Pretentii. Jurisprudență Contracte; Plăţi
| Comentarii |
|
Judecătoria CARACAL Sentinţă civilă nr. 2933 din data de 05.11.2014
Cu cererea înregistrată la nr…../207/19.02.2014 reclamantii O. M., O. V. au chemat în judecată pârâta S.C. V. R. S.A. BUCUREȘTI, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța:
-să constate caracterul abuziv ai clauzei prevăzute ia art. 5 lit. "a" din Convenția de credit nr. 0121893/22.11.2007, încheiată între subsemnații și S.C. V. R. SA, Sucursala Caracal, privind COMISIONUL DE RISC ȘI DE ADMINISTRARE și în consecință să dispuneți eliminarea lor;
-să oblige pârâta la restituirea sumelor încasate în mod abuziv, respectiv suma de 10.000 C.H.F. în echivalent lei cu titlu de comision de risc și comision de administrare, reactualizată în iei la data plății efective conform înscrisurilor;
-obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale;
-obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce le va face cu acest proces.
În motivarea acțiunii arată că, la data de 22,11.2007, a încheiat cu V. R. SA, Sucursala Caracal, jud. Olt, convenția de credit nr, 0121893/22,11.2007 pentru un credit ipotecar în valoare de 58.340 CHF, garantat cu un imobil ,apartament cu 3 camere situat în Caracal, str. M. Eminescu, jud. Olt.
Pe parcursul derulării convenției a întâmpinat dificultăți financiare motiv pentru care a solicitat băncii la 13.02 2009 și la 06,07,2011 cereri prin care a solicitat băncii să înțeleagă situația în care se ală și să se găsească modalități convenabile pentru ambele părți, și chiar a completat angajament de plată.
Acest lucru nu a fost posibil, banca dând dovadă de o lipsă de flexibilitate, deși nu avea nici un motiv și nu a răspuns cererilor .
În final banca a trecut la executarea silită imobiliară, procedura derulându-se rapid, astfel că în aproximativ 2 luni s-a vândut imobilul, prin licitație și în continuare sunt datori la bancă, oprindu-se din salariile lor și de câte două ori aceeași sumă, astfel că totalul popririlor depășește cuantumul de 1/3 prevăzut de lege, jar la sesizarea lor executorul le-a comunicat că este o greșeală, însă în continuare greșeala se repetă.
Așa cum rezultă din scadențarul anexat și din convenția de credit, în mod abuziv și este de notorietate acest aspect, li s-a impus plata unui comision de risc (deși creditul era garant ipotecă, inițial de rang II și din 2008 de rang I) în valoare de 15.515,06 CHF.
Menționez reclamanții că în anul 2010 banca a modificat unilateral convenția de credit schimbând denumirea din comision de comision de administrare și acesta la rândul său având caracter abuziv nefiind decât o încercare de eludare a legii în condițiile în convenția de credit (pct. 3.6 condiții generale ) este prevăzut separat comision de administrare aspect ce contravine dispozițiile OUG nr. 50/2010.
Au solicitat băncii o situație concretă a plăților privind debitul și comisionul respectiv însă aceasta refuză să o prezinte comunicând doar extrase de cont fără raportare la situația după executarea silită.
Din extrasele de cont rezultă că au plătit la 29.01.2010 de 1431,66 CHF cu titlul de comision de risc, însă suma este mai mare deoarece în cauză s-a făcut și executarea silită și popriri în continuare asupra acestui aspect doar banca putând să-l lămurească , concludent și cu bună credință in consecință, solicită să i se pună în vedere să depună o situație cu plata comisionului de risc si de administrare
Tot în acest sens, apreciază că se impune în cauză și încuviințarea și efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea cuantumului exact al plăților făcute de ei, motiv pentru care înțelege să-și rezerve dreptul de a modifica, cuantumul pretențiilor după efectuarea expertizei șî depunerea înscrisurilor de către bancă.
Prin convenția de credit încheiată intre părți, prin Sucursala Caracal s-a impus plata unui comision de risc în conformitate cu condițiile speciale prev. la art. 5 lit a, aplicat ia soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției, iar ulterior în anul 2010 Banca a modificat unilateral convenția de" credit schimbând denumirea din comision de risc în comision de administrare.
Pe de altă parte, clauza privind obligarea lor la plata comisionului de risc o apreciază ca fiind abuzivă, creând un dezechilibru (în defavoarea lor și contrar cerințelor bunei credințe) dezechilibru semnificativ între drepturi și obligații.
Aceasta deoarece, convenția încheiata este dublu garantată, atât cu garanție imobiliară acoperită prin asigurare/dar și cu obligația de plată a unui comision de risc ce reprezintă 1/3 din valoarea împrumutului.
Constituie dovada caracterului abuziv al obligării lor la plata comisionului de risc următoarele împrejurări și aspecte, astfel:
- pârâta a fost cea care a impus condițiile de creditare :
-impunerea plafonului maxim de 75 % din valoarea imobilului ipotecat (banca alocându-și o marjă de risc de 25 %), astfel valoarea imobilului fiind net superioară creditului acordat, precum și obligarea la încheierea unui contract de asigurare de risc total cu o companie de asigurări agreată de bancă , contract în urma căruia pe toată durata derulării convenției de credit plătind anual o primă de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor ce decurg din folosința imobilului ipotecat;
-art. 7 lit. b al Convenției de credit stipulează în mod clar că "se cesionează în valoarea băncii o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției menționate la punctul 7 - Garanții. Garanții ipotecari se obligă să prelungească valabilitatea contractului de asigurare până la rambursarea integrală a creditului".
Ori, în acest context, stipularea alături de garanțiile convenite și a unui comision de risc apare drept abuzivă în unui contract în care TOATE RISCURILE AU FOST GARANTE.
De asemenea, practica judecătorească a fost unitară în ce privește declararea ca abuzive a clauzelor contractuale care se contrazic unele prin altele, creează confuzii și lasă loc de interpretări prin prisma faptului că ele contravin dispozițiilor legale, respectiv Legea 193/2000, care prevede în mod imperativ la art. 1 al. că "orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare fără echivoc pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate". Astfel, potrivit aceluiași act normativ, prin aliniatul 3 se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contracte încheiate cu consumatorii".
Conform art. 13 - "Alte clauze", pct. 13.1, solicită instanței să constate caracterul abuziv al comisionului de risc deoarece:
- nu a fost negociat cu consumatorul, contractul de fiind unul de adeziune în care clauzele sunt prestabilit către împrumutator;
- încălcarea bunei credințe s-a manifestat prin stabilirea comisionului de risc, în condițiile în care creditul acordat este unul cu garanție imobiliară, riscurile fiind practic acoperite;
- crearea unui dezechilibru semnificativ în ceea ce privește comisionul de risc, acesta ridicându-se la o sumă considerabilă;
- în condițiile achitării integrale a creditului, inclusiv la data scadenta, instituția bancară nu a prevăzut în contract o clauză privind restituirea comisionului de risc încasat riscul prezumtiv fiind practic eliminat.
