Răspundere delictuală. Asigurare. Subrogarea asigurătorului. Prescripţie. Efecte
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 nu consacră în favoarea asigurătorului un drept de sine stătător faţă de terţul debitor, ci în situaţia în care despăgubeşte pe asigurat pentru daunele cauzate de terţ, instituie o subrogaţie legală în favoarea asigurătorului, care, în limita indemnizaţiei achitate, se subrogă în drepturile creditorului asigurat, subrogare care se supune însă tuturor regulilor aplicabile transmiterii creanţei prin subrogare prevăzute de dreptul comun în materie, respectiv art. 1106-1109 C.civ. Astfel, prin subrogare, intimata subrogată dobândeşte toate drepturile creditorului plătit pentru şi în limita indemnizaţiei plătite pentru dauna cauzată de persoana vinovată creditorului plătit.
Faţă de efectele subrogaţiei, asigurătorul poate să se îndrepte împotriva debitorului pentru recuperarea sumei plătită creditorului în drepturile căruia s-a subrogat, în aceleaşi condiţii în care se putea îndrepta chiar creditorul, debitorul putând opune subrogatului toate apărările pe care le putea opune creditorului, inclusiv prescripţia dreptului la acţiune.
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 109 din 3 decembrie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 179/20.12.2012 a respins excepţia dreptului material la acţiune, invocată de pârâţi, a admis în parte, acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 168.074,99 lei, inclusiv TVA, reprezentând despăgubiri din asigurare, pentru autotractorul […], reactualizată de la data de 29.05.2007 până la data achitării integrale şi suma de 11.239 lei, inclusiv TVA, reprezentând despăgubiri din asigurare, pentru semiremorca […], reactualizată de la data de 15.06.2007 până la data achitării integrale, precum şi să plătească reclamantei suma de 6.030,10 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia prescripţiei, a reţinut că accidentul care a dus la producerea evenimentului asigurat a avut loc în data de 24.02.2007, întinderea pagubei s-a cunoscut în data de 23.04.2007, iar plată indemnizaţiei de asigurare către asigurat s-a efectuat la 29.05.2007. În cazurile în care pentru pagubele cauzate este responsabilă o terţă persoană, nu are importanţă dacă răspunderea terţului are natură delictuală sau contractuală, subrogarea asigurătorului intervine indiferent că asigurarea este obligatorie sau facultativă. În limitele indemnizaţiei plătite şi din momentul plăţii, în asigurările de bunuri, asigurătorul este subrogat – de drept şi fără nicio formalitate – în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei. Asigurătorul îşi exercită dreptul de regres în nume propriu, ca titular al creanţei, iar nu ca reprezentant al asiguratului, aşa încât în mod greşit susţin pârâtele că dreptul material la acţiune al asigurătorului s-a născut la data când s-a cunoscut întinderea pagubei sau cel care răspunde de ea, întrucât la acea dată asigurătorul nu deţinea niciun drept de creanţă, nefiind plătită indemnizaţia de asigurare (despăgubirea) către asigurat, dreptul său de regres luând naştere abia din momentul plăţii.
Pe fondul cauzei, în fapt, la data de 24.02.2007, pe DN 7, numitul A.C. – soţul, respectiv tatăl pârâţilor – conducea autoturismul marca […], înmatriculat cu nr. […] pe direcţia Arad-Deva şi, la intrarea în localitatea Gurasada, judeţul Hunedoara, fără să se asigure în mod corespunzător, a iniţiat o manevră de depăşire a autovehiculului care circula în faţa sa, manevră în timpul căreia, aflându-se pe sensul opus, a intrat în coliziune cu autotrenul cu semiremorca […] condus regulamentar de către D.E. Autoturismul […] a luat foc, autotractorul […] şi semiremorca […] au fost grav avariate, iar A.C. a decedat la spital datorită leziunilor suferite în urma impactului (aşa cum reiese, cu precădere, din referatul întocmit de către I.P.J. Hunedoara – Serviciul cercetări penale din data de 4.05.2007 şi din adresa nr. 394079/30.03.2007). În baza poliţei de asigurare facultativă seria […] nr. […], conform anexei nr. 1 (cu valabilitate de la 25.10.2006 până la 24.10.2007), şi a condiţiilor generale contractuale CC.00.00.1 anexă la poliţă, reclamanta a achitat contravaloarea despăgubirii cuvenite din asigurare –203.917,00 lei către asiguratul SC A.L.I. SA, cu O.P. nr. 2272/29.05.2007 + compensare rate datorate, în valoare de 3.298,04 lei = 207.215,04 lei şi 13.490,00 lei astfel: 2.729,86 lei, cu O.P. nr. 628/15.06.2007 către SC M.I. SRL, 10.239,40 lei cu O.P. nr. 617/15.06.2007 către SC B.I. SA şi 520,74 lei (prin numerar), conform chitanţei seria VLVOO nr. 8695456 către utilizatorul SC L. SRL, întrucât semiremorca […] a putut fi reparată.
