Respingerea acţiunii în pretenţii pe autoritatea de lucru judecat  - soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti conform jurisprudenţei CEDO nu mai pot fi rediscutate

Judecătoria TECUCI Sentinţă civilă nr. 68 din data de 14.01.2015

Analizând excepția autorității de lucru judecat, în conformitate cu dispozițiile art.248 alin.1 NCPC, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1241 pronunțată de Judecătoria Tecuci, rămasă definitivă prin neapelare, pârâta a fost obligată la plata sumei de 491.81 de lei către reclamantă, reprezentând contravaloare energie electrică sustrasă și s-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Din considerentele acestei hotărâri, instanța constată că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă având în vedere că în cauză au fost incidente dispozițiile art. 454 CPC cu privire la exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată în cazul recunoașterii la primul termen. Astfel, instanța constată că reclamanta a formulat cerere de acordare a cheltuielilor de judecată în cadrul procesului prin care s-a soluționat acțiunea principală și s-a respins ca nefondată cererea de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată, ca nefondată.

Potrivit prevederilor art.431 NCPC "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.";

Conform art.430 alin.1 NCPC "hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.";

Din interpretarea textelor de lege mai sus menționate, rezultă că există lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecata are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți.

Prin urmare, pentru a stabili în ce măsura există autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.1241 pronunțată de Judecătoria Tecuci în raport de prezenta cerere, este necesar a se verifica tripla identitate impusa de art.431 NCPC, cu privire la părți, obiect și cauză.

Se constată astfel de către instanță, identitatea de părți, de cauză, precum și de obiect, în cele două cauze, cu privire la capătul de cerere de acordare a cheltuielilor de judecată.

Respectarea principiului autorității de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, că o chestiune litigioasa odată tranșată de instanță să nu mai poată fi adusă înaintea judecății.

Cum repunerea în discuție într-o nouă procedură judiciară a acelorași cereri și în contradictoriu cu aceleași părți ar însemna ignorarea efectelor juridice ale acestei hotărâri si menținerea pe termen nelimitat a unui conflict între părți, ceea ce ar afecta grav siguranța raporturilor juridice civile si încrederea în sistemul judiciar, în temeiul art.432 NCPC, instanța va admite excepția.

De altfel, în acest sens, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care se reține în mod constant că unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, că soluțiile definitive date de instanțele judecătorești nu mai pot fi rediscutate (cauza Brumărescu c. României).

Raportat la aceste considerente, instanța reține că reclamantei i se opune autoritatea și puterea de lucru judecat a sentinței civile nr.1241 pronunțată de Judecătoria Tecuci, prin care s-a respins cererea de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată ca nefondată, astfel că această cerere intră sub puterea lucrului judecat.

Astfel, reținându-se îndeplinirea în cauză a triplei identități cerute de dispozițiile art.431 NCPC, instanța apreciază drept întemeiată excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu, urmând a o admite ca atare și, în consecință, va respinge cererea de chemare în judecată ca având autoritate de lucru judecat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Respingerea acţiunii în pretenţii pe autoritatea de lucru judecat  - soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti conform jurisprudenţei CEDO nu mai pot fi rediscutate