Așadar, în condițiile în care creditul era garantat prin instituirea garanției ipotecare asupra imobilului a cărui valoare de piață acoperă valoarea împrumutului, consideră că banca nu și-a asumat nici un risc în cazul neplății creditului și în definirea comisionului de risc este confuză, fiind evidențiată numai valoric, acesta fiind definit în condițiile generale ale convenții la secțiunea 3,, punctul 3.5 ca fiind un comision pentru punerea la dispoziție a creditului, ceea ce se suprapune cu comisionul de acordare a creditului, comision care se achită o singură dată, în momentul încasării creditului.
În aceste condiții, în conformitate cu prevederile Legii nr. 193/2000 cu modificările și completările ulterioare privind clauzele abuzive din contract, precum și faptul că aceste comisioane au fost impuse fără să existe o clauză obiectivă care să necesite plata lor, în conformitate cu secțiunea 13 "Alte clauze", pct. 13.1, solicită ca instanța să procedeze la efectuarea de verificări conform competențelor în sensul stabilirii caracterului abuziv al încasării comisionului de risc și de administrare.
Apreciază în acest context, față de modul în care banca a acționat în derularea relațiilor contractuale că în mod evident le-au fost încălcate drepturile de consumatori protejați prin lege și în consecință capătul III al cererii lor privind obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 5000 lei este întemeiat.
Față de considerentele expuse solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
In dovedire acțiunii înțeleg să se folosească de mijloacele legate de probat (înscrisuri și expertiză contabilă).
În drept, invocă dispoz. art. 14 din Legea. 193/2000.
În dovedire au anexat următoarele înscrisuri în copii conform cu originalul:
CI, convenție de credit, grafic de rambursare, extrase cont, somație, înființare poprire, publicație vânzare, cereri pentru găsirea unei soluții de ramburs convenabile ambelor părți, angajamentul de plată, extras C.F. ipotecă rang. I, de asemenea, vă rugăm să solicitați intimate să prezinte o situatei la zi referitor la plata comisionului de risc și de administrare, certificat informare.
La data de 20.03.2014 pârâta a formulat întâmpinare solicitând instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată iar pe cale de excepție să fie respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa medierii și a procedurii prealabile prevăzute de art.193 C.p.c., ca lipsită de obiect, ca fiind lovită de nulitate.
În temeiul disp.art.411 C.p.c. solicită obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pe fondul cauzei pârâta susține că în ceea ce privește comisionul de risc nu sunt de natură să creeze un dezechilibru intre între drepturile și obligațiile părților debitorul fiind obligat să suporte dobânda și comisioanele .
Prin dispoz.art.3 alin.1 lit.g. din Normele BNR nr.17/18.12.2013 riscul de credit este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate. Ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale.
Riscul de credit este asumat in urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit si a solidarității garanțiilor reale sau personale.
Principala activitate pe care o are o banca, in momentul și ulterior acordării unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni pana la recuperarea sumelor acordate.
Deoarece activitatea de monitorizare si gestionare a riscurilor unui credit este principala activitate a băncii, dupa acordarea unui credit, OUG nr.50/2010 prin art.36 intareste aceasta concluzie, legând comisionul de administrate de operațiunile întreprinse de Banca de-a lungul desfășurării creditului pentru monitorizarea utilizării si rambursării creditului.
Asa fiind, clauzele referitoare la dobânda si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si împreuna cu marja de profit a băncii formează prețul contractului iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil, asa cum rezulta in cauza, in acest sens fiind si dispozițiile Legii 193/2000 (art.4 alin.5) care au transpus Directiva nr.93/13/C.E.E
Pentru a se putea trece la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor privind comisionul de risc si dobânda se impune o analiza a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea 193/2000 este legea de transpunere in dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 05 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii.
La art.4 alin.6 din lege se prevede ca "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb acestora, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil"".
Clauzele referitoare la dobânzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale si comunitare suscitate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, in raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit.g si i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE:
(g) "costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu excepția taxelor notariale...."
(i) "" dobânda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului ....""
Riscul de credit este in strânsa legătura cu riscul de diminuare a valorii creeantei, riscul contraprestatiei, riscul de poziție, riscul de decontare, riscul valutar, riscul de marfa, risculreputational si riscul operațional, cum sunt acestea reglementate de art.126 alin.l din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului.
Din aceasta perspectiva, instituțiile de credit trebuiau sa dispuna de un nivel de fonduri proprii care sa se situeze in permanenta cel puțin la nivelul cerințelor de capital stabilite pentru acoperirea acestor riscuri.
Ulterior nașterii raportului juridic dedus judecații, ca o transpunere in legislația naționala a Directivei 2008/48/CE , a fost adoptata Ordonanța de Urgenta a Guvernului 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care elimină conform enumerării cuprinse la art.36, comisionul de risc.
Cu privire la aceasta, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat prin Hotărârea C-602/10, ca un stat membru UE poate limita comisioanele bancare percepute de creditor.
Inițial, dupa intrarea in vigoare a OUG 50/2010 cu obligarea băncilor de a percepe doar patru tipuri de comisioane la credite, dispozițiile sale sau aplicat atat pentru creditele noi acordate cat si pentru cele in derulare, prin incheierea unor acte adiționale cu clienții.
Prin legea nr.288/2010 insa a fost eliminata obligația băncilor de a limita comisioanele si la creditele in derulare.
Asa cum a argumentat ele constituie un element al prețului si, in speța, prevederea perceperii acestui comision a fost clara si fara echivoc, fiind insusita de consumatori, prin semnarea contractului si a planului de rambursare care face parte integranta din contract, devenind potrivit art.969 cod civil, lege intre parti.
Astfel, acest comision de risc a fost calculat procentual la soldul lunar al creditului iar acest fapt era cunoscut de reclamanți la data incheierii convenției de credit astfel incat nu se poate susține impiedicarea consumatorilor de a aprecia costurile creditului.
Consumatorii nu au fost obligati sa se supună unor condiții contractuale despre care nu au avut posibilitatea reala de a lua la cunoștința la data semnării contractului, fiind in posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra intinderii obligațiilor acestora.
Prin urmare, atat comisionul de risc, cat si dobânda, ca si componenta a prețului creditului care reprezintă cea mare parte a costului creditului sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare sunt exprimate fara echivoc, in mod clar, in asa fel incat sa conducă la concluzia ca, la momentul acordului de voința, consumatorilor le-a fost ascunsa inserarea lor in cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accsibili și apti de a fi intelesi cu ajutorul gândirii logice.
