Răsturnarea prezumţiei comunităţii de bunuri, instituită de art. 30 alin. 1 din vechiul cod al familiei, greşita aplicare şi interpretare a art. 5 alin. 1 din decretul nr. 32/1954, pentru punerea în aplicare a codului familiei, şi a decretului privitor la
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 61 din data de 10.03.2016
DREPTUL FAMILIEI
Răsturnarea prezumției comunității de bunuri, instituită de art. 30 alin. 1 din Vechiul Cod al familiei, greșita aplicare și interpretare a art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, pentru punerea în aplicare a Codului familiei, și a Decretului privitor la persoanele fizice și juridice.
Deși probele administrate confirmau că bunul dobândit sub durata căsătoriei a fost achiziționat cu contribuția exclusivă a recurentei, acestea s-au apreciat că nu ar fi plauzibile, că era de neconceput ca în perioada anterioară anilor 1990 să se obțină venituri din libera inițiativă privată. Actul de vânzare-cumpărare al unui alt imobil s-a apreciat eronat că s-ar fi încheiat anterior celui pentru imobilul în litigiu.
- art. 30 alin. 1 Codul familiei
- art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954
- art. 304 alin. 1 pct. 8, 9 Cod de procedură civilă
DECIZIA CIVILĂ NR. 61/2016-R din 10.03.2016 (dosar nr. 8080/296/2011)
Prin sentința civilă nr.1093/19.03.2015 pronunțată în dosar cu nr. de mai sus, Judecătoria Satu Mare a admis în parte acțiunea civilă astfel cum a fost precizată de reclamantul F. C. împotriva pârâtei C. D., a admis în parte și acțiunea reconvențională formulată de pârâta reclamantă C. D. din dosarul conexat nr.5126/296/2014 împotriva reclamantului pârât F. C. și, în consecință: a constatat că apartamentul nr.1 compus din două camere și dependințe și părți comune cu ap.2 (casa scărilor), situat în S. M., str. M. S. N., nr.xx/Y și teren în suprafață de 538 mp înscris în CF xxxxxx-Yx-Yx S. M. cu nr. top. xxxx/x/x provenit din conversia de pe hârtie a CF xxxxx S. M. a fost dobândit de către pârâta reclamanta C. D. sub durata căsătoriei cu F. C.; a constatat că valoarea apartamentului nr.1 proprietate comună devălmașă a părților identificat mai sus a avut valoarea de circulație la data despărțirii în fapt împreună cu terenul o valoare de 217000 lei, conform expertizei efectuate de ing. M. D.; a constatat că pârâta reclamantă C. D. are o contribuție proprie, respectiv investiții la imobil în sumă de 61171 lei efectuate după divorțul său de soțul său defunct F. C. (conform aceleași expertize); a sistat starea de indiviziune cu privire la aceste imobile și a constatat că în masa succesorală după defunctul F. C., decedat la 11.04.2011, intră cota de 1/2 parte din imobilele mai sus identificate și asupra căruia are vocație reclamantul pârât F. C., în calitate de frate a defunctului; a atribuit apartamentul identificat mai sus în natură pârâtei reclamante C. D., cu întabularea dreptului de proprietate în CF în favoarea sa, cu obligarea acesteia la plata unei sulte de 54250 lei către reclamatul pârât în termen de 90 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; a respins restul pretențiilor formulate de părți; a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că pârâta C. D. a fost căsătorită cu F. C., căsătorie ce a fost încheiată la data de 10 ianuarie 1987 la Primăria B. M., cu dobândirea numelui de căsătorie reunit F.-C., căsătorie care a fost desfăcută la data de 2 oct.1998 prin sentința civilă xxxx/2 octombrie 1998 a Judecătoriei S. M., cu reluarea numelui pentru pârâtă în viitor, acela de "C.";, iar reclamantul acela de "F.";.
Sub durata căsătoriei soții au achiziționat prin contractul de vânzare cumpărare autentic nr.xxxxx/29 nov.1990 al fostului notariat de Stat S. M. apartamentul nr.1 compus din două camere și dependințe, hol, baie, antreu, bucătărie, debara, cămară, cu părți comune cu ap.2, casa scării, pivniță, intrare în pivniță, imobile înscrise în CF ind. xxxxx S. M. cu nr.top. xxxx/x/x de sub B1, 2 cu teren în suprafață de 538 mp din CF colectivă xxxxx S. M. cu nr. top de mai sus de sub B1, 2, 3, 4 .
Imobilul în speță este transcris în noul CF xxxxxx-Yx-Yx S. M. cu nr. top xxxx/x/x provenit prin conversia de pe hârtie a CF xxxxx ind.S. M. și în care figurează ca proprietari tabulari F. C. C. și F. C. D. în cotă de 1/1 parte ca bun comun dobândit sub durata căsătoriei, filele 5-7 din dosar.
Reclamantul F. C., conform certificatului de moștenitor nr.48/2011 emis de notar public D. R. la 08.06.2011, este fratele defunctului F. C., decedat la 11.04.2011.
Pârâta C. D. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională în care a solicitat să se constatate că imobilul identificat mai sus în CF xxxxxx nr.cad. xxxx/x/x constituie bun comun dobândit sub durata căsătoriei la care ea are o contribuție de 100%, să se constatate că la acest imobil a efectuat investiții, aducând un aport de 40%, solicitând partajarea imobilului cu atribuirea acestui imobil ei, fără plata vreunei sulte și cheltuieli de judecată.
Reclamantul F. C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii reconvenționale, arătând în motivare că nu corespunde adevărului că imobilul compus din două camere și dependințe ar fi fost cumpărat din bani de la tatăl său, iar investițiile au fost efectuate tot de tatăl său, care a cumpărat în același imobil apartamentul 2 pe numele unei nepoate, fără să arate că pentru apartamentul din B. M., str. G. C. a încasat 350.000 lei. De asemenea, a arătat că tatăl reclamantei nu a avut nicio contribuție la achiziționarea acestui apartament care face obiectul partajului și care este bun comun dobândit sub durata căsătoriei.
S-a solicitat în probațiune interogatorul părților, probă care a fost încuviințată și în ședința publică din 28 martie 2012, părțile s-au prezentat la interogator, răspunsurile lor fiind atașate la filele 60-63 din dosar.
