RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ. ACORDAREA DOBÂNZII LEGALE

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 534 din data de 24.06.2015

Prin decizia nr. 178/27.12.2011, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția Penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. 2542/285/2014, s-a admis apelul declarat de partea civilă DF împotriva sentinței penale nr. 377/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr. 2542/285/2014.

S-a desființat în parte sentința penală apelată și în rejudecare:

A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC ERAR, prin subrogarea sa în obligațiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească pentru inculpat, părții civile DF, suma de 5000 lei cu titlu de daune materiale, la care se adaugă dobânda legală, ce se va calcula de la data producerii accidentului - 29.09.2012, până la data achitării integrale a debitului și suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală, ce se va calcula de la data pronunțării prezentei decizii - 24.06.2015, până la data achitării integrale a debitului.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul MI împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost obligat inculpatul MI la plata cheltuielilor judiciare către stat din apel în sumă de 150 lei.

Celelalte cheltuieli judiciare din apel avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 377 din data de 18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr. 2542/285/2014, în baza art. 5 din Noul Cod penal, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, pusă în discuție din oficiu de către instanță, din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 2 și 3 din Noul Cod penal, în infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 din Codul penal din 1969.

În baza art. 396 alin. (1), (4) Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, s-a stabilit față de inculpatul MI, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196, alin. 2 și 3, din Noul Cod penal, cu aplicarea art.5 din Noul Cod penal, pedeapsa de 6 luni închisoare, persoana vătămată/parte civilă DF, asigurător de răspundere civilă SC ERAR.

În baza art. 83 alin. (1), (2) (3) Cod penal, s-a amânat aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare, pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Suceava, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) Cod penal, s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probațiune Suceava.

A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC ERAR, prin subrogarea sa în obligațiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească pentru inculpat, persoanei vătămate/ părții civile DF, suma de 5000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.

A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC ERAR, prin subrogarea sa în obligațiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească pentru inculpat, părții civile Spitalul Județean de Urgență, suma de 3736,59 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare a persoanei vătămate.

În temeiul art. 49 alin. 1 din Legea 136/1995, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC ERAR, prin subrogarea sa în obligațiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească persoanei vătămate/ părții civile DF, suma de 1639 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cauză, reprezentând onorariu apărător ales și contravaloare certificate/expertiză medico-legală.

În baza art. 274 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul MI, să plătească statului, suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți nr. 3900/P/2012 din 26 mai 2014 a fost trimis în judecată inculpatul MI, pentru săvârșirea infracțiunii de"vătămare corporală din culpă"; prev. și ped. de art.196 alin.2, 3, Noul Cod penal, constând în aceea că, în data de 29.09.2012, orele 07.20, în timp ce conducea autotrenul marca D.. cu nr. … și semiremorca …. pe DN 17 A, în extravilanul mun. Rădăuți, a efectuat un viraj stânga fără a se asigura și a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală gravă a numiților AA și DF, aflați în auto marca O… cu nr. ….., ambii necesitând pentru vindecare un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale și respectiv 110-120 zile îngrijiri medicale.

În fapt, în data de 09.11.2012, în jurul orelor 01 :20, lucrătorii Poliției mun. Rădăuți, Formațiunea Poliției Rutiere, au fost sesizați de către ofițerul de serviciu pe subunitate despre faptul că pe DN 17 A, la ieșirea din mun. Rădăuți, spre com. Dornești, în extravilanul localității s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unui număr de două persoane.

În urma cercetărilor efectuate, s-au constatat următoarele:

La data de 29.09.2012, în jurul orelor 07:20, numitul MI, de 47 de ani, din mun. Suceava, jud. Suceava, conducea ansamblul de vehicule format din autotractorul marca D…, cu nr. de înmatriculare …. și semiremorca cu numărul de înmatriculare …. din direcția mun. Rădăuți, spre com. Dornești.

Ajungând la km 75+350 m, acesta a efectuat viraj stânga fără a se asigura cu intenția de a intra pe un teren agricol situat pe partea stângă a părții carosabile, în timp ce în depășirea sa se afla autoturismul marca O…, cu nr. de înmatriculare …., condus de către numitul AA, de 38 de ani, din mun. Rădăuți, jud. Suceava, care circula în aceeași direcție de mers, intrând în coliziune.

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto AA și a numitului DF, pasager pe locul din dreapta față în autoturismul O…, care au fost transportași cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, unde li s-au acordat îngrijiri medicale și au fost diagnosticați cu:

-DF: " policontuzionat; accident rutier; traumatism cranio-cerebral cu pierderea conștientei; contuzie toracică; observație fractură femur drept", leziuni pentru care a necesitat un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale (certificat medico-legal nr…. din 16.10.2012);

- AA: " politraumatism; accident rutier; traumatism cranio-cerebral acut deschis; plagă contuză parietală dreaptă; contuzie toracică; fractură femur", leziuni pentru care a necesitat un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale ( certificat medico-legal nr…. din 16.10.2012);

Celor doi conducători auto li s-au prelevat probe biologice de sânge, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Pe parcursul cercetărilor, in cauza a fost efectuata o expertiza tehnica auto,ce a fost achitată atât de persoanele vătămate cât și de inculpat, in urma căreia, prin raportul de expertiza tehnica nr. … al Biroului local de expertize tehnice judiciare Suceava s-au stabilit următoarele :

În data de 29.09.2012, în jurul orei 07:20, autoturismul marca O..., cu numărul de înmatriculare …., condus de AA, se deplasa pe DN 17 A, din direcția Rădăuți spre localitatea Dornești cu o viteză de 93-95 km/h.

Când a ajuns la km 75+350 m, după ce a depășit o coloană de autovehicule, conducătorul auto AA se angajează în depășirea autotrenului rutier marca D… + semiremorca S…, cu nr. de înmatriculare …+…, condus de MI, ce se deplasa cu viteza de 10-15 km/h. Când autoturismul, deplasându-se pe contrasens pentru efectuarea depășirii, a ajuns la o distanță de aproximativ 70 metri de autotrenul rutier, acesta a început efectuarea virajului la stânga în vederea intrării pe un câmp alăturat drumului.

Surprins de manevra vehiculului depășit, conducătorul auto AA acționează sistemul de frânare dar cu toată această acțiune, impactul nu mai poate fi evitat, acesta având loc între partea dreapta față a autoturismului și roata stânga spate a autotractorului.

