PRETENTII. Jurisprudență Plăţi
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Hotărâre nr. 146 din data de 03.09.2014
Prin decizia civilă nr. 341/03.09.2014, tribunalul a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă GDM.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 1730 /329 (2013 din 25 octombrie 2013 la Judecătoria TM, reclamanta S.C. "OVIG"; S.A., a chemat în judecată pe pârâta GDM, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța aceasta să fie obligată la plata sumei de 21.944,24 lei, din care: suma de 17.547,89 lei(echivalentul a 4.106,98 euro) reprezintă contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă pentru prejudiciul cauzat de către asiguratul său, iar suma de 4.396,35 lei reprezintă dobânda legală calculată la data de 26.10.2010 și până la data de 24.10.2013(data formulării acțiunii), precum și în continuare dobânda legală până la plata integrală a debitului. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 6 iunie 2010 s-a produs un accident de circulație între autovehiculul cu nr. de înmatriculare TG/DG844XII și autovehiculul cu nr. de înmatriculare TG/W372VUA asigurat RCA la reclamantă condus de către KGI, culpa producerii accidentului aparținând asiguratului reclamantei, motiv pentru care reclamanta a achitat persoanei păgubite suma de 17.547,89 lei(echivalentul a 4.106,98 euro)la data de 6.10.2010.
A precizat reclamanta că polița RCA încheiată pentru autovehiculul vinovat de producerea accidentului a fost dată în gestiunea pârâtei, iar aceasta nu a vărsat prima de asigurare conform prevederilor contractuale.
A invocat decizia nr. XXIII din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și dispozițiile OG nr.13/2011, solicitând obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale aferente sumei de 4.396,35 lei de la data plăților despăgubirilor, 26.10.2010 și până la data formulării cererii de chemare în judecată și în continuare până la data achitării integrale a debitului.
Reclamanta a menționat că suma de 4.396,35 lei reprezintă dobânda legală calculată în conformitate cu rata dobânzii de referință stabilită de B.N.R., potrivit OG nr.9/2000 și OG nr.13/2011, prezentând în cererea de chemare în judecată modul de calcul al acesteia pe zile de întârziere.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
În cauză, pârâta a formulat întâmpinare în cursul procedurii prealabile prin care a solicitat respingerea acțiunii în totalitate motivând în esență că între ea și reclamantă nu au existat relații contractuale, nefiind încheiat nici un contract în acest sens, astfel încât nu există obligații pentru ea.
Pârâta a precizat că neexistând contract și pretențiile invocate sunt nefondate și aberante. Sub acest aspect a solicitat ca reclamanta să depună la dosar contractul pe care l-a invocat.
În finalul întâmpinării pârâta a invocat și două excepții și anume: excepția prescripției dreptului material având în vedere data la care s-a produs prejudiciul și anume 6.06.2010 și data la care s-a formulat cererea de chemare în judecată, considerând că s-a împlinit termenul prescripției și excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere lipsa oricăror relații contractuale între ea și reclamantă.
La întâmpinarea pârâtei, reclamanta a formulat răspuns făcând referire la disp.art.942 din Vechiul Codul civil în vigoare la data încheierii convenției și art.948 din același act normativ, reglementări față de care lipsa încheierii unui înscris nu este de natură a duce la concluzia că între părți nu a existat un contract, cu atât mai mult cu cât pârâta nu neagă faptul că a preluat în gestiune mai multe polițe de asigurare printre care și cea în temeiul căreia reclamanta a achitat despăgubirile solicitate de la pârâtă.
A mai precizat reclamanta că pârâta a avut în gestiune polița de asigurare, aceasta fiindu-i predată pentru identificarea de posibili contractanți și încheierii contractului de asigurare, în această din urmă situație pârâta urmând a încasa un comision, astfel încât apărarea sa apare ca lipsită de temei.
La termenul de judecată din 23 ianuarie 2014 instanța a pus în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei invocată de către pârâtă prin întâmpinare în cursul procedurii prealabile, excepție la care reclamanta nu a răspuns prin răspunsul la întâmpinare. Pentru soluționarea acestei excepții, instanța a pus în vedere reclamantei să facă dovada datei plății către Direcția Daune Carte Verde a sumei de 17.547,89 lei, echivalentul sumei de 4.106,98 euro și să-și exprime punctul de vedere cu privire la excepția invocată de către pârâtă și totodată să comunice acte din care să rezulte că pârâta a fost angajata sa sau agent de colaborare.
