Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Cerere de întabulare a dreptului de proprietate asupra cotei de 1/2 parte dintr-un imobil dobândit pe baza actului de adjudecare.

Existenţa unor sechestre asiguratorii notate în baza ordonanţei parchetului. Obligaţia instanţei de a radia din oficiu sarcinile ulterioare

notării somaţiei în cartea funciară

Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 3663/R din 20 octombrie 2011

Prin sentinţa civilă nr.2040/10 Februarie 2011, a Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost admisă excepţia invocată de intimatul Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca şi respinsă plângerea formulată de petentul F.N.A., în contradictoriu cu intimatul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Totodată, a fost respinsă plângerea precizată formulată de petentul F.N.A., în contradictoriu cu intimaţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, F.I., F.F., ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că potrivit dispoziţiilor art.137 Cod procedură civilă „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.”

Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. LXXII din 15.10.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că, în cauzele ce au ca obiect plângere privind Cartea Funciară întemeiată pe dispoziţiile art.50 din Legea nr.7/1996, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept în recursurile în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, instanţa a admis excepţia invocată şi a respins plângerea formulată de petentul F.N.A. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

La soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa nu a avut în vedere şi modificarea art. 50 din Legea nr.7/1996 prin O.U.G. nr. 64/2010, având în vedere că prezenta plângere a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca anterior intrării în vigoare a textului de lege mai sus menţionat.

Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că, prin cererea nr.65285/07 Iunie 2010 notarul public a solicitat, pentru F.N.A., intabularea dreptului de proprietate, în favoarea petentului, asupra cotei de V2 parte din imobilul înscris în cartea funciară nr.256223-C1-U7 (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr.178504)/UAT Cluj-Napoca, cu număr cadastral 19503-C1-U4, înscrisă sub B 2 în favoarea numitei F.I., în acest sens fiind depuse la dosar copia legalizată a Actului de adjudecare, precum şi copia legalizată a procesului-verbal de distribuire a preţului, din dosarul execuţional nr.583/2009 emise de executorul judecătoresc, extras de carte funciară.

Prin Încheierea de C.F. nr.65285, dată în dosar nr.65285/07 Iunie 2010 al O.C.P.I. Cluj-Napoca, registratorul de carte funciară a respins cererea înaintată notar privind intabularea dreptului de proprietate al petentului F.N.A., în baza actului de adjudecare, sub B/3 din CF 256223-C1-U7 (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr.178504)/UAT Cluj-Napoca, având ca proprietari pe F.F. în cotă de V2 parte de sub B1, F.I. în cotă de V2 parte de sub B 2.

S-a reţinut că, la B+7 şi B+8 sunt două înscrieri care imobilizează imobilul, astfel: cu Încheierea nr.61021/26 Mai 2010 a B.C.P.I. s-a înscris sechestrul asigurator prin luarea unei inscripţii ipotecare până la concurenţa sumei de 702.600 euro, în baza Ordonanţei nr.223/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, iar cu Încheierea nr.61025/26 Mai 2010 a B.C.P.I. Cluj-Napoca s-a înscris sechestrul asigurator în temeiul Ordonanţei nr.88/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru porţiunea de proprietate aparţinând lui F.I..

Instanţa a mai reţinut că, potrivit extrasului CF 256223-C1-U7 (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr.178504)/UAT Cluj-Napoca, proprietari tabulari asupra imobilului

prevăzut cu nr. cadastral 19503-C1-U4, sub B2 sunt intimaţii F.F. şi F.I., în cotă de V2 parte fiecare.

Sub B7 din aceiaşi carte funciară, prin încheierea de carte funciară nr.61021/26 Mai 2010 s-a înscris sechestru asigurator în temeiul Ordonanţei nr.223/P/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru porţiunea aparţinând numitei F.I..

Sub B8 în C.F. nr.256223-C1-U7 (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr. 178504) număr cadastral 19503-C1-U4, prin încheierea de carte funciară nr.61025/26 Mai 2010, a fost înscris sechestru asigurator în temeiul Ordonanţei nr. 88/P/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru porţiunea de proprietate aparţinând numitei F.I..

Prin cererea înregistrată la executorul judecătoresc sub nr.583/2009, numitul B.C. a solicitat executorului judecătoresc, executarea silită mobiliară şi imobiliară a debitoarei F.I. până la concurenţa sumei de 106.537 Euro.

Executorul judecătoresc a demarat executarea silită imobiliară împotriva imobilului proprietatea debitoarei situat în Cluj-Napoca, strada B., ap.4, judeţul Cluj, prin scoaterea la licitaţie publică a acestuia.