După producerea impactului, autoturismul se rotește cu aproximativ 90 grade spre stânga, autotrenul rutier rulând până la oprire aproximativ 7,5 metri pe terenul alăturat drumului.

În urma producerii accidentului rutier s-a produs vătămarea conducătorului auto AA și a pasagerului din autoturismul condus de acesta, precum și avarierea autovehiculelor.

Manevrele executate de cei doi conducători auto (semnalizare, depășirea și modalitatea de depășire a altor autovehicule, etc.) în momentele premergătoare producerii accidentului rutier pot fi probate doar pe cale testimonială.

În momentul premergător producerii accidentului rutier autoturismul condus de AA se deplasa cu o viteză de 93-95 km/h, iar autotrenul rutier condus de MI se deplasa cu o viteză de 10-15 km/h.

Conducătorul auto AA a încălcat prevederile art.49 lit.c din OUG 195/2002 R deoarece a condus autoturismul cu o viteză mai mare decât cea permisă pe sectorul respectiv de drum.

Conducătorul auto MI a încălcat prevederile art.54 alin.1 din OUG 195/2002 R, deoarece nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga.

Producerea accidentului rutier putea fi evitată dacă :

- conducătorul auto AA ar fi condus autoturismul cu o viteză mai mică de 54 km/h ;

- conducătorul auto MI s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga.

În cauză au fost audiați numiții AA, DF, MI și martorii PGM și HI. Toți aceștia confirmă situația de fapt expusă mai sus cu excepția împrejurării legate de succesiunea în timp a manevrei virajului la stânga efectuate de inculpat și a manevrei depășirii efectuate de conducătorul AA.

Astfel, inculpatul MI și martorul PGM (coleg cu acesta) susțin că mai întâi primul a început să efectueze virajul la stânga pentru a intra pe câmp, semnalizând în prealabil, iar abia după ce autotrenul ar fi ajuns cu capul camionului pe sensul opus de mers, începând să pătrundă efectiv pe câmp, auto marca O… condus de AA ar fi început manevra depășirii cu viteză mare, intrând în coliziune cu roata punții din față a camionului.

Numiții AA și DF (aflați în auto marca O… ca șofer și respectiv pasager) susțin că inițial a început manevra de depășire de către auto susmenționat iar în timp ce acesta se afla deja pe contrasens, manevra fiind în desfășurare, autotrenul condus de inculpat a început să vireze stânga fără a se asigura, impactul fiind iminent.

Analizând întregul ansamblu probatoriu administrat în cauză, s-a apreciat că este puțin probabil ca numitul AA, conducătorul auto O…, să se fi angajat în depășire dacă autotrenul ar fi fost deja intrat în viraj stânga, datorită gabaritului acestuia fiind ușor de observat, raportat la condițiile de vizibilitate (lumină naturală) și viteza de deplasare.

Mai mult, poziționarea și lungimea urmelor de frânare ale auto marca O… (planșa foto-filele 16-17) atestă faptul că șoferul AA a fost surprins de pătrunderea autotrenului în fața sa, acesta acționând brusc sistemul de frânare când deja se afla pe contrasens în efectuarea manevrei de depășire. Prin urmare, accidentul s-a produs pe fondul neasigurării inculpatului MI, conducător al autotrenului, care trebuia să se asigure prin folosirea oglinzii retrovizoare stânga, caz în care ar fi observat în mod sigur auto marca O… angajat deja în depășirea sa.

Referitor la latura civilă, s-a reținut că persoana vătămată DF se constituie parte civilă în cauză cu o sumă al cărei cuantum îl va preciza ulterior.

Spitalul Județean Suceava se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3736,59 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor medicale de spitalizare făcute cu numitul DF (fila 48).

Situația de fapt mai sus menționată s-a susținut cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de sesizare din oficiu, fila nr. 8; procesul verbal de cercetare la fata locului, filele nr. 9-11; planșa foto, filele nr. 13-19; schița locului faptei, filele nr. 12 ; declarațiile persoanelor vătămate , filele nr. 8, 20-24, 26-30; certificatele medico-legale nr. … din 16.10.2012 și respectiv completarea din 28.01.2014, … din 16.10.2012, filele nr. 25,31,119; raportul de expertiza tehnica nr. …/10.07.2013 al Biroului local de expertize tehnice judiciare Suceava, filele nr. 86-97 ;buletinele de analiză toxiciologică a alcoolemiei, filele nr. 69-72; declarațiile martorilor PGM și HI, filele nr. 63-65; declarațiile inculpatului MI, filele nr. 110-113, 122-123 .

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți, sub nr. 2542/285/2014, la data de 4 iunie 2014.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 15 iulie 2014, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

În vederea soluționării cauzei, instanța a ținut seama de întregul material de urmărire penală și probatoriul administrat în timpul cercetării judecătorești.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarele:

În fapt, s-a stabilit că la data de 29.09.2012, în jurul orelor 07:20, inculpatul MI, conducea ansamblul de vehicule format din autotractorul marca D…, cu nr.de înmatriculare …. și semiremorca cu numărul de înmatriculare …. din direcția mun. Rădăuți, spre com. Dornești.

În spatele acestuia circula în aceeași direcție, un număr de 2 sau 3 autovehicule, iar în urma acestora circula numitul AA, de 38 de ani, din mun. Rădăuți, jud. Suceava, ce conducea autoturismul marca O…, cu nr. de înmatriculare …, având ca pasager pe locul din dreapta față, pe persoana vătămată DF.

Ajungând la km 75+350 m, inculpatul MI, a semnalizat intenția de schimbarea a direcției de mers spre stânga și fără a se asigura corespunzător, precum prevăd disp. art. 54 din OUG 195/2002 rep., nu a observat că în depășirea sa, se angajase autoturismul O…, cu nr. de înmatriculare … condus de numitul AA, care depășise celelalte autovehicule aflate în fața sa, a efectuat virajul la stânga, pentru a intra pe un teren agricol situat pe partea stângă a părții carosabile.

Autoturismul marca O…, cu nr. de înmatriculare …, condus de către numitul AA, de 38 de ani, din mun. Rădăuți, jud. Suceava, angajat în depășirea autovehiculul condus de inculpatul MI, care circula în aceeași direcție de mers, a intrat în coliziune cu acesta, care a efectuat manevra de virare spre stânga, fără a se asigura corespunzător.

