Pretenţii. Jurisprudență Cereri; Chemare în judecată (acţiuni, cereri); Plăţi

Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 3477/2014 din data de 30.10.2014

Dosar nr.

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinta Nr.

Ședința publică de la 30 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Asistent judiciar

Asistent judiciar

Grefier

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamantul F G. D, în contradictoriu cu pârâta C J P și C NP având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul și consilier juridic C V pentru pârâte.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța a reținut cauza spre soluționare și a acordat cuvântul părților .

Reclamantul F D a solicitat admiterea contestației așa cum a afost formulată.

Consilier juridic C V pentru pârâte a solicitat respingerea contestației

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 06.11.2013 și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr. reclamantul F D a chemat în judecată în calitate de pârâtă CJ P, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună anularea deciziei nr.121010 din 17.10.2013, urmând să fie exonerat de plata debitului în sumă de 224 lei.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că sumele reprezintă drepturi incasate necuvenit pe perioada 01.11.2010-31.10.2013, fapt generat de nevalorificarea perioadei 04.06.1971-25.09.1971 ca fiind lucrat în subteran.

A susținut reclamantul că toate aceste argumente sunt neîntemeiate întrucât pentru perioada respectivă nu i-a fost acordat nici un spor.

În dovedire, reclaamntul a depus adeverința nr.5024/23.04.2006, adeverința nr.120, copia cărții de muncă și a actului de identitate.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, cu motivarea că suma de 224 lei reprezintă diferențe de pensie încasate în perioada 01.11.2010-31.10.2013. Că, soluționarea cauzei depinde de soluționarea altor contestații formulate de reclamant împotriva deciziilor de recalculare a punctajului mediu anual.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin acțiunea introdusă, se solicită anularea deciziei nr.121010 din 17.10.2013, emisă de C J P, urmând să fie exonerat de plata debitului în sumă de 224 lei.

Potrivit art.2 literele a,c,d și h din Legea nr.263/2010 sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principii de bază principiul unicității (potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleași norme de drept, pentru toți participanții la sistem), principiul contributivității (conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite), principiul legalității (în care se asigură tuturor participanților un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeași situație juridică în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege) și principiul imprescriptibilității (potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie). Aceste dispoziții legale reglementează principiile care stau la baza sistemului public de pensii și a modalității în care se acordă pensia, conform legii nr.263/2010, precum și posibilitatea recalculării pensiei prin adăugarea veniturilor sau stagiilor neavute în vedere la emiterea deciziei de pensionare.

Potrivit art.107 din Legea nr.263/2010 "În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.

(2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor. (3) Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia";.

Pârâta C J P a procedat astfel la verificarea dosarului de pensie, stabilind că reclamantul a încasat necuvenit suma de 224 lei, în privința căreia s-a dispus recuperarea conform deciziei a cărei anulare se solicită.

Prin Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 700 din 24 septembrie 2014, s-a dispus restituirea eșalonat, pe o perioadă de 5 ani calendaristici, începând de la data de 1 ianuarie 2015 a sumelor cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor provenite din debite și recuperate de la pensionari

Conform dispozițiilor Art. 1 - (1) Prin derogare de la prevederile mpinare, pârâta a privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează..

Având in vedere faptul că drepturile solicitate de către reclamant se încadreaza in prevederile Legea 125/2014, în sensul că sunt sumeprovenite din drepturile de pensie, acțiunea formulată de reclamant urmează a fi admisă.

Opinia asistenților judiciari este conform cu hotărârea și considerentele prezentate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de de reclamantul F D, cu domiciliul în, strada, nr., bloc, scara , etaj , apt. în contradictoriu cu pârâtele C J P cu sediul în, strada nr..

Anulează decizia de debit nr.121010/17.10.2013 emisă de CJP.

Dispune restituirea către reclamant a sumei de 224 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 30.10.2014 la Tribunalul Gorj.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretenţii. Jurisprudență Cereri; Chemare în judecată (acţiuni, cereri); Plăţi