Prin actul de adjudecare din data de 03 Iunie 2010, cota de 1/2 parte din imobilul proprietatea debitoarei F.I., situat în Cluj-Napoca, strada B., ap.4, judeţul Cluj, înscris în C.F. nr.256223-C1-U7 a fost adjudecat în favoarea petentului F.N.A..

Instanţa a reţinut că petentul a solicitat instanţei intabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra imobilului adjudecat în favoarea sa, cu consecinţa radierii din cartea funciară a sechestrului asigurator penal notat asupra imobilului prin Încheierile de C.F. nr.61025/26 mai 2010 şi nr.61021/26 mai 2010.

Potrivit art.26 (4) lit. c din Legea nr.7/1996, notarea în cartea funciară are ca obiect înscrierea în cartea funciară a altor acte, fapte sau raporturi juridice, precum şi a măsurilor de indisponibilizare în legătură cu imobilele din cartea funciară, iar potrivit prevederilor art.33 alin.4, coroborat cu art.51 alin.1 din Legea nr.7/1996, rectificarea înscrierilor din cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declaraţie autentică a titularului dreptului ce urmează a fi rectificat, fie prin hotărâre judecătorească irevocabilă, care suplineşte acordul părţilor în situaţia în care acestea nu se înţeleg.

Rezultă, aşadar, că Legea nr. 7/1996 republicată foloseşte o accepţiune largă pentru termenul de rectificare, înţelegând, potrivit art. 33 alin. 2, procedeul tehnico-juridic prin care se radiază, se îndreaptă sau se menţionează înscrierea oricărei operaţiuni susceptibilă să facă obiectul unei înscrieri în cartea funciară.

Prin urmare, operaţiunea de radiere se circumscrie noţiunii de rectificare, în înţelesul Legii nr. 7/1996, iar admisibilitatea ei este subsumată premiselor prevăzute de art.33 din acest act normativ.

Analizând conţinutul cărţii funciare C.F. nr.256223-C1-U7 Cluj-Napoca, instanţa a reţinut că, asupra imobilului apartament nr. 4, asupra căruia intimata F.I. este proprietară tabulară in cotă de V2 parte este instituit sechestru asigurator penal.

Potrivit prevederilor art.163 din Codul de procedură penală „măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată şi consta în indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile şi imobile, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii”.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art.164 Cod procedură penală, „ordonanţa de luare a măsurii asiguratorii se aduce la îndeplinire de către organul de urmărire penală care a luat măsura”.

Prin Ordonanţele nr.223/P/2009 şi nr.88/P/2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, ca, în temeiul art.166 (3) Cod procedură penală, să se procedeze la notarea în cartea funciară a sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile ale învinuitei F.I. până la concurenţa sumei de 75.7600 Euro şi a sumei de

53.000 lei.

Cu privire la legalitatea acestei notări, instanţa a mai reţinut că, atât ordonanţele emise de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca, cât şi încheierile de carte funciară prin care s-a dispus notarea sarcinilor, sunt anterioare procesului verbal de adjudecare prin care petentul a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de V2 parte din apartamentul nr. 4, proprietatea intimatei F.I..

În raport de această împrejurare, imobilul mai sus enunţat se găsea, la data notării sechestrului asigurator penal în cartea funciară, în proprietatea intimatei F.I., actul translativ de proprietate constând în actul de adjudecare din data de 03.06.2010, fiind emis la aproximativ 2 săptămâni de la notarea sarcinilor în cartea funciară. Împrejurarea că anterior notării sechestrului asigurator, în cartea funciară a fost notată somaţia de plată din dosar execuţional nr.583/2010 al executorului judecătoresc, nu are relevanţă in cauză, având în vedere că petentul a devenit proprietar asupra imobilului doar la data întocmirii actului de adjudecare şi care are valoare de titlu de proprietate.

Prin urmare, partea interesată, în speţă, petentul, are la dispoziţie, în temeiul art.168 Cod procedură penală, în contra măsurii asiguratorii luate şi a modului de îndeplinire a acesteia, orice persoană interesată se poate plânge procurorului sau instanţei de judecată, în orice fază a procesului penal.

Rezultă că, în situaţia în care se susţine că bunul sechestrat aparţine unui terţ, persoana care se consideră proprietar poate formula plângere.