Așadar, potrivit celor mai sus reținute , fiind incidența in speța excepția prevăzuta de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 raportat la art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, nu se poate trece la controlul asupra caracterului abuziv al celor doua clauze din perspectiva art.4 alin.l din lege, cu referire la lipsa negocierii, existenta dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligațiile panilor, precum si absenta bunei credințe.
Reclamanții în calitate de împrumutați, sunt consumatori de produse bancare iar aceștia cunoșteau condițiile acordării creditelor bancare, având accesate nu mai puțin de 5 credite bancare la data încheierii convenției de credit ce face obiectul prezentei cauze;
O altă dovada ca reclamanții cunoșteau de existenta comisionului de risc si ca au negociat cuantumul acestuia, îl constituie faptul că aceștia au accesat creditul de 58.340 CHF, pentru REFINANTAREA altor credite bancare care intre timp au devenit neperformante pentru aceștia.
Astfel, in art.l lit.d) al convenției de credit inițială, se face precizarea că obiectul creditului îl constituie refinantarea unor credite diferite aflate in derulare la 5( cinci) unități bancare, astfel:
- Piraeus Bank Agenția Slatina;
- B.C Carpatica Sucursala Caracal,
- C.E.C SA Caracal,
- B.R.D. GSG Caracal
Unicredit Tiriak Bank Oltenia Craiova
La aceste credite, atat dobânda cât si comisioanele aferente erau sensibil mai mari, decât dobânda si comisioanele percepute V. R. SA care, in urma negocierii directe cu consumatorii, a stabilit inițial un comision de risc de 0,15 % ( potrivit pachetului " optimus-refinanțare" pentru care reclamanții au optat), comision eliminat de banca si implementat un comision de administrare credit in același procent.
Totodată, la data acordării creditului s-a convenit si acordarea unei facilități reclamanților, acordându-le acestora o dobândă variabilă de 4,25%, pe an.
In celelalte credite bancare contractate de reclamanți, dobânda era de 11,9% ( Raiffeisen) de 10,40 % ( BRD-GSG), de 13,75% ( CEC) sau de 17% CARPATICA SA față de 3.99 % acordata de V. R..
În ceea ce privește comisioanele, au convenit cu reclamanții perceperea unui comision de risc de 0,15 %, în timp ce in celelalte convenții de creditare, pe lângă faptul ca se percepea pe lângă comisionul de risc, un comision de gestionare, un alt comision de administrare dar si alte comisioane de analiză etc, toate plătibile lunar, (ex: 2,5% comisin de acordare perceput de Unicredit Tiriac).
Invocă aceste aspecte, întrucât, potrivit art.4 alin.5 din Legea nr. 193/2000, natura abuziva a clauzelor se stabilește în funcție de: natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; toti factorii care au determinat "încheierea contractului; alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, pârâta invocă neparcurgerea de către reclamanți a procedurii prealabile obligatorii de informare privind medierea prevăzută de art.60/1 din Lg.nr. 192/2006 privind medierea astfel cum a fost modificată prin Lg.nr. 115 /2012.
În conformitate cu disp.art.193 (1) din NCPC "sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile,dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată."
Conform art.2(l) din Lg.nr. 192/2006 "dacă legea nu prevede altfel,părțile,persoane fizice sau persoane juridice,sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, inclusiv,dacă este cazul,după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente,în vederea soluționării pe această cale a conflictelor în materie civilă,de familie,în materie penală,precum și în alte materii ,în condițiile prevăzute de lege "iar conform alin.(l/l) "dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea".
În condițiile în care disp.art.60/1 lit. a din Lg.nr. 192/2006 prevăd că medierea este obligatorie în litigiile privind protecția consumatorului si cum în chiar condițiile generale ale convenției de credit părțile au convenit să soluționeze litigiile dintre ei ,primordial,pe cale amiabilă, apare cu atât mai necesară parcurgerea acestei proceduri de către reclamant înaintea declanșării acestui proces .
Chiar dacă prin OUG nr. 4/2013 sancțiunea inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile a premedierii ( ședința de informare privind medierea) nu se aplică decât începând cu data de 1.08.2013, ședința de informare este totuși obligatorie pentru toate procesele începute după data intrării în vigoare a NCPC.
Așa după cum s-a arătat în doctrina recenta cu privire la această problemă pentru perioada de la data de 15.02. la 1.08.2013 , obligativitatea realizării procedurii ședinței de informare există însă nu i se aplică sancțiunea
Inadmisibilității. cu alte cuvinte sancțiunea în această perioadă nu este anulată ci numai amânată, pentru ca în acest timp părțile să treacă pe la mediator și să încerce medierea astfel încât, la data de 1.08.2013. judecătorul să aibă la dosarul cauzei certificatul de informare privind medierea .
Față de cele de mai sus se poate observa că reclamanții nu au îndeplinit obligația instituită în sarcina lor motiv pentru care cererea trebuie suspendata pină la depunerea dovezii privind îndeplinirea acestei obligații.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe disp. art.4 alin. (6) din Lg.nr.193/2000 privind clauzele abuzive încheiate între profesioniști și consumatori pârâta susține că , în conformitate cu art. 4 alin.(6) din Lg.nr.93/2000 "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată , pe de o parte, njci cu produsele și serviciile oferite în schimb pe de altă parte,în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil" .
Așa după cum este specificat în cuprinsul său , mai precis în Cap.V "Dispoziții finale"
nr. 193/2000 transpune în dreptul intern prevederile Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive încheiate cu consumatorii , publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993.
Conform considerentului nr. 19 al preambulului acestei Directive, "aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului, calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate " iar conform art.4 alin. 2 din această directivă ;"aprecierea caracterului abuziv nu privește nici definirea obiectului contractului ,nici justețea prețului sau remunerației,pe de o parte,față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora,pe de altă parte ,în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil".
Lecturând contractele de credit, se poate constata că,în general, fiecare dintre acestea cuprind clauze referitoare la tipul dobânzii, fixă sau variabilă la modalitatea de calcul a dobânzii,la comisioane , la modalitățile în care poate interveni scadența anticipată a creditului și la efectele pe care anumite fapte și acte exterioare , atât legislative cât și economice,le pot avea asupra contraprestațiilor băncii.
Aceste clauze sunt detaliate într-o secțiune a contractelor de credit denumită Condiții Speciale , fiind explicate ulterior într-o altă secțiune denumită Condiții Generale .
Clauzele sunt scrise într-un limbaj accesibil, ușor inteligibil iar termenii folosiți au înțelesul și semnificația pe care limbajul comun îl conferă acestora,accesibil oricărei persoane nefiind necesare cunoștințe de specialitate pentru a fi înțelese.
