Ordonanţă preşedinţială; exercitarea autorităţii părinteşti; stabilire domiciliu minor; pensie de întreţinere
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă civilă nr. 1565 din data de 11.01.2016
Prin sentința civilă nr. 1565 din 04.02.2014, Judecătoria Iași a admis în parte acțiunea exercitată de către reclamanta MFD, a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de către pârâtul - reclamant MRD, a dispus ca autoritatea părintească a minorei MRA să fie exercitată în comun de către ambii părinți, a stabilit locuința copilului la numita BA și i-a obligat pe ambii părinți la plata în favoarea minorei a unei pensii de întreținere, măsurile fiind dispuse până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect divorțul părților. Totodată, l-a obligat pe pârâtul - reclamant să achite reclamantei - pârâte cheltuielile de judecată în cuantum de 820 lei din care suma de 20 lei reprezintă cuantumul taxei judiciare de timbru, iar suma de 800 lei reprezintă onorariul apărătorului ales.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în prezenta cauză, cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională au fost formulate pe calea ordonanței președințiale, potrivit art. 919 raportat la art. 996 alin.1 și 5 Cod procedură civilă, conform cărora instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt. De asemenea, instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
Astfel, în conformitate cu prevederile textelor legale amintite, procedura ordonanței președințiale este o procedură specială și simplificată instituită de legiuitor pentru a se da posibilitatea ca, în situațiile cu caracter urgent, cei ce apelează la această procedură să poată obține luarea unor măsuri de natură a permite fie conservarea dreptului amenințat, fie prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea eventualelor obstacole la executare.
Din textul citat rezultă că pentru încuviințarea unei cereri de ordonanță președințială este necesară întrunirea cumulativă a trei condiții, și anume urgența - impusă de păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente, înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul unei executări, vremelnicia - măsurile luate pe această cale având un caracter provizoriu, nedefinitiv precum și neprejudecarea fondului.
Instanța a constatat că reclamanta - pârâtă a solicitat instanței să se pronunțe cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești asupra copilului, la locuința acestuia și contribuția pârâtului - reclamant la cheltuielile de creștere și educare a minorei.
Ori de câte ori prin lege este reglementată luarea de măsuri pe calea ordonanței președințiale, art. 919 Cod procedură civilă reprezentând un exemplu în acest sens, instanța nu mai este ținută a verifica îndeplinirea condiției urgenței întrucât aceasta este prezumată de legiuitor.
De asemenea, instanța a constatat că este îndeplinită și condiția referitoare la vremelnicia măsurilor, întrucât măsurile ce se solicită a fi luate - stabilirea modalității de exercitare a autorității părintești, a locuinței copilului minor și a contribuției pârâtului - reclamant la cheltuielile de creștere și educare a minorei, nu au caracter definitiv, întrucât prevederile art. 403 Cod civil, permit instanței de tutelă, în cazul schimbării împrejurărilor, să modifice măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Totodată, măsurile ce s-au solicitat a fi luate nu sunt de natură a prejudeca fondul având în vedere că prin hotărârea ce urmează a fi pronunțată în cauza ce are ca obiect desfacerea căsătoriei părților, instanța urmează a soluționa și capetele de cerere referitoare la exercitarea autorității părintești asupra minorei, stabilirea locuinței copilului, a contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a acestuia.
Din probele administrate în prezenta cauză, instanța a reținut că că reclamanta-pârâtă MFD și pârâtul-reclamant MRD s-au căsătorit la data de - , conform certificatului de căsătorie eliberat de către Primăria Comunei Comarna. Din relația părților a rezultat minora MRA.
Pe rolul Judecătoriei Pașcani a fost înregistrat dosarul având ca obiect divorț cu minori; exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minor, pensie de întreținere și părți pe reclamanta MFD și pârâtul MRD.
Martora B A a susținut că minora se află în grija sa din luna iunie 2013, ambii părinți având reședința în străinătate. Reclamanta i-a dat martorei o procură în baza căreia aceasta a înscris copilul la școala din comuna M, județul Iași. Martora, cu sprijinul financiar acordat de către reclamanta - pârâtă, i-a angajat un profesor de matematică pentru pregătirea în vederea susținerii examenului de capacitate, se îngrijește de sănătatea copilului, încurajează păstrarea legăturilor dintre minoră și bunicii acesteia. Minora se simte bine la domiciliul martorei, locuind împreună cu fiica martorei, fosta ei colegă de bancă. A mai reținut instanța că martora s-a îngrijit de copil într-un moment dificil pentru acesta, pricinuit de plecarea părinților, moment în care minora îi spunea fiicei martorei că "dacă ar muri, poate părinții ei s-ar întoarce";. Martora a susținut că minora nu a fost de acord să o urmeze pe reclamanta - pârâtă în Italia, fiindu-i teamă de necunoscut, însă mama se interesează frecvent de copil și îl susține material și moral. Martora a învederat că este de acord ca locuința copilului să fie stabilită la domiciliul său.
