RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. RESPINGEREA ACŢIUNII CA INADMISIBILĂ PENTRU ÎNDEPLINIREA TARDIVĂ A PROCEDURII ADMINISTRATIVE PREALABILE. -art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004; -art.109 alin.2 Cod procedură civilă.
Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 3512 din data de 07.10.2013
SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. RESPINGEREA ACȚIUNII CA INADMISIBILĂ PENTRU ÎNDEPLINIREA TARDIVĂ A PROCEDURII ADMINISTRATIVE PREALABILE.
-art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004;
-art.109 alin.2 Cod procedură civilă.
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu raportare la prevederile art. 109 alin. 2 cod procedură civilă, constatând îndeplinirea tardivă a procedurii administrative prealabile, respectiv nerespectarea de către reclamant a termenului de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ, în care trebuia să solicite autorității eminente revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
În speță, reclamantului i s-a comunicat, pe bază de semnătură, Dispoziția Șefului IJPF Bihor nr. 1348959/07.10.2011, la data de 12.10.2011, plângerea prealabilă a fost înregistrată la data de 18.01.2012 ( respinsă ca tardiv introdusă prin adresa nr. 2153476/15.02.2012 emisă de IJPF B.) cu depășirea termenului legal de 30 de zile, calculat de la data comunicării actului administrativ, iar acțiunea prin care s-a solicitat anularea acestui act a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 26.10.2011, fără a se urma procedura prealabilă obligatorie, reglementată de textele legale menționate mai sus.
De asemenea, justificat, prima instanță a reținut că cererea prin care reclamantul s-a adresat autorității emitente, după sesizarea instanței de judecată, si-a pierdut natura juridică a unei plângeri prealabile, a unui recurs grațios.
Pe de altă parte, este neîntemeiată afirmația recurentului cum că la data sesizării instanței de contencios administrativ exista atât plângerea prealabilă, cât și răspunsul la aceasta, deoarece sesizarea instanței de judecată s-a făcut, după cum s-a menționat și mai sus, la data de 26.10.2011 și nu la data de 04.04.2012 - data la care instanța de contencios competentă a fost sesizată ca urmare a transpunerii dosarului de la secția de Litigii de muncă. Corect s-a apreciat, în considerentele sentinței , că în cauză are relevanță data sesizării instanței, chiar necompetente și nu data la care instanța competentă a fost sesizată în urma declinării sau transpunerii dosarului.
Referitor la invocarea faptului că termenul prevăzut la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 ar fi unul de recomandare și nu unul de decădere sau de prescripție, instanța de recurs a considerat că acest termen de 30 de zile este un termen de decădere substanțial, de drept administrativ, a cărui depășire, fără motive întemeiate, are ca efect atât inadmisibilitatea recursului administrativ, cât și a acțiunii în fața instanței de contencios administrativ. Prin urmare, nu este un termen de recomandare, fără efecte juridice, cum susține recurentul.
Decizia nr.3512/CA/07.10.2013 a Curții de Apel Oradea - Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința Prin sentința nr.2216/CA/15.03.2013 Tribunalul Bihor a admis excepția inadmisibilității formulării acțiunii, ridicată prin întâmpinare.
A respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul C. G. N. cu domiciliul procesual ales în localitatea O., str. F. S., nr.7, județul B. la sediul Cabinetului de avocat N. E. N. în contradictoriu cu pârâtul I. T. P. F. O. cu sediul în O. , str. C. A. , nr. 2 - 4, județul B.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele :
Instanța a constatat că reclamantul s-a aflat în raport de serviciu cu pârâtul , având calitatea de polițist - funcționar public cu statut special, raporturi ce sunt reglementate de legea specială, respectiv Legea nr. 360/2002. Astfel, potrivit art. 78 dispozițiile legii speciale privind statutul polițistului se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifica polițistului.
Având în vedere că procedura contestării Dispoziției de încetare a raporturilor de serviciu nu este reglementată special în Legea nr. 360/2002, instanța constată că devin aplicabile prevederile art. 106 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora în cazul în care raportul de serviciu a încetat, funcționarul public poate cere anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În conformitate cu art. 7 din Legea 554/2004 republicată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia, iar în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin.2 Cod procedură civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, dovada îndeplinirii procedurii prealabile anexându-se la cererea de chemare în judecată.
Verificând modalitatea de îndeplinire a procedurii administrative prealabile, instanța a constatat că reclamantului i s-a comunicat Dispoziția Șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră B. nr. 1348959/07.10.2011, pe bază de semnătură, la data de 12.10.2011, dată ce nu este contestată de reclamant, și rezultă din adresa de răspuns nr. CR2153476/ 18.02. 2012 și potrivit prevederilor legale, reclamantul putea formula plângerea prealabilă până la data de 11.11.2011inculusiv și nu ulterior acestei date.