Impactul dintre cele două autovehicule, a avut loc între partea dreapta față a autoturismului condus de numitul AA și roata stânga spate a autotractorului condus de inculpat.

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto AA, cât și a persoanei vătămate DF, pasager pe locul din dreapta față în autoturismul O…, ambii fiind transportați cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, unde li s-au acordat îngrijiri medicale.

Persoana vătămată DF a fost diagnosticat cu diagnosticul "policontuzionat; accident rutier; traumatism cranio-cerebral cu pierderea conștientei; contuzie toracică; observație fractură femur drept", leziuni pentru care a necesitat un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale (certificat medico-legal nr… din 16.10.2012).

Celor doi conducători auto li s-au prelevat probe biologice de sânge, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Conform certificatului medico-legal nr… din 28.01.2014, completare la CML nr…/16.10.2012( valabil numai împreună cu CML …/16.10.2012) și confirmat de raportului de expertiză nr… din 13.10.2014 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava, rezultă că timpul total de îngrijiri medicale pe care le-a necesitat persoana vătămată DF, este de 110 - 120 zile de îngrijiri medicale și că prezintă o deficiență funcțională ușoară (incapacitate adaptativă) 20% pentru o perioadă de 6 luni, de la data examinării persoanei vătămate, cu ocazia efectuării expertizei, respectiv data 16.10.2014, iar între cele două certificate medico-legale, menționate mai sus, există legătură de cauzalitate.

Prin raportul de expertiza tehnica nr…/10.07.2013 al Biroului local de expertize tehnice judiciare Suceava, s-au concluzionat următoarele:

"În data de 29.09.2012, în jurul orei 07:20, autoturismul marca O…, cu numărul de înmatriculare …, condus de AA, se deplasa pe DN 17 A, din direcția Rădăuți spre localitatea Dornești cu o viteză de 93-95 km/h.

Când a ajuns la km 75+350 m, după ce a depășit o coloană de autovehicule, conducătorul auto AA se angajează în depășirea autotrenului rutier marca D.. + semiremorca S.., cu nr. de înmatriculare …+ …, condus de MI, ce se deplasa cu viteza de 10-15 km/h. Când autoturismul, deplasându-se pe contrasens pentru efectuarea depășirii, a ajuns la o distanță de aproximativ 70 metri de autotrenul rutier, acesta a început efectuarea virajului la stânga în vederea intrării pe un câmp alăturat drumului.

După producerea impactului, autoturismul se rotește cu aproximativ 90 grade spre stânga, autotrenul rutier rulând până la oprire aproximativ 7,5 metri pe terenul alăturat drumului.

În urma producerii accidentului rutier s-a produs vătămarea conducătorului auto AA și a pasagerului din autoturismul condus de acesta, precum și avarierea autovehiculelor.

În momentul premergător producerii accidentului rutier autoturismul condus de AA se deplasa cu o viteză de 93-95 km/h, iar autotrenul rutier condus de MI se deplasa cu o viteză de 10-15 km/h.

Conducătorul auto AA a încălcat prevederile art.49 lit. c din OUG 195/2002 R deoarece a condus autoturismul cu o viteză mai mare decât cea permisă pe sectorul respectiv de drum.

Conducătorul auto MI a încălcat prevederile art.54 alin.1 din OUG 195/2002 R, deoarece nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga.

Producerea accidentului rutier putea fi evitată dacă :

- conducătorul auto AA ar fi condus autoturismul cu o viteză mai mică de 54 km/h ;

- conducătorul auto MI s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga.

Analizând întregul ansamblu probatoriu administrat în cauză, instanța a apreciat în mod cert, că accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării de către inculpatul MI, a prevederilor art. 54 alin.1 din OUG 195/2002 R, deoarece nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga, nu a observat autoturismul marca O…, cu numărul de înmatriculare …, condus de numitul AA, ce se antrenase deja în manevra de depășire, fapt rezultat în principal, din modul de poziționare a urmelor de frânare, respectiv, pe sensul de mers Dornești - Rădăuți, deci pe contrasensul direcției de circulație a celor două autovehicule, respectiv cel condus de inculpat, cât și cel condus de numitul AA, lungimea urmelor de frânare, respectiv 38,5 metri, cât și locul impactului dintre cele două autovehicule.

Aceste aspecte rezultă în principal din procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză, coroborat cu declarațiile martorilor audiați, cât și celelalte probe administrate în cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât și în faza de judecată.

Din declarațiile martorilor propuși în cauză de inculpat, rezultă că inculpatul a semnalizat intenția de schimbare a direcției de mers, dar nicio declarație nu confirmă faptul că acesta se și asigurase corespunzător în momentul efectuării manevrei, respectiv că această manevră se putea efectua fără a pune în pericol siguranța celorlalte autovehicule aflate în trafic, dar simpla semnalizare de către inculpat a intenției sale de a vira la stânga, nu îl absolvă pe acesta de vinovăție, acesta având și obligația de a se asigura că manevra ce urma să o facă, nu pune în pericol pe ceilalți participanți la trafic.

În ceea ce privește motivele invocate în mod personal de inculpat, precum conducătorul auto AA, ar fi încălcat dispozițiile din Regulamentul circulației rutiere, privind depășirea unei coloane de autovehicule, instanța de fond a apreciat că în cauză nu au fost identificate probe din care să rezulte acest lucru, simpla depășire a două sau trei autovehicule aflate în trafic, în aceeași direcție de deplasare, aflate una după cealaltă, nu constituie în mod cert o coloană de autovehicule, deci manevra de depășire efectuată de către numitul AA, nu poate reprezenta depășirea unei așa - numitei coloane de autovehicule.

În ceea ce privește prevederile legale încălcate de către conducătorul auto AA, precum a circulat cu viteza de 93 - 95 km/h, circulând cu o viteză mai mare decât cea permisă pe sectorul respectiv de drum, în condițiile în care viteza maximă legală era de 90 km/h și accidentul nu putea fi evitat decât dacă conducătorul auto ar fi condus autovehiculul cu o viteză mai mică de 54 km/h, instanța apreciază că în sarcina acestuia nu poate fi reținută vreo culpă în ceea ce privește producerea accidentului de circulație.

