoturismul cu care a intrat în coliziune s-a oprit la 50 de metri în față, iar un polițist din cadrul secției de poliție a strigat către acesta să aducă actele mașinii pentru a se împăca, însă conducătorul autoturismului s-a urcat în mașină și și-a continuat deplasarea. A mai arătat martorul că la scurt timp, aflându-se în drum spre locul de muncă, pe DN10, a observat mașina petentului în parcarea de la Profi și a oprit pentru a discuta cu acesta. În discuția cu petentul, martorul a precizat că deși acesta i-a spus că îi dă actele mașinii pentru a ajunge la o înțelegere amiabilă, ulterior a refuzat, s-a urcat în mașină și a plecat. În continuare martorul a arătat că datorită pagubelor suferite în urma coliziunii s-a deplasat la organele de poliție pentru a sesiza incidentul.
De asemenea, declarația martorului ...se coroborează cu aspectele reținute în raportul agentului constatator ..., care a fost prezent pe parcursul desfășurării incidentului.
În speță, având în vedere că petentul nu contestă faptul că în data de 17.02.2017, ora 08.00 fiind la volanul autoturismului marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare ...în timp ce circula pe DN10 Întorsura Buzăului a intrat în coliziune cu autoturismul condus de martorul ...marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare ..., precum și că ulterior nu a încheiat o constatare amiabilă și nici nu s-a prezentat la organele de poliție în termen de 24 de ore de la producerea evenimentului, astfel cum reiese din obiecțiunile menționate în procesul verbal contestat, din coroborarea declarației martorului ...cu raportul agentului constatator ...care confirmă starea de fapt consemnată de către agentul constatator care a întocmit procesul verbal de contravenție, instanța va reține că procesul verbal este temeinic sub aspectul situației de fapt redate de agentul constatator.
Apărările petentului constând în faptul că cercetând autoturismul proprietate personală împreună cu fiul său a constatat lipsa vreunei urme de impact ca urmare a coliziunii nu sunt de natură a înlătura caracterul contravențional al faptelor săvârșite.
De asemenea, lipsa vinovăției în săvârșirea faptei invocată de petent nu poate fi reținută de instanță, dat fiind dispozițiile art.118 lit. a Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, care prevăd în mod expres că la efectuarea manevrei de depășire conducătorul de vehicul este obligat să se asigure că acela care îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare. Ori din declarația martorului ...care se coroborează cu raportul de constatare al agentului ...reiese că autoturismul condus de martor a semnalizat intenția de virare către stânga. Mai mult, existența a 4 vehicule staționate în spatele vehiculului condus de martor care așteptau ca acesta din urmă să efectueze virajul către stânga pentru a-și continua deplasarea argumentează în plus posibilitatea luării la cunoștință de către petent că autoturismul din fața sa intenționează să schimbe direcția de deplasare, astfel neputând efectua în siguranță manevra de depășire.
Prin urmare, instanța reține că fapta, astfel cum a fost descrisă în procesul-verbal atacat, întrunește elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute de textele legale citate, atât sub aspect subiectiv, cât și sub aspect obiectiv, sancțiunea fiind legal aplicată, astfel încât procesul-verbal întocmit în cauză este temeinic.
În ceea ce privește însă individualizarea sancțiunii, instanța are în vedere dispozițiile art.21 alin.3 din O.G.2/2001 care stabilesc drept criterii în acest sens împrejurările în care fapta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului, instituindu-se ca principiu proporționalitatea sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei.
În raport cu aceste dispoziții legale coroborate și cu prevederile art.34 alin.1 OG nr. 2/2001 care permit instanței să aprecieze inclusiv asupra naturii sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, instanța reține că petentul a săvârșit două abateri la legea circulației, respectiv a efectuat manevra de depășire fără a se asigura corespunzător și nu s-a prezentat în termen de 24 de ore la unitatea de poliție pentru întocmirea documentelor de constatare.
Așadar, instanța consideră că faptele petentului relevă un grad ridicat de pericol social atât pentru autoturismele care circulau regulamentar, cât și pentru petent însuși, pericol social ce justifică amenda aplicată și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce. Instanța consideră că acest gen de fapte contravenționale este din ce în ce mai des întâlnit și că este necesară sancționarea contravențională cât mai adecvată a acestora pentru a se realiza scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale. De asemenea, aceste fapte contravenționale prezintă un grad de pericol social ridicat, prin aceea că pot conduce la pagube importante și pot produce consecințe mult mai grave precum pierderea vieții participanților la trafic sau vătămarea integrității lor.
Instanța nu contestă necesitatea petentului de a deține un permis de conducere valabil justificat de transportul copiilor minori la unitatea de învățământ, însă tocmai motivat de acest aspect petentul trebuia să manifeste o atenție sporită față de respectarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice, ori, având în vedere și fișa de cazier rutier (f. 45), instanța constată că acesta nu se află la prima abatere, fiind sancționat de alte 9 ori în ultimii 5 ani, împrejurare ce evidențiază că niciuna dintre sancțiuni nu și-a îndeplinit scopul pentru care i s-a aplicat, motiv pentru care reindividualizarea amenzii contravenționale prin înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertisment nu poate fi primită de instanță.
De asemenea, instanța constată că însuși agentul constatator a dat dovadă de clemență, pentru săvârșirea contravenției privind neprezentarea la unitatea de poliție aplicând sancțiunea avertismentului.
Având în vedere cele menționate, instanța consideră că dispozițiile art.21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale, aceasta fiind una proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent.
Față de cele expuse, instanța va respinge acțiunea formulată de către petent ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul ..., CNP …, cu domiciliul în localitatea …, județul Brașov în contradictoriu cu …, cu sediul în …, județul Covasna, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal de contravenție seria PCVX nr.0036008 întocmit la data de 21.02.2017 de Poliția orașului Întorsura Buzăului.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Întorsura Buzăului.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, azi, 02 mai 2017.
PREȘEDINTE GREFIER
... …
Redact. Jud…..
Tehnored….
02.05.2017/ 4ex.
← Rezoluţiune contract. Jurisprudență Contracte; Rezoluţiune | Contracte. răspundere civilă contractuală. incidenţă... → |
---|