Recurs. Exprimarea dreptului de opţiune succesorală în calitate de moştenitor testamentar în privinţa unui legat particular.

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 435R din data de 06.04.2015

Recurs. Exprimarea dreptului de opțiune succesorală în calitate de moștenitor testamentar în privința unui legat particular. Renunțarea la moștenire nu poate fi decât expresă și constituie un act juridic solemn, neputând fi dedusă din anumite circumstanțe de fapt. Posibilitatea legală a coexistenței calității de moștenitor legal asupra succesiunii, privite ca universalitate de drepturi și obligații și a celei de legatar particular cu privire la un bun individual determinat, devoluțiunea moștenirii fiind testamentară în limita legatului și legală pentru rest. Situația când moștenirea testamentară o înlătură pe cea legală.

Domeniu: succesiune

Art. 650 C.civ., art.928 C.civ.

Potrivit prevederilor art.928 C.civ. dreptul de opțiune succesorală aparține nu numai moștenitorilor legali ci și legatarilor, acesta fiind exercitat în cadrul dezbaterii succesorale a defunctei, în cadrul căreia autoarea pârâților și-a manifestat dreptul de opțiune succesorală în privința legatului constituit prin testamentul olograf al defunctei, legat care are natura unui legat cu titlul particular. Așa cum au statuat doctrina și jurisprudența constantă a instanțelor judecătorești renunțarea la moștenire nu poate fi decât expresă și constituie un act juridic solemn, neputând fi dedusă din anumite circumstanțe de fapt.

Din faptul că autoarea pârâților a acceptat legatul particular nu poate fi dedus, că aceasta ar fi renunțat la moștenirea legală deoarece moștenirea legală privea restul bunurilor din patrimoniului defunctei; autoarea pârâților nu și-a manifestat ,,indirect,, dreptul de opțiune succesorală cu privire la moștenirea legală, la care ar fi renunțat câtă vreme nu a renunțat expres la această moștenire.

Regula indivizibilității opțiunii succesorale se referă în cazul legatului particular la faptul că legatarul nu poate accepta legatul în parte și în parte să-l respingă; doar situația moștenitorului cu vocație succesorală dublă, care cumulează situația de moștenitor legal cu cea de legatar asupra aceleiași fracțiuni sau a universalității patrimoniului succesoral privit ca atare reprezintă o excepție de la principiul indivizibilității opțiunii succesorale, situație în care renunțarea la moștenirea legală nu operează și pentru legatul particular, iar această excepție nu este întâlnită atunci când autoarea unor părți nu are vocație dublă, și nu a renunțat la moștenirea legală a defunctei ci doar a acceptat un legat particular.

Totodată, există posibilitatea legală - în raport de prevederile art.650 C.civ.- a coexistenței calității de moștenitor legal asupra succesiunii, privite ca universalitate de drepturi și obligații și a celei de legatar particular cu privire la un bun ce nu face parte din această masă, devoluțiunea moștenirii fiind testamentară în limita legatului și legală pentru rest; moștenirea testamentară înlătură pe cea legală numai dacă testatorul a instituit mai mulți legatari cu titlu particular care epuizează masa succesorală, ceea ce nu este cazul când masa succesorală cuprinde și alte bunuri mobile și imobile, deci o universalitate.

(Decizia civilă nr.435R/06 aprilie 2015 pronunțată de CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, sub nr. 7877/4/2007, la data de 16.08.2007, reclamanții D.N. și D,Ș. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții P.G.C.L. și P.A.E., constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 402/25.05.1987 eliberat de notariatul de Stat local al Sectorului 4 București, constatarea calității de moștenitori legali după defuncta D.Ș. a numiților P.A., fiica și D.C., fiu, fiecare cu o cota de 1/2 din masa succesorală și respectiv a dreptului reclamanților asupra cotei de 1/2 din moștenirea defunctei D.Ș., ca succesori legali ai defunctului D.C.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că certificatul de moștenitor nr.402/25.05.1987 privind pe defuncta D.Ș. a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv Decretul nr.40/1953, autorul reclamanților, D.C.nefiind citat la redeschiderea dosarului succesoral, deși avea vocație succesorală concretă în calitate de fiu. S-a mai arătat că atât D.C., cât și P.A. au calitate de moștenitori legali, fiecare cu o cota de 1/2 din masa succesorală, iar reclamanții fiind moștenitorii defunctului D.C. au dreptul la 1/2 din masa succesorală a defunctei D.Ș..

În drept, reclamanții au indicat dispozițiile art.14-17, art.21-22 și art.25 din Decretului nr.40/1953 modificat prin Decretul nr.378/1960, art.5, art.790, art.797, art.889 pct.4, art.966, art.968, art.1177 și urm. cod civil și art.111 Cod procedură civilă.

Pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și constatarea prescrierii dreptului reclamanților și a autorului lor la acțiune în anularea sau reducțiunea testamentului olograf din data de 27.07.1961.

Prin sentința civilă nr.1944/01.04.2008 Judecătoria Sectorului 4 București a admis cererea reconvențională a pârâților-reclamanți P.G.C.L. și P.A.E., a constatat prescrierea dreptului reclamanților-pârâți și a autorului acestora la acțiunea în anularea sau reducțiunea testamentului olograf din data de 27.07.1961 și a disjuns cererea principală, formându-se dosarul nr.3215/4/2008.

La data de 30.06.2008 reclamanții D.N. și D.Ș. au formulat cerere modificatoare cu privire la capetele doi și trei de cerere solicitând să se constate că D.C. este moștenitor legal al defunctei D.Ș., în calitate de fiu, cu cota legală cuvenită, iar reclamanților, succesori legali ai lui D.C. le revine cota autorului lor din masa succesorală rămasă după defuncta D.Ș.. S-a arătat prin încheierea din 29.09.1961 din dosarul notarial nr.325/1961 autoarea pârâților a optat pentru moștenirea testamentară, renunțând la moștenirea legală.

Dosarul nr.3215/4/2008 a fost suspendat în baza art.244 pct. 1 Cod procedură civilă până la data de 19.09.2011, când s-a dispus repunerea cauzei pe rol ca urmare a rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.1944/01.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 București.

La data de 19.09.2011 reclamanții au formulat cerere completatoare în ceea ce privește motivele de nulitate absoluta a certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987, pentru fraudă la lege, deoarece succesiunea a fost începută cu doi moștenitori și continuată doar cu un moștenitor, prejudiciind drepturile autorului lor de moștenitor legal. De asemenea, în certificatul de moștenitor nr.402/1987 este trecut un legat universal, iar nu un legat cu titlu particular, a cărui validitate urmează a fi constatat după verificarea de scripte, fapt ce prejudiciază interesele autorului lor. În cazul în care testamentul olograf nu ar fi scris și semnat de defunctă, acesta urmează a fi înlăturat. S-a mai arătat că autorul reclamanților a acceptat succesiunea tocmai prin nerecunoașterea testamentului în fața notarului public și prin plata taxelor succesorale și prin solicitarea împărțirii moștenirii, făcută înăuntrul termenului de 6 luni.

La aceeași dată a fost solicitată verificare de scripte cu privire la scrisul și semnătura defunctei D.Ș., solicitare încuviințată de instanță date fiind considerentele sentinței civile nr.1944/01.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 București.

La dosarul cauzei a fost depus raport de expertiză grafică extrajudiciară și s-a dispus efectuarea unei expertize grafice judiciare de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice care a stabilit că testamentul a fost scris în întregime și semnat de autoarea părților, D.Ș..

Au fost formulate obiecțiuni la raportul de expertiză, la care expertul a răspuns menținându-și opinia și s-a respins cererea de efectuare a unei noi expertize grafice.

Pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la nulitatea relativă a certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987 (în privința calificării testamentului), arătându-se că prin sentința civilă nr.1944 din 01.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 București s-a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamanților cu privire la anularea sau reducțiunea testamentului olograf din data de 27.07.1961. A fost invocată și excepția prescripției dreptului material al acțiunii în privința nulității relative a certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987 (în privința calificării testamentului).

Asupra excepțiilor invocate de pârâți instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate de vreme ce reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 402/25.05.1987 pentru frauda la lege, motivele invocate nefăcând parte din sfera de aplicare a nulității relative la care se referă cele două excepții invocate.

De altfel, observând motivarea pârâților, instanța a constatat că se face o confuzie între certificatul de moștenitor, ca act procedural succesoral emis de notar ce atestă calitatea de moștenitor legal sau testamentar a unei persoane și testament ca act juridic special, generator de drepturi și obligații.

Cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii (art.88 alin.1 din Legea nr.36/1995 sau art.23 din Decretul nr.40/1935 modificat prin Decretul nr.378/1960 în reglementarea anterioară). Chiar dacă terminologia folosită - anulare - ar duce la concluzia că este vorba despre nulitate relativă, acțiunea fiind prescriptibilă în termenul general de trei ani, trebuie observat că acțiunea în anularea certificatului de moștenitor nu este o acțiune de sine stătătoare, ci grefată pe acțiunile care sancționează direct drepturile moștenitorilor sau terților, fiind aplicabile regulile specifice acestor din urma acțiuni care constituie suportul și dau consistență acțiunii în anularea certificatului de moștenitor.

Astfel, se face distincția între situația în care moștenitorul a participat sau nu la procedura succesorală. În caz de participare, certificatul emis are valoarea unei convenții între moștenitori, anularea putând fi cerută pentru vicii de consimțământ sau incapacitate ori pentru cauze de nulitate absolută, potrivit dreptului comun. Dacă nu a participat, acțiunea în anularea certificatului de moștenitor este imprescriptibilă când vizează constatarea calității de moștenitor, stabilirea masei succesorale și a drepturilor fiecărui moștenitor.