În speță, reclamantul a înregistrat plângerea la data de 18.01.2012, la mai mult de două luni după expirarea termenului prevăzut de lege. Totodată, fără a urma anterior procedura prealabilă, reclamantul a introdus prezenta acțiune în justiție în anularea aceleiași dispoziții, la data de 26.10.2011.
Îndeplinirea procedurii prealabile constituie o condiție esențială a declanșări etapei judiciare de contestare a actului administrativ, legiuitorul intenționând să-l protejeze pe cel care se consideră vătămat într-un drept recunoscut de lege prin evitarea unui eventual proces , dacă autoritatea emitentă a actului administrativ ar proceda, în cadrul procedurii plângerii prealabile, la revocarea propriului act.
În cauză însă, reclamantul s-a adresat autorității emitente după sesizarea instanței de judecată, astfel că cererea sa și-a pierdut natura juridică a unei plângeri prealabile, a unui recurs grațios, neputând avea decât natura juridică a unei încercări de soluționare amiabilă a litigiului.
S-a apreciat că, nu sunt întemeiate apărările reclamantului, în sensul că Dispoziția Șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră B. nr. 1348959/07.10.2011 nu cuprinde autoritatea căreia i se adresează plângerea prealabilă. În cuprinsul Dispoziției contestate se arată că polițistul se poate adresa cu plângere la instanța competentă, în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004. Or, nu se poate aprecia că reclamantul s-a aflat într-o eroare de drept, cu privire la procedura prealabilă pe care trebuia să o urmeze, întrucât în principiu nu poate invoca necunoașterea legii, și în special având în vedere că profesia pe care a avut-o, cea de polițist - funcționar public cu statut special, ceea ce presupune că avea posibilitatea de a cunoaște și înțelege prevederile Legii nr. 554/2004.
De asemenea, în cauză are relevanță data sesizării instanței de judecată, chiar necompetentă fiind, și nu data la care instanța competentă a fost sesizată în urma declinării sau transpunerii dosarului, întrucât litigiul s-a născut la data introducerii acțiunii și nu ulterior.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, apreciind ca neîndeplinită procedura prealabilă în conformitate cu exigențele legii, instanța a admis excepția inadmisibilității și a dispus respingerea cererii formulate de reclamant ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurentul reclamant C. G. N. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, respingerea excepției inadmisibilității, reținerea cauzei spre soluționare pe fond și pe cale de consecința admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și ulterior precizată .
Consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității.
Un motiv de nulitate absolută pe care l-a invocat constă în faptul că nu s-a indicat instanța competentă sau autoritatea căreia se adresează plângerea prealabilă simpla trimiterea la prevederile Legii nr.554/2004 nefiind suficientă în acest caz, regula generală fiind cea prevăzută de art.62 alin.3 Codul muncii.
Procedura prealabilă este îndeplinită înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ.
Instanța a fost sesizată la data de 04 aprilie 2012 când a fost înregistrat dosarul pe rolul acestei instanțe ca urmare a declinării cauzei de la Secția de Litigii de Muncă prin încheierea din 30 martie 2012.
Excepția lipsei plângerii prealabile este neîntemeiată și raportat la faptul că la data formulării ei prin întâmpinarea depusă la instanța în data de 13.02.2012 plângerea prealabilă era înregistrată atât la IGPF cât și la IJPF iar răspunsurile au fost date în data de 15.02.2012.
În concluzie la data sesizării instanței de contencios administrative exista atât plângerea prealabilă cât și răspunsul la aceasta.
În ceea ce privește tardivitatea formulării plângerii prealabile și aceasta este neîntemeiată întrucât termenul prevăzut de art. 7 alin. 1 de 30 de zile este un termen de recomandare și nu unul de decădere sau de prescripție.
Nu este vina reclamantului că avocatul angajat anterior în cauza nu a făcut procedura prealabilă în termenul de 30 zile. Mai mult derularea procesului după sesizarea acestor aspecte l-a făcut să renunțe la serviciile acestuia și să apeleze la altcineva.
Pe fond, arată că în cursul lunilor octombrie 2011 i-a încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră B. și a înaintat plângerea prealabilă ca urmare a emiterii actului administrativ însă solicitările au fost respinse ca fiind neîntemeiate. În plângerea prealabilă a invocat atât motive de nulitate absolută cât și motive de netemeinicie.
Motive de nulitate absolută:
1. Lipsa preavizului
Potrivit art.99 alin.3-5 din Legea nr. 188/1999 unitatea angajatoare era obligată la acordarea preavizului. Această obligație rezultă și din coroborarea art. 117 din Legea nr. 188/1999 cu art. 75 din Codul muncii.
Punerea la dispoziție nu echivalează cu acordarea dreptului la preaviz fiind vorba de două instituții juridice diferite.
Punerea la dispoziție este o instituție specifica polițiștilor și militarilor și nu are echivalent în statutul funcționarului public și intervine atunci cand față de polițist s-a pus în mișcare acțiunea penala sau este judecat în stare de libertate ori liberat provizoriu pe cauțiune si inceteaza atunci cand polițistul nu se mai afla în situațiile descrise sau in situații temeinic justificate, altele decât cele prevăzute la art. 65.
