Sechestru asigurător. Despăgubiri. Drept de retenţie
| Comentarii |
|
Investiţiile realizate într-un imobil în litigiu în vederea cumpărării acestuia, conform art. 74 din O.U.G. nr. 15/1997, ce ulterior nu s-a mai materializat, întrucât imobilul a trecut în proprietatea statului cu plată, pot fi recuperate, întrucât acestea au adus un spor însemnat la valoarea imobilului.
I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 2698 din 10 mai 2005
Prin acţiunea înregistrată la 27 noiembrie 2002 şi modificările ulterioare, reclamanta SC F.I.E. SRL Geoagiu Băi a cerut obligarea pârâtelor, SC M. SA Deva, S.E.I., A.P.A.P.S., M.E.C. şi S.R. prin M.F.P. la:
- plata sumei de 2.400.000.000 lei, despăgubiri, reprezentând valoarea lucrărilor de investiţii, a dotărilor şi modernizărilor făcute la H.F. din Geoagiu;
- instituirea unui drept de retenţie asupra hotelului până la plata integrală a pretenţiilor;
- instituirea unui sechestru judiciar asupra imobilului SC M. SA Deva;
- restituirea în natură a obiectelor de inventar şi mijloacele fixe achiziţionate şi plătite pentru asigurarea tratamentelor balneare specifice.
Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 2139 din 11 septembrie 2003 a admis în parte acţiunea, în sensul obligării pârâtei SC M. SA Deva, la plata sumei de 388.118.640 lei, contravaloare investiţii, cu 21.807.373 lei, cheltuieli de judecată, fiind respinse restul capetelor de cerere.
A fost respinsă acţiunea faţă de celelalte pârâte.
In pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că între pârâta SC M. SA, proprietară a H.F. Geoagiu şi P.C., unic asociat a SC F.I.E. SRL, s-a încheiat contractul de locaţie de gestiune din 21 aprilie 1994, privind H.F. pe o durată de 3 ani, locatara angajându-se prin art. 8 din contract la dezvoltarea şi modernizarea acestuia.
Prin H.G. nr. 696 din 26 august 1999, H.F. a trecut cu plată, din proprietatea SC M. SA, în proprietatea publică a statului, în administrarea M.E.N.
Pârâta SC M. SA, la propunerea de conciliere a litigiului încercat de reclamantă, din 28 mai 2001, recunoaşte, în virtutea principiului îmbogăţirii fără justă cauză, că ar putea accepta plata sumei de 388.118.640 lei, reprezentând investiţii făcute de locatară, conform raportului de evaluare solicitat de pârâtă, din 1 aprilie 1999.
Instanţa a reţinut că cererea reclamantei este admisibilă numai pentru valoarea acceptată de SC M. SA, în condiţiile în care lucrările de investiţii nu s-au efectuat cu autorizaţiile cerute de lege.
S-a mai reţinut că acţiunea faţă de celelalte pârâte este inadmisibilă, în lipsa unor raporturi contractuale care să justifice pretenţiile reclamantei.
Cererea privind dreptul de retenţie s-a reţinut că este de respins, dat fiind faptul că imobilul nu mai este în proprietatea SC M. SA.
împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanta şi pârâta SC M. SA.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin decizia nr. 152 din 17 mai 2004 a admis apelul reclamantei şi a schimbat sentinţa atacată în sensul obligării pârâtei SC M. SA Deva la plata sumei de 2.435.587.722 lei, contravaloarea investiţiilor efectuate cu cheltuieli de judecată, fiind menţinute restul dispoziţiilor, privind respingerea celorlalte capete de cerere ale reclamantei.
Instanţa a respins apelul pârâtei SC M. SA Deva.
în pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a avut în vedere proba cu expertiză dispusă pentru stabilirea valorii îmbunătăţirilor efectuate de reclamantă la H.F. Geoagiu.
Lucrările de modernizare, recompartimentări, finisaje, gresie, faianţă, lambriuri, hidroizolaţie terasă, centrală termică, dotări mobilier, obiecte inventar, au fost evaluate la suma de 2.435.587.722 lei.