La solicitarea instanței, reclamanta a depus la dosar încă o dată declarația pârâtei dată la 19.08.2010 și declarația numitei NC, sora pârâtei, dată în aceeași zi, din care rezultă că pârâta a avut relații de colaborare cu reclamanta, desfășurând activitatea de agent de colaborare.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă, reclamanta a învederat că la data de 18.10.2010 a fost avizată asupra producerii evenimentului rutier prin adresa nr.2010/1836/0C/001/00002, iar plata despăgubirilor s-a efectuat la data de 26.10.2010 așa cum reiese din extrasul de cont anexat cererii de chemare în judecată. A precizat că la această dată reclamanta a efectuat către IA o plată în cuantum de 13.229,56 euro reprezentând contravaloarea mai multor dosare de daună, unul dintre acestea fiind și dosarul nr. .2010/1836/0C/001/00002.
A precizat totodată reclamanta că indicarea datei de 16.10.2010 în cuprinsul introductiv al cererii de chemare în judecată reprezintă o greșeală materială, data corectă fiind 26.10.2010, iar față de această dată nu s-a împlinit termenul general de prescripție.
Prin sentința civilă nr. 103 din 13 februarie 2014, Judecătoria TM, a respins ca nefondate excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive, ambele excepții invocate de către pârâtă.
A admis acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamanta S.C. "OVIG"; S.A., împotriva pârâtei GDM.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma totală de 21.944,24 lei, din care: suma de 17.547,89 lei(echivalentul a 4.106,98 euro) reprezintă contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă pentru prejudiciul cauzat de către asiguratul său, iar suma de 4.396,35 lei reprezintă dobânda legală calculată la data de 26.10.2010 și până la data de 24.10.2013(data formulării acțiunii), precum și în continuare dobânda legală până la plata integrală a debitului.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantei și suma de 1202 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit, disp.art.998 și 999 Vechiul cod civil aplicabil în speță, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Totodată, conform disp. art. 942 Vechiul Cod civil contractul este "acordul între două sau mai multe persoane, pentru a constitui sau a stinge între ele raporturi juridice";, în legislația română termenul de contract fiind echivalent cu acela de convenție.
Coroborând susținerile reclamantei cu actele depuse la dosar, instanța a constatat că pârâta, în calitate de agent de colaborare al reclamantei, a încheiat polița de asigurare nr.CA001407678 emisă la data de 30.12.2009 cu valabilitate 31.12.2009 - 30.12.2010 pentru asigurat GVP, proprietar autoturism Volkswagen Passat cu nr.de înmatriculare TG/W373VUA, (pârâta având ca agent numărul de identificare 137000472, prima de asigurare fiind în sumă de 550 lei).
În perioada valabilității acestei polițe de asigurare, pe data de 6.06.2010 în localitatea CI s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate autoturismul Volkswagen Passat cu nr.de înmatriculare TG/W373VUA, proprietatea numitului GVP, condus de numitul KGI și autoturismul Toyota Yaris cu nr.de înmatriculare TG/DG844XII proprietatea numitei BV, condus de aceasta, autoturismul condus de KGI tamponând în mod violent autoturismul condus de BV.
Prin Direcția Daune - Carte Verde a SC OVIG B, întrucât din partea Biroului Italian s-a primit un decont cu suma de 4.106,98 euro, reclamanta a achitat prejudiciul creat numitei BV - beneficiar IAB - la data de 26.10.2010 așa cum rezultă din extrasul de cont depus la dosar de către reclamantă.
Conform art.48 alin.1 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, persoanele fizice au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare.
Totodată, conform art.49 și urm. din același act normativ, asigurătorului îi revine în schimb obligația corelativă de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane prin accidente de vehicule.
În speță, reclamanta a plătit efectiv contravaloarea daunei produsă numitei BV, în baza contractului de asigurare încheiat între GVP, proprietar al autoturismului implicat în accidentul rutier(care a achitat pârâtei prima de asigurare)și reclamantă, însă pârâta nedepunând prima de asigurare în contul reclamantei a produs acesteia în mod ilicit, prin fapta sa proprie un prejudiciu, incumbându-i în consecință, obligația de a-l repara prin despăgubirea reclamantei cu suma solicitată, respectiv 17.547,89 lei la care se adaugă și dobânda legală în sumă de 4.396,35 lei.
În ceea ce privește excepția dreptului la acțiune al reclamantei invocată de către pârâtă, instanța a constatat că aceasta este nefondată întrucât de la data plății despăgubirilor, respectiv 26.10.2010 și până la data formulării acțiunii civile, respectiv 24.10.2013(ștampilă Poșta Română plic) nu s-a împlinit termenul general de prescripție de 3 ani, acțiunea fiind introdusă în termenul legal, astfel încât excepția urmează a fi respinsă ca atare.
