sistare lucrări – ordonanţă preşedinţială. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială

Judecătoria IAŞI Sentinţă civilă nr. 16365 din data de 11.01.2016

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.11.2013 sub nr. de mai sus, reclamanții P. M. F. și T. L. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC S. D. SRL Bacău, ca pe calea ordonanței președințiale, sa se dispună, de îndată și fără somație, sistarea lucrărilor de construcție începute de pârâtă, la imobilul din Iași, str. W. M, nr. 5, județul Iași, CF 140457, nr. cadastral 18905, 18905 - C1. Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului din Iași, str. W. M. nr. 7, județul I. , CF 130446/2013, care se învecinează în partea de est cu imobilul proprietatea pârâtei și că, de la începutul lunii mai 2013, pârâta, după ce a demolat vechea construcție existentă pe terenul respectiv, a demarat ample lucrări de construcție a unei noi clădiri, care în opinia reclamanților, nu respectă parametrii tehnici stabiliți în autorizația de construcție 563/04.06.2013 - emisă pe numele pârâtei de P. M. Iași - deoarece în zonă, certificatele de urbanism condiționează înălțimea clădirilor la maxim la 9 m, și conform Documentației de urbanism faza PUG, aprobată prin HCL Iași nr. 163/1999 pentru această zonă se pot construi doar locuințe individuale și colective mici cu max. P+2 niveluri, iar pârâta nu a respectat nici una din aceste obligații.

Reclamanții precizează că pe terenul pârâtei s-a instalat un adevărat șantier cu utilaje de tonaj mare (excavatoare și compactoare) și că a fost excavată mai mult de 2/3 din suprafața terenului pârâtei - ceea ce contravine autorizației de construcție 563/04.06.2013 - și că adâncimea fundației este foarte mare - aproximativ 5 metri adâncime, astfel încât reclamanții au temerea că pârâta va ridica un bloc de 6 niveluri, așa cum a procedat pârâta și în alte zone din Iași, cum ar fi de exemplu M. de V.

Reclamanții mai susțin că autorizația de construcție 563/04.06.2013, a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în materia construcțiilor întrucât lucrările la noua construcție au afectat structura de rezistență a clădirilor reclamanților și că pârâta nu a obținut acordul - în forma autentică - a reclamanților privind aceste lucrări de amploare, deși avea obligația legală de a-l obține, conform pct.2.5.6 din anexa 1 a Legii nr.50/1991. De asemenea, reclamanții susțin că nu este posibilă amplasarea unui bloc de locuințe P+5 niveluri, în condițiile în care în zonă regimul maxim de înălțime este de 9 m (P+2 niveluri) fără efectuarea prealabilă a unui "studiu de însorire";, așa cum impune Ordinul ministerului Sănătății nr. 536/1997, astfel încât autorizația de construcție 563/04.06.2013, a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale.

Totodată reclamanții arată că de la începutul lucrărilor au întreprins mai multe demersuri pentru a se informa despre amploarea lucrărilor pe care le-a demarat pârâta, sens în care au solicitat date de la pârâtă, de la P. M. I. (19.06.2013) și de la I. A. Ș. al M. I. , primind răspuns doar de la P. M. I. (care preciza că urmează a fi afișate date privind autorizațiile emise în cursul lunii următoare), astfel încât reclamanții au obținut informații privind autorizația de construcție 563/04.06.2013 de pe site-ul P. M. I.

Reclamanții apreciază că, având în vedere cele arătate mai sus, au suferit un prejudiciu prin demararea de către reclamantă a lucrărilor de construcție constând în scăderea valorii de circulație a imobilului lor prin lipsirea acestuia de lumina naturală, obturarea totală a luminii solare și afectarea structurii de rezistență a imobilului lor și solicită pe calea ordonanței președințiale, sa se dispună, de îndată și fără somație, sistarea lucrărilor de construire începute de pârâtă, apreciind că sunt îndeplinite condițiile cumulative referitoare la ordonanța președințială prevăzute de art. 996 Cod Procedură Civilă.

În acest context, reclamanții au arătat că pe rolul Tribunalul I. a fost înregistrat dosarul 9448/99/2013 prin care reclamanții au solicitat verificarea legalității autorizației de construcție 563/04.06.2013, astfel că măsura solicitată prin prezenta plângere este vremelnică și nu prejudecă fondul cauzei.

