Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 725A din data de 05.05.2015
Domeniul: Litigii cu profesioniști. Aspecte de drept material
Cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
Creanță achitată parțial, ulterior formulării cererii de deschidere a procedurii, dar insuficientă pentru a duce la răsturnarea prezumției de insolvență. Neaplicarea dispozițiilor articolului 72 alin. 5 din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora " în cazul achitării, până la închiderea dezbaterilor a creanței creditorului care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței judecătorul-sindic va respinge cererea";.
Curtea a reținut că o plată totală a sumei are drept efect respingerea cererii de deschidere a procedurii și nu o plată parțială - cum este cazul în speță, când debitoarea a achitat parțial debitul, împrejurare care face dovada că aceasta nu are în mod real posibilitatea de a achita suma pretinsă, respectiv debitoarea nu a dovedit că are resurse financiare suficiente pentru achitarea întregii sume.
- Articolul 70 alin. 1, articolul 5 alin. 1 pct. 29 și articolul 72 alin.5 din Legea nr. 85/2014
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR.725/A din 05.05.2015)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a VII-a Civilă la data de 19.11.2014 sub nr. 40184/3/2014 creditoarea S.C R. R. S.R.L a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea S.C T. B. S.R.L,
În motivare, creditoarea a arătat că deține împotriva debitoarei o creanță în cuantum de 46.429,80 lei reprezentând : suma de 45.689,04 lei, cu titlu de preț confirmat prin facturile fiscale seria RMCBO și nr.1400116/30.08.2014, 1400124/03.09.2014, 1400131/05.09.2014, 1400132/06.09.2014,14000142/11.09.2014, 14000148/13.09.2014 și 14000150/15.09.2014 emise pentru betonul livrat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.,53/13.06.2014 încheiat între părți, suma de 540,76 lei reprezentând dobândă comercială calculată de la data scadenței facturilor , precum si suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
In urma raporturilor comerciale a livrat marfa constând în beton , debitoarea obligându-se a-l achita conform termenilor contractuali. Debitorul nu a achitat la scadență sumele datorate , întârziind cu mult peste 60 de zile plata facturilor.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art.5, pct.20, art.65 , art.70 din Legea nr.85/2014.
În probațiune, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri pe care le-a depus la dosar.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 200 de lei.
Debitorul, a formulat contestație, la data de 08.12.2014, solicitând respingerea cererii.
In motivarea contestației a arătat că nu se află în stare de insolvență, mai mult între părți au existat discuții care au avut ca obiect stingerea debitului. In data de 29.10.2014 creditoarea a notificat existenta debitului și i-a pus în vedere ca în termen de 3 zile să îl achite . Prin răspunsul la notificare transmis creditoarei la data de 30.10.2014 au făcut cunoscute motivele pentru care au întârziat plata facturilor. In pofida discuțiilor purtate si faptul că este de notorietate că nu se află în stare de insolvență, creditoarea în aproximativ 2 săptămâni a formulat cerere de deschidere a procedurii.
Mai arată că la data de 28.11.2014, a făcut demersuri pentru soluționarea amiabilă, respectiv a propus creditoarei un grafic de plată eșalonată, în trei tranșe egale, în perioada decembrie 2014-februarie 2015 a tuturor sumelor solicitate, eșalonare realistă și sustenabilă având în vedere specificul activității - comercializarea betonului și a materialelor de construcție -, însa propunerea nu a fost acceptată de creditoare, aceasta solicitând plata integrală a debitului până la 31.12.2014.
La data de 22.12.2014, debitoarea a depus la dosar dovada că a achitat suma de 15.476 lei, arătând că valoarea creanței este de 30.213 lei, deci sub pragul de 40.000 lei impus de lege.
Creditoarea a formulat întâmpinare la contestație, la data de 30.12.2014, arătând că prin plățile, ulterioare emiterii citației către debitoare, plați care au semnificația unei depline recunoașteri a debitului, cuantumul creanței a fost redus succesiv până la suma de 30.213,04 lei. Plata parțială a sumei, ulterior înregistrării cererii, până la un cuantum situat convenabil sub valoarea prag , apreciată că reprezintă pe de o parte un abuz de drept cu intenția de a eluda incidența unor norme legale, iar pe de altă parte o recunoaștere a stării de insolvență, debitoarea nefiind capabilă să achite integral debitul ci doar parțial, în condițiile în care nu există nici un impediment în sensul stingerii datoriei, în afară de incapacitatea de plată.
