PRETENTII. Jurisprudență Plăţi
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 117 din data de 02.02.2015
Prin decizia civilă nr. 117/02.02.2015, tribunalul a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant DP PFA și a respins, ca neîntemeiată și cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei TM sub nr. 290/329/2014 din data de 18 februarie 2014 și precizată la 30 mai 2014, DP - PFA, a chemat în judecată pe pârâta S.C. I S.R.L., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța pârâta să fie obligată să-i restituie suma de 3200 lei reprezentând contravaloarea a 64 bonuri de benzină în valoare de 50 lei fiecare, pe care a fost nevoit să o cumpere de la PECO în perioada 1.06.2012 - 31.07.2013. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat, în esență că la data de 27 octombrie 2011 a încheiat cu pârâta un contract de prestări servicii, aceasta în calitate de beneficiar, iar el în calitate de prestator, fiind persoană fizică autorizată pentru a superviza lucrările de construcții montaj la lucrarea ";reabilitarea și extinderea sistemelor de alimentări cu apă și canalizare"; în municipiul TM. Pentru că lucrarea presupunea deplasare pe un spațiu extins, respectiv municipiul TM și a celor două cartiere, O și M, i s-a dat în folosință un autoturism marca Dacia și un număr de 8 bonuri de combustibil în valoare de 50 lei/bucată, în fiecare lună, pentru a-și desfășura activitatea.
A precizat reclamantul că începând cu luna iunie 2012 a început să i se dea lunar din ce în ce mai puține bonuri de combustibil, așa încât, începând cu luna iunie 2012 nu i s-au dat 3 bonuri, pentru lunile 2012 - ianuarie 2013 nu i s-au dat 5 bonuri, iar pentru lunile februarie 2013 - iulie 2013 nu i s-au dat tot 5 bonuri, în total 64 de bonuri de combustibil, fiind nevoit să cumpere combustibil din banii proprii cu gândul că pârâta o să-i restituie banii mai târziu.
La data de 31 iulie 2013 reclamantul s-a deplasat la București unde i s-a răspuns că bonurile de combustibil au fost trimise la TM.
A mai menționat reclamantul că pentru mașina și bonurile de combustibil nu s-a încheiat nici un proces verbal, baza convenției fiind încrederea.
La data de 1 septembrie 2014, referitor la autoturismul Dacia cu nr. de înmatriculare --------, reclamantul a precizat că mașina i-a fost ridicată de la domiciliu în urma pronunțării unei ordonanțe președințiale de către Judecătoria A.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar copii xerox de pe bonurile de combustibil la care a făcut referire în acțiune și a solicitat audierea martorilor DP, OP, AM și LG.
În cauză, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei TM, invocând disp.art.107 alin.1 Cod procedură civilă și considerând că în cauză este competentă să soluționeze acțiunea civilă Judecătoria S 6 B unde ea are sediul, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive motivând că autoturismul pe care reclamantul îl menționează în cererea de chemare în judecată nu se află în proprietatea pârâtei, între pârâtă și reclamant nu a existat vreun contract care să prevadă decontarea cheltuielilor de deplasare. Totodată a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
A motivat în fapt pârâta că la data de 24.08.2009 societatea SC FE SRL, în calitate de lider al asocierii formată din SC FE SRL - SC I SRL și FW and TG semnat contractul de servicii nr. 5334/24.08.2009 încheiat cu SC AS SA în calitate de autoritate contractantă, obiectul contractului constând în servicii de Asistență Tehnică Pentru Supervizarea Lucrărilor ";Reabilitarea și Extinderea Sistemelor de Alimentare cu Apă și Canalizare în județul T"; proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile.
Pe parcursul derulării contractului SC FE SRL a colaborat cu diriginți de șantier printre care și reclamantul, acesta beneficiind din partea Antreprenorului contractului de lucrări pentru care se efectua supervizarea (SC TD SA) de utilizarea unui autoturism marca Logan, culoare albă cu nr. de înmatriculare --------------, pe care cu rea credință l-a sustras, utilizând cheia de rezervă, astfel încât nu se poate vorbi de un drept de retenție deoarece acesta nu poate fi exercitat dacă deținerea bunului provine dintr-o faptă ilicită, este abuzivă ori nelegală.
A mai precizat pârâta că, cheltuielile de transport se decontează pe bază de documente justificative, adică ordine de deplasare, foi de parcurs, acte pe care reclamantul nu le-a prezentat pârâtei, neavând un contract încheiat în acest sens. A solicitat în consecință respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă și neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării a depus la dosar, cu mențiunea conform cu originalul, solicitare recuperare bunuri sustrase din data de 27.02.2014, contract de prestări servicii nr. 055/a/27.10.2011 încheiat între pârâtă și reclamant și a solicitat prin întâmpinare și proba cu martorul GL.
