Rejudecare după extrădare. Condiţii de admisibilitate.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Hotărâre nr. 1454 din data de 12.08.2013
Extrădare.
Rejudecare după extrădare. Condiții de admisibilitate.
art. 522 ind.1 Cpp
Rejudecarea cauzei nu se dispune de catre instanta în mod automat, fiind limitata sub aspectul admisibilitatii de o serie de conditii: sa existe o hotarâre definitiva de condamnare, judecata sa fi avut loc în lipsa persoanei condamnate, condamnatul sa fi fost extradat si sa nu se fi sustras de la judecata.
În consecinta, cererea de rejudecare dupa extradare nu poate fi admisa în situatia în care nu se constata încalcarea dreptului la un proces echitabil, chiar daca persoana a fost condamnata în lipsa.
(decizia penală nr.1454/12.08.2013 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția I Penală în dosarul nr. 6356/300/2013)
Prin sentința penală nr. 277/02.04.2013 a Judecătoriei Sector 2 București, în temeiul art. 5221 alin. 1 Cod procedură penală a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de rejudecare după extrădare, formulată de petentul-condamnat M.D..
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare formulate de petentul- condamnat M.D., instanța de fond a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 733/P/2008 din data de 17.03.2009 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București s-au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, în lipsă, a inculpatului M.D. pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal.
Pe parcursul urmăririi penale învinuitul M.D. a fost audiat, în această calitate, pe data de 16.01.2008 (f. 39- 40, 42- 43 dup) și la aceeași dată i s-au adus la cunoștință învinuirea și drepturile (f. 41 dup).
Ulterior, învinuitul s-a sustras urmăririi penale.
Pe parcursul cercetării judecătorești inculpatul a fost legal citat, fiind chemat în fața instanței și cu mandat de aducere, însă s-a sustras cercetării judecătorești.
Prin sentinta penala nr. 394/02.06.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București- Secția Penală în dosarul nr. 3548/300/2009, definitivă prin neapelare, s-au hotărât următoarele: în baza art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul M.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt; în baza art. 61 Cod penal a fost revocată liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 9 ani închisoare aplicate prin sentinta penala nr. 121/07.02.2003 pronunțată de Tribunalul Municipiului București, definitivă prin decizia penală nr. 3754/16.09.2003 pronunțată de Inalta Curte de Casatie si Justitie și a fost contopit restul neexecutat de 1258 zile închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicând un spor de 1 an, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 1 an și 1258 zile de închisoare; în baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art, 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal cu titlul de pedeapsă accesorie; în temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal raportat la art. 35 alin. 1, 2 Cod penal s-a menținut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal pe o durată de 4 ani și pedeapsa complementară a degradării militare, dispuse prin sentinta penala nr. 121/07.02.2003 pronunțate de Tribunalul Municipiului București, definitivă prin decizia penală nr. 3754/16.09.2003 pronunțată de Inalta Curte de Casatie si Justitie; în temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal raportat la art. 35 alin. 4 Cod penal s-au menținut măsurile de siguranță prevăzute de art. 116 Cod penal și art. 118 lit. b Cod penal dispuse prin sentinta penala nr. 121/07.02.2003 pronunțate de Tribunalul Municipiului București, definitivă prin decizia penală nr. 3754/16.09.2003 pronunțată de Inalta Curte de Casatie si Justitie; a fost admisă acțiunea civilă și, în baza art. 14 Cod procedura penala, art. 346 Cod procedura penala, art. 998 cod civil și art. 999 Cod civil a fost obligat inculpatul la plata, către partea civilă G.G., a sumei de 3500 lei, reprezentând daune morale; în baza art. 191 alin. 1 Cod procedura penala a fost obligat inculpatul la plata sumei de 550 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 de lei, fiind avansat de M.J.
În baza acestei sentințe a fost emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 995/2009 emis de Judecătoria Sectorului 2 București la 01.07.2009.
Pentru executarea acestui mandat de executare a pedepsei inchisorii a fost emis, de Judecătoria Sectorului 2 București, la 12.01.2010, mandatul european de arestare nr. 3548/300/2009.
Conform actelor dosarului, petentul-condamnat M.D. fost arestat, în baza acestui mandat european, la 14.03.2011, fiind predat de Belgia la 08.02.2012.
În raport cu acestea, instanța de fond a apreciat inadmisibilă cererea de rejudecare după extrădare formulată de petentul-condamnat M.D.
S-a arătat că potrivit art. 5221 Cod procedura penala, în cazul în care se cere extrădarea sau arestarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.
Procedura de rejudecare după extrădare constituie o vocație a petentului- condamnat, nu un drept absolut, fiind supusă cenzurii instanței.
Această procedură are ca finalitate garantarea exercitării dreptului la apărare de către inculpatul care a lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunțate în cauză.
Dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut atât în legislația internă, cât și în Pactul Internațional relativ la drepturile civile și politice și în C.A.D.O.L.F. care, în art. 6 par. 3, prevede că cel acuzat are dreptul de a se apăra el însuși și de a interoga martorii, C.E.D.O. statuând, în jurisprudența sa, și că prezența inculpatului este obligatorie la judecarea cauzei.
De la regula prezenței inculpatului la soluționarea cauzei se prevăd și excepții, atunci când asigurarea acestei condiții ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă inculpatul are o culpă în absența sa (cauza Poitrimol contra Franței, cauza Colozza contr Italiei).
În raport cu acestea, s-a reținut că dreptul persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricționat, nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și atunci când a avut cunoștință, în orice mod, despre desfășurarea procedurilor împotriva sa.
Or, în cauză, s-a constatat că petentul, contrar susținerilor sale, avea cunoștință de existența procedurilor penale ce îl priveau, i s-au adus la cunoștință învinuirea și drepturile, a fost audiat în calitate de învinuit-, având posibilitatea să își exercite dreptul la apărare.
S-a precizat că absența petentului de la judecarea cauzei, în condițiile în care acesta avea cunoștință de existența procedurilor penale ce îl priveau și în condițiile în care, conform normelor procesual penale a căror necunoaștere nu poate fi invocată și reținută, îi revenea obligația de a anunța organelor judiciare domiciliul său real, este rezultatul exclusiv al culpei petentului.
Pornind de la principiul de drept comun "nemo propria turpitudinem allegans potest";, instanța de fond a apreciat că admisibilitatea unei cereri de rejudecare după extrădare sau predare este condiționată de exercitarea cu bună credință a acestuia drept.
În raport cu acestea, apreciind că în cauză absența petentului la judecarea cauzei este în exclusivitate rezultatul culpei sale, instanța de fond a apreciat inadmisibilă cererea formulată, și a respins-o.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a declarat recurs recurentul-condamnat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare și trimiterea cauzei pentru rejudecarea pe fond a cauzei, la prima instanță, întrucât recurentul a fost judecat și condamnat în lipsă, nu a avut cunoștință de dosar și nu a fost legal citat, el fiind plecat la muncă în străinătate.
Curtea, examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, de actele si lucrările dosarului, dar si din oficiu, conform art. 3856 alin.3 c.p.p., a constatat următoarele:
Procedura prevăzută de art. 522 ind. 1 C.p.p. constituie un remediu procedural ce trebuie interpretat și aplicat în concordanta cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Conventia Europeana de Extradare din 13.12.1957(adoptata prin Legea nr.80/1997) si Protocoalele aditionale, dar si cu dispozitiile Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciara internationala în materie penala.
Din aceasta perspectiva, se constata ca rejudecarea cauzei dupa extradarea condamnatului este o procedura ce are drept scop asigurarea dreptului la aparare, pornind de la considerentul ca principiul garantarii acestui drept este prioritar fata de autoritatea de lucru judecat a unei hotarâri de condamnare pronuntate în lipsa.
În acest fel, procedura desfasurata în lipsa persoanei condamnate este suplinita prin rejudecarea cauzei dupa extradare, asigurându-se respectarea contradictorialitatii, principiu ce nu a putut fi aplicat la judecata în lipsa.
În esenta, aceasta procedura speciala asigura si urmareste, asadar, respectarea dreptului la un proces echitabil, în special în componenta dreptului la aparare.
Drept urmare, rejudecarea cauzei nu se dispune de catre instanta în mod automat, fiind limitata sub aspectul admisibilitatii de o serie de conditii: sa existe o hotarâre definitiva de condamnare, judecata sa fi avut loc în lipsa persoanei condamnate, condamnatul sa fi fost extradat si sa nu se fi sustras de la judecata.
În consecinta, cererea de rejudecare dupa extradare nu poate fi admisa în situatia în care nu se constata încalcarea dreptului la un proces echitabil, chiar daca persoana a fost condamnata în lipsa.
În acest sens, dispozitiile art.32 alin.1 din Legea nr.302/2004 republicata prevad ca noua procedura de judecata are drept scop salvgardarea drepturilor la aparare a persoanei care a fost judecata si condamnata în lipsa.
În speta, sunt îndeplinite conditiile referitoare la existenta hotarârii definitive de condamnare, la judecata în lipsa si la extradarea condamnatului.
Analizând actele si lucrarile dosarului, Curtea a apreciat ca numitul M.D. a avut cunostinta de desfasurarea urmaririi penale si a judecatii si s-a sustras în mod constient de la desfasurarea procesului penal, fiind reprezentat de un avocat desemnat din oficiu.
În consecinta, dreptul sau la aparare si la un proces echitabil nu a fost încalcat, motiv pentru care Curtea a apreciat ca nu este necesara reluarea procesului penal din stadiul judecatii în prima instanta.
