Răspundere patrimonială. restituirea sumelor nedatorate.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 448 din data de 22.03.2017
Răspundere patrimonială. Restituirea sumelor nedatorate.
- Codul Muncii: art.256, 44, 38;
De reținut este că se poate vorbi de o sumă nedatorată încasată de salariat doar în lipsa oricărui temei legal sau convențional al încasării acestei sume, nu și, spre exemplu, în cazul primirii unui salariu legal.
Secția I Civilă - Decizia civilă nr. 448/22 martie 2017.
Prin sentința civilă nr…/25.10.2016 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția I Civilă în dosar civil susmenționat s-a admis în parte acțiunea în conflict individual de muncă formulată de reclamanta C.N.H. SA- Societate în faliment, prin lichidator judiciar împotriva pârâtei A.B. și în consecință: A fost obligată pârâtă să plătească reclamantei suma de 373,87 lei reprezentând prejudiciu. S-a respins în rest acțiunea. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî, astfel,Tribunalul a reținut următoarele:
Pârâta a fost angajată pe perioadă nedeterminată în cadrul unității reclamante, în această calitate efectuând deplasarea la T.I.B. în 07.10.2011 pentru care a încasat suma de 230 lei cu titlu de diurnă și cheltuieli de cazare precum, și suma de 143,87 lei - cheltuieli de transport.
În Raportul de control încheiat sub nr…/10.07.2012 (punctul II. 2.4) de Curtea de Conturi s-a apreciat că deplasările salariaților în interes de serviciu la T.I.B. B. au fost efectuate în fapt în alte scopuri decât cele legate de activitatea companiei. Astfel, s-a reținut că deplasarea anuală a grupului de salariați la T.I.B. B. nu îndeplinește condițiile necesare pentru a fi considerată o activitate de pregătire profesională, nefiind cuprinsă în avans și în mod explicit în planul anual de pregătire profesională. S-a apreciat că aceste cheltuieli pentru deplasarea la T.I.B. în anii 2009 - 2010 și 2011 sunt nelegale, astfel de activități și cheltuielile aferente nefiind cuprinse în obiectul de activitate a companiei și s-a dispus recuperarea sumelor achitate salariaților pentru aceste deplasări.
Pârâta a fost notificată să achite contravaloarea cheltuielilor efectuate cu personalul CNH-SA în conformitate cu Decizia nr…/23-01.2013 pentru valorificarea constatărilor cuprinse în Raportul de Control precum și penalitățile aferente.
Din notele depuse anexat cererii rezultă că CNH-SA a înregistrat în contabilitate prejudiciul stabilit cu titlu de "debit conform decizie Curtea de Conturi (T.I.B.)";.
Raportul Curții de Conturi …/2012 și respectiv Decizia nr…/2012 au fost contestate de către CNH S.A. în dosarul nr…/57/2012* al Curții de Apel Alba Iulia, soluționat prin Sentința civilă nr…/2015, irevocabilă prin Decizia nr…/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește deplasările salariaților CNH SA la T.I.B. instanțele de judecată au reținut că participarea la un târg internațional poate constitui o formă de pregătire profesională cu condiția ca acesta să fi avut stabilite obiectivele urmărite, adică cunoștințele ce urmează a fi dobândite de fiecare persoană care urmează programul, precum și persoanele căreia i se adresează.
Pentru realizarea formării profesionale a propriilor salariați angajatorii trebuie să elaboreze planuri de formare profesională în concordanță cu programele de dezvoltare și cu strategiile sectoriale și teritoriale. Or, participarea la T.I.B. nu a fost inclusă în planul de pregătire profesională anuală destinat propriilor angajați, iar societatea nu a făcut dovada că participarea tuturor salariaților era în legătură directă cu cerințele posturilor pe care le ocupau.
Întrucât deplasarea la T.I.B. nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi considerată formă de pregătire profesională, instanțele de judecată au apreciat că în mod corect Curtea de Conturi a reținut existența abaterii privind decontarea necuvenită a cheltuielilor efectuate de către un grup de salariați din cadrul acesteia cu ocazia deplasării la București, în alte scopuri decât interesul companiei.
