Prescripţii. Aplicarea în timp a dispoziţiilor legale. Suspendarea şi întreruperea cursului prescripţiei.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA Decizie nr. 396 din data de 24.01.2013
Reglementarea din actualul cod civil este în sensul că legea aplicabilă prescripției trebuie să fie cea în vigoare la data de când începe să curgă termenul de prescripție, respectându-se principiul predictibilității legislației și cel al neretroactivității legii.
Prin cererea înregistrată la data de 4.04.2012 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, reclamantul Ț.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să fie obligat pârâtul să-l despăgubească cu suma de 200 000 lei reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a faptului ca a fost oprimat de organele fostei securități pentru exprimarea protestului împotriva fostului regim comunist, în perioada anilor 1988-1989.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a avut posibilitatea studierii dosarului personal întocmit de organele fostei Securității cu Nr. ……. Acest dosar a fost înregistrat ca document clasificat "Strict secret-exemplar unic" și a fost microfilmat la data de 28.09.1989 de către U.M. …Tg-Jiu, unitate militară care a aparținut Securității.
Reclamantul a arătat că începând cu data de 02.05.1988 pana la 22 decembrie 1989 a fost luat in evidenta organelor de Securitate in urma notelor informative furnizate de informatorii "R." si "G." in care aceștia relatau ca asculta la domiciliul postul de radio "Europa Libera" și că făcea comentarii ostile la adresa regimului comunist din România.
De asemenea, reclamantul a menționat faptul că a fost anchetat de organele fostei securități in anul 1988, fiind amenințat și fiind folosită împotriva sa violenta fizică si verbala, că a fost urmărit de securitate până la căderea regimului comunist. Ca urmare a modului în care a fost anchetat de Securitate a avut drept consecința afectarea sănătății sale care se resimte si in zilele de azi iar la data de 23 iulie 1988 (data care corespunde perioadei in care am fost anchetat de fosta Securitate) s-a înregistrat in Fisa personala de consultații medicale a Dispensarului Medical LE. R. care constata simptomele "anxietate, insomnie" si diagnostic SINDROM NEVROTIC ANXIOS si cu recomandarea Ex. Pshiatrie - Sindrom nevrotic anxios.
Reclamantul a arătat că a fost urmărit politic, i-a fost interceptata corespondenta si convorbirile telefonice la domiciliu si la locul de munca, i-a fost violat domiciliul prin efectuarea de percheziții pentru instalarea mijloacelor de tip ICT si IDM, a fost terorizat psihic, intimidat si amenințat cu închisoarea de persoanele fidele vechiului regim, a fost marginalizat de societate si de colegii de la locul de munca, discreditat in fața acestora, nu a avut parte de beneficiile normale potrivit competentei sale profesionale , a trăit pana la căderea regimului (aprox.2 ani) cu o puternica teama de ceea ce i s-ar putea întâmpla, cunoscute fiind metodele de eliminare psihica sau fizica pe care le sufereau cei ce aveau curajul sa facă o cat de mica opoziție si critica la adresa regimul comunist, trăind cu mare teama, ca i se putea înscena orice mârșăvie, care putea conduce la condamnarea sa (sub masca unei infracțiuni de drept comun), fie la suportarea unor accidente (minore, de avertizare, sau majore, distrugerea bunurilor personale, incendieri), sau chiar suprimarea fizica.
A mai arătat că acțiunile foștilor ofițeri de Securitate si a altor persoane loiale regimului comunist împotriva sa au făcut sa-i fie încălcate drepturile prevăzute de noul Cod Civil art. 70, 71,72,73,74 si drepturile fundamentale prevăzute de tratatele internaționale si Carta ONU.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 , 1359 , 1357 , 1358 , 1381, 1385, 1386, 1387 Cod civil.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, reclamantul depășind termenul de introducere al acțiunii iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 7358 din 10.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. ..a fost admisă prescripția dreptului material la acțiune, invocată de pârât.
A fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul Ț.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cauză sunt incidente normele prevăzute de Decretul 157/1958 privind prescripția extinctivă și nu prevederile din noul cod civil invocate de reclamant.
Prescripțiile extinctive începute și împlinite sub imperiul reglementării anterioare nu sunt supuse dispozițiilor legii noi, deoarece ele reprezintă situații juridice trecute. Mai mult, art. 6 alin 2 din noul cod civil, prevede că actele și faptele încheiate, ori după caz săvârșite sau produse înainte de intrarea in vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea in vigoare la data încheierii sau , după caz, a săvârșirii sau producerii lor.
Art. 6 alin 4 din codul civil și art. 201 din legea nr. 71/2011 stabilesc că și prescripțiile extinctive începute și neîmplinite la data intrării in vigoare a legi noi sunt întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Prin urmare, legea aplicabilă prescripției extinctive, sub toate aspectele (început, termen, suspendare, întrerupere, repunere in termen, efecte), este legea in vigoare la data la care prescripția a început să curgă. Având in vedere faptul că in speța de față prescripția a început să curgă potrivit dispozițiilor din reglementarea anterioară, aceste norme se aplică și in privința verificării condițiilor de aplicare și in calculului termenului de împlinire .
Așadar, instanța a constatat că pârâtul este in termen pentru a invoca excepția prescripției dreptului la acțiune având in vedere că această excepție este de ordine publică și poate fi invocată oricând in cursul judecării cauzei.
Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege și orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă, in conformitate cu disp. art. 1 alin. 1 si 3 din D. 167/1958, iar termenul general de prescripție este de 3 ani, potrivit art. 3 din același act normativ.
De asemenea, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, așa cum rezultă din prevederile art. 8 alin. 1 din decret lege 167/1958.
Că în cauza de față, la data de 04.04.2012, reclamantul a formulat împotriva statului român o acțiune in pretenții, solicitând despăgubiri bănești, pentru acoperirea unui prejudiciu de natura morală, întemeindu-și în drept acțiunea pe dispozițiile ce reglementează răspunderea delictuală, norme de drept comun.
Astfel, reclamantul a susținut că începând cu anul 1988 și până la căderea regimului comunist a fost supus opresiunii organelor de securitate, ceea ce i-a produs un prejudiciu de ordin moral solicitând daune morale in cuantum de 200000 lei.
Având in vedere ca dreptul pretins este un drept de creanță, deci unul patrimonial, dar si disp. art. 21 din decret 167/1958 rezultă că în cauză nu sunt exceptate de la aplicare dispozițiile legale privind prescripția extinctivă cuprinse in acest act normativ si enunțate anterior, respectiv ale art. 1, 3, 8, 13 si 16 și 19 din decret lege 167/1958.
Instanța a apreciat că dreptul la acțiune s-a născut și a început să curgă termenul prescripției extinctive la data de 13.07.2001, când, așa cum a arătat însăși reclamantul, acesta a avut acces la dosarul său de la securitate și astfel a avut posibilitatea să cunoască pe cel ce răspunzător de faptul prejudiciabil. Așadar, începând cu acest moment, reclamantul avea la dispoziție trei ani, termenul general de prescripție , pentru a introduce acțiunea .
Instanța a constatat că acțiunea reclamantului a fost depusă la poștă la data de 04.04.2012, astfel că termenul de trei ani prevăzut de decretul nr. 167/1958- art.3, a fost depășit.
Instanța nu a putut reține susținerile reclamantului că in perioada 30.11.2002- 07.07.2010, cursul prescripției ar fi fost întrerupt întrucât in această perioada a făcut demersuri pentru a i se recunoaște calitatea de persoană ce a fost oprimată de regimul comunist.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul T.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că pârâtul nu a formulat excepții la prima zi de înfățișare și nici instanța nu a respectat dispozițiile art. 2513 Cod Civil, că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cele ce răspunde de ea, în cazul său, foștii ofițeri de securitate și informatorii acestora.
