Principiul legalităţii căilor de atac. Motiv de recurs de ordine publică, invocat din oficiu de instanţă, în temeiul art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă. Calificarea unei acţiuni ca fiind evaluabilă în bani, şi stabilirea căii de atac în funcţie de v
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 620 din data de 19.09.2013
Principiul legalității căilor de atac. Motiv de recurs de ordine publică, invocat din oficiu de instanță, în temeiul art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă. Calificarea unei acțiuni ca fiind evaluabilă în bani, și stabilirea căii de atac în funcție de valoarea obiectului litigiului.
O acțiune având ca obiect o obligație de a face vizând refacerea unui gard, repararea peretelui, a scocurilor și a burlanelor distruse în timpul lucrărilor de construcție, sunt obligații de a face care pot fi și trebuie evaluate în bani întrucât nu sunt acțiuni care vizează un drept cu caracter personal, fără conținut economic, strict legat de persoană și, prin urmare, neevaluabil în bani.
Secția I civilă - Decizia civilă nr.620/19 septembrie 2013
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 14138/306/2010 reclamanții MD, MI și MP au solicitat, în contradictoriu cu pârâții ȘC și ȘM pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea acestora să refacă zidul de cărămidă de la stradă pe o porțiune de 3 mp pe care l-au demolat în urmă cu 3 ani, să repare tencuiala de pe peretele care se învecinează cu casa pârâților precum și scocurile și burlanele distruse în timpul lucrărilor de construcție, să izoleze zidul casei reclamanților pe partea acre se învecinează cu pârâții deoarece acesta este umed și favorizează igrasia și condensul, tot din cauza nerespectării distanței, să îndepărteze molozul și gunoaiele depozitate lângă zidul casei și să desființeze terasa și ușa de acces în clădirea nouă și care nu respectă servitutea de vedere legală.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe art. 998 - 1003 cod civil.
Prin sentința civilă nr. 5084/2012 a Judecătoriei Sibiu s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune precum și acțiunea reclamanților, reținând în considerente următoarele:
Cu privire la obligarea pârâților să refacă zidul de cărămidă de la stradă pe o porțiune de 3 m pe care l-au demolat in urma cu 3 ani instanța a reținut că imobilul proprietatea pârâților era delimitat de porțiunea de strada de un gard de cărămidă și că acest gard era edificat in fata unui imobil învecinat imobilului reclamanților, de la nr. 21, imobil care fusese demolat cu mult timp in urma.
Cu privire la obligarea paraților de a repara scocurile si burlanele distruse in timpul lucrărilor de construcție si de a izola zidul casei reclamanților pe partea care se învecinează cu parații deoarece acesta este umed si favorizează igrasia si condensul, tot din cauza nerespectării distantei dintre construcții, instanța a reținut in primul rând ca din probele administrate in cauza nu rezulta deteriorarea scocurilor si burlanelor imobilului in care se afla apartamentul reclamanților in timpul executării lucrărilor de construcții.
Instanța a respins si solicitarea reclamanților de obligare a pârâților de a repara tencuiala de pe peretele care se învecinează cu casa paraților deoarece nu s-a făcut dovada ca tencuiala de pe casa a fost deteriorata in timpul lucrărilor executate de parați si nu s-a făcut deci dovada existentei faptei ilicite a acestora.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M.P., M.D.Z. și M.I.G., care au solicitat schimbarea acesteia în sensul admiterii în întregime a acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 15/2013 Tribunalul Sibiu a respins apelul reclamanților, reținând în esență că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții M.P., M.D.Z. și M.I.G., care au solicitat modificarea acesteia, admiterea apelului și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea de motive recurenții au arătat că hotărârile pronunțate de instanțele de fond sunt nelegale și netemeinice, ambele instanțe neagă constatările obiective ale expertului, negația pornind de la constatările făcute cu ocazia cercetărilor locale dar și de la susținerile martorului Mândru, care este persoană direct interesată în cauză. Durata nepermisă a procesului a dus la denaturarea concluziilor și a consecințelor legate de acțiunea ilicită și prejudiciabilă a pârâților intimați.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 304 pct. 8 și 9 cod pr. civilă.
