Desfacerea căsătoriei. Efectele divorţului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre soţi şi raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori.
| Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU BUJOR Sentinţă civilă nr. 339 din data de 15.05.2014
Divorțul poate avea loc: a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unui dintre ei acceptată de celălalt soț; b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă", conform art. art. 373 alin. 1 și 2 C.civ.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T B la data de 10.03.2014, reclamanta I L, a chemat în judecată pe pârâtul I V, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei dintre reclamantă și pârât, încheiată la data de 20.01.2011, din culpa exclusivă a pârâtului, exercitarea autorității părintești asupra minorului I I A, născut la data de 23.08.2006, în comun de ambii părinți, stabilirea locuinței minorului la reclamanta mamă, obligarea pârâtului la plata contribuției referitoare la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului și revenirea la numele avut anterior căsătoriei, acela de C.
Ȋn motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 20.01.2011.La data de 23.08.2006 s-a născut minorul II A.
Arată reclamanta că, pe fondul băuturilor alcoolice, pârâtul manifesta dezinteres și un comportament necorespunzător față de familia sa.
Arată reclamanta că pârâtul, după părăsirea locuinței comune în august 2013, a plecat în Spania unde lucrează, apreciind că acesta realizează venituri în acea țară.
Ȋn drept, reclamanta și¬-a întemeiat cererea pe disp. art. 373 lit. b, art. 400, art. 529, art. 532 C.civ.
Ȋn dovedirea cererii, reclamanta a solicitata proba cu înscrisuri și proba cu 2 martori.
Dovada achitării taxei de timbre în cuantum de 100 lei a fost depusă la dosarul cauzei (fila 10).
La data de 14.05.2014, a fost depus la dosarul cauzei referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantei (21).
Pârâtul nu a depus întâmpinare, însă la ședința de mediere când a fost invitat prin adresa nr. 56/02.03.2014, pârâtul a precizat că este de acord cu desfacerea căsătoriei (fila 14).
La termenul de judecată din data de 15.05.2014, a fost audiat martorul propus de reclamantă (fila 24).
Privitor la desfacerea căsătoriei, reclamanta prezentă, a solicitat ca desfacerea căsătoriei să se facă prin acord, având în vedere poziția pârâtului exprimată în acest sens.
Privitor la cererile accesorii, reclamanta a solicitat ca acestea să fie admise astfel cum au fost formulate prin cererea de chemare în judecată, cu plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 20.01.2011, căsătoria acestora a fost înregistrată sub nr. 1 în registrul stării civile din cadrul Primăriei com. F. Potrivit susținerilor părților și actelor prezentate instanței, din căsătorie a rezultat minorul I I A, născut la data de 23.08..
Ȋn drept, potrivit art. 373 alin. 1 și 2 C.civ. divorțul poate avea loc: a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unui dintre ei acceptată de celălalt soț; b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă".
Ȋn prezenta cauză, ambele părți au solicitat instanței să se ia act de acordul lor privind desfacerea căsătoriei, instanța urmând a dispune desfacerea căsătoriei încheiată între soți la data de 20.01.2011, prin acord.
Ȋn baza art. 383 alin. 3 C.civ și art. 918 alin. 1 lit. b C.pr.civ., instanța ia act de cererea reclamantei în sensul revenirii acesteia la numele purtat anterior căsătoriei, acela de C, instanța urmând a dispune în acest sens.
Instanța reține că principiul disponibilității în procesul civil trebuie să fie subsecvent principiului ocrotirii interesului superior al copilului. Exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, prevăzută de art. 397 C.civ., este un drept al copilului de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.
Dezvoltarea de relații afective puternice cu ambii părinți este în interesul copilului, art. 5 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevăzând că: "soții se bucură de egalitate în drepturi și în responsabilități cu caracter civil, între ei și în relațiile cu copii lor, în ceea ce privește căsătoria, pe durata căsătoriei și cu prilejul desfacerii acesteia";. De asemenea, interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală, la echilibru socio-afectiv, la viață de familie, drept afirmat și prin art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Exercitarea autorității părintești de către ambii părinți după divorț are succes doar dacă dorința și abilitatea părinților de a comunica și colabora este suficient de mare.
Deoarece autoritatea părintească implică responsabilități ambilor părinți în legătură cu deciziile care privesc copiii, este esențial ca părinții să poată discuta într-o atmosferă nonconflictuală.
Instanța reține că, prin poziția exprimată în fața instanței și concluziile referatului de anchetă socială, părinții nu vor întâmpina dificultăți în exercitarea autorității părintești în comun, în condițiile stabilirii locuinței minorului la unul dintre părinți.
Exercițiul comun al autorității părintești după divorț, presupune consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea și educarea copilului, actele curente privind creșterea și educarea acestuia fiind îndeplinite de părintele la care copilul locuiește.
Față de cele constatate cu ocazia efectuării anchetei sociale (fila 22), a audierii martorului Catană Jana (fila 24) și a înscrisurilor depuse, instanța va menține neîngrădit dreptul minorului de a avea relații personale cu ambii părinți și va dispune exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorului I I A.
Privitor la stabilirea locuinței minorului, în baza art. 400 alin. 2 C.civ., instanța stabilește locuința minorului la unul dintre părinți, ținând seama de interesul superior al copilului.
Conform art. 31 alin. 2¹-2³ din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului:(2¹) În situația în care ambii părinți exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinți.(2²) În situația în care, din orice motiv, un părinte nu-și exprimă voința pentru luarea deciziilor prevăzute la alin 2¹, acestea se iau de către părintele cu care copilul locuiește, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.(2³) Ambii părinți, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita și de a primi informații despre copil, din partea unităților școlare, unităților sanitare sau a oricăror altor instituții ce întră în contact cu copilul.
Din probele administrate în fața instanței, concluziile referatului de anchetă socială, înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța va admite cererea reclamantei de a stabili locuința minorului la domiciliul său.
Cu privire la contribuția părinților la cheltuielile de creștere și educare a minorului, instanța are în vedere dispozițiile art. 533 C. civ. care prevăd explicit următoarele: părintele care nu are în întreținere minorul, va contribui la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copilului, precum și dispozițiile art. 499 (1) C.civ.: Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Ȋn stabilirea pensiei de întreținere, instanța are ca reper veniturile pârâtului, în funcție de aceste venituri putându-se calcula și suma ce i se va cuveni copilului rămas în întreținerea celuilalt părinte.
Având în vedere că pârâtul nu are un salariu fix, nefăcându-se dovada unui loc de muncă în România sau Spania, instanța urmează a dispune obligarea pârâtului la plata lunară a pensiei de întreținere în favoarea minorului în procent de 25% din salariul minim net lunar pe economie din România, începând cu data introducerii prezentei acțiuni - 10.03.2014 până la majoratul minorului, respectiv data de 23.08.2024.
Ȋn baza dispozițiilor art. 451 și 453 C.pr.civ., având în vedere că cererea reclamantei este întemeiată, instanța va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1100, reprezentând taxa de timbru (fila 10) și onorariu avocat (filele 7, 25).
| ← Proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de el... | Petiţie de ereditate (moştenire- succesiune). Jurisprudență → |
|---|
