Răspunderea disciplinară
| Comentarii |
|
Art. 247 codul muncii
Valoarea bunului sustras de către salariat nu are relevanţă în aprecierea faptei ca abatere disciplinară, aplicarea sancţiunii nu este condiţionată de existenţa sau valoarea prejudiciului ca în cazul răspunderii patrimoniale, ci de afectarea relaţiilor de muncă, încălcarea obligaţiilor de serviciu prevăzute de Regulamentul de Ordine Interioară, fiind suficientă pentru angajarea răspunderii disciplinare.
(Decizia civilă nr. 2683/03.12.2012)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la data de 19.05.2011, C.A. în contradictoriu cu intimata S.C. OMV – Petrom S.A Bucureşti a formulat contestaţie împotriva deciziei de concediere nr.41/27.04.2011, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunţa să se dispună anularea deciziei, obligarea intimatei la reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior concedierii, precum şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat de la data concedierii şi până la data reintegrării efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii contestatorul a arătat că a fost angajatul societăţii - intimate aproximativ 20 de ani, ultima funcţie deţinută fiind cea de coordonator activitate extracţie (operator extracţie ţiţei) în cadrul Diviziei E&P, Zona de Producţie III Muntenia Vest, Sector 98 M., iar ca urmare a sesizării din data de 31.03.2011, împotriva sa a fost demarată cercetarea disciplinară prealabilă, reţinându-se nelegal săvârşirea abaterii disciplinare, deşi chiar intimata arătând în conţinutul deciziei că ţeava nu mai era funcţională, întreaga zonă de extracţie de la locul respectiv fiind dezafectată de mai mulţi ani.
Mai mult, este de observat că nu se afla în timpul serviciului pentru a se face vinovat de săvârşirea vreunei abateri în legătură cu locul său de muncă, iar şi în situaţia în care fapta reţinută în decizia de concediere ar fi conformă cu realitatea măsura dispusă este mult prea drastică în raport cu dispoziţiile art.266 din Codul muncii şi conduita sa.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea deciziei de concediere disciplinară ca legală şi temeinică.
Prin sentinţa civilă nr. 1523/2012, Tribunalul Argeş a respins acţiunea formulată de contestatorul C.A., reţinând în esenţă că, prin decizia nr.41/27.04.2011, intimata a dispus sancţionarea contestatorului cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în temeiul prevederilor art.264 alin.(1) lit.f) coroborat cu art.61 lit.a) din Codul muncii, reţinându-se că motivele sancţiunii constau în furtul unei ţevi 2x25 în lungime de 2,5 metri din conducta de amestec nefuncţională a sondei 272b, pe care se afla montat un ventil 2x25, încălcând astfel prevederile art.3.2 lit.a) şi i) din Regulamentul intern al OMV Petrom SA şi prevederile art.141 alin.(1) lit.p) şi art.143 alin.(1) lit.h) din CCM.
Abaterea disciplinară reţinută în conţinutul deciziei de sancţionare are în vedere Raportul de incident securitate înregistrat sub nr.3889/06.04.2011, Referatul comisiei de disciplină nr.6/18.04.2011, precum şi nota explicativă a contestatorului.
Potrivit art.247 alin.(2) din Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În prezenta cauză, analizând cuprinsul deciziei atacate, precum şi actele care au stat la baza emiterii, respectiv Raportul de incident securitate înregistrat sub nr.3889/06.04.2011, Referatul comisiei de disciplină nr.6/18.04.2011, nota explicativă a contestatorului, se constată că, într-adevăr, contestatorul se face vinovat de săvârşirea faptei imputate.
Astfel, în data de 31.03.2011, ora 20,15, patrula de intervenţie a firmei de pază -SC S. S. România – în timp ce efectuau serviciul de patrulare şi supraveghere în zona Parcului nr.6 M., pe drumul petrolier aferent sondei nr.272 b au observat 3 persoane de sex masculin, una dintre ele echipată cu o salopetă cu inscripţia „Petrom” şi o autoutilitară marca Dacia albastră staţionată. În bena autoutilitarei se afla o ţeavă de aproximativ 2,5 m din conducta de amestec nefuncţională a sondei 272b, pe care era montat un ventil, precum şi o cazma, un fierăstrău mecanic, o cheie inelară. În urma legitimării persoanei în salopetă, agenţii au aflat că se numeşte C.A., operator-coordonator în cadrul OMV Petrom, secţia M. şi se afla în timpul liber.