În ceea ce privește excepția lipsei calității pasive invocată de către pârâtă prin întâmpinare, motivată de faptul că între ea și reclamantă nu au existat relații contractuale și prin urmare nu-i incumbă nici o obligație, a apreciat , de asemenea ,că este nefondată , pentru următoarele considerente:
Chiar dacă convenția între părți nu a avut un caracter solemn, respectiv o formă autentică, acordul de voință al părților a existat, convenția dintre ele fiind consensuală, simpla manifestare de voință chiar dacă nu a fost însoțită de nici un fel de formă, fiind suficientă pentru formarea valabilă a contractului, cunoscut fiind că în dreptul nostru contractele consensuale constituie regula. Dacă părțile ar fi înțeles să însoțească manifestarea de voință cu un înscris, în care ar fi consemnat-o, acestea ar fi făcut-o nu pentru a da validitate contractului, ci pentru a-și asigura un mijloc de probă privind încheierea și conținutul acesteia.
În speță, însăși pârâta în declarația dată la data de 19 august 2010 a recunoscut că este agent de colaborare al reclamantei(fila 9), recunoaștere susținută și de sora acesteia, numita NC, în declarația sa din data de 19 august 2010.
Acceptând să aibă calitatea de agent de asigurări (colaborare) chiar și în lipsa încheierii unui contract în formă scrisă, pârâta și-a exprimat acordul de voință și și-a asumat implicit obligația să depună primele încasate, respectiv contravaloarea polițelor de asigurare în contul colector al reclamantei.
De asemenea, prin întâmpinare pârâta a înțeles doar să invoce două excepții așa cum au fost mai sus precizate, dar nu a formulat nici o apărare prin care să combată susținerile pe fondul cauzei ale reclamantei cu referire la nedepunerea primei de asigurare, (aferentă poliței de asigurare, încheiată cu numitul GVP), în contul colector al reclamantei, nedovedind că acea poliță de asigurare nu ar corespunde realității.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat în consecință că pentru pârâtă operează răspunderea civilă delictuală, fiind întrunite condițiile acesteia, întrucât, în calitate de agent de asigurări(agent de colaborare) al reclamantei, pârâta a încheiat polița de asigurare nr.CA001407678 emisă la data de 30.12.2009 cu valabilitate 31.12.2009 - 30.12.2010 pentru asigurat GVP, proprietar autoturism Volkswagen Passat cu nr.de înmatriculare TG/W373VUA și nu și-a respectat obligația, în urma încheierii acestei polițe de asigurare, de a depune în contul reclamantei contravaloarea primei de asigurare.
La prejudiciul suferit în sumă 17.547,89 lei(echivalentul sumei de 4.106,98 euro) reclamanta a calculat dobânda legală în sumă de 4.396,35 lei, dobândă legală calculată în conformitate cu rata dobânzii de referință stabilită de B.N.R., potrivit OG nr.9/2000 și OG nr.13/2011, prezentând în cererea de chemare în judecată modul de calcul al acesteia pe zile de întârziere.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.998-999, art.942 Vechiul Cod civil și art.49, art.50 alin.1, art.51 alin.1 și din Legea nr.136/1995 și văzând și prevederile OG nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, instanța a admis acțiunea civilă și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma totală de 21.944,24 lei, din care: suma de 17.547,89 lei(echivalentul a 4.106,98 euro) reprezintă contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă pentru prejudiciul cauzat de către asiguratul său, iar suma de 4.396,35 lei reprezintă dobânda legală calculată la data de 26.10.2010 și până la data de 24.10.2013(data formulării acțiunii), precum și în continuare dobânda legală până la plata integrală a debitului.
Conform disp.art.451 și urm. Cod procedură civilă, instanța a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei și suma de 1202 lei cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru conform chitanței existente la dosar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel apelanta - pârâtă GDM, aceasta criticând sentința ca fiind netemeinică și nelegală pentru trei motive:
Printr-un prim motiv de apel a susținut că, în mod greșit, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
În dezvoltarea acestui motiv de apel a arătat că, în speță, este aplicabil termenul de prescripție de 2 ani, conform art. 3 alin (2) din Decretul nr. 167 /1958 și un termen de 3 ani cum a reținut prima instanță.
A mai arătat că termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe să curgă fie de la data de 6.06. 2010 când s -a produs accidentul rutier, fie de la data de 18.10. 2010, când intimata - reclamantă a fost avizată asupra procedurii evenimentului rutier.
Față de datele de mai sus, a susținut că și termenul de prescripție de 3 ani s - a împlinit.
Prin motivul doi de apel este criticată sentința ca fiind netemenică și nelegală sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei GDM.
În acest sens, a motivat că, în cauză, nu s-a făcut dovada că apelanta-pârâtă a avut calitatea de agent de colaborare al intimatei - reclamantei, respectiv că, aceasta ar fi încheiat polița de asigurare nr. CA001407678/30.12.2009.
