Răspunderea primarului. Natura juridică. Jurisprudență Primari, primării
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 172/R din data de 06.03.2014
Aleșii locali, prin urmare și primarul, răspund, după caz, contravențional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii.
Răspunderea patrimonială a primarului față de comunitatea locală care l-a ales și care i-a acordat mandatul de reprezentare nu poate fi antrenată în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale reglementate de art. 254 alin. 1 din Codul muncii, pentru că atribuțiile acestuia nu derivă din încheierea și executarea unui contract de muncă.
Prin sentința civilă nr. 4573/24 octombrie 2013, Tribunalul Harghita a admis acțiunea formulată de reclamantul Orașul Vlăhița, în contradictoriu cu pârâta B. M. E. și a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantului sumele de 126.163 lei și 17.918 lei, actualizate cu rata inflației la data plății, reprezentând prejudiciul cauzat patrimoniului unității.
Prin aceeași hotărâre, Tribunalul a admis în parte cererile de chemare în garanție formulate de pârâtă împotriva S.C. S. S.R.L. și S.C. V. S.R.L. și, în consecință, a obligat chemata în garanție S.C. S. S.R.L. să plătească pârâtei suma de 63.081,50 lei, iar pe chemata în garanție S.C. V. S.R.L., a sumei de 8.959 lei, sume actualizate cu rata inflației la data plății.
De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 7.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, urmare a acțiunii de verificare privind auditul financiar al contului anual de execuție bugetară pe anul 2011, efectuat de Camera de Conturi Harghita la Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Vlăhița, reprezentată prin pârâtă, în calitate de primar, s-au reținut prin Raportul de audit financiar nr. 957 din 06.07.2012, respectiv prin Procesul verbal de constatare nr. 957/3011/06.07.2012, abateri de la legalitate care au determinat cauzarea unui prejudiciu de 117.803 lei, rezultat din derularea contractului de lucrări nr. 3410/2007, încheiat între Consiliul Local Vlăhița și S.C. S. S.R.L., la care s-au adăugat foloase nerealizate în sumă de 8.630 lei, precum și a unui prejudiciu de 16.832 lei, rezultat din executarea contractului de lucrări nr. 1421/2009, încheiat între Orașul Vlăhița și S.C. V. S.R.L., la care s-au adăugat foloase nerealizate în sumă de 1.086 lei, conform Circularei B.N.R. nr. 5/2012.
Ulterior, examinând deficiențele consemnate în Raportul de audit financiar nr. 957 din 06.07.2012, cu anexa Procesului verbal de constatare nr. 957/3011/06.07.2012, Curtea de Conturi a emis Decizia nr. 22/2012, prin care s-a dispus pe seama ordonatorului principal de credite al bugetului local - Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Vlăhița, aplicarea unor măsuri pentru evaluarea exactă a prejudiciului estimat și recuperarea acestuia în baza principiilor răspunderii patrimoniale și/sau răspunderii civile, astfel că reclamantul a promovat acțiunea dedusă judecății.
Analizând probatoriul administrat în cauză, Tribunalul a reținut că cele două contracte de lucrări au fost încheiate în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, primul având ca obiectiv "Realizarea canalizării menajere în zona Nagyfalu și extinderea stației de epurare zona Delo, din localitatea Vlăhița";, iar cel de-al doilea - realizare "Bază sportivă multifuncțională Model Tip 2, în Orașul Vlăhița"; și că, pe parcursul derulării acestora, pârâta a aprobat în mod nelegal, pentru un număr de 9, respectiv 16 situații de lucrări, ajustarea prețului prin actualizare pe baza indicilor de consum comunicați de Institutul Național de Statistică, deși o atare operațiune nu era prevăzută prin cele două contracte și nu erau îndeplinite sub acest aspect condițiile prevăzute art. 97 din H.G. nr. 925/2006, pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006.
Prin urmare, raportat la situația anterior expusă, Tribunalul a reținut că pârâta este culpabilă de prejudiciul cauzat reclamantei, astfel că trebuie să răspundă patrimonial față de aceasta, în condițiile prevăzute de art. 254 din Codul muncii, în conformitate cu care salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
În ceea ce privește cererile de chemare în garanție formulate de către pârâtă, instanța le-a apreciat ca fiind admisibile în raport de prevederile art. 60 - 63 din Codul de procedură civilă, deoarece prejudiciul reținut pe seama acesteia este rezultatul unor încălcări ale clauzelor obligatorii prevăzute în contractele de lucrări încheiate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, de către ambele părți contractante, ceea ce conduce la existența unei culpe comune.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta și chematele în garanție.