Prin urmare, având în vedere pe de o parte că nu sunt îndeplinite cerințele art.197 din Codul muncii privind participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională, iar pe de altă parte faptul că prin hotărâre irevocabilă s-a stabilit că participarea la T.I.B. nu reprezintă formă de pregătire profesională, rezultă că sumele achitate angajaților de către unitate pentru această deplasare (cu titlu diurnă, contravaloare cazare și transport) reprezintă sume necuvenite.
Potrivit art. 256 din Codul muncii salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Sub acest aspect nu are nici o relevanță inexistența culpei salariatului, singura condiție legală fiind caracterul nedatorat al sumei achitate reflectată prin diminuarea patrimoniului angajatorului.
Prin urmare, în raport cu aceste dispoziții, pârâta urmează să fie obligată la restituirea sumei efectiv încasate cu titlu de diurnă, cheltuieli de cazare și transport, respectiv la plata sumei de 373,87 lei.
Întrucât art. 256 din Codului muncii prevede doar obligația salariatului de a restitui suma efectiv încasată și nu reglementează obligația de plată a unor penalități pentru neplata sau plata unei actualizării a sumei încasate nedatorate și câtă vreme deplasarea s-a efectuat în baza unor ordine de serviciu și deci nu se poate reține culpa salariatului în cauzarea vreunui prejudiciu, se va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere precum și la actualizarea sumei cu indicii de inflație.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel la data de 11.11.2016 pârâta A.B., solicitând admiterea apelului, schimbarea, în tot, a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
La data de 29.12.2016 pârâta a transmis motivele de apel prin care arată că: nu a formulat nici o cerere pentru a participa la T.I.B.; ordinul de deplasare a fost întocmit de angajator; mijlocul de transport pentru deplasare a fost stabilit de conducerea CNH-SA; sumele acordate pe perioada deplasării s-au făcut în baza reglementărilor în vigoare; deplasările s-au făcut în interesul serviciului prin delegare dispusă de conducerea societăți; participarea la acest eveniment s-a făcut în urma analizei conducerii societății privind oportunitatea desemnării pentru participare a unor persoane din cadrul societății.
Invocă prevederile art. 43, 44, 38 din Codul Muncii și precizează că nu are nici o culpă în participarea la acest eveniment, necunoscând faptul că deplasarea la T.I.B. nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerată formă de pregătire profesională, având în vedere că faptul că nu a avut nici o implicare în întocmirea programului de pregătire profesională al CNH SA:
În drept: art.466-482 Cod de procedură civilă.
Intimata CNH SA (societate în faliment), prin lichidator judiciar expert Insolvență SPRL D. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, precizând, în primul rând, faptul că motivele de apel au fost depuse peste termenul de 10 zile de la comunicarea sentinței prev. de art.215 din Legea nr.62/2011, iar pe fond, soluția primei instanțe este corectă deoarece caracterul nedatorat al sumelor privind cheltuielile de deplasare la T.I.B. rezultă dintr-o hotărâre judecătorească care se bucură de puterea lucrului judecat (dec. civilă nr…/2013 a ICCJ), fiind incidente prevederile art.256 alin.(1) Codul Muncii. Arată că spre deosebire de răspunderea patrimonială propriu-zisă, care se întemeiază pe o faptă săvârșită de angajat cu vinovăție, obligația de restituire are la bază plata lucrului nedatorat, respectiv îmbogățirea fără justă cauză.
În drept: art.205, 476 Cod de procedură civilă, art.256 Codul Muncii.
CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, reține următoarele:
Apelul este fondat.
Sub aspectul procedural invocat de intimată este de menționat că depunerea motivelor de apel cu depășirea termenului prev. de art.215 din Legea nr.62/2011 este sancționată de legiuitor cu decăderea (art.470 alin.3 Cod de procedură civilă), dar introducerea în termen a apelului, dat fiind caracterul său devolutiv potrivit art.476 Cod de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța statuând atât în fapt cât și în drept.