Din răspunsul pârâtei C. D. - fila 60 din dosar, instanța a reținut că apartamentul nr.1 compus din două camere și dependințe a fost cumpărat din bani proveniți de la tatăl ei. De asemenea, a arătat că recunoaște existența apartamentului achiziționat în B. M., însă acesta a fost donat socrilor săi, respectiv părinților fostului ei soț. A recunoscut că reclamantul a dirijat o perioadă de 10 zile, fiind de profesie inginer constructor, finalizarea unor lucrări de finisaje exterioare, interioare, trotuare, platforme de beton, garduri și transport muncitori, invocând faptul că aceste lucrări au fost executate de către o firmă, însă cu munca fizică reclamantul nu contribuit cu nimic. Cât privește apartamentul nr.2 din același imobil, unde locuiește, a fost achiziționat tot de tatăl său din banii lui personali, însă pe numele unei nepoate a pârâtei.
Reclamantul a recunoscut că în perioada 1984-1986 pârâta și fratele său erau medici stagiari la Spitalul Județean M., după care au lucrat ca medici de medicină generală până în anul 1992 și în perioada anului 1992-1995 defunctul său frate, F. C., a urmat cursurile pentru secundariat în centrul universitar C. N., iar pârâta la B.. Reclamantul a recunoscut că fratele său a achiziționat în anul 1990 un apartament ultracentral în B. M., însă nu știe cu ce sumă de bani, precum și un autoturism marca D.. De asemenea, a arătat are cunoștință de faptul că părinții pârâtei dețineau la C. o microfermă cu porci, vite, pe care le valorifica, însă nu știe ce venituri realiza tatăl acesteia. Cât privește apartamentul din B. M. a arătat că nu a fost donat părinților lor, ci s-a realizat un schimb pentru care părinții lor au achitat fratelui reclamantului și pârâtei suma de 350000 lei. Totodată, a mai arătat că fratele său cât a fost în viață a vrut să facă partajul imobilului care face obiectul prezentului litigiu, însă a amânat mereu acest lucru, între părți existând discuții legate de prețul imobilului. Reclamantul a recunoscut că fratele său aprecia lucrurile de calitate, avea bani suficienți și primea venituri suplimentare de la pacienți.
În dovedirea acțiunii sale reconvenționale, pârâta reclamantă a prezentat martorii B. V. și G. I., a căror depoziții sunt atașate la filele 67, 68, 72 din dosar din care instanța a reținut că acest imobil ar fi fost achiziționat de către tatăl pârâtei din bani și vânzare de animale (porci, vite, păsări), sens în care ar fi achitat inițial un avans pentru imobil și apoi toamna s-a achitat prețul integral al imobilului, deoarece intenționa să o aducă pe fiica sa în S. M., fiind la acea vreme doctoriță în B. M. și că acesta achiziționase și pentru cealaltă fiică o casă. Martorii au mai arătat că imobilul în speță achiziționat de tatăl pârâtei, la aproximativ un an după cumpărare a fost renovat, renovări constând în turnare de beton și alte lucrări de finisare, lucrări care au fost coordonate de către reclamant care este inginer constructor de profesie. De asemenea și mobilierul în imobil a fost achiziționat de către tatăl pârâtei reclamante și că la aproximativ un an după renovare s-au mutat părțile în imobil. După ce au divorțat pârâta reclamantă a efectuat investiții în imobil constând în izolare cu polistiren, a înlocuit geamurile, ușile, montare de parchet nou, precum și faianță, gresie.
La filele 75-85 s-a depus în probațiune copia titlului de proprietate emis pe numele părților F. C., copia extrasului CF xxxxx B. M. cu privire la imobilul situat în B. M., str. G. C. și transcris pe numele părinților F., copia autoturismului D. cu nr. de înmatriculare SM xx YYY de pe cartea de identitate care figura înscris pe numele lui F. D. C.
Martora R. M. propusă de pârâta reclamantă C. - fila 96 și martorul K. I. - fila 197, au arătat că pârâta reclamantă a fost înzestrată de către tatăl său cu acest imobil care face obiectul prezentului litigiu, astfel cum a achiziționat un imobil și pentru cealaltă fiică a sa din bani proveniți din vânzarea animalelor de la microferma pe care acesta o deținea la C. Acest imobil a fost renovat în interior, cât și în exterior, de către o echipă de muncitori coordonată de către reclamant care era inginer constructor și abia apoi s-au mutat părțile în acest imobil. După ce părțile au divorțat pârâta reclamantă a efectuat investiții noi în imobil constând în montare de uși și geamuri de tip termopan, jaluzele, lucrare care a fost efectuată în anii 2006 și estimată la aproximativ suma de 5000 euro, bani care i-au fost achitați tot de către tatăl pârâtei C. D.
În ședința publică din 14 mai 2014 completul inițial investit cu soluționarea cererii reconvenționale formulată de pârâta reclamantă a dispus disjungerea acestei acțiuni.
Raportat la această cerere reprezentanta pârâtei reclamante a formulat note de ședință, solicitând să se pună în discuție calificarea cererii formulate de către reclamant.
Cererea reconvențională a pârâtei reclamante C. cu privire la partajarea bunurilor comune a fost depusă și în dosar nr.5126/296/2014 al Judecătoriei S. M., dosar care a fost conexat prin încheierea din 23 iunie 2014 ca urmare a excepției de conexitate invocată dispunându-se judecarea ambelor cereri împreună de către același complet de judecată investit inițial cu această cerere.
La fila 247 din dosar reclamantul F. C. a formulat o precizare de acțiune în care a arătat că își precizează acțiunea în sensul de a se stabili masa succesorală rămasă după defunctul F. C. constând în cota de 1 parte din apartamentul nr.1, precum și cota de 1 parte din bunurile mobile enumerate mobila de bucătărie din stejar, mobilă de dormitor din stejar, mobila de sufragerie din stejar, autoturism D. xxxx, aragaz și aspirator, cu valorile indicate și că el are vocație după defunct în calitate de frate și că valoarea acestui imobil la data despărțirii în fapt a fost de 217000 lei, dispunând sistarea indiviziunii asupra imobilului și a bunurilor mobile și obligarea pârâtei la plata sultei cuvenite de 124425 lei și cheltuieli de judecată.
La această precizare pârâta a formulat întâmpinare la care, în principiu, nu s-a opus, invocând că bunurile mobile, respectiv mobilierul sunt bunuri proprii.