Astfel, pe parcursul urmăririi penale învinuitul M.D. a fost audiat, în această calitate, pe data de 16.01.2008 și la aceeași dată i s-au adus la cunoștință învinuirea și drepturile.
Ulterior, învinuitul s-a sustras urmăririi penale.
Pe parcursul cercetării judecătorești inculpatul a fost legal citat, fiind chemat în fața instanței și cu mandat de aducere, însă s-a sustras cercetării judecătorești.
Conform actelor dosarului, petentul-condamnat M.D. a fost arestat, în baza mandatului european, la 14.03.2011, fiind predat de Belgia la 08.02.2012.
Prin probele administrate s-a dovedit ca M.D. a avut cunostinta de procesul penal si a acceptat sa fie judecat în lipsa.
Este adevarat ca singura declaratie pe care acesta a dat-o în fata organelor de cercetare penala este cea din 16.01.2008, înainte de formularea vreunei acuzatii penale în ceea ce îl priveste.
Se constata, de asemenea, ca M.D. a parasit teritoriul României la începutul lunii februarie a anului 2008, la scurt timp dupa aceasta audiere, înainte de începerea urmaririi penale în cee ce îl priveste.
Aceste împrejurari trebuie însa coroborate cu faptele ulterioare începerii urmaririi penale, din care rezulta, fara putinta de tagada, ca M.D. a stiut ca este pus sub acuzare, motiv pentru care nu s-a mai întors în România pentru a participa la procesul penal.
În ciuda celor sustinute de catre recurentul-condamnat, aceste aspecte din procesul verbal de căutare încheiat în prezența mamei acestuia, aflat în dosarul de urmărire penală, din care rezultă că acesteia i-au fost aduse la cunoștință motivele pentru care fiul său era căutat de organele de poliție, mama condamnatului precizând că fiul său este plecat din țară, nu cunoaște locul în care se află și că nu păstrează legătura cu ea.
Aceste afirmații contravin celor susținute de recurent în recurs, condamnatul afirmând că păstra permanent legătura cu mama sa și că dacă aceasta ar fi avut cunoștință de proces, i-ar fi spus acest lucru.
În mod evident, mama condamnatului i-a comunicat fiului său că este căutat, M.D., neînțelegând să revină de bună voie în România pentru clarificarea afacerilor judiciare pe care le avea, fiind extrădat, după cum s-a arătat în baza unui mandat european de arestare.
Totodată, în condițiile în care, așa cum a susținut recurentul, acesta a plecat la muncă în Belgia, unde avea rude stabilite, anterior evenimentelor din prezenta cauză, apare ca indubitabil că mama acestuia, în mod deliberat a ascuns organelor de poliție destinația fiului său, pe care o cunoștea, fără putință de tăgadă.
Mai mult, neveridică este și susținerea vizând împrejurarea că nu a fost legal citat, în condițiile în care procedura de citare s-a efectuat prin afișare la domiciliul indicat de aceasta în declarația din data de 16.01.2008, ulterior, nefiind adusă la cunoștința autorităților o schimbare de domiciliu.
Rezulta, astfel, că M.D. cunoștea despre existența procesului în care era cercetat.
Se observă că susținerile celor doi, mamă și fiu, sunt contradictorii și demonstrează concluziile de mai sus.
Pe de o parte, condamnatul a precizat ca se afla în strainatate, la rude și că vorbea la telefon cu mama sa, care la rândul ei a afirmat că nu cunoaște țara în care este fiul său cu care nu păstrează legătura.
Totodată, recurentul a susținut că adresa sa corectă este cea indicata si în declaratia din data de 16.01.2008 și a reafirmat ca aceasta este adresa de domiciliu, la care a locuit permanent cu mama sa, la care trebuia citat si unde trebuiau sa-i fie comunicate actele procedurale, lucru care s-a și întâmplat.
Nu pot fi retinute nici criticile referitoare la lipsa de aparare.
Conform împuternicirilor avocatiale ce nu pot fi ignorate în lipsa unor dovezi contrare, din actele si lucrarile dosarului rezulta că M.D. a avut aparator desemnat din oficiu.
Fata de cele retinute, Curtea a apreciat în prezenta cauza ca instanta de fond a stabilit în mod corect ca nu a fost încalcat dreptul la aparare al condamnatului, asa încât cererea de rejudecare dupa extradare nu îndeplineste conditiile de admisibilitate.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p. a respins ca nefondat recursul declarat de acesta împotriva sentinței penale nr. 277/02.04.2013 a Judecătoriei Sector 2 București.
| ← Rejudecare după extrădare. Condiţii de admisibilitate. | Suspendarea facultativă prevăzută de art. 1551 C.proc.civ. → |
|---|
