Acţiune în constatare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 334 din data de 08.05.2015
Domeniul: Litigii cu profesioniști. Aspecte de drept procesual
Acțiune în constatare.
Imposibilitatea îndeplinirii unei condiții suspensive nu se circumscrie posibilului petit al unei acțiuni în constatare, nu reprezintă un drept și oricum recurentul avea la îndemână posibilitatea utilizării unei acțiuni în realizare.
- Articolul 111 Cod procedură civilă 1865
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR.334 din 08.05.2015)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 la data de 22.11.2012 sub nr. 42191/301/2012, reclamanta SC RPF P. F. SRL în contradictoriu cu pârâții SC I. C. SRL, H. S. și H. V. a solicitat să se constate imposibilitatea realizării condiției suspensive din Contractul de construire autentificat sub nr. 1062/25.05.2005 de BNP C. E. și rectificarea din cartea funciară nr. 220813 - C1 - U103 a Municipiului București, sector 3 prin radierea înscrierii provizorii a dreptului de proprietate în favoarea paraților H. S. și H. V..
În motivare se arată că, potrivit stipulațiilor menționatului contract, pârâții H au plătit prețul de achiziție a locuinței, iar locuința urma să fie predată pe baza unui proces verbal de recepție și predare - primire, dreptul de proprietate fiind asupra unui apartament viitor, sub condiția suspensivă și anume dreptul acestora urmând a se naște la momentul semnării cu anteprenorul general, pârâta SC I. C. SRL, a procesului verbal de recepție și predare-primire. Anteprenorul general este în faliment, terenul pe care urma să se edifice imobilul a fost cumpărat de reclamantă, societatea reclamantă construind un complex rezidențial având la bază alte 2 autorizații de construire.
Întrucât condiția suspensivă sub care le-a fost transmis dreptul de proprietate pârâților H nu s-a împlinit, iar până la împlinirea condiției dreptul de proprietate nu s-a născut în patrimoniul acestora, se impune admiterea cererii.
În drept: art. 111 Cod de procedura civila, art. 1018 și urm din Vechiul Cod Civil, art. 1400, art. 1404 NCC și dispozițiile art. 34 din Legea 7/1996.
Probe: înscrisuri.
În apărare pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat intabularea dreptului acestora de proprietate asupra terenului în cotă indiviză de 37,97 mp, situat în str. Moților nr. 13A, sector 3 București, imobil cu număr cadastral 3056/1/2;1;5, CF 220813-C1-U103, intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 5 din str. Moților nr. 13A, scara Trons (tronson B), et. 1, sector 3 București, cu o suprafață totală de 134,32 mp + cota indiviză de 0,7772% (reprezentând suprafața de 31,07 mp) din părțile și dependințele comune (așa cum sunt descrise în documentația cadastrală), imobil cu număr cadastral 3056/1/2;1;5 CF 220813-C1-U103, intabularea dreptului la proprietate asupra garajului nr. 7, situat în str. Moților nr. 13A, scara Trons (tronson B), parter, sector 3 București, cu o suprafață utilă de 22,27 mp, precum și cota parte din părțile și dependințele comune, reprezentând 5,80 mp și cota parte din teren, reprezentând 7,09 mp, imobil cu număr cadastral 3056/1/2;0;7, radierea dreptului de proprietate al SC RPF P FSRL asupra imobilelor identificate mai sus.
În motivarea întâmpinării se arată că dreptul de proprietate s-a transmis către pârâți în momentul achitării prețului, astfel că cererea trebuie respinsă ca neîntemeiată.
În drept: Legea nr. 7/1996 (art. 24) și ale Codului civil art. 899.
Prin sentința civilă nr. 13914/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr. 42191/301/2012 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC RPF P F SRL în contradictoriu cu pârâții SC I C SRL, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare București SPRL, H S. și H V..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că între pârâta SC I C SRL și pârâții H Sergiu și H V. s-a încheiat contractul de construire nr. 2247/25.05.2005 autentificat sub nr. 1062 de BNP C. E., în temeiul căruia s-a vândut pârâților H cota de teren aferentă locuinței, din terenul situat în București, str.Moților nr.13A.
Prin același contract, pârâta s-a obligat să construiască o locuință la cheie pe terenul situat la adresa menționată și un garaj, prețul total al contractului, de 4.267.726.000 ROL, fiind achitat de către pârâtul H Sergiu.
Potrivit art. 27 din contract, dreptul de proprietate se transmiterea către beneficiar în momentul, achitării integrale a prețului.