La această întâmpinare și reclamantul prin avocatul său ales la fila 268 din dosar a depus note, arătând că nu corespunde adevărului că imobilul a fost cumpărat din bani ai tatălui pârâtei, ci din bani comuni, iar cât privește participarea părților la diferite congrese conferințe s-a realizat după anii 1996, deplasări care nu au fost suportate în totalitate de către părți.
Cât privește imobilul în speță, care face obiectul partajului, la solicitarea părților s-a efectuat o expertiză de specialitate care să stabilească valoarea de circulație a imobilului, precum și valoarea investițiilor efectuate după divorțul părților, sens în care a fost numit în cauză expert ing. M. D.
Din raportul de expertiză întocmit de acest expert - filele 149-172 și completarea la expertiză - filele 189-192 și 231-232, instanța a reținut că imobilul apartamentul compus din două camere și dependințe a fost achiziționat de către soți prin act autentic de vânzare cumpărare nr.xxxxx/29 nov 1990 al fostului Notariat de Stat S. M., apartamentul nr.1 fiind situat într-un imobil P+ 1E, situat în S. M., str. M. S. N., nr.xx, compus din două camere și dependințe, hol, baie, antreu, bucătărie, debara, cămară, cu părți comune cu ap.2, casa scării, pivniță, intrare în pivniță, imobile înscrise în CF ind. xxxxx S. M. cu nr. top. xxxx/x/x de sub B1, 2 cu teren în suprafață de 538 mp din CF colectivă xxxxx, S. M. cu nr.top. de mai sus de sub B1, 2, 3, 4 având o valoare de circulație la data despărțirii în fapt a părților de 217000 lei. Expertul a mai arătat că în curtea imobilului P+1E există două garaje și că la identificare imobilului s-a avut în vedere doar evaluarea unui singur garaj, precum și evaluarea gardului de la stradă evaluat la stadiul fizic dinainte de 2004, fiind comun ambelor apartamente, valoarea alocată fiind stabilită în cotă de 1 parte. S-a mai reținut în cuprinsul expertizei că investițiile efectuate de către pârâta reclamantă la ap.1 identificat mai sus, conform anexei la expertiză, au fost efectuate de către acesta în anul 2006, având o valoare expertizată de 61171 lei.
Potrivit dispozițiilor art.30 alin.1 Cod familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de către oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților.
Alin.2 prevede că orice convenție contrară este nulă.
Alin.3 prevede că, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită.
Art.36 Cod familiei prevede că la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți potrivit învoielii acestora. Dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească.
Din probatoriul administrat în cauză instanța a reținut că pârâta reclamantă C. D. s-a căsătorit cu F. C. la data de 10 ian.1987 la Primăria B. M., căsătorie care a fost desfăcută la 2 oct.1998 prin sentința civilă nr.xxxx/1998 a Judecătoriei S. M., iar sub durata căsătoriei prin contract de vânzare cumpărare autentic părțile au achiziționat ap.1 din S. M., str. M. N., nr.xx, identificat mai sus, ca bun comun dobândit sub durata acesteia. După divorțul părților nu a existat niciun act de partaj sau convenție cu privire la acest imobil, instanța reținând, conform actelor anexate, că F. C. a decedat la data de 11.04.2011 și că reclamantul F. C., care a promovat prezenta acțiune de partaj, astfel cum a fost ea precizată are calitatea de moștenitor în calitate de frate al defunctului conform declarației de acceptare a succesiunii și a certificatului de moștenitor anexat.
S-a invocat de către pârâta reclamantă C. D. că bunul imobil este bun comun și că asupra acestuia ea are o contribuție de 100% la achiziționarea acestuia, fiind cumpărat de către tatăl său din bani rezultați din vânzarea de animale, vite, păsări de la microferma pe care o deținea acesta la C., astfel cum au arătat cei patru martori audiați în cauză. Instanța poate reține contribuția mai mare a unuia dintre soți la achiziționarea unui bun comun suspus împărțelii în măsură în care acesta este dovedită și cu acte scrise, reținând cu privire la acest aspect că pârâta reclamantă nu a făcut dovada achiziționării contribuției sale de 100% la achitarea acestuia, astfel că în lipsa acestor probe, a înlăturat depoziția martorilor și a apreciat că atât ea, cât și soțul său defunct, au avut o contribuție la achiziționarea imobilului de câte 1 parte fiecare. Raportat la răspunsurile părților la interogator, expertiza efectuată și completările la expertiză efectuate de către ing. M. D., instanța a apreciat că imobilul la data separării în fapt a părților, respectiv după divorț, avea o valoare de 217000 lei și că în anul 2006 pârâta reclamantă a efectuat investiții proprii la imobil în sumă de 61171 lei, care au fost dovedite cu facturile anexate și arătate în anexa la expertiza efectuată.
Potrivit dispozițiilor art.728 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii și având în vedere aceste dispoziții ca fiind incidente la data promovării acțiunii și art.30, 36 Cod familiei, art.653 alin.2 Cod civil, art.673 ind.5 și 9 Cod procedură civilă reclamantul având calitatea de moștenitor al lui F. C., instanța, în baza considerentelor descrise mai sus, a admis în parte acțiunea reclamantului astfel cum a fost precizată și, în baza art.119 Cod de procedură civilă, a admis în parte și acțiunea reconvențională din dosarul conexat conform dispozitivului care face parte integrantă din cuprinsul hotărârii atacate, cu atribuirea imobilului în natură pârâtei reclamante, ținând cont și de faptul că are investiții proprii la imobil și a dispus obligarea pârâtei reclamante la plata sultei de 54250 lei reprezentând sultă din imobil reclamantului în termen de 90 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, cu întabularea dreptului de proprietate în favoarea sa raportat la art.24 alin.3 din Legea 7/1996 republicată.
Cât privește bunurile mobile indicate de reclamant, instanța a respins acest capăt de acțiune cu privire la partajarea lor, raportat la faptul că nu au fost depuse acte scrise, facturi cu privire la dobândirea acestora (mai puțin D. xxxx pentru care există dovada certificatului de înmatriculare) și întrucât nu au fost expertizate aceste bunuri a respins acest capăt ca nefondat.