Situațiile temeinic justificate sunt menționate în Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 119 - Polițiștii și cadrele militare sunt puși la dispoziție în situațiile stabilite prin statutele de personal care le reglementează activitatea.
Art. 120 - (1) Prin excepție de la prevederile art. 119 polițiștii pot fi puși la dispoziția unității în următoarele situații:
a)când în urma reorganizării unității nu există posibilitatea numirii într-o funcție similară;
b)când au fost eliberați din funcție ca urmare a constatării unor deficiențe profesionale /manageriale.
(2) Punerea la dispoziție în situațiile prevăzute la alin. (1) operează până la identificarea unor funcții corespunzătoare în vederea numirii, cu respectarea termenelor prevăzute de lege.
Aceste articole au fost abrogate abia prin Ordinul MAI nr.298/23.12.2011 publicat în Monitorul Oficial nr. 929/28.12.2011, prin urmare ele fiind valabile la momentul concedierii subsemnatului.
A arătat că în mod greșit pârâta-intimată a considerat că punerea la dispoziție cu preavizul este același lucru.
Ca atare nu se poate spune că dreptul de preaviz a fost acordat în perioada de punere la dispoziție întrucât preavizul se acordă doar persoanelor cărora urmează a le înceta raporturile de muncă respectiv care au fost selectate în vederea concedierii după epuizarea tuturor etapelor prevăzute de lege.
Din coroborarea tuturor dispozițiilor invocate rezultă că nu se poate pune semnul egalității între perioada punerii la dispoziție și cea a preavizului, preavizul acordându-se doar persoanei căreia îi va înceta raportul de muncă.
Neindicarea instanței competente sau a autorității căreia i se adresează plângerea prealabilă.
În opinia sa simpla trimitere la prevederile Legii nr.554/2004 nu este suficientă. În acest sens consideră că regula generală este cea prevăzută de art.62 alin.3 Codul muncii.
Nepublicarea în Monitorul Oficial al României a Ordinul MAI în baza căruia Șeful Inspectoratului avea competența de a dispune încetarea raporturilor de serviciu conform art.22 alin.7 din Legea nr.360/2002 așa cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 133/27.06.2011.
Nepublicarea în Monitorul Oficial al României a Ordinelor MAI nr.600/2005, nr.I/652/30.06.2011 și Dispoziției IGPF nr.027632/01.07.2011, așa cum prevăd textele normative.
De plano, un act administrativ de autoritate, emis de conducătorul unei instituții publice centrale trebuie să aibă aparența de formă și de fond al unui act conform legii, cu atât mai mult cu cât acesta este abdotat într-un sector și într-o materie care vizează structura în care se organizează și funcționează o instituție cu atribuții imediate și primordiale în cadrul siguranței naționale dar și un impact serios social, instituțional și uman, cu privire la drepturile fundamentale ale omului.
S-au încălcat, în acest mod de a acționa, dispozițiile imperative ale art. 11, alin. 1 și ale art. 12, alin. 3 din Legea 24/2000 .
Ori, Ordinele și dispozițiile mai sus arătate au produs efecte juridice și au determinat o noua organigrama la nivelul instituției și au dus la stabilirea unor modalități noi de eliberare din funcție, în mod vădit nelegal.
Pe cale de consecință, ordinele și dispozițiile care au generat efectul vacantarii postului reclamanților nu puteau produce acest efect juridic dacă erau respectate principiile legalității actelor administrative, al transparenței în activitatea decizională a instituțiilor administrației publice.
Art. 1 alin. 3 din Constituția României stipulează că România este stat de drept, astfel că doar "autocrația "legii poate determina garanția respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, în cazul de față, dreptul constituțional la muncă și principiul stabilității funcției publice.
Instanța subliniază că însuși textul art. 35 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50/2005 permite nepublicarea ordinelor cu caracter normativ în Monitorul Oficial numai "dacă legea nu dispune altfel".
De aceea, instanța a considerat că în condițiile în care nu s-a dovedit caracterul clasificat al Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 nu se poate reține că art.35 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50/2005 autorizează intrarea sa în vigoare fără a fi publicat în Monitorul Oficial, Partea I.
O altă interpretare dată art. 35 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50/2005 ar contraveni dispozițiilor alineatului 11 al art. 10 din Legea nr. 24/2000, care exceptează de la regula publicării în Monitorul Oficial, Partea I numai actele normative care au caracter clasificat.