Tribunalul București - Secția a VII - a Civilă prin sentința civilă nr. 41 din 5.01.2015 a respins cererea creditorului ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a avut în vedere dispozițiile art.3 și art.5 pct.29 din Legea nr.85/2014, potrivit cărora procedura insolvenței se aplică profesioniștilor, astfel cum sunt definiți la art. 3 alin. (2) din Codul civil, cu excepția celor care exercită profesii liberale, precum și a celor cu privire la care se prevăd dispoziții speciale în ceea ce privește regimul insolvenței lor, respectiv insolvența reprezintă acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
A mai a reținut că prezintă relevanță următoarele dispoziții normative din aceeași lege:- art.5 pct.29 lit.a), care prevede că ,, insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă;- art.5 pct.20 creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței este creditorul a cărui creanță asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile. Prin creanță certă, în sensul prezentei legi, se înțelege acea creanță a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăși suma prevăzută la pct. 72;
Potrivit art. 70 alin.1 în ref. la art. 5 alin. 1 pct. 20 și pct. 72 din Legea 85/2014 orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență, a cărui creanță, de cel puțin 40.000 lei, este certă, lichidă și exigibilă, poate introduce la tribunal o cerere introductivă, la care va anexa documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții.
Încetarea de plăți față de creditorul care a formulat cererea introductivă se prezintă ca o prezumție legală a stării de insolvență, ce poate fi răsturnată doar de debitorul care face dovada ca are sume de bani disponibile în patrimoniu.
Rezultă, din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, că aplicarea procedurii insolvenței reglementate de Legea nr.85/2014 este supusă îndeplinirii a două condiții ce privesc persoana debitorului :
- debitorul să aibă calitatea de profesionist
- debitorul să se afle în stare de insolvență sau insolvența să fie iminentă.
În ce privește proba stării de insolvență a patrimoniului debitorului, se instituie în favoarea creditorului prezumția legală potrivit căreia debitorul se află într-o stare vădită de insolvență. În acest sens, legiuitorul, pornind de la faptul material al neplății unei datorii certe, lichide și exigibile prezumă: lipsa ori insuficiența lichidităților din patrimoniul debitorului și împrejurarea că neplata datoriei este consecința acestei lipse ori insuficiențe de disponibil bănesc.
Prezumția legală arătată este însă relativă, întrucât debitorul are posibilitatea de a contesta starea de insolvență și de a face proba situației faptice contrare, respectiv că dispune de lichidități suficiente pentru a acoperi integral creanța pretinsă de creditor, și că, în mod implicit, neplata datoriei nu are drept cauză insuficiența lichidităților, ci alte cauze (debitorul dispune de lichidități, dar, indiferent de temeinicia motivelor invocate, refuză ori întârzie plata).
Mai rezultă faptul că pentru deschiderea procedurii de insolvență, la cererea creditorului, mai este necesar îndeplinirea și a următoarelor condiții ce privesc creanța creditorului și a căror dovedire este sarcina creditorului conform art. 249 din C.pr.civ. : creditorul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă; creanța creditorului să aibă o valoare egală ori mai mare de 40 000 lei; creanța să fie exigibilă de mai mult de 60 de zile de la scadență.
În fapt judecătorul sindic a reținut că societatea creditoare este titularul unui drept de creanță împotriva societății debitoare, constând în avans preț produse nelivrate în sumă de 46229,80 lei alcătuită din suma de 45689,04 reprezentând preț beton livrat și neachitat și 540,76 lei reprezentând dobândă legală.
Creanța este constatată prin contractul nr. 53/13.06.2014, facturile fiscale emise, avizele de însoțire a mărfi, înscrisuri depuse la dosar.
Debitorul nu a făcut dovada că ar fi achitat restul de preț ci din contră recunoaște datoria sus menționată din care arată că a achitat pe parcursul judecății, la data de 15.12.2014 și 19.12.2014 suma de 15476 lei din datoria sus menționată.
Astfel această creanță sunt certe.
Creanța consemnată în titlurile sus menționate sunt în prezent în valoare de 30753 lei ca urmare a achitării parțiale a datoriei și astfel valoarea creanței nu depășește pragul minim legal de 40.000 lei.
Creanțele sunt exigibile de mai mult de 60 de zile de la scadență așa cum reiese din cuprinsul titlurilor depuse la dosar fiind îndeplinită și a treia condiție privind creanța creditorului.