De asemenea, instanța a respins restul pretențiilor formulate ca nedovedite și a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 11 iunie 2015, Judecătoria S. M. a admis cererea de completare dispozitiv formulată de pârâta reclamantă C. D. împotriva sentinței civile 1093/19 martie 2015 a Judecătoriei S. M. și a reclamantului pârât F. C. și în consecință :
A dispus completarea aliniatului 2 din dispozitivul sentinței civile 1093/19 martie 2015 care va avea următorul cuprins "Constată că apartamentul nr. 1 compus din 2 camere și dependințe și părți comune cu ap 2 situat în S. M., str. M. S. N. nr. xx/Y înscris în Cf xxxxxx-Yx-Yx S. M. cu nr top xxxx/x /I provenit prin conversia de pe hârtie a Cf xxxxx și teren în suprafață de 538 mp înscris în Cf xxxxxx S. M. cu nr. cad xxxx/x provenit prin conversia de pe hârtie a Cf xxxxx S. M. a fost dobândit de către pârâta reclamantă C. D. sub durata căsătoriei cu def. F. C.";.
S-a completat aliniatul 7 din dispozitiv care va avea următorul cuprins " Atribuie imobilul înscris în Cf xxxxxx-U1-C1 cu nr. cad. xxxx/x /I S. M. și în Cf xxxxxx cu nr. cad xxxx/x S. M., cu întabularea dreptului de proprietate în Cf în favoarea sa, cu obligarea la plata unei sulte de 54250 lei către reclamatul pârât în termen de 90 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
S-a îndreptat din oficiu omisiunea de redactare la sentință, respectiv alinatul ultim în sensul că "Pronunțată în ședință publică din 19 martie 2015.";
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței pronunțate.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la nume, calitatea ori susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere și art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă incident la data promovării prezentei acțiuni care prevede că dacă prin hotărâre s-a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara după caz apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
Prin sentința civilă nr.1093/19 martie 2015 a Judecătoriei S. M. a fost admisă în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta C. D. cât și acțiunea reconvențională a acesteia împotriva reclamantului.
Pârâta reconvențională a formulat cerere de îndreptare a eroii materiale sau completare motivat de faptul că a solicitat atribuirea imobilului înscris în cf ind.xxxxxx nr.cadastral xxxx/x/x cf S. M. și în cf xxxxxx nr.cadastral xxxx/x cf S. M. în proprietatea sa exclusivă, cu întabularea dreptului de proprietate exclusivă în cf, fără sultă.
La dosar s-a depus cf în sistem electronic conform căruia apartamentul figurează înscris în cf xxxxxx-Yx-Yx nr.cadastral xxxx/x/x cf S. M., provenit din conversia pe hârtie a cf vechi xxxxx, iar terenul figurează în cf xxxxxx nr.cadastral xxxx/x cf S. M. provenit din conversia pe hârtie a cf vechi xxxxx,iar în dispozitiv s-a trecut un singur cf, adică cf xxxxxx-Yx-Yx nr.cadastral xxxx/x/x care vizează apartamentul, nu și cf xxxxxx nr.cadastral xxxx/x cf S. M. provenit din conversia pe hârtie a cf vechi xxxxx, care privește terenul, omițându-se identificarea prin cf și a terenului.
S-a mai arătat că prin sentință s-a constatat că valoarea apartamentului nr.1 împreună cu terenul este de 217.000 lei și în dispozitiv s-a dispus doar atribuirea apartamentului în favoarea sa, cu intabulare, omițându-se atribuirea și intabularea și în privința terenului, deși sulta este calculată ținând cont și de acesta.
Față de motivele invocate precum și art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă instanța a admis cererea de completare conform celor descrise în dispozitiv ca făcând parte integrantă din cuprinsul acesteia.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a declarat recurs reclamantul F. C., recalificat în apel la 03.11.2015 solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost precizată și motivată, cu cheltuieli de judecată.
Împotriva aceleiași hotărâri, a declarat apel pârâta-reclamantă C. D., solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul de a constata că asupra imobilului înscris în CF xxxxxx C1-U1 nr. cadastral xxxx/x/x CF S. M., provenit din conversia pe hârtie a CF vechi xxxxx, căruia în natura îi corespunde apartamentul nr.1 de la parterul casei, situat în S. M., str.M. S. N. nr.xx/Y compus din 2 camere, dependințe și părți comune (casa scării, pivniță, intrare în pivniță) și teren în suprafață de 538 mp în CF xxxxxx nr.cadastral xxxx/x CF S. M. provenit din conversia pe hârtie a CF vechi xxxxx, cu construcția C1, bun comun dobândit sub durata căsătoriei cu def. F. C., apelanta are o contribuție de 100% și să se dispună înlăturarea dispozițiilor privind obligarea ei la plata sultei de 54.250 lei; cu cheltuieli de judecată în apel.
Prin decizia civilă nr. 566/Ap din 11 noiembrie 2015, Tribunalul S. M. a respins ca nefondat, apelul pârâtei-reclamante reconvențional C. D., formulat împotriva Sentinței civile nr.1093/2015, pronunțată de Judecătoria S. M. în dosar nr.8080/296/2011.
A admis, ca întemeiat, apelul reclamantului-pârât reconvențional F. C., declarat împotriva aceleași sentințe.
A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta-reclamantă reconvențional să plătească reclamantului-pârât reconvențional o sultă în sumă de 108.500 lei.
În urma compensării cheltuielilor de judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantului 1325 lei cheltuieli de judecată.
A menținut în rest dispozițiile sentinței.
A obligat intimata-apelantă C. D. să plătească apelantului-intimat F. C. 1353 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele considerente:
Tribunalul, în ședința publică de judecată din data de 3.11.2015, prin încheierea adoptată cu acel prilej și pentru rațiunile acolo arătate, a stabilit că sentința este susceptibilă de apel, iar nu de recurs, prin urmare, a recalificat calea de atac exercitată de reclamantul-pârât din recurs în apel, astfel instanța de apel a considerat că este adecvat să analizeze mai întâi apelul pârâtei-reclamante reconvențional C. D., întrucât admiterea acestuia și, astfel, constatarea unei contribuții proprii de 100% a acesteia la achiziționarea apartamentului ar face de prisos cercetarea, cel puțin în parte, a apelului reclamantului-pârât reconvențional, miza principală a acestuia din urmă fiind determinarea nivelului sultei.