În considerarea celor enunţate, instanţa a reţinut că sechestrul asigurator penal nu se poate radia din cartea funciară de către registratorul de carte funciară din proprie iniţiativă, ci numai în baza unei Ordonanţe date de către procuror în soluţionarea plângerii persoanei interesate, sau în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţate de instanţa penală, în considerarea faptului că, doar instanţa sau organul care a dispus instituirea sechestrului asigurator poate dispune şi radierea acestuia din cartea funciară.

Drept urmare, doar ulterior obţinerii unei hotărâri favorabile in sensul arătat mai sus, petentul este în drept a solicita Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, radierea sechestrului asigurator penal din cartea funciară şi întabularea dreptului său de proprietate, liber de sarcini.

În considerarea motivelor de fapt şi de drept enunţate, în temeiul art.50 din Legea nr.7/1996 instanţa a respins plângerea precizată formulată de petent, ca neîntemeiată, iar în temeiul dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă instanţa a luat act că intimaţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 285/A/7 iunie 2011 a Tribunalului Cluj, a fost admis apelul declarat de apelantul F.N.A. împotriva sentinţei civile nr.2040/10 Februarie 2011, a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă în parte plângerea formulată de petentul F.N.A. şi, în consecinţă, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al apelantului asupra imobilului cu număr cadastral 19.503-C1-U4, înscris în C.F. nr.256223-C1-U7, conform încheierii de adjudecare din dosarul execuţional nr.583/2009 al executorului judecătoresc.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 518 alin. 4 Cod de procedură civilă, ipotecile şi celelalte sarcini reale, precum şi drepturile reale intabulate după notarea somaţiei în cartea funciară se vor radia din oficiu, afară de acelea pentru care adjudecatarul ar conveni să fie menţinute.

Pornind de la prevederile acestui text legal, OCPI are obligaţia, din oficiu de a radia ipotecile şi sarcinile reale înscrise în cartea funciară ulterior notării somaţiei în cartea funciară la momentul intabulării în CF a dreptului de proprietate al adjudecatarului.

Potrivit foii C a CF 178504, sub nr. 5 a fost înscrisă somaţia în dosarul execuţional nr.531/5.01.2010 pentru cota de V2 parte de sub B2 prin care debitoarea F.I. este somată să plătească debitorului F.N.A. suma de 7000 Euro+ 4.035,05 lei, reprezentând debit + cheltuieli de judecată+cheltuieli de executare silită.

Sub C 7 în baza Ordonanţei nr.223 din 25.05.2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a înscris sechestru asigurător prin luare inscripţiei ipotecare până la concurenţa sumei de 702.6000 Euro, pentru porţiunea de proprietate de sub B2 a proprietarei tabulare F.I..

În fine, sub C8, s-a înscris aplicarea sechestrului asigurator prin luarea unei inscripţii ipotecare până la concurenţa sumei de 53.000 lei şi 55.000 Euro pentru porţiunea de proprietate de sub B2, a proprietarei tabulare F.I. în baza Ordonanţei nr.88/P/2009 de aplicare a sechestrului asigurator din 25.05.2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Potrivit actului de adjudecare emis de executorul judecătoresc în dosarul execuţional nr.583/2009, F.N.A., căsătorit, a cumpărat la licitaţie publică cota de V2 parte din imobilul înscris în CF Evidenţă 253223-C1-U7 Cluj-Napoca, nr. cadastral 19503-C1-U4 proprietatea debitoarei F.I.. S-a menţionat, de asemenea, că adjudecatarul a plătit integral preţul de 110.039 lei, din care 21.069, 80 lei a reprezentat creanţa sa din dosarul execuţional nr. 531/2009.

Conform procesului verbal de distribuire a preţului, întocmit în dosarul execuţional nr.583/2009, au fost distribuite, în favoarea persoanelor care şi-au notat somaţia de executare în Cf sub C1-C3, sumele la care acestea au fost îndreptăţite.

Prin urmare, în condiţiile în care imobilul a fost adjudecat, apelantul F.N.A. a devenit proprietar al cotei de V2 parte din imobilul ce a constituit proprietatea debitoarei F.I., iar, de la data întocmirii actului de adjudecare, dreptul de proprietate s-a transmis în favoarea acestuia, conform prevederilor art. 518 alin.1 Cod de procedură civilă.

