Recurs. Admisibilitatea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art.111 C.Pr.Civ şi art.1 alin.1 lit.c raportat la art.11 din Decretul-Lege nr.118/1990
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 551R din data de 09.05.2015
Recurs. Admisibilitatea acțiunii întemeiate pe dispozițiile art.111 C.Pr.Civ și art.1 alin.1 lit.c raportat la art.11 din Decretul-Lege nr.118/1990, acțiune prin care se solicită a se constata ca fiind vechime în muncă timpul cât o persoană, după data de 06.03.1945, a fost internată în spitale de psihiatrie pe motive politice. Dovezi ale persecuției sau urmăririi politice. Lipsa abilitării legale a instanței civile de a constata existența drepturilor prevăzute de art.8 și 9 din Decretul-Lege nr.118/1990.
Domeniu: procedură civilă
Art.111 C.Pr.Civ; art.1 alin.1 lit.c din Decretul-Lege nr.118/1990; art.11 din Decretul-Lege nr.118/1990; art.8, 9 și 10 din Decretul-Lege nr.118/1990.
Cererea întemeiată pe dispozițiile art. 1 pct. 1 din codul de procedură civilă prin care reclamantul solicită să se constate că nu a putut să-și exercite o profesie sau o ocupație pe perioada cât a fost persecutat sau urmărit, internat în spitale de psihiatrie, din motive politice, ceea ce atrage și incidența art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990, are caracterul unei acțiuni în constatare aflată în competența jurisdicției generale de drept comun, și nu este supusă unei proceduri administrative prealabile pentru a fi dată în competența instanței de contencios-administrativ.
De altfel, dispozițiile art.11 din Decretul nr. 118/1990 sunt distincte de dispozițiile art. 10 din același act normativ care instituie o procedură prealabilă administrativă pentru stabilirea drepturilor prevăzute de art. 1 - 9 din Decretul-lege nr. 118/1990.
Perioada de internare medicală într-un institut de psihiatrie constituie un motiv suficient pentru ca reclamantul să nu își poată exercita o profesie și să beneficieze astfel de vechime în muncă.
În privința cererii prin care se solicita să se constate că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de art. 1 - 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, instanța civilă nu poate însă constata existența drepturilor prevăzute de art. 8 și 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, acestea putând fi obținute doar după urmarea procedurii speciale instituite prin art. 10 din Decretul-lege nr.118/1990, supusă jurisdicției de drept administrativ instituită prin Legea contenciosului-administrativ nr. 554/2004, cum just susține recurenta prin motivele de recurs. ( Decizia civilă nr.551R/ 09 mai 2015 pronunțată de CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ)
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 18.12.2012, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, solicitând să se constate calitatea sa de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - remarcat prin fapte deosebite, și să fie obligați pârâții la acordarea drepturilor legale prevăzute de art. 5 alin. 1 Legea nr. 341/2004.
În motivare, a arătat că, încă din perioada adolescenței a desfășurat efectiv activități anticomuniste, motiv pentru care, atât el, cât și familia sa, au fost sancționați de organele de partid și de stat din acea perioadă, iar el a și fost privat de liberate. Întrucât era profund marcat de represiunile la care a fost supus de-a lungul timpului, încă din prima clipă a declanșării Revoluției, a participat activ pentru răsturnarea regimului comunist, motiv pentru care a fost eliberat Certificatul de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, seria LRM - C nr. 00396, emis de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.
Potrivit certificatului, beneficiază de drepturile conferite de Legea 341/2004, respectiv prioritate în asigurarea unei locuințe sociale, stabilirea chiriei la nivelul minim prevăzut de lege pentru locuințele din Fondul Locativ de Stat, atribuirea în proprietate a 10.000 mp teren în extravilan, atribuirea în proprietate, fără plată, a locului de veci, accesul gratuit la tratamente și medicamente în spitale, policlinici și baze de tratament și stațiuni balneoclimaterice, transport urban gratuit, scutirea de la plata taxelor și impozitelor pentru o locuință din proprietate și terenul aferent acestuia, acordarea unei indemnizații lunare, pensionare cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard prevăzută de lege, scutirea de la plata taxei TV și radio, însă aceste drepturi nu i-au fost acordate nici până în prezent.
În drept, a invocat dispozițiile art. 111 Cod civil, art. 3 lit. b pct. 3 și art. 5 alin. 1 din Legea nr. 341/2004.