Având în vedere cele de mai sus se poate concluziona că :
-conform prevederilor art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 noțiunile de obiect al contractului și de preț cuprind elementele ce formează contraprestația la care o instituție de credit este îndrituită conform unui contract de credit de consum, respectiv dobânda anuală efectivă (DAE) care este formată în special din dobânda fixă sau variabilă, comisioanele bancare și alte costuri incluse și definite de contract;
-chiar dacă, așa după cum s-a apreciat în dese rânduri de către doctrina juridică și economică , transpunerea în norma internă a Directivei 93/13 a fost deficitară, totuși, în alin. 6 al articolului 4 Legea nr. 193/2000 transpune, în esență, aceleași prevederi ale art.4 alin. 2 al Directivei așa încât acestea sunt aplicabile mai ales că legiuitorul român stipulează că norma comunitară are prioritate față de norma internă atunci când este lipsă de reglementare sau când norma internă contravine normei comunitare;
-reclamanții solicită anularea clauzei de la art. 5 lit.a. privind comisionul de risc ori,așa după cum am arătat, comisionul de risc este un element al prețului contractului (component a DAE) astfel că , în lumina disp.art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 așa cum au fost transpuse în ari. 4 alin. (6) din Lg.nr. 193/2000,controlul instanței asupra acestei clauze este inadmisibil.
În ceea ce privește excepția lipsi de obiecta acțiunii pârâta arată că reclamanții nu mai au inserată în Convenția de Creditare clauza prevăzuta la art.5 lit.a) privind comisionul de risc - clauză ce se solicită a fi anulată și înlăturată din convenție.
Convenția inițiala de Creditare având nr.0121893/22.11.2007, a fost modificată in baza dispozițiilor OUG 50/2010 aprobata prin Legea nr.288/2010. După intrarea în vigoare a acestor dispoziții legale, reclamanților li s-a comunicat Actul Adițional la Convenția de creditare eliberandu-se și un nou grafic de rambursare, anexa a Actului Adițional din care rezultă costul convenției, respectiv comision de administrare, evidențiat distinct, prin rubrică separată fată de rată și față de dobândă si a incetând a fi achitat de către reclamant incepand cu data de 20.09.2010, de la aceasta dată fiind perceput un comision de administrare aplicabil la soldul creditului.
Prin urmare, atâta timp cât reclamanții și-au însușit atât actul adițional cât și noul grafic de rambursare, noile condiții de creditare ce înlocuiesc vechile prevederi contractuale, cererea formulată în instanță este lipsită de obiect, deoarece la data promovării acțiunii aceștia achitau către bancă un comision de administrare si nu comision de risc.
Așa cum rezulta din înscrisuri reclamanții nu a înțeles, ca după intrarea în vigoare a Legii 288/2010 trebuia sa DENUNȚE actul adițional, în termenul prevăzut de legea nr. 288/2010 si să notifice Banca, în mod expres, în sensul că nu doresc implementarea în contractul de creditare a Legii 288/2010 - notificare care potrivit legii era obligatorie și trebuia făcută între 31 decembrie 2010-03.03.2011.
In această situație, in care reclamanții, au înțeles sa solicite instanței anularea unei clauze care anterior a fost înlăturată din convenția de creditare prin efectul Legii 288/2010, solicită instanței să aprecieze că acțiunea este lipsita de obiect.
Actele adiționale incheiate și semnate pana la data intrării in vigoare a Legii 288/2010 privind aprobarea OUG 50 / 2010 raman in vigoare si isi produc afectele în conformitate cu termenii contractuali agreați de parti, in timp ce actele adiționale nesemnate de către consumatori si considerate a fi acceptate tacit pana la intrarea in vigoare a Legii 288 / 2010 isi vor produce efectele le in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu excepția cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealaltă parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a Legii 288 / 2010.
In plus, prin angajamentul de plata inregistrat de O. M. sub nr.1857/06.07.2011 la sediul Sucursalei Volksbank Caracal aceasta si-a asumat obligația de a achita debitul restant, dobânda restanta dar si comisionul de administrare in suma la acea data de 1198. 49 CHF.
Intruct reclamanții nu si-au respectat obligațiile asumate prin contract, convenția de credit a fost declarata scadenta si s-a întocmit dosarul de executare silita nr.1516/0/2012 al BEJ Moraru Claudiu, pentru suma de 241864,04 lei reprezentând debit si 10227,91 lei cheltuieli de executare. Creeanta nu a fost contestat de reclamanți, in dosarul de executare silita.
Pe de altă parte, pârâta, în temeiul art.196 alin.l C.p.c. solicita instanței de judecata sa constate nulitatea capetelor II si III de cerere privind restituirea sumei de 10.000 CHF reprezentând comision de risc si administrare si a sumei de 5000 lei reprezentând daune morale.
În acest sens arată că cele doua capete de cerere nu sunt motivate in fapt si in drept iar acest lucru atrage nulitatea cererii de chemare in judecata conform dispozițiilor art.196 alin.l c.p.c.
Art.196 alin,( 1) NCPC sancționează expres - cu nulitatea acelei cereri care nu cuprinde numele ori denumirea părții, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții ori a reprezentantului acesteia, iar partea finală a acestui text trimite direct la art. 200 NCPC.
Înseamnă aceasta că legiuitorul a voit să permită judecătorului să anuleze cererea în cazul lipsurilor la care se referă art. 196 alin.(l)
Reclamanții nu prezintă, în concret, modul de calcul privind comisionul de risc/administrare.
Cererea de chemare in judecata este nula fiind formulata cu încălcarea dispozițiilor art.194 alin. 1, lit.c) teza I c.pr.civ.- potrivit căruia cererea de chemare în judecată trebuie sa cuprindă modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.
Prin cererea de chemare in judecata nu se face dovada caracterului cert, lichid si exigibil al acestei sume solicitate.
Totodată, reclamanții nu au făcut dovada cu înscrisuri a achitării efective către bancă, a acestei sume de bani, pentru ca. la rândul ei, instanța sa poată verifica dacă aceste sume au fost efectiv încasate de Bancă, pentru a putea dispune restituirea lor.
Neindicarea valorii obiectului cererii de chemare în judecată atunci când natura litigiului este una evaluabilă în bani, reprezintă la rândul său un motiv de nulitate expresa a cererii de chemare în judecată, având în vedere dispozițiile art.194 c.p.c raportat la art.200 pct.3 din codul de procedura civilă.
În sfârșit, banca susține că în ceea ce privește comisionul de risc că acesta nu reprezintă o garanție suplimentară ci un cost al creditului.
Astfel, din corpul Legii 193/2000 lipsește transpunerea art.4 a Directivei 93/13/CEE care prevede ca in aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale se tine seama de natura bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului, de toate circumstanțele care privesc încheierea sa si, de asemenea, de toate celelalte clauze ale contractului sau ale altui contract de care acesta depinde. Prin urmare, in materia clauzelor abuzive, ceea ce se urmărește este înlăturarea dezechilibrului contractual, din perspectiva statica, surprins in secvența de timp a încheierii sale si a împrejurărilor care îi preced. Pe de alta parte, o clauza poate fi declarata abuziva in caz de disproporție considerabila si nejustificata intre drepturile si obligațiile pârtilor. Contractul dezechilibrat care reclama intervenția justiției este acela căruia ii lipsește utilitatea sociala si personala.
