Servitute de trecere. Nemulţumiri determinate de lipsa demersurilor reclamanţilor pentru folosirea căii de acces prin bună înţelegere. Consecinţe în plan procesual
| Comentarii |
|
În speţă, necontestat, terenul proprietatea reclamanţilor constituie „loc înfundat” în accepţiunea dispoziţiilor art. 616 C.civ. În conformitate cu aceste dispoziţii legale, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar ocaziona. Împrejurarea că reclamanţii, care au devenit proprietarii terenului ce constituie loc înfundat în anul 2008, s-au adresat direct instanţei de judecată pentru stabilirea dreptului de servitute nu este de natură a atrage respingerea acţiunii. Servitutea de trecere are, potrivit dispoziţiilor art. 622 C.civ., caracter necontinuu şi neaparent, neputându-se stabili decât prin titlu, nu şi prin convenţie nescrisă ori posesiune îndelungată (art. 623 şi 624 C.civ.). În conformitate cu dispoziţiile art. 275 C.proc.civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile legale citate, nefiind vorba de o „recunoaştere a pretenţiilor reclamanţilor” în sensul acestora.
Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 17 din 26 ianuarie 2011
Prin cererea adresată Judecătoriei Botoșani, înregistrată sub nr. 10115/193/16 octombrie 2008, reclamanții P.H.A. și P.P.G. au chemat în judecată pe pârâții C.N.S., M.I., T.M.L., A.G., N.I. și C.M., solicitând stabilirea unei servituți de trecere de la parcela de teren proprietatea lor la calea publică.
în motivarea cererii au arătat că sunt proprietarii parcelei de 0,81 ha teren identică cu p.c. 2355 din CF nr. 6353/N Botoșani, în baza contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 249/25.01.2008 și 250/25.01.2008. Dreptul de proprietate asupra acestui teren a fost reconstituit în temeiul dispozițiilor Legii nr. 18/1991, prin titlul de proprietate nr. 22609/10.12.2003 pe numele autorilor lor, P.S. și P.D. Terenul constituie loc înfundat, singura variantă de ieșire la calea publică fiind peste parcelele de teren proprietatea pârâților.
Pârâții C.N.S. și M.I. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii. Au arătat că la momentul achiziționării parcelei de teren reclamanții au cunoscut situația acestuia, expunându-se în mod voluntar riscului de a nu avea acces la calea publică. Parcelele de teren de la locul litigiului sunt delimitate de str. Vîlcelei de o gârlă, accesul direct putând fi realizat prin lucrări de umplere a acesteia, astfel cum a procedat pârâtul C.N.S.
Ceilalți pârâți nu au formulat întâmpinare.
După administrarea probelor, Judecătoria Botoșani prin sentința civilă nr. 4599/4 septembrie 2009 a admis acțiunea și a stabilit în favoarea reclamanților un drept real de servitute pe terenurile proprietatea pârâților potrivit variantei I din expertiza C.M., efectuată în cauză (fila 122 dosar), având 140 m lungime și 4 m lățime. Totodată, pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată de 1570 lei, respectiv câte 314 lei fiecare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 616 C.civ., terenul proprietatea reclamanților fiind loc înfundat, iar varianta I propusă de expert redă calea cea mai scurtă și mai realistă de ieșire la drumul public, în raport de situația concretă.
Sentința a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie de către pârâți prin două apeluri. în dezvoltarea motivelor au arătat că expertiza efectuată la prima instanță este deficitară și că instanța putea alege variantele 2 sau 3 propuse de expert, mai puțin împovărătoare pentru ei; că reclamanții își pot asigura accesul direct la strada Vîlcelei prin acoperirea gârlei limitrofe, astfel cum a procedat prim-pârâtul; că reclamanții au posibilitatea de a folosi calea de acces din partea opusă a terenului, cale pe care a circulat și vechiul proprietar.
Prin decizia civilă nr. 157 din 27 octombrie 2010 Tribunalul Botoșani a respins apelurile ca nefondate, obligând pârâții la plata cheltuielilor de judecată de 2670 lei.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut, pe baza probelor administrate, inclusiv a constatărilor directe din cadrul cercetării locale efectuate, că la locul litigiului loturile de teren, cu excepția celui al reclamanților, au limita la strada Vîlcelei, însă accesul direct la această stradă este barat de existența unei gârle cu adâncime și lățime considerabile (pe unele porțiuni de 15-20 m lățime și de 6-8 m adâncime), care nu poate fi traversată cu vreun mijloc de transport. Din acest motiv pârâții au utilizat, în fapt, drept cale de ieșire la strada Vîlcelei, marginea râpei colorată pe schița anexă la raportul de expertiză cu culoarea roz, care traversează toate aceste proprietăți, apoi au folosit podul realizat prin acoperirea gârlei cu diverse materiale de către pârâtul C.S. De altfel, în acest punct lățimea gârlei este cea mai mică, acoperirea fiind mai ușor de realizat.