La data de 11.03.2013, reclamantul și-a completat cererea de chemare în judecată solicitând instanței obligarea pârâților și la acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1190.
În motivare, a arătat că, din cauza activității anticomuniste începute în luna august 1961, prin expedierea unei scrisori legației SUA din România, a fost reținut de securitate și anchetat, iar ulterior, prin sentința penală nr. 66/29.09.1962, pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost internat pentru tratament obligatoriu timp de 5 luni, deși în realitate era sănătos psihic.
După ieșirea din spital, nu a beneficiat de dreptul de muncă, pensie, asistență medicală sau ajutor social, reușind să se angajeze abia în anul 1970, fiind în continuare sub supravegherea organelor represive.
În baza sentinței penale nr. 661/13.04.1984 pronunțată în dosarul nr. 2400/1984, a fost internat la spitalul Dr. Gheorghe Marinescu până în anul 1987, când, la cererea sa, i-a fost înlocuită măsura internării medicale, cu măsura obligării la tratament medical.
La data de 06.06.2013, pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de obiect pentru capătul I de cerere.
Prin precizările depuse la dosar la data de 01.10.2013, reclamantul a arătat că înțelege să se judece cu Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială București, subordonată Casei de Pensii a Municipiului București, față de dispozițiile art. 12, alin. 2 și art. 10 alin. 3 din Decretul-lege nr. 118/1990 și Legea nr. 341/2004. Tot la acea dată, reclamantul a solicitat să se ia act de renunțarea la judecata capătului 1 de cerere.
Prin încheierea de ședință din data de 03.10.2013, instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capătului I din cerere, respingând excepția invocată prin întâmpinare, ca rămasă fără obiect.
La data de 29.10.2013, pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca nelegală și neîntemeiată.
În susținerea excepției, pârâta a arătat că Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială București nu există, aceasta fiind desființată începând cu data de 30.11.2009 prin HG nr. 1384/2009, dată de la care Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, funcționează în cadrul Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București.
A mai precizat că cererea a fost introdusă cu încălcarea normelor legale în vigoare, iar mai mult, reclamantul înțelege să solicite constatarea faptului că nu a fost admis la facultate, că a fost internat în spitale de psihiatrie pe criterii politice etc., iar nu emiterea unui act administrativ din partea comisiei, astfel că instituția nu are calitate procesuală pasivă. În raport de cele invocate, a arătat că Statul Român este singurul în măsură să repare prejudiciile cauzate prin abuzurile regimului comunist.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a arătat că înțelege să se judece cu Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, în cadrul căreia funcționează Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990.
Prin încheierea de ședință din data de 23.12.2013, instanța a dispus unirea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia pentru Aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, cu fondul cauzei, pentru considerentele reținute în cuprinsul respectivei încheieri.
Prin sentința civilă nr. 976/13.02.2014, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a Civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București și a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004 și Decretul-lege nr. 118/1990.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că față de procedura de stabilire și plată a drepturilor reglementată de art. 12 din Decretul-lege nr. 118/1990, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București este neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, la data de 08.09.2008, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a eliberat reclamantului certificatul seria LRM - C nr. 00396, confirmând titlul reclamantului de luptător pentru victoria revoluției române din decembrie 1989, luptător remarcat prin fapte deosebite, în condițiile Legii nr. 341/2004 a recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria revoluției române din decembrie 1989. În cuprinsul certificatului se menționează că posesorul certificatului beneficiază de drepturile conferite de această lege.
Prin sentința penală nr. 661/13.04.1984 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 2400/1984 s-a dispus internarea reclamantului C.C. într-un institut medical de specialitate până la însănătoșire, în temeiul raportului colegial de psihiatrie efectuat de Institutul Medico-Legal București. Prin sentința penală nr. 1057/23.07.1987 pronunțată de Judecătoria Sectorului IV București în dosarul nr. 4156/1987 a fost înlocuită măsura de siguranță a internării medicale cu măsura de siguranță a obligării la tratament medical prevăzută de art. 113 Cod penal. Prin sentința penală nr. 264 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 629/1990, a fost admisă cererea reclamantului C.C. și s-a dispus revocarea măsurii de siguranță aplicate prin sentința penală nr. 1057/23.07.1987
Prin nota nr. 214337/23.10.1981, reclamantul a primit din partea Ministerului de Interne, Inspectoratul Municipiului București o caracterizare, prin care se arată că acesta a făcut aprecieri negative la adresa orânduirii din țara noastră, precum și la conducerea superioară de partid și de stat.
