Revizuire. Cazul prevăzut de art. 322 alin. 1 punctul 4 Cod procedură civilă.

Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 202 din data de 23.11.2015

Potrivit art. 322 punctul 4 Cod procedură civilă, se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă un judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină. Revizuirea poate fi exercitată pentru acest motiv dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: să existe o hotărâre de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului, hotărârea de condamnare să fi rămas definitivă și condamnarea să privească o infracțiune în legătură cu pricina.

Decizia civilă nr. 202/A din 23.11.2015 a Curții de Apel Galați

Prin cererea înregistrată sub nr.1051/91/2015 pe rolul Tribunalului Brăila, revizuentul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC C. SA Focșani, revizuirea sentinței civile 12/15.02.2011 a Tribunalului Vrancea.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că, prin sentința atacată a fost obligat la plata sumei de 147.590,41 lei, contravaloare grâu și 128.130,10 lei penalități, debit stabilit în baza expertizei efectuate de expert N.I., care a avut în vedere 6 facturi emise în baza contractului 469/7.04.2009, contract care nu făcea obiectul litigiului.

Cum împotriva expertului s-a formulat plângere penală, iar prin Ordonanța 1662/P/10.11.2014 a Parchetului pe lângă Judecătoria Focșani s-a dispus clasarea, reținându-se existența faptei dar că expertul a acționat fără vinovăție, revizuentul a solicitat să se constate că în cauză este incident cazul de revizuire reglementat prin dispozițiile art.322 pct.4 Cod procedură civilă.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare și a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, având în vedere că în discuție nu este o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare sau dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, iar expertul nu a fost condamnat definitiv.

Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată având în vedere că între părți s-au derulat mai multe contracte, că facturile reprezentând temeiul debitului au fost însușite, iar revizuentul nu le-a contestat, nu a formulat obiecțiuni la expertiză și nici cale de atac.

Prin sentința civilă nr. 67 din 16.09.2015, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art.322 Cod procedură civilă, revizuirea se poate cere pentru o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și pentru o hotărâre dată de instanța de recurs atunci când evocă fondul.

Sentința a cărei revizuire se cere era supusă, la data pronunțării, căii de atac a apelului și nu recursului, cum greșit a indicat instanța, situație care rezultă din dispozițiile art.282 Cod procedură civilă.

Așa fiind, Tribunalul a constatat că în discuție este o hotărâre rămasă definitivă prin neapelare și care se circumscrie sferei de aplicare a disp. art.322 Cod procedură civilă, condiții în care nu se pune problema inadmisibilității cererii, excepția invocată de intimată fiind respinsă ca neîntemeiată.

Tribunalul a mai reținut că, potrivit art.322 pct.4 Cod procedură civilă, dacă un expert care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină, se poate cere revizuirea.

Este adevărat că expertul desemnat în dosarul 2156/91/2010 a fost urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art.273 alin.1 lit. c Cod penal, dar prin Ordonanța 1662/P/10.11.2014, s-a dispus clasarea, întrucât nu sunt întrunite elementele infracțiunii, ordonanța rămânând definitivă.

Așa fiind, Tribunalul a constatat că în speță nu este incident motivul de revizuire invocat, nefiind aplicabile nici dispozițiile tezei a II-a a punctului 4, întrucât fapta expertului a fost analizată în cadrul penal.

Împotriva sentinței civile nr. 67 din 16.09.2015 a Tribunalului Vrancea a declarat apel revizuentul criticând-o pe motive de nelegalitate.

În esență, apelantul a susținut că textul art. 322 punctul 4 Cod procedură civilă, invocat ca temei de drept al cererii de revizuire, consacră cazul tipic al revizuirii, atunci când martorul sau expertul au săvârșit o infracțiune privitoare la pricină.

Practica judecătorească, însă, a statuat că acest caz de revizuire este aplicabil și în situația atipică în care martorul sau expertul săvârșesc o faptă penală legată de cauză, dar nu mai este posibilă instrumentarea cauzei penale deoarece a intervenit o dispoziție care împiedică fie declanșarea procesului penal, fie pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

În cauză, prin soluția dată de Parchet s-a dispus clasarea cauzei, reținându-se existența faptei de mărturie mincinoasă, dar considerându-se că expertul a acționat fără vinovăție.

În opinia revizuentului, rațiunea pentru care a fost instituit acest caz de revizuire a fost aceea a înlăturării erorilor judiciare bazate pe săvârșirea unor fapte penale de către expert, indiferent dacă expertul a fost sau nu trimis în judecată pentru fapta respectivă.

Apelantul consideră că instanța de fond nu a avut în vedere interpretarea dată de către practica judiciară acestui caz de revizuire, limitându-se la o interpretare literală a textului de lege.

A solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de revizuire așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Prin decizia civilă nr. 202 din 23.11.2015, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat apelul declarat de revizuent, reținând, în esență, următoarele:

Potrivit art. 322 punctul 4 Cod procedură civilă, se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă un judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină.

Revizuirea poate fi exercitată pentru acest motiv dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: să existe o hotărâre de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului, hotărârea de condamnare să fi rămas definitivă și condamnarea să privească o infracțiune în legătură cu pricina.

Condiția referitoare la existența hotărârii de condamnare se traduce prin aceea că nu se poate invoca ca temei al revizuirii un alt act decât o hotărâre penală de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului. O atare cerință rezultă, în mod neîndoielnic, din chiar referirea legii la condamnarea judecătorului, martorului sau expertului.

Este adevărat că, în practică, pot interveni și unele situații care să împiedice pornirea sau continuarea acțiunii penale, punându-se, astfel, problema de a se ști dacă în aceste cazuri partea interesată mai are deschisă calea extraordinară de atac a revizuirii.

Practica a stabilit, așa cum în mod corect a susținut și apelantul revizuient, că răspunsul la această întrebare trebuie să fie unul pozitiv, motivat de faptul că, dacă s-ar admite soluția contrară, ar însemna ca erorile judiciare a căror înlăturare se urmărește, să rămână în ființă, ceea ce ar fi de neconceput. În astfel de situații, admiterea cererii de revizuire este condiționată de o constatare prealabilă a săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu pricina, o atare constatare urmând a fi făcută pe cale incidentă, chiar de către instanța sesizată cu cererea de revizuire.

Însă, situațiile în care se poate ajunge la o asemenea soluție sunt limitate, ele referindu-se la cazurile în care pornirea sau continuarea acțiunii penale sunt împiedicate de intervenirea unor împrejurări excepționale cum ar fi, de exemplu, decesul făptuitorului, amnistia, prescripția răspunderii penale.

Împrejurarea că, în urma cercetărilor penale efectuate s-a dispus clasarea pe considerentul că fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care cel în cauză a fost anchetat nu se circumscrie, însă, situațiilor mai sus menționate, astfel că, în mod corect instanța de fond a respins cererea de revizuire formulată de petent.

Altfel spus, clasarea dispusă prin ordonanța procurorului pe considerentul că faptei săvârșite de expert îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția, nu echivalează cu o situație care împiedică continuarea acțiunii penale, cu atât mai mult cu cât ordonanța respectivă a fost supusă controlului la procurorul ierarhic superior, precum și la instanța de judecată rămânând, însă, definitivă, în forma în care a fost emisă.

Pentru toate aceste motive, reținând că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 322 punctul 4 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuent și a menținut sentința atacată ca temeinică și legală, în cauză nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Revizuire. Cazul prevăzut de art. 322 alin. 1 punctul 4 Cod procedură civilă.