În cursul cercetării judecătorești, persoana vătămată DF s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 500.000 lei cu titlu de daune morale și a solicitat introducerea în cauză a asigurătorului SC ERAR SA.

Cu adresa nr.25191 din 8 septembrie 2014, Spitalul Județean de Urgență Suceava, s-a constituit parte civilă cu suma de 3736,59 lei.

Din fișa de cazier judiciar, a rezulta că inculpatul MI nu este cunoscut cu antecedente penale.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului MI, care în data de 29.09.2012, orele 07.20, în timp ce conducea autotrenul marca D… cu nr… și semiremorca … pe DN 17 A, în extravilanul mun. Rădăuți, a efectuat un viraj la stânga fără a se asigura corespunzător, și a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate DF, aflat în auto marca O… cu nr… condus de numitul AA, necesitând pentru vindecare un număr de 110-120 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196, alin. 2 și 3, din Noul Cod penal, cu aplicarea art.5 din Noul Cod penal.

În baza art. 5 din Noul Cod penal, instanța de fond a analizat legea penală mai favorabilă și având în vederea toate circumstanțele legale ale cauzei, inclusiv cele privind consecințele conexe legate de condamnare (respectiv anularea dreptului de a conduce, în condițiile în care acesta este șofer profesionist, meserie prin care își câștigă mijloacele de trai necesare, ce ar fi fost trase în condițiile condamnării pe dispozițiile Codului penal din 1969), a apreciat că legea penală mai favorabilă o reprezintă dispozițiile din Noul Cod penal, motiv pentru care va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice, invocată de instanță din oficiu.

Analizând latura obiectivă a infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 și 3 din Noul Cod penal, săvârșită de inculpat, instanța reține că elementul material constă în acțiunea inculpatului care, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale pentru exercitarea profesiei de conducător auto, a cauzat din culpă vătămări unei persoane, ce au necesitat pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, în cazul dat de 110 - 120 zile.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției culpei, conform dispozițiilor art.16 alin.4, din Noul C. pen., întrucât nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., potrivit cărora: stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Prin urmare, având în vedere prevederile legale, privind circumstanțele atenuante și agravante, raportat la modul concret de săvârșire a faptelor, instanța de fond a apreciat că în cazul inculpatului nu pot fi reținute circumstanțe de atenuare sau de agravare a răspunderii penale, astfel că instanța a stabilit o pedeapsă prevăzută în limitele speciale ale infracțiuni, respectiv la limita minimă prevăzută de lege.

Sub aspectul gradului de pericol social al infracțiunii, s-a constatat că inculpatul a condus un autovehicul, pe un drum public, pe relația Rădăuți - Dornești, a efectuat manevra de a schimbare a direcției de mers, fără a se asigura corespunzător, producând un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală din culpă a unei persoane, putând pune în pericol viața și integritatea corporală a celorlalți participanți la trafic, instanța a considerat că prin conținutul ei concret, fapta inculpatului nu este lipsită în mod vădit de importanță și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Față de cele expuse, instanța, în baza art. 396 alin. (1), (4) Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, a stabilit față de inculpatul MI, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196, alin. 2 și 3, din Noul Cod penal, cu aplicarea art.5 din Noul Cod penal, pedeapsa de 6 luni închisoare, persoana vătămată/parte civilă DF, parte civilă Spitalul Județean de Urgență "Suceava, asigurător de răspundere civilă SC ERAR SA.

În baza art. 83 alin. (1), (2) (3) Cod penal, a amânat aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare, pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a constatat că pedeapsa aplicată este închisoarea de 6 luni, sub limita prev. de alin. 1, lit. a) a art. 83 C. penal. Inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, a avut un comportament corespunzător până la data săvârșirii faptei, arătând prin aceasta că înțelege riscul pe care îl prezintă o astfel de conduită, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, sunt elemente care contribuie la formarea convingerii instanței cu privire la aptitudinea inculpatului de a avea, în viitor, o comportare bună, chiar fără executarea pedepsei aplicate.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Suceava, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune Suceava.

Totodată, instanța de fond a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor și obligațiilor impuse, a neîndeplinirii obligațiilor civile, precum și a săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere și anume revocarea amânarea aplicării pedepsei și executarea în întregime a pedepsei aplicate, respective prev. art. 88 Codul penal.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1357 din C. Civil, în vigoare la data comiterii faptelor, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara";.

Din textul anterior menționat, se desprind elementele răspunderii civile delictuale și anume: fapta ilicită comisă cu vinovăție, existența unui prejudiciu cauzat prin aceasta și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și acțiunea ilicită, aspecte dovedite odată cu probarea laturii penale.

Instanța va avea în vederea pentru soluționarea laturii civile, întregul probatoriu administrat, atât probatoriul administrat în timpul urmăririi penale, cât și cel administrat în faza de judecată, din care rezultă următoarele:

În cursul judecății, persoana vătămată DF s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 500.000 lei cu titlu de daune morale și a solicitat introducerea în cauză a asigurătorului SC ERAR SA.

Cu adresa nr.25191 din 8 septembrie 2014, Spitalul Județean de Urgență Suceava, s-a constituit parte civilă cu suma de 3736,59 lei.

Ca urmare a probelor administrate în cauză (acte justificative și declarații martor), instanța de fond a reținut că persoana vătămată a cheltuit sume importante de bani, pe timpul zilelor de îngrijiri medicale, aflându-se pentru o perioadă imobilizat la pat, având nevoie de ajutorul unei alte persoane, pentru a se putea deplasa.

În ceea ce privește pretențiile materiale invocate în cauză, instanță de fond a apreciat că acestea au fost probate prin probele propuse și administrate în cauză, probe ce au fost menționate anterior.

În ceea ce privește daunele morale, instanța de fond a apreciat că suferința persoanei vătămate, nu poate fi descrisă în cuvinte și nici măsurată în sume de bani, dar constituirea persoanei vătămate ca parte civilă cu suma menționată mai sus, instanța o apreciază ca pe una exagerată.

Având în vedere existența faptei penale, care a fost săvârșită cu vinovăție de către inculpat și prin care s-a cauzat prejudicii morale persoanei vătămate/părții civile din cauză, legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșite și pagubele produse rezultând din materialitatea faptei săvârșite, culpa inculpatului la producerea rezultatului faptei delictuale, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă, privind daunele materiale și morale, și în consecință a obligat asiguratorul la plata acestora..