A susținut că prescripția nu putea să înceapă la 13.07.2001, când a avut acces la dosarul personal întrucât în acel dosar persoanele responsabile de cercetarea și urmărirea sa aveau nume de cod și identități fictive, că a făcut demersuri pentru a i se comunica identitățile reale ale foștilor ofițeri de securitate și informatorilor, CNSAS nu a răspuns solicitărilor sale, a formulat acțiune în justiție la Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 1785/A/2003.
Că, în perioada 30.11.2002-07.07.2010 a solicitat Ministerului Justiției ca, în conformitate OUG nr. 214/1999 să-i acorde calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și drepturile prevăzute de DL 118/1990, recunoașterea acestor drepturi făcându-se începând cu data de 07.07.2010.
Că, la data de 17.11.2009 a formulat cerere în baza Legii nr. 221/2009 de obligare a statului român la daune morale pentru persecuțiile la care a fost supus în regimul comunist( dosar nr. 8544/95/2009), acțiunea fiind admisă de Tribunalul Gorj și respinsă de Curtea de Apel Craiova, întrucât art. 5 din Legea 221/2009 a devenit neconstituțională.
În raport de valoarea pretențiilor solicitate de reclamant și de dispozițiile art. 282 ind.2 Cpr.civ., tribunalul a calificat calea de atac formulată de reclamant ca fiind apel.
Prin decizia civilă nr. 347 din 17.09.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 4926/318/2012 s-a respins apelul ca nefondat.
Tribunalul a reținut că potrivit art. 6 alin.4 din Noul Cod Civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Aceeași mențiune se regăsește și în art. 201 din Legea nr. 71/2011.
În cazul de față, prescripția a început să curgă sub imperiul Decretului Lege nr. 167/1958 și chiar s-a împlinit anterior intrării în vigoarea Noului Cod Civil, astfel că sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, atât în ceea ce privește normele ce reglementează condițiile de aplicare și de calcul a termenului de împlinire, cât și normele privind invocarea prescripției.
Potrivit art. 18 din Decretul nr.167/1958 instanța judecătorească este obligată ca din oficiu să cerceteze dacă dreptul la acțiune este prescris.
Ca urmare, s-a considerat că instanța de fond a apreciat în mod just că excepția este de ordine publică și pârâtul era în termen pentru a o invoca.
Dispozițiile Noului Cod Civil nu pot fi aplicate, întrucât prescripția s-a împlinit anterior intrării în vigoare a acestuia. Art. 5 din Legea nr.71/2011 invocat de apelant condiționează aplicarea dispozițiilor Noului Cod Civil de împrejurarea ca situațiile juridice să subziste după intrarea lui în vigoare iar situația juridică invocată de reclamant pentru formularea acțiunii a încetat cu mult înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod Civil.
Susținerile apelantului că prescripția nu a început să curgă cât timp nu a cunoscut identitatea reală a ofițerilor de securitate și informatorilor nu au fost primite, întrucât reclamantul avea cunoștință că aceste persoane au acționat ca reprezentanți ai statului, iar prezenta acțiune este formulată împotriva Statului Român și nu împotriva unei persoane fizice pentru a cărei identificare reclamantul a avut nevoie de timp.
Cauzele de întrerupere a cursului prescripției sunt limitativ prevăzute de art.16 din Decretul nr. 167/1958 și s-a apreciat că aspectele invocate de apelant nu sunt de natură să fi întrerupt cursul prescripției, întrucât nu se încadrează în cazurile prevăzute de articolul menționat.
Potrivit art. 16 alin.2, prescripția nu este întreruptă dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă.