Absența publicării acestui ordin în Monitorul Oficial conduce la consecința lipsirii sale de efecte juridice până în momentul publicării în Monitorul Oficial în raport cu această concluzie, instanța a apreciat că este nelegală procedura de sancționare a reclamantei întemeiată pe un act normativ care nu putea produce efecte juridice, o atare procedură aducând atingere dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
In privința efectelor republicării acestui ordin în Monitorul Oficial al României, instanța a constatatat că urmările juridice ale nepublicării sunt reglementate prin Legea nr. 24 din 27 martie 2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, lege care a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, fiind modificată ulterior republicării, prin Legea nr. 49/2007, prin Legea nr. 173/2007 și prin Legea nr. 194/2007.
Conform art.10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, "în vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
De la această regulă, alineatul 11 al art. 10 din Legea nr. 24/2000 prevede anumite excepții, stipulând că "nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul al României;
a)deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii;
b)actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate".
Așadar, în raport cu aceste dispoziții legale, Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 se impunea a fi publicat în Monitorul Oficial, Partea I, în vederea intrării sale în vigoare.
Sub acest aspect, instanța a reținut că Ordinul nr. 400/2004 este emis de un conducător al organelor administrației publice centrale de specialitate, respectiv de Ministrul Administrației și Internelor.
Totodată, caracterul de act normativ al acestui ordin este determinat de împrejurarea că acesta reglementează regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor.
Așadar, acest ordin reglementează regimul disciplinar, respectiv o procedură de stabilire a sancțiunilor disciplinare aplicabilă unui număr nedeterminat de persoane.
Din acest punct de vedere, instanța a constatat caracterul nelegal al întregii proceduri de sancționare a reclamantului, respectiv caracterul nelegal al tuturor actelor emise în această procedură în temeiul Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004.
Pentru aceste considerente, întreaga procedură de sancționare a reclamantului este viciată, iar actele administrative emise în această procedură sunt nule de drept, motiv pentru care acțiunea a fost admisă.
Consideră că sunt eronate susținerile pârâtei cu privire la caracterul clasificat al actelor normative arătate și din punctul său de vedere se impunea publicarea în Monitorul Oficial.
Evaluarea reclamantului trebuia să se înfăptuiască cu respectarea principiului legalității, al drepturilor și libertăților persoanelor, al egalității de șanse și de tratament, al nediscriminarii, al criteriilor instituite, al procedurii și termenelor prevăzute de actele normative sus-invocate, HG 611/2008 și Legea 188/1999 și cu respectarea OG 137/2000 privind combaterea discriminării, în condițiile în care nu toate posturile polițiștilor, respectiv funcționarii publici cu statut special au fost scoase la concurs, fără criteriile obiective de evaluare a activității profesionale și a calificativelor obținute.
Totodată, au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 13 alin. 1 lit. d din legea 24/2000 care impun: "Proiectul și actul normativ trebuie sa fie corelatate cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale Protocoalelor adiționate la acestea, ratificate de România, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului".
Față de dispozițiile legale mai-sus arătate ca fiind încălcate este evident ca nu a fost respectata cerința imperativa a art. 13 lit. din Legea 24/2000.
Prin dispoziția contestată se mai încalcă fundamental art. 2, art. 7, art. 21 pct. 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și contravine Pactului International cu privire la Drepturile economice, sociale și culturale sub aspectul dreptului le munca și ale Directivei 2000/78/CE privind legalitatea la locul de munca, acte normative invocate prin rapoartele la art. 20 alin. 1 și 5 din Constituția României.
Ori, în lipsa unei fundamentări a actului normativ și prin prisma efectelor create, este vădită necorelarea acestui act normativ cu dispozițiile fundamentale la care am făcut referire, fiind ignorate complet.
S-a încălcat și art.l, alin. 2. 3 și 4 din OG 137/2000 care stipulează: "2) Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi:
e) drepturile economice , sociale și culturale , în special:
(1)dreptul la munca , la libera alegere a ocupației, la condiții de munca echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egala, la o remunerație echitabila si satisfăcătoare:
3) Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
(4) Orice persoana fizica sau juridică are obligația să respecte principiile enunțate la alin. (2)."
Totodată, prin art. 3 al OG 127/2000 se instituie sfera de aplicare și persoanele chemate sa respecte drepturile și valorile garantate de actul normativ: "Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum și insitutiilor publice cu atribuții în ceea ce privește:
a)condițiile de încadrare în munca, criteriile și condițiile de recrutare selectate și promovare, accesul la toate formele și nivelurile de orientare, formare și perfecționare profesionala;
b)protecția și securitatea sociala;"
Art. 16 alin. 1 din Constituția României garantează ca un drept fundamental, egalitatea de tratament și nediscriminarea: "Cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări"
Art. 41 alin 1 din Constituția României statuează: "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de munca este libera."
Practica CEDO referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului instituie în sarcina autorităților statului stabilitatea și siguranța și protecția dreptului câștigat la munca care este apreciat, în interpretarea Curții ca fiind dreptul la protejarea unui "bun" al persoanei.
Astfel motivarea pârâtei cum că nu ar fi existat discriminare este contrazisă de modul în care a avut loc întreaga reorganizare a Inspectoratul General al Politiei de Frontiera inclusiv procedura examinării dar și a inexistenței criteriilor care să stea la baza selectării personalului ce urma să fie supus procedurii de reorganizare.