Acesta a susţinut că, în după amiaza zilei de 31.03.2011 s-a deplasat cu maşina personală, la un teren aflat în proprietatea sa, în satul T., să culeagă urzici şi ghiocei şi nu i-a observat pe copiii săi, care tăiaseră, fără ştirea sa, o bucată de ţeavă cu un ventil la capăt.
Depoziţia martorului P.M. contrazice însă declaraţia contestatorului, martorul declarând că „la data incidentului eram de serviciu şi patrulam în zona respectivă iar pe drumul de acces către sonda 272B am văzut un autovehicul parcat şi trei persoane, respectiv un adult şi 2 copii şi anume contestatorul cu cei 2 copii ai săi. L-am întrebat ce face acolo şi a spus că are un teren în apropiere. Am observat că din portbagajul autovehiculului ieşea un capăt de ţeavă pe care se afla montat un ventil, ţeava avea aproximativ 2,5m. Acesta a spus că ţeava provine de la sonda 272B care nu mai este funcţională. Am mers împreună cu un coleg şi am constatat că într-adevăr ţeava provenea de la sonda respectivă, care nu era funcţională. Contestatorul era îmbrăcat cu o salopetă care avea inscripţionat PETROM”.
Contestatorul a luat cunoştinţă de Regulamentul intern al Petrom pe bază de semnătură şi a fost instruit de către şefii ierarhici în legătură cu obligaţia de a păstra în bune condiţii, conform prescripţiilor tehnice toate bunurile, utilajele, echipamentele din dotare şi să împiedice sustragerile din inventarul unităţii.
Pentru fapta comisă contestatorului i-a fost întocmit şi dosarul penal nr.2327/P/2011.
Instanţa a apreciat că, fapta contestatorului de a sustrage bunuri aparţinând angajatorului constituie abatere disciplinară, acesta încălcând dispoziţiile art.143 alin.1 lit.h) din CCM potrivit căruia este interzis salariaţilor să scoată de pe teritoriul Petrom, prin orice mijloace, bunuri aparţinând societăţii, fără documente eliberate de cei autorizaţi, acesta a încălcat reglementările interne privind toleranţa zero pentru furturi.
Potrivit art.248 din Codul muncii, angajatorul stabileşte sancţiunea aplicabilă, în raport de gravitatea abaterii disciplinare, săvârşite de salariat, sancţiunile se aplică pornind de la avertismentul scris, măsura disciplinară a desfacerii contractului de muncă fiind cea mai gravă, pentru săvârşirea unor fapte de importanţă deosebită în contextul activităţii societăţii angajatoare.
Din probele administrate în cauză instanţa a reţinut că în cazul contestatorului s-a reţinut o abatere disciplinară singulară, însă fapta săvârşită de salariat este una gravă, furtul din patrimoniul unităţii neavând nici o justificare obiectivă sau subiectivă, intimata fiind îndreptăţită să adopte măsuri şi politici pentru înlăturarea unor astfel de atitudini în rândul salariaţilor, raporturile de muncă trebuie să aibă la bază o relaţie de încredere reciprocă angajat – angajator. De asemenea este important gradul de vinovăţie al salariatului, care a acţionat cu intenţie, fiindu-i cunoscută politica de toleranţă zero faţă de furturi a angajatorului şi implicaţiile activităţii desfăşurate, neputându-se prevala de faptul că bunul sustras are valoare economică redusă.
Instanţa a apreciat că este fără relevanţă valoarea efectivă a bunului sustras de contestator, întrucât atragerea răspunderii disciplinare a salariatului şi aplicarea sancţiunii nu sunt condiţionate de existenţa sau valoarea prejudiciului, spre deosebire de răspunderea patrimonială.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs întemeiat pe disp. art. 304/1 Cod procedură civilă, contestatorul, criticând-o sub următoarele aspecte:
Greşit a reţinut instanţa de fond că recurentul se face vinovat de săvârşirea abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa doar pe baza declaraţiei martorului propus de intimată, fără a analiza şi celelalte probe administrate în cauză.
