Program de vizitare a minorului. Obligaţiile părinţilor
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 133/R din data de 18.02.2014
Vârsta minorului nu constituie un impediment ca acesta să fie găzduit de tată, iar împrejurarea că până în prezent nu a dormit separat de mamă nu este de natură a impune un program intermediar.
Părinții au obligația morală de a veghea asupra nevoilor minorului, iar programul stabilit de instanță poate și trebuie să stabilească doar limitele in care drepturile pot fi exercitate, părțile putând, prin bună înțelegere, să adapteze aceste limite la nevoile și dorințele minorului la un moment dat.
Prin sentința civilă nr. 7232 din 15 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamantul F. G. împotriva pârâtei F. D., precum și acțiunea reconvențională exercitată de reclamanta reconvențională F. D. împotriva pârâtului-reconvențional F. G. și s-a stabilit programul de vizitare a minorului F. L. G. de către reclamant, pârâtul reconvențional, după cum urmează : în prima și a treia săptămână plină din lună, de sâmbăta de la ora 10 și până duminica la ora 16, patru zile în vacanța de iarnă, patru zile în cea de primăvară, luna august integral, de sărbătorile religioase în anii impari.
Prin decizia civilă nr. 38 din 12 martie 2013 Tribunalul Mureș a admis apelul declarat de apelanta F. D., a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că programul de vizită stabilit de prima instanță se va aplica după trecerea unui termen de 6 luni de la pronunțarea hotărârii, iar până la acea dată programul de vizită va fi următorul :
- în prima și a treia săptămână plină din lună sâmbăta de la ora 1100 la ora 1800 iar duminica de la ora 1100 la ora 1600;
- patru zile în vacanța de primăvară zilnic de la ora 1100 la ora 1800;
- în fiecare zi din primele două săptămâni ale lunii august, între orele 1100 și 1800;
- a doua zi de Paști, între orele 1100-1800; celelalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe au fost menținute.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Mureș a reținut următoarele:
Dreptul părintelui separat de copil de a avea legături personale cu copilul este de netăgăduit, acesta fiind consacrat de art. 401 cod civil și art. 16 din Legea nr. 272/004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Art. 31 alin. 2 din aceeași lege prevede că "Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părințești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său";.
În aprecierea interesului superior al copilului instanța trebuie să țină seama de vârsta copilului, de starea de sănătate a acestuia, de nevoile de îngrijire și educare a minorului, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul anterior al părintelui.
Apropierea dintre copil și părintele cu care nu locuiește trebuie să se facă treptat, mai ales în situațiile în care legăturile anterioare dintre aceștia nu au fost suficient de strânse.
În cauză, aplicarea programului stabilit de prima instanță este de natură să afecteze pe termen scurt echilibrul emoțional al acestuia și dezvoltarea sa psihică pe termen scurt. Programul stabilit de judecătorie poate fi aplicat însă nu imediat, fiind nevoie de o perioadă de acomodare a copilului cu lipsa mamei.
Apreciind asupra celor de mai sus, instanța de apel s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul F. G.
În drept, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de nelegalitate s-a arătat că:
Hotărârea pronunțată de tribunal este contradictorie în sensul în care, deși sunt invocate prevederile art. 16 din Legea 272/2004, instanța de apel a redus posibilitățile tatălui de a menține legăturile directe cu minorul.
Recurentul a mai invocat dispozițiile art. 22 din Legea 272/2004 și art. 8 din CEDO, dispoziții raportat la care s-a apreciat că hotărârea instanței de apel este dată cu aplicare greșită a legii.
Intimata F. D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat.
În opinia intimatei pârâte instanța de apel a dat prioritate interesului superior al minorului stabilind un program intermediar care să permită minorului adaptarea la programul stabilit de instanța de fond. Acest program intermediar a fost impus de vârsta fragedă a minorului, legătura puternică dintre acesta și mama sa.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea a reținut următoarele:
Minorul F. L. G. este născut la data de 26.02.2006.Părinții minorului au divorțat la data de 02.05.2011, dată de la care minorul a fost încredințat mamei spre creștere și educare.
Din această perspectivă relațiile afective dintre mamă și minor sunt mai intense, însă nu sunt de natură a înlătura posibilitatea ca, în viitor, relația dintre tatăl reclamant și minor să se intensifice.
La momentul pronunțării prezentei decizii, vârsta minorului nu mai constituie un impediment ca acesta să fie găzduit de tată, iar împrejurarea că până în prezent nu a dormit separat de mamă nu este de natură a impune un program intermediar.
Relațiile afective dintre părinți și copii se construiesc cu concursul direct al tuturor celor implicați. Stabilirea unui program de vizitare cu posibilitatea găzduirii minorului nu poate fi echivalată cu menținerea acestuia, peste voința sa, într-un anume loc. Părinții au obligația morală de a veghea asupra nevoilor minorului, iar programul stabilit de instanță poate și trebuie să stabilească doar limitele in care drepturile pot fi exercitate, părțile putând, prin bună înțelegere, să adapteze aceste limite la nevoile și dorințele minorului la un moment dat.
Prin prisma dispozițiilor art. 17-19 din Legea 272/2004 republicată, coroborate cu probele administrate în cauză, Curtea a apreciat că adoptarea unui program intermediar nu este necesară, părinții fiind, în cele din urmă, singurii în măsură să decidă, în interesul minorului și în limitele impuse de programul stabilit de instanță.
Având în vedere cele de mai sus văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat și, modificând în tot decizia atacată a respins apelul declarat de pârâtă, menținând integral hotărârea pronunțată de instanța de fond.
| ← 1. Reabilitarea judecătorească. Instanţa competentă | Acordarea ajutorului financiar în vedea achiziţionării de... → |
|---|
