Aplicarea legii civile în timp în acţiunile privitoare la filiaţie
| Comentarii |
|
Art. 47 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil
Legea aplicabilă raporturilor de filiaţie este aceea aflată în vigoare la data naşterii copilului.
Potrivit art. 47 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, noile reglementări privitoare la filiaţie îşi produc efectele numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lor în vigoare.
Aplicarea dispoziţiilor Noului cod civil pentru contestarea filiaţiei unui copil născut anterior intrării sale în vigoare este greşită pentru că relevant este nu momentul cunoaşterii motivelor contestaţiei de către reclamant, ci acela al naşterii copilului.
(Decizia civilă nr. 263/03.02.2012)
Constată că, prin sentinţa civilă nr.74/21 septembrie 2011, Judecătoria Bălceşti a respins cererea prin care reclamantul P. Gh. a contestat filiaţia descendenţilor P. C. V. şi P. A. F., rezultaţi din căsătoria încheiată la 13 noiembrie 1988, cu mama acestora, P. E., devenită D. după desfacerea, prin sentinţa civilă nr.314/16 mai 2008 a aceleiaşi instanţe a căsătoriei.
A fost totodată obligat reclamantul la plata a câte 500 lei, cheltuieli de judecată, faţă de pârâţi.
În motivare, s-a reţinut, în fapt, că cei doi pârâţi au regimul de copii născuţi în timpul căsătoriei bucurându-se, potrivit art.53 din Codul familiei, de beneficiul prezumţiei de paternitate faţă de soţul mamei.
Pentru răsturnarea acestei prezumţii, cadrul judiciar este reglementat de art.55 din Codul familiei al tăgadei de paternitate, acţiunea în contestarea filiaţiei vizând exclusiv situaţiile în care prezumţia de paternitate nu operează, respectiv atunci când părinţii nu au fost căsătoriţi, copilul a fost născut anterior căsătoriei sau la o distanţă mai mare decât perioada legală de procreare, scursă după încetarea, desfiinţarea ori desfacerea căsătoriei.
Or, cei doi pârâţi sunt născuţi în timpul căsătoriei, la 5 ani de la încheierea ei şi cu mult timp înainte de desfacere, iar în măsura în care mama ar fi conceput copiii cu un alt bărbat, reclamantul era obligat să exercite acţiunea pusă la îndemână de legiuitorul în interiorul termenului legal.
Apelul declarat de pârât împotriva sentinţei, care a arătat că, în timpul căsătoriei cu mama copiilor, aceasta a întreţinut relaţii intime cu alt bărbat, aşa încât, presupune că cei doi nu ar fi fiii săi, a fost admis prin decizia civilă nr.46/A-MIF/2 martie 2012 a Tribunalului Vâlcea,care, după administrarea probei cu expertiză medico-legală de stabilire a genotipului, a schimbat, în parte, sentinţa în ceea ce-l priveşte pe pârâtul P.C.V. în privinţa căruia a constatat că reclamantul nu este tatăl biologic, fiind menţinută soluţia în ceea ce-l priveşte pe pârâtul P. A.F., minor asistat de mama sa, D. E.
În motivare, s-a reţinut că, potrivit expertizei medico-legale efectuată la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, reclamantul nu este tatăl primului pârât, fiind însă tatăl celui de-al doilea.
Obiecţiunile formulate la rezultatele expertizei au fost respinse, constatându-se că nu se arată vreun indiciu de natură a pune la îndoială corectitudinea lucrării.
Sub aspectul admisibilităţii contestaţiei filiaţiei copilului rezultat din timpul căsătoriei, instanţa nu motivează soluţia sa, prin prisma dispoziţiilor Codului familiei, dar face trimitere la actualele dispoziţii ale art.434 din actualul Cod civil, potrivit cărora orice persoană interesată poate cere oricând instanţei să constate că nu sunt întrunite condiţiile pentru ca prezumţia de paternitate să se aplice unui copil înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din căsătorie.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, intimatul-pârât P. C.V. a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată de 1.950 lei cheltuieli de judecată în fond şi apel către reclamant.