În aceste condiții, constatând că prețul a fost achitat integral la data încheierii contractului, instanța a apreciat că prin contract s-a strămutat către pârâții H dreptul de proprietate asupra cotei indivize de teren aferente locuinței și asupra locuinței.
Prin urmare, instanța a considerat că nu există o condiție suspensivă de a cărei îndeplinire să fie legată strămutarea dreptului de proprietate, înscrierea provizorie a dreptului realizându-se cu respectarea art.29 alin.2 lit.e) din Legea nr. 7/1996.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, în termen legal, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă la data de 26.08.2014 sub nr. 42191/301/2012.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că prin contractul încheiat între intimații pârâți, antreprenorul s-a angajat să construiască o locuință pe care urma să o înstrăineze beneficiarului împreună cu cota indiviză de teren aferentă.
Consideră apelanta că intimații H nu sunt proprietarii apartamentului în temeiul contractului menționat astfel încât nu pot fi nici proprietarii cotei părți din teren aferente apartamentului, conform art. 3 lit.c și d) din Anexa 2 a Legii nr. 114/1996 și art. 26 alin.2 din Legea nr. 7/1996.
În plus, apelanta consideră că nu poate fi primită susținerea primei instanțe, în sensul că intimații H ar fi obținut prin contract cota de teren indiviză, întrucât în cuprinsul acesteia se menționează clar faptul că terenul era pus la dispoziție de doamna I. T., în calitate de proprietar.
Un alt argument invocat de apelantă a fost acela că transferul dreptului de proprietate nu putea opera atâta timp cât terenul nu era identificat cu nr. cadastral si înregistrat în cartea funciară.
Totodată, apelanta face referire la faptul că înscrierea provizorie a dreptului de proprietate asupra apartamentului face dovada faptului că dreptul de proprietate asupra construcției sau asupra terenului nu s-a transmis intimaților.
Consideră apelanta că atâta timp cât construcția nu era edificată, nu se putea transmite intimaților dreptul de proprietate asupra acesteia.
De asemenea, apelanta apreciază că interpretarea dată de prima instanță este greșită întrucât nu ține seama de faptul că, pentru a opera transferul asupra cotei indivize de teren, aceasta trebuia individualizată prin raportare la întreaga suprafață a terenului, iar pentru a opera transferul asupra locuinței trebuia încheiat procesul verbal de recepție finală.
Un alt motiv de apel invocat se referă la faptul că prima instanță s-ar fi pronunțat asupra unui aspect cu care nu a fost învestită, nefiind analizată solicitarea apelantei reclamante de a se verifica în ce măsură condiția suspensivă mai poate sau nu să se îndeplinească.
Intimații H S. și H V. au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului și menținerea hotărârii apelate ca temeinică și legală, arătând că intimata pârâtă I C avea posibilitatea nu numai să construiască pe terenul proprietatea D-nei T. i. ci să și vândă terenul în cotele aferente apartamentelor, în baza mandatului autentic primit prin contractul de asociere.
Totodată, consideră intimații că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii 7/1996 și ale Legii 114/1996 întrucât nu ne aflăm în situația transferului unui drept de proprietate comună, forțată și perpetuă asupra părților comune ale unui imobil.
În ce privește argumentul întemeiat pe înscrierea provizorie, intimații arată că aceasta s-a efectuat în condițiile art. 29 alin.2 lit.e) din Legea nr. 7/1996.
Prin decizia nr. 1230/10.12.2014 apelul a fost respins ca nefondat.
În primul rând, Tribunalul reține că apelanta reclamantă a învestit instanțele cu soluționarea unei acțiuni în constatarea imposibilității de realizare a condiției suspensive din Contractul de construire autentificat sub nr.1062/25.05.2005 de BNP C. E., pretinzând că dreptul de proprietate asupra construcției pe care antreprenorul I C se obliga să o edifice pe teren, nu s-a transmis în favoarea intimaților reclamanți, iar această transmisiune nici nu mai poate avea loc, în lipsa încheierii procesului verbal de predare primire a locuinței.
În al doilea rând, se va avea în vedere că, prin acțiunea de chemare în judecată, în opinia reclamantei, doar transmiterea dreptului de proprietate asupra locuinței ar fi fost afectată de o condiție suspensivă, nu și transmiterea dreptului asupra cotei indivize de teren vândute.
