Servitute de trecere. . Jurisprudență Servituţi
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 423/R din data de 02.10.2014
Potrivit art. 616 Cod civil, "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său";. Instanța a constatat că reclamantul nu se află în ipoteza descrisă de textul de lege, în sensul în care acesta are o ieșire la calea publică, doar că aceasta este una pietonală.
Și în situația în care s-ar admite că accesul pietonal este insuficient, dreptul de servitute poate fi instituit în măsura în care este găsită, potrivit art. 618 Cod civil, varianta "ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă";. În prezenta cauză, așa cum s-a arătat anterior, crearea unui drept de servitute echivalează cu lipsirea în totalitate a pârâților de propria curte, respectiv de a avea posibilitatea garării propriului autoturism.
Codul civil: art. 616, art. 617 și art. 618.
Prin sentința civilă nr. 5650 din 27 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș s-a respins cererea formulată de reclamantul-parat C. L., în contradictoriu cu pârâții-reclamanti S. M., S. S.- S. si S. T. - K.; s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți S. M., S. S.- S. si S. T. - K. in contradictoriu cu reclamantul-pârât C. L., ca rămasă fără obiect.
Împotriva respectivei hotărâri a formulat recurs C. L., care a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, să se dispună instituirea în favoarea și utilitatea imobilului situat în xxx și în sarcina imobilului situat în xxx dreptul de servitute de trecere cu piciorul și cu vehiculul pe o porțiune de 2 m. lățime, pe toată lungimea parcelei de teren cu nr.top.129125, astfel cum această porțiune se va identifica printr-un raport de expertiză topografică, a se dispune notarea dreptului de servitute în C.F.Nr.129124 Tg.-Mureș, nr.top.129124 și C.F.Nr.129125 Tg.-Mureș, obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 10 aprilie 2014 s-a pus în discuție recalificarea căii de atac a recursului în cea a apelului, având în vedere obiectul cauzei și s-a recalificat calea de atac în apel.
Prin Decizia civilă nr. 168 din 17.04.2014, Tribunalul Mureș a respins apelul declarat de apelantul C. L..
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș la data de 13.07.2012, reclamantul - pârât C. L. a chemat în judecată pe pârâții - reclamanți S. M., S. S.- S. și S. T. - K., și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună instituirea în favoarea și utilitatea imobilului situat în Xxx și în sarcina imobilului situat în Xxx dreptul de servitute de trecere cu piciorul și cu vehiculul pe o porțiune de 2 m. lățime, pe toată lungimea parcelei de teren cu nr.top.129125, astfel cum această porțiune se va identifica printr-un raport de expertiză topografică, a se dispune notarea dreptului de servitute în C.F.Nr.129124 Tg.-Mureș, nr.top.129124 și C.F.Nr.129125 Tg.-Mureș, în caz de opoziție a pârâților la admiterea acțiunii, a solicitat obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâții-reclamanți au formulat întâmpinare și cerere reconvențională la cererea de chemare în judecată, prin care au solicitat respingerea cererii ca nefondată și, prin cererea reconvențională au solicitat ca în cazul în care instanța s-a admis acțiunea reclamantului, acesta să fie obligat la despăgubiri lunare in cuantum de 100 euro.
Instanța de apel a reținut că art. 616 cod civil reglementează dreptul proprietarului unui loc care nu are nici o ieșire la calea publică, de a reclama o trecere pe fondul vecinului sau, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu paguba ce i s-ar ocaziona.
În conformitate cu art. 617 si art. 618 Cod civil, trecerea trebuie făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă la drum, însă trebuie ales locul ce ar pricinui cea mai redusă pagubă pentru proprietarul fondului aservit.
Așa cum prevede art. 616 Codul Civil, prin loc înfundat se înțelege acel fond care nu are nici o ieșire la calea publică. Practica judiciară a lărgit însă noțiunea de loc înfundat, statuând că art. 616 Codul Civil se referă nu numai la imposibilitatea absolută de a ieși la calea publică, ci și la acele situații în care, deși există o astfel de ieșire, ea prezintă inconveniente grave sau poate fi periculoasă pentru proprietarul fondului dominant. Mai trebuie reținut că, pentru a da naștere la un drept de trecere, lipsa ieșirii la calea publică trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat.
Din actele de la dosar și din susținerile părților, necombătute de apelant, situația actuală este rezultatul unei ieșiri din indiviziune astfel cum rezultă din actul notarial nr.1051 din 23.11.2010, extrasul CF nr.129125 Tg.Mureș și reținerile din raportul de expertiză. Acest partaj s-a efectuat fără instituirea unei servituți de trecere.
Ca urmare, prin sistarea indiviziunii, care este rezultatul voinței părților, a convenției de partaj întocmite de aceștia reieșea fără dubiu crearea unui loc înfundat, sau cel puțin cu un acces pietonal mai greoi și un acces imposibil cu vehicule. Față de acestea este evident că părțile au acceptat la momentul încheierii convenției de partaj crearea unui loc înfundat sau cel puțin a unei parcele cu un acces mai greoi.
Tribunalul a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 616 Cod civil, stabilind că înfundarea locului este rezultatul neprevederii coproprietarilor, care au înțeles să sisteze indiviziunea într-o modalitate care a dus la crearea unui acces greoi în curtea imobilului. De altfel, în același sens s-a pronunțat chiar practica judiciară invocată de apelant, a se vedea de exemplu Decizia nr. 2283/R din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj și Decizia nr. 252 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova.
