Rezoluţiune contract de întreţinere – în cazul contractului de întreţinere neexecutarea culpabilă a obligaţiei de întreţinere dă dreptul creditorului obligaţiei de întreţinere de a cere rezoluţiunea contractului.
Comentarii |
|
Judecătoria TECUCI Sentinţă civilă nr. 2094 din data de 27.11.2014
Rezoluțiune contract de întreținere - în cazul contractului de întreținere neexecutarea culpabilă a obligației de întreținere dă dreptul creditorului obligației de întreținere de a cere rezoluțiunea contractului. Neexecutarea obligației de întreținere trebuie să se datoreze culpei debitorului obligației de întreținere
Sentința civilă nr. 2094 /27.11. 2014
Potrivit dispoz.art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil "contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa";.
Așadar, văzând data încheierii contractului, anume 31.08.1988, instanța constată că sunt aplicabile în cauză dispozițiile existente, înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, anume Codul civil de la 1864.
Prin contractul de întreținere autentificat sub nr.2935/31.08.1988 de notariatul de Stat Local T, M A și M V înstrăinează fiicei și ginerelui, M T și M V casa de locuit, situată în T, str. T N nr., jud. G, formată din 3 camere, un antreu, un chiler, o bucătărie și o verandă închisă, cu precizarea că terenul aferent în suprafață de 800 mp. este proprietatea statului, în schimbul acordării întreținerii pe tot timpul vieții cu cele necesare, hrană, îmbrăcăminte, încălzire, medicamente etc., după posibilitățile acestora.
Instanța reține că, prin sentința civilă nr.3883/26.09.1197a Judecătoriei T a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de același reclamant împotriva acelorași pârâți, pentru rezoluțiunea aceluiași contract de întreținere, astfel că instanța va avea în vedere la pronunțarea prezentei sentințe, neîndeplinirea obligațiilor de întreținere de către pârâți în perioada 28.08.1997 (după data sesizării primei instanțe-dos.nr.4878/1997) până la data sesizării instanței cu prezentul dosar, respectiv 26.06.2014, existând pentru perioada scursă de la data încheierii contractului de întreținere, anume 31.08.1988 și până la data de 28.08.1997 autoritate de lucru judecat, fiind deja verificat de către o instanță îndeplinirea acestei obligații, contractul de întreținere fiind un contract cu prestații succesive, sens în care este permisă formularea mai multor acțiuni prin care să se ceară rezoluțiunea acestui tip de contract, cu condiția de a se invoca neexecutarea obligației de întreținere pentru perioade diferite.
Instanța retine ca, în vechea legislație civilă, contractul de întreținere este un contract nereglementat de legea civila, fiind o creație a doctrinei și jurisprudenței, căruia i se aplică regulile generale din materia obligațiilor, definit de doctrină ca fiind contractul prin care una dintre părți, numită întreținut, înstrăinează un bun sau plătește o sumă de bani, iar cealaltă parte, numită întreținător, se obligă să-i asigure întreținerea în natură în timpul vieții, iar după moarte să o înmormânteze.
În cazul contractelor de întreținere, neexecutarea culpabilă a obligației de întreținere dă dreptul creditorului obligației de întreținere de a cere rezoluțiunea contractului. Pentru a opera o astfel de rezoluțiune se impune ca neexecutarea obligației să se datoreze culpei debitorului obligației de întreținere.
În privința obligației pârâților de a presta întreținerea, coroborând probele administrate în cauză, instanța constată că reclamantul nu a făcut dovada faptului că aceștia nu s-ar fi achitat în mod corespunzător de obligațiile asumate, așa după cum impun cerințele art.249 NCPC, regula generală aplicabilă în materie de probațiune fiind: cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
Astfel, martorul T I (f.42) cunoaște de la reclamant faptul că nu vine nimeni să-l întrețină, mai multe detalii nu cunoaște, neștiind de cât timp nu și-ar fi îndeplinit obligația de întreținere pârâții.
Mai mult decât atât, cel de-al doilea martor propus de către reclamant, N V (f.43) a declarat că nu știe de ce a fost propus ca martor de către reclamant, cunoscând numai faptul că reclamantul nu le permite accesul în curte pârâților, aceștia venind însoțiți de poliție.
Din declarația martorei D M (f.44) rezultă că, reclamantul câteodată îi primea în casă pe pârâți alteori nu, între aceștia existând niște relații ușor tensionate, că pârâții i-au plătit u bilet reclamantului pentru a se duce la stațiune, că reclamantul își asigură mâncarea pentru că nu dorește să primească de la pârâți, spunând că este stricată, otrăvită, că pârâții s-au dus cu mâncare anul trecut la spitalul din Ivești, unde reclamantul a fost internat. De asemenea, martora cunoaște de la pârâți faptul că aceștia i-au cumpărat medicamente reclamantului și că ea personal a ajutat-o pe pârâta M T la văruitul casei în litigiu.
Martora P L (f.45) a declarat că reclamantul a fost internat de două ori la spitalul din I, unde aceasta lucrează, martora văzând când pârâții au venit în vizită la reclamant și i-au adus de mâncare (mici, ciorbă, ouă roșii, cozonac, friptură) iar acesta a mâncat din ceea ce pârâții i-au adus, martora nevăzând pe altcineva venind în vizită la reclamant.
Din referatul de anchetă socială rezultă că reclamantul este pensionar, locuiește singur, are o pensie lunară de 581 lei lunar și că-și asigură singur hrana, medicamentele, îmbrăcăminte, tratamentele, uneori fiind ajutat de vecini, potrivit propriilor declarații.
Din declarațiile martorilor D M și NV (propus de reclamant) coroborate cu adresa nr.864208/17.06.2014 eliberată de IPJ G - Poliția Mun. T - Biroul Ordine Publică rezultă faptul că deseori reclamantul nu le permite accesul în curte pârâților, astfel că refuzul creditorului de a primi întreținere în unele perioade nu le poate fi imputabil pârâților, având în vedere că locul acordării întreținerii este locuința în litigiu.
După cum chiar practica juridica a statuat, îndeplinirea acestor obligații trebuie analizata în raport de fiecare caz în parte, de situația părților, de modul lor de viața, de vârsta si starea de sănătate a întreținutului.
Or raportat la aceste chestiuni, instanța reține că pârâții și-au executat obligația de întreținere fata de reclamant, astfel încât acțiunea formulată este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.
← Excepţia inadmisibilităţii cererii - respingerea acţiunii... | Partaj. Jurisprudență Partaj → |
---|