Susținerile apelantei reclamante nu vor fi primite față de împrejurarea că, obiectul convenției încheiate între intimații pârâți nu l-a constituit doar construirea de către antreprenorul general a unei locuințe la cheie, ci și vânzarea cotei indivize de teren aferente locuinței, din terenul în suprafață de 6000 mp, pus la dispoziție de proprietar, dna. T.I., în baza mandatului acordat de proprietar reprezentantului antreprenorului, prin contractul de asociere autentificat sub nr.414/03.03.2005 de BNP C. E..(f.12 fond)
Potrivit voinței exprese a părților (art.27 din contract), transferul dreptului de proprietate (evident asupra cotei indivize de teren, aceasta constituind obiectul vânzării) a operat în momentul achitării integrale a prețului, respectiv la data autentificării înscrisului.
Față de natura complexă a contractului încheiat între intimații pârâți, respectiv vânzare cumpărare cotă indiviză teren și construire locuință și în lipsa unei dispoziții exprese cuprinse în contract cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra locuinței, Tribunalul consideră că intimații pârâți au dobândit dreptul de proprietate asupra locuinței pe măsura edificării acesteia, în temeiul accesiunii imobiliare.
Nu va primită susținerea apelantei reclamante, în sensul că transferul dreptului de proprietate asupra locuinței era afectat de o condiție suspensivă, aceea a încheierii procesului verbal de predare primire a locuinței, în lipsa unei dispoziții contractuale exprese în acest sens.
Pe de altă parte, nu se poate considera nici că dreptul de proprietate asupra locuinței s-a transmis prin însuși contractul de construire, astfel cum a reținut prima instanță, în condițiile în care aceasta nu fusese edificată, iar contractul nu era de vânzare a unui bun viitor, în privința locuinței, ci de construire.
Totodată, susținerea apelantei, în sensul că, nefiind transferat dreptul de proprietate asupra construcției, înseamnă că nu s-a transmis nici dreptul asupra terenului, este contrazisă de însuși conținutul contractului, din care rezultă că transferul dreptului asupra cotei indivize de teren nu era condiționat sau amânat în funcție de edificarea locuinței.
În același timp, nefiind învestită cu o cerere de nulitate/anulare a contractului de vânzare cumpărare a terenului, cuprins în contractul de construire și constatând că acțiunea de chemare în judecată vizează neîndeplinirea unei pretinse condiții suspensive ce ar afecta exclusiv transmiterea dreptului asupra locuinței, Tribunalul apreciază că nu poate verifica, în calea de atac, valabilitatea acordului intervenit între intimați cu privire la vânzarea cumpărarea cotei indivize de teren, întrucât se opun dispozițiile art.294 alin.1 Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, argumentul apelantei, întemeiat pe caracterul provizoriu al înscrierii efectuate în CF nr.220813 - C1 - U103 (f.23 fond), la data de 20.08.2010, în baza contractului de construire autentificat sub nr.1062/25.05.2005 și a actului de dezmembrare nr.1717/20.11.2009, nu poate fi primit, în sensul că înscrierea provizorie nu înseamnă automat că dreptul real ce se cere a fi înscris ar fi afectat de o condiție suspensivă, aceasta putând fi efectuată și în ipoteza în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare înscrisuri suplimentare, care nu aduc însă atingere fondului dreptului ce se cere a fi înscris și nu fundamentează noi capete de cerere. (art.29 alin.2 din Legea nr.7/1996 - forma în vigoare la data efectuării înscrierii)
Prin urmare, relevantă pentru stabilirea momentului în care a operat transferul dreptului de proprietate asupra locuinței ce a format obiectul contractului de construire autentificat sub nr.1062/25.05.2005, este voința părților.
Or, acestea au înțeles să transmită, respectiv să dobândească dreptul de proprietate asupra unei cote indivize de teren (obiect determinabil prin raportare la suprafața locuinței) care, la momentul respectiv, nu constituia o cotă parte dintr-o proprietate comună, în înțelesul Legii nr.114/1996, în condițiile în care clădirea nu fusese încă edificată, precum și să construiască o locuință pe terenul vândut, care urma să devină proprietatea proprietarului terenului, conform art.494 Codul civil, dreptul intimaților nefiind afectat de nicio condiție suspensivă.
Recurenta RPF P F SRL a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1230/A pronunțate de Tribunalul București la data de 10.12.2014, în dosarul nr. 42191/301/2012 și solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, admiterea apelului și, pe fond, admiterea acțiunii și, pe cale de consecință:
- să se constate imposibilitatea realizării condiției suspensive din Contractul de construire autentificat sub nr. 1062/25.05.2005 de BNP Cutaru Eugenia;
- rectificarea înscrierii din cartea funciară nr. 220813 - C1 - U103 a Municipiului București, Sector 3 prin radierea înscrierii provizorii a dreptului de proprietate în favoarea pârâților H S. și H V.