S-a arătat că nici dispozițiile art. 2518 pct.2 din Noul Cod Civil nu sunt aplicabile prezentei cauze, întrucât dispozițiile noii legi nu pot fi aplicate unei prescripții împlinite anterior intrării sale în vigoare, iar actele de violență (psihică) săvârșite împotriva reclamantului au încetat evident odată cu schimbarea regimului statal totalitar, deci nu sunt respectate cerințele art. 5 alin.2 ,teza finală, din Legea nr. 71/2011.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, motivând că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 1,3,8.13.16 și 19 din Decretul 167/1958 și art. 6 alin 4 din NCC, art. 201 din Legea 71/2011.
S-a arătat că instanțele de fond au apreciat greșit că termenul de prescripție a început să curgă de la data de 13.07.2001, întrucât posibilitatea de a acționa statul în judecată exista doar atunci când se cunoștea identitatea foștilor agenți și informatori ai securității ce au inițiat urmărirea și persecutarea reclamantului.
Recurentul a arătat că numai după anul 2010 a avut posibilitatea formulării acțiunii iar potrivit art. 2512 alin. 2 NCC instanța nu are posibilitatea de a plica din oficiu prescripția iar partea interesată o poate invoca prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. S-a considerat că în cauză se aplică dispozițiile noi ale codului civil, a invocat dispozițiile art. 5 alin 2 din Legea 71/2011, art. 223 din lege, acțiunea fiind introdusă sub imperiul noului cod civil.
S-a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Recurentul a investit instanța cu o acțiune în pretenții, punând în discuție angajarea răspunderii civile delictuale a statului, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 998, 999 cod civil (de la 1864), în acest sens fiind dispozițiile art. 6 alin 2 din Noul cod civil, potrivit cărora faptele juridice săvârșite înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârșirii lor.
Art. 6 Cod civil conține dispoziții privind aplicarea în timp a legii civile, însă textul stabilește reguli generale în materie, aplicabile chiar și actelor normative viitoare, în măsura în care acestea nu vor conține dispoziții exprese privind succesiunea legilor în timp.
Cât privește aplicarea în timp a NCC în raport de reglementările anterioare, trebuie avute în vedere și dispozițiile corespunzătoare din Legea 71/2011. Regula o constituie dispozițiile art. 223 din Legea 71/2011, potrivit cu care procesele și cererile în materie civilă în curs de soluționare la data intrării în vigoare a NCC se soluționează de către instanțele legal investite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data sesizării instanței , cu excepția cazurilor în care Legea 71/2011 conține o dispoziție specială care să prevadă expres că noua reglementare se aplică și proceselor în curs.
Așadar, în chiar în ipoteza proceselor introduse după data intrării în vigoare a NCC instanțele trebuie să verifice dacă instituției juridice sau faptelor juridice ce se cer a fi soluționate li se aplică, prin dispoziție expresă, noile prevederi legale, dacă li se aplică vechile dispoziții iar dacă în legea 71/2011 sau în noul cod civil nu există un text referitor la aplicarea imediată, sau la ultraactivitatea legii vechi se aplică regula înscrisă în art. 223.
Cum în materia răspunderii civile delictuale a fost adoptată dispoziție expresă potrivit cu care sunt aplicabile dispozițiile legii vechi dacă fapta ilicită a fost săvârșită sub imperiul acesteia, legea aplicabilă în speță acțiunii introdusă de reclamant este legea veche.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei cauzată prin fapta ilicită, atât art. 8 din Decretul 167/1958, cât și art. 2528 alin 1 din Noul cod civil au dispoziții identice potrivit cărora prescripția începe să curgă de la data când persoana păgubită a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.
Recurentul reclamant a susținut greșit că dreptul său la acțiune s-a născut atunci când a cunoscut identitatea angajaților statului care au inițiat și derulat acțiunile de urmărire și persecuție împotriva sa.