Prin sentința civilă nr.5617/29.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, s-au respins ca neîntemeiate excepția autorității de lucru judecat cu privire la nulitatea relativă a certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987 și excepția prescripției dreptului material al acțiunii în privința nulității relative a certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987; s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții D.N. și D.Ș., împotriva pârâților P.G.C.L. și P.A.E.; s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987 emis de Notariatul de Stat Local Sector 4 București în dosarul nr.502/1987, repunere pe rol a dosarului nr.325/1961; s-a constatat deschisă succesiunea defunctei D.Ș., decedată la data de 07.08.1961, având ultimul domiciliu în București, sector 4; s-a constatat că au calitatea de moștenitori ai defunctei D.Ș., D.C. și P.A., primul în calitate de moștenitor legal, cu o cotă de 1/2 din moștenire, cea de a doua atât în calitate de moștenitor legal cu o cotă de 1/2 din moștenire, cât și în calitate de moștenitor testamentar.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, atât reclamanții cât și pârâții sunt nepoții de fii postdecedați ai lui D.Ș., decedată la data de 07.08.1961.

Succesiunea defunctei a fost dezbătută, calitatea de moștenitor, cotele și componența masei succesorale fiind constatate prin certificatul de moștenitor nr.402/25.05.1987 emis de Notariatul de Stat Local Sector 4 București în dosarul nr.502/1987, repunere pe rol a dosarului nr.325/1961 (f. 30-31).

Suspendarea procedurii notariale a intervenit ca urmare a neînțelegerilor ivite cu privire la valabilitatea testamentului olograf prezentat de fiica defunctei, succesorii, D.C. și P.A., fiind îndrumați, prin încheierea din data de 29.09.1961, să se adreseze instanței pentru soluționarea acestor neînțelegeri.

Repunerea pe rol s-a făcut la cererea pârâților, moștenitori ai lui P.A., fiica defunctei, care au prezentat notarului de stat sentința civilă nr. 693/24.02.1987 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.

Dispozițiile legale în vigoare la data întocmirii certificatului de moștenitor, Decretul nr.40/1935 modificat prin Decretul nr.378/1960, art.15 - 19, prevăd că în cazul în care există neînțelegeri între moștenitori acestea vor fi soluționate de instanță, certificatul urmând a fi eliberat pe baza hotărârii judecătorești.

În speța de față există o hotărâre judecătorească la baza emiterii certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987, însă acesta nu dezleagă neînțelegerile ivite între moștenitori. Prin dispozitivul sentinței civile nr. 693/24.02.1987 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București este respinsă acțiunea pârâților de constatare a inexistenței dreptului autorului reclamanților de a cere anularea sau reducțiunea testamentului olograf.

Având în vedere că prin dispozitivul sentinței nu se reține că doar P.A. are vocație succesorală concretă la moștenirea defunctei D.Ș., iar D.C. este exheredat indirect prin testamentul olograf din data 27.07.1961, notarul de stat nu putea să îl excludă pe acesta de la dezbaterea moștenirii.

Astfel, în baza art.12 din Decretul nr.40/1935 modificat prin Decretul nr.378/1960, notarul avea obligația să îi citeze și pe autorul reclamanților, în calitate de fiu la dezbaterea moștenirii defunctei D.Ș.. Încălcarea acestor dispoziții legale imperative atrage nulitatea actului, respectiv a certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987 emis de Notariatul de Stat Local Sector 4 București în dosarul nr.502/1987, repunere pe rol a dosarului nr.325/1961.

Având în vedere că instanța nu poate dispune decât în limitele în care a fost investită, instanța a constatat deschisă succesiunea defunctei D.Ș. la data de 07.08.1961.

Reclamanții au arătat expres în ședința publică din data de 14.05.2012 (f. 24 vol. III) că nu au înțeles să solicite nulitatea testamentului olograf, iar capetele doi și trei de cerere vizează doar constatarea calității de moștenitor legal autorului reclamanților asupra moștenirii lăsată de defuncta D.Ș., respectiv a dreptului reclamanților la această moștenire.

Astfel, instanța a constatat calitatea de moștenitor legal a autorului reclamanților care a acceptat moștenirea prin acte neechivoce, contestarea testamentului olograf în fața notarului de stat, plata taxelor succesorale și notificarea celuilalt moștenitor pentru împărțirea bunurilor succesorale. Atât timp cât din cuprinsul testamentului olograf nu rezultă intenția testatoarei de a-l exhereda pe autorul reclamanților, iar legatul vizează un anumit bun, deci nu universalitatea bunurilor sau o fracțiune din acestea, acesta păstrează calitatea de moștenitor legal.

În ceea ce o privește pe autoarea pârâților, P.A., aceasta a acceptat moștenirea atât ca moștenitor legal, cât și testamentar, cele două calități neexcluzându-se una pe cealaltă. Acest fapt rezultă și din consemnările notarului de stat care a stabilit natura succesiunii ca fiind legală și testamentară, iar calitatea de moștenitor decurgând din gradul de rudenie (reținând că este fiica) și din legat.

Așa fiind, cotele care se cuvin moștenitorilor defunctei D.Ș. sunt de câte 1/2 din moștenire, iar reclamanții ca moștenitori legali ai autorului D.C. și deci, dobânditori universali, au dreptul și la cota de 1/2 din moștenire.

Față ce considerentele expuse în cele ce preced, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților, a constatat nulitatea certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987 emis de Notariatul de Stat Local Sector 4 București, a constatat deschisă succesiunea defunctei D.Ș. și calitatea de moștenitori legali a fiilor acesteia, D.C. și P.A., fiecare cu cota de ½ din moștenire și calitatea de moștenitor testamentar, legatar cu titlu particular a fiicei P.A..

Referitor la cheltuielile de judecată, în temeiul art.274 și art. 276 Cod procedură civilă, instanța a luat act că acestea nu au fost solicitate.

Împotriva acestei soluții în termen legal, motivat și timbrat au formulat apel ambele părți.

Prin apelul formulat, apelanții-pârâții P.G.C.L. și P.A.E. au solicitat admiterea acestuia și, în principal, schimbarea sentinței civile atacate în sensul admiterii excepțiilor autorității de lucru judecat și excepția prescripției dreptului material al acțiunii în privința nulității certificatului de moștenitor nr. 402/25.05.1987.

În subsidiar, au solicitat schimbarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.

Apelanții-pârâți au arătat că nulitatea invocată de reclamanți în privința calificării testamentului olograf ca fiind un legat universal sau cu titlu universal trebuia calificată ca fiind o nulitate relativă și nu una absolută.

Motivele de nulitate invocate de reclamanți atrag nulitatea relativă a certificatului de moștenitor, care ar putea duce la anularea acestuia cu consecința reducțiunii legatului (deoarece criticile vizează conținutul certificatului de moștenitor).

Cum prin sentința civilă nr. 1944/01.04.2008, rămasă definitivă și irevocabilă s-a stabilit cu putere de lucru judecat că s-a prescris dreptul la acțiune al reclamanților în ceea ce privește anularea sau reducțiunea testamentului olograf din data de 27.07.1961, toate motivele de nulitate relativă care atrag anularea certificatului de moștenitor și implicit reducțiunea nu mai pot face obiectul cercetării judecătorești, în acest sens fiind întemeiată excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere ce face obiectul completării cererii de chemare în judecată.

În privința prescripției parțiale a dreptului material la acțiune (cu privire la nulitatea relativă privind greșita calificare a testamentului olograf) apelanții au arătat că chestiunea nulității privind calificarea testamentului a fost pentru prima dată invocată în fața instanței de judecată la data de 19.09.2011 iar nulitatea fiind una relativă să se aibă în vedere ca fiind o acțiune personală se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani. Momentul de la care curge termenul prescripției este anul 1987, când autorul reclamanților, D.C. a luat cunoștință de emiterea certificatului de moștenitor iar după anul 1961, și nici după anul 1987, autorul reclamanților, D.C. deși luase cunoștință de conținutul testamentului olograf și fusese îndrumat de notar să se adreseze instanței de judecată pentru anularea acestuia), acesta nu a făcut niciun demers pentru a contesta testamentul olograf din data de 27.07.1961.

Mai mult decât atât, în anul 1987, autorul D.C. a fost parte într-un proces având ca obiect constatarea intervenirii prescripției dreptului acestuia de a mai solicita anularea testamentului olograf din data de 27.07.1961. Fiind prezent la dezbaterile care au avut loc în cadrul acestui proces, D.C. a declarat că, conform practicalei hotărârii judecătorești, din data de 24.02.1987, că nu înțelege să solicite anularea sau reducțiunea testamentului olograf lăsat de defuncta D.Ș. la data de 27.07.1961.

În plus, s-a solicitat să se aibă în vedere că prescripția ar opera și în defavoarea directă a reclamanților ca autori ai defunctului D.C., iar acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței la data de 16.08.2007 (când nu s-a solicitat anularea certificatului pentru acest motiv), iar completarea acțiunii cu acest capăt de cerere a avut loc la data de 19.09.2011, când dreptul reclamanților fusese prescris la data de 17.08.2010.

Singurul motiv de nulitate absolută care ar putea face obiectul analizei instanței de judecată este acela că testamentul nu ar fi fost scris și semnat de către defunctă, lipsind așadar, în totalitate consimțământul acesteia, însă din probele administrate în cauză, respectiv expertiza criminalistică, rezultă fără putință de tăgadă că testamentul a fost scris și semnat de către D.Ș..

În privința procedurii eliberării certificatului de moștenitor nr. 402/1987, apelanții au arătat că procedura succesorală s-a dezbătut în contradictoriu cu cei doi moștenitori ai defunctei D.Ș., respectiv A.P. - fiica și D.C. - fiu, care au fost citați și prezenți la deschiderea procedurii succesorale a defunctei D.Ș..