În urma analizei probelor administrate și argumentelor utilizate de părți, tribunalul a conchis că apelul pârâtei-reclamante reconvențional C. D. este nefondat, în esență, pentru că nu a fost răsturnată prezumția de comunitate instituită de art.30 din Codul familiei; apartamentul disputat a fost dobândit de F. C. C. și F. C. D. la data de 29.11.1990, în timpul căsătoriei lor, cu titlu juridic cumpărare.
Depozițiile martorilor propuși de pârâta-reclamantă nu sunt credibile și au fost înlăturate pentru că este neverosimilă sursa relatată a prețului cu care a fost cumpărat imobilul. Este neplauzibil ca tatăl pârâtei, în anul 1990, să fi obținut din creșterea porcilor suma de bani necesară achiziționării apartamentului, câtă vreme înainte de 1990 era de neconceput să realizezi venituri din libera inițiativă privată.
S-a mai apreciat totodată că, declarațiile martorilor intră în conflict cu împrejurări factuale greu contestabile. Soții F.-C. realizau venituri din salarii încă din anul 1983, iar înainte de cumpărarea apartamentului în litigiu au vândut un alt apartament situat în municipiul Baia Mare, prin urmare, nu se poate susține cu temei că în anul 1990 aceștia nu dispuneau de banii necesari cumpărării apartamentului.
Contribuția exclusivă a pârâtei la achiziționarea imobilului nu poate fi reținută nici în ipoteza în care cu adevărat prețul apartamentului a fost achitat din banii proveniți de la tatăl pârâtei-reclamante. Presupunând că este adevărat acest fapt, două variante pot fi aduse în discuție: fie suma de bani a fost acordată cu titlu de împrumut, fie a fost donată. Dacă vorbim despre un împrumut, atunci tatăl pârâtei, în calitate de împrumutător, are o acțiune în restituirea sumei împrumutate și, evident, aceasta nu influențează contribuția părților la achiziționarea bunului, în timp ce dacă banii au fost donați, atunci donația trebuie considerată ca fiind făcută în favoarea ambilor soți de vreme ce dreptul de proprietate a fost înscris pe numele celor doi soți și o perioadă atât de îndelungată donatorul nu a întreprins niciun demers pentru a răsturna această presupunere.
Privitor la apelul reclamantului-pârât reconvențional F. C., tribunalul l-a apreciat a fi întemeiat în privința motivelor de la pct.1 și 3 și neîntemeiat în privința motivului de la pct.2, pentru următoarele considerente:
Reclamantul-pârât a acceptat că, după separarea soților, pârâta-reclamantă a efectuat la imobilul disputat mai multe investiții.
Într-o astfel de situație, valoarea la care se face partajul și în funcție de care se stabilește sulta se determină fie prin deducerea din valoarea de circulație actuală a investițiilor realizate, fie, dacă din punct de vedere tehnic este posibil, prin stabilirea valorii de circulație înainte de efectuarea investițiilor.
În cauză, expertul desemnat, astfel cum rezultă fără niciun dubiu din conținutul raportului întocmit, a optat pentru cea de a doua variantă, stabilind că valoarea de circulație a imobilului, la gradul de finisaj și dotările de la data divorțului, este de 217.000 lei.
În mod manifest, din această valoare însă nu trebuie scăzută valoarea investițiilor realizate de pârâta-reclamantă, căci ele nu au fost cuprinse în valoarea de circulație indicată de expert, așa cum a procedat prima instanță, ci în funcție de nivelul ei și de cotele ideale de proprietate se va determina sulta la care urmează a fi obligat cel căruia i se atribuie în proprietate exclusivă bunul.
De altfel, cu privire la această critică, instanța de apel a remarcat faptul că intimata nu o contrazice, limitându-se să susțină că ea reprezintă o eroare materială remediabilă pe o altă cale. Tribunalul a înlăturat însă această apărare reținând că este de domeniul evidenței că greșeala primei instanțe este o eroare de raționament logic, iar nu de calcul aritmetic.
Autoturismul D. xxxx a fost, potrivit dovezilor administrate, achiziționat de soți în timpul căsătoriei, dar tot potrivit dovezilor el a fost înstrăinat sub durata căsătoriei, așadar, s-a apreciat că acest bun nu poate fi cuprins în masa succesorală lăsată de defunctul F. C., căci nu făcea parte din patrimoniul acestuia la data decesului.
În legătură cu celelalte bunuri mobile, instanța de apel a reținut că nu există nicio dovadă că ele au format proprietatea defunctului, iar pârâta-reclamantă neagă acest fapt, prin urmare, în aceste circumstanțe, judecătoria i-a refuzat reclamantului cererea de partajare a acestor bunuri.
Judecătoria, prevalându-se de dispozițiile art.276 din codul de procedură civilă de la 1865, a compensat cheltuielile de judecată, însă a omis că onorariul expertului în sumă de 2650 lei a fost achitat în întregime de către reclamant, s-a impus, așadar, ca în urma compensării, pârâta să fie obligată către reclamant la plata a 1 din onorariul expertului.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 din Codul de procedură civilă de la 1865, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei-reclamante reconvențional, a admis, ca întemeiat, apelul reclamantului-pârât reconvențional și a schimbat în parte sentința apelată, și în consecință: a obligat pârâta-reclamantă reconvențional să plătească reclamantului-pârât reconvențional o sultă în sumă de 108.500 lei; în urma compensării cheltuielilor de judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantului 1325 lei cheltuieli de judecată; a menținut în rest dispozițiile sentinței și totodată, în baza art.274 și 298 Cod procedură civilă, pe temeiul culpei procesuale, intimata-apelantă C. D. a fost obligată să plătească apelantului-intimat F. C. cheltuielile de judecată pe care acesta din urmă le-a încercat în etapa apelului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu suma de 1896 lei prin chitanță fiscală și timbru judiciar, a declarat recurs apelanta C. D., solicitând admiterea acestuia, a se constata că are o contribuție de 100% din imobilul în litigiu ce a fost bun comun dobândit sub durata căsătoriei cu defunctul F. C., a fi înlăturată dispoziția de obligare a sa la plata sultei și a cheltuielilor de judecată, cu cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Prin motivele de recurs s-a invocat încălcarea art. 2812 Cod procedură civilă, câtă vreme F. C. a atacat sentința cu motivarea că sulta a fost greșită raportat la valoarea apartamentului de 217.000 lei, că aceasta i se cuvine în cuantum de 108.500 lei nu de 54.250 lei, fiind greșeli de calcul apelul era inadmisibil, nefiind o eroare de raționament câtă vreme sulta s-a calculat raportat la cota de 1 părți din imobilul evaluat la 217.000 lei, fiind clar o eroare de calcul.