În baza probelor administrate, instanța a reținut că reclamantul este titularul unui certificat emis în temeiul Legii nr. 341/2004 și a fost internat în perioada 1984 - 1987 într-un spital de psihiatrie.
În consecință, instanța a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, dar și a dispozițiilor Legii nr. 341/2004, a recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit de pe urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987.
De asemenea, instanța a statuat că în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. c din Decretul-lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și pârâta Agenția Pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 1193 A/16.09.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București și a admis apelul formulat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat în parte sentința în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat pe apelanta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul a reținut că, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.
În speță, reclamantul a dedus judecății drepturile reglementate de Decretul-lege nr. 118/1990, iar potrivit art. 12 alin. 2 din acest act normativ stabilirea și plata acestor drepturi se fac de către Direcțiile de Muncă și Protecție Socială.
De asemenea, reclamantul a supus judecății neacordarea efectivă a drepturilor reglementate de art. 5 alin. 1 Legea nr. 341/2004, de care este îndreptățit să beneficieze conform certificatului seria LRM - C nr. 00396/08.09.2008 eliberat de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, valorificarea fiecăruia dintre drepturile menționate revenind în sarcina specifică a unei instituții.
Prin urmare, în condițiile în care pentru reglementarea raporturilor juridice legate de aplicarea Decretului-lege 118/1990 și a Legii nr. 341/2004, sunt stabilite în mod expres persoanele juridice în atribuțiile cărora revin stabilirea și plata drepturilor care fac obiectul prezentei judecăți, nu este întrunită cerința identității dintre debitorul din raportul juridic dedus judecății și pârâtul chemat în judecată, astfel încât apelantului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă.
În consecință, tribunalul a apreciat că se impune schimbarea sentinței, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respingerea acțiunii față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește apelul formulat de apelanta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, tribunalul a constatat că sunt corecte susținerile apelantei în sensul că instituția abilitată a se pronunța cu privire la încadrarea petenților în prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 este comisia existentă la nivelul Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București.
Tribunalul a constatat însă, că instanța de fond nu s-a substituit atribuțiilor comisiei, ci a examinat cererea reclamantului doar din perspectiva art. 1 alin.1 lit. c din Decretul-lege nr. 118/1990, potrivit căruia constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice a fost internată în spitale de psihiatrie.
Instanța a avut în vedere faptul că reclamantul a invocat dispozițiile art.11 din Decretul-lege nr. 118/1990, potrivit cărora persoanele care fac dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut să-și exercite profesia sau, după caz, ocupația pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice beneficiază de vechime în muncă pe perioada în care s-au aflat în atare situație.
În susținerea demersului său, reclamantul a depus la dosar decizia nr. R/201860/28.06.2012, prin care a fost respinsă cererea de pensionare formulată de reclamant, reținându-se anumite aspecte referitoare la vechimea în muncă și la vârsta acestuia.
Prin urmare, instanța a constatat doar că pe perioada 1984 - 1987, cât a fost internat în perioada într-un spital de psihiatrie, reclamantul se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. c din Decretul-lege nr. 118/1990.
Această atribuție a fost stabilită în competența instanțelor de judecată prin chiar dispozițiile art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990.
În ceea ce privește drepturile reglementate de art. 4, 5 din Legea nr. 341/2004, instanța a avut în vedere că prin certificatul seria LRM - C nr. 00396/08.09.2008 eliberat de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de luptător pentru victoria revoluției din 1989 și i s-au acordat drepturile stabilite prin art. 4-5 din Legea nr. 341/2004, care se suprapun în parte cu cele recunoscute prin art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, care, în susținerea motivelor de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 3, 4, 7 și 9 Cod procedură civilă, i-a adus următoarele critici:
-hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, în sensul că în baza art. 10 din Decretul-lege nr. 118/1990, capătul de cerere privind constatarea drepturilor prevăzute de art. 1 - 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, este supus unei proceduri administrative și jurisdicției instanței de contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 554/2004;
-instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, când a constatat existența în beneficiul reclamantului a drepturilor prevăzute de art. 1 - 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, fără ca acesta să fi urmat procedura administrativă prevăzută de art. 10 alin. 1 și 4 din același act normativ. De asemenea, instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990, care nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată și, oricum, nu poate fi coroborat cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din același act normativ;
-hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, ceea ce este contrar dispozițiilor art. 6 pct. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
-instanța a făcut o greșită aplicare a legii când a constatat că cererea reclamantului se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. c din Decretul-lege nr. 118/1990, reținând că a dovedit că a fost internat, din motive politice, timp de 5 luni într-un spital de psihiatrie în anul 1962 și în perioada 1984 - 1987. În plus, prevederile art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990 pretind ca cel care le invocă să facă dovada imposibilității exercitării profesiei din motive politice, probe pe care reclamantul nu le-a produs;
-greșit instanța nu a reținut incidența excepției lipsei calității sale procesuale pasive în raport de drepturile consacrate prin Legea nr. 341/2004, singura entitate căreia legea îi acordă personalitate juridică fiind Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.