În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 996-1001 Cod procedura civilă, Legea nr.50/1991 și Legea nr. 10/1995.

Reclamanții au depus la dosar înscrisuri care probează parcurgerea procedurii prealabile a informării privind medierea în litigiile civile.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar copii xerox de pe următoarele înscrisuri: copia contractului vânzare-cumpărare a imobilului din I., str. W. M. nr. 7, județul I. , CF 130446/2013 prin care reclamanții au devenit proprietarii acestui imobil, copia certificatului de urbanism nr. 4390/2012, certificat emis de Tribunalul I. care atestă faptul că rolul acestei instanțe este înregistrat dosarul 9448/99/2013 prin numiții P. M. F. și T. L. au solicitat anularea legalității autorizației de construcție 563/04.06.2013, copia cererii de chemare în judecată în dosarul 9448/99/2013 de pe rolul Tribunalului Iași, copii de pe adresele nr. 64550/10.07.2013 și 67086/17.07.2013 ale P. M. I. referitoare la legalitatea autorizației de construcție 563/04.06.2013, copie de pe adresa nr. 21738/01.08.2013 a Inspectoratului de stat în construcții, copii de pe cererile reclamanților adresate P. M. I. (19.06.2013), I. A. Ș. al M. I, Poliției în Construcții și Inspectoratului de Poliție , alte înscrisuri, precum și un set de planșe foto care redau modul în care este ridicată construcția pârâtei.

Pârâta SC S. D. SRL Iași a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.

Pârâta a precizat că este titulara Autorizației de construcție 563/04.06.2013 în baza căreia a fost autorizată să construiască locuințe colective mici în I., str. W. M. nr. 5

Pârâta a arătat că reclamanții solicită sistarea lucrărilor cu motivația că documentația cadastrală întocmită este una falsă, iar drept consecință li s-a creat un prejudiciu în ceea ce privește imobilul lor. Totodată pârâtă susține că reclamanții fac trimitere ca fiind un litigiu de fond dosarul nr. 9448/99/2013 de pe rolul Tribunalul I., ceea ce înseamnă că reclamanții încearcă să supună verificării instanței de judecată în ambele litigii promovate legalitatea autorizației de construire.

Pârâta arată că pe calea ordonanței președințiale nu poate fi soluționat fondul dreptului, cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au în favoarea lor nici o aparență a unei situații juridice legale și nu pot justifica un interes legitim în cauză.

Pârâta mai precizează că nu a săvârșit nici un abuz, acțiunile sale constând doar în executarea de lucrări de construcție în baza unei autorizații legal emise, iar acțiunea reclamanților are un caracter șicanatoriu în condițiile în care reclamanții au fost informați atât de P. I. cât și de Inspectoratul de Stat în Construcții asupra criteriilor tehnice a imobilului ce urmează să fie construit, iar, totodată, reprezentanții acestor instituții au făcut verificări în teren și au constatat că societatea pârâtă are o autorizație legal emisă și că lucrările se desfășoară conform proiectului aprobat. Pârâta mai susține că prin adresa 21735/01.08.2013 Inspectoratul de Stat în Construcții a comunicat reclamanților că "clădirile învecinate nu se află în zona de influență a excavației, deci nu există pericolul afectării siguranței în exploatare, a stabilității acestora pe perioada desfășurării lucrărilor";.

Pârâta, în întâmpinare, mai precizează că acțiunea reclamanților nu îndeplinește nici cerința urgenței, prin raportare la intervalul de timp scurs de la demolarea vechii clădiri și începerea lucrărilor la cea nouă - respectiv mai 2013 - și data de 12.11.2013 când a fost înregistrată prezenta acțiunea reclamanților pe rolul instanței de judecată. În această perioadă, conform susținerii pârâtei, imobilul construit de către pârâtă a fost finalizat, în prezent se află în etapa întocmirii procesului verbal de recepție finală a lucrărilor în vederea intabulării imobilului de locuințe.

Pârâta precizează că, pe calea ordonanței președințiale, instanța realizează doar un examen sumar al fondului cauzei determinând de partea cui este aparența dreptului, or în speță instanța nu se poate pronunța asupra valabilității autorizației de construcție nr. 563/04.06.2013, astfel încât cererea reclamanților este inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât aceștia nu au invocat nici act abuziv al pârâtului care să încalce prevederile autorizației, ci au invocat că lucrările respectă întocmai autorizației de construcție nr. 563/04.06.2013.