Notarea ulterioară a celor două ordonanţe prin care s-a instituit de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispoziţiei de aplicare a sechestrului asigurator prin luarea inscripţiei ipotecare asupra cotei de V2 deţinută de F.I. nu produce nici un fel de efect asupra executării silite cu privire la care anterior se notase somaţia de executare. Urmare a adjudecării imobilului la licitaţie publică, OCPI, la cererea adjudecatarului avea obligaţia de a intabula în CF dreptul de proprietate al acestuia în Cf în baza actului de adjudecare întocmit de executorul judecătoresc, act de adjudecare ce constituie titlu de proprietate. Ca urmare interpretarea dată de prima instanţă efectelor notării celor două ordonanţe ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj este contrară dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.

Cu privire la cererea de radiere a notărilor făcute sub C 7 şi C8, tribunalul urmează să respingă apelul formulat. Potrivit art. 518 alin. 4 Cod de procedură civilă, aceste notări se radiază din oficiu de către OCPI la momentul intabulării în CF a dreptului de proprietate al adjudecatarului. În situaţia în care radierea nu se face din oficiu, acesta se face la cererea celui interesat.

În speţă, apelantul, prin cererea formulată la OCPI şi care a stat la baza emiterii încheierii de CF nr.65285 atacate în prezentul dosar nu a solicitat radierea celor două notări, iar în cadrul procedurii plângerii formulate împotriva încheierii de respingere a intabulării dreptului de proprietate nu se pot face cereri suplimentare. Tribunalul apreciază că, fiind chemat să analizeze legalitatea încheierii de respingere a cererii de intabulare, trebuie să verifice doar cererea cu care OCPI a fost investită şi raportat la această cerere să analizeze starea de fapt şi de drept. Practic, prin formularea plângerii, apelantul a modificat cadrul procesual iniţial, prin formularea unor cereri suplimentare, cereri cu privire la care OCPI nu s-a pronunţat.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a OCPI prima instanţă s-a pronunţat în sensul admiterii acesteia, aspect sub care sentinţa nu a fost atacată, astfel că acest aspect nu mai poate fui rediscutat în apel.

Împotriva acestei decizii, au declarat în termen legal recurs reclamantul şi pârâta F.I..

Pârâta F.I. nu şi-a motivat recursul şi nici nu a achitat taxă judiciară de timbru aferentă acestuia, deşi a fost citată în acest sens, cu indicarea sancţiunii, aşa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare din dosar, motiv pentru care, în temeiul art. 137 alin. 1 Cod proc.civ., raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, curtea va anula recursul acesteia ca netimbrat.

Reclamantul a solicitat modificarea în parte a deciziei pronunţate în apel, în sensul de a fi admisă în totalitate plângerea formulată împotriva încheierii de carte funciară şi dispusă radierea notărilor de sub B 7 şi C 8 prin care a fost înscris sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţele nr. 223/P/2009 şi 88/P/2009 ale Parchetului de le lângă Curtea de Apel Cluj, întrucât, într-adevăr, prin cererea înregistrată la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, reclamantul a solicitat doar intabularea dreptului de proprietate dobândit în baza actului de

adjudecare, neavând obligaţia de a solicita şi radierea celor două notări, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 518 alin. 4 Cod proc.civ. şi numai de la data comunicării încheierii de cartea funciară a cunoscut motivul respingerii cererii de intabulare, dreptul său de a solicita în mod expres radierea notărilor născându-se doar atunci când a luat la cunoştinţă faptul că Oficiul nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale, inclusiv cea prev. de art. 518 alin. 4 Cod proc.civ. de a radia din oficiu cele două notări.

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin întâmpinare, a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, deja admisă de instanţele de fond.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., ce constituie temeiul său în drept, curtea apreciază că este fondat, întrucât, într-adevăr, aşa cum corect susţine reclamantul recurent, în măsura în care Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj ar fi admis cererea de intabulare a dreptului de proprietate în baza actului de adjudecare, în temeiul art. 518 alin. 4 Cod proc. civ., avea obligaţia de a radia din oficiu sarcinile ulterioare notării somaţiei în cartea funciară.

Instanţa de judecată, cenzurând încheierea de intabulare, în procedura plângerii reglementată de dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, în măsura în care apreciază că cererea de înscriere este fondată, trebuie să dispună toate înscrierile pe care oficiul de cadastru era obligat să le efectueze în măsura în care ar fi admis cererea de înscriere, inclusiv cele pe care acesta trebuia să le efectueze din oficiu, cum sunt radierile prev. de art. 518 alin. 4 Cod proc. civ., dispozitivul hotărârii trebuind să fie identic cu cel al încheierii de intabulare. (Judecător Andrea Annamria Chiş)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Cerere de întabulare a dreptului de proprietate asupra cotei de 1/2 parte dintr-un imobil dobândit pe baza actului de adjudecare.