Curtea a apreciat că recursul este doar în parte întemeiat.
Hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină atât în fapt cât și în drept, astfel încât prevederile art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă și art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sunt respectate.
Soluționând cauza în baza atribuțiilor jurisdicționale recunoscute prin Constituție și legea de organizare judiciară, nu se poate reține că instanțele ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești și că ar fi preluat atribuțiile administrative ale organelor de jurisdicție.
În altă ordine de idei, greșit se susține că reclamantul nu și-ar fi întemeiat cererea modificatoare și pe dispozițiile art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990, atâta vreme cât a susținut că a început activitatea anticomunistă în luna august 1961, prin expedierea unei scrisori Legației SUA din România, în care își manifesta dorința și intenția de a intra în legătură cu atașatul militar al legației. Urmare a acestui fapt a fost reținut de securitate și anchetat, iar ulterior, s-a prezentat la legația SUA și a cerut azil politic. Datorită acestui demers a fost din nou anchetat, expertizat și declarat bolnav mintal, iar prin sentința penală nr. 66 din 29.09.1962 pronunțată de Tribunalul Militar Brașov s-a luat măsura internării sale într-un spital de psihiatrie, deși era sănătos psihic, astfel cum rezultă din adresa nr. 27656/14.12.1962 emisă de fostul Minister al Forțelor Armate al RPR, prin are se consemnează că la ultimul control medical făcut de medici de specialitate, în urma unei îndelungate supravegheri medicale, a reieșit că este normal psihic. După ieșirea din spital, unde a stat internat timp de 5 luni, a fost dat în grija familiei, fără drept de muncă, fiind urmărit permanent de agenți ai securității, astfel că abia în anul 1970 a reușit să se angajeze și să obțină calificarea de matrițer. În anul 1978 când a informat autoritățile statului că dorește să emigreze în SUA, întrucât nu se poate realiza în țară, fapt rezultat din procesul-verbal din 02.06.1981, a fost din nou pus sub urmărire, iar în anul 1984, Procuratura Locală a Sectorului 3 București a solicitat internarea sa forțată într-un spital psihiatric, cerere care a fost admisă prin sentința penală nr. 661 din 13.04.1984 a Judecătoriei Sectorului 3 București. De-abia în anul 1987, Judecătoria Sectorului 4 a Municipiului București, prin sentința penală nr. 1057 din 23.07.1987, a admis cererea sa și a dispus înlocuirea măsurii de siguranță a internării medicale, cu măsura obligării la tratament medical.
De asemenea, reclamantul a depus la dosar decizia nr. R201860 din 28.06.2012 a Casei Locale de Pensii a Sectorului 4 București, prin care se constată un stagiu total de cotizare realizat de 10 ani, 9 luni și 17 zile, ceea ce face a nu fi îndeplinite prevederile art. 52 din Legea nr. 263/2010 și cu consecința respingerii cererii sale de pensionare.
Din examinarea situației de fapt prezentate rezultă că reclamantul a solicitat să se constate, atât faptul că beneficiază de drepturile prevăzute de art. 1 - 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, cât și faptul că nu a putut să-și exercite o profesie sau o ocupație pe perioada, cât a fost persecutat sau urmărit, internat în spitale de psihiatrie, din motive politice, ceea ce atrage și incidența art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990. Instanța de judecată este suverană în a stabili temeiul juridic al acțiunii în raport de situația de fapt expusă de părți.
Conform art. 1 alin. 1 lit. c din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06.03.1945, … constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 06.03.1945, pe motive politice a fost internată în spitale de psihiatrie.
Cum just au reținut instanțele, reclamantul a făcut dovada că prin sentința penală nr. 661 din 13.04.1984 a Judecătoriei Sectorului 3 București a Municipiului București, s-a admis sesizarea Procuraturii Locale a Sectorului 3 București și s-a dispus internarea sa într-un institut medical de specialitate psihiatrică până la însănătoșire.