Terenul proprietatea reclamanților constituie, în mod evident, „loc înfundat” în accepțiunea dispozițiilor art. 616 C.proc.civ., iar în lipsa unui acord cu proprietarii loturilor vecine, se impune stabilirea unei servituți de trecere pentru ieșirea la drumul public.
Varianta I din cele trei propuse de expertul desemnat în cauză este, într-adevăr, cea mai judicioasă, deoarece asigură ieșirea directă la calea publică pe distanța cea mai scurtă, este folosită în fapt și de pârâți și nu afectează în foarte mare măsură proprietățile acestora, fiind situată chiar pe marginea gârlei, pe teren care, practic, nu poate primi o altă întrebuințare, superioară.
Varianta a II a propusă de expert nu este practică, deoarece presupune trecerea directă prin gârla care, în dreptul proprietății reclamanților are lățimea și adâncimea cea mai mare, iar amenajarea unei căi de acces presupune costuri de cca 52.167 lei, conform memoriului tehnic de specialitate depus la dosar (fila 139 dosar fond).
Contrar susținerilor apelanților, nici cea de-a treia variantă nu este potrivită, deoarece în partea opusă străzii Vîlcelei nu există drum public clasificat ca atare și evidențiat pe harta cadastrală a localității. La locul respectiv există un drum provizoriu, făcut de utilajele agricole în perioada campaniei. Crearea servituții de trecere în această variantă presupune chemarea în judecată a tuturor proprietarilor de loturi, după identificarea acestora, iar lungimea drumului este mult mai mare, până la intrarea în intravilan Cișmea.
împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal pârâții M.I., U.G., T. (C.) M.L., A.G., N.I. și C.N.S.
în dezvoltarea motivelor, pârâții au arătat, în esență, că:
- ambele instanțe de fond au făcut o greșită interpretare și aplicare în speță a dispozițiilor art. 616 C.proc.civ., când au stabilit varianta I de trecere propusă de expert, deoarece varianta a III-a este practicabilă și este mai puțin împovărătoare pentru ei;
- nu s-a avut în vedere că pârâții au amenajat pe propria cheltuială calea de acces peste gârlă, iar reclamanții nu au contribuit cu nimic;
- varianta a doua propusă de expert este cea mai echitabilă, deoarece traversează doar proprietatea pârâtului C.M., iar denivelarea poate fi amenajată cu costuri mult mai mici decât ar trebui să suporte reclamanții în varianta I;
- ambele instanțe au ignorat înțelegerea din anul 1993, la punerea în posesie a proprietarilor de către Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, potrivit căreia au fost cu toții de acord să folosească fie varianta I, fie varianta a III-a, prin bună înțelegere. Sub acest aspect, declanșarea procesului de către reclamanți este inutilă și fără obiect, pentru că nimeni nu le-a interzis accesul;
- în mod greșit au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme nu s-au opus trecerii reclamanților peste proprietățile lor;
- în varianta I, costurile de astupare a gârlei au fost suportate în proporție majoritară de pârâtul C.N.S. și de 80-90% de pârâții U.G. și M.I. De asemenea, calea de acces cu lățimea de 4 m va afecta proprietățile pârâților, însă ambele instanțe nu s-au preocupat de paguba produsă acestora, în sensul stabilirii obligației de despăgubire în sarcina reclamanților. Pârâtul C.N.S. a solicitat obligarea reclamanților la plata de despăgubiri în sumă de 300 lei pe an;
- niciuna dintre cele două instanțe nu s-a preocupat să stabilească ce se va întâmpla dacă în viitor se va scurta calea de acces prin umplerea gârlei.
Prin întâmpinare, reclamanții s-au opus recursului.
Examinând criticile formulate de pârâți, Curtea reține următoarele:
în cadrul juridic actual, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 299-316 C.proc.civ., calea extraordinară de atac a recursului poate fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în situațiile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ. Criticile referitoare la modul de apreciere a probelor administrate în cauză vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea hotărârii pronunțate, neputând forma obiect de cercetare judecătorească în această fază procesuală.
Reținând incidența în cauză a motivului prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., privind încălcarea sau aplicarea greșită a legii, Curtea constată următoarele:
în speță, necontestat, terenul proprietatea reclamanților constituie „loc înfundat” în accepțiunea dispozițiilor art. 616 C.civ. în conformitate cu aceste dispoziții legale, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar ocaziona.
