RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. PROCEDURA INSOLVENŢEI. ÎNCHEIERE DE SUSPENDARE A JUDECĂŢII ÎN BAZA ART.244 (1) PCT.1 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. NEÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR PREVĂZUTE DE ACEST TEXT DE LEGE. -art.244 (1) pct.1 Cod procedură civilă.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 500 din data de 10.10.2013
SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.
RECURS LITIGII CU PROFESIONIȘTI. PROCEDURA INSOLVENȚEI. ÎNCHEIERE DE SUSPENDARE A JUDECĂȚII ÎN BAZA ART.244 (1) PCT.1 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. NEÎNDEPLINIREA CONDIȚIILOR PREVĂZUTE DE ACEST TEXT DE LEGE.
-art.244 (1) pct.1 Cod procedură civilă.
Decizia nr.500/10.10.2013 a Curții de Apel Oradea - Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin încheierea din 17 aprilie 2013, Tribunalul Satu Mare - judecătorul sindic a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură, până la finalizarea evaluării și valorificării bunurilor societății debitoare.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs, legal timbrat recurenții H. C. și H. M. N., solicitând instanței modificarea în totalitate a acesteia, în sensul continuării judecării dosarului de insolvență nr.8167/83/2010, având ca obiect răspundere administrator.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenții arată că, încheierea recurată este nelegală și netemeinică, arătând că lichidatorul judiciar a solicitat în temeiul art.138 lit.";a și d"; din Legea nr.85/2006, antrenarea răspunderii recurenților pârâți ca foști administrator ai societății comerciale S.C. C. SRL, în prezent aflată în faliment, așa cum aceasta rezultă din cadrul dosarului civil nr. 8167/83/2010 al Tribunalului Satu Mare, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal. Ca urmare a acestei solicitări au formulat o poziție procesuală exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar, în sensul respingerii acțiunii de antrenarea a răspunderii pârâților, solicitând judecătorului sindic în probațiune o serie de înscrisuri precum și o expertiză judiciară de evaluare a bunului imobil cu care am garantat creditele societății debitoare S.C. C. SRL.
Primul raport de expertiză dispus în cauză, prin care au solicitat evaluarea bunului debitoarei S.C. C. SRL, imobil garanție a creditului ipotecar luat de societate a fost declarat nul absolut. Raportul a fost realizat de expertul judiciar M. I. M. În cauză s-a dispus de către judecătorul sindic la solicitarea pârâților o contraexpertiză având același obiectiv ca și primul raport, de evaluarea a bunului imobil garanție a creditului angajat de către societatea debitoare. Acest raport de expertiză a fost realizat de către expertul judiciar G. I. și s-a constatat că acest raport este de asemenea nul absolut nefiind realizat cu respectarea standardelor europene de evaluare. Judecătorul sindic a revenit cu adresă la acest expert și i-a solicitat să reface raportul de expertiză pe baza Standardelor Europene de Evaluare, precum și pe baza standardelor agreate de către ANEVAR.
Expertul judiciar a refuzat să se conformeze dispozițiilor imperative ale judecătorului sindic comunicând la dosar în loc de raport de expertiză judiciară refăcută un răspuns prin care învederează instanței că e suficientă calitatea sa de expert tehnic judiciar pentru realizarea "Evaluării proprietății imobiliare" nefiind necesară deținerea calității de expert evaluator ANEVAR.
În fapt, răspunsul acestui expert a însemnat o sfidare a dispozițiilor imperative ale judecătorului sindic care a constatat nulitatea raportului de expertiză realizat de către acesta pe baza unor Hotărâri de Guvern care se aplică societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și nicidecum unor societăți comerciale cu capital integral privat, cum era cazul societății debitoare ai căror administratori au fost recurenții.
Înainte de a se pronunța asupra răspunsului expertului judiciar G. I. I., judecătorul sindic din oficiu a pus în discuție necesitatea suspendării prezentului litigiu în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă până la evaluarea și valorificarea activelor debitoarei din cadrul dosarului de insolvență cu nr. 8167/83/2010, dosar în care pârâții nu sunt părți, apreciind că în speță nu sunt întrunite condițiile impuse de dispozițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile alin. 2 al aceluiași articol. În primul rând antrenarea răspunderii pârâților pe temeiul de drept invocat de lichidator în speță, art. 138 lit. a și d din Legea 85/2006 nu poate în mod valabil să depindă de evaluarea și valorificarea bunurilor debitoarei din dosarul de insolvență, întrucât pe de o parte potrivit Legii nr. 85/2006 răspunderea civilă a persoanelor avute în vedere de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere specială, care prezintă multe caracteristici ale răspunderii civile delictuale și presupune îndeplinirea unei cerințe esențiale, respectiv aceea a existenței unui raport de cauzalitate între fapta administratorului și prejudiciul creat, cât și împrejurarea că acesta ar fi lucrat cu rea credință în dauna creditorilor, iar pe de altă parte evaluarea bunurilor debitoarei a fost încuviințată și în cadrul acestui dosar în contradictoriu cu subsemnații pârâți.
Este cel puțin discutabil raționamentul judecătorului sindic care apreciază că evaluarea bunului imobil din cadrul dosarului de faliment în care pârâții nu sunt părți va putea fi opozabil pârâților din prezenta cauză, fără ca această evaluare să se facă în contradictoriu și cu aceștia, în condițiile în care în prezentul dosar aceștia au făcut eforturi financiare și au plătit expertize pentru evaluarea acestui imobil, expertize constatate a fi nule absolut, dar nu din culpa acestora.