MOTIVE DE NETEMEINICIE
A. Referitor la motivele reorganizării bazate pe reducerile bugetare.
Potrivit motivării din actele administrative atacate dar și a răspunsurilor date de către pârâtă la plângerile prealabile, întreaga reorganizare a avut la bază Legea nr. 286/2010- privind aprobarea Bugetului de stat,pe anul 2011.
Astfel a fost necesar să se efectueze reorganizări și disponibilizări de personal din rândul MAI pentru încadrarea în limitele indicatorilor bugetari.
Aceste susțineri sunt eronate, cu atât mai mult cu cât din însăși răspunsul la interogatoriu se specifică că reorganizarea a avut la bază reducerea cheltuielilor bugetare cu personalul:
Din sintezele bugetelor pe anii 2008-2012 - publicate pe site-ul MAI- se poate observa că, cheltuielile cu personalul au crescut în anul 2011 și anul 2012 față de anul 2010 în condițiile în care au fost operate diminuări salariale de 25% precum și reduceri de personal.
Pe anul 2012 au fost majorate finanțările de la Bugetul de stat la capitolul de cheltuieli cu personalul MAI cu 50.935.000 lei fată de anul 2011 iar în anul 2011 cu suma de 515.884.000 lei fată de anul 2010.
Consideră astfel, pe buna dreptate, ca reducerea cheltuielilor bugetare, motiv care a stat la baza înlăturării din sistem a persoanelor disponibilizate, a constituit doar un pretext, un motiv artificial, urmărindu-se doar crearea unor locuri suplimentare celor deja existente în sistem pentru absolvenții anului 2011, absolvenți cu care MAI avea un contract semnat și care trebuia onorat.
Dovada celor afirmate sta și faptul ca, inclusiv auditul efectuat la nivelul MAI pe anul 2011 concluzionează că reducerile de personal nu au avut nici un efect benefic.
B. Existenta posturilor vacante
Din Evaluarea Activității desfășurate de Ministerul Administrației și Internelor în anul 2011- publicată pe internet www.mai.gov.ro - rezultă că reducerile de personal s-au făcut doar pe partea de Interne (IGPF, IGPR, IGJR, IGSU), reorganizarea nu a afectat partea de Administrație Publică, ceea ce creează o discriminare între categoriile de funcționari publici, fiind afectați astfel doar cei cu statut special.
Tot din această evaluare rezultă că la data de 31.12.2011 la sectorul Ordine Publică și Siguranță Națională erau 130.520 de angajați în condițiile în care erau finanțate pentru acest sector 131.647 posturi. Deci la data respectivă erau vacante și finanțate 1.127 de posturi.
Faptul că au fost locuri vacante în sistem rezultă și din recunoașterile făcute chiar de către pârâtă, respectiv din:
- adresa nr.S3/AP371432 din data de 11.06.2012 depusă în dosarul lui H. L. în care se specifică că nu au fost întreprinse demersuri în vederea redistribuirii personalului, asa cum s-a întâmplat cu ocazia reorganizării din luna decembrie 2011, unde în conținutul Ordinului MAI 1/705/2011 se prevedea că care nu se mai regăsesc în statele de funcții ale Politiei de Frontiera să fie transferați la Politia Română.
Raportat la prevederile OG nr.54/2011- pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din Ministerul Administrației și Internelor pentru anul 2011.
Art. 3. - (1) încadrarea absolvenților promoțiilor anului 2011 ale instituțiilor de formare profesională inițială din structura Ministerului Administrației și Internelor și a absolvenților promoțiilor anului 2011 ale instituțiilor de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale pregătiți pentru nevoile Ministerului Administrației și Internelor se realizează cu data de 1 ianuarie 2012, fără ă depăși numărul maxim de posturi aprobat pentru Ministerul Administrației și Internelor prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010.
Prin Ordinul 11/2812/07.05.2012 s-a aprobat calendarul privind încadrarea în funcții a absolvenților Scolii Avram Iancu, de unde rezultă din nou că sunt locuri vacante în sistem.
Faptul că toată această procedură a fost nelegală rezultă și din încălcarea dispozițiilor art. 100 alin 5 din Legea nr. 188/1999 care prevede că :
(5) în cazul reorganizării activității prin reducerea posturilor, autoritatea sau instituția publică nu poate înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării.
C.Lipsa programelor de reconversie profesională :
Pentru protecția lor nu s-a prevăzut nici un program de reconversie profesională pentru a se putea adapta mai ușor noii situații de fapt create.
Ordinul MAI nr. 172/13.07.2012 care prevede organizarea și desfășurarea programelor de reconversie profesională a fost aprobat și publicat abia în luna iulie a anului 2012 în condițiile în care trebuia să fie o măsură prealabilă concedierii subsemnaților reclamanți.