În baza art. 19, 20, 25 și art. 393 alin. 3 și 397 din Noul Cod de procedură penală, rap. la art. 1357 din Codul civil, raportat la art. 49 și următoarele din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România și Ordinul CSA nr. 14/2011, a admis în parte acțiunea civilă, formulată de persoana vătămată/parte civilă DF, și în consecință, a obligat asigurătorul de răspundere civilă SC ERAR SA, prin subrogarea sa în obligațiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească pentru inculpat, persoanei vătămate/ părții civile DF, suma de 5000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 19, 20, 25 și art. 393 alin. 3 și 397 din Noul Cod de procedură penală, rap. la art. 1357 din Codul civil, raportat la art. 49 și următoarele din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România și Ordinul CSA nr. 14/2011, a admis acțiunea civilă, formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Suceava, și în consecință, a obligat asigurătorul de răspundere civilă SC ERAR SA, prin subrogarea sa în obligațiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească pentru inculpat, părții civile Spitalul Județean de Urgență Suceava, suma de 3736,59 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare a persoanei vătămate, pagube probată prin documentele depuse de partea civilă la dosarul cauzei.

În temeiul art. 49 alin. 1 din Legea 136/1995, a obligat asigurătorul de răspundere civilă SC ERAR SA, prin subrogarea sa în obligațiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească persoanei vătămate/ părții civile DF, suma de 1639 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cauză, reprezentând onorariu apărător ales și Contravaloare certificate și expertiză medico-legală.

Împotriva sentinței penale sus-menționate, au formulat apel inculpatul MI și partea civilă DF, pentru motivele expuse pe larg la termenul de judecată din data de 10.06.2015 și consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.

În esență, partea civilă apelantă DF a solicitat acordarea dobânzii legale de la data producerii accidentului și până la plata efectivă a despăgubirilor, întrucât instanța de fond a omis acest lucru, deși s-a solicitat prin cererea de constituire de parte civilă, precum și majorarea daunelor morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Inculpatul MI a solicitat reanalizarea probelor administrate în fața primei instanțe și pe cale de consecință, înlăturarea declarațiilor care nu sunt conforme cu realitatea. A criticat faptul că prima instanță nu a avut în vedere concluziile raportului de expertiză, informațiile înregistrate pe diagrama tahograf, declarațiile inculpatului și ale martorului PGM, din analiza cărora rezultă faptul că vinovăția în ceea ce privește producerea accidentului revine conducătorului autoturismului. Pentru toate aceste motive și pentru cele expuse în scris, a solicitat admiterea apelului și achitarea sa.

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 1, 2, art. 420 Cod procedură penală, Curtea a constatat că doar cel declarat de către partea civilă DF este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Inculpatul apelant Moroșan Ioan a comis fapta dedusă judecății în împrejurările reținute de prima instanță și arătate în considerentele sentinței instanței de fond, vinovăția sa fiind în mod corect stabilită.

Curtea și-a însușit în întregime situația de fapt reținută, a cărei argumentație a fost redată în considerentele hotărârii apelate, astfel după cum această posibilitate este conferită de practica CEDO și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (Helle împotriva Finlandei), urmând a se sublinia aspectele relevante cu privire la criticile formulate prin motivele de apel.

Astfel, din întregul materialul probator administrat în cauză, rezultă următoarea situație de fapt:

La data de 29.09.2012, în jurul orelor 07:20, inculpatul MI conducea ansamblul de vehicule format din autotractorul marca D…, cu nr.de înmatriculare … și semiremorca cu numărul de înmatriculare … din direcția mun. Rădăuți, spre com. Dornești, iar în spatele acestuia circula în aceeași direcție, un număr de 2 sau 3 autovehicule, în urma cărora circula numitul AA, care conducea autoturismul marca O…, cu nr. de înmatriculare …, avându-l ca pasager pe locul din dreapta față, pe persoana vătămată DF.

Ajungând la km 75+350 m, inculpatul MI a semnalizat intenția de schimbarea a direcției de mers spre stânga, fără însă să se asigure în mod corespunzător, astfel după cum prevăd disp. art. 54 din O.U.G. 195/2002, motiv pentru care nu a observat că în depășirea sa se angajase autoturismul O… cu nr. de înmatriculare … condus de numitul AA, care depășise celelalte autovehicule aflate în fața sa, efectuând virajul la stânga, pentru a intra pe un teren agricol situat pe partea stângă a părții carosabile.

Autoturismul marca O… cu nr. de înmatriculare …, condus de către numitul AA, angajat în depășirea autovehiculul condus de inculpatul MI, care circula în aceeași direcție de mers, a intrat în coliziune cu acesta, care a efectuat manevra de virare spre stânga, fără a se asigura corespunzător.

Impactul dintre cele două autovehicule a avut loc între partea dreapta față a autoturismului condus de numitul AA și roata stânga spate a autotractorului condus de inculpat, iar în urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto AA, precum și a persoanei vătămate DF, pasager pe locul din dreapta față în autoturismul O…, ambii fiind transportați cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, unde li s-au acordat îngrijiri medicale.

Persoana vătămată Derzsi Ferencz a fost diagnosticat cu diagnosticul "policontuzionat; accident rutier; traumatism cranio-cerebral cu pierderea conștientei; contuzie toracică; observație fractură femur drept", leziuni pentru care a necesitat un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale (certificat medico-legal nr… din 16.10.2012).

Celor doi conducători auto li s-au prelevat probe biologice de sânge, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Conform certificatului medico-legal nr… din 28.01.2014, completare la CML nr…/16.10.2012 (valabil numai împreună cu CML …/16.10.2012) și confirmat de raportului de expertiză nr... din 13.10.2014 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava, rezultă că timpul total de îngrijiri medicale pe care le-a necesitat persoana vătămată DF este de 110 - 120 zile de îngrijiri medicale și că prezintă o deficiență funcțională ușoară (incapacitate adaptativă) 20% pentru o perioadă de 6 luni, de la data examinării persoanei vătămate, cu ocazia efectuării expertizei, respectiv data de 16.10.2014, iar între cele două certificate medico-legale, menționate mai sus, există legătură de cauzalitate (f 216 - 217 - dosar urmărire penală).

