Excepţia inadmisibilităţii cererii - respingerea acţiunii având ca obiect „hotărâre care să ţină loc de act autentic”
| Comentarii |
|
Judecătoria TECUCI Sentinţă civilă nr. 2307 din data de 16.12.2014
Excepția inadmisibilității cererii - respingerea acțiunii având ca obiect "hotărâre care să țină loc de act autentic"; - cererea în constatare nu poate fi admisă, dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege
Sentința civilă nr . 2307/16.12.2014
Instanța reține că excepția inadmisibilității este întemeiată însă pentru următoarele considerente :
Conform contractului de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 6.08.2014, reclamantul a cumpărat de la pârât, un autoturism marca xxxx, cu număr de identificare xxxxxxxx și număr de înmatriculare ooooooo .
Reclamantul susține că pârâtul urma să-i înmâneze și certificatul fiscal pentru a putea înmatricula autoturismul pe numele său dar că nu l-a mai găsit, acesta fiind plecat la o adresă necunoscută, fiind nevoit să promoveze prezenta acțiune .
Conform art. 35 NCPC cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept . Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
In cauză, reclamantul trebuia să solicite perfectarea vânzării - cumpărării , în situația în care pârâtul refuza să-și îndeplinească obligațiile și de asemenea să ceară la instituția Prefect - Serviciul Permise de Conducere și înmatriculări pentru a se putea radia autoturismul de pe numele acestuia și a se înmatricula pe numele reclamantului .
Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea ca fiind inadmisibilă.
Sentința civilă nr. 2322/17.12.2014
Acțiunea în răspundere delictuală - îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale
Potrivit art. 6 alin. 2 NCC și art.3 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil " actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sale, sau după caz, a săvârșirii sau producerii lor.";
Potrivit dispozițiilor art.103 din același act normativ "obligațiile născute din faptele juridice extra contractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.";
Din interpretarea textele legale mai sus menționate rezultă că legea aplicabilă în speță este legea aflată în vigoare la data producerii faptului juridic, respectiv Codul civil de la 1864.
În prezenta cauză, reclamanta Spitalul Municipal "Anton Cincu"; T a chemat în judecată pe M V, pentru ca acesta să fie obligat la plata sumei de 178.79 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, pentru victima C E.
Dispozițiile art.998-999 vechiul Cod civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală constituie o sancțiune civilă, cu caracter reparator, care intervine în cazul săvârșirii faptului ilicit cauzator de prejudiciu.
Potrivit dispoz.art.998 din vechiul codul civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara iar potrivit art.999 vechiul cod civ. omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Din prevederile art.998-999 vechiul cod civil - rezultă că, pentru a exista răspundere civilă delictuală, trebuie îndeplinite următoarele condiții generale: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, a vinovăției.
Fapta ilicită reprezintă o acțiune sau inacțiune a unei persoane prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.
Prejudiciul produs în dauna persoanei vătămate reprezintă efectul negativ suferit de aceasta care trebuie sa se afle in legătura de cauzalitate cu fapta ilicita in sensul ca acest efect negativ trebuie să fie rezultatul direct și nemijlocit al acțiunii autorului faptei ilicite.
Vinovăția reprezintă latura subiectivă a răspunderii civile delictuale si consta în atitudinea de voință și conștiință a autorului faptei ilicite față de aceasta și rezultatul socialmente periculos.
Prin rezoluția nr. 1275/P/2010 din 08.07.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci s-a confirmat propunerea de a nu se începe urmărirea penală, întrucât deși inițial numitul C E a declarat că numitul MV l-a lovit și i-a cauzat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale, ulterior persoana vătămată s-a împăcat cu pârâtul M V.
Pentru a stabili fapta ilicita săvârșită de pârât, instanța are în vedere dispozițiile art.180 alin. 2 CP: "Lovirea sau actele de violență care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă";.
Instanța retine că potrivit dispozițiilor art. 358 CPC, neprezentarea la interogatoriul ori refuzul de a răspunde, poate fi socotit o mărturisire deplină ori un început de dovadă în folosul celui care a propus interogatoriu.
Având în vedere faptul că pârâtul a fost legal citat cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriul și a înțeles să nu se prezinte în fața instanței, instanța urmează a face aplicarea dispozițiilor legale de mai sus și va socoti această atitudine un început de dovadă în folosul reclamantei.
De asemenea, instanța apreciază că faptul că victima a suferit leziuni ce au necesitat e îngrijiri medicale rezultă din foaia de observație clinică generală (f. 6) potrivit căreia victima C E a fost internată la data de 06.05.2014.
Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că în cauza de față sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale: fapta ilicită constând în lovirea victimei C E; prejudiciul creat reclamantei, constând în contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei pentru refacerea sănătății; vinovăția în forma intenției; între faptă și prejudiciu existând legătură de cauzalitate, în sensul că efectuarea de cheltuieli de către reclamant pentru vindecarea victimei a fost cauzată de fapta pârâtului.
Totodată, prin dispozițiile art. 313 din Legea nr.95/2006 s-a prevăzut antrenarea răspunderii persoanei care a adus alteia daune sănătății, fiind prevăzută obligația acesteia să achite furnizorului de servicii medicale cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată.
Așadar, in ceea ce privește existența prejudiciului, instanța reține că în urma agresiunii, C E a fost internată la Spitalul Municipal T, secția chirurgie, la data de 06.05.2010 (f.6), suma decontată de Casa de Asigurări G, pentru spitalizarea acestuia fiind de 178.79 lei, potrivit decontului de cheltuieli (f. 7).
Prin fapta sa, de vătămare a numitului C E, pârâtul a determinat crearea prejudiciului invocat de reclamant, astfel că este stabilită și legătura de cauzalitate dintre cele două condiții ale răspunderii civile delictuale, mai sus arătate.
Pe cale de consecință, instanța reține că reclamanta a făcut dovada, în temeiul art.249 cpc, atât a prejudiciului, cât și a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției pârâtului, motiv pentru care urmează a fi obligat la plata către reclamant a sumei de 178.79 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare și a dobânzii legale calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.
În privința datei de la care se va calcula dobânda legală, instanța reține că, regula după care dobânda moratorie se calculează de la data intentării acțiunii se aplică numai în cazul neexecutării obligațiilor bănești contractuale. În cazul delictelor civile (infracțiuni) care au ca obiect material o sumă de bani, dobânda curge de drept, de la data comiterii faptei iar dacă obiectul infracțiunii nu este o suma de bani, la despăgubirile stabilite ca echivalent al pagubei, dobânzile se datorează de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la completa achitare a sumei de bani producătoare de dobânzi legale (având în vedere și Decizia de Îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 2/1972).
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța reține dispozițiile art. 452 CPC, potrivit cărora partea care pretinde acordarea cheltuielilor de judecată trebuie să facă dovada acestora. Având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada acestora, instanța urmează a respinge cererea ce acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.
| ← Situaţia juridică a minorului – suplinire consimţământ | Rezoluţiune contract de întreţinere – în cazul... → |
|---|