La momentul citirii testamentului olograf din data de 27.07.1961, moștenitorul D.C. a declarat că nu recunoaște că acest testament a fost scris de defunctă, D.Ș.. În mod legal, notarul de stat suspendă procedura notarială și îndrumă părțile să se adreseze instanței de judecată pentru soluționarea neînțelegerilor ivite cu privire la valabilitatea testamentului olograf. Procedura s-a suspendat la data de 29.09.1961.

De la această dată, moștenitorul D.C. a rămas în pasivitate mai bine de 25 de ani. Interesul în introducerea unei acțiuni în anularea sau reducțiunea testamentului olograf, având în vedere că i se încalcă rezerva succesorală, nu a existat în ceea ce îl privește pe D.C.. Concluzia care se desprinde din aceasta atitudine este aceea ca D.C. a acceptat în mod tacit efectele testamentului olograf, al cărui conținut l-a cunoscut la data de 29.09.1961.

După moartea A.P., moștenitorii acesteia (pârâții din prezenta cauză), având interes în deschiderea succesiunii de pe urma defunctei lor mame, și pentru că nu există o altă cale pentru redeschiderea procedurii succesorale de urma defunctei D.Ș. au introdus o acțiune prin care au solicitat instanței să se constate prescris dreptul moștenitorului D.C. să solicite anularea sau reducțiunea testamentului olograf. Fiind prezent la dezbaterile care au avut loc în cadrul acestui proces, D.C. a declarat ca, conform practicalei hotărârii judecătorești, din data de 24.02.1987, că nu înțelege să solicite anularea sau reducțiunea testamentului olograf lăsat de defuncta D.Ș. la data de 27.07.1961. Declarația are efectul juridic al unui înscris autentic, fiind dată în fața instanței de judecată și poate fi calificată ca o acceptare expresă a testamentului olograf.

În considerentele sentinței civile nr. 693/24.02.1987, instanța a reținut că, deoarece, pârâtul nu a înțeles să solicite în termenul prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 reducțiunea sau anularea testamentului, notariatul de stat era obligat să elibereze certificat de moștenitor reclamanților care veneau la succesiunea defunctei D.Ș. a în numele mamei lor, P.A., ce fusese instituită legatar universal în baza testamentului olograf din 27.07.1961. Prin urmare, efectele acestei dispoziții ale instanței nu pot fi calificate decât ca o reținere a unei exheredări indirecte, care rezultă din instituirea de legatar fără a menționa expres exheredarea unuia dintre moștenitorii legali.

Deși interesul în promovarea unei acțiuni în anularea testamentului olograf aparținea numai moștenitorului D.C., acesta rămas în pasivitate (care generează efecte juridice). Prin promovarea acțiunii în constatare din anul 1987, acesta a fost provocat sa-si spună punctul de vedere cu privire la testamentul olograf și de data aceasta, în mod expres, acesta a declarat că nu înțelege să solicite anularea testamentului. În aceste condiții, ținând cont de sentința civilă nr. 693/1987, care clarifică neînțelegerile cu privire la testamentul olograf, notarul de stat, în temeiul art. 19 din Decretul nr.40/1953 a emis certificatul de moștenitor pe numele pârâților.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.12 din Decretul nr.40/1935 modificat prin Decretul nr.378/1960, având în vedere faptul că sentința civilă nr.693/24.02.1987 a dezlegat neînțelegerile ivite între moștenitori și a tranșat problema exheredării indirecte a moștenitorului D.C..

Art.12 se referă la citarea tuturor moștenitorilor (legali sau testamentari) în prima fază, ceea ce notarul a și făcut, în sensul că la termenul fixat, acesta, și în prezența moștenitorului legal, D.C. a dat citire testamentului. Așadar, norma de la art. 12 a fost pe deplin respectată, toți moștenitorii fiind prezenți.

În cauză, au devenit incidente dispozițiile art.15 (neînțelegeri între moștenitori) procedura fiind suspendată și părțile îndrumate spre instanța de judecată.

Apelanții-pârâți au arătat că au în vedere dispozițiile art.15 teza a II-a, care prevede că "după soluționarea de către instanța judecătorească a neînțelegerilor dintre moștenitori, ei pot cere redeschiderea procedurii succesorale și eliberarea certificatului de moștenitor."

Dispozițiile art.15 din decret nu mai fac vorbire de citarea tuturor moștenitorilor la redeschiderea procedurii. De fapt, o astfel de dispoziție, în această fază ar fi fost inutilă, deoarece notarul, se supune hotărârii judecătorești care se pronunță în condiții de contradictorialitate, prevăzută de codul de procedură civilă și nu mai are a stabili aspecte contradictorii, acestea fiind stabilite de instanța de judecată.

În orice caz, necitarea tuturor moștenitorilor, după soluționarea de către instanța de judecată a neînțelegerilor considera că este sancționată cu nulitatea relativă (pentru că norma încălcată devine una dispozitivă, în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut expres și în această fază obligativitatea citării, iar interesul pe care îi apară este unul personal). Sub acest aspect, a considerat că această neregularitate nu mai poate fi invocată având în vedere dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958, și expirarea termenului de 3 ani de la data eliberării certificatului de moștenitor. În acest sens a invocat excepția prescripției dreptului de a invoca nulitatea certificatului de moștenitor, pe acest aspect al necitării.

În această fază citarea moștenitorului care a fost considerat ca exheredat nu mai este necesară din moment ce acesta a fost parte în litigiul care a soluționat neînțelegerile dintre ei. Sentința civilă nr.693/24.02.1987, deși, la prima vedere pare că profită lui D.C., aceasta califică moștenirea ca fiind una testamentară cu legatar universal. Această sentință nu a fost supusă cenzurii instanței de control judiciar, care să modifice chiar și partea din considerente care nu îi profita lui D.C..

Este știut faptul că cel care a pierdut procesul are interes să atace acea parte a hotărârii care este susceptibilă de a dobândi puterea de lucru judecat, adică dispozitivul, în timp ce considerentele dobândesc acest efect numai în limita în care explică dispozitivul și își găsesc corespondent în el.

Totuși, sunt situații în care poate apărea interesul pentru atacarea separată a considerentelor. De ex.: dacă printr-o hotărâre se respinge cererea reclamantului ca prematură, ca inadmisibilă, dar în considerente se folosește o motivare subsidiară, arătându-se că pe fond, cererea reclamantului este fondată, pârâtul are interes să atace motivarea instanței, pentru că la introducerea unei cereri noi, i se poate opune autoritatea de lucru judecat. S-a spus, că în acest caz ceea ce este socotit un considerent apare a fi o soluție dată unei probleme de fapt sau de drept; cu alte cuvinte, nu interesează așezarea topografică a "considerentului" ce se atacă, ci natura lui juridică potrivit cu conținutul său. Or, au arătat că instanța, prin sentința civilă nr. 693/24.02.1987, a tratat juridic, chiar dacă a făcut-o în considerente problema naturii succesiunii, precum și a naturii legatului.

De fapt, în acest mod a considerat și notarul de stat dispoziția din considerente atunci când a citat în cuprinsul certificatului de moștenitor dispoziția instanței potrivit căreia "Notariatul de stat era obligat să elibereze certificatul de moștenitor reclamanților care veneau la succesiunea defunctei D.Ș. în numele mamei lor P.A., ce fusese instituită legatar universal în baza testamentului olograf din 27.07.1961,, iar fraza din considerente seamănă cu un dispozitiv, pentru că obligă Notariatul să procedeze într-un anume fel.

În plus, se consideră că instanța a considerat greșit că autorul reclamanților a acceptat succesiunea prin acte neechivoce, enumerând contestarea testamentului olograf, plata taxelor succesorale și notificarea celuilalt moștenitor pentru împărțirea bunurilor, câtă vreme în considerentele sentinței civile nr. 693/1987 se ia act de faptul că pârâtul, D.C. nu contestă testamentul olograf.

În privința plații taxelor succesorale, acestea au fost plătite exclusiv de mama acestora, P.A., D.C. neavând venituri așa cum singur a declarat printr-o notificare, iar notificarea celuilalt moștenitor, nu reprezintă un act de acceptare, în condițiile în care acesta a arătat că nu deține venituri pentru a achita taxele succesorale.

La rândul lor, apelanții-reclamanți D.Ș. și D.N. au criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului lor și schimbarea în parte a sentinței apelate.

Apelanții au criticat sentința susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra rezultatului verificării de scripte, motivând aceasta prin faptul că reclamanții "nu au înțeles să solicite nulitatea testamentului olograf. Moștenitorii legali, în calitate de continuatori ai persoanei testatorului, pot contesta, fără nici o procedură specială, autenticitatea scriiturii/scrisului, datei și semnăturii unui testament olograf.

Apelanții arată că în situația prevăzută de art.177 și 178 și urm. Cod procedură civilă, în privința testamentului olograf, cel căruia i se opune un asemenea act (moștenitorii legali sau statul) pot să declare că nu recunosc scrierea sau semnătura ca aparținând defunctului.

În cazul în care apartenența scrierii sau semnăturii rămâne nesigură, instanța a respins cererea celui care se prevalează de testament în favoarea sa, orice dubiu fiind în favoarea moștenitorului legal (art.983 Cod civil -deoarece în acest caz, debitorii sunt moștenitorii legali).

Deci, nu este vorba despre constatarea nulității testamentului, ci de înlăturarea sa (a se vedea și art.82 (2) Cod procedură civilă), cu consecința nulității absolute a certificatului de moștenitor eliberat în baza testamentului olograf astfel înlăturat și a pierderii calității de moștenitor testamentar.