Prin sentința civilă nr. 529/18.09.2014, Judecătoria TM a Iuat act că pârâta, prin apărător, a renunțat la invocarea excepției lipsei necompetenței teritoriale a instanței și la invocarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
A respins acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamantul DP - PFA pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.
În baza art.451 alin.2 Noul Cod de procedură civilă a redus cuantumul cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat stabilit de S.C.A. B & A pentru pârâtă de la suma de 7.562,02 lei la suma de 4500 lei.
A admis în parte cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de pârâtă și în consecință a obligat pe reclamant să plătească pârâtei suma de 4500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că este competentă a soluționa cauza în baza disp.art.113 alin.1 pct.7 Cod procedură civilă, competență dovedită cu depozițiile martorilor audiați în cauză.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, instanța a reținut că pentru a justifica în orice speță calitatea procesuală este necesară existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului afirmat(calitatea procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății(calitatea procesuală pasivă).
Din probele administrate instanța de fond a reținut că între reclamant și pârâtă s-a încheiat un contract de prestări servicii nr. 055/a/27.10.2011, reclamantul în calitate de prestator și pârâta în calitate de beneficiar, obiectul contractului constituindu-l reglementarea raporturilor juridice care apar între părțile contractante în legătură cu proiectul Asistență Tehnică pentru Supervizarea Lucrărilor ";Reabilitarea și Extinderea Sistemelor de Alimentare cu Apă și Canalizare în județul T";.
Contractul nu conține nici o clauză din care să rezulte regimul juridic al vreunui autoturism dat în folosință reclamantului sau o clauză cu referire la bonuri pentru combustibil, aspect recunoscut și de reclamant care arată că nu există mențiuni în contract cu referire la autoturism și bonurile pentru combustibil, acesta precizând că ";totul a mers pe încredere reciprocă";.
Din depozițiile martorilor DP, LG și GL, instanța a reținut că pentru a se facilita deplasarea diriginților de șantier aceștia au beneficiat de folosința unor autoturisme; reclamantului și martorului DP au primit câte o mașină marca Dacia Logan, fără nici o altă facilitate
Contractul având ca beneficiar pe AS A și în baza căruia s-au desfășurat lucrările de reabilitare și extindere a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul TM a fost încheiat între un consorțiu de firme, având la bază fonduri europene.
În executarea contractului a fost implicat un număr de circa 8 constructori printre care și SC T din Z, județul T care a acordat ca și ceilalți constructori facilități. Așa cum a arătat martorul GL, inginer rezident în cadrul contractului mai sus menționat, SC TZ nu a dat bonuri de benzină și nici nu s-a încheiat vreun act prin care să se stabilească faptul că se dă inginerilor câte o mașină în folosință, la bază fiind încrederea. Nici în privința bonurilor de benzină nu s-a încheiat nimic. Firma F din România a găsit de cuviință să acorde facilități inginerilor cărora li s-au atribuit în folosință mașini, respectiv să le dea și bonuri de benzină pentru desfășurarea activității specifice fiecăruia, dispoziția luându-se de la sediul din B.
Bonurile veneau de la B la A, de acolo fiind împărțite la cei patru ingineri rezidenți printre care se număra și martorul GL, lider în cadrul Consorțiului. Acestea au fost distribuite prin intermediul inginerului LG pe zona TM. A observat și martorul că bonurile pentru combustibil se împuținează, a întrebat la firma F ce se întâmplă, dar nu i s-a dat nici un răspuns. Tot acest martor a precizat că împrejurarea că li s-au dat mașini și bonuri valorice a fost ca un ajutor, ca un bonus, iar în lipsa bonurilor valorice inginerii de pe raza municipiului TM puteau să vină pe jos la serviciu. Același martor a declarat că reclamantul obișnuia să folosească mașina și în interes personal, deplasându-se cu ea în comuna I unde locuiește și un aspect concludent relatat de martor a fost că niciodată pârâta nu a dat reclamantului mașina în folosință sau bonuri de benzină, SC T din Z fiind cea care a recuperat în prezent mașina ce i-a fost dată reclamantului, inclusiv Laptop-ul, întrucât acesta nu mai voia să o restituie.
În baza materialului probator administrat, s-a reținut că nu există o identitate între persoana pârâtei și cel despre care se pretinde că este obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății, (de altfel obligația de a oferi mașini și bonuri de benzină nu a incumbat nimănui).