Din raportul de expertiză tehnică nr. 677/10.07.2013 al Biroului local de expertize tehnice judiciare Suceava, rezultă următoarele :

Când a ajuns la km 75+350 m, după ce a depășit o coloană de autovehicule, conducătorul auto AA se angajează în depășirea autotrenului rutier marca D… + semiremorca S…, cu nr.de înmatriculare …+…, condus de MI, ce se deplasa cu viteza de 10-15 km/h. Când autoturismul, deplasându-se pe contrasens pentru efectuarea depășirii, a ajuns la o distanță de aproximativ 70 metri de autotrenul rutier, acesta a început efectuarea virajului la stânga în vederea intrării pe un câmp alăturat drumului.

După producerea impactului, autoturismul se rotește cu aproximativ 90 grade spre stânga, autotrenul rutier rulând până la oprire aproximativ 7,5 metri pe terenul alăturat drumului.

În urma producerii accidentului rutier s-a produs vătămarea conducătorului auto AA și a pasagerului din autoturismul condus de acesta, precum și avarierea autovehiculelor.

În momentul premergător producerii accidentului rutier autoturismul condus de AA se deplasa cu o viteză de 93-95 km/h, iar autotrenul rutier condus de MI se deplasa cu o viteză de 10-15 km/h.

Conducătorul auto AA a încălcat prevederile art.49 lit. c din OUG 195/2002 R deoarece a condus autoturismul cu o viteză mai mare decât cea permisă pe sectorul respectiv de drum.

Conducătorul auto MI a încălcat prevederile art.54 alin.1 din OUG 195/2002 R, deoarece nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga.

Producerea accidentului rutier putea fi evitată dacă :

- conducătorul auto AA ar fi condus autoturismul cu o viteză mai mică de 54 km/h ;

- conducătorul auto MI s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga. (f 86 - 97 - dosar urmărire penală).";

În acord cu cele reținute de către prima instanță, Curtea a constatat că accidentul rutier s-a produs ca urmare a nerespectării de către inculpatul MI a prevederilor art. 54 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât acesta nu s-a asigurat în mod corespunzător la efectuarea virajului la stânga, motiv pentru care nu a observat autoturismul marca O… cu numărul de înmatriculare …, condus de numitul AA, ce se antrenase deja în manevra de depășire, împrejurare care rezultă din modul de poziționare a urmelor de frânare pe sensul de mers Dornești - Rădăuți, deci pe contrasensul direcției de circulație a celor două autovehicule, lungimea urmelor de frânare, de 38,5 metri, precum și locul impactului dintre cele două autovehicule.

Aceste aspecte rezultă din procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză, coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză, din care rezultă că inculpatul a semnalizat intenția de schimbare a direcției de mers, dar nicio declarație nu confirmă faptul că inculpatul se și asigurase în mod corespunzător în momentul efectuării manevrei, respectiv că aceasta se putea efectua fără a pune în pericol siguranța celorlalte autovehicule aflate în trafic, iar simpla semnalizare de către inculpat a intenției sale de a vira la stânga nu îl absolvă pe acesta de vinovăție, atât timp cât acesta avea și obligația de a se asigura că manevra pe care urma să o facă nu îi pune în pericol pe ceilalți participanți la trafic.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că inclusiv declarația martorului PGM, la care a făcut referire inculpatul, prin apărător, cu ocazia susținerii apelului, din care rezultă faptul că autocamionul condus de către inculpat semnalizase, într-adevăr, intenția de a vira spre stânga, fără însă a rezulta că inculpatul și-a îndeplinit și cealaltă obligație prevăzută de lege pentru efectuarea acelei manevre.

Astfel, în conformitate cu disp. art. art. 54 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002,

"Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.";

Deși inculpatul a susținut faptul că vinovăția în ceea ce privește producerea accidentului revine conducătorului autoturismului, Curtea a constatat că din raportul de expertiză tehnică nr…/10.07.2013 al Biroului local de expertize tehnice judiciare Suceava, rezultă că inculpatul MI a încălcat prevederile art. 54 alin. 1 din OUG 195/2002, întrucât nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga, producerea accidentului rutier putând fi evitată dacă numitul AA ar fi condus autoturismul cu o viteză mai mică de 54 km/h, iar inculpatul MI s-ar fi asigurat în mod corespunzător la efectuarea virajului la stânga.

Prin urmare, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica referitoare la faptul că prima instanță nu a avut în vedere concluziile raportului de expertiză efectuate în cauză.

Astfel, din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultă că în situația în care inculpatul ar fi respectat în totalitate disp. art. art. 54 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, în sensul de a se asigura că poate efectua virajul la stânga fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, acesta ar fi putut evita accidentul, întrucât ar fi sesizat în timp util autoturismul marca O…, cu numărul de înmatriculare …, condus de către numitul AA și nu ar fi intrat în coliziune cu acesta, culpa inculpatului constând în aceea că, așa după cum s-a arătat, acesta nu s-a asigurat în mod corespunzător la efectuarea virajului la stânga, motiv pentru care nu a observat autoturismul marca O… cu numărul de înmatriculare …, ce se antrenase deja în manevra de depășire.

Deși din raportul de expertiză tehnică nr.../10.07.2013 al Biroului local de expertize tehnice judiciare Suceava rezultă că în momentul premergător producerii accidentului rutier numitul AA se deplasa cu o viteză de 93 - 95 km/h, în mod corect prima instanță a apreciat că acestuia nu i se poate reține vreo culpă, în condițiile în care producerea accidentului rutier putea fi evitată doar dacă ar fi condus autoturismul cu o viteză mai mică de 54 km/h, astfel încât nu are relevanță faptul că autoturismul circula cu o viteză care depășea ușor viteza maximă legală de 90 km/h. În ceea ce privește motivul invocat de către inculpat în apărare, în sensul că numitul AA ar fi încălcat dispozițiile din Regulamentul circulației rutiere, privind depășirea unei coloane de autovehicule, instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză nu au fost identificate probe din care să rezulte acest lucru, simpla depășire a două sau trei autovehicule aflate în trafic, în aceeași direcție de deplasare, aflate una după cealaltă, neconstituind în mod cert o coloană de autovehicule.