Potrivit concluziilor expertului tehnic auto, autotractorul cu semiremorcă marca: […] tip […] tip […], cu nr. de înmatriculare […] şi pentru care s-au întocmit dosarele de daună, sunt cele implicate în evenimentul din data de 24.02.2007. Reperele menţionate a fi înlocuite şi reparate din devizul nr. 5881 având data întocmirii 7.09.2006, corespund cu cele menţionate în Autorizaţia de reparaţie seria […], eliberată de agentul M.N., la data de 24.02.2007, cu planşele foto întocmite cu ocazia cercetării la faţa locului şi de inspectorul de daune de la SC O.A. SA şi corespund anexei constatării avariilor la dosarul de daune auto […]. Valoarea autotractorului marca […], cu nr. înmatriculare […], la data producerii evenimentului rutier este de 197.735,28 lei, valoarea reparaţiei pentru a fi adus la parametri iniţiali de funcţionare, conform anexei nr. 1 la raportul de expertiză, este de: 262.262,24 lei, inclusiv TVA, valoarea rămasă (epava) este de 49.433,82 lei, iar valoarea maximă a despăgubirii de 148.301,46 lei, inclusiv TVA. Valoarea totală a reparaţiei semiremorcii […] la data producerii evenimentului rutier 24.02.2007 a fost de: 11.239,0 lei, inclusiv TVA. Nu a fost luată în calculul despăgubirii valoarea facturii fiscale nr. 2866621/30.04.2007, în valoare de 2.729,86 lei, reprezentând contravaloare autocolant banner folosit la inscripţionarea semiremorcii, deoarece nu a fost menţionat la constatarea daunelor şi din planşele foto prezentate nu rezultă că prelata avariată era inscripţionată. Însă, expertul tehnic a calculat valoarea rămasă (epava) în procent maxim de 25%, deşi conform contractului de asigurare facultativă, la stabilirea valorii epavei se aplică un procent de 15% (valoare care apare şi în fişa de evaluare a vehiculului şi a despăgubirii din dosarul de daună […]). Aşadar, valoarea epavei, calculată în procent de 15%, conform contractului, este de 29,660,29 lei, iar valoarea maximă a despăgubirii este de 168.074,99 lei, inclusiv TVA (197.735,28 lei - 29.660,29 lei = 168.074,99 lei ).
Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane. Conform rezoluţiei parchetului de pe lângă judecătoria Deva, reiese că vinovat de producerea accidentului a fost A.C., soţul pârâtei A.M. şi tatăl pârâtelor A.G. şi A.E. Apărarea pârâtelor că poliţa de asigurare nu era valabilă, întrucât a fost încheiată la 24.10.2005, cu valabilitate începând cu data de 24.10.2006, nu a fost găsită fondată, instanţa reţinând opinia expertului tehnic referitoare la eroarea de redactare.