Directiva 93/13/CEE a Consiliului a exclus din spațiul de incidența a legii clauzele care privesc "adecvarea intre pret si remunerație, pe de o parte si serviciile sau bunurile de furnizat in contraprestatie, pe de alta parte, adică a exclus leziunea.
Legea 193/2000 a introdus in ordinea juridica principiul echilibrului contractual si leziunea ca temei al ineficientei contractelor. In viziunea acesteia, absenta echivalentei prestațiilor nu este sinonima cu absenta echilibrului contractual. In sprijinul art.4 par.l din Directiva 93/13/CEE, sancțiunile legale intervin numai daca dezechilibrul este semnificativ, la nivelul întregului
contract, capabil sa afecteze insasi utilitatea acestuia (a se vedea sentința nr.241/12.06.2012 pronunțata de Tribunalul Dolj).
In speța, reclamanții au incheiat cu banca contractul de credit in discuție in data de 22.11.2007, inainte de criza economica si a investit instanța cu cererea in constatarea ca abuziva a unora din clauze in 2013. in tot acest timp reclamanții neavand a se plânge ca respectivele clauze sunt abuzive si creează un dezechilibru semnificativ , asa incat contractul insusi sa fie lipsit de utilitate in ceea ce îi privește.
Analiza drepturilor si a obligațiilor reciproce ale pârtilor la data formarii contractului nu reliefează existenta unor disproporții considerabile si nejustificate care sa-1 faca lipsit de interes pentru reclamanți. Dimpotrivă, reclamanții au preferat banca in considerarea condițiilor avantajoase de creditare .
Împrejurarea ca reclamanții achita in condițiile prezente o suma mai mare ca rata de credit nu înseamnă ca a existat un dezechilibru semnificativ intre pârtiei contractante, ci doar o lipsa de echivalenta intre prestații care a fost stipulata in clauzele contractuale.
In speța nu s-a probat ca vreuna din clauzele in discuție ar fi fost inserata cu rea credința de către banca, cu atat mai puțin ca determina caracterul nevalabil al cauzei actului juridic si implicit compromite echilibrul acestuia.
Asa cum rezultă din însăși cererea formulată reclamantul a solicitat ANULAREA clauzelor din convenția de creditare, motivat de faptul că acestea nu ar fi fost negociate, si ca banca ar fi impus aceste costuri la data semnării convenției de creditare, contractul semnat fiind unul preformulat.
Reclamanții nu au arătat în ce constă caracterul abuziv al acestor clauze, care este dezechilibrul semnificativ dintre drepturile si obligațiile părților si în ce mod a fost încălcată credință, la data semnării convenției de creditare.
Se solicită anularea clauzei contractuale stipulată la. 5 Ut.a) din convenția de creditare iar temeiul de drept invocat de către reclamant este Legea nr. 193/2000:
Riscul bancar este o noțiune inerentă activității de creditare care are la rândul său sorginte economică și se transpune în variate tehnici juridice, precum împrumutul, descoperitul de cont, scont, acceptare, aval, garanție autonomă, cauțiune. Prin intermediul creditului, băncile își realizează funcția esențială de creație monetară, ce presupune emiterea unei cantități de monedă de cont a băncii care acordă creditul.
Astfel, noțiunii de risc bancar i s-au rezervat varii semnificații, în funcție de diferite criterii de clasificare și pornind de la noțiunea de risc care în contextul comercial îmbracă forma unui pericol potențial asupra unei operații comerciale ce se întinde în timp, susceptibil să genereze anumite inconveniente imprevizibile pentru debitorul unei obligații comerciale.
Prin dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele Băncii naționale Române ( BNR) nr. 17 din 18 decembrie 2003), riscul de credit ca principal risc bancar este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia.
Totodată menționează ca exista si alte categorii de risc pe care o banca trebuie sa le ia în calcul (riscul de tara, riscul produsului, riscul persoanei contractante a creditului, riscul devalorizării garanțiilor sau a altor piețe cu implicare directa asupra costurilor de creditare).
Condițiile cumulative pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret de la caz la caz de către judecător ca fiind abuzivă:
a) să nu fi fost negociată,
b) să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului;
c) să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului.
Clauza cuprinsă în contractul de credit încheiat intre bancă și reclamanți reglementând perceperea comisionului de risc nu îndeplinește nici una dintre cele 3 condiții cumulative.
Instanța nu poate analiza această clauză de cost fiind aplicabile dispoz.art. 4 al.6 din lege, așa Cuma statuat ICCJ prin Decizia nr. 4685/27.11.2012.
În drept invocă dispoz.art.205 și urm.- C.p.c. art. 194, 196,200 C.p.c.969 V.c.civ. dispoz.art. 4 al.6 din lg.193/2000, principiul aplicabilității directe a Directivei 93/13 /CEE, art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, Lg.19272006, modificată prin lg.11572012.
La data de 28.03.2014 reclamanții O. M. și O. V. au formulat răspuns la întâmpinare solicitând instanței ca în situația nedepunerii în termen a întâmpinării să constate decăzută intimata din dreptul de a invoca excepții și propune probe iar în situația depunerii în termen a întâmpinării a solicitat respingerea excepțiilor, iar pe fond își mențin solicitarea de admitere a cererii :
Referitor la respingerea excepțiilor arată că inadmisibilitatea pentru lipsa medierii și procedurii prealabile a informării este neîntemeiată deoarece această procedură prealabilă a informării privind avantajele medierii a fost parcursă.
Astfel, au anexat la cerere și mai depune o dată procesul verbal al ședinței de informare privind avantajele medierii din 05.02.2014, ședință la care intimata a fost invitată prin fax conform Invitației și Confirmării acesteia pe care le anexează. Mai mult decât atât după primirea invitației, intimata le-a solicitat mai multe relații privind obiectul ședinței de informare, relații comunicate de noi tot prin fax, iar în data de 05.02.2014, intimata i-a înștiințat că nu se prezintă la ședința de informare, motiv pentru care au procedat la chemarea în judecată (anexează înscrisurile doveditoare).
Reclamanții apreciază ca fiind neîntemeiată și excepția lipsei de obiect a acțiunii și solicită să fie respinsă , deoarece susținerile intimatei nu au relevanță, faptul că, s-a modificat convenția de credit din 2007 nu înseamnă că cererea lor de constatare a caracterului abuziv a clauzei privind comisionul de risc și de restituire a acestuia împiedică instanța să analizeze respectivele aspecte, modificarea unui act nu înseamnă că cel anterior nu a existat și nu a produs efecte niciodată
De altfel, soluțiile din practica instanțelor judecătorești sunt tot în sensul respingerii acestor excepții.