De asemenea, deși s-a criticat faptul că prima instanță nu a avut în vedere informațiile înregistrate pe diagrama tahograf, Curtea a constatat că și această critică este neîntemeiată, întrucât prin răspunsul la suplimentul la raportul de expertiză efectuat de către expertul tehnic (f 65 - dosar apel), s-a arătat că expertul nu a utilizat informațiile fixate în diagrama tahograf, întrucât aceste informații (viteze de deplasare, distanțe parcurse etc) nu influențează și nu modifică concluziile stabilite în expertiza tehnică, precizându-se că în analiza dinamicii accidentului rutier prezintă o relativă importanță doar viteza de deplasare a autotrenului rutier în momentul imediat premergător apariției stării de pericol (determinată analitic). S-a mai reținut că determinarea cinematicii accidentului rutier (viteze de deplasare, traiectorii ante și postimpact), clarificată în raportul de expertiză, s-a făcut prin stabilirea unui moment de referință al producerii accidentului rutier, acesta fiind stabilit ca fiind momentul apariției stării de pericol pentru conducătorul autoturismului marca O..., atunci când autotrenul rutier a început efectuarea virajului spre stânga. Raportat la acest moment, expertul a procedat la poziționarea autovehiculelor pe partea carosabilă, constatând că autoturismul marca O… se afla deja angajat în depășirea autotrenului rutier (dovadă fiind urmele de frânare generate la locul producerii accidentului rutier), deplasându-se pe contrasens, iar autotrenul rutier se deplasa pe sensul său de mers (în caz contrar, conducătorul auto AA nu s-ar mai fi angajat în depășire deoarece spațiul dintre autotren și marginea din stânga drumului ar fi fost insuficient pentru finalizarea depășirii).

În consecință, apare ca fiind neîntemeiată solicitarea formulată de către apărare, în sensul de a se dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 lit. c Cod procedură penală, întrucât probele legal administrate în cauză au răsturnat în mod neîndoielnic prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul apelant, făcându-se dovada certă și indubitabilă a săvârșirii infracțiunii reținută în sarcina lui prin sentința penală apelată, care întrunește elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, inculpatul acționând cu vinovăția cerută de lege.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei deduse judecății, Curtea a avut în vedere faptul că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal, care la art. 5 prevede că "În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă";.

La stabilirea legii mai favorabile, se impune a se avea în vedere instituțiile de drept penal substanțial privite comparativ în raport de succesiunea în timp a actelor normative, urmând ca, în mod unitar, să se aplice legea penală care, în ansamblu, este cea mai favorabilă inculpatului, nefiind, deci, admisă, crearea unei a treia legi.

În acest sens este și decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.O. nr. 372/20.05.2014, prin care s-a admis o excepție de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Noul Cod penal sunt constituționale doar în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Prin urmare, în aprecierea legii penale mai favorabile, se impune aplicarea legii penale în mod global, iar nu pe instituții autonome.

Astfel, este de observat faptul că printre motivele pentru care s-a impus adoptarea unui nou Cod penal, se regăsesc și cele referitoare la cuantumul sancțiunilor pedepselor prevăzute de Codul penal din 1969, la individualizarea sancțiunilor și la mijloacele de reintegrare a persoanelor care au săvârșit infracțiuni.

În acest sens, în Noul Cod penal a fost introdusă o nouă instituție, prevăzută de art. 83, respectiv amânarea aplicării pedepsei, care la alin. 1 prevede că:

"(1) Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.";

Este de observat că în speță, toate condițiile prevăzute de textul de lege sus-menționat sunt îndeplinite, astfel încât, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea imediată a unei pedepse nu ar fi necesară, impunându-se însă supravegherea conduitei acestuia pentru o perioadă determinată, prima instanță individualizând în mod corect sancțiunea aplicată inculpatului.

Prin urmare, amânarea aplicării pedepsei stabilite, cu instituirea obligațiilor prevăzute de art. 85 alin. 1 din Noul Cod penal pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, este suficientă pentru reeducarea inculpatului, această sancțiune fiind în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare și să asigure scopul de prevenție generală.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, izvorul răspunderii civile îl reprezintă acele principii de echitate socială, consacrate în art. 1357 alin. 1 Cod civil, potrivit căruia "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.";

Din prevederile legale sus-menționate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții, și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, precum și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului MI, întrucât ca urmare a conduitei sale culpabile, partea vătămată DF a încercat atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu moral.

În ceea ce privește cuantumul materiale la plata cărora a fost obligat inculpatul în favoarea părții civile DF, Curtea a constatat că acestea au fost în mod corect stabilite de către prima instanță, având în vedere declarațiile martorilor AF (f 236 - dosar fond) și PBN (f 237 - dosar fond) audiați în cauză, precum și înscrisurile aflate la dosar (f 224 - 233 - dosar fond), cuantumul acestor daune fiind compus din contravaloarea sumelor de bani cheltuite de către partea civilă pe timpul cât a necesitat îngrijiri medicale, aceasta aflându-se pentru o perioadă de timp imobilizată la pat și având nevoie de ajutorul unei alte persoane, pentru a se putea deplasa.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, acesta se stabilește în raport cu consecințele negative suferite de către persoana vătămată, importanța valorilor lezate, măsura în care i-au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării și măsura în care i-a fost afectată situația personală.

În vederea acordării daunelor morale, persoana vătămată nu trebuie să dovedească prejudiciul sub aspect valoric, aceasta fiind obligată doar a produce acel minim de argumente și indicii din care să rezulte afectarea sa, de natură a duce la concluzia prejudicierii morale, exigență îndeplinită în speța de față.

Astfel, Curtea a reținut că drepturile care privesc existența și integritatea fizică și morală a persoanei sunt drepturi personale nepatrimoniale, drepturi subiective care nu au un conținut economic. Este evident că în urma vătămării corporale suferite ca urmare a accidentului rutier, partea civilă DF a încercat și un prejudiciu moral, participarea sa la viața socială și de familie fiind afectată în mod negativ comparativ cu situația anterioară săvârșirii infracțiunii.

În ceea ce privește compensațiile bănești care se acordă cu titlu de daune morale, este de evidențiat că acestea sunt destinate pentru a atenua sau alina suferințele fizice sau psihice ale victimelor, iar sumele acordate trebuie să aibă efecte strict compensatorii, fără ca acestea să se transforme în amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici în venituri nejustificate pentru victimă, regulile de evaluare a prejudiciului moral impunându-se a fi unele care să asigure o satisfacție morală pe baza unei aprecieri în echitate.