Prin decizia nr. 109/2013 s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi s-a respins acţiunea ca prescrisă. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:
Aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, în data de 24.02.2007 autorul apelanţilor, conducând autoturismul […] a fost implicat într-un eveniment rutier, în urma căruia şi-au pierdut viaţa şi a fost avariat autotractorul cu semiremorcă înmatriculate sub nr. […] şi respectiv […], proprietatea SC A.L.I. SA şi utilizate de SC L. SRL. Cele două vehicule au fost asigurate de intimată aşa cum rezultă din poliţa de asigurare facultativă seria […] nr. […]. Aşa cum rezultă din poliţa de asigurare, prima de asigurare trebuia achitată începând cu 24.10.2006, ultima rată scadentă fiind la 25.07.2007. Aşa fiind menţiunea referitoare la data încheierii contractului de asigurare în 24.10.2005 fiind apreciat ca o eroare de redactare a poliţei, aceasta cu atât mai mult cu cât părţile contractante nu au contestat valabilitatea contractului de asigurare. În data de 27.02.2006, reprezentantul utilizatorului înştiinţează societatea intimată de producerea riscului asigurat, reprezentantul intimatei deschizând dosarul de daune în baza poliţei de asigurare […] şi constatând personal avariile suferite de vehiculele asigurate.
Cu privire la evenimentul rutier au fost efectuate cercetări penale în urma cărora s-a constatat că vinovat de producerea accidentului este autorul A.C., parchetul de pe lângă judecătoria Deva pronunţând rezoluţia de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale a conducătorului auto al autotrenului. Societatea B.I. SA întocmeşte un deviz de reparaţii cu nr. 5881 şi care este datat 7.09.2006, în care s-a constatat valoarea pagubei totale de 223.388,44 lei, iar la data de 23.04.2007 este întocmită fişa de evaluare a despăgubirii fiind stabilită la cuantumul de 203.917 lei, pentru autotractor, sumă achitată de către asigurător cu OP 2272/29.05.2007, iar pentru remorcă, suma de 13.490 lei, achitată cu OP 628/15.06.2007 şi 617/15.06.2007. În data de 7.05.2007, reclamanta-intimată a solicitat să i se comunice persoana vinovată de producerea evenimentului rutier, iar prin adresa din 10.05.2007 parchetul de pe lângă judecătoria Deva comunica societăţii de asigurare rezoluţia din 10.05.2007, adresă înregistrată de intimată sub nr. 1378/21.05.2007. În data de 23.04.2007 este întocmit referatul nr. 1 privind dosarul de daună […] în care se stabilea suma reprezentând daune cauzate societăţii asigurate. Aşadar, cu privire la autotractor, în lipsa elementelor de certitudine a devizului datat 6.09.2006, societatea asigurată şi asigurătorul au cunoscut valoarea pagubei la 23.04.2007. În ceea ce priveşte remorca, prin devizul antecalcul din 20.05.2007 s-a stabilit valoarea pagubei la 11.397,01 lei, dată de la care, având în vedere că niciuna din părţi nu a contestat acest deviz, instanţa reţine că asiguratul şi asigurătorul au cunoscut valoarea pagubei la această dată.
Aşa cum s-a reţinut, societatea proprietară a autovehiculelor avariate în accidentul rutier din 24.02.2007 a cunoscut valoarea pagubei, pentru ambele vehicule, la 23.04.2007 şi respectiv 20.05.2007, iar persoana vinovată de săvârşirea faptei păgubitoare, din chiar data producerii evenimentului rutier. Potrivit art. 998 C.civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar potrivit art. 999 C.civ., omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa. Având în vedere că societatea proprietară a autovehiculelor implicate în accidentul rutier a fost prejudiciat prin fapta autorului apelanţilor, aceasta are dreptul de a fi dezdăunat de persoana vinovată de fapta culpabilă şi, în cazul decesului acesteia, de succesorii acesteia potrivit regulilor aplicabile la stingerea pasivului succesoral. Potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termenul fiind prevăzut în art. 3 alin. (1), respectiv de 3 ani. În cauză, fiind incidente dispoziţiile referitoare la răspunderea delictuală prevăzută de art. 998-999 C.civ., în ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul de prescripţie, fiind aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