Prin urmare dacă judecătorul sindic a apreciat ca fiind utilă, pertinentă și concludentă această expertiză pentru soluționarea prezentului dosar apreciază că se impunea revenirea cu o adresă sub sancțiunile procedurale aplicabile experților pentru atare situații și nicidecum suspendarea acestui dosar până la efectuarea unui act de procedură, evaluare judiciară și valorificare a bunului care face obiectul dosarului de faliment în care pârâții nu sunt părți. O gravă eroare de judecată face judecătorul sindic atunci când în cadrul dispozitivului susține că judecata "reîncepe prin cererea de repunere pe rol a cauzei, la cererea uneia dintre părți, înainte de împlinirea termenului de perimare", omițând faptul că potrivit dispozițiilor imperative ale alin. 2 al art. 244 Cod procedură civilă care se coroborează cu cele ale art. 244 alin.1 Cod procedură civilă: "Suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.", aspect care întărește o dată în plus, dacă mai era necesar că, suspendarea unei judecăți nu poate depinde de îndeplinirea unui act de procedură, evaluare sau valorificare a bunurilor debitoarei ci aceasta poate depinde doar de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Lichidatorul judiciar, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat instanței respingerea ca neîntemeiat și nefondat a recursului formulat și, pe cale de consecință, menținerea în totalitate a dispozițiilor primei instanțe privind suspendarea cauzei până la finalizarea valorificară bunurilor societății. Astfel se invocă în recursul formulat că evaluarea și valorificarea bunurilor identificate în averea debitoarei nu prezintă importanță în dosarul asociat având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale, criticându-se totodată raționamentul judecătorului sindic în aprecierea cauzei deduse judecații. Față de cele invocate, menționează că bunul identificat în averea debitoarei a fost evaluat și expus spre valorificare în condițiile prevăzute de art. 116-120 din Legea 85/2006, coroborat cu art. 41- (2) din același act normativ. Dat fiind că actele întocmite de lichidatorul judiciar au fost aprobate de către Adunarea creditorilor în ședința din data de 21.01.2011, imobilul din averea debitoarei urmează a fi valorificat în condițiile aprobate de către creditori.
Susținerile recurenților că evaluarea și valorificarea bunurilor debitoarei în cadrul dosarului de faliment nu are efecte în prezenta cauză sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât potrivit dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportat de persoanele responsabile. Astfel, dat fiind că, după valorificarea bunurilor din averea debitoarei există posibilitatea ca o parte din pasivul debitoarei să fie acoperit, petitul acțiunii în atragerea răspunderii urmează a fi modificat corespunzător, prin urmare ar fi nedrept, netemeinic și nelegal să se ajungă la pronunțarea unei hotărâri prin care pârâții să fie obligați la suportarea unui pasiv mai mare decât ar fi în realitate. Într-o asemenea situație, se impune suspendarea cauzei până la definitivarea pasivului debitoarei, prin urmare în mod legal i temeinic judecătorul sindic a dispus suspendarea prezentei cauze până la valorificarea bunului din averea debitoarei și definitivarea pasivului.
Mai mult, în mod corect s-a reținut în încheierea de ședință recurată, orice expertiză tehnică este o opinie la evaluarea imobilelor, însă cuantumul acțiunii formulate va fi determinat de valoarea la care se vor valorifica efectiv bunurile debitoarei, valoarea cu care se va modifica în concret pasivul acesteia și nicidecum de valoarea exprimata de expert, mai ales dat fiind că urmare a evaluării întocmite la solicitarea lichidatorului judiciar, expertul stabilește o valoare de la care încep licitațiile cu privire la bunul din averea debitoarei și aprobată de către creditori, aceiași creditori care pe parcursul desfășurării procedurii insolvenței sunt îndreptățiți la aprobarea modificării unei strategii de vânzare cu privire la bun.
Prin urmare, nu recurenții pârâți stabilesc valoarea la care se valorifica un bun.
În drept au fost invocate prevederile art. 25, art. 41- (2), art. 116-120 și art. 138 din Legea nr. 85/2006, art. 115 și următoarele, art. 312 (1) din Codul de Procedură Civilă.
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele potrivit prevederilor art.3041 Cod procedură civilă, instanța a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință din17 aprilie 2013, judecătorul sindic a dispus suspendarea cauzei în baza art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă până la finalizarea evaluării și valorificării bunurilor societății debitoarei.
Încheierea judecătorului sindic este netemeinică și nelegală.
Potrivit art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept ce formează obiectul altei judecăți. Alin.2 al aceluiași articol reglementează că suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
Așadar, instanța poate dispune suspendarea unei cauze în baza art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a pricinii care a motivat suspendarea.
În cauza de față însă, judecătorul sindic a suspendat soluționarea cererii de antrenare a răspunderii materiale a recurenților, până după evaluarea și valorificarea bunurilor debitoarei.
În acest context, este clar că nu au fost respectate prevederile legale la care s-a făcut referire mai sus.
Deoarece, din perspectiva celor expuse, criticile recurenților sunt fondate, instanța în baza art.312 alin.6 Cod procedură civilă, a admis recursul și a casat încheierea, cauza urmând a fi trimisă la aceeași instanță în vederea continuării judecății.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.
| ← RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. PROCEDURA INSOLVENŢEI.... | RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. RESPINGEREA ACŢIUNII CA... → |
|---|