Nu s-a motivat în drept decizia, s-a ignorat art.5 alin.1 din Decretul nr.32/1954, s-a argumentat pe baza unor declarații, s-a înlăturat proba cu martori deși nu fuseseră contestate, s-a denaturat conținutul unor înscrisuri, indirect s-a reținut că declarațiile martorilor nu sunt credibile. Eronat s-a reținut că s-a cumpărat apartamentul cu banii obținuți din vânzarea altuia, proprietate personală din B. M., ori, actele dovedesc cumpărarea în 1990 iar cel din B. M. s-a cumpărat în 1991 aprilie, vândut în noiembrie 1991, acestea nefiind analizate.
S-au înlăturat declarațiile martorilor, s-a făcut confuzie între activitatea de creștere și valorificare a animalelor ce se practică și se practica și înainte de 1990 și activitatea comercială, acreditând ideea că activitatea respectivă ar fi una comercială, de neconceput înainte de anul 1990.
Activitatea de creștere și valorificare a animalelor nu era interzisă înainte de 1990 ci dimpotrivă, existau baze de recepție - Abator -, iar crescătorii erau considerați producători nu comercianți, fiind ignorată practica anterioară anului 1990, se face confuzie voită între calitatea de producător și calitatea de comerciant, iar declarațiile martorilor s-au apreciat ca fiind neverosimile.
Nu s-au combătut declarațiile martorilor, nu avea dreptul instanța a aprecia lipsa de verosimilitate, ori, chiar intimatul recunoaște că părinții săi dețineau, valorificau porcine. Apartamentul din B. M. s-a cumpărat după anul 1990, nu puteau folosi banii obținuți din vânzarea acestuia la cumpărarea celui în litigiu. Din cărțile de muncă a reieșit că în 1984-1987 erau medici stagiari, cu un salariu de 2310-2690 lei lunar până în 1989, ori, și dacă ar fi adunat 4 ani toate salariile, fără a cheltui nimic, puteau aduna doar 250.000 lei, dar, se deplasau la congrese, concedii, aveau cheltuieli, defunctul se îmbrăca doar cu haine de firmă, fuma doar Kent, consuma numai băuturi fine, făcea petreceri, or, toate acestea excludeau economisirea banilor.
Chiar dacă ar fi adunat 250.000 lei nu putea cumpăra două apartamente și un autoturism într-un singur an. Din Certificatul de moștenitor reiese că defunctul după despărțirea din 1998 până la deces în 2011 a cumpărat un Peugeot - 12.000 Euro și un apartament cu ipotecă de 25.000 Euro și avea un depozit de 9.000 lei, deci, cu toate ciubucurile cu care se lăuda fratele lui, nu a putut achiziționa decât aceste bunuri.
S-a apreciat că dacă apartamentul ar fi fost cumpărat din banii părinților săi, suma putea constitui ori un împrumut ori o donație, ori, donația trebuia apreciată ca fiind în favoarea ambilor soți. Nici un martor, nicio probă nu a pomenit de vreun împrumut, astfel, ipoteza era inutilă, martorii relatând că banii pentru cumpărarea apartamentelor cât și a autoturismului s-au dat de tatăl ei pentru a o convinge să vină cu serviciul acasă, cu alte cuvinte, de-a o gratifica pe ea. Nu există dovezi că dacă era vorba de donație, dispunătorul ar fi înțeles a face o liberalitate ambilor soți, practica Tribunalului Suprem fiind în acest sens.
Martorii R. și B. au relatat că tatăl ei a negociat casa, a achitat avansul și restul de preț, ei doar semnând contractul. Fiind la începutul căsătoriei, relațiile erau bune, bazate pe încredere, ea și părinții fiind în imposibilitate morală de-a trece apartamentul doar pe numele ei. Martorii au arătat și că tot tatăl ei s-a ocupat și de amenajarea apartamentului. După 5 luni au cumpărat și apartamentul din B. M., iar părinții ei la două săptămâni îi aprovizionau cu produse, iar salariile le foloseau pentru îmbrăcăminte, călătorii, concedii, congrese. S-a ignorat art.5 alin.1 din Decretul nr.32/1954, Decizia nr.9/1993 a instanței supreme.
S-a ignorat că anterior sistării indiviziunii trebuia stabilită cota ce intra în masa succesorală, cine are vocație. Nefondat a fost obligată la 1353 lei cheltuieli de judecată, deși reiese din dispozitiv că s-a admis apelul reclamantului pârât, în realitate punctul doi din apel nu a fost admis, iar cheltuielile trebuiau suportate în raport cu valoarea admisă.
În drept, s-a invocat art.304 pct.304 pct.3, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea, depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, invocându-se că nu s-a îndreptat o eroare materială prin recalcularea sultelor ci s-a pronunțat o nouă hotărâre pe baza reinterpretării probelor. La fond s-a constatat valoarea apartamentului de 217.000 lei, a investițiilor intimatei de 61.171 lei, cota sa de 54.250 lei, apreciind că investițiile efectuate pot fi deduse din valoare, corect în apel s-a reținut altfel, valoarea imobilului la despărțire era de 217.000 lei, iar investițiile ulterioare de 61.171 lei.
Deoarece s-a atribuit apartamentul reclamantei, trebuia avută în vedere valoarea de la despărțire nefiind astfel îndreptată o eroare în sensul art.281 Cod procedură civilă, fiind doar o greșită apreciere a probelor. A fost motivată în fapt și drept hotărârea, au fost analizate probele din care a reieșit că apartamentul s-a cumpărat din banii de nuntă, din vânzarea apartamentului din B. M. cumpărat de părinții lui, din salarii, gărzi, retribuții ale părților.
Nu putea tatăl recurentei obține din 3.000 m.p. teren sume de bani semnificative, putea eventual cultiva legume, crește doi porci pentru familie, nu putea cumpăra două apartamente, câtă vreme înainte de 1990 toate animalele erau înregistrate în registrul agricol iar vânzarea în târguri era interzisă. Nu s-au depus extrase din registrul agricol, contracte de vânzare-cumpărare, certificat de producător.