Pe de altă parte, având în vedere că în cererea de chemare în judecată au solicitat restituirea și comisionului de administrare, iar intimata face vorbire de un act adițional din 2010, în urma căruia comisionul de risc s-a transformat în comision de administrare facem, în termen legal (până la primul termen de judecată) , înțelege să solicite instanței, să constate caracterul abuziv și al clauzei din Actul Adițional art. 3 lit. a privind comisionul de administrare cu eliminarea sa din act și obligarea intimatei la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare până la punerea în executare a hotărârii definitive.
Motivele pentru care au această solicitare constau în aceea că, actul adițional despre care se face vorbire (nici măcar nu s-a anexat și comunicat cu întâmpinarea ) nu este negociat, este tot un act tipizat, contractul cuprinzând clauze prestabilite care le-au fost impuse reclamanților care prin cuantumul comisionului de administrare creează un dezechilibru fiind de aproape 10% din totalul intimatei (conform graficului de rambursare totalul este de 111.071,53 CHF).
Cu privire la excepția nulității de chemare în judecată reclamanții solicită de asemenea respingerea acesteia, deoarece solicitările lor privind obligarea la plata sumei de 10.000 CHF încasată abuziv cu titlu de comision de risc și comision de administrare și a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale sunt motivate atât în fapt în considerente cât și în drept prin invocarea dispozițiilor legii 193/2000, OUG 50/2010, însă cum legea le permite ca până la primul termen de judecată să precizeze, să modifice acțiunea precizează că înțeleg să invoce în concret disp. art. 1,4,6,13,14 legea 193/2000, art. 35,36 OUG 50/2010, art. 992,948,966,1092 C.civ.
Referitor Ia modul de calcul au precizat că au avut în vedere graficul de rambursare și aspectul că s-a efectuat executarea silită, însă pentru o justă stabilire au solicitat încuviințarea efectuării în cauză a unei expertize contabile, întrucât după executare, intimata a refuzat să ne întocmească la zi cu plata celor 2 tipuri de comisioane.
Totuși pentru ca părțile și instanța să își formeze o părere față de modul de calcul precizează că au calculat suma de restituit raportându-se la suma totală de plată către bancă în conformitate cu graficul de rambursare respectiv 111.071,53 CHF căreia îi corespunde un comision de risc în cuantum de 15515,06 CHF conform aceluiași grafic anexat de ei la cererea de chemare în judecată și scăzând suma achitată până la data executării silite dar și prin efectuarea executării silite apreciază că s-a achitat din debit circa 70.000 CHF căreia ti corespunde un cuantum de 10.000 CHF comision de administrare și de risc (toate acestea la un curs mediu de 3 lei /CHF).
Pe fond, înțelege să-și mențină solicitarea de admitere a cererii astfel cum a fost formulată, se opun probei cu interogatoriu apreciind că nu este relevantă și concludentă rezultă nici utilă soluționării cauzei (aspect statuat și de practica judecătorească în astfel de spețe) având în vedere atât considerentele din acțiunea lor cât și faptul că susținerile intimatei nu sunt întemeiate (nici cele cu privire la refinanțare - nu au nici un credit contractat la PIRAEUS BANK, iar celelalte au fost tot impuse de bancă, tipizate, fără negociere fiind constrânși de împrejurări) ele fiind infirmate în mod constant de către Instanțele Naționale prin soluțiile pronunțate în astfel de spețe, raportat la legislația în vigoare atât națională cât și comunitară.
Tot în susținerea solicitărilor lor de admitere a cererii lor de chemare în judecată mai arătăm că, intimata recunoaște implicit caracterul abuziv al comisionului de risc atunci când prin act adițional îi schimbă denumirea în comision de administrare, iar pe de altă parte în condițiile în care intimata acceptă că noul comision de administrare (introdus prin act adițional fără număr de înregistrare, necomunicat, neacceptat, fără negociere - art 35 al. 1 lit.b OUG 50/2010 interzice introducerea de noi comisioane - iar potrivit art. 95 art. 4 OUG 50/2010 clauzele ce contravin OUG amintite sunt nule de drept) așadar în acest context al acceptării, că noul comision de administrare este vechiul comision de risc, fiindu-i schimbată denumirea, toate aspectele menționate în considerentele din cererea principală privind comisionul de risc sunt aplicabile pentru aceleași rațiuni și comisionului de administrare credit, el fiind perceput de bancă tot pentru administrarea creditului din perspectiva riscurilor asumate, efectele asupra consumatorului fiind aceleași.
De asemenea, nici susținerea intimatei că respectivele comisioane ar fi parte din prețul contractului nu pot fi primite, neprezentându-se vreodată o contraprestație a produsului bancar oferit ci doar cel mult, un cost în plus perceput de banca, anticipat și fără obligația restituirii la expirarea contractului, pentru riscuri deja asigurate prin aducerea de către consumator a altor garanții și fără ca acesta din urmă la rândul său să beneficieze de o prestate corespunzătoare din partea unității bancare, clauza privind comisionul de risc sau de administrare credit păstrându-și caracterul abuziv, cu atât mai mult cu cât și suma percepută de banca creditoare cu acest titlu este una apreciabilă în raport de suma împrumutată și poate fi supusă executării silite în aceleași condiții și în temeiul aceluiași titlu executoriu.
Legea nr. 193/2000 modificată este aplicabilă indiferent de alte reglementări adoptate ulterior atâta vreme cât sunt incidente situațiile speciale prevăzute de acest act normativ, în condițiile în care prin OUG 50/2010, așa cum a fost aprobată prin legea 288/2010, contractele de credit pentru consumatori nu au fost exceptate.
Susținerile intimatei în sensul că, reclamanta O. M. ar fi semnat un angajament de plată în 2011 din care rezultă că era de acord să achite comisionul de administrare restant nu pot duce automat la concluzia că actul adițional a fost negociat.
Pentru aceste considerente solicită respingerea excepțiilor și pe fond admiterea cererii lor de chemare în judecată.
Referitor la solicitarea lor din acțiunea principală arătă că insistă în cererea de a pune intimatei în vedere să atașeze la dosar o situație la zi referitoare la plata comisionului de risc și administrare pentru o justă soluționare a cauzei.
Depune răspunsul în 2 ex. însoțit de copii certificate conform cu originalul de pe invitație, confirmare trimitere, scrisoare solicitare relații intimată, înștiințare din partea intimatei de neprezentare la ședința de informare.
La 14.05.2014 SC V. R. SA a comunicat instanței că în perioada 20.12.2007 - 05.08.2010 reclamanții au achitat suma de 2717,66 CHF cu titlul de comision de risc iar în perioada 30.08.2010 - 01.04.2011 reclamanții au achitat suma de 702,24 CHF cu titlul de comision de administrare.