D.Obligativitatea obținerii avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Până la data depunerii prezentelor concluzii în niciunul dintre dosarele celor 75 de ofițeri și agenți de politie disponibilizați care au acționat în instanță MAI, IGPF și ITPF - în funcție de gradul avut - nu s-a depus avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici care a stat la baza întregii reorganizări - condiție fara de care actele administrative emise sunt lovite de nulitate absolută.
Potrivit art. 107 din Legea nr. 188/1999- forma la zi, avizul este obligatoriu și prealabil:
Art. 107. - (1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici avizul privind funcțiile publice în oricare dintre următoarele situații:
a)stabilirea sau modificarea structurii de funcții publice pentru fiecare autoritate și instituție publică, în parte, de către conducătorul acesteia ori prin hotărâre a consiliului județean sau, după caz, a consiliului local, pe baza activităților prevăzute la art. 2 alin. (3);
b)modificarea calității posturilor, potrivit art. 111 alin. (1) sau (5);
c)reorganizarea activității autorității sau instituției publice.
(3) Avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici este prealabil și obligatoriu în toate situațiile prevăzute la alin. (1).
Art. 1071. - (1) Pentru respectarea drepturilor de carieră ale funcționarilor publici, în cuprinsul actelor normative sau administrative privind modificări ale structurii organizatorice, reorganizări sau desființări de structuri și funcții publice, autoritățile și instituțiile publice inițiatoare din administrația publică centrală și locală sunt obligate să prevadă un termen de minimum 30 de zile, în vederea aplicării procedurilor legale prevăzute de prezenta lege.
(2) După aprobarea actelor normative, în condițiile legii, pentru structura de funcții publice care rezultă în condițiile alin. (1), autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală solicită avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în condițiile prevăzute la art. 107.
Art. 110. - Autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 5, alin. (1) au obligația de a armoniza statutele speciale cu prevederile prezentei legi, cu consultarea și avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Art. 5. - (1) Pot beneficia de statute speciale funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice:
f)poliția și alte structuri ale Ministerului Internelor și Reformei
Administrative;
g)alte servicii publice stabilite prin lege.
Deși se neagă pe parcursul derulării litigiilor aplicabilitatea Legii nr. 188/1999 și implicit obligativitatea avizului ANFP, aceasta afirmație este contrazisa inclusiv prin ordinele interne proprii ale MAI, cu aplicabilitate directa polițiștilor și aici facem trimitere la Ordinul MAI nr.300/2004, art.130 alin .3
Art. 130 -(3) Consultarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perspectiva reorganizării, se face cu cel puțin 30 de zile înainte de data intrării în vigoare a noilor state de organizare.
E. Lipsa consultării organizațiilor sindicale
Prin informarea transmisă în teritoriu și afișată la avizierul fiecărei unități de către FSNPPC se aduce la cunoștința membrilor de sindicat că, conducerea sindicatului nu a fost consultată nici de către minister și nici de către ceilalți ordonatori de credite cu privire la reorganizarea instituțională și reducerile de personal ce urmau să aibă loc, toate ordinile și dispozițiile fiind emise cu titlu de secret de serviciu pentru a nu fi cunoscute de către angajații instituției.
F. Lipsa analizelor privind posturile care se desființează precum și lipsa analizei personalului ce urmează a fi supus reorganizării conform art.66 alin.l din Legea nr. 360/2002- forma la zi privind Statutul polițistului
Art. 66. (1) Stabilitatea polițistului la locul de muncă este garantată, în condițiile prezentei legi.
Prin deciziile atacate au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reducerii posturilor celor de natura celui ocupat de subsemnatul.
Deși se susține că a avut loc o reorganizare și o reducere a posturilor la nivelul unității, aceste susțineri sunt contrazise de modul în care s-a procedat la concedierea subsemnatului și la emiterea dispoziției atacate.
Conform prevederilor legale mai sus arătate, în orice reorganizare/reducere a posturilor trebuie în primul rand urmate aceste texte legale, proceduri neurmate de către instituția emitentă a dispoziției.
Astfel, potrivit art. 100 alin.4 din Legea nr. 188/1999, reducerea unui post se face dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii.
Din prevederile art.99 alin.6 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu prevederile art. 130 alin.3 din Ordinul MAI nr.300/21.06.2004, este necesară consultarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în perspectiva reorganizării, consultare care se face cu cel puțin 30 de zile înainte de data intrării în vigoare a noilor state de funcții.
Totodată rezultatele evaluării personalului, trebuiau să fundamenteze selecționarea funcției publice în situația în care are loc restrângerea numărului de posturi conform art.76 lit.j din Ordinul Mai nr.300/2004.