Ca urmare a îndeplinirii și ultimei condiții arătată anterior operează prezumția legală relativă că debitorul este în stare de insolvență.
Reține instanța că debitorul a formulat contestație prin care nu recunoaște starea de insolvență și a răsturnat prezumția legală prin faptul că a efectuat o plată parțială cuprinzând o sumă importantă, fapt din care rezultă că dispune de lichidități pentru achitarea debitului și a dobânzii legale.
În consecință, instanța a apreciat că în cauză cererea creditorului nu îndeplinește toate condițiile legale stabilite de Legea nr.85/2014 pentru aplicarea și deschiderea procedurii insolvenței.
Creditoarea R. R. S.R.L. a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 41/05.01.2015 și a solicitat admiterea apelului și modificarea în întregime a sentinței, cu consecința respingerii contestației pârâtei și a deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea T. B. S.R.L.
În motivare a arătat că prin sentința atacată, instanța de fond nu a făcut o analiză a tuturor împrejurărilor relevate și nici a textelor legale invocate prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței și mai ales prin întâmpinarea formulată față de contestația debitoarei.
În opinia apelantei instanța de fond a făcut o aplicare in abstracto și trunchiată a prevederilor legii nr. 85/2014, reținând doar litera legii și nu spiritul legii, argumentele debitoarei din contestație - o așa-zisă notorietate, nedovedită însă, a faptului că nu ar fi în insolvență și existența unei corespondențe purtate între noi și debitoare, nu sunt în măsură să combată starea de insolvență a acesteia.
Citând dispozițiile art. 5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014 a arătat că în cauză este vorba despre o prezumție relativă de insolvență și revine debitoarei sarcina răsturnării sale prin infirmarea insolvenței, adică a demonstrării acelor situații de fapt de natură să releve că dispune de lichidități îndestulătoare pentru plata datoriilor sale, indiferent de numărul lor sau de calitatea creditorilor.
Or, societatea T.B. S.R.L., contrar celor reținute de instanța de fond, nu a răsturnat prezumția de insolvență, neaducând probe din care să rezulte că dispune de lichidități care să poată acoperi integral creanța subscrisei. Dimpotrivă, debitoarea chiar subliniază că nu deține disponibilități bănești necesare plății datoriei către noi, confirmând astfel starea de insolvență în care se află.
A susținut apelanta că în motivarea hotărârii atacate instanța s-a contrazis arătând la pagina 3 din sentință că " Prezumția legală arătată este însă relativă, întrucât debitorul are posibilitatea de a contesta starea de insolvență și de a face proba situației faptice contrare, respectiv că dispune de lichidități suficiente pentru a acoperi integral creanța pretinsă de creditor (...) " , iar pe de altă parte în finalul motivării, la fila 4 a sentinței a arătat că : " Reține instanța că debitorul a formulat contestație prin care nu recunoaște starea de insolvență și a răsturnat prezumția legală prin faptul că a efectuat o plată parțială cuprinzând o sumă importantă, fapt din care rezultă că dispune de lichidități pentru achitarea debitului și a dobânzii legale"; .
Pe de altă parte, simpla afirmație a debitoarei-contestatoare că are de încasat sume de bani de la partenerii săi de afaceri, pe lângă faptul că nu reprezintă un argument de natură să răstoarne prezumția, nici măcar nu este dovedit, debitoarea nu a depus nici o evidență /înregistrare contabilă din care să rezulte situația debitorilor săi și a sumelor pe care le are de încasat, precum și a faptului că aceste eventuale sume, dacă ar fi de încasat, ar fi de natură să acopere, după cheltuielile uzuale ale societății, cu salarii, impozite , taxe, și creanțele către creditori.
Totodată, față de singurul argument al instanței de fond în motivarea sentinței, cum că făcând debitoarea plăți parțiale care au redus suma datorată sub pragul de 40.000 lei nu ar mai fi îndeplinite condițiile deschiderii procedurii, a subliniat că instanța nu a analizat și nu a combătut apărările sale, întemeiate pe texte legale și a făcut o greșită aplicare a legii :
Conform art. 5 pct. 72 din legea nr. 85/2014 : " valoarea-prag (40.000 lei) reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusa cererea de deschiderea a procedurii de insolvență,, Conform art. 5 pct. 20, paragraf final din legea nr. 85/2014 : " Creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care (...) suma datorată acestora va depăși suma prevăzută la pct. 72.,,
Conform art. 72, al. (5) din legea nr. 85/2014 : " în cazul achitării, până la închiderea dezbaterilor, a creanței creditorului care a solicitat deschiderea procedurii judecătorul-sindic va respinge cererea (...) " per a contrario, se înțelege că doar o plată integrală, nu una parțială, poate să aibă acest efect.