De altfel, nici nu ar exista posibilitatea instituirii unei servituți de trecere atâta timp cât din pozele depuse la dosar f.31-33, dosar primă instanță și din raportul de expertiză în specialitatea topografie reiese că nu există o curte a reclamantului aptă de a permite accesul auto, iar staționarea autoturismelor în curtea pârâților ar face imposibilă folosirea de către pârâți a propriei proprietăți. Susținerile că serviciile de urgență nu ar avea acces aste neconformă realității deoarece în caz de necesitate, conform prevederilor legale, este permisă pătrunderea autoturismelor aparținând serviciilor de urgență pe orice proprietate.
În consecință, neexistând o altă stare de fapt decât cea reținută în mod legal de prima instanță, Tribunalul s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea căii de atac, modificarea în tot a deciziei atacate și a sentinței civile pronunțate de judecătoria Tg. Mureș și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 7și 8 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de nelegalitate recurentul a arătat următoarele:
Instanțele au apreciat greșit faptul că lipsa de ieșire la calea publică este rezultatul voinței reclamantului.
Prin actul de ieșire din indiviziune reclamantul a avut doar reprezentarea evidențierii în CF diferite și împrejurarea că fiecare din cele două imobile rezultate în urma dezmembrării vor avea cale separată de acces. Mai mult, prin declarația autentificată sub nr. 1052 din 23.10.2012 pârâții au consimțit asupra dreptului reclamantului de a avea acces la conductele de utilități aflate în curtea imobilului asupra căruia se dorește instituirea servituții.
În ceea ce privește obiectul acțiunii, în opinia recurentului, instanțele au făcut aprecieri greșite, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al cererii în sensul în care s-a cerut instituirea dreptului de trecere cu autoturismul și nicidecum staționarea autoturismului în curtea pârâților.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, situația actuală a imobilului proprietatea reclamantului este consecința încheierii de către acesta împreună cu pârâții a actului notarial de dezmembrare și ieșire din indiviziune nr. 1051/23.11.2010.
Actul autentic a fost precedat de întocmirea unei documentații cadastrale de dezmembrare avizată de OCPI sub nr. 57491/2010.
Din această perspectivă susținerile recurentului reclamant nu pot fi primite în sensul în care între părți nu a fost încheiat doar un document notarial din care nu a avut reprezentarea imposibilității de acces cu mijloace auto, ci s-a întocmit și o lucrare cadastrală din conținutul căreia rezultă, în reprezentare grafică, întinderea și amplasamentul fiecăruia din cele două imobile dezmembrate, precum și căile de acces.
Întocmirea declarației autentice privind accesul la rețele de utilități nu face altceva decât să confirme înțelegerea explicită pe care părțile au avut-o la momentul dezmembrării privind curtea pârâților și accesul reclamantului doar la utilitățile din această curte.
În al doilea rând, chiar dacă s-ar face abstracție de situația astfel creată, acțiunea reclamantului nu poate fi admisă.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că suprafața de teren aferentă curții pârâților are o lățime de 2.90 metri, astfel că formarea a două căi de acces este imposibilă întrucât ar îngrădi accesul ambilor proprietari.
În opinia recurentului "trecerea"; reclamantului cu autoturismul prin curtea pârâților nu le îngrădește acestora dreptul de proprietate.
Această susținere este contrazisă atât de lucrarea de specialitate efectuată în cauză cât și de planșele foto aflate la dosar. Din schița grafică întocmită de expert și planșele foto rezultă că, în fapt, curtea prin care se dorește crearea unei servituți are forma unui culoar cu o lățime de 2.90 metri, având atât în stânga cât și în dreapta ziduri, culoar pe care nu se pot afla două autoturisme în mod simultan.
Potrivit art. 616 Cod civil, "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său";. Instanța a constatat că reclamantul nu se află în ipoteza descrisă de textul de lege, în sensul în care acesta are o ieșire la calea publică, doar că aceasta este una pietonală.
Și în situația în care s-ar admite că accesul pietonal este insuficient, dreptul de servitute poate fi instituit în măsura în care este găsită, potrivit art. 618 Cod civil, varianta "ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă";. În prezenta cauză, așa cum s-a arătat anterior, crearea unui drept de servitute echivalează cu lipsirea în totalitate a pârâților de propria curte, respectiv de a avea posibilitatea garării propriului autoturism.
Nu sunt întemeiate susținerile recurentului potrivit cărora instanțele au schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al cererii de chemare în judecată, considerând că obiectul cererii l-ar reprezenta dreptul de a staționa în curtea reclamantului. Dată fiind configurația curților celor două imobile, în situația actuală, accesul cu mijloace auto a reclamantului s-ar putea face doar până la poarta ce separă curțile. Din planșele foto depuse la dosar rezultă că reclamantul nu poate pătrunde pe proprietatea sa cu autoturismul întrucât dimensiunile spațiului liber al curții nu permit acest lucru.
Astfel fiind, instanța de recurs a conchis că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată de tribunal fiind legală sub aspectele invocate de recurent și analizate de instanța de recurs.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat.
| ← Ieşire din indiviziune. Administrarea probei cu expertiza... | Anulare act administrativ. Decizie de imputare – prejudiciu... → |
|---|