Argumentul său ar fi fost analizat dintr-o altă perspectivă de către instanțe dacă acțiunea ar fi fost introdusă împotriva unor persoane fizice, însă atâta timp cât pârât în cauză este statul român, pretențiile reclamantului se îndreaptă împotriva acestuia în temeiul obligației de garanție care există în sarcina statului, având ca suport riscul de activitate a serviciilor publice. Se pune astfel în discuție o răspundere obiectivă, fără vinovăție, care se angajează în prezența cumulată a trei dintre condițiile civile delictuale pentru fapta proprie: prejudiciul patrimonial sau moral; fapta ilicită și prejudiciabilă, care constă în activitatea unei anumite instituții a statului ; raportul de cauzalitate dintre respectiva activitate și prejudiciul injust suferit de reclamant.
Așadar, chemând în judecată Statul Român, reclamantul nu a pus în discuție fapta proprie a anumitor persoane fizice, astfel că identitatea acestora era indiferentă și necunoașterea ei nu constituia un fine de neprimire a acțiunii.
Din acest motiv s-a apreciat în mod corect că dreptul la acțiune s-a născut în anul 2001 iar acțiunile în justiție sau demersurile administrative ale reclamantului nu au constituit cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, actul normativ aplicabil acestei instituții fiind Decretul 167/1958.
Instanța are în vedere și dispozițiile art. 1 alin 1 și 2 din Legea 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, potrivit cărora orice cetățean român are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de poliția politică comunistă, precum și la alte documente și informații care privesc propria persoană, drept care se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană. Totodată persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de organele securității statului, are dreptul, la cerere, să afle identitatea agenților și a colaboratorilor care au contribuit cu informații la completarea acestui dosar.
În virtutea acestor dispoziții legale, reclamantul putea, după intrarea în vigoare a legii, să facă demersuri pentru a afla date din dosarul său de urmărire.
Prevederile Legii 187/1999 au fost reluate, după abrogare, prin OUG 24/2008, cu același conținut.
Chiar dacă s-ar aprecia că dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut în anul 2010, așa cum susține acesta, dispozițiile art. 201 din Legea 71/2011 stabilesc că prescripțiile începute și neîmplinite anterior intrării în vigoare a noului cod civil sunt reglementate de legea anterioară. Cum prescripția nu era împlinită în luna octombrie 2011, este evident că dispozițiile de drept material trebuie analizate în raport de Decretul 167/1958.
Este de observat astfel că reglementarea din actualul cod civil este în sensul că legea aplicabilă prescripției trebuie să fie cea în vigoare la data de când începe să curgă termenul de prescripție, respectându-se principiul predictibilității legislației și cel al neretroactivității legii.
În mod corect a fost înlăturată apărarea reclamantului privind întreruperea cursului prescripției in perioada 30.11.2002- 07.07.2010, cauzele invocate neavând , în sensul legii, efectul de a întrerupe sau suspenda cursul prescripției.
Cursul prescripției se poate suspenda sau prescripția se poate întrerupe, în cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 13, respectiv în art. 16 din Decretul 167/1958, astfel: cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere (art. 13 lit. a - suspendare) și: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent; sau c) printr-un act începător de executare (art. 16 - întrerupere).
Producerea prejudiciului a fost cunoscută de reclamant chiar de la data urmăririi de către organele de securitate, iar obligația de dezdăunare era, evident, în sarcina statului care a dispus luarea măsurii ce constituie, în sensul legii, faptul ilicit cauzator de prejudicii, astfel că dreptul la acțiune s-a născut cel mai târziu la data când activitatea organelor de securitate contra reclamantului a încetat.
În condițiile art. 13 lit. a) din decret, cursul prescripției a fost suspendat în timpul regimului totalitar, imposibilitatea morală în care s-a aflat reclamantul de a cere statului să repare prejudiciul pe care l-a provocat fiind considerată o cauză de forță majoră, care a împiedicat introducerea acțiunii în pretenții.