Din textele legale invocate de subscrisa rezultă că momentul în funcție de care se cere îndeplinirea condițiilor legii pentru a se deschide procedura este acela al introducerii cererii. Astfel, ar însemna că s-ar permite debitorilor să acționeze în mod discreționar și șicanator, exact cum a procedat și societatea T. B. S.R.L., prin efectuarea unor plăți parțiale care să reducă creanța sub pragul valoric cerut de lege. In acest sens s-au pronunțat instanțele de judecată în mod constant, reținând că răsturnarea prezumției de insolvență impune probarea deținerii de lichidități suficiente achitării integrale a sumei pretinse, de către debitor, plățile efectuate exclusiv cu scopul diminuării creanței sub nivelul prag neputând avea ca efect respingerea cererii pentru neîntrunirea condițiilor de admisibilitate. Am depus practică judecătorească în acest sens la dosarul de fond.
A mai arătat că la data la care a solicitat deschiderea procedurii, cuantumul creanței sale față de T. B. S.R.L. era de 46.229,80 lei, deci peste valoarea prag de 40.000 lei. Prin plăți parțiale, ulterioare primirii citației în prezentul dosar de către debitoare, plăți care au semnificația unei depline recunoașteri a debitului, cuantumul creanței a fost redus succesiv până la suma de 30.213,04 lei.
A apreciat că plata parțială a sumei, ulterior înregistrării cererii subscrisei, până la un cuantum situat convenabil sub valoarea-prag, reprezintă pe de o parte un abuz de drept, cu intenția de a eluda incidența unor norme legale (după cum chiar telefonic ne-a comunicat debitoarea că va face dacă nu renunțăm la cererea de deschidere a procedurii) , iar pe de altă parte o recunoaștere a stării de insolvență, debitoarea nefiind capabilă să achite întregul debit, ci doar parțială, în condițiile în care nu există nici un impediment în sensul stingerii datoriei, în afară de incapacitatea de plată.
A mai arătat că, o dovadă suplimentară a relei-credințe a debitoarei, o reprezintă faptul că în ciuda angajamentului asumat, de a achita la anumite termene datoria față de noi, nu a respectat nici aceste eșalonări, propuse chiar de ea : rata a doua în cuantum de 15.476 lei era scadentă în data de 30.01.2015, dar nici la data prezentei nu e achitată. Așadar, este departe de a fi răsturnată prezumția de insolvență. astfel cum a reținut în mod eronat instanța de fond, debitoarea nemaifăcând nici o plată către noi.
Conchizând a solicitat să se constate că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă, scadentă de peste 60 zile și care depășește valoarea-prag prevăzută de art. 5 pct. 72 la data introducerii cererii, aspect care, coroborat cu faptul că debitoarea nu a răsturnat prezumția de insolvență, nu poate conduce decât la admiterea apelului, respingerea contestației debitoarei și la deschiderea procedurii de insolvență, astfel cum a fost aceasta solicitată.
În drept au invocat dispozițiile art. 466 și urm NCPC, Legea nr. 85/2014.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților conform art. 411 pct.2 C.proc.civ.
Debitoarea T. B. SRL a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea apelului promovat ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile nr. 41/05.01.2015 pronunțată de Tribunalul București ca legală și temeinică.
În motivare a arătat că instanța de fond a făcut o corectă și legală aplicare a dispozițiilor legale în materie, respectiv a interesului urmărit de legiuitor prin edictarea acestui act normativ.
Astfel, în mod corect s-a reținut că plata consistentă pe care a făcut-o către creditoare face dovada că dispune de disponibilități bănești suficiente pentru plata atât a debitului restant cât și a dobânzii legale, ca modalitate de acoperire a prejudiciului cauzat creditoarei prin întârzierea plății.
A arătat că susținerea creditoarei că a făcut o plată parțială doar pentru a scădea sub valoarea-prag de 40.000 lei nu poate fi primită față de împrejurarea că valoarea plății pe care a făcut-o este cu mult mai mare decât cea care ar fi fost necesară să coboare cuantumul creanței sub valoarea-prag și să eludeze incidența unor norme legale cum interpretează apelanta.