La stabilirea căii de acces, instanța de judecată are a determina varianta în care „trecerea” s-ar realiza pe distanța cea mai scurtă și s-ar pricinui o pagubă cât mai mică proprietarului terenului afectat, condiții reglementate de dispozițiile art. 617 și 618 C.civ.
în cauza de față, varianta I propusă de expertul desemnat în cauză și aleasă de ambele instanțe de fond, răspunde acestor cerințe legale în mai mare măsură decât variantele a II-a și a III-a.
De altfel, pârâții înșiși au arătat că, potrivit înțelegerii intervenite între proprietari în anul 1993, la operațiunile de punere în posesie, aceștia folosesc fie varianta I, fie varianta a III-a de acces și că nu le-au interzis reclamanților trecerea.
împrejurarea că reclamanții, care au devenit proprietarii terenului ce constituie loc înfundat în anul 2008, s-au adresat direct instanței de judecată pentru stabilirea dreptului de servitute nu este de natură a atrage respingerea acțiunii. Chiar în condițiile existenței unui acord între proprietarii învecinați, cum este cel reclamat de intimați, din anul 1993, vizând două variante de acces, proprietarul fondului dominant are posibilitatea de a se adresa instanței pentru stabilirea uneia dintre acestea, cu determinarea concretă a condițiilor de exercitare a dreptului de trecere, astfel încât respectiva măsură să fie susceptibilă de executare.
Servitutea de trecere are, potrivit dispozițiilor art. 622 C.civ., caracter necontinuu și neaparent, neputându-se stabili decât prin titlu, nu și prin convenție nescrisă ori posesiune îndelungată (art. 623 și 624 C.civ.).
în conformitate cu dispozițiile art. 275 C.proc.civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Prin înscrisurile depuse la prima instanță - filele 52-53 C.S., file 64 M.I., filele 92-93 C.M. - acești pârâți s-au opus acțiunii reclamanților. De asemenea, la efectuarea măsurătorilor în teren de către expertul C.M. au fost prezenți toți pârâții, care, potrivit consemnărilor expertului, „s-au opus cu vehemență variantei I propusă de reclamantă” (fila 120 dosar fond). Aceeași concluzie se deprinde și din cele două memorii de apel formulate de pârâți.
Așadar, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legale citate, nefiind vorba de o „recunoaștere a pretențiilor reclamanților” în sensul acestora.
Conform dispozițiilor art. 274 alin. (1) C.proc.civ., „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Aceste dispoziții legale se întemeiază pe ideea de culpă procesuală, noțiune ce nu trebuie confundată cu noțiunea de „culpă” sau „vinovăție” din limbajul obișnuit. Se află în „culpă procesuală” partea care a pierdut procesul, cea care, nerecunoscând pretențiile reclamantului, a determinat desfășurarea procesului și, implicit, efectuarea cheltuielilor pretinse.
Așadar, în înțelesul acestor dispoziții legale, pârâții s-au aflat în culpă procesuală, motiv ce a determinat obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.
Nu poate fi primită critica pârâților-recurenți privind nepronunțarea instanței asupra cererii de despăgubiri pentru prejudiciul creat prin afectarea proprietăților lor de calea de acces stabilită și, respectiv, de obligare a reclamanților la suportarea cheltuielilor făcute pentru amenajarea trecerii peste gârla limitrofă. O astfel de cerere nu a fost formulată la judecata în prima instanță, conform dispozițiilor art. 112 și art. 119 C.proc.civ., iar potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (6) C.proc.civ. în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Potrivit dispozițiilor art. 294 alin. (1) C.proc.civ., în apel nu se pot face cereri noi, altele decât cele ce au format obiect de cercetare judecătorească la prima instanță.
Pentru rezolvarea unor astfel de pretenții, cei interesați au deschisă calea unei acțiuni în justiție distincte.
Nu poate fi primită, de asemenea, critica recurenților privind nepreocuparea instanțelor de a stabili ce se va întâmpla în viitor, dacă vor surveni modificări ale situației de fapt, prin lucrări de umplere a gârlei. în procesul pendinte instanța a avut a se pronunța asupra raporturilor juridice deduse judecății, pe baza situației de fapt actuale.
Din lucrările dosarului rezultă că problema accesului proprietarilor riverani la strada Vîlcele se află inclusiv în atenția autorităților locale, iar proprietarii din zonă fac numeroase demersuri pentru umplerea gârlei.
în condițiile în care starea de fapt avută în vedere de instanțe la stabilirea căii de acces se va modifica, proprietarii interesați au posibilitatea de a solicita modificarea corespunzătoare sau, după caz, înlăturarea sarcinii impuse.
| ← Plasament în regim de urgenţă instituit pe calea ordonanţei... | Partaj bunuri comune. Apel declarat împotriva încheierii de... → |
|---|