A susținut că prima instanță nu a avut în vedere dispozițiile art. 33 alin (2) și 34 din Legea 32/2000 care cuprind o reglementare specială în materie și care impun forma scrisă a contractului de colaborare dintre asigurator și intermediarii(agenții) care acționează în numele acestora.
A mai arătat că nu s -a făcut dovada existenței vreunui raport juridic între părți, obligația de depunere a primelor de asigurare, fiind în sarcina agentului autorizat căruia reclamanta i - a predat polițele de asigurare.
În fine, prin ultimul motiv de apel a susținut că, în mod greșit s -a admis acțiunea întrucât, în speță, nu s -a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, pentru a fi angajată răspunderea apelantei - pârâte.
Intimata - reclamantă a depus Note scrise prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat .
Tribunalul, analizând legalitatea și temeinicia hotărârii, constată apelul nefondat.
În ce privește primul motiv de apel:
Din interpretarea dispozițiilor art. 3 alin (2) din Decretul nr. 167 /1958 rezultă că termenul de prescripție de 2 ani este un termen special care se aplică exclusiv în raporturile dintre asigurat și asigurator, raporturile izvorând din asigurare.
În speță, cum a reținut și prima instanță , temeiul acțiunii formulată de intimata - reclamantă împotriva apelantei - pârâte îl constituie răspunderea civilă delictuală, situație în care termenul de prescripție este cel general de 3 ani, reglementat de art. 3 alin (1) din Decretul nr.167/1958.
În ce privește data de la care începe să curgă prescripția, potrivit art. 8 alin(1) din același act normativ, prescripția dreptului material la acțiune în recuperarea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Din interpretarea textului legal de mai sus, rezultă că dreptul la acțiune al intimatei - reclamante s -a născut la data efectuării plății: 26.10. 2010, dată la care s-a produs paguba în patrimoniul său.
Susținerile apelantei - pârâte potrivit cărora termenul de prescripție începe să curgă de la data producerii accidentului rutier, respectiv, data când intimata - reclamanta a fost avizată asupra evenimentului rutier, sunt nefondate întrucât la datele respective în patrimoniul intimatei - reclamante nu se produsese nici un prejudiciu și ca atare dreptul la acțiune împotriva apelantei - pârâte nu era unul născut .
Nefondat este și motivul doi de apel.
Calitatea procesuală pasivă presupune identitate între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
În speță, intimata - reclamantă a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în temeiul răspunderii civile delictuale , situație în care este necesar a se verifica dacă există identitate între persoana pârâtei și cea obligată în temeiul răspunderii civile delictuale.
Or, cum a reținut și prima instanță, din declarația apelantei - pârâte coroborată cu cea a numitei NC rezultă că apelanta - pârâtă, a avut calitatea de agent de colaborare al intimatei - reclamante, că a primit polițe de asigurare RCA, situație în care, implicit, și - a asumat obligația de a depune primele încasate în contul intimatei-reclamante, obligație pe care nu a făcut dovada că și -a îndeplinit-o.
Ca atare, față de declarația apelantei - pârâte împrejurarea că între părți nu s -ar fi încheiat un contract cu respectarea dispozițiilor art. 33 alin (2) raportat la art. 34 din Legea nr. 32/2000, cum era în vigoare la acea dată, este nerelevantă sub aspectul răspunderii civile delictuale a acesteia.
De altfel, deși prin declarația aflată la fila 9 Dosar fond, apelanta - pârâtă a susținut că scrisul de pe polița de asigurare nu îi aparține, în instanță, aceasta nu a contestat înscrisul în condițiile art. 301 ș. urm Cod Procedură Civilă.
Sub acest aspect, prin întâmpinarea depusă la fond, s -a limitat la a invoca excepția lipsei calității procesuale pasive pentru lipsa contractului încheiat între părți.
Nefondat este și ultimul motiv de apel.
Astfel, pe lângă faptul că susținerea potrivit căreia, în speță, nu s -a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, este invocată direct în apel, aceasta este și pur formală, neindicându-se nici un element concret în sensul că nu există legătură de cauzalitate între cele două elemente ale răspunderii civile delictuale.
Oricum, în speță, s -a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită, întrucât intimata - reclamantă a achitat despăgubirile cuvenite victimei accidentului rutier, deși nu încasase primele de asigurare datorită faptei apelantei - pârâte care nu a depus aceste sume în contul intimatei - reclamante.
Ca atare, pentru considerentele de mai sus, conform art.480 alin(1) Cod Procedură Civilă apelul a fost respins, ca nefondat.
| ← CERERE DE VALOARE REDUSA. Jurisprudență Cereri | 4. Acţiune în restituire garanţie materială. Calitatea de... → |
|---|