De asemenea pârâta a atașat confirmarea de primire a reclamanților a actului adițional nr.2/30.08.2010 la Convenția de credit și actul adițional respectiv.
Au fost luate interogatorii la solicitarea pârâtei celor doi pârâți la termenul de judecată din 14.05.2014.
Reclamanții au solicitat să se depună al dosar in original de către pârâtă recipisa prin care a fost transmis actul adițional la convenția de credit recomandata nr.449319 precum și factura și chitanța motivat de faptul că reclamanții contestă semnătura și faptul că li s-a comunicat acest act adițional și au solicitat efectuarea unei expertize contabile.
Având în vedere că reclamanții au contestat semnăturile de pe actul adițional potrivit art.302 N.c.p.civ. instanța a procedat la verificarea semnăturii de pe actul adițional respectiv prin compararea cu semnătura de pe alte acte prezentate la termenul de judecată din 25.05.2014 și a apreciat că nu se poate pronunța asupra acestui aspect , aspect cu care a fost de acord și apărătorul pârâților.
Acesta a solicitat instanței să încuviințeze să înainteze o adresă către oficiul poștal Caracal nr. 1 pentru a comunica o copie de pe borderou, registrul sau tabelul in care s-a consemnat data și semnătura de primire a actului adițional la Contractul de credit nr.0121893/22.11.2007 întocmit cu ocazia comunicării .
Oficiul poștal cu adresa nr.1060/1.07.2014 a făcut cunoscut că nu poate înainta copia actelor solicitate deoarece conform normelor de păstrare și arhivare a documentelor de poștă este de 2 ani și acest termen este depășit în cauză.
La termenul din 10 sept.2014 instanța a pus in discuția părților efectuarea unei expertize grafologice de către INEC prin care să se stabilească dacă semnătura de pe confirmarea de primire aparține unuia dintre cei doi reclamanți dar aceștia nu au fost de acord cu efectuarea acestei expertize deoarece nu au disponibilități financiare.
La data de 28 mai 2014 reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că solicită să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art.5 lit.a din Convenția de Credit nr.0121893/22.11.2007 privitor la comisionul de risc și al clauzei prevăzută al art. 3 din Actul adițional nr.2/20.08.2010 la această convenție de credit, privitor la transformarea comisionului de risc în comision de administrate și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a acestor clauze, să se dispună restituirea către ei de către pârâtă a sumelor plătite în baza acestor clauze, cu titlul de comision de risc/administrare respectiva sumei de 3419,87 ( 2717,66 + 702,21) CHF , să fie obligată pârâta la daune morale in cuantum de 5000 lei și la cheltuieli de judecată, să se ia act că renunță la administrarea probei cu expertiza contabilă încuviințată în cauză.
Cu privire la excepțiile ridicate de către pârâtă instanța prin încheierea din 16 aprilie 2014 le-a respins .
Astfel, în ceea ce privește exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa indeplinirii procedurii de informare privind avantajele medierii, prevazuta de art. 2 din lg. Nr. 192/2006, a constatat că , avand in vedere ca reclamantii au atasat la dosar, chiar la data inregistrarii cauzei, proces-verbal incheiat la data de 05.02.2014, care face dovada indeplinirii acestei proceduri, excepția este neîntemeiată.
Exceptia inadmisibilitatii actiunii, , avand ca temei dispozitiile art. 4 al. 6 din Lg.nr. 193/2000, este de asemenea neîntemeiată deoarece aceste prevederi legale nu interzic partilor contractante, din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori, sa solicite instantelor judecatoresti sa constate caracterul abuziv al clauzelor abuzive decat in cazurile expres si limitativ prevazute si de prevederile legale mentionate si anume numai in cazul clauzelor referitoare la definirea obiectului principal al contractului, calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata sau cele referitoare la produsele si serviciile oferite in schimb si numai in masura in care aceste clauze nu sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
Ca atare, legea nu interzice punerea in discutie a altor aspecte legate chiar de clauzele mentionate, altele decat cele referitoare la definirea obiectului contractului, obiect care consta in actiunile sau inactiunile la care sunt indreptatile partile ori la care sunt tinute sa le respecte sau la raportul dintre pret si serviciile furnizate.
Ori, in speta, nu se pun in discutie asemenea clauze ce privesc aspectele mentionate de pârâtă, ci faptul ca nu au fost negociate cu tertii clauza prevazuta la art. 5 lit. a din contractul de credit nr. 0121893/22.11.2007 si clauza prev.in art. 3 lit. a din actul aditional la acest contract si pentru ca s-a creat un dezechilibru semnificativ in ceea ce priveste comisionul de risc si de administrare.
Exceptia lipsei de obiect a actiunii, instanta a respins-o de asemenea, pentru ca reclamantii solicita instantei sa constate caracterul abuziv a doua clauze si anume, cea prevazuta in art. 5 lit. a din contractul de credit nr. 0121893/22.11.2007 si cea prevazuta in art. 3 lit. a din actul aditional la acest contract, privind comisioanele de risc si de administrare si restituirea sumelor incasate de rata cu acest titlu. Ori, in cererea de chemare in judecata, obiectul il reprezinta pretentia concreta a reclamantului. In cauza, lipsa obiectului ar presupune ca partea si-a executat obligatia pe care reclamantii sustin ca le revine, ceea ce nici pârâta nu sustine.
Pe de altă parte , exceptia nulitatii capetelor II si III, a fost respinsa deoarece si in cazul acestor capete de cerere reclamantii au respectat prevederile art. 194-196 NCPC, precizand natura pretentiilor ( restituirea comisioanelor pentru ca au fost incasate abuziv), daune morale, precum si valoarea pretentiilor 10000 CHF, respectiv 5000 lei.
Pe fond , instanța constată că acțiunea precizată a reclamanților este întemeiată în parte.
Astfel, instanța reține că între reclamanții O. M. și O. V. și pârâta S.C. V. R. S.A. București, prin Sucursala Caracal, s-a încheiat convenția de credit nr. 0121893/22.11.2007 prin care aceștia au primit un credit de 58340 CHF pe o perioada de utilizare de 300 luni de la data încheierii convenției .
Potrivit art. 5 litera a) din convenția de credit menționata mai sus, banca a perceput un comision de risc de 0,15% , la soldul creditului,plătibil lunar in zile de scadenta pe toata perioada de derulare a conventiei.
Convenția de credit nr. 0121893/22.11.2007 reprezintă contract de credit bancar, ale cărui clauze intră sub incidența Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, întrucât pârâta S.C. V. R. S.A. are calitatea de comerciant, iar reclamanții , în calitate de împrumutați, au calitatea de consumatori.