A mai arătat că apelanta se află într-o gravă eroare confundând recunoașterea debitului cu o recunoaștere implicită a stării de insolvență; a apreciat că a făcut doar dovada bunei-credințe recunoscând debitul și propunând un grafic de achitare.
De altfel, este de neînțeles vehementa cu care apelanta insistă în deschiderea procedurii insolvenței față de subscrisa și modul în care, o eventuală deschidere a procedurii insolvenței ar putea să-i acopere creanța mai repede decât eșalonarea propusă de subscrisa astfel încât nici activitatea noastră să nu aibă de suferit (vă rugăm să aveți în vedere că suntem o societate care activează în piața construcțiilor, domeniu de activitate greu încercat financiar în ultimii ani și totodată condiționat de condițiile meteo - în timpul iernii activitatea fiind extrem de redusă).
Față de cele expuse anterior a solicitat să se constate că societatea nu se află în situația lipsei fondurilor bănești disponibile, existenta stării de insolventă trebuie să fie o stare continuă care denotă imposibilitatea debitoarei de a plăti datoriile cu lichidități avute la dispoziție.
În speță, societatea creditoare nu este un creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii de insolventă, în opinia sa, procedura insolvenței fiind folosită contrar scopului său stabilit de legiuitor, respectiv executarea silită colectivă prin plata, pe cale judiciară, a datoriilor debitorului aflat în stare de insolventă, ci este folosită ca o cale judiciară de executare silită, ceea ce poate fi considerat un abuz de drept.
În dovedirea cererii înțelegem să ne folosim de proba cu înscrisuri.
Depunem prezenta în două exemplare, unul pentru instanță și unul pentru a fi comunicat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ. și Legea 85/2014.
Creditoarea R. R. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat să se constate că apărările formulate sunt netemeinice debitoarea nu face dovada existenței disponibilității pentru că nu a depus niciun document financiar, bancar din care sa rezulte ca are disponibilități bănești, și nici măcar documente din care sa rezulte ca ar urma sa încaseze sume de bani din care sa plătească datoria.
În cea ce privește buna credință invocată de debitoare a arătat că până în luna aprilie 2015 intimata nu a mai achitat nici o sumă de bani în afară de plata făcută pentru a scădea sub pragul limită pentru insolvență, din decembrie 2014, astfel încât este evidență reaua-credință a acesteia, precum și imposibilitatea de a plăti datoria, fapt ce îi confirmă starea de insolvență.
Analizând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 70 alin.1 din Legea 85/2014 și art. 5 alin. 1 pct. 20 și pct. 72, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență, a cărui creanță, certă lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile, cu un cuantum minim de 40.000 lei, poate introduce o cerere conform legii.
Din textele legale menționate rezultă că pentru declanșarea procedurii insolvenței trebuie ca titularul cererii să facă parte din domeniul de aplicare al legii nr. 85/2014); creanța invocată să fie certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile de la scadență și să îndeplinească condițiile privind valoarea prag prevăzută de art. 5 pct. 72; starea debitorului să fie caracterizată de insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
Curtea constată, astfel cum a reținut în cauză și judecătorul sindic, că, creanța invocată de creditoare, reprezentată de debit și accesorii, are caracter cert, lichid și exigibil, rezultând din contractul nr. 53/13.06.2014, facturile depuse la dosarul cauzei, însușite de debitoare, scadente anterior învestirii instanței de judecată cu cererea de deschidere a procedurii.
Curtea mai reține, în plus, că prin contestația și întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în fața judecătorului sindic, debitoarea a arătat că între părți au avut loc discuții privind stingerea debitului, că a "propus creditoarei în data de 28.11.2014, ulterior formulării cererii de deschidere a procedurii, un grafic de plată eșalonată, în trei tranșe egale, în perioada decembrie 2014-februarie 2015(în termen de trei luni) a tuturor sumelor solicitate prin cererea introductivă, eșalonare realistă și sustenabilă având în vedere specificul activității subscrisei-comercializarea betonului și a materialelor de construcții-activitate care în sezonul rece se reduce semnificativ, astfel încât graficul plăților și fluxul financiar al subscrisei să nu fie afectat.";(f.57 dosar fond)
Din susținerile debitoarei se reține că aceasta nu a contestat debitul solicitat ci a explicat motivele care au dus la neplata sumelor restante.