- cheltuieli de judecată
Consideră că hotărârea atacată este pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, motiv de nulitate prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de nulitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedura civilă.
Se arată în susținere că, la data de 25.05.2005, între I C SRL, în calitate de Antreprenor General, și H S. și H V., în calitate de Beneficiari, a fost încheiat Contractul de Construire autentificat sub nr. 1062 prin care Antreprenorul General s-a obligat să construiască o locuință "la cheie" în București, str. Moților nr.13A, sector 3 pe terenul în suprafața de 6.000 mp (6.029,6633 mp din măsurători), locuință ce urma să fie situată în blocul P10, et.5, ap.33 și garajul nr.7. Obiectul contractului îl constituie construirea unei locuințe și vânzarea cotei indivize de teren aferente locuinței. Deci, prin acest contract, Antreprenorul s-a angajat să construiască o locuința pe care urma să o înstrăineze Beneficiarului împreună cu cota indiviză de teren aferentă acesteia.
Textele legale, Anexa 2, art.3 lit.c) și d) din Legea nr. 114/1996 și art. 26 din Legea nr. 7/1996, consacra faptul că proprietatea comuna în care se cuprinde și terenul pe care este construită clădirea este deținută de proprietarii apartamentelor și se înstrăinează odată cu apartamentul proprietate individuala or, cum intimații H S. și H V. nu sunt proprietarii apartamentului nu pot fi nici proprietarii cotei părți din teren aferentă apartamentului.
Persoana abilitată să realizeze transferul dreptului de proprietate asupra terenului nu era Antreprenorul - I C SRL ci doar proprietarul lui - I. T. sau mandatarul acesteia, V. P. L., personal și nu în calitate de reprezentant al I..
Chiar dacă instanța nu a fost investită cu o cerere de nulitate a contractului de vânzare cumpărare a terenului, cuprins în contractul de construire, nu avea temei nici legal și nici contractual să constate intervenit transferul valabil al dreptului de proprietate asupra cotei indivize de teren între Im. și pârâții H.
Mai mult, în anul 2005, ca și în prezent, pentru a putea opera transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil era obligatoriu ca acel bun să fie identificat cu număr cadastral și să fie înregistrat în cartea funciară.
Înscrierea provizorie reprezintă operațiunea prin care transmiterea, constituirea, modificarea sau stingerea unui drept real imobiliar devine opozabila față de terți, sub condiția și în măsura justificării ei. Deci, înscrierea provizorie din cartea funciară dovedește existența unui act juridic prin care transmiterea unor drepturi reale este supusă unei modalități, aceasta neoperând, așadar, la data încheierii actului juridic.
Interpretarea dată de judecătorul fondului efectelor contractului de construire, autentificat sub nr.1062/2005, consfințită și prin motivarea hotărârii apelate este greșită și din următoarele considerente: cota indiviză de teren aferentă locuinței se înstrăinează numai odată cu locuința, în sine; pentru ca să opereze transferul dreptului de proprietate numai asupra cotei indivize de teren, aceasta trebuia să fie individualizată prin raportare la suprafața totală a terenului de 6.000 mp, trebuia să i se atribuie număr cadastral și să fie înregistrata într-o carte funciară separată de cea a întregului teren; pentru ca să intervină transferul dreptului de proprietate asupra locuinței, trebuia ca I. C. SRL (i) să încheie procesul verbal de recepție finală cu autoritățile, inregistrans-ul, apoi, în cartea funciară, (ii) să realizeze cadastrarea fiecărui apartament, determinându-se, la acel moment, cota exactă ce revine apartamentelor atât din părțile comune ale condominiului cât și din teren, (iii) să realizeze dezmembrarea imobilului, (iv) să intabuleze, în cartea funciară, actul de dezmembrare, operațiune în urma căreia fiecare apartament împreuna cu cota sa parte indiviză din părțile comune și din teren este înscris în câte o carte funciară distinctă. Deci nu putea opera în niciun caz o accesiune imobiliară.
Instanța nu s-a pronunțat asupra unui motiv de apel și anume asupra criticii legate de faptul că judecătorul fondului s-a pronunțat asupra unui aspect cu care nu a fost investit. Din sentință lipsesc tocmai textele legale care privesc dezlegarea, în fond, a cauzei deduse judecații.