În susţinerea acestei critici de netemeinicie, recurentul expune situaţia de fapt din perspectiva sa, susţinând, în esenţă, că nu a avut cunoştinţă de faptul că fii săi au sustras ţeava dezafectată.
În plus, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a reţinut în Ordonanţa nr.2327/P/2011 dată în 04.05.2012, că nu se face vinovat de sustragerea obiectului respectiv.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul admiterii contestaţiei şi anularea deciziei de desfacere a contractului de juncă.
Prin întâmpinarea formulată, respingerea recursului ca nefondat, susţinând că sentinţa pronunţată de instanţă este legală şi temeinică.
Prin decizia nr. 2683/03.12.2012, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.A., împotriva sentinţei civile nr.1523 din 04 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia civilă, în dosarul nr.2582/109/2011, intimată fiind pârâta S.C. OMV PETROM S.A. Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Critica formulată de recurent vizează netemeinicia sentinţei sub aspectul aprecierii probatoriului administrat în cauză, motiv de recurs şi este nefondată.
Instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei recurate, pe baza probatoriului administrat in cauză, că susţinerile contestatorului au fost contrazise de depoziţia martorului audiat în cauză precum şi de celelalte probe.
Deşi recurentul susţine că această depoziţie este subiectivă, el nu a făcut o contradovadă prin care să contrazică aceste susţineri. În plus, din conţinutul Ordonanţei emise de parchet la adat de 15.06.2012 rezultă că s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.A., cercetat pentru complicitate la infracţiunea furt calificat, prev. de art.26 raportat la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a şi g Cod penal, reţinându-se că fapta comisă nu a prezentat gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Potrivit art. 247 - (1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
(2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Rezultă cu certitudine, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, că există o faptă săvârşită de contestator ce constituie abatere disciplinară, încălcându-se dispoziţiile art.143 alin.1 lit.h din CCM. Totodată, este cert că deşi contestatorul cunoştea prevederile Regulamentului intern al Petrom şi avea obligaţia să împiedice sustragerile din inventarul unităţii, acesta a sprijinit pe fii săi să sustragă ţeava dezafectată, calitatea sa de complice fiind reţinută prin ordonanţa parchetului, chiar dacă nu s-a aplicat o sancţiune penală, ca urmare a gradului de pericol social redus al faptei.
Bunul sustras de fii recurentului, cu complicitatea acestuia, chiar dacă provenea de la o conductă nefuncţională, era în patrimoniul societăţii intimate, iar acesta avea cunoştinţă de sarcinile ce-i reveneau în calitate de angajat, respectiv să împiedice sustragerile din inventarul societăţii.
Chiar dacă recurentul susţine că fapta săvârşită nu are legătură cu serviciul, incidentul desfăşurându-se în afara orelor de program, susţinerea este nefondată, întrucât bunul sustras se afla în patrimoniul petrolier aparţinând intimatei, recurentul având calitatea de salariat ala cesteia, reţinând în mod corect instanţa de fond, că fapta a fost săvârşită în legătură cu munca sa.
Nu are relevanţă faptul că nu el a sustras bunul, atât timp cat a permis desfăşurarea activităţii infracţionale de către fii săi, conduită incompatibilă cu calitatea de salariat al societăţii intimate, care avea obligaţia să împiedice sustragerile din inventarul unităţii, obligaţie încălcată de contestator.
Valoarea bunului sustras, nu prezintă nici o relevanţă deoarece angajarea răspunderii disciplinare a salariatului şi aplicarea sancţiunii nu sunt condiţionare de existenţa sau valoarea prejudiciului ca în cazul răspunderii patrimoniale, ci de afectarea relaţiilor de muncă salariat-angajator prin nesocotirea obligaţiilor de serviciu prevăzute de Regulamentul de Ordine interioară.
În consecinţă, fapta reţinută în decizia de concediere nr.41/2011, constituie abatere disciplinară, prin încălcarea dispoziţiilor art.153 alin.1 lit.h din CCM, încheiat la nivel Petrom, fiind incidente disp art. 247 şi 248 din Codul muncii, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
Faţă de cele ce preced recursul este nefondat şi va fi respins potrivit dispoziţiilor art.312 Cod procedură civilă.
<
| ← Persoanele care beneficiază de asigurarea medicală fără... | Principiul securităţii raporturilor juridice şi aplicarea... → |
|---|