În ceea ce privește declarația martorei C G, audiată la solicitarea pârâtului-reclamant, instanța nu a avut-o în vedere întrucât aceasta a susținut că nu știe nimic în legătură cu relația dintre mamă și minoră și nici cu privire la condițiile în care minora locuiește în prezent și persoana care o îngrijește în lipsa părinților.
La soluționarea prezentei cauze, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin.1 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și art. 263 alin.1 Cod civil, a avut în vedere interesul superior al copilului, a cărui ocrotire impune asigurarea tuturor condițiilor morale și materiale necesare creșterii, educării și pregătirii profesionale ale acestora, corespunzătoare posibilităților reale ale părinților.
În conformitate cu dispozițiile art. 397 și art. 398 alin.1 Cod civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul când pentru motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Conținutul autorității părintești este stabilit prin prevederile art. 487 din Codul civil și presupune dreptul, dar și îndatorirea părinților de a crește copilul, îngrijind de sãnãtatea și dezvoltarea lui fizicã, psihicã și intelectualã, de educația, învãțãtura și pregãtirea profesionalã a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului. Părinții sunt datori sã dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitãrii corespunzãtoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia. De asemenea, părinții au îndatorirea de a crește copilul în condiții care sã asigure dezvoltarea sa fizicã, mentalã, spiritualã, moralã și socialã în mod armonios, fiind astfel obligați sã coopereze cu copilul și sã îi respecte viața intimã, privatã și demnitatea, sã prezinte și sã permitã informarea și lãmurirea copilului despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și sã ia în considerare opinia acestuia, sã ia toate mãsurile necesare pentru protejarea și realizarea drepturilor copilului, sã coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice cu atribuții în domeniul îngrijirii, educãrii și formãrii profesionale a copilului (art. 488 Cod civil).
Față de textele legale menționate mai sus, instanța constată că autoritatea părintească privește orientarea generală a copilului si ceea ce este important pentru el, iar nu decizii care privesc viața de zi cu zi. Astfel, exercițiul comun al autorității părintești presupune consultarea ambilor părinți în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea și educarea copilului, actele curente privind creșterea și educarea minorului fiind îndeplinite de către părintele cu care acesta locuiește.
Instanța a mai reținut că, în cursul judecății prezentei cereri, Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului a fost modificată și completată prin Legea nr. 257 din 26.09.2013, astfel încât prin prevederile art. 31 alin.25 legiuitorul a prevăzut, cu titlu de exemplu, situațiile care pot justifica încuviințarea de către instanță a exercitării autorității părintești în exclusivitate de către unul dintre părinți.
Astfel, potrivit textului legal menționat mai sus se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
Niciuna dintre aceste situații nu este incidentă în prezenta cauză.
Prin urmare, instanța a apreciat că ocrotirea interesului superior al minorei impune ca, până la momentul soluționării definitive a fondului litigiului dintre părți, autoritatea părintească să fie exercitată în comun, iar locuința copilului să fie stabilită la martora B A, aceasta fiind de acord cu dorința exprimată de către minoră în acest sens, conform art. 400 alin.1 și 3 Cod civil.
În conformitate cu prevederile art. 402 Cod civil, instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, iar potrivit prevederilor art. 529 alin. 2 din același act normativ, întreținerea datorată de către un părinte pentru un copil nu trebuie să depășească o pătrime din venitul său net lunar, iar pentru doi copii, nu trebuie să depășească o treime din venitul său net lunar.
Având în vedere faptul că nu sunt cunoscute veniturile realizate de către părți, instanța a avut în vedere salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Prin urmare, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 402, art. 529 alin. 1 și 2, art. 530 alin.3 Cod civil, a obligat pe pârâtul-reclamant să achite în favoarea minorei MRA, o pensie lunară de întreținere în cotă de 1/6 din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 03.09.2013, potrivit art. 532 alin.1 Cod civil, până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect divorțul părților. Instanța a avut în vedere împrejurarea că pârâtul - reclamant mai are în întreținere pe copilul minor MM DA.
Totodată, având în vedere faptul că locuința minorei va fi stabilită la martora B A, instanța, în temeiul acelorași prevederi legale menționate mai sus, a obligat pe reclamanta - pârâtă MFD să achite în favoarea minorei MRA, o pensie lunară de întreținere în cotă de ¼ din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu data pronunțării prezentei sentințe civile (reținând din declarația martorei B A că mama s-a ocupat de copil și pe parcursul judecării prezentei acțiuni) până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect divorțul părților.
Față de cele arătate mai sus, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 919 raportat la art. 996 și următoarele Cod procedură civilă, instanța a admis în parte acțiunea exercitată de către reclamanta-pârâtă MFD, a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de către pârâtul - reclamant MRD și a dispus potrivit celor arătate mai sus, urmând ca măsurile provizorii să fie luate până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect divorțul părților.
Totodată, în temeiul prevederilor art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, pârâtul-reclamant căzând parțial în pretenții, instanța urmează a -l obliga la plata către reclamanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 820 lei din care suma de 20 lei reprezintă cuantumul taxei judiciare de timbru, iar suma de 800 lei reprezintă onorariul apărătorului ales.
| ← Răspunderea avalistului in recuperarea debitului mentionat in... | Cerere valoare redusă; necompetenţă teritorială → |
|---|