În conformitate cu disp. art. 451 alin.2 Noul Cod de procedură civilă, instanța a constatat, din oficiu, că onorariul stabilit de S.C.A. B & A pentru pârâtă în sumă de 7.562,02 lei este vădit disproporționat în raport cu valoarea și complexitatea cauzei, precum și cu activitatea desfășurată de avocat care s-a prezentat la instanță la un singur termen de judecată, formulând însă mai multe note de ședință, sens în care l-a redus la suma de 4500 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul DP solicitând anularea acesteia să se rețină existența calității procesuale pasive și rejudecarea cauzei de instanța de apel.
În motivare s-a arătat că în scrisoarea nr. 6703/03.03.2014 s-a menționat că apelantul reclamant a beneficiat în calitate de diriginte de șantier de facilități.
Constructorului a pus la dispoziția firmei de consultanță SC I SRL autoturismul marca Logan cu nr. de înmatriculare ------- înmatriculată de SC TG SRL și un laptop Acer conform caietului de sarcini, încheindu-se și un proces-verbal de predare primire în care s-a specificat și cantitatea de combustibil ce va fi alocată.
Firma de consultanță - intimata din cauză a pus la dispoziția apelantului acest autoturism la data de 02.12.2011 împreună cu un număr de 8 bonuri de combustibil în valoare de 50 lei fiecare, urmând a se remite același număr de bonuri lunar, neîncheindu-se nici un proces-verbal de predare primire cu intimata.
Depozițiile martorilor audiați în cauză fac dovada naturii raporturilor dintre intimată și diriginții de șantier în sensul de a li se pune la dispoziție acestora din urmă autoturismele cu bonurile de carburant aferente pentru deplasare. Bonurile erau transmise la sfârșitul lunii la sediul din A de unde erau mai departe repartizate întocmindu-se borderouri pe care firma de consultanță le trimitea constructorului.
În drept au fost invocate disp. art. 466 alin. 1, 479 alin. 1, 2, 480 alin. 2 C. proc. civ..
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a apelului.
În motivare s-a arătat că situația de fapt a fost corect reținută de instanță raportat la materialul probator din cauză în sensul că între părțile prezentului litigiu a intervenit u contract având ca obiect asistența tehnică pentru supervizarea anumitor lucrări, în contractul încheiat nefiind inclusă nici o clauză cu privire la transmiterea folosinței vreunui autoturism și a bonurilor de carburant. Se mai arată că nici o probă administrată în cauză nu susține aserțiunile apelantului referitor la așa zisa convenție bazată pe încredere.
De asemenea, se mai arată că între părțile prezentului litigiu nu se putea încheia proces-verbal de predare primire a autoturismului, întrucât acesta era proprietatea constructorului SC TG SRL.
Unul dintre martorii audiați în cauză a precizat că mașinile și bonurile li s-au dat ca un bonus, un ajutor de către constructor și nu de către intimată.
În dovedire nu au fost invocate probe noi.
În drept au fost invocate disp. art. 205 C. proc. civ..
La data de 16.01.2015, apelanta a formula răspuns la întâmpinare solicitând să se rețină calitatea procesuală pasivă a intimatei, întrucât bunurile de care face vorbire au fost predate de intimată și nu de constructor în baza caietului de sarcini.
Apelantul învederează că a încheiat contractul cu intimata din prezenta cauză pentru a asigura asistența de specialitate. Se mai arată că în baza borderourilor de consum, se face dovada primirii tuturor bonurilor de combustibil care însă nu au fost remise apelantului și unui alt coleg al său, deși firma de consultanță avea această obligație. Se mai arată că în cauză, contractul de consultanță nu are nici o relevanță.
În dovedire nu au fost invocate probe noi.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, instanța de control apreciază apelul ca fiind neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Raportat la disp. art. 1270 C. civ., conform cărora convențiile legal făcută au putere de lege între părțile contractante, încetând sau modificându-se numai prin acordul părților sau din cauze autorizate de lege, instanța apreciază că în lipsa unei convenții criticile apelantului nu pot fi primite.
În cauză, așa cum legitim a reținut și judecătorul fondului drepturile și obligațiile părților prezentului litigiu sunt delimitate de condițiile contractului de prestări servicii nr. 055/a/27.10.2011, în cuprinsul căruia nu este inserată nici o clauză cu privire la obligativitatea intimatei de a asigura apelantului din cauză folosința unui autoturism și a bonurilor de carburant în limitele indicate de apelant. Susținerea apelantului că nu are nici o relevanță contractul de prestări servicii cu privire la determinarea obligațiilor intimatei, este lipsită de orice fundament juridic, întrucât drepturile și obligațiile de care sunt ținute cele două părți, atât în planul dreptului material, cât și al celui procesual civil rezidă exclusiv din acest contract, acesta fiind singurul act în baza căruia apelantul poate cere obligarea intimatului. Efectele contractului între părți, adică drepturile și obligațiile acestora nu pot rezulta din alte acte decât cele care s-au născut prin manifestarea liberă a consimțământului acestora.
Părțile sunt ținute conform principiului forței obligatorii a contractului numai de ceea ce au convenit prin liber acord de voință.
Existența sau nu a unui caiet de sarcini încheiat și care ar atestă drepturile și obligațiile asumate de constructor în relația sa cu intimatul din prezenta cauză nu produce nici un fel de drepturi în patrimoniul apelantului și aceasta întrucât relația contractuală dintre constructor și intimată nu naște nici un fel de drepturi în patrimoniul apelantului, în lipsa unei stipulații în acest sens.
Borderourile de care face vorbire apelantul nu fac dovada nici unei convenții în sensul afirmat de domnia sa, în condițiile în care dovada unui contract, așa cum prevăd disp. art. 1241 C. civ. se face printr-un înscris, fie sub semnătură privată, fie autentic. Chiar de s-ar fi încheiat un proces verbal de predare primire între intimată și apelant pentru acel autoturism, acesta nu poate face dovada nașterii obligației în sarcina intimatei de a asigura carburantul la un anumit nivel, atâta timp cât anterior nu a intervenit o convenție în acest sens între părți.
În cauză, cum legea nu prevede forma autentică în mod expres, acordul de voință trebuia să îmbrace forma unui înscris sub semnătură privată, depozițiile martorilor neputând face dovada convenției în condițiile interdicției impuse de art. 309 C. proc. civ.. Așa fiind dacă valoarea unui act este mai mare de 250 lei dovada acestuia nu se poate face cu martori.
Chiar dacă s-ar trece peste aceste rigori ale legii, instanța constată că nici unul dintre martorii audiați nu a atestat existența unei convenții bilaterale între intimată și apelant pentru asigurarea bonurilor de carburant în limitele invocate. Fiind o manifestare unilaterală de voință sub forma unei facilități independente de un contract, asupra acesteia se putea reveni oricând fără nici o consecință juridică pentru furnizor, fie el intimata din cauză, fie constructorul.
În lipsa unui contract încheiat cu apelantul și în baza căruia intimatul să-și fi asumat expres obligația de a-i asigura apelantului, atât folosința autoturismului, cât și bonurile de carburant într-un anumit număr, instanța nu poate reține nici o obligație în sarcina intimatului cu consecința inexistenței calității procesuale pasive a acestuia.
Dacă nu are nici un fel de obligație în planul dreptului material, contractual, acesta nu poate fi nici parte într-un litigiu, de aici decurgând lipsa de identitate a celui chemat în judecat cu cel ținut pentru o anumită obligație.
Văzând materialul probator, se constată că însuși apelantul recunoaște că în cauză nu s-a încheiat nici un contract în baza căruia acestuia să i se fi recunoscut dreptul de a beneficia de un anumit număr de bonuri de carburant. Așa fiind, intimata poate fi obligată numai la ceea ce și-a asumat prin acordul de voință liber exprimat și nu dincolo de acesta cum ar dori apelantul.
În ceea ce privește motivul de apel cu privire la nivelul cheltuielilor de judecată, și care a fost adus în atenția instanței pentru prima dat cu ocazia concluziilor asupra fondului căii de atac, instanța nu îl va reține la soluționare. Conform disp. art. 468 coroborat cu disp. art. 470 C. proc. civ., motivarea apelului trebuia făcută în termen de 30 de zile de la comunicarea sentinței atacate, adică cel mai târziu la 20.11.2014, depășirea acestui termen atrăgând sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula aceste critici astfel cum prevăd dips. art. 185 C. proc. civ..
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 C. proc, civ. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat.
Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de apelantă cu ocazia întâmpinării, față de lipsa oricărui înscris doveditor care să fie depus la dosarul cauzei înainte de închiderea dezbaterilor astfel cum prevăd rigorile disp. art. 452 C. proc. civ. s-a respins cererea, ca neîntemeiată.
| ← ORDIN DE PROTECTIE. Jurisprudență | ORDONANTA PRESEDINTIALA. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială → |
|---|