Astfel, așa cum am arătat în motivele de apel, în mod eronat, judecătorul fondului soluționează cauza constatând faptul că prin contractul de construire, s-a strămutat către intimați dreptul de proprietate atâta timp cât nicio parte din dosar nu a solicitat să se constate transferul dreptului de proprietate asupra imobilului - obiect al contractului de construire.
Situația de fond solicita concursul instanței judecătorești ca aceasta să analizeze și să constate că justificarea înscrierii provizorii nu a avut loc și nici nu mai poate să aibă loc (condiția suspensiva nu mai poate să se împlinească). Or, tocmai acest fapt nu a fost dezlegat prin hotărârea judecătorească atacată.
H S. și H V., în calitate de intimați-pârâți, au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Apreciază că transferul dreptului de proprietate asupra cotei indivize de teren a operat în momentul semnării contractului, respectiv în momentul achitării integrale a prețului (25.05.2005), iar in ceea ce privește dreptul de proprietate asupra locuinței, acesta a fost dobândit pe măsura edificării acesteia, în temeiul accesiunii imobiliare, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de apel.
Ca atare, în lipsa unei dispoziții legale ori a unei dispoziții contractuale exprese, dreptul nostru de proprietate s-a consolidat retroactiv (conform art. 27 din contractul de construire) prin executarea apartamentului nr. 33, respectiv prin încheierea Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 458 din 15.09.2009, întocmit în temeiul legii pentru a se face dovada existenței construcției, fără a fi necesară pentru valabilitate operațiunea în sine de predare către noi.
Susținerile recurentului-reclamant privind existența unei condiții suspensive nu pot fi reținute întrucât nu există niciun temei legal ori contractual. Din analiza tuturor prevederilor contractuale nu rezultă că părțile au condiționat transferul dreptului de proprietate de încheierea unui proces verbal de predare-primire a locuinței, astfel că respectivul contract se completează cu dispozițiile legale în materie, dispoziții care stabilesc în mod clar că proprietatea se dobândește în momentul în care bunul s-a realizat, fără a fi necesară, ca o condiție de validitate a operațiunii de predare-primire, un proces-verbal de predare-primire, iar în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate asupra cotei indivize de teren urmează a se aplica dispozițiile contractuale.
În cadrul contractului, părțile nu au stabilit, negociat sau agreat nici expres, nici indirect, că transferul dreptului de proprietate asupra apartamentului contractat, precum și asupra terenului aferent este afectat de o condiție suspensivă, ca modalitate a actului juridic încheiat, părțile asumându-și obligații simple, neafectate de modalități, părțile agreând expres că transferul dreptului de proprietate operează automat la momentul achitării integrale a prețului.
Nefondate sunt și susținerile conform cărora I C SRL nu putea transfera dreptul de proprietate asupra terenului întrucât proprietarul acestuia, doamna T. I., a împuternicit în acest sens doar pe domnul V. P. L..
Pentru a putea soluționa capătul de cerere privind rectificarea înscrierii din cartea funciară, instanța era obligată să verifice dacă situația reală actuală este diferită față de cea inițială, dacă s-a produs o modificarea ce a produs neconcordanța între mențiunile înscrise în cartea funciară și situația juridică a imobilului.
În acest context, nu se poate considera că instanța s-a pronunțat asupra unui aspect cu care nu a fost învestită, și în acest caz fiind util a se interpreta și analiza contractul de construire pentru a observa dacă înscrierea în carte funciară a avut sau nu justificare.
Analizând motivele de recurs Curtea reține:
Cu titlu prealabil se subliniază că rectificarea reprezintă radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operații susceptibile a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară, după cum prevedea art. 33 din legea 7-1996 în vigoarea la data nașterii raporturilor juridice și a faptelor care impun, în opinia recurentei admiterea cererii. Raportarea la vechea lege este făcută pentru că art. 76 din Legea nr. 71/2011 stabilește că dispozițiile noului cod civil se aplică doar actelor și faptelor încheiate au săvârșite/produse după intrarea în vigoare a primului act normativ invocat.
Rectificarea se poate face dacă înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
În speță s-a solicitat rectificarea ca urmare a faptului că au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, încheiat sub condiție suspensivă, în opinia recurentei, acțiunea circumscriindu-se art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996.