Într-adevăr conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene a reușit să contureze definiția consumatorului ca fiind acea parte vulnerabilă din punct de vedere economic și mai puțin experimentată în materie juridică și a statuat că cel care acționează în calitate profesională, nu poate fi considerat consumator ( CJCE 19.01.1993 cauza C.89/91 Shearson).
Dispozițiile Legii nr. 193/2000 menționate mai sus transpun prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, legiuitorul european și cel național dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula , în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.
O asemenea intervenție a instanței nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractului consacrat în art. 969 al.1 C.civ./1864, aplicabil în cauză în raport de dispozițiile art.6 al.2 N.c.civ. și art.3 din Lg.71/2011 și ținând seama de data încheierii Convenției de credit între părți întrucât libertatea contractuală nu este una absolută sau discreționară de a contracta.
Un contract are putere de lege între părțile contractante pentru că este prezumat a fi dominat de bună credință și utilitate pentru ambele părți, forța juridică deplină fiind recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu ordinea publică și bunele moravuri .
Într-adevăr, potrivit art. 5 C.civ./1864. nu se poate deroga prin convenție sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri
De aceea, conform dispozițiilor art. 1, alin. 1 din Legea nr. 193/2000 "orice contract încheiat între comercianți și consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate";, dându-se în acest fel posibilitatea atât părților dar și instanței de a verifica și constata legalitatea fiecărei clauze .
Asigurarea respectării acestui principiu o asigură prevederile alineatului 3 din același articol, potrivit cărora"; se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii";.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";.
Pârâta S.C. V. R. S.A, nu a făcut dovada negocierii directe cu împrumutații, a clauzei prevăzute la art. 5 litera a) din Condițiile speciale ale convenției de credit și art.3 .5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr. 0121893/22.11.2007.
De asemenea parata nu a reușit sa dovedească faptul ca perceperea comisionului de risc este justificata din moment ce le-a impus reclamanților condițiile de creditare și anume plafonul maxim de 75% din valoarea bunului ipotecat, banca alocându-și o marjă de risc de 25% și obligarea acestora la incheierea unui contract de asigurare de risc total cu o companie de asigurări agreată chiar de bancă, cesionarea a poliței de asigurare in favoarea băncii pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției.
În ceea ce privește acest comision de risc, instanța constată că intră sub incidența prevederilor Legii nr.193/2000, întrucât motivația perceperii acestui comision nu este detaliată nici în condițiile generale, dar nici în condițiile speciale ale convenției, astfel că nu numai reclamanții, la momentul încheierii convenției, însă nici instanța nu poate aprecia asupra legalității perceperii acestui comision.
Pe de altă parte, această clauză este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și anume în detrimentul consumatorilor având în vedere perioada pentru care se achită și cuantumul comisionului .
Această concluzie se impune , având în vedere că și în situația ipotetică ca reclamanții să nu mai plătească rate creditului, care poate surveni la un moment dat în cursul executării, până la acel moment banca a încasat sume de bani, recuperându-și astfel o parte a creditului acordat și obținând profitul scontat și se impune astfel doar recuperarea diferenței rămasă neachitată.
În această situație, cu atât mai mult, garanțiile puse la dispoziție de către reclamanți, în calitate de consumatori ar acoperi această diferență.
Într-adevăr, conform dispozițiilor art.1 alin.1 din Legea nr.193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, iar în alin.2 al aceluiași articol se prevede că, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
Totodată, potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, ,, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";.
De reținut este și faptul că, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța urmează să admită acțiunea ,precizată cu privire la clauza de la art. 5 pct.1.lit. a din Convenției de credit bancar nr. 0121893/22.11.2007 anterior modificării prin actul adițional nr.2/20.08.2010, și să constate ca fiind o clauză abuzivă, în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, considerent pentru care va constata nulitatea acestei.
Având in vedere efectele juridice ale nulității acestei clauze care -și găsesc aplicarea de la data încheierii convenției de credit, instanța constată că reclamanții au plătit pe perioada 20.12.2007 - 05.08.2010 suma de 2717,66 CHF necuvenit pârâtei.
Ori, potrivit art. 1092 C.civ. orice plată presupune o datorie iar ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii.
Pentru aceste considerente instanța urmează să oblige pârâta să le restituie reclamanților suma de 2717,66 CHF, reactualizată în lei la data plății.
În ceea ce privește capătul de cerere privind caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 3 din actul adițional nr.2/20.08.2010 la Convenția de credit nr.0121893/22.11.2007 și constatarea nulității acestei clauze, instanța constată că este neîntemeiat.
Astfel, așa cum s-a menționat pârâta a atașat al dosar recipisa de confirmare a primirii a actului adițional și prin mijlocul procedural al verificării semnăturii de pe această recipisă nu s-a putut constata că semnătura de primire a pârâtei nu-i aparține acesteia.
Pe de altă parte, instanța constată că nu s-a putut dovedi în mod cert că această semnătură nu-i aparține reclamantei pentru că s-a renunțat la administrarea probei cu expertiză grafologică de către reclamanți și de aceea culpa le aparține acestora.
Prin urmare, instanța constată că în actul adițional clauza prin care s-a prevăzut un comision de administrare de 0,15% nu a fost contestată de către reclamanți și ca atare nu are caracter abuziv, având în vedere că reclamanții nu au administrat probe din care să rezulte că pârâta i-a determinat fie prin folosirea de manoperă dolozivă , fie prin violență fizică sau psihică care să fi afectat libertatea de voință a acestora și care ar fi constituit cauze d e viciere a consimțământului lor la încheierea actului adițional și ar fi atras anularea actului juridic respectiv în condițiile art. 953 și urm.C.civ./1864.
De asemenea, nu a fost dovedită nici cauza ilicită urmărită de către pârâtă la data încheierii acestui act adițional, pentru a trage nulitate absolută a clauzei inserată la art.3 din actul adițional privitor la comisionul de administrare.
Pentru aceste considerente, instanța urmează să respingă acest capăt de cerere și pe cale de consecință și capătul de cerere privind restituirea comisionului de administrare in sumă de 702,24 CHF pe care le-au achitat băncile pe perioada 30.08.2010 - 01.04.2011.
Instanța constată că este neîntemeiat și capătul de cerere prin care reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei deoarece din probele administrate de aceștia nu rezultă prejudiciul moral pe care l-au suferit ca urmare a inserării în convenția de credit a clauzei privind comisionul de risc și de administrare.
Este evident că încheierea unei convenții de credit presupune o stare psihică tensionată atât la încheierea convenției cât și pe parcursul derulării ei dar acest risc și-l asumă atât banca cât și clientul iar urmărirea eficientizării interesului de către fiecare parte nu reprezintă o cauză care să atragă răspunderea delictuală sau contractuală a părților.
Postat 28.11.2014
| ← ACŢIUNE ÎN CONSTATARE | Plangere contraventionala. Jurisprudență Amenzi → |
|---|