Din cuprinsul sentinței penale susmenționate nu rezultă care ar fost fapta prevăzută de legea penală care ar fi impus luarea unei asemenea măsuri de siguranță față de reclamant, ci doar faptul că este lipsit de discernământ și că prezintă un grad ridicat de pericol social.
Măsura internării medicale a fost înlocuită cu măsura obligării la tratament medical prin sentința penală nr. 1957 din 23.07.1987 a Judecătoriei Sectorului 4 a Municipiului București.
De-abia prin sentința penală nr. 164 din 10.04.1990, Judecătoria Sectorului 3 a Municipiului București a dispus revocarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical, în urma efectuării unei expertize psihiatrice.
Mai mult decât atât, reclamantul a făcut dovada că a fost internat într-un instituit de psihiatrie și în baza sentinței penale nr. 66 din 29.08.1962 a Tribunalului Militar Brașov, dar tribunalul nu a constatat că această perioadă de internare constituie vechime în muncă, iar reclamantul nu a formulat recurs, astfel încât, Curtea nu poate face astfel de constatări direct în recursul declarat de către pârâtă.
Perioada de internare medicală într-un institut de psihiatrie constituie însă un motiv suficient pentru ca reclamantul să nu își poată exercita o profesie și să beneficieze astfel de vechime în muncă.
Faptul că această măsură avea la bază considerente politice o demonstrează adresele și procesele-verbale la care face referire reclamantul în cererea de chemare în judecată.
Oricum, în recurs, Curtea nu poate modifica situația de fapt deja stabilită de primele instanțe.
În consecință, just a reținut tribunalul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990, conform cu care, persoanele care fac dovada prin hotărâre judecătorească de constatare că nu au putut să-și exercite profesia sau, după caz, ocupația pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice, beneficiază de vechime în muncă pe perioada în care s-au aflat în atare situație.
Cererea intentată în baza acestui text are caracterul unei acțiuni în constatare aflată în competența jurisdicției generale de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă și nu este supusă unei proceduri administrative prealabile pentru a fi dată în competența instanței de contencios-administrativ.
De altfel, dispozițiile art. 11 din Decretul nr. 118/1990 sunt distincte de dispozițiile art. 10 din același act administrativ care instituie o procedură prealabilă administrativă pentru stabilirea drepturilor prevăzute de art. 1 - 9 din Decretul-lege nr. 118/1990.
Faptul că, în speță, prin hotărârea judecătorească de constatare se atestă că reclamantul nu a putut să-și exercite o profesie în mod evident în perioada în care a fost internat din motive politice, în perioada 1984 - 1987 și că această perioadă constituie vechime în muncă și în raport de dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. c din Decretul-lege nr. 118/1990, nu schimbă competența instanței civile în soluționarea cauzei.
Instanța civilă nu poate însă constata existența drepturilor prevăzute de art. 8 și 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, acestea putând fi obținute doar după urmarea procedurii speciale instituite prin art. 10 din Decretul-lege nr. 118/1990, supusă jurisdicției de drept administrativ instituită prin Legea contenciosului-administrativ nr. 554/2004, cum just susține recurenta prin motivele de recurs.
Referitor la motivul de recurs privind incidența excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantei în raport de dispozițiile Legii nr. 341/2004 - legea recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, Curtea reține că acesta este neîntemeiat, întrucât prin art. 131 din această lege se stipulează că sumele aferente plății indemnizațiilor prevăzute de prezenta lege, se suportă de la bugetul de stat prin bugetele Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Ministerului Apărării etc..
Or, apelanta-pârâtă este arondată Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, astfel încât are atribuții în domeniul punerii în aplicare a Legii nr. 341/2004.
În raport de aceste considerente, Curtea a admis recursul declarat de către pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, a modificat în parte decizia, a admis apelul declarat de aceeași agenție, a schimbat în parte sentința și a admis în parte capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990, în sensul că a constatat că perioada în care reclamantul a fost internat în spitale de psihiatrie în 1984 - 1987, în baza sentinței penale nr. 661 din 13.04.1984 a Judecătoriei Sectorului 3 București, constituie vechime în muncă. Restul dispozițiilor deciziei și sentinței, inclusiv cele referitoare la constatarea beneficierii reclamantului de drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004, au fost menținute.
| ← Excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului | Acţiune în constatare → |
|---|