Acțiunea în rectificare poate fi exercitată pe cale principală în temeiul unor situații juridice dezlegate anterior care justifică cererea sau pe cale accesorie in cazul in care este grefată pe acțiunea principală care constituie suportul său juridic, respectiv pe acțiunea care însoțește dreptul subiectiv lezat sau vătămat de înscrierea în cartea funciară.
În prezentul dosar s-a formulat primul petit sub forma cererii în constare și ca accesoriu rectificarea.
Primul petit, cererea de constatarea a imposibilității realizării condiției suspensive din contractul autentificat sub nr. 1062/25.05.2005 a fost formulat cu ignorarea art. 111 cpc, care dispune că o astfel de solicitare nu poate privi decât un drept și se poate formula doar dacă nu există deschisă calea acțiunii în realizare.
Imposibilitatea îndeplinirii unei condiții suspensive nu se circumscrie posibilelor petite a unei acțiuni în constatare, nu reprezintă un drept și oricum recurentul avea la îndemână posibilitatea utilizării unor acțiuni în realiazare. Primul capăt al cererii introductive, argumentele aduse în susținerea sa, puteau cel mult constitui cel mult un mijloc de apărarea în susținerea acțiuni în rectificare, nu capătul principal al cererii pe care se grefează acțiunea în rectificare.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va analiza motivele de recurs ținând cont de cele menționate anterior și reținând că cererea în rectificare a fost deci formulată pe cale principală având drept motive încetarea efectelor actului juridic în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea provizorie.
Analiza actului nu relevă existența unei condiții suspensive, contractul nu este afectat de o astfel de modalitate care să permită admiterea cereri așa cum pretinde recurentul.
Aceasta pentru că modalitatea condiției suspensive reprezintă tocmai un eveniment viitor și nesigur ca realizare de a cărei îndeplinire depinde nașterea drepturilor subiective și a obligațiilor corelative. Predare locuinței reprezenta o obligație afectată de un termen și încheierea procesului-verbal nu reprezenta o condiție suspensivă, în cazul ultimei instituții realizarea evenimentului este nesigură, de îndeplinirea sa depinde nașterea raportului juridic. Modalitate trebuie prevăzută la încheierea actului într-o manieră lipsită de echivoc, convenția în ansamblul său nerelevând că părțile au înțeles să contracteze sub condiție. Nu se poate accepta teza în sensul că evoluțiile ulterioare ale situației de fapt s-ar putea transforma retroactiv în condiție suspensivă. Faptul că în urma intrării în insolvență nu s-a finalizat construcția de către cocontractant și pe cale de consecință nici încheia procesul-verbal, încetarea asocierii, noua vânzarea terenului și a imobilului nefinalizat, nu transformă actul într-unul afectat de condiție suspensivă.
Deși acțiunea introductivă pornește de la argumentul imposibilității îndeplinirii condiției, în calea de atac, prin raportare la argumentele părților analizate și de Tribunal se contestă inclusiv transferul dreptului, aspecte care exced învestirii inițiale (proprietatea comuna, calitatea de mandatar al proprietarului-vânzător, condițiile pentru vânzare). Aspectele prealabile înregistrării dreptului în mod provizoriu în cartea funciară, corecta înregistrare în mod provizoriu în cartea funciară depășesc limitele învestirii, subliniindu-se doar că o înscrierea provizorie nu este reglementată doar în situația condiției suspensive.
În mod corect Tribunalul a reținut că nu este învestită cu constarea nevalabilității unui act astfel încât calitatea de proprietar a vânzătorului nu prezintă relevanță și nici dispozițiile Legii nr. 114/1996 și ale Legii 7/1996 privind regimul proprietății.
Reținând faptul că acțiunea în rectificare nu se grefează pe o cerere principală care, în urma admiterii să justifice petitul accesoriu, că singurul motiv pentru care s-a solicitat radierea o prezintă încetare efectelor actului (condiția suspensivă) și că actul nu prezintă o astfel de modalitate, în mod corect Tribunalul a respins calea de atac.
În ceea ce privește critica ce poate fi încadrată în punctul 7 (lipsa analizei tuturor motivelor de apel) se observă că în cuprinsul deciziei sunt analizate nemulțumirile părții din punct de vedere al temeiniciei sau al legalității, Curtea putând completa/înlocui motivarea Tribunalului.
Având în vedere considerentele anterioare, cu înlocuirea motivării Tribunalului, reținând că în cauză nu se regăsesc motivele de recurs invocate de către parte, soluția fiind legală și temeinică, raportat al dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă.
| ← Recurs. Admisibilitatea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile... | Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. → |
|---|