S-a reţinut de către instanţa de apel, că reclamanta a efectuat investiţiile la imobilul în litigiu în vederea cumpărării acestuia, conform art. 74 din O.U.G. nr. 15/1997, că, acest drept nu a mai putut fi valorificat, prin trecerea în proprietatea statului cu plată şi că reclamanta este îndreptăţită la plata îmbunătăţirilor care au sporit valoarea imobilului, astfel că, SC M. SA, urmează să deducă din preţul imobilului, suma datorată fostului locatar, pentru o justă şi integrală reparaţie a pagubei suferită de aceasta.
împotriva deciziei menţionate, pârâta SC M. SA a declarat recurs, la 5 august 2004, susţinând că este netemeinică şi nelegală, formulând următoarele critici:
1) Reclamanta nu are calitate procesuală activă, contractul de locaţie de gestiune fiind încheiat cu P.C., persoană fizică, iar nu cu SC F.I.E. SRL.
2) Suma acordată nu este justificată, dotările (mobilier, bunuri de cazarmament, etc.) în sumă de 1.529.113.005 lei, nu fac parte din categoria investiţiilor, factura pentru plata lor fiind emisă pe numele persoanei fizice P.C. şi nu se face dovada că a fost achitată.
Acestea sunt bunuri mobile care pot fi oricând ridicate şi valorificate de reclamantă.
3) Centrala termică în sumă de 574.011.664 lei nu rezultă că a fost achitată, că s-a montat fără autorizaţia I.S.C.I.R., că nu a fost nouă.
4) Lucrările de construcţii, recompartimentări, finisaje, reparaţie acoperiş s-au făcut fără acordul SC M. SA şi fără autorizaţie de construcţie.
Cu privire la recurs, se reţin următoarele:
Motivul de nulitate, lipsa semnăturii directorului SC M. SA şi aplicarea ştampilei s-a acoperit, conform adresei acestei părţi, din 24 martie 2005.
Examinând criticile recurentei, se constată că acestea nu se încadrează în art. 304 C.proc.civ.
Nu se poate reţine lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, întrucât P.C., semnatarul contractului de locaţie de gestiune, este administrator şi unic asociat al SC F.I.E. SRL.
Dotările şi îmbunătăţirile aduse imobilului, mobilier, centrală termică, nu au fost contestate ca efectuate, recurenta neformulând obiecţii la expertiza efectuată în cauză, sub acest aspect. Nu s-a contestat lucrările şi dotările efectuate şi valoarea acestora, iar susţinerea potrivit căreia, reclamanta nu a făcut dovada plăţii facturilor de achiziţionare, este fără temei şi nu priveşte obiectul cauzei.
Sunt nefondate şi formulate cu rea credinţă şi susţinerile în sensul că, fiind bunuri mobile, reclamanta le poate ridica (mobilier, centrală termică, etc.), întrucât acestea au crescut valoarea imobilului, îmbunătăţirile şi dotările sunt folosite, iar pe de altă parte, imobilul ne mai fiind în proprietatea recurentei, aceasta nu mai poate dispune asemenea măsuri.
în ce privesc susţinerile referitoare la lipsa autorizaţiilor pentru lucrările efectuate, este de reţinut că obţinerea acestora cădea în sarcina recurentei, în calitate de proprietară.
Hotărârea instanţei de apel de a acorda despăgubirile dovedite de reclamantă este întemeiată, altfel, pârâta s-ar îmbogăţi fără just temei, având în vedere că, potrivit protocolului din 22 octombrie 1999, încheiat cu M.E.C., urmare a transferului imobilului cu plată în proprietatea statului, valoarea acestuia a fost convenită la suma de 4.114.162.168 lei, în care se cuprind şi investiţiile efectuate de „locatar” SC F.I.E. SRL Geoagiu Băi.
Faţă de cele de mai sus, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← Măsuri asigurătorii. Sechestru asigurător. Condiţii.... | Sechestru asigurător. Sechestrarea bunurilor mobile supuse... → |
|---|