Apelanții au arătat că pe data de 17.03.2008, pârâții au prezentat testamentul olograf în baza art. 1177 Cod civil, reclamanții au declarat că nu cunosc scrisul și semnătura din acest înscris olograf ca fiind ale bunicii Ș., solicitând efectuarea verificării acestora, iar instanța a apreciat că în cauză nu este necesară efectuarea unei noi expertize.

Apelanții-reclamanți au solicitat ca, în urma verificării de scripte, testamentul olograf din 27.07.1961, atribuit bunicii D.Ș., să fie înlăturat, arătând că pârâții nu au dovedit, fără dubiu, că testamentul olograf din 27.07.1961 a fost scris și semnat de D.Ș..

Între scrierea și semnătura din testamentul olograf și semnăturile de comparație, sunt diferențe majore, neexplicate în raportul de expertiză (se invocă îmbătrânirea scriptorului și boala sa).

La dosar se găsesc raportul de expertiză grafică din 28.10.2011 și în nota de obiecțiuni formulate de domnul expert P.G., care arată foarte clar că scrisul și semnătura din testamentul olograf nu aparțin aceleiași persoane, iar semnătura nu aparține bunicii lor D.Ș..

Pârâții nu au depus nici un înscris de comparație referitor la scrisul bunicii, iar semnăturile de comparație au vechime de peste 20 de ani (deși la termenul din 14.05.2012 au recunoscut că au astfel de înscrisuri de comparație).

La termenul din 31.10.2011, s-a aprobat expertiza în cadrul înscrierii în fals iar cei doi pârâți au fost citați, însă la termenul următor, pârâtul P.A.E. a lipsit, iar apărătorul acestuia nu a prezentat procura specială și nu a dovedit nici o împiedicare întemeiată a pârâtului P. de a fi prezent.

Apelanții invocă prevederile art. 180 și 182 Cod procedură civilă, și susțin că fiind vorba despre înscrierea în fals, rezulta că pârâtul P.A.E. a recunoscut faptul că testamentul este fals.

Referitor la acceptarea succesiunii de către P.A. în mod expres, conform dispozițiilor testamentare, s-a arătat că instanța fondului a confundat deschiderea succesiunii făcută la Notariat și consemnată în încheierea din 29.09.1961, cu cele înscrise în certificatul de moștenitor 402/1987 unde într-adevăr se arată că "natura succesiunii este legală și testamentară".

Apelanții susțin că în fața Notarului, pe data de 29.09.1961, autoarea pârâților declara că acceptă succesiunea conform dispozițiilor testamentare, și în aceste condiții, față de această acceptare expresă a succesiunii, conform dispozițiilor testamentare, irevocabilă, care echivalează cu renunțarea indirectă la moștenirea legală, după 26 de ani, în 1987, P.A. nu mai putea să accepte moștenirea legală, la care astfel renunțase, mai ales că tatăl lor, C., acceptase moștenirea legală încă din 1961, în termenul de 6 luni prevăzut de lege și i se transmisese întreg patrimoniul succesoral legal.

Au solicitat să se ia act de faptul că P.A. este doar moștenitoare testamentară și nu este moștenitoare legală.

Prin decizia civilă nr.1323 A din 18.12.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții-reclamanți D.Ș. și D.N. și de apelanții-pârâți P.G.C.L. și P.A.E., împotriva sentinței civile nr.5617/29.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.

Pentru a decide astfel, analizând actele și lucrările dosarului, sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel și din oficiu, conform art.295 și 129 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat nefondate apelurile, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost investită cu cerere principală prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987 eliberat de Notariatul de Stat Local al Sectorului 4 București, constatarea calității de moștenitori legali după defuncta D.Ș. a numiților P.A., fiica și D.C., fiu, fiecare cu o cotă de 1/2 din masa succesorală și respectiv a dreptului reclamanților asupra cotei de 1/2 din moștenirea defunctei D.Ș., ca succesori legali ai defunctului D.C., cerere ulterior modificată cu privire la capetele doi și trei de cerere solicitând să se constate că D.C. este moștenitor legal al defunctei D.Ș., în calitate de fiu, cu cota legală cuvenită, iar reclamanților, succesori legali ai lui D.C. le revine cota autorului lor din masa succesorală rămasă după defuncta D.Ș.. S-a arătat prin încheierea din 29.09.1961 din dosarul notarial nr.325/1961 autoarea pârâților a optat pentru moștenirea testamentară, renunțând la moștenirea legală și completată în ceea ce privește motivele de nulitate absolută a certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987, pentru fraudă la lege, deoarece succesiunea a fost începută cu doi moștenitori și continuată doar cu un moștenitor, prejudiciind drepturile autorului lor de moștenitor legal. De asemenea, în certificatul de moștenitor nr.402/1987 este trecut un legat universal, iar nu un legat cu titlu particular, a cărui validitate urmează a fi constatată după verificarea de scripte, fapt ce prejudiciază interesele autorului lor. În cazul în care testamentul olograf nu ar fi scris și semnat de defunctă, acesta urmează a fi înlăturat. S-a mai arătat că autorul reclamanților a acceptat succesiunea tocmai prin nerecunoașterea testamentului în fața notarului public și prin plata taxelor succesorale și prin solicitarea împărțirii moștenirii, făcută înăuntrul termenului de 6 luni.

Având în vedere motivele pentru care este solicitată anularea, printre altele și frauda la lege, instanța de fond în mod corect a reținut că este vorba despre nulitatea absolută, acțiunea fiind astfel imprescriptibilă.

O hotărâre judecătorească prin care s-a consfințit un drept, în mod irevocabil, se bucură de prezumția absolută de adevăr (res judicata pro veritate habetur) și nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre.

Principiul lucrului judecat împiedică nu numai o nouă judecată, având același obiect, aceeași cauză, fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că dreptul recunoscut unei părți și constatările reținute printr-o hotărâre judecătorească nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească, dată într-un alt proces (art.1201 din Codul civil).

Elementele lucrului judecat sunt acelea care structurează lucrul judecat și care îi determină efectele. Aceste elemente rezultă din art.1201 din Codul civil, text care se referă la tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, potrivit acestui text, "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate."

În speță, aceste elemente sunt diferite față de sentința civilă nr.1944/01.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 București s-a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamanților cu privire la anularea sau reducțiunea testamentului olograf din data de 27.07.1961, cererea ce face obiectul prezentului dosar este diferită de cea din dosarul nu este cerută nr.1944/01.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 București, obiectul dedus judecății este diferit în cele două dosare, astfel că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce privește verificarea de scripte, tribunalul a constatat că instanța de fond s-a pronunțat pe această cerere, admițând depunerea scriptelor de comparație, neavând relevanță că înscrisurile depuse au peste 20 ani vechime, iar ulterior, a încuviințat și a dispus efectuarea unei expertize grafice de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice.

Prin raportul de expertiză întocmit precum și prin răspunsul la obiecțiuni s-a concluzionat că testamentul olograf este scris și semnat de D.Ș., fiind astfel stabilit în cadrul unei probe având părerea unui specialist neutru, administrată în cadrul procesului, cu respectarea principiului contradictorialității, că testamentul este autentic, emanând de la persoana care se pretinde autorul, fiind scris și semnat de către aceasta, astfel încât nu poate fi înlăturat și luată în considerare expertiza extrajudiciară depusă în cauză de către partea care are interesul de a înlătura acest act.

Pe aspectele de fond ale cauzei, tribunalul a reținut că prin dispozitivul sentinței civile nr. 693/24.02.1987 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București este respinsă acțiunea pârâților de constatare a inexistenței dreptului autorului reclamanților de a cere anularea sau reducțiunea testamentului olograf, fără să analizeze aspecte de fond, ci doar a arătat faptul că Notariatul de stat era obligat să elibereze certificat de moștenitor.

Potrivit art.700 din Codul civil, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.

În sistemul de drept românesc, acceptarea succesiunii poate fi expresă sau tacită, iar conform art. 689 din Codul civil, acceptarea este tacită când moștenitorul îndeplinește un act pe care nu ar fi putut să-l facă decât în calitate de moștenitor și care lasă să se supună neapărat intenția de acceptare.

Întrucât textul nu enumeră actele care pot fi considerate ca expresia unei acceptări tacite rămâne la aprecierea instanțelor să decidă care dintre actele efectuate de moștenitor constituie sau nu o acceptare tacită a succesiunii.

Tribunalul a apreciat că motivarea primei instanțe în sensul că a constatat calitatea de moștenitor legal a autorului reclamanților care a acceptat moștenirea prin acte neechivoce, contestarea testamentului olograf în fața notarului de stat, plata taxelor succesorale și notificarea celuilalt moștenitor pentru împărțirea bunurilor succesorale.

Pentru nechemarea și neparticiparea tatălui reclamanților la procedura de eliberare a certificatului de moștenitor nr.402/1987, deși în cuprinsul certificatului de moștenitor se vorbește de faptul că este succesiune legală și testamentară, tribunalul a apreciat că instanța de fond în mod corect a reținut că acest certificat este nelegal și l-a anulat.

În limitele investirii, în raport de principiul disponibilității, instanța a constatat calitatea de moștenitor al celor doi succesori ai defunctei D.Ș., părțile din prezenta speță preluând cotele acestor succesori fie prin reprezentare, fie prin transmitere.

Față de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 301 și urm. Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanții D.Ș. și D.N. și pârâții P.G.C.L. și P.A.E..

În motivarea recursului formulat recurenții-reclamanți D.Ș. și D.N. au invocat dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă și au criticat decizia sub următoarele aspecte:

1. Instanța de apel a analizat doar parțial primul motiv de apel și a omis a analiza cel de-al doilea motiv de apel.

Dezvoltând motivele neanalizate de către instanța de apel, recurenții au arătat că au solicitat înlăturarea testamentului olograf din 27.07.1961 atribuit bunicii D.Ș., prin aplicarea art.182 (2) coroborat cu art.180 (1) și (2) Cod procedură civilă, arătând că la termenul din 31.10.2011, s-a încuviințat expertiza în cadrul înscrierii în fals, pârâtul P. nefiind de față, instanța a dispus și cei doi pârâți au fost citați. La termenul următor, din 28.11.2011, pârâtul P.A.E. a lipsit, iar apărătorul acestuia nu a prezentat procură specială și nu a dovedit nici o împiedicare întemeiată a pârâtului P. de a fi prezent, împrejurare pe care au învederat-o instanței (compunerea instanței tocmai se schimbase) și s-a hotărât că este bună împuternicirea avocațială obișnuită de la dosar (altă împuternicire neexistând la dosar).

Astfel, recurenții contestă această apreciere, litera legii fiind în sensul celor arătate în art.180 și 182 Cod procedură civilă, arătând că aplicând prevederile art.182 (2), Cod procedură civilă fiind vorba despre înscrierea în fals, lipsa părții duce la înlăturarea înscrisului. În aceste condiții, expertiza grafică executată în continuare, în opinia recurenților este nulă, fiind vorba despre o încălcare a unor prevederi exprese ale legii.

2. Instanțele de fond au respins greșit solicitările lor de a se lua act de acceptarea expresă a succesiunii de către P.A., de pe urma defunctei conform dispozițiilor testamentare.

Recurenții-reclamanți arată că au solicitat să se ia act de acceptarea succesiunii de către P.A., în mod expres, conform dispozițiilor testamentare, însă instanța fondului a confundat deschiderea succesiunii făcută la Notariat și consemnată în încheierea din 29 septembrie 1961, cu cele înscrise în certificatul de moștenitor nr.402/1987 (a cărui nulitate absolută a fost constatată în sentința din fond) unde, într-adevăr, se arată că "natura succesiunii este legală și testamentară" (pag.5, primul paragraf, al sentinței din fond).

Recurenții-reclamanți invocă doctrina și jurisprudența în materie, arătând că aceasta a reținut următoarele: "Persoana care este chemată la moștenire de lege și, totodată, gratificată printr-un legat cu titlu particular poate opta, în mod diferit, cu privire la moștenirea legală sau legat, aceasta fiind una din excepțiile de la regula indivizibilității opțiunii succesorale. Dacă persoana a acceptat doar legatul cu titlu particular, nu poate dobândi și calitatea de copărtaș asupra celorlalte bunuri succesorale și, în consecință, nu are calitate procesuală activă pentru a cere împărțeala moștenirii" (Curtea Supremă de Justiție - Secția Civilă, decizia nr. 698 din 31 ianuarie 2001, în Dreptul nr. 4/2002, p. 241), "... dar și un drept de opțiune asupra titlului sub care să culeagă moștenirea, adică sub titlu legal sau sub titlu testamentar. Odată exercitat acest din urma drept, el este irevocabil pentru ca exercițiul dreptului de opțiune succesorală are ca efect consolidarea retroactivă a drepturilor și obligațiilor moștenirii, a transmiterii patrimoniului succesoral" (Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, decizia nr. 1675 din 27 noiembrie 2006).

Aceleași considerații teoretice se găsesc și în lucrarea - Fr. Deak -Tratat de drept succesoral ediția a II-a, 2002, pag. 9 și pag 392.

Recurenții-reclamanți arată că, în fața Notarului, la data de 29.09.1961 (conform încheierii notariale), autoarea pârâților arată că succesoarea P.A., a declarat că acceptă succesiunea conform dispozițiilor testamentare, iar față de această acceptare expresă a succesiunii, conform dispozițiilor testamentare, irevocabilă, care echivalează cu renunțarea indirectă la moștenirea legală după 26 de ani, în 1987, învederează recurenții-reclamanți, P.A. nu mai putea să accepte moștenirea legală, la care astfel renunțase, mai ales că tatăl lor, C., acceptase moștenirea legală încă din 1961, în termenul de 6 luni prevăzut de lege și i se transmisese întreg patrimoniul succesoral legal.

Mai mult, trecând peste toate acestea, nu există nici o acceptare a moștenirii legale de către P.A., nici expresă și nici tacită, în interiorul termenului de 6 luni deoarece P.A. avea domiciliul și efectua menajul împreună cu bunica lor, condiții în care, folosirea obiectelor din casă, care oricum sunt trecute în testament - dacă nu va fi înlăturat de instanță, nu constituie o acceptare tacită a succesiunii legale. De asemenea, nici pârâții nu au invocat și dovedit, acceptarea de către mama lor, a moștenirii legale după bunica lor.

Astfel, recurenții-reclamanți solicită să se ia act de faptul că P.A. este doar moștenitoare testamentară (dacă nu va fi înlăturat testamentul) și nu este moștenitoare legală.

În drept, se invocă dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.

Prin recursul formulat, recurenții-pârâți P.G.C.L. și P.A.E. au criticat decizia sub următoarele aspecte:

1.În susținerea motivului de casare a deciziei atacate, arată că reclamanții au susținut la fond lipsa consimțământului testatoarei la momentul întocmirii testamentului olograf, arătând că acesta nu a fost semnat de testatoare, motiv pentru care la fond s-a administrat proba cu expertiză grafoscopică, iar constatarea nulității certificatului de moștenitor era solicitată din această perspectivă, deși instanța de judecată a administrat probe pe acest aspect, aceasta nici nu motivează și nici nu dispune nimic cu privire la acest aspect.

Recurenții susțin că practic, efectuarea expertizei în cauză rămâne fără efecte, fiind încuviințată această probă pe un capăt de cere care nu a fost analizat sub niciun aspect de instanța de fond.

Efectuarea expertizei a fost încuviințată ca urmare a contestării semnăturii de pe testamentul olograf. Or, acest aspect trebuia lămurit de către instanța fondului - dacă reprezintă sau nu un motiv de nulitate a certificatului de moștenitor, pentru că altfel nu se mai justifică încuviințarea expertizei grafoscopice.

Astfel, hotărârea primei instanțe apare ca nemotivată sub aspectul menționat mai sus, lăsând loc echivocului și arbitrariului. Din această perspectivă, hotărârea este contrară dispozițiilor art.6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil include și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră necesare pentru cauza lor dar și corelativ obligația instanței de stabili corect cadrul procesual, de a examina efectiv mijloacele de probă, de a răspunde tuturor capetelor de cerere formulate.

Recurenții susțin că instanța de apel nu poate verifica argumentele și raționamentul juridic pentru care instanța de fond nu s-a pronunțat pe legalitatea testamentului deși a încuviințat proba cu expertiza grafoscopică.

Instanța de apel, deși apelanții au solicitat ca motiv de apel și anularea sentinței nu se pronunță pe acest motiv de apel, decizia civilă fiind nulă, deoarece nu soluționează un motiv de apel (art.304 pct.5 cu raportare la art.261 pct.5, coroborat cu art.105 alin. 2 Cod procedură civilă).

2.În privința motivului de modificare a deciziei civile, recurenții-pârâți arată că au învederat instanței de fond calificarea nulității invocate de reclamanți în privința calificării testamentului olograf ca fiind un legat universal sau cu titlu universal ca fiind o nulitate relativă și nu una absolută, așa cum consideră reclamanții și în principal, admiterea excepției autorității de lucru judecat cu privire la completarea cererii în ce privește motivele de nulitate relativă a certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987 (în privința calificării testamentului) și respingerea acțiunii ca neîntemeiată; în subsidiar, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiunii în privința nulității relative a certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987 (în privința calificării testamentului) și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenții susțin că prima instanță a fost investită de către reclamanții D.N. și D.Ș.. cu motive de nulitate absolută a certificatului de moștenitor, și cum prin sentința civilă nr.1944/01.04.2008, rămasă definitivă și irevocabilă s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca s-a prescris dreptul la acțiune al reclamanților în ceea ce privește anularea sau reducțiunea testamentului olograf din data de 27.07.1961, toate motivele de nulitate relativă care atrag anularea certificatului de moștenitor și implicit reducțiunea nu mai pot face obiectul cercetării judecătorești, în acest sens fiind întemeiată excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere ce face obiectul completării cererii de chemare în judecată.

În privința prescripției parțiale a dreptului material la acțiune recurenții arată că nulitatea privind calificarea testamentului a fost pentru prima dată invocată în fața instanței la data de 19.09.2011 și fiind o acțiune personală se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani. Momentul de la care curge termenul prescripției este anul 1987, când autorul reclamanților, D.C. a luat cunoștință de emiterea certificatului de moștenitor (care a avut la baza testamentul olograf, de care a luat cunoștință în anul 1961). După anul 1961 și nici după anul 1987, autorul reclamanților, D.C. (deși luase cunoștință de conținutul testamentului olograf și fusese îndrumat de notar să se adreseze instanței de judecată pentru anularea acestuia), acesta nu a făcut niciun demers pentru a contesta testamentul olograf din data de 27.07.1961.

Mai mult decât atât, în anul 1987, autorul D.C. a fost parte într-un proces având ca obiect constatarea intervenirii prescripției dreptului acestuia de a mai solicita anularea testamentului olograf din data de 27.07.1961. Fiind prezent la dezbaterile care au avut loc în cadrul acestui proces, D.C. a declarat, potrivit practicalei hotărârii judecătorești din data de 24.02.1987, că nu înțelege să solicite anularea sau reducțiunea testamentului olograf lăsat de defuncta D.Ș. la data de 27.07.1961.

Față de aceste aspecte, se solicită a se constata prescrierea dreptului de a cere anularea certificatului de moștenitor pentru motivul privind calificarea testamentului.

Singurul motiv de nulitate absolută care ar putea face obiectul analizei instanței de judecată este acela că testamentul nu ar fi fost scris și semnat de către defunctă (lipsind așadar, în totalitate a consimțământul acesteia). Din probele administrate în cauză, respectiv expertiza criminalistică, rezultă fără putință de tăgadă că testamentul a fost scris și semnat de către D.Ș..

3. Instanța de apel a considerat în mod greșit faptul că autorul reclamanților a acceptat succesiunea defunctei.

În privința procedurii eliberării certificatului de moștenitor nr.402/1987 recurenții-pârâți arată că aceasta s-a suspendat la data de 29.09.1961, iar de la această dată, moștenitorul D.C. a rămas în pasivitate mai bine de 25 de ani, astfel că D.C. a acceptat în mod tacit efectele testamentului olograf, al cărui conținut l-a cunoscut la data de 29.09.1961.

După moartea A.P., moștenitorii acesteia, au introdus o acțiune prin care au solicitat să se constate prescris dreptul moștenitorului D.C. să solicite anularea sau reducțiunea testamentului olograf, fiind prezent la dezbaterile care au avut loc în cadrul acestui proces, D.C. a declarat, potrivit practicalei hotărârii judecătorești din data de 24.02.1987, că nu înțelege să solicite anularea sau reducțiunea testamentului olograf lăsat de defuncta D.Ș. la data de 27.07.1961. Declarația are efectul juridic al unui înscris autentic, fiind dată în fața instanței de judecată și poate fi calificată ca o acceptare expresă a testamentului olograf.

În considerentele sentinței civile nr.693/24.02.1987, instanța a reținut că dat fiind faptul că pârâtul nu a înțeles să solicite în termenul prevăzut de art.13 din Decretul nr.167/1958 reducțiunea sau anularea testamentului, Notariatul de stat era obligat să elibereze certificat de moștenitor reclamanților care veneau la succesiunea defunctei D.Ș. în numele mamei lor P.A. ce fusese instituită legatar universal în baza testamentului olograf din 27.07.1961. Prin urmare, efectele acestei dispoziții ale instanței nu pot fi calificate decât ca o reținere a unei exheredări indirecte, care rezultă din instituirea de legatar fără a menționa expres exheredarea unuia din moștenitorii legali.

Deși, interesul în promovarea unei acțiuni în anularea testamentului olograf aparținea numai moștenitorului D.C., acesta a rămas în pasivitate, că prin promovarea acțiunii în constatare din anul 1987, acesta a fost provocat să-și spună punctul de vedere cu privire la testamentul olograf și de data aceasta, în mod expres, acesta a declarat că nu înțelege să solicite anularea testamentului. În aceste condiții, ținând cont de sentința civilă nr. 693/1987, care clarifica neînțelegerile cu privire la testamentul olograf, notarul de stat, în temeiul art.19 din Decretul nr.40/1953 a emis certificatul de moștenitor pe numele pârâților.

Certificatul de moștenitor nr.402/25.05.1987 a fost emis ca urmare a sentinței civile nr.693/24.02.1987 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, conform mențiunii din cuprinsul acestuia.

Recurenții-pârâți consideră că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.12 din Decretul nr.40/1935 modificat prin Decretul nr.378/1960, având în vedere faptul că sentința civilă nr.693/24.02.1987 a dezlegat neînțelegerile ivite între moștenitori și a tranșat problema exheredării indirecte a moștenitorului D.C..

Art.12 se referă la citarea tuturor moștenitorilor (legali sau testamentari) în prima fază, ceea ce notarul a și făcut, în sensul că la termenul fixat, acesta, și în prezența moștenitorului legal, D.C. a dat citire testamentului, norma fiind pe deplin respectată, toți moștenitorii fiind prezenți.

În cauză, au devenit incidente dispozițiile art.15 (neînțelegeri între moștenitori) procedura fiind suspendată și părțile îndrumate spre instanța de judecată, dispozițiile care nu mai fac vorbire de citarea tuturor moștenitorilor la redeschiderea procedurii, iar o astfel de dispoziție, în această fază ar fi fost inutilă, deoarece notarul se supune hotărârii judecătorești și nu mai are a stabili aspecte contradictorii, acestea fiind stabilite de instanța de judecată.

În orice caz, necitarea tuturor moștenitorilor, după soluționarea de către instanța de judecată a neînțelegerilor, este sancționată cu nulitatea relativă (pentru că norma încălcată devine una dispozitivă, iar interesul pe care îl apără este unul personal) și această neregularitate nu mai poate fi invocată având în vedere dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958.

În această fază citarea moștenitorului care a fost considerat ca exheredat nu mai este necesară din moment ce acesta a fost parte în litigiul care a soluționat neînțelegerile dintre ei. Sentința civilă nr.693/24.02.1987, deși, la prima vedere pare că profită lui D.C., califică moștenirea ca fiind una testamentară cu legatar universal a tratat juridic, chiar dacă a făcut-o în considerente, problema naturii succesiunii, precum și a naturii legatului.

În acest mod a tratat inclusiv notarul de stat dispoziția din considerente atunci când a citat în cuprinsul certificatului de moștenitor dispoziția instanței de judecată: "Notariatul de stat era obligat să elibereze certificatul de moștenitor reclamanților care veneau la succesiunea defunctei D.Ș. în numele mamei lor P.A., ce fusese instituită legatar universal în baza testamentului olograf din 27.07.1961".

Recurenții-pârâți arată că, și din punct de vedere semantic propozițional, fraza din considerente seamănă cu un dispozitiv, pentru că aceasta obligă Notariatul să facă într-un anume fel.

În plus, susțin recurenții, instanța a considerat în mod greșit faptul că autorul reclamanților a acceptat succesiunea prin acte neechivoce, enumerând contestarea testamentului olograf, plata taxelor succesorale și notificarea celuilalt moștenitor pentru împărțirea bunurilor.

În privința contestării testamentului olograf, în considerentele sentinței civile nr.693/1987 se ia act de faptul că pârâtul D.C. nu contestă testamentul olograf.

În privința plății taxelor succesorale, recurenții-pârâți arată că acestea au fost plătite exclusiv de mama lor, P.A., în calitate de moștenitor legal și testamentar, D.C. neavând venituri așa cum singur declara printr-o notificare. De fapt, acesta nici nu putea plăti taxele succesorale, fiind exclus de la moștenirea imobilului din Calea Șerban Vodă nr. 165.

C.D. nu face dovada plății taxelor succesorale, ci numai dovada înștiințării de plată (vezi adresa cu nr.52846/13.12.1961).

În privința notificării celuilalt moștenitor, aceasta nu reprezintă un act de acceptare, în condițiile în care acesta arată că nu deține venituri pentru a achita taxele succesorale și că va autoriza fiscul să vândă jumătate din imobil.

Mai menționează recurenții-pârâți că notificarea la care face referire atât instanța fondului cât și instanța de apel se referă exclusiv la punerea la dispoziție a imobilului din Șerban Vodă nr.165, or, acest imobil făcea obiectul testamentului olograf (fiind lăsat ca moștenire exclusiv autoarei lor, P.A.). Prin urmare, nu se poate trage concluzia că acesta reprezintă un act de acceptare, în condițiile în care autorul reclamanților nu a solicitat punerea în posesie a întregii averi a defunctei, ci s-a referit la un singur imobil pentru care nu mai avea vocație succesorală.

Prin urmare, instanțele de judecată au interpretat greșit actele de acceptare a succesiunii.

În drept, recurenții-pârâți invocă dispozițiile art. 304 pct.5, 8 și 9 Cod procedură civilă.

Intimații reclamanții D.Ș. și D.N. au formulat întâmpinare, prin care au au solicitat în esență respingerea recursului formulat de recurenții pârâți ca nefondat.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat recursurile formulate ca nefondate pentru următoarele considerente:

Astfel, Curtea a reținut că recurenții reclamanți și recurenții pârâți au criticat prin primele motive de recurs decizia tribunalului susținând că instanța de apel nu ar fi analizat motivele de apel prin care reclamanții susțineau că prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra solicitărilor lor de înlăturare a testamentului olograf din 27.07.1961 întocmit de defuncta D.Ș..

Recurenții reclamanți au susținut că tribunalul nu a motivat respingerea susținerilor lor din apel privind greșita aplicare de către judecătorie a prevederilor art.182 (2) coroborat cu art.180 (1) și (2) Cod procedură civilă, condiții în care expertiza grafoscopică administrată de prima instanță ar fi nulă iar recurenții pârâți susțin că dat fiind faptul că prima instanță nu s-ar fi pronunțat pe cererea prin care reclamanții au solicitat a se constata lipsa consimțământului defunctei la întocmirea testamentului, instanța de apel nu putea verifica argumentele pentru care prima instanță nu s-a pronunțat pe legalitatea testamentului deși a încuviințat proba cu expertiza grafoscopică și decizia din apel este nemotivată; recurenții pârâți au invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.7 Cod procedură civilă.

Aceste susțineri sunt vădit nefondate.

În acest sens, Curtea a constat că potrivit considerentelor deciziei din apel astfel cum acestea au fost expuse mai sus, tribunalul a respins criticile reclamanților și pârâților potrivit cărora prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra cererii reclamanților de înlăturare a testamentului olograf din 27.07.1961 întocmit de defuncta D.Ș., reținându-se că prima instanță s-a pronunțat asupra acțiunii în limitele investirii sale în raport de cererea reclamanților astfel cum acesta a fost precizată și modificată, pe parcursul soluționării cauzei; instanța de apel a mai reținut că procedura verificării de scripte, a fost efectuată legal de către instanța de fond în fața căreia s-au depus scripte de comparație, neavând relevanță că înscrisurile depuse au peste 20 ani vechime, instanță care ulterior, a încuviințat și a dispus efectuarea unei expertize grafice de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice, raportul de expertiză judiciară și răspunsul la obiecțiuni concluzionând că testamentul olograf este scris și semnat de D.Ș., stabilind în cadrul unei probe având părerea unui specialist în cadrul procesului, cu respectarea principiului contradictorialității, că testamentul emană de la persoana care se pretinde a fi autor, fiind scris și semnat de către aceasta, astfel încât nu poate fi înlăturat și luată în considerare expertiza extrajudiciară depusă în cauză de către reclamanți.