Faţă de această soluţie, pârâtul minor P.A.F., asistat de mama sa, a solicitat completarea deciziei, în sensul pronunţării asupra cererii sale de obligare a reclamantului apelant la plata cheltuielilor de judecată la care l-a obligat a le fi efectuat în apel. Prin decizia nr.110/A-MIF/8 iunie 2012, tribunalul a respins cererea, considerând că, întrucât reclamantul a avut câştig de cauză în cadrul apelului, este îndreptăţit la restituirea cheltuielilor angajate, dar şi faţă de faptul că acest pârât nu a solicitat, cu prilejul punerii concluziilor în dezbateri, cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziilor, în termen, au formulat recursuri pârâţii, P. A. F., asistat de mama sa, criticând soluţia sub aspectul modalităţii soluţionării cererii de completare a deciziei instanţei de apel.
Astfel, acesta arată că în mod greşit a fost respinsă cererea sa de completare a deciziei, deşi a angajat cheltuieli cu apărarea, iar soluţia nu a fost schimbată în ceea ce-l priveşte, aşa încât, nu este parte căzută în pretenţii faţă de reclamant.
De aceea, se impunea ca instanţa să dea eficienţă cererii formulată în cadrul întâmpinării sale, privitor la plata acestor cheltuieli.
La rândul său, pârâtul P.C.V. a criticat soluţia pentru nelegalitate, în subsidiar pentru netemeinicie, arătând că, pentru ca instanţa să dea eficienţă dispoziţiilor art.434 Cod civil, s-a ignorat faptul că această acţiune nu stă la îndemâna oricărei persoane decât în privinţa copiilor născuţi după intrarea în vigoare a acestui cod, situaţia filiaţiei sale fiind în continuare reglementată de vechile dispoziţii ale Codului civil.
De altfel, chiar şi din punctul de vedere al acestor noi dispoziţii, ceea ce poate face obiectul contestaţiei oricând, o reprezintă recunoaşterea de filiaţie, iar nu prezumţia legală de paternitate, apelantul confundând cele două noţiuni care diferă prin prisma scopului edictării lor.
Noile dispoziţii ale Codului civil exclud de la aplicabilitatea lor pe tatăl copiilor din căsătorie, ele referindu-se numai la terţii faţă de relaţia de paternitate, având în vedere că, şi prin prisma noii reglementări a instituţiei, dată de dispoziţiile art.430 din Codul civil, acţiunea în tăgada paternităţii se exercită în termen de 3 ani, fie de la data la care soţul a cunoscut că este prezumat tatăl al copilului, fie de la o alta, ulterioară, când a aflat că prezumţia nu corespunde realităţii.
O altă critică vizează încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin.2 Cod procedură civilă, în sensul că instanţa a încălcat principiul dreptului la apărare al pârâtului care, elev fiind, nu realizează venituri spre a dispune de sumele necesare angajării de apărător calificat, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în care să-i fie asigurat acest drept.
În fapt, anterior termenului de judecată, potrivit evidenţelor arhivei instanţei, raportul de expertiză nu se afla depus, motiv pentru care a lipsit de la acest termen,nepermiţându-şi sălipsească de la cursurile şcolare ale liceului la care este înscris.
De aceea, trebuia să i se dea posibilitatea de a formula eventuale obiecţiuni, sens în care solicită casarea deciziei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
O altă încălcare se pretinde a privi neexercitarea rolului activ al judecătorului, prevăzut de art.129 alin.5 Cod procedură civilă, care trebuia să stăruie, prin toate mijloacele legale, spre a preveni orice greşeală materială privind aflarea adevărului.