Întrucât la stabilirea daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, cuantumul acestora rămâne la latitudinea instanței iar, în speța de față, Curtea a apreciat că suma solicitată cu titlu de daune morale - 500.000 lei este excesivă, având în vedere faptul că răspunderea civilă delictuală este menită să acopere un prejudiciu, iar nu să asigure un câștig.

Prin urmare, despăgubirile acordate cu titlu de daune morale trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs părții vătămate, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.

Astfel, așa după cum a reținut și instanța supremă,

"Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale.

Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.

Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul că reparația trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral.

Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească, dacă și în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs."; (ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 5567 din 29 iunie 2011).

În acest sens, instanța de apel a avut în vedere că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.

Astfel, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar față de argumentele prezentate mai sus, instanța de control judiciar apreciază că suma acordată prin sentința penală apelată cu titlu de daune morale este în deplină concordanță cu dispozițiile legale în materie.

Este fără putință de tăgadă că partea civilă DF a suferit traume fizice și psihice accentuate, ca urmare a accidentului rutier provocat de către inculpat, Curtea necontestând, în raport de toate elementele de la dosar (acte medicale, declarații de martori) că suferințele părții civile au fost unele accentuate, acesteia fiindu-i limitată posibilitatea de a desfășura activități cotidiene, provocându-i-se, în același timp, și suferințe fizice însemnate. Dar, cu toate acestea, se impune menținerea unei proporționalități între suferințele provocate, care, deși nu pot fi cuantificate, trebuie cel puțin estimate, raportat la circumstanțele particulare ale cauzei.

În consecință, având în vedere cuantumul mediu al daunelor morale acordate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele în care aceasta constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și întrucât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, Curtea a apreciat, în contextul circumstanțelor cauzei, fără a minimaliza în vreun fel suferințele reale ale părții civile DF, că acordarea sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale este de natură a compensa prejudiciul moral încercat de către aceasta ca urmare a infracțiunii săvârșite de către inculpat.

Referitor la solicitarea de a se acorda și dobânda legală (formulată prin cererea de constituire ca parte civilă formulată de către persoana vătămată DF - f 192 - 197 - dosar fond), Curtea a constatat că aceasta este întemeiată, întrucât dobânda reprezintă o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), prin acordarea căreia se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă.

De asemenea, Curtea a avut în vedere și faptul că în cazul răspunderii civile delictuale, daunele materiale sunt certe încă de la data cauzării prejudiciului în patrimoniul creditorului (în speță, de la data producerii accidentului ce a condus la vătămarea corporală a părții civile DF - 29.09.2012), autorul faptei prejudiciabile sau persoana răspunzătoare fiind de drept pusă în întârziere, împrejurare care justifică acordarea de la acel moment a dobânzii legale, calculată până la data achitării integrale a debitului.

În ceea ce privește daunele morale însă, acestea aveau un caracter incert la data producerii accidentului, ele fiind stabilite și cuantificate în mod definitiv abia la momentul pronunțării prezentei decizii, astfel încât dobânzile pentru aceste daune nu pot fi raportate decât la perioada începând cu data pronunțării prezentei decizii, până la achitarea integrală a debitului.

Curtea a constatat că în conformitate cu disp. art. 49, 50 din Legea nr. 136/2005 din 29 decembrie 1995 privind asigurările și reasigurările în România,

ART. 49

"Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:

a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare;

b) legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.

ART. 50

Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.

Se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.

Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum și dacă nu aparțineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului.";

De asemenea, potrivit disp. art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/2005 din 29 decembrie 1995 privind asigurările și reasigurările în România, "Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.";

În consecință, Curtea a apreciat că se impune obligarea asigurătorului de răspundere civilă SC ERAR SA, prin subrogarea sa în obligațiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească pentru inculpat, părții civile DF, suma de 5.000 lei cu titlu de daune materiale, la care se adaugă dobânda legală, ce se va calcula de la data producerii accidentului - 29.09.2012, până la data achitării integrale a debitului și suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală, ce se va calcula de la data pronunțării prezentei decizii - 24.06.2015, până la data achitării integrale a debitului.

În ceea ce privește susținerea referitoare la faptul că partea civilă DF necesită o intervenție chirurgicală la genunchi, pe care partea civilă nu și-o permite în prezent, Curtea a constatat că acesta nu reprezintă un motiv întemeiat pentru a se proceda la majorarea sumei acordate de către instanța de fond cu titlu de daune morale.

Astfel, suma reprezentând o intervenție chirurgicală viitoare pe care partea civilă nu și-o permite în prezent ar reprezenta un prejudiciu material, care excede sumei de 5.000 lei cu titlu de daune materiale cu care persoana vătămată DF s-a constituit parte civilă în cauză conform cererii aflate la filele 192 - 197 - dosar fond, iar potrivit dispozițiilor art. 19 Cod procedură penală, soluționarea acțiunii civile în procesul penal este guvernată de dispozițiile legii civile, principiul de bază în procesul civil, aplicabil inclusiv în materia răspunderii civile delictuale, fiind cel al disponibilității. Acest principiu cuprinde dreptul de a porni sau nu acțiune, de a determina limitele pretențiilor formulate, de a renunța la judecată sau la dreptul subiectiv, de a achiesa la pretenții și de a stinge litigiul printr-o tranzacție, de a exercita sau nu calea de atac etc.

Or, prin depunerea cererii de constituire ca parte civilă, persoana vătămată DF și-a determinat deja limitele pretențiilor formulate cu titlu de daune materiale, prin solicitarea obligării asiguratorului de răspundere civilă a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor suportate cu transportul la spital și cu tratamentul efectuat pentru vindecare.

De altfel, Curtea a constatat că suma reprezentând o intervenție chirurgicală viitoare pe care partea civilă nu și-o permite în prezent reprezintă o cheltuială care este probabil să se efectueze în viitor de către partea civilă, iar în afara unei motivări teoretice, nu există nicio dovadă a certitudinii privind întinderea acestui prejudiciu viitor și a împrejurărilor că această cheltuială se va efectua, un astfel de prejudiciu fiind incert.

← PROBATORIU TESTIMONIAL CONTRADICTORIU. LIBERA APRECIERE A...		Divorț. Jurisprudență Minori →

RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ. ACORDAREA DOBÂNZII LEGALE

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ. ACORDAREA DOBÂNZII LEGALE