A mai solicitat pârâta respingerea acțiunii și pe motivul că aceasta nu poate fi solicitată cu caracter preventiv, doar pe motivul că reclamanții bănuiesc că pârâtul va încălca autorizația de construcție.

În drept, pârâta a invocat prevederile art. 996 și urm. Cod de Procedură Civilă.

În susținerea celor arătate, pârâta a depus la dosar în copie adresa nr. 57.684/19.06.2013 a P. M. I. , copie de adresa 21735/01.08.2013 a Inspectoratului de Stat în Construcții - Direcția Regională în Construcții Nord Est, copie de adresa 107.139/19.11.2013 a Instituției A. Ș. al M. I. , copie de pe autorizația de construcție nr. 563/04.06.2013, copie de pe certificatul de urbanism nr. 884 din 08.04.2013 emis pe numele pârâtei de P. M. I. , copie de pe studiul de însorire al pârâtei pentru clădirea situată în str. W. M. nr. 5.

Acțiunea a fost legal timbrată.

Procedura s-a desfășurat cu citarea părților.

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, prin prisma motivelor indicate în cuprinsul acțiunii, a apărărilor formulate și a condițiilor speciale și cumulative prevăzute de art. 996 C.pr.civ, având în vedere specificul prezentei acțiuni, instanța reține următoarele:

În fapt, în baza autorizației de construcție nr. 563/04.06.2013 emisă de P. M. I. pârâtei SC S. D. SRL, aceasta a demarat, începând cu luna mai 2013, lucrări de construcție la imobilul din I., str. W. M. nr. 5, județul I., CF 140457, nr. cadastral 18905, 18905 - C1, pe terenul pe care îl deține în proprietate.

După demararea acestor lucrări, reclamanții P. M. F. și T. L., care dețin imobilul din I. , str. W. M. nr. 7, județul I. , CF 130446/2013, ce se învecinează în partea de est cu imobilul proprietatea pârâtei, au considerat că aceste lucrări nu respectă parametrii tehnici stabiliți în autorizația de construcție 563/04.06.2013, și că acest fapt le creează un prejudiciu imobilului lor prin scăderea valorii de circulație a imobilului lor prin lipsirea acestuia de lumina naturală, obturarea totală a luminii solare și afectarea structurii de rezistență a imobilului lor. Totodată reclamanții au apreciat că autorizația de construcție 563/04.06.2013 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în materia construcțiilor, sens în care, după parcurgerea unor proceduri administrative, s-au adresat Tribunalului I. - Secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, solicitând anularea autorizației de construcție 563/04.06.2013 în cadrul dosarului nr. 9448/99/2013.

Prin prezenta cerere reclamanții au solicitat să se dispună, în baza art. 996 C.proc.civ, de îndată și fără somație, sistarea lucrărilor de construcție începute de pârâtă.

Potrivit art. 996 Cod procedură civilă, instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.

Astfel instanța sesizată cu o cerere de ordonanță președințială este chemată să cerceteze aparența dreptului litigios urmând ca, în măsura în care această aparență este în favoarea reclamantului, să dispună măsura urgentă și vremelnică solicitată de acesta și care nu prejudecă fondul litigiului dintre părți.

Din analiza acestui text de lege rezultă că pentru admiterea unei actiuni formulate dupa procedura sumara instituita de dispozitiile Cartii VI Titlul VI C.pr.civ se impune intrunirea cumulativa a patru conditii, respectiv aparența de drept, urgenta, vremelnicia masurii luate si neprejudecarea fondului cauzei.

Caracterul vremelnic al măsurilor presupune pe de o parte ca acestea să aibă un conținut reversibil și, pe de altă parte, ca acestea să aibă o durata limitată temporar.

Instanța constată că în speță este îndeplinită condiția vremelniciei măsurii solicitate, care ar urma să dureze până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. 9448/99/2013 de pe rolul Tribunalului I. - Secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, însă nu și celelalte condiții.