Alin.(2) al art. 476 Cod de procedură civilă prevede că, în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinării nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Așa fiind, apelul depus de pârâtă, în termenul legal, va fi analizat prin prisma acestor cerințe legale.
Pe fondul cauzei, cererea de față este întemeiată pe dispozițiile art. 256 din Codul muncii.
Potrivit acestui text de lege salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Cu referire la acest text de lege, Curtea Constituțională, prin Deciziile nr. 274/2011, 122/2012 a statuat că acesta nu definește noțiune de "sumă nedatorată"; și nici nu detaliază condițiile în care se naște obligația respectivă, însă, el vine să acopere, prin excluderea tuturor celorlalte situații prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reținută vinovăția acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză….Este evident că obligația de restituire se naște în legătură cu desfășurarea raporturilor de muncă.
De reținut este că se poate vorbi de o sumă nedatorată încasată de salariat doar în lipsa oricărui temei legal sau convențional al încasării acestei sume, nu și, spre exemplu, în cazul primirii unui salariu legal.
Așa dar, reținând corect faptul că nu are nici o relevanță inexistența culpei salariatului în încasarea sumei, prima instanța avea însă, îndatorirea de analiza celelalte cerințe impuse de textul de lege în discuție, respectiv faptul că suma este nedatorată.
Or, sub acest aspect, soluția este greșită deoarece, contrar celor reținute de instanța de fond, simplul fapt al diminuării patrimoniului societății nu determină caracterul nedatorat al sumei în discuție.
În analiza acestui caracter al sumei pretinse de angajator se impunea a se avea în vedere faptul că deplasarea reclamantei la T.I.B. B. în data de 07.10.2011 s-a efectuat în exercitarea unui ordin de serviciu, în baza delegației nr…/05.12.2011 semnate de conducerea societății, în baza unui referat de necesitate întocmit de compartimentele de specialitate și aprobat de conducătorul instituției, iar cheltuielile efectuate cu delegarea au fost justificate cu documentele contabile depuse la dosar.
Potrivit art. 44 alin.(2) din Codul Muncii salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Totodată, potrivit art. 38 din Codul Muncii salariații nu pot renunța la drepturile cele sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
În acest context, nu putem vorbi de lipsa unui temei legal al încasării sumei de către reclamantă, aceasta fiind îndreptățită, în conformitate cu art. 44 alin.(2) Codul Muncii sus enunțat la acordarea drepturilor bănești aferente delegării (diurna, contravaloarea cazării și a transportului), izvorâte din raportul juridic de muncă încheiat între părți.
Faptul că printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a statuat că deplasarea la T.I.B. nu îndeplinește, condițiile prevăzute de lege, pentru a putea fi considerată o formă de pregătire profesională nu are relevanță în acest cadru procesual definit de art.256 Codul Muncii, care presupune așa cum s-a arătat mai sus lipsa unui suport legal de acordare a unui drept salarial, ceea ce nu este cazul de față.
Indiferent de motivul care a determinat angajatorul să emită ordinul de deplasare a salariatului în cauză la T.I.B. B., sau scopul efectuării acestei deplasări (în cadrul unei formări profesionale sau nu), este de reținut că, această deplasare s-a efectuat de salariat în exercitarea unui ordin de serviciu semnat de directorul general al societății, a cărei nesocotire putea antrena răspunderea sa disciplinară potrivit Codul Muncii.
Ca urmare, suma în litigiu nu reprezintă o sumă nedatorată în sensul cerut de legiuitor în conținutul textului de lege în discuție, pentru fi supusă restituirii, această sumă fiind datorată de angajator conform art. 44 alin.(2) Codul Muncii, atâta vreme cât este o sumă antrenată de pârâtă în cadrul delegării efectuate în baza unui ordin de serviciu emis în temeiul Codul Muncii și justificată cu actele contabile.
Față de cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(2) din codul de procedură civilă va admite ca fondat apelul promovat de pârâtă, va schimba în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta CNH SA împotriva pârâtei A.B., ca fiind nelegală și netemeinică.
| ← Restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pentru scoaterea... | Expropriere. despăgubiri. prejudiciu cert.. Jurisprudență... → |
|---|