Odată ajuns cu raționamentul în acest punct, este de stabilit la ce dată a fost reluat cursul prescripției conform art. 15 din Decretul 167/1958. Această problemă putea să cunoască două soluții. Prima, era de a considera că începând cu anul 1990, când regimul totalitarist a fost înlocuit cu unul democratic, persoanele care au avut de suferit din pricina actelor fostului regim, puteau solicita în instanță repararea prejudiciilor, ceea ce presupune că după anul 1993, dreptul la acțiune în răspunderea civilă delictuală a statului a fost prescris.
O asemenea soluție, care nu ar fi fost în interesul reclamantului, nu a fost împărtășită de primele instanțe, acestea considerând ca fiind corectă aprecierea că prescripția a început să curgă după anul 2001, când reclamantul a studiat dosarul său de urmărire și în raport de această dată se analizează prescripția și de instanța de recurs.
Introducerea acțiunii în anul 2012 s-a făcut cu depășirea termenului general de prescripție aplicabil acțiunilor patrimoniale, pentru stabilirea drepturilor de creanță.
Este nefondată apărarea recurentului referitoare la modalitatea de invocare a excepției prescripției.
Astfel, chiar argumentul invocat de recurent și anume cel desprins din art. 2513 Noul cod civil este în favoarea luării în discuție a excepției invocate de pârât. Textul stabilește alternativ posibilitatea ca excepția prescripției să fie pusă în discuție de partea interesată fie prin întâmpinare, fie la primul termen de judecată când părțile sunt legal citate. Chiar din prevederile exprese ale textului rezultă că nu se condiționează ca întâmpinarea să fie depusă la prima zi de înfățișare, calificată astfel potrivit art. 132 cod procedură civilă sau la un alt termen. Instanța trebuie să verifice, așadar, dacă pârâtul a invocat excepția prin întâmpinare sau până la termenul stabilit de art. 2513 teza II Noul cod civil.
În speță, pârâtul a invocat prescripția prin întâmpinarea formulată la 4 mai 2012, respectând astfel cerința impusă de textul arătat din codul civil.
Susținerea recurentului din concluziile scrise în sensul că la primul termen de judecată din 26 aprilie 2012 judecătoria trebuia să soluționeze acțiunea, nu are relevanță juridică, atâta timp cât acordarea unui termen de judecată, cu care reclamantul a fost de acord, pentru ca pârâtului să i se solicite să își exprime poziția procesuală nu a atras nulitatea hotărârii, instanța având posibilitatea deschisă de art. 129 cod procedură civilă de a cere părților explicații orale sau în scris, inclusiv prin formularea unei întâmpinări.
Așadar, chiar dacă s-ar avea în vedere apărarea recurentului în sensul că în cauză s-ar aplica dispozițiile art. 2513 cod civil, se constată că a fost respectată cerința legii ca excepția prescripției să fie invocată prin întâmpinare de către pârât.
Instanța de recurs apreciază, însă, că instanța de judecată poate invoca din oficiu prescripția începută și împlinită sau nu înainte de intrarea în vigoare a noului cod civil.
Art. 201 din Legea 71/2011 prevede că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a codului sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Referindu-se la " dispozițiile legale";, fără a face distincție, înseamnă că s-au avut în vedere atât dispozițiile materiale, cât și cele de procedurale.
Această concluzie rezultă și din faptul că dispozițiile legii noi privind calificarea prescripției ca o normă de ordine privată au fost incluse în normele de drept material
În plus, dispozițiile art. 6 alin.6 Noul cod civil stabilesc faptul că prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Acest text, folosind sintagma"; în întregime"; trimite evident la ambele tipuri de dispoziții în materia prescripției, adică materiale și procedurale, astfel că se impune concluzia că prescripția putea fi invocată în speță chiar și de instanță, cu atât mai mult de către pârât, prin întâmpinare.
Apreciind că hotărârea atacată de recurent este legală, nefiind incidente motive de nelegalitate în sensul art. 304 cod procedură civilă, recursul se va respinge ca nefondat.
| ← Dreptul la apărare,dreptul la un proces echitabil. | suspendarea executării hotărârii adunării generale a cooperativei → |
|---|