Astfel, instanţa a dat cuvântul asupra obiecţiunilor la această lucrare mamei sale, care nu îl reprezintă în proces, întrucât este major şi s-a luat cuvântul acesteia în sensul că nu cunoaşte ce alt fel de expertiză ar dori să fie administrată, or, această expertiză este cea medico-legală complexă, efectuată pe baza probelor serologice.
Prin decizia nr. 3139/16.10.2012, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă a admis recursurile formulate de pârâţii P.C.V. împotriva deciziei civile nr.46/A/MIF/2 martie 2012 şi de pârâtul P.A.F. împotriva deciziei civile nr.110/A/MIF/8 iunie 2012, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.668/185/2011, intimat fiind reclamantul P.Gh.; a modificat decizia în sensul că a respins apelul declarat de reclamant, împotriva sentinţei civile nr.74/21 septembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Bălceşti, în dosarul nr.668/185/2011; a obligat pe intimatul-reclamant să plătească recurenţilor-pârâţi suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, iar recurentului-pârât P.C.V., suma de 506,13 lei, cu acelaşi titlu în recurs.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte soluţia dată asupra cheltuielilor de judecată suportate de către pârâtul minor asistat de mama sa, tribunalul a apreciat că acestea nu s-ar cuveni, întrucât reclamantul a triumfat în cererea sa împotriva celuilalt pârât.
Dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă, privesc partea căzută în pretenţii individual faţă de ceilalţi care au fost siliţi a efectua cheltuieli cu apărarea.
Or, în apel, soluţia a fost schimbată exclusiv faţă de celălalt fiu din căsătoria reclamantului, recurentul minor fiind fiul său în mod necontestat.
Ca atare, aplicarea legii este incorectă sub acest aspect.
Incorectă este în acelaşi timp şi în condiţiile în care se pretinde că intimatul minor nu a solicitat cheltuieli de judecată cu prilejul acordării cuvântului în concluzii asupra fondului.
Legiuitorul nu condiţionează formularea unei asemenea cereri exclusiv cu prilejul acestor concluzii, fiind suficient ca ea să fie făcută oricând pe parcursul judecăţii, or, prin întâmpinarea depusă în apel se solicită în mod expres, plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Ca atare, din acest punct de vedere decizia are a fi modificată faţă de acest recurent.
Cât priveşte recursul celuilalt pârât, Curtea a constatat că şi acesta este fondat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art.47 din Legea nr.71/2011, stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acestea numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare.
Ca atare, referirea la dispoziţiile cuprinse în Codul civil asupra filiaţiei reprezintă o greşită aplicare a legii din partea instanţei de apel, câtă vreme, pârâtul-recurent este născut în anul 1993, iar aceste dispoziţii au intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
În aceste condiţii, legea aplicabilă raporturilor dintre reclamant şi fiul său rămâne Codul familiei, aşa cum era în vigoare la data naşterii copilului, motiv pentru care, o cerere în contestarea filiaţiei copilului născut din căsătorie este supusă instituţiei reglementate sub numele de tăgada de paternitate, acţiune care poate fi formulată în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului, fiind fără relevanţă momentul la care ar fi intervenit eventualele dubii ale părintelui prezumat cu privire la filiaţie.
În aceste condiţii, cu greşita aplicare a legii, instanţa de apel a admis acţiunea formulată peste acest termen, în vreme ce, în mod corect, judecătoria a respins-o, constatând că ea nu este adresată în termen, motiv pentru care, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, şi acest recurs a fost admis şi soluţia schimbată în tot, în sensul modificării deciziilor, respingerii apelului şi obligării intimatului-reclamant să plătească recurenţilor-pârâţi suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel, iar recurentului-pârât Popa Constantin Vlad 506,13 lei, cu acelaşi titlu în recurs.
<
| ← Principiul securităţii raporturilor juridice şi aplicarea... | Condiţii privind acceptarea tacită a unei succesiuni potrivit... → |
|---|
