pretenţii. Jurisprudență Asigurări auto şi alte asigurări

Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 6933/2014 din data de 16.06.2014

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. …….

Ședința publică de la ……..

Completul compus din:

PREȘEDINTE: …………..

GREFIER: …………..

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant ……… și pe pârât ………, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică se prezintă reclamanta, prin cj ……, precum și pârâtul ……………...

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, învederându-se instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care :

Reprezentantul reclamantei arată că nu au avut cunoștință despre faptul că proprietarul apartamentului este fiul pârâtului și nu pârâtul. Din declarația martorilor rezultă faptul că pârâtul este proprietar. Precizează că dacă ar fi solicitat extras de carte funciară nu li s-ar fi eliberat, nefiind titularii dreptului de proprietate. Solicită introducerea în cauză a fiului pârâtului numitul ……….

Pârâtul se opune introducerii în cauză a fiului său.

Având în vedere prevederile art. 204 C. pr. Civilă, instanța constată decăzută reclamanta din dreptul de a-și modifica cererea în sensul introducerii în cauză a numitului ……….

Instanța, invocă din oficiu și pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului …...

Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepției. mai mult pârâtul avea paza materială a bunului, aspect ce reiese din declarația martorilor.

Pârâtul solicită admiterea excepției.

Instanța, rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ……….

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată sub numărul de dosar de mai sus partea reclamanta …… SA a solicitat obligarea pârâtul ……. la plata sumei de 1550 lei cu titlu de despăgubiri, plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării efective a sumei datorate.

În motivarea cererii reclamanta arată că la data de 01.10.2010 pârâtul datorită neglijenței a inundat imobilul constând întrun apartament proprietatea numitei ………, apartament asigurat ………ASIGURARI SA cum rezultă din poliția de asigurare …… 6324.

În urma producerii evenimentului s-a deschis și instrumentat în cadrul societății a dosarului de daună nr.7004178287, achitându-se păgubitului asigurat contravaloarea despăgubirilor în cuantum de 1550 lei.

În drept. Art. 998-999 cod civil coroborate cu art. 22 din Legea nr. 136/1995.

Analizând cererea formulată prin prisma probelor administrate și a normelor legale incidente, instanța reține următoarele.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive instanța reține că în speță trebuie să se facă dovada identității dintre pârât și subiectul pasiv al raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Din speța dedusă judecății, instanța reține că în raportul juridic litigios parte responsabilă este proprietarul apartamentului în care s-a produs defecțiunea de țevi ce a dus la inundarea apartamentelor de la etajele inferioare inclusiv al numitei ……….

În speță nu s-a făcut dovada că pârâtul este cel responsabil de producerea inundației, iar din Coala de Carte Funciară …..) rezultă că numitul .. …. (fiul pârâtului) este proprietar al apartamentului în cauză din anul 2005.

Din copia cărții de identitate a pârâtului rezultă că acesta are domiciliul la o altă adresă, iar din probatoriul administrat, instanța nu poate reține că pârâtul ar avea paza apartamentului în sensul art. 1377 C. Civil.

Pentru aceste considerente instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ……… cu consecința respingerii cererii.

Având în vedere că urmează a respinge cererea, instanța nu va acorda cheltuielile de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ……

Respinge acțiunea formulată de reclamanta …… ASIGURARI SA cu sediul în …….

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre pretenţii. Jurisprudență Asigurări auto şi alte asigurări