Este important de reţinut că, în cauză, persoana păgubită prin fapta delictuală este societatea proprietară a bunurilor avariate, şi nu societatea de asigurare, persoana păgubită trebuia să cunoască paguba şi pe cel ce răspunde de ea din chiar data producerii evenimentului rutier, actele de cercetare efectuate constituind exercitarea acţiunii publice de către organele cu atribuţii de cercetare şi urmărire penală, şi nu de stabilire a persoanei vinovate, în sensul legii civile, sau a întinderii pagubei. Chiar şi în situaţia în care s-ar admite că societatea păgubită ar fi fost ţinută de rezultatul cercetărilor, aceasta trebuia să cunoască paguba şi pe cel ce răspunde de aceasta, cel târziu la data de 10.05.2007, data de la care avea deschis dreptul la acţiune împotriva celui vinovat de producerea pagubei, acţiune pe care o putea exercita în tot termenul de prescripţie, până la 10.05.2010. Aşa cum s-a reţinut, societatea reclamantă, considerându-se obligată faţă de societatea păgubită în temeiul raporturilor contractuale întemeiate pe un contract de asigurare facultativă încheiate cu creditorul, a achitat societăţii pârâte contravaloarea pagubei cauzate prin fapta autorului apelanţilor, cu titlu de indemnizaţie. Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, conform art. 54 alin. (2) şi (3). Aşadar, dispoziţiile art. 22 din legea menţionată nu consacră în favoarea asigurătorului un drept de sine stătător faţă de terţul debitor, ci, în situaţia în care despăgubeşte pe asigurat pentru daunele cauzate de un terţ, instituie o subrogaţie legală în favoarea asigurătorului care, în limita indemnizaţiei achitate, se subrogă în drepturile creditorului asigurat, subrogare care se supune însă tuturor regulilor aplicabile transmiterii creanţei prin subrogare prevăzute de dreptul comun în materie, respectiv art. 1106-1109 C.civ.
Având în vedere aplicarea principiilor din dreptul comun referitoare la acest mod de transmitere a obligaţiei, intimata subrogată dobândeşte toate drepturile creditorului plătit pentru şi în limita indemnizaţiei plătite pentru dauna cauzată de persoana vinovată creditorului plătit. Faţă de efectele subrogaţiei, asigurătorul poate să se îndrepte împotriva debitorului pentru recuperarea sumei plătite creditorului în drepturile căruia s-a subrogat, în aceleaşi condiţii în care se putea îndrepta chiar creditorul, debitorul putând opune subrogatului toate apărările pe care le putea opune creditorului, inclusiv prescripţia dreptului la acţiune. Constatând că dreptul la acţiune al creditorului în drepturile căruia s-a subrogat intimata s-a născut, cel mai târziu la 10.05.2007, intimata putea exercita drepturile sale dobândite în temeiul subrogării până la 10.05.2010, acţiunea formulată la 25.05.2010 fiind exercitată după împlinirea prescripţiei extinctive, dată de la care dreptul intimatei s-a stins potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Chiar dacă s-ar reţine, în lipsa unei dispoziţii legale în acest sens aşa cum s-a arătat, că faţă de subrogat ar trebui să se analizeze condiţiile răspunderii delictuale, intimata trebuia să cunoască paguba şi pe cel vinovat la data de 20.05.2007, dată în raport cu care dreptul la acţiune al asigurătorului este prescris.
Instanţa de apel nu găseşte niciun temei pentru a valida teza intimatei cu privire la curgerea termenului de prescripţie de la data plăţii, însă reţine că de la această dată a avut loc doar transmiterea creanţei prin subrogaţie, şi nu că de la această dată ar curge un nou termen de prescripţie distinct pentru asigurătorul subrogat.
A admite o astfel de teză ar avea consecinţă ca, prin subrogări succesive realizate înaintea împlinirii termenului de prescripţie pentru creditorul iniţial şi cei subrogaţi, termenul de prescripţie, defipt în favoarea debitorului, să nu se împlinească niciodată, ceea ce este evident contrar scopului dispoziţiilor legale referitoare la prescripţie, o astfel de teză ar duce la eludarea normei legale referitoare la prescripţia extinctivă.
Constatând că în cauză a operat prescripţia extinctivă, instanţa, în temeiul art. 296 C.proc.civ., va admite apelul sub acest aspect şi va respinge acţiunea ca prescrisă, fiind dispensată de a analiza celelalte motive de apel.
(Judecător Vasilică Pintea)
| ← Expropriere. Concursul dintre legea specială şi legea generală | Recursul promovat împotriva hotărârilor judecătoreşti prin... → |
|---|