Art. 76 - Rezultatele evaluării personalului fundamentează activitatea de:
j) selecționarea funcționarilor publici care vor fi menținuți în funcții publice în situația în care are loc restrângerea numărului de posturi ale instituției;
În lumina prevederilor art. 100 din Legea nr. 188/1999 coroborat cu art. 130 din Ordinul MAI nr.300/2004 trebuiau să se aibă în vedere noile atribuții ale unității și analiza fiecărui post, ceea ce din păcate, nu s-a întâmplat.
La fel, nu au fost respectate prevederile legale pentru stabilirea selecției funcționarilor cărora trebuia să le înceteze raportul de serviciu, respectiv, conform art. 130 alin. din OMAI nr.300/2004 se au în vedere calificativele obținute la evaluările profesionale în ultimii 2 ani precum și potențialul de dezvoltare pe plan profesional al fiecăruia.
Art. 130 - (1) în vederea determinării posturilor care se restrâng, ca urmare a reorganizării, se au în vedere:
a)noile atribuții ale unității;
b)analiza posturilor.
(2) Pentru stabilirea funcționarilor publici cărora, în urma reorganizării, le încetează raporturile de serviciu, se au în vedere următoarele criterii:
a)calificativele obținute la evaluarea de serviciu în ultimii 2 ani;
b)potențialul de dezvoltare în plan profesional
Abia după selectarea posturilor și a personalului mai sus arătat puteau fi aplicate prevederile Ordinului MAI nr. 129/2011 privind concursul.
Mai mult, în condițiile în care reorganizarea/reducerea posturilor s-ar fi făcut în condiții legale, trebuiau aplicate dispozițiile art. 104 din Legea nr. 188/1999, respectiv redistribuirea funcționarilor ale căror posturi au fost reduse, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Referitor la răspunsurile date de către pârâtă prin răspunsul la plângerea prealabilă, acestea sunt în contradicție cu adresa 431196/08.08.2011 emisă de către Direcția Generală Management Resurse Umane din cadrul MAI și înaintată Corpului Național al Polițiștilor unde se face trimitere la Legea cadru nr.!88/1999-forma la zi, sens în care susținerile pârâtei că aceasta nu s-ar aplica în speță sunt neîntemeiate.
Referitor la desfășurarea examenului, arată că o parte dintre reclamanți au fost după tură de noapte și au solicitat în prealabil să schimbe turele pentru a fi apți la examen. Examenul trebuia dat la Liceul Agricol din S. unde erau camere de supraveghere însă sâmbăta dinaintea examenului de departajare care a avut loc lunea a fost schimbată locația la Sala Mare a Primăriei. Această schimbare a locației nu a fost afișată sau anunțată nicăieri .
O altă problemă a fost cu întrebările care nu au fost din bibliografia de examen dată astfel de exemplu o întrebare a fost legată de antreprozitul fiscal la care răspunsul se găsea în Codul fiscal care nu a făcut parte din bibliografie.
De asemenea au mai fost 4 sau 5 întrebări din Ordine MAI clasificate care erau în bibliografia respectiv tematica personalului cu atribuții de conducere, niciunul dintre reclamanți neavând atribuții în acest sens.
Distanta în timpul examenului dintre candidați a fost foarte mică, unii dintre ei solicitând foi suplimentare insa nu am primit, unii au scris cu pixuri proprii alții au fost obligați de comisie sa folosească pixurile distribuite de către aceasta .
Membrii comisiei nu au fost ofițeri specialiști în pregătirea cadrelor, la corectare participând și șefii de tura desi nu făceau parte din comisie. Unul dintre membrii comisiei de examinare cms. B. a plecat de la PTF S. la ora 00.30 iar rezultatele s-au afișat abia la ora 02,40 .
Contestațiile trebuiau depuse în 24 de ore de la afișare însă nu s-a specificat unde fiind purtați toată ziua de la Inspectorat la Subunitate.
Toate problemele din timpul reorganizării la nivelul inspectoratului le-a redat în memoriul ce a fost depus la Prefectura B. și înaintat la Ministerul Administrației și Internelor la care de 6 luni nu s-a primit nici un răspuns.
În ceea ce privește capătul privind suma de 10.000 lei cu titlu de daune aceasta a fost formulată întrucât are familie, copil în întreținere precum și faptul că soția îi este foarte bolnavă iar tot stresul din această perioadă și-a pus amprenta asupra vieții de familie și asupra sa.
Cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța de recurs trebuie să aibă în vedere ca acestea să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru, victimele acestora, suma solicitată de 10.000 lei fiind una justificată.
Instanța trebuie să aprecieze asupra faptului că stresul cauzat reclamantului de către autoritatea publică se regăsește și în prezent, afectându-i acestuia cariera profesională, precum și prestigiul social și familial, cu atât mai mult cu cât și-a dedicat viața și activitatea profesională siguranței cetățeanului și respectării legii.
Față de cele arătate mai sus, deși conform art.272 Codul muncii sarcina întregii probațiuni revenea pârâtei, consideră că a făcut dovada deplină asupra modului nelegal în care a fost făcută întreaga reorganizare în cadrul Politiei de Frontieră și implicit în ceea ce îl privește și ca, pe de alta parte, parata nu a reușit sa demonstreze, în niciuna din susținerile acesteia ca eliberarea sa din funcție a fost rezultatul unei proceduri care respecta prevederile legale.