În raport de prevederile art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, într-adevăr, hotărârea trebuie sa cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlăturat cererile parților. În acest sens, doctrina (Drept procesual civil, Editura Universul Juridic, ediția 2008, autor Mihaela Tăbârcă, pagina 111) și jurisprudența constantă a instanțelor judecătorești au statuat în sensul că instanța trebuie să-și motiveze efectiv soluția dată fiecărui capăt de cerere, nefiind obligată să răspundă detaliat tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor cereri.

Mai mult, jurisprudența Curții EDO a stabilit la rândul său că obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (decizia de inadmisibilitate Jahnke și Lenoble c. Franței), că noțiunea de proces echitabil impune ca jurisdicțiile interne să examineze în mod efectiv chestiunile esențiale care au fost invocate (hotărârea pronunțată în cauza Albert c. României).

Din analizarea considerentelor hotărârii recurate, Curtea a constat că, contrar susținerilor nefondate ale recurenților, instanța de apel a examinat chiar dacă sumar însă în mod efectiv toate argumentele pertinente invocate cu care a fost investită, decizia recurată fiind motivată corespunzător cerințelor art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă și art.6 paragraful 1 din Convenția EDO.

Curtea a constat, în plus caracterul pur formal al criticilor formulate prin aceste motive de recurs în condițiile în care, într-adevăr, prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată la datele de 30.06.2008 și 19.09.2011, recurenții reclamanți au solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987 eliberat de Notariatul de Stat local al Sectorului 4 București, constatarea calității de moștenitor legal după defuncta D.Ș. a autorului reclamanților, D.C., în calitate de fiu, cu cota legală cuvenită din masa succesorală și respectiv a dreptului reclamanților asupra cotei cuvenite autorului lor din moștenirea defunctei D.Ș., ca succesori legali ai defunctului D.C..

La termenul de judecată din 19.09.2011, reclamanții au completat acțiunea în ceea ce privește motivele de nulitate absolută a certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987, solicitând să se constate nulitatea lui pentru fraudă la lege, pentru necitarea autorului lor, moștenitor legal, în procedura nelegală. De asemenea, s-a învederat ca motiv de nulitate faptul că în certificatul de moștenitor nr.402/1987 este trecut un legat universal, iar nu un legat cu titlu particular, și să fie verificată validitatea testamentului prin verificarea de scripte, și s-a solicitat ca în cazul în care testamentul olograf nu ar fi scris și semnat de defunctă, acesta să fie înlăturat.

Curtea a reținut că în raport de petitul acțiunii astfel cum fusese modificat la acel moment, la același termen de judecată din 19.09.2011, instanța a încuviințat cererea pârâților de verificare de scripte cu privire la scrisul și semnătura defunctei D.Ș. din testamentul olograf, sens în care, la dosarul cauzei s-a depus la data de 02.03.2012 raportul de expertiză grafică judiciară efectuat de către expert C.L.. În condițiile în care la termenul de judecată din 14.05.2012 ce a urmat administrării probei cu expertiză, reclamanții și-au exprimat poziția procesuală arătând expres că nu au înțeles să solicite să se constate nulitatea testamentului olograf, criticile recurenților ce susțin că instanța fondului nu s-ar fi pronunțat asupra cererii de constatare a nevalabilității testamentului sau că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra criticilor recurenților formulate în apel cu privire la acel aspect sunt nefondate.

Mai mult, contrar susținerilor nefondate ale recurenților, faptul că ulterior administrării expertizei reclamanții și-au precizat poziția procesuală arătând că nu solicită să se constate nulitatea testamentului olograf, nu atrage, nulitatea raportului de expertiză efectuat căci nulitatea este sancțiunea procedurală ce lipsește de efecte juridice actul de procedură ce nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru validitatea lui; or, în cauză, raportul de procedură îndeplinește cerințele de valabilitate prevăzute de lege pentru valabilitatea sa, și oricum, precizarea acțiunii reclamanților în privința valabilității testamentului în raport de care se încuviințase proba, fiind ulterioară încuviințării și administrării probei, nu poate atrage nevalabilitatea sa.

Mai mult, susținerile reclamanților potrivit cărora instanța de apel nu s-ar fi pronunțat la încuviințarea cererii de verificare de scripte în conformitate cu art.180 coroborat cu art.182 Cod procedură civilă asupra probei administrate au fost respinse în condițiile în care chiar dacă doar unul dintre pârâți nu a fost prezent în fața instanței la termenul acordat pentru verificarea de scripte, nu mai puțin adevărat este că celălalt pârât, având aceiași poziție procesuală respectiv P.G.C.L., a fost prezent în fața instanței și a arătat că înțelege să se folosească de el, astfel că acest înscris nu putea fi înlăturat în conformitate cu prevederile art.182 alin.2 Cod procedură civilă.

Nefondate sunt și susținerile recurenților pârâți potrivit cărora, dat fiind faptul că prima instanță nu s-ar fi pronunțat pe o cerere cu care nu a fost investită, instanța de apel nu ar putea verifica critici formulate în apel cu privire la acest aspect, respectiv cu privire la această pretinsă omisiune, deoarece potrivit prevederilor art.282 alin.1 raportat la art.295 alin.1 Cod procedură civilă instanța de apel nu poate soluționa în primă instanță o cerere ce nu a făcut obiectul judecății primei instanțe, însă poate soluționa critici privind omisiunea de soluționare al unei cereri de către prima instanță în raport de art.297 alin.1 Cod procedură civilă.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs recurenții reclamanți au susținut că instanțele de fond au respins greșit solicitările lor de a se lua act de acceptarea expresă a succesiunii de către P.A. de pe urma defunctei conform dispozițiilor testamentare, invocând practic greșita interpretare și aplicare a prevederilor art.650 Cod civil, susțineri ce pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă; recurenții au susținut și faptul că nu exista o acceptare a moștenirii legale a defunctei de către autoarea pârâților în interiorul termenului de opțiune succesorală.

Acest motiv de recurs este nefondat.

În ceea ce privește susținerile recurenților potrivit cărora instanțele de fond nu au avut în vedere faptul că prin încheierea din 29 septembrie 1961 în fața notarului autoarea pârâților a declarat că acceptă succesiune conform dispozițiilor testamentare, ceea ce ar semnifica renunțarea indirectă la succesiunea testamentară, că opțiune succesorală manifestată de autoarea pârâților la acel moment este indivizibilă și irevocabilă, acestea sunt nefondate.

În acest sens, Curtea a reținut că potrivit prevederilor art.928 Cod civil, dreptul de opțiune aparține nu numai moștenitorilor legali ci și legatarilor, astfel că în cadrul dezbaterii succesorale a defunctei, suspendate prin încheierea din 29 septembrie 1961 în fața notarului, autoarea pârâților și-a manifestat dreptul de opțiune succesorală în privința legatului constituit prin testamentul olograf al defunctei, legat care, privind imobilul din Calea Șerban Vodă nr.165, București, respectiv un bun individual determinat iar nu o fracțiune din moștenire, este un legat cu titlul particular (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral ediția a II-a, 2002, pag.9). Mai mult, așa cum au statuat doctrina (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral ediția a II-a, 2002, pag. 431) și jurisprudența constantă a instanțelor judecătorești (dec. Civilă CSJ nr.368/1993, dec. Civilă TS nr.571/1978) renunțarea la moștenire nu poate fi decât expresă și constituie un act juridic solemn, neputând fi dedusă din anumite circumstanțe de fapt.

Or în cauză, din faptul că autoarea pârâților a acceptat legatul particular nu poate fi dedus, cum pretind reclamanții, că aceasta ar fi renunțat la moștenirea legală deoarece moștenirea legală privea restul patrimoniului defunctei; autoarea pârâților nu și-a manifestat "indirect"; dreptul de opțiune succesorală cu privire la moștenirea legală, la care ar fi renunțat câtă vreme nu a renunțat expres la această moștenire, susținerile reclamanților fiind vădit nefondate.

Regula indivizibilității opțiunii succesorale nu are conținutul susținut de către recurenții reclamanți (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral ediția a II-a, 2002, pag. 392 și urm.), ci în cazul legatului particular se referă la faptul că legatarul nu poate accepta legatul în parte și în parte să-l respingă, ceea ce nu este cazul în speță. Doctrina menționată statuează ca excepție de la principiul indivizibilității opțiunii succesorale situația moștenitorului cu vocație succesorală dublă, care cumulează situația de moștenitor legal cu cea de legatar, situație în care renunțarea la moștenirea legală nu operează și pentru legatul particular, iar această excepție nu este întâlnită în cauza de față unde autoarea pârâților nu are vocație dublă, și nu a renunțat la moștenirea legală a defunctei ci doar a acceptat un legat particular.

Totodată, susținerile recurenților reclamanți potrivit cărora acceptând un legat particular autoarea pârâților nu mai poate veni la moștenirea legală a defunctei sunt vădit nefondate, doctrina (Fr. Deak,, Tratat de drept succesoral ediția a II-a, 2002, pag.8, 9) și jurisprudența constantă a instanțelor judecătorești statuând în sensul posibilității legale - în raport de prevederile art.650 Cod civil - a coexistenței calității de moștenitor legal asupra succesiunii, privite ca universalitate de drepturi și obligații și a celei de legatar particular cu privire la un bun ce nu face parte din această masă, devoluțiunea moștenirii fiind testamentară în limita legatului și legală pentru rest; jurisprudența invocată de reclamanți în motivul doi de recurs se referă la situația în care legatarul nu a acceptat moștenirea legală, ceea ce nu este cazul în speță. Mai mult, moștenirea testamentară înlătură pe cea legală numai dacă testatorul a instituit mai mulți legatari cu titlu particular care epuizează masa succesorală, ceea ce nu este cazul în speță, unde masa succesorală cuprinde și alte bunuri mobile și imobile, deci o universalitate.