Prin invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 8 și 9 din Codul de procedură civilă, pârâta a solicitat, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată sau parțial prescrisă și admiterea în tot a cererilor de chemare în garanție.
Prin intermediul memoriului de recurs s-a susținut că instanța de fond a soluționat litigiul în complet nelegal constituit, pe de o parte, întrucât reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 - 999 din Codul civil, care instituie răspunderea civilă delictuală, iar pe de altă parte, pentru că funcția de primar, ocupată de către pârâtă, nu este supusă reglementărilor din Codul muncii, fiind o funcție de demnitate publică îndeplinită pe bază de mandat obținut în condițiile Legii nr. 393/2004, contractul său de muncă fiind suspendat pe această perioadă, conform art. 28 alin. 1 din legea menționată.
Relativ la cererea subsidiară, pârâta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, iar hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind exclusă în mod cu totul eronat posibilitatea ajustării prețului celor două contracte în condițiile de excepție prevăzute de art. 97 alin. 4 din H.G. nr. 925/2006, câtă vreme întârzierea în plata lucrărilor executate de chematele în garanție a fost determinată de circumstanțe imprevizibile și independente de voința părților contractante, respectiv alocarea tardivă a fondurilor de către Guvern și creșterea costurilor de producție - materiale și forță de muncă.
S-a mai susținut că în cazul a patru facturi dintre cele aferente Contractului nr. 3410/2007 a intervenit prescripția extinctivă, deoarece până la înregistrarea acțiunii au trecut mai mult de 3 ani de la data la care s-a efectuat plata acestora și că în mod eronat s-a stabilit întregul prejudiciu în sarcina pârâtei, prima instanță omițând a face sub acest aspect aplicarea prevederilor art. 255 din Codul muncii, deoarece culpa îi aparține, deopotrivă, și persoanei responsabile cu exercitarea controlului financiar preventiv, în speță referentului contabil desemnat în acest sens prin Dispoziția de primar nr. 143/2003, care a avizat efectuarea tuturor plăților.
În ceea ce privește cererile de chemare în garanție, s-a susținut că acestea au fost în mod greșit admise doar în parte, deoarece, în sensul răspunderii materiale reglementate de art. 254 alin. 1 din Codul muncii, obligația de restituire privește foloasele materiale primite necuvenit, or, acestea au fost încasate exclusiv de către chematele în garanție, aflându-ne în prezența instituției plății nedatorate reglementate de art. 992 - 997 din Codul civil vechi, respectiv art. 1341 - 1344 din Codul civil nou.
La rândul lor, chematele în garanție au solicitat, prin dezvoltarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii integrale a pretențiilor pârâtei îndreptate împotriva lor, susținând că nu sunt îndeplinite sub acest aspect condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă, neexistând în sarcina lor vreo obligație legală sau convențională de garanție față de pârâta din cauză, în care sens acestea sunt și lipsite de calitate procesuală pasivă.
De asemenea, chemata în garanție S.C. V. S.R.L. a susținut că prima instanță nu a arătat în concret care sunt motivele de fapt care au determinat admiterea pretențiilor pârâtei, iar chemata în garanție S.C. S. S.R.L. a susținut integral apărările invocate de către pârâtă sub aspectul nelegalei compuneri a completului care a soluționat cauza în primă instanță și a excepției prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, precum și apărările invocate de aceasta pe fondul litigiului, sub aspectul nereținerii incidenței prevederilor art. 97 alin. 4 din H.G. nr. 925/2006.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă și admiterea recursului declarat de chematele de chematele în garanție, sub aspectul inadmisibilității acțiunii îndreptate împotriva acestora.
În considerentele întâmpinării s-a arătat că, deși primarul nu are statutul unui angajat, situația sa juridică fiind reglementată de Legea nr. 393/2004 și Legea nr. 215/2001, este unanim acceptat faptul că ne aflăm în prezența unui raport de muncă atipic, ceea ce atrage competența instanței specializate în soluționarea conflictelor de muncă.
Pe fondul cauzei, reclamantul a susținut că hotărârea atacată este legală, prima instanță apreciind în mod corect că pârâta a încălcat prevederile legale referitoare la ajustarea prețului celor două contracte de achiziție publică, prevăzute de art. 97 din H.G. nr. 926/2006, făcându-se, astfel, responsabilă de prejudiciul invocat prin acțiune.