Dacă tatăl recurentei plătea apartamentul făcea contractul pe numele lui sau al intimatei recurente nu al ambilor soți, astfel, prezumția de bun comun neputând fi înlăturată prin presupuneri sau depoziția unor martori interesați. Nu putea un medic de renume să poarte opinci, să mănânce doar mămăligă, bunurile dobândite de acesta după despărțire s-au achiziționat în 2 ani și nu în 12 ani, și neavând copii nu era interesat să acumuleze, iar creditul s-a contractat după divorțul de cea de a doua soție.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs a constatat următoarele:
Recurenta s-a căsătorit la data de 10.01.1987 în localitatea B. M., cu numitul F. C., căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr.xxxx/2.10.1998 pronunțată de Judecătoria S. M., din vina ambilor soți, la data de 11.04.2011 intervenind în localitatea S. M., decesul fostului soț, litigiul de față fiind promovat de intimatul F. C. fratele defunctului în vederea partajării bunurilor comune dobândite sub durata acestei căsătorii.
Se reține din extrasul de Carte Funciară pentru informare - filele 5-7 dosar de fond, că, sub durata căsătoriei, prin contractul autentificat sub nr.xxxxx/1990, foștii soți au dobândit imobilul având nr.top.xxxx/x /I constând în apartament în suprafață de 84 m.p., înscris în CF nr.xxxxxx-Yx-Yx -CF vechi nr.xxxxx S. M., respectiv imobilul cu nr.top.xxxx/x în suprafață de 1076 m.p. teren și construcție - cotă de 1 părți, înscris în CF nr.xxxxxx S. M., ambele situate în localitatea S. M., strada D. V., nr.xx.
Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit cu ocazia soluționării cauzei în fond de expert inginer M. D. M. - filele 152-162 dosar de fond, la data divorțului foștilor soți apartamentul avea o valoare de 217.000 lei, iar, investițiile realizate la acesta ulterior acelui moment sunt de 52.127 lei, reevaluate prin completarea de la fila 189 la 61.171 lei, de către recurentă, aspect ce nu face obiectul prezentei căi de atac și nu se impune a fi reanalizate.
Cu ocazia soluționării cauzei în fond prin sentința pronunțată, instanța de fond a stabilit bunurile dobândite de foștii soți, sub durata căsătoriei, contribuția egală a acestora, critica în sensul că nu s-a stabilit acest aspect apare ca nefondată, deoarece s-a stabilit în acest sens, cota ce-i revenea intimatului, urmare a decesului fratelui său, de 1 din suma de 217.000 lei, valoarea imobilului la data divorțului, din care implicit nu se impunea a fi scăzute investițiile realizate exclusiv de către recurentă câtă vreme nu s-au scăzut din valoarea inițială, sulta cuvenită intimatului era de 1 din 217.000 lei, deci 108.500 lei nu de 54.250 lei cum greșit a reținut instanța de fond.
Nu se poate reține însă critica recurentei în sensul că ar fi fost o simplă eroare de calcul matematic al sultei datorate de recurentă în sensul art.281 alin.1 Cod procedură civilă, care să impună o îndreptare a acesteia doar pe calea instituită de art.281 Cod procedură civilă și care să facă aplicabile astfel dispozițiile art.2812 a Cod procedură civilă potrivit cărora îndreptarea nu putea fi cerută pe calea apelului.
Au fost, conform celor expuse, stabilite cote egale ale foștilor soți la dobândirea bunurilor comune însă instanța de fond acordând din valoarea imobilului de 217.000 lei doar suma de 54.250 lei în favoarea intimatului reclamant, ca moștenitor al defunctului F. C., implicit a avut loc o revenire asupra celor dispuse inițial, acordându-i-se doar o cotă de 1 din această valoare ceea ce nu era de natură a fi corectat, îndreptat pe calea instituită de art.281 Cod procedură civilă ci pe cea a căii de atac a apelului împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond. Faptul că instanța de apel în considerente a reținut altceva - că s-ar fi scăzut din valoare investițiile comune ale soților nu schimbă cele expuse iar, conform art.5 alin.1 din Decretul nr.32/1954, invocat de recurentă prin motivele de recurs, într-adevăr dovada că un bun este propriu, se va putea face prin orice mijloc de probă.
Cu ocazia soluționării cauzei în fond, au fost administrate o serie de probe cu înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate și declarații de martori, câtă vreme, conform celor arătate mai sus, dovada privitor la stabilirea, constatarea calității unui bun dobândit sub durata căsătoriei se poate face inclusiv cu probe testimoniale.
Apartamentul în litigiu, conform celor susmenționate, a fost într-adevăr dobândit de foștii soți după încheierea căsătoriei, respectiv la data de 29.11.1990 - fila 19 dosar de fond -, pentru un preț de 100.000 lei. Martorul B. V. - fila 67 dosar de fond, vecin cu recurenta, a relatat că intenționa să cumpere el acest apartament. L-a văzut însă pe tatăl recurentei cu o pungă, i-a spus că a încheiat târgul, iar, fostul proprietar i-a confirmat vânzarea, că s-a achitat avansul. I s-a spus de către tatăl recurentei că a dorit să-l cumpere pentru fiica sa ce s-a mutat cu soțul doar la un an de la cumpărare în acesta, perioadă în care el a renovat apartamentul. Avea acesta o fermă în C., a vândut aproximativ 20 de porci anual, 50-60 păsări pe care le valorifica și le preda la abator, săptămânal aducea fiicelor produse, îi ajuta pe soți material și financiar, aceștia nu realizau venituri în afară de salariu, mai organizau săptămânal petreceri, participau la congrese în țară și străinătate.
Faptul că tatăl recurentei a cumpărat imobilul pentru fiica sa recurentă, a fost confirmat și de martorul G. I. - fila 72 dosar de fond, aceasta relatând inclusiv aceleași aspecte și cu privire la creșterea de către tatăl recurentei a 15-20 porci, în câte 4-5 serii pe an, că vindea produse agricole, creștea păsări, că îi ajuta financiar, material. Aceleași aspecte reies și din declarația martorei R. M. - fila 96 dosar de fond - conform căreia tatăl recurentei a cumpărat imobilul în litigiu în scopul determinării acesteia de-a se muta din B. M. în S. M., prețul fiind achitat de acesta, care avea o crescătorie de porci în C., vindea anual sute de porci, avea și o crescătorie de găini, avea mulți bani, perioadă în care foștii soți erau stagiari, câștigurile erau infime, locuința a fost amenajată tot de către tatăl recurentei deoarece foștii soți nu se descurcau din salariu, participau la congrese naționale, internaționale des pe cheltuiala tatălui ei, aveau înclinații către lux, consumau băuturi fine, țigări de calitate, aveau îmbrăcăminte de calitate. Toate investițiile s-au suportat de tatăl recurentei, în 1991 au cumpărat foștii soți un autoturism D. xxxx, plătit de tatăl ei, cu doi ani înainte de divorț, fostul soț a început să obțină câștiguri, dar le folosea la petreceri.
