Proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa, conform prevederilor art. 1375 Cod civil.
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU BUJOR Sentinţă civilă nr. 418 din data de 12.06.2014
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T B, reclamanții C I și D L, în contradictoriu cu pârâtul O A, domiciliat in com. R, sat C, jud. G, au solicitat obligarea pârâtului O A la plata sumei de 7000 lei cu titlu de prejudiciu cauzat de animalele aflate în paza pârâtului, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat în fapt, că în seara zilei de 21.11.2013, în timp ce reclamanta D L conducea autoturismul marca Hyundai accent, într-o zonă neiluminată public, a intrat în coliziune cu două animale în mișcare, care se deplasau pe mijlocul drumului din sens opus.
Reclamanții au arătat că evenimentul a fost raportat organelor de poliție în vederea luării măsurilor legale ce se impuneau, ocazie cu care s-a constatat că proprietarul animalelor este pârâtul O A, care a recunoscut fapta comisă, respectiv lăsarea animalelor nesupravegheate care au produs pagube, autoturismul reclamanților fiind avariat.
Reclamanții au arătat că la data de 12.12.2013 au înmânat pârâtului o copie după devizul de reparație de la service xxx care cuprindea costul reparațiilor în cuantum de 7153 lei, însă ulterior au convenit verbal cu pârâtul să-i plătească doar 1500 lei, fixând ca termen de plată 21.12.2013. La acel termen, reclamanții au arătat că pârâtul a solicitat o amânare de plată până la sfârșitul lunii ianuarie 2014, când nu s-a conformat.
Reclamanții au arătat că o parte din reparații au fost efectuate pe cheltuiala proprie, sens în care au anexat înscrisuri.
În drept, și-au întemeiat cererea pe disp. art. 1375 C.civ (răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale).
În dovedire, au solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv: proces—verbal de sancționare contravențională a pârâtului emis de IPJ G - Postul de Poliție R, planșe foto, rezultat testare alcoolemie, declarația pârâtului-proprietar al animalelor, dovada de reparație.
A fost depusă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 455 lei.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 30.04.2014, procedura fiind legal îndeplinită, reclamanții au arătat că nu au parcurs procedura medierii, toate discuțiile fiind purtate verbal.
Pentru ca reclamanții să depună înscrisuri doveditoare privind pretențiile solicitate și să îndeplinească procedura medierii, având în vedere cele arătate la primul termen, s-a amânat judecarea cauzei la data de 12.06.2014.
La data de 28.05.2014, reclamanții au depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv: facturi fiscale, certificat de informare nr. 71/27.05.2014.
La termenul de judecată din data de 12.06.2014, procedura fiind legal îndeplinită, pârâtul a arătat instanței că nu realizează venituri, astfel că nu poate achita despăgubiri către reclamanți, lăsând la aprecierea instanței admiterea sau respingerea acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul—verbal emis de IPJ G-Postul de Poliție R, pârâtul O A a fost sancționat contravențional cu avertisment în baza Legii nr. 61/1991 rep. pentru săvârșirea faptei de a lăsa în libertate și nesupravegheate o cabalină și un vițel care au fost lovite de un autoturism marca Hyundai Accent, la data de 21.11.2013, producând pagube acestuia, faptă prevăzută de art. 3 pct. 17 din Legea nr. 61/1991 rep. și sancționată conform disp. art. 4alin. 1 lit.b din Legea nr. 61/1991 rep.
La rubrica Obiecțiuni, din procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională pârâtul menționează că recunoaște și regretă fapta, luând la cunoștință de respectivul proces-verbal prin semnătură.
La baza întocmirii procesului-verbal contravențional, au stat: sesizarea reclamanților, planșele foto, declarația contravenientului pârât prin care recunoaște și regretă fapta de a lăsa nesupravegheate animalele și prin care arată că este de acord să suporte despăgubirile reclamanților din prezenta cauză.
Instanța constată că pârâtul contravenient nu a contestat procesul-verbal în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.
In drept, conform disp. art. 1375 C.civ., proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa.
Atât din susținerile pârâtului în fața instanței, cât și din înscrisurile depuse la dosar, rezultă cu certitudine că animalele domestice (o cabalină și un vițel) lăsate nesupravegheate și care au cauzat reclamanților un prejudiciu prin avarierea autoturismului personal, sunt proprietatea pârâtului, respectiv acestea se află în paza sa juridică și materială.
Instanța constată că, în prezenta cauză, sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale, în baza art. 1375 C.civ., din următoarele considerente:
Reclamanții au făcut dovada prejudiciului cert în cuantum de 7000 lei, prin susținerile în fața instanței și înscrisurile depuse la dosar, respectiv: planșe foto, procesul—verbal de sancționare contravențională a pârâtului, autorizație de reparații, facturi fiscale privind reparațiile efectuate și costul pieselor achiziționate, deviz lucrări.
Prejudiciul cauzat reclamanților prin avarierea autoturismului personal a fost cauzat de cabalina și vițelul, care se aflau la momentul producerii prejudiciului, sub paza juridică și materială a pârâtului, conform susținerilor verbale și scrise ale acestuia și a procesului - verbal de sancționare contravențională a pârâtului.
Instanța constată că, în prezenta cauză, nu sunt incidente cauzele exoneratoare de răspundere, prevăzute de art. 1380 C.civ, respectiv: fapta imputabilă exclusiv victimei înseși, fapta imputabilă exclusiv unei terțe persoane pentru care cel care deține paza juridică a animalului nu este ținut să răspundă, forța majoră.
Având în vedere că reclamanții s-au îndreptat cu acțiune în despăgubire împotriva pârâtului, proprietar al animalelor care au cauzat prejudiciul dovedit de reclamanți, în baza dispozițiilor art. 1375 C.civ., instanța urmează a admite acțiunea reclamanților și a obliga pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 7000 lei, reprezentând prejudiciu.
Ȋn baza dispozițiilor art. 451 și 453 C.pr.civ., având în vedere că s-a admis acțiunea civilă promovată de reclamanți, instanța va dispune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 455 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
← Ordonanţă preşedinţială. Suplinirea consimţământului... | Desfacerea căsătoriei. Efectele divorţului cu privire la... → |
---|