Recursurile au fost înregistrate inițial pe rolul Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș, iar prin încheierea din 4 februarie 2014 s-a dispus transpunerea cauzei la Secția I civilă, observându-se că hotărârea atacată a fost pronunțată de un complet specializat pentru soluționarea conflictelor de muncă.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 indice 1 și 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 254 alin. 1 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Pârâta a ocupat în perioada din litigiu funcția de primar al Orașului Vlăhița, iar potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, pe timpul exercitării mandatului de primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte al consiliului județean, se suspendă contractul de muncă sau actul de numire a acestora în cadrul unei instituții ori autorități publice, respectiv la regii autonome sau la societăți comerciale cu capital integral ori majoritar de stat sau ale unităților administrativ-teritoriale.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, aleșii locali sunt primarul, consilierii locali, președintele consiliului județean și consilierii județeni, iar în asigurarea liberului exercițiu al mandatului lor, aceștia îndeplinesc o funcție de autoritate publică, beneficiind de dispozițiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
Totodată, prevederile art. 128 din Legea nr. 215/2001 și ale art. 55 din Legea nr. 393/2004 dispun în sensul că aleșii locali, prin urmare și primarul, răspund, după caz, contravențional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii.
Din perspectiva reglementărilor legale anterior evocate, Curtea a constatat că răspunderea patrimonială a primarului față de comunitatea locală care l-a ales și care i-a acordat mandatul de reprezentare nu poate fi antrenată în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale reglementate de art. 254 alin. 1 din Codul muncii, pentru că atribuțiile acestuia nu derivă din încheierea și executarea unui contract de muncă.
De altfel, nici chiar reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea pe aceste dispoziții legale, ci pe prevederile art. 998 - 999 din Codul civil (de la 1865), care reglementează răspunderea civilă delictuală, de natură a atrage competența materială a instanței civile de drept comun.
Sub acest ultim aspect, însă, instanța de control judiciar are în vedere împrejurarea că la baza presupusei răspunderi patrimoniale a primarului-pârât din prezenta cauză se află actele de control întocmite de Curtea de Conturi în virtutea atribuțiilor conferite de Legea nr. 94/1992, cu privire la respectarea de către acesta a dispozițiilor legale care reglementează procedura executării a două contracte de achiziție publică, acte ce intră sub incidența unor dispozițiilor legale speciale, respectiv O.U.G. nr. 34/2006 și H.G. nr. 925/2006.
Or, din perspectiva prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, contractele încheiate de autoritățile publice și care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și achizițiile publice sunt asimilate actelor administrative, iar potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. f) din aceeași lege, contenciosul administrativ este activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Prin urmare, în raport de prevederile legale evocate, Curtea a constatat că acțiunea promovată de reclamantul Orașul Vlăhița împotriva pârâtei B. M. - fost primar, având ca obiect angajarea răspunderii materiale a acesteia pentru repararea unui pretins prejudiciu cauzat patrimoniului unității administrativ-teritoriale prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor legale derivând din executarea contractelor de achiziție publică încheiate cu societățile comerciale chemate în garanție, trebuia să fie soluționată în primă instanță de Tribunalul Harghita în complet specializat pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, conform prevederilor art. 2 alin. 1 lit. d) din codul de procedură civilă și ale art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (dat fiind faptul că această instanță nu are în alcătuirea sa o secție de contencios administrativ și fiscal), iar nu de către un complet specializat pentru soluționarea cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale, cum greșit s-a stabilit prin încheierea de ședință din 6 februarie 2013 (fila 629 dosar fond).
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 278 alin. 2 din Codul muncii, prevederile acestui act normativ se aplică, cu titlu de drept comun, și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective, însă în speță ne aflăm tocmai în această din urmă ipoteză de excepție, deoarece, astfel cum s-a arătat mai devreme, prin acțiunea dedusă judecății se urmărește angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei - fost primar, prin invocarea îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor legale care îi reveneau pe parcursul derulării unor contracte de achiziție publică - acte administrative prin esență, în sensul Legii nr. 554/2004, ceea ce exclude competența instanței civile de dreptul muncii.
Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a constatat că hotărârea atacată prin recursurile supuse examinării este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, în sensul că instanța care a pronunțat-o nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale și a fost încălcată competența de ordine publică a instanței de contencios administrativ.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, 3 și 6 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursurile deduse judecății și a casat integral sentința civilă atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea soluționării acesteia de către un complet specializat pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, soluție în raport de care nu se mai impune verificarea celor critici de nelegalitate invocate.
| ← Renunţarea la aplicarea pedepsei. Condiţii . Jurisprudență... | Privilegiul copărtaşului. Notare în cartea funciară. Condiţii → |
|---|