Mai mult potrivit practicii judiciare instanța de fond trebuia să verifice și să se pronunțe și asupra motivelor de netemeicie invocate, așa cum corect se reține în Sentința civilă nr. 2005/01.06.2012 a Tribunalului C. pe care a anexat-o: "Este de observat că atât instituțiile naționale cât și cele comunitare nu exclud controlul instanței de judecată asupra actelor administrative emise în cadrul marjei de libertate acordată autorităților publice. Pentru a efectua însă controlul actului administrativ emis în cadrul marjei de libertate acordată de legiuitor autorității publice, actul respectiv trebuie să conțină motivele opțiunii.
O detaliere a motivelor este necesară și atunci când autoritatea emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparență, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat și în același timp, să permită exercitarea controlului judecătoresc.
Subliniază și faptul că practica instanțelor nu este unitară în ceea ce privește concedierile din cadrul MAI în cursul anului 2011 (IGPF, ISU, Inspectoratul General al Jandarmeriei ).
În drept a invocat prevederile art. 304 ind.l Cod procedură civilă.
Intimatul pârât prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.
Referitor la nulitatea recursului a arătat că simpla trimitere la prevederile Legii 554/2004 nu este suficientă, regula generală fiind cea prevăzută de art.62 alin.3 din Codul Muncii.
Pe fondul cauzei a arătat că cererea recurentului este neîntemeiată. A arătat că datorită rezultatelor inferioare celor de promovare obținute de către recurent cu ocazia participării la examenele organizate pentru ocuparea funcțiilor vacante nefiind alte posibilități de încadrare, le-au încetat raporturile de serviciu.
De asemenea cadrul legal conferă instituției posibilitatea emiterii față de angajați a unor acte administrative de încetare a raporturilor de serviciu, acte care nu sunt agreate de cei față de care se ia o astfel de măsură.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304 ind.1 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul declarat de recurentul C. G. N. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu raportare la prevederile art. 109 alin. 2 cod procedură civilă, constatând îndeplinirea tardivă a procedurii administrative prealabile, respectiv nerespectarea de către reclamant a termenului de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ, în care trebuia să solicite autorității eminente revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
În speță, reclamantului i s-a comunicat, pe bază de semnătură, Dispoziția Șefului IJPF Bihor nr. 1348959/07.10.2011, la data de 12.10.2011, plângerea prealabilă a fost înregistrată la data de 18.01.2012 ( respinsă ca tardiv introdusă prin adresa nr. 2153476/15.02.2012 emisă de IJPF B.) cu depășirea termenului legal de 30 de zile, calculat de la data comunicării actului administrativ, iar acțiunea prin care s-a solicitat anularea acestui act a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 26.10.2011, fără a se urma procedura prealabilă obligatorie, reglementată de textele legale menționate mai sus.
De asemenea, justificat, prima instanță a reținut că cererea prin care reclamantul s-a adresat autorității emitente, după sesizarea instanței de judecată, si-a pierdut natura juridică a unei plângeri prealabile, a unui recurs grațios.
Pe de altă parte, este neîntemeiată afirmația recurentului cum că la data sesizării instanței de contencios administrativ exista atât plângerea prealabilă, cât și răspunsul la aceasta, deoarece sesizarea instanței de judecată s-a făcut, după cum s-a menționat și mai sus, la data de 26.10.2011 și nu la data de 04.04.2012 - data la care instanța de contencios competentă a fost sesizată ca urmare a transpunerii dosarului de la secția de Litigii de muncă. Corect s-a apreciat, în considerentele sentinței , că în cauză are relevanță data sesizării instanței, chiar necompetente și nu data la care instanța competentă a fost sesizată în urma declinării sau transpunerii dosarului.
Referitor la invocarea faptului că termenul prevăzut la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 ar fi unul de recomandare și nu unul de decădere sau de prescripție, instanța de recurs a considerat că acest termen de 30 de zile este un termen de decădere substanțial, de drept administrativ, a cărui depășire, fără motive întemeiate, are ca efect atât inadmisibilitatea recursului administrativ, cât și a acțiunii în fața instanței de contencios administrativ. Prin urmare, nu este un termen de recomandare, fără efecte juridice, cum susține recurentul.
De asemenea, nu prezintă relevanță, din punct de vedere juridic, nici susținerile recurentului în sensul că avocatului anterior i-ar fi imputabilă neîndeplinirea procedurii prealabile în termenul legal de 30 de zile.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 312 cod procedură civilă, cu raportare la prevederile art. 109 alin. 2 din același cod și art.7 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul C. G. N.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
← RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. PROCEDURA INSOLVENŢEI.... | RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. PROCEDURA INSOLVENŢEI.... → |
---|