Propunerea menționată în contestație și întâmpinare, materializată în scris, însușită de debitoare se află la dosarul cauzei la fila 59 dosar fond. Potrivit acesteia, debitoarea a recunoscut în data de 28.11.2014 debitul restant în cuantum de 45.689 lei, debit care urma să fie achitat astfel: Rata I în cuantum de 15.467 lei va fi achitată până cel mai târziu la data de 30.12.2014; Rata II în cuantum de 15476 lei va fi achitată până cel mai târziu la data de 30.01.2015;Rata III în cuantum de 15.477,8 lei va fi achitată până ce mai târziu la data de 27.02.2015.
De asemenea, anterior, debitoarea prin înscrisul adresat creditoarei, datat 30.10.2014, a arătat că va achita debitul în cuantum de 45.689,04 lei.(f.62 dosar fond)
Conform art.5 pct. 29 din lege, insolvența este starea patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, fiind prezumată atunci când debitorul, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor.
Așadar, starea de insolvență presupune încetarea plăților timp de mai mult de 60 de zile, ca urmare a lipsei fondurilor bănești din averea debitorului, acestuia din urmă revenindu-i sarcina probei pentru răsturnarea prezumției de insolvență.
Contrar celor susținute de debitoare și reținute de judecătorul sindic, Curtea reține că prin plata sumei de 15.476 lei efectuată în data de 15.12.2014 debitoarea nu a făcut dovada disponibilităților bănești peste cuantumul total al valorii creanței menționate prin cererea introductivă, plata parțială fiind insuficientă pentru a răsturna prezumția de insolvență de care beneficiază creditoarea.
Curtea mai reține și dispozițiile art. 72 alin.5 din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora :"în cazul achitării, până la închiderea dezbaterilor a creanței creditorului care a solicitat deschiderea procedurii judecătorul sindic va respinge cererea.";
Rezultă astfel că o plată totală a sumei are drept efect respingerea cererii de deschidere a procedurii nu și o plată parțială, cum este cazul în speță, când debitoarea a achitat parțial debitul.
Curtea mai reține, contrar susținerilor debitoarei, că plata parțială a sumei în cursul soluționării cauzei reprezintă dovada că aceasta nu are în mod real posibilitatea de a achita suma pretinsă prin cererea adresată judecătorului sindic. Că este așa rezultă și din împrejurarea că în cursul soluționării apelului aceasta a mai achitat o parte din sumă, fără însă a realiza o plată integrală care să stingă creanța invocată și recunoscută.(f.40 dosar apel)
Prin întâmpinarea depusă în apel debitoarea a arătat că buna sa credință rezultă din faptul că a recunoscut debitul și a propus un grafic de achitare. Această susținere face să confirme încă odată caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, dar este insuficientă pentru a duce la răsturnarea prezumției de insolvență, astfel cum a susținut debitoarea.
Chiar dacă, urmare a celor două plăți parțiale efectuate în cursul soluționării cauzei, suma rămasă de plată este într-un cuantum inferior valorii prag impuse de pct. 72 al art. 5, 40.000 lei, Curtea reține că aceasta nu este de natură să ducă, astfel cum susține debitoarea la respingerea cererii creditoarei pentru că debitoarea nu a dovedit că are resurse financiare suficiente pentru achitarea întregii sume.
Împrejurarea că pe rolul Judecătoriei Oradea a fost introdusă de creditoare cerere de chemare în judecată prin care urmărește obligarea pârâtei la plata debitului restant provenit din facturile menționate în cererea de deschidere a procedurii nu are nicio relevanță juridică în cauză, cele două căi procedurale, cea a dreptului comun și cea reglementată de Legea nr. 85/2014 fiind diferite; sesizarea Judecătoriei Oradea nefăcând dovada, astfel cum s-a susținut de debitoare, comportamentului abuziv al creditoarei.
Pentru aceste considerente, contrar celor reținute de judecătorul sindic, Curtea reține că în cauză contestația formulată de debitoare este neîntemeiată; sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii debitoarei, cererea creditoarei fiind astfel întemeiată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 N.C.P.C. a admis apelul și în temeiul art. 43 alin.7 din Legea nr. 85/2014, a anulat hotărârea apelată și a trimis cauza judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței.
| ← Acţiune în constatare | Recurs. Exprimarea dreptului de opţiune succesorală în... → |
|---|