Prin decizia 620/2013 Curtea de Apel a admis recursul reclamanților, a casta decizia Tribunalului și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru judeca recursul declarat de aceștia împotriva sentinței instanței de fond, reținând în considerente următoarele:
Potrivit art. 112 alin. 1 pct. 3 cod por. Civilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant trebuie să cuprindă obiectul cererii și valoarea lui după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință. Această determinare a valorii făcută chiar de reclamant este importantă nu numai pentru stabilirea taxelor judiciare de timbru, dar ea este importantă, din punct de vedere procesual, în primul rând pentru determinarea instanței competente după criteriul valoric. O astfel de determinare are și o altă consecință, pe lângă aceea a determinării primei instanțe competente și anume aceea a determinării căilor de atac la care este supusă hotărârea pronunțată, evident în funcție de legea aplicabilă la momentul pronunțării ei.
S-a constatat că obiectul cauzei este o obligație de a face, respectiv de a reface zidul de cărămidă de la stradă pe o porțiune de 3 m, de a repara tencuiala de pe perete și scocurile și burlanele distruse în timpul lucrărilor de construcție, de a izola zidul casei reclamanților pe partea care se învecinează cu pârâții, de a îndepărta molozul și gunoaiele depozitate lângă zidul casei și de a desființa terasa și ușa de acces în clădirea nouă.
În mod cert aceste obligații sunt evaluabile în bani, reclamanții indicând în precizarea de acțiune de la fila 23 (dosar fond) că lucrările care constituie obiectul litigiului sunt în valoare de 4.500 lei. Valoarea lucrărilor a fost majorată la suma de 9.000 lei, iar după efectuarea raportului de expertiză, reclamanții și-au majorat din nou pretențiile la suma de 22.382 lei, prin încheierea de ședință de la data de 12 aprilie 2012, valoare în funcție de care a fost calculată și taxa de timbru datorată pentru cererea de chemare în judecată.
Având în vedere aceste precizări făcute chiar de reclamanți în fața instanței de fond, precum și prevederile art. 18/1 cod pr. civilă, Curtea a constatat că obiectul acțiunii este evaluabil în bani și are o valoare de până la 100.000 lei. De aceea, sentința pronunțată de judecătorie, în condițiile art. 2821 alin. 1 cod procedură civilă, nu este supusă apelului, ci doar recursului, căile de atac fiind prevăzute de lege, și nu de judecător.
La calificarea acțiunii ca fiind evaluabilă în bani, Curtea a avut în vedere decizia 32/2008 pronunțată de ÎCCJ București, în cadrul unui recurs în interesul legii, decizie obligatorie potrivit art. 330/7 alin. 4 Cod pr. civilă.
În această decizie s-a arătat că un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume, al domiciliu, etc.
Or, dreptul a cărui valorificare se urmărește prin acțiunea de față (refacerea unui zid, repararea tencuielii, izolarea zidului, îndepărtarea gunoaielor) nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale menționate anterior. A susține că există acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susține o contradicție juridică, a spune că defapt există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale.
Este adevărat că decizia 32/2008 se referă la acțiuni având ca obiect constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice (ceea ce nu este cazul în speță), dar Înalta Curte nu se putea pronunța în mod expres și cu privire la alte acțiuni decât cu privire la acelea cu care a fost sesizată, însă în considerente arată în mod clar care sunt acțiunile cu caracter personal, fără conținut economic (dreptul la viață, sănătate, libertate, onoare, etc.), iar
prezenta acțiune nu poate fi încadrată în nici un caz între acestea. Pe de altă parte, textul art. 2821 alin. 1 cod pr. civilă se referă expres la litigii a căror valoare nu depășește 100.000 lei, iar nu la acte juridice.
Având în vedere aspectele arătate mai sus, în temeiul art. 306 alin. 2 rap. la art. 304 pct. 3 cod pr. civilă, Curtea a admis recursul declarat de declarat de reclamanți împotriva deciziei civile 15/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția I civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza Tribunalului Sibiu pentru judecarea recursului împotriva sentinței civile nr. 5084/2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu, ca unică cale de atac ce se poate exercita în cauză.
| ← Calitatea procesuală pasivă a pârâtului chemat în... | Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau de... → |
|---|