În ceea ce privește susținerile reclamanților potrivit cărora instanțele de fond nu au avut în vedere faptul că autoarea pârâților nu a acceptat tacit succesiunea defunctei, Curtea a constat că în fața primei instanțe aceștia, reclamanții, prin cererile lor modificate succesiv, motivate în fapt și în drept astfel cum au fost expuse mai sus, au solicitat să se constate că D.C. este unicul moștenitor legal al defunctei D.Ș., deoarece autoarea pârâților ar fi optat pentru moștenirea testamentară, renunțând la moștenirea legală iar această cerere nu a fost găsită fondată de către prima instanță, care a reținut faptul că autoarea pârâților are calitate de legatar cu titlu particular asupra unui singur bun din moștenire, și a constatat că, în privința masei succesorale rămase prin excluderea acelui bun, autoarea pârâților are, alături de autorul reclamanților, calitatea de moștenitor legal. Curtea a constat că în fața primei instanțe reclamanții nu au invocat cu titlu subsidiar faptul că autoarea pârâților nu ar fi acceptat nici tacit în termenul prevăzut de dispozițiile art.700 Cod civil moștenirea legală a defunctei, aspect care ar fi presupus administrarea de probe pentru stabilirea unei situații de fapt, invocând acest aspect de abia în fața instanței de apel, însă aceste susțineri ale reclamanților reprezintă o cerere nouă, care, în raport de prevederile art.294 raportat la prevederile art.316 Cod procedură civilă, nu putea fi dedusă direct în căile de atac, apel și recurs, fără a fi fost soluționată de prima instanță în limita investirii, astfel că criticile recurenților sub acest aspect nu pot fi primite.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs recurenții pârâți au susținut că instanțele de fond au calificat greșit solicitările reclamanților, privind nulitatea testamentului olograf ca fiind un legat universal sau cu titlu universal, și au respins, în principal, excepția autorității de lucru judecat cu privire la completarea cererii în ce privește acest motiv de nulitate relativă a certificatului de moștenitor nr.402/25.05.1987și în subsidiar, au respins excepția prescripției dreptului material la acțiunii în privința nulității relative a certificatului de moștenitor, motiv de recurs ce se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Acest motiv de recurs a fost respins.

În acest sens, Curtea a reținut că prima instanță a admis cererea modificată prin care reclamanții invocau mai multe motive de nulitate a certificatului nr.402/25.05.1987 apreciind că unul dintre aceste motive, respectiv fraudarea dispozițiilor legale ce prevăd citarea moștenitorilor la dezbaterea succesiunii, este întemeiat, astfel că analiza celorlalte motive de nulitate invocate de reclamanți, era de prisos. Susținerile recurenților pârâți de pretinsă nelegalitate a sentinței de fond, sentință prin care prima instanță trebuia să respingă prin admiterea unor excepții cererea reclamanților de anulare a certificatului în raport de alte motive de nulitate a certificatului de moștenitor decât cel găsit fondat de instanță, nu pot fi primite în condițiile în care, nu produs nici o vătămare a intereselor procesuale a pârâților în sensul prevederilor art.105 alin.2 Cod procedură civilă întrucât atunci când găsește fondat un motiv de nulitate a unui act juridic civil, instanța nu mai are obligația de a se pronunța pe alte motive de nulitate deoarece un act juridic civil nu poate fi anulat de mai multe ori. Mai mult, ca urmare a anulării certificatului de moștenitor, prima instanță a reluat dezbaterea succesiunii defunctei, succesiune în privința căreia trebuia să facă aplicarea prevederilor legale de reglementează devoluțiunea legală și testamentară și astfel, având a califica legatul instituit prin testamentul defunctei l-a apreciat ca fiind unul ca fiind particular, apreciere corectă în raport de considerentele expuse mai sus.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs recurenții pârâți au susținut că instanțele de fond au făcut o greșită interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art.12 din Decretul nr.40/1935 modificat prin Decretul nr.378/1960, având în vedere faptul că sentința civilă nr.693/24.02.1987 a dezlegat neînțelegerile ivite între moștenitori, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, și au apreciat greșit asupra acceptării tacite de către autorul reclamanților a succesiunii defunctei.

Și acest motiv de recurs a fost apreciat ca nefondat.

În ceea ce privește susținerile recurenților referitoare la greșita interpretare și aplicare în cauză de către instanțele de fond a prevederilor art.12 din Decretul nr.40/1935 modificat prin Decretul nr.378/1960, Curtea a constat că susținerile reclamanților din cadrul litigiului dintre părți finalizat cu pronunțarea sentinței nr.693/24.02.1987 a Judecătoriei sectorului 6, potrivit cărora aceștia că nu solicită anularea sau reducțiunea testamentului olograf întocmit de defunctă vizează cadrul procesual din acel litigiu, și nu au nicio relevanță în procesul de față, cadru în care se dezbate succesiunea defunctei în raport de regulile aplicabile succesiunii legale și testamentare, proces în care testamentul defunctei a fost apreciat oricum ca fiind întocmit de defunctă, primind efecte juridice.

Mai mult, nu considerentelor sentinței menționate, pronunțate asupra cererii respinse de instanță ci dispozitivului hotărârii trebuia să i se dea efect de către notarul public, iar în cauză considerentele sentinței pronunțate asupra cererii prin care pârâții solicitaseră să se constate inexistența dreptului reclamanților de a solicita anularea sau reducțiunea testamentului se puteau bucura de putere de lucru judecat doar în măsura în care sprijineau dispozitivul hotărârii.

Or în cauză, considerentele sentinței prin al cărei dispozitiv, deși se respinge cererea de constatare a inexistenței dreptului reclamanților de a solicita anularea sau reducțiunea testamentului se statuează contrariu, respectiv că dat fiind faptul că reclamanții nu au înțeles să solicite în termenul prevăzut de art.13 din Decretul nr.167/1958 reducțiunea sau anularea testamentului, aceștia nu mai pot face această solicitare și că Notariatul de stat era obligat să elibereze certificat de moștenitor pârâților care veneau la succesiunea defunctei D.Ș. în numele mamei lor sunt contradictorii în raport de dispozitivul sentinței, nu se bucură de putere de lucru judecat în prezenta cauză, și mai mult, nu rezolvă situația succesiunii defunctei.

Prin urmare, efectele acestei dispoziții ale instanței nu pot fi calificate cum susțin recurenții ca vreo exheredare, deoarece dispozitivul hotărârii nu constată inexistența calității de moștenitori a reclamanților. Prin urmare, la emiterea certificatului de moștenitor, notarul nu putea avea în vedere sentința nr.693/24.02.1987 a Judecătoriei sectorului 6, astfel că nu erau incidente, cum susțin recurenții, prevederile art.15 din Decretul nr.40/1935 modificat prin Decretul nr.378/1960.

În ceea ce privește susținerile recurenților potrivit cărora instanțele de fond au apreciat greșit probele asupra acceptării tacite de către autorul reclamanților a succesiunii defunctei, Curtea a constat că aspectele privind acceptarea tacită presupun administrarea de probe și stabilirea situației de fapt de către instanțe, aplicarea legii vizând doar această situație de fapt.

Curtea a învederat că recursul este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ stabilite prin art. 304 Cod procedură civilă, controlul judiciar ce poate fi realizat în cadrul acestei căi de atac privind exclusiv aspecte care interesează legalitatea hotărârii astfel atacate, corespunzător rigorilor stabilite prin partea introductivă a art. 304 din Cod procedură civilă.

Reiese din considerentele deciziei recurate - astfel cum acestea sunt redate în precedent - că instanța de apel a analizat probatoriul administrat spre a aprecia cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, iar această apreciere a fost realizată în limitele devoluțiunii permise de motivele de apel pe care recurenta apelantă le-a susținut.

Se cuvine a se sublinia faptul că, prin sentința supusă controlului judiciar în fața instanței de apel, s-a reținut în raport de probele administrate, că autorul reclamanților a acceptat moștenirea prin acte neechivoce, contestarea testamentului olograf în fața notarului de stat, plata taxelor succesorale și notificarea celuilalt moștenitor pentru împărțirea bunurilor succesorale.

Or, analiza instanței de apel a fost realizată - corespunzător acestor limite în care a avut loc judecata în fața primei instanțe, pentru că apelul este o cale de atac devolutivă care presupune un control judiciar de legalitate și temeinicie asupra hotărârii instanței ierarhic inferioare, iar nu nouă judecată a cererii de chemare în judecată.

Curtea a notat că în recurs nu este posibilă reanalizarea probelor administrate în etapele procesuale anterioare, astfel că susținerile recurenților referitoare la relevanța/eficiența ce ar fi trebuit acordată unora dintre înscrisurile (probe) administrate în fața instanțelor de fond și apel apare ca fiind incompatibilă cu analiza ce se poate realiza în această cale de atac extraordinară.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, a respins ca nefondate, recursurile formulate de recurenții-reclamanți D.Ș. și D.N. și de recurenții-pârâți P.G.C.L. și P.A.E. împotriva deciziei civile nr. 1323A din 18.12.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr. 3215/4/2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Recurs. Exprimarea dreptului de opţiune succesorală în calitate de moştenitor testamentar în privinţa unui legat particular.