Curtea a reținut din cele de mai sus că într-adevăr părinții recurentei creșteau animale, pentru comercializare, abțineau venituri mari pe care le-au folosit în interesul acesteia, au achitat inclusiv contravaloarea apartamentului în litigiu. Faptul că aceștia creșteau porci reiese chiar și din evidențele din Registrul Agricol, împrejurarea că au existat ani în care nu erau menționate animale nu schimbă cele expuse, fiind notoriu că anterior anilor 1990 nu se declarau toate animalele, păsările aflate în gospodărie.
Raportat la toate considerentele de mai sus, s-a reținut că, recurenta a făcut dovada susținerilor sale în sensul art.5 alin.1 din Decretul nr.32/1954, respectiv că a avut o contribuție exclusivă la dobândirea apartamentului în litigiu câtă vreme prețul a fost plătit pentru aceasta de către tatăl său ce realiza venituri din propria gospodărie. Este notoriu faptul că anterior anilor 1990, în târguri, piețe, abatoare, se vindeau păsări, porci și vite, de către producători individuali cu aplicarea și interpretarea greșită a acestor dispoziții legale instanța de apel a reținut că probele nu ar fi plauzibile, întrucât era de neconceput ca în acea perioadă să se realizeze venituri din libera inițiativă privată. De altfel, adresa nr.xxxx/3.02.2016 emisă de Unitatea Administrativ Teritorială C., depusă în recurs la dosar, confirmă că părinții recurentei creșteau animale, din vânzarea cărora obțineau venituri.
Sigur că, într-adevăr foștii soți realizau venituri în perioada cumpărării apartamentului, însă conform mențiunilor din copia carnetului de muncă -filele 20-39 dosar de fond, defunctul ca medic stagiar începând cu 1.12.1983 avea un salariu de 2310 lei lunar, la 1.01.1989 un salariu de 2690 lei lunar, iar în iunie 1990 de 3420 lei lunar, toți martorii susmenționați relatând că foștii soți organizau frecvent petreceri, participau la congrese, că își cheltuiau veniturile cu achiziționarea de haine, îmbrăcăminte, articole de lux, ori, toate aceste aspecte nu sunt decât de natură a duce la concluzia că în perioada încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu dețineau suma necesară în vederea plății prețului, greșit ambele instanțe reținând contrariul.
Atâta timp cât nu s-a dovedit în nici un fel faptul că tatăl recurentei i-ar fi dat fiicei și soțului acesteia banii necesari cumpărării imobilului cu titlu de împrumut, speculațiile instanței de fond apar ca neavenite iar întrucât martorii au declarat că s-a intenționat cumpărarea nu în favoarea ambilor soți ci doar a recurentei, este exclusă și teoria evidențiată de instanța de apel în sensul că ar fi fost o donație în favoarea acestora. Faptul că s-a înscris imobilul în CF pe numele acestora, nu doar al recurentei, date fiind relațiile dintre aceștia - din aceea perioadă -, nu este de natură a duce la concluzia reținută eronat de instanța de apel și nici împrejurarea că a stat tatăl în pasivitate, câtă vreme doar la partaj urmau a se stabili aceste aspecte, dispozițiile art.31 alin.1 lit. b) din Codul familiei fiind greșit aplicate și interpretate.
Referitor la apartamentul situat în B. M., potrivit înscrisurilor aflate în dosar de fond - filele 75-80, acesta s-a cumpărat într-adevăr sub durata căsătoriei, potrivit titlului de proprietate nr.xxxx/18.07.1991, intabulat la 29.07.1991 deci ulterior dobândirii celui în litigiu din 29.11.1990, înstrăinarea către părinții defunctului având loc doar la data de 5.11.1991, ori, era imposibil chiar dacă s-ar accepta ideea primirii prețului, ca din acesta se fi plătit prețul celui în litigiu raportat la perioadele în care au avut loc aceste tranzacții, înscrisul fiind astfel greșit interpretat, dispozițiile art.304 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, fiind aplicabile.
Față de toate considerentele expuse, fiind incidente dispozițiile art.304 alin.1 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, în baza art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, instanța de recurs a admis ca fondat recursul, a modificat în întregime decizia recurată, a admis ca fondat apelul declarat de reclamanta reconvențională C. D., în baza art.296 Cod procedură civilă, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a constatat că aceasta a avut o contribuție exclusivă de 100% la dobândirea imobilului în litigiu și a înlăturat dispozițiile contrare prin care s-a constatat că 1 din acesta face parte din masa succesorală după F. C. și a fost obligată la plata sultei în favoarea lui F. C.
Câtă vreme intimatul nu a declarat recurs, nu se impune o analiză a modului în care s-au soluționat celelalte aspecte cu privire la bunurile mobile dobândite sub durata căsătoriei de către instanța de apel. Ca o consecință a celor dispuse s-a respins ca nefondat apelul acestuia și au fost înlăturate dispozițiile prin care acesta a fost admis, iar celelalte dispoziții ale sentinței apelate, au fost păstrate ca legale și temeinice.
Criticile referitor la modul în care s-a soluționat apelul reclamantului, prin care s-a majorat sulta stabilită în sarcina recurentei, față de cele dispuse, nu s-a mai impus a fi analizate.
Reținând culpa procesuală a intimatului în apel și recurs, câtă vreme nu s-au solicitat cheltuieli de judecată decât pentru aceste faze procesuale, în baza art.274 Cod procedură civilă, instanța de recurs l-a obligat să-i plătească recurentei 4549 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și taxe de timbru.
S-au menținut dispozițiile deciziei apelate prin care s-au păstrat dispozițiile sentinței apelate referitor la respingerea capătului de cerere privind partajul bunurilor mobile.
| ← Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | Apel inadmisibil. încheiere de aplicare a amenzii judiciare.... → |
|---|