Nu exista urgență în condițiile în care se solicită, pe calea ordonanței președințiale, de către reclamanți sistarea lucrărilor de construcție începute de pârâtă în luna mai 2013, de-abia în luna noiembrie 2013, adică la 6 luni de la începerea lucrărilor. Deși reclamanții susțin în cerere că urmează să fie in mod iminent prejudiciați de activitățile de construcție derulate de pârâtă, instanța apreciază că intervalul de timp scurs de la demolarea vechii clădiri și începerea lucrărilor la cea nouă - respectiv mai 2013 - și data de 12.11.2013 când a fost înregistrată prezenta acțiunea reclamanților pe rolul acestei instanței de judecată, este unul semnificativ, ce denotă faptul că reclamanții nu s-au găsit într-o situație care să impună luarea unei măsuri urgente de sistarea a lucrărilor. Mai mult din analiza materialului probator existent la dosar, reclamanții nici nu au dovedit aspectul de urgență al cererii lor.

Acest interval îndelugat de timp în care reclamanții s-au limitat doar demersuri vizând fondul aspectelor litigioase și nu au solicitat, în cel mai scurt timp de la demararea lucrărilor sau măcar de la momentul în care acestea avansau, sistarea lor este de natură să convingă instanța că, în acest moment, prin continuarea/finalizarea lucrărilor de construcție al pârâtei, reclamanții nu ar suferi o pagubă iminentă si care nu s-ar putea repara.

Astfel, instanța apreciază, raportat la situația de fapt reținută că nu este îndeplinită condiția urgenței, una din condițiile specifice ordonanței președențiale.

Referitor la condițiile care privesc aparența dreptului litigios și neprejudecarea fondului acestea nu sunt îndeplinite în cauză cât timp se supune analizei instanței legalitatea unei autorizații de construcții emise de o autoritate competentă să facă acest lucru.

Datorita faptului ca ordonanta președențială presupune urgenta si luarea unor masuri vremelnice, instanta nu are caderea sa "atinga" fondul dreptului, dar, pentru ca totusi solutia sa nu fie arbitrara este datoare sa cerceteze doar aparenta dreptului.

În urma unei analize sumare a probelor existente la dosar instanța constată că nu este îndeplinită această condiție, existând o aparență de drept în favoarea pârâtului, care are în prezent o autorizație de construcție emisă în mod valabil, pe când reclamantul nu a reușit să dovedească o aparența dreptului său, planșele foto anexate nefiind suficiente pentru a înlătura aparența de drept existentă în favoarea pârâtului, cu atât mai mult cu cât din probele administrate de pârât rezultă că acesta a respectat condițiile impuse în autorizația de construcție (respectiv copie adresa nr. 57.684/19.06.2013 a P. M. I. , copie de adresa 21735/01.08.2013 a Inspectoratului de Stat în Construcții - Direcția Regională în Construcții Nord Est, copie de adresa 107.139/19.11.2013 a I. A. Ș. al M. I.).

Referitor la condiția de admisibilitate a ordonanței președințiale privind neprejudecarea fondului stabilită de art. 996 C.p.c instanța constată că nici aceasta nu este îndeplinită.

Pentru analizarea cererii reclamanților este necesar a se face verificari de fond privind legalitatea autorizației de construcție 563/04.06.2013. În cadrul ordonantei presedintiale instanta nu poate sa cerceteze în fond valabilitatea autorizației de construcție contestată, ci este tinuta a aprecia numai asupra valabilitatii ei formale.

Astfel, instanța reține că, la momentul de față, pârâtă are o autorizație de construcție legal emisă - aspect recunoscut și de către reclamanți-, astfel încât această instanță, neputând să prejudece fondul cauzei și să anticipeze asupra soluției care se va pronunța în litigiul de fond ci doar să analizeze exclusiv măsura în care sunt îndeplinite condițiile procedurii speciale a ordonanței președințiale, apreciază că nici această condiție nu este îndeplinită, deoarece analiza legalității emiterii autorizației de construcție este de natură a prejudeca litigiul de fond.

Fata de considerentele expuse anterior, reținând că în cauza nu sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse art. 996 Cod procedura civila, instanța va respinge cererea formulată pe calea ordonanței președințiale.

În baza art. 451 coroborat cu 453 C.proc.civ, cât timp pârâta nu a căzut în pretenții, va respinge și cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre sistare lucrări – ordonanţă preşedinţială. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială