Stabilire domiciliu minor. Jurisprudență Minori
Comentarii |
|
Judecătoria BACĂU - Secţia Civilă Hotărâre nr. 3167 din data de 16.05.2016
Prin Sentința civilă , pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț, s-a declinat cererea promovată de reclamantul T I , în favoarea Judecătoriei V i.
S-a reținut în considerentele hotărârii:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta solicitând ca autoritatea părintească cu privire la minor, să fie exercitată în mod exclusiv de către reclamant, locuința minorului să fie stabilită la locuința lui și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în cuantumul legal și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că a cunoscut-o pe pârâtă în urmă cu 7 ani, locuind împreună inițial în casa părinților săi din satul O, apoi în P Nunde el a fost repartizat cu serviciul după ce a absolvit un curs de subofițeri. In anul 2011, s-a născut minorul și s-au mutat din nou la părinții lui la O întrucât el a intrat în concediu pentru creșterea copilului deoarece pârâta nu avea un loc de muncă. In acest timp pârâta nu s-a comportat ca o bună gospodină, ci prefera să stea pe internet și să socializeze cu prietenii. In acest context, pârâta 1-a anunțat că și-a găsit de lucru la o firmă de videochat, lucru cu care el nu a fost de acord, de aici iscându-se primele discuții contradictorii și certuri. A lucrat la acest videochat timp de 2-3 luni, apoi s-au mutat din nou la P N întrucât i s-a terminat concediul.
Reclamantul a mai susținut că pârâta a renunțat la cursurile școlare după terminarea școlii primare, astfel încât în anul 2013 a înscris-o la Școala nr. 5 din P N , iar în ianuarie 2014 aceasta a plecat în Germania la un curs de pregătire, costurile fiind suportate de școală, timp în care reclamantul a fost nevoit să-și ia concediu de odihnă. După ce s-a întors din Germania, pârâta a dorit să plece inițial în Olanda, apoi în Irlanda pentru a-și găsi un loc de muncă, reclamantul fiind de acord. A împrumutat bani și i-a dat reclamantei, dar plecarea ei și conduita ulterioară au dus la destrămarea iremediabilă a relației dintre ei. Ulterior, reclamantul a susținut că a aflat că pârâta s-a căsătorit cu un cetățean pakistanez, apoi a intrat într-o relație de concubinaj cu un român cu care locuiește și în prezent în Irlanda. în luna mai 2015, când a fost ultima oară în România, i-a spus că urmează să aibă un copil cu acest cetățean român.
A adăugat reclamantul că, din anul 2014, de când a plecat în Irlanda, pârâta nu s-a mai interesat de soarta copilului, trimițând doar uneori sume de bani nesemnificative, la insistențele lui. În luna mai 2015, când a stat în România aproape două săptămâni, a petrecut foarte puțin timp cu minorul, fiind plecată mai mult cu concubinul ei actual.
Reclamantul a afirmat că s-a ocupat tot timpul de minor, acesta fiind foarte atașat de el, în timp ce pârâta este tot mai dezinteresată de el, nu dorește să țină legătura cu el și vorbește cu acesta numai din obligație.
A considerat că este în interesul superior al minorului ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de el, în condițiile în care nu știe care este adresa actuală a pârâtei, fiind evident că nu vor putea lua împreună hotărârile importante pentru copil.
În ceea ce privește locuința minorului, a susținut că acesta a locuit dintotdeauna cu el.
In drept, și-a întemeiat cererea pe art. 505 raportat la art.398, art. 496, art. 529 și urm. din Codul civil, art. 451 alin. 1 și 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
In dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtei și proba testimonială.
Au fost anexate cererii, în copie, certificat de naștere al minorului, contract de închiriere nr. 8965 din 13.05.2015, adeverința nr. R26 din 22.05.2015.
La data de 12.11.2015, pârâta a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând ca autoritatea părintească cu privire la minorul T A I , născut la data de 04.02.2011, să fie exercitată în mod exclusiv de către ea, locuința minorului să fie stabilită la locuința ei, obligarea reclamantului-pârât la plata pensiei de întreținere pentru minor în cuantumul stabilit de lege raportat la veniturile sale nete. A solicitat respingerea acțiunii reclamantului și a precizat că nu solicită cheltuieli de judecată.
Pârâta-reclamantă a solicitat repunerea în termenul de formulare a întâmpinării și cererii reconvenționale deoarece a luat cunoștință de cerere după ce a solicitat la arhivă copii de pe aceasta și deoarece este în ultimul trimestru de sarcină ceea ce a necesitat supraveghere constantă și vizite repetate la medicul curant din Irlanda.
In motivarea în fapt a cererii, pârâta-reclamantă a arătat că reclamantul-pârât nu mai locuiește în P N de la data de 17.09.2015, când a plecat în Anglia pentru a-și găsi un loc de muncă, prezentându-și demisia din cadrul U M . A susținut că reclamantul a promovat cererea cu rea-credință, arătând domiciliul ei din țară, cu care figurează numai în cartea de identitate, știind că ea domiciliază în Irlanda.
A arătat că era minoră când s-a mutat împreună cu reclamantul, avea puțin peste 15 ani, nu avea studii, era o fată simplă de la țară, dar a fost o mamă în adevăratul sens al cuvântului deoarece și-a alăptat copilul până la 18 luni, iar acesta s-a dezvoltat armonios avându-i alături pe părinți.
Pârâta-reclamantă a arătat că au locuit la părinții pârâtului, în comuna Oi, jud. B, aproape de liziera unei păduri, având probleme cu furnizarea de curent electric deoarece era capăt de linie, astfel încât nu avea în niciun caz acces la internet, afirmația reclamantului-pârât în sensul că ea a lucrat la un videochat fiind calomniatoare.
A susținut că minorul a locuit la părinții reclamantului cât timp a fost ea plecată, iar nu cu reclamantul în P N, scopul acestuia fiind să obțină pensie de întreținere raportat la veniturile sale din Irlanda. A afirmat că minorul va locui în continuare tot la părinții reclamantului în cazul în care i se va da câștig de cauză.
Pârâta-reclamantă a mai arătat că s-a înscris singură la școală, iar când s-a întors din Germania i-a dat reclamantului banii rămași. A primit o ofertă de muncă în Germania, dar a refuzat-o dorind să se întoarcă acasă. A mai arătat că reclamantul era nemulțumit de veniturile ei și a început să consume din ce în ce mai mult alcool, își aducea prietenii acasă până târziu, vorbeau tare și urât, în condițiile în care minorul era în casă, și o umilea.
Reclamantul a devenit tot mai agresiv, venea în fiecare seară beat și țipa, spărgea bunuri din locuință, lovea cu pumnii în piept sau mușca din pahare, mușca din telefon. Din cauza presiunii psihice 1-a rugat pe tatăl ei, care locuia în Olanda, să o ajute, dar fratele ei care locuia în Irlanda din 2007 a chemat-o la el, spunându-i că dacă știe limba engleză la nivel mediu îi va fi mai bine în Irlanda. Astfel, la 19.07.2015, a plecat în Irlanda cu gândul să nu se mai întoarcă, dar a vorbit frumos cu reclamantul pentru a putea ține legătura cu copilul. A susținut că a fost acasă de cinci ori pentru a-și vedea copilul, dar acesta era la bunicii lui la care nu o primeau pe ea în casă, iar reclamantul a refuzat să i-l dea la telefon de ziua lui și să primească pachetele de la ea, spunând că băiatul are nevoie de bani, nu de hainele ei second hand. In mai 2015, când a venit în România, 1-a găsit pe minor foarte bolnav, cu plămânul inflamat, reclamantul dându-i medicamente fără a consulta un pediatru. Pârâta a susținut că 1-a dus pe minor la pediatru și i s-a prescris antibiotic injectabil, plătind o asistentă să vină acasă să îi facă tratamentul, timp în care reclamantul și prietenul lui consumau băuturi alcoolice în bucătărie și se amuzau.
Pârâta-reclamantă a susținut că martorul propus de reclamant a fost de foarte puține ori la ei în casă, necunoscând situația dintre ei. A afirmat că reclamantul are în prezent o relație cu altă femeie.
A adăugat că locuiește cu Al Gl în Irlanda, urmând a avea un copil împreună, iar acesta s-a arătat dispus să crească amândoi copiii împreună.
A mai susținut că reclamantul urmărește doar să o rănească pe ea, nu este interesat de minor, acesta având pe corp urme de violență, plângându-se că a fost bătut și de bunici. în septembrie 2015, când a fost să-1 vadă pe minor, la bunicii paterni, bunicul i-a solicitat bani.
Pârâta a precizat că nu a putut rămâne în România din cauză că era însărcinată și avea termen de naștere pe 12.12.2015, dar 1-a lăsat pe minor în grija unor persoane de încredere cu care ține legătura constant, fiind anunțată și autoritatea tutelară din comuna T, jud. V, unde se află fiul său care a fost abandonat de tată, acesta plecând din țară. A arătat că minorul a fost dus la psiholog și se află în grija unei prietene vechi, M R I, care are două fetițe, de 5 ani și de l an, vorbește foarte des la telefon și pare să fie foarte fericit. Minorul a refuzat să mai meargă la bunicii paterni, făcând crize de plâns atunci când a fost întrebat.
In fine, pârâta a adăugat că, în luna mai 2015, și-a înființat o societate de traduceri română-engleză, , iar partenerul ei lucrează la o companie de închirieri auto, având un salariu decent din care se pot întreține.
Pârâta a susținut că i-a pregătit minorului în Irlanda o cameră, ea locuind cu partenerul ei într-o casă cu 5 dormitoare, 4 băi, bucătărie, sufragerie, curte.
În drept, a invocat art. 505 raportat la art. 398, art. 496, art. 529 din Codul civil și art. 205 și art. 209 și urm. din Codul de procedură civilă.
In dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantului-pârât, efectuarea anchetei sociale și proba testimonială.
A anexat, în copie, carte de identitate, certificate de naștere, raport de expertiză - opinie de specialitate extrajudiciară în materia psihologiei clinice și judiciare, factura, bilete de avion, înscrisuri în limba engleză, documente de transfer Western Union.
Cererea a fost înregistrată sub nr. 10/333/2016.
Reclamantul T Ioț a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei V, cu motivarea că minorul locuiește la părinții săi în sat O, județul B .
Instanța a reținut:
In fapt, minorul T A născut la data de 04.02.2011, rezultat din relația de concubinaj a părților, locuiește în sat O, comuna județul B
In drept, instanța a constat că, potrivit art. 114 alin. 1 din Codul de procedură civilă, "Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită." Potrivit art. 106 alin. 1 din Codul civil, " Măsurile de ocrotire - (1) Ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege."
S-a apreciat că este incidentă ipoteza în care ambii părinți își dispută autoritatea părintească exclusivă cu privire la minorul din afara căsătoriei,ca atare este o cerere în materia ocrotirii minorului prin părinți, dată de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie.
S-a concluzionat că minorul are, la acel moment reședința în sat Oi, comuna județul B ca atare, astfel încât Judecătoria Bacău este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza de față.
In consecință, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei V și, în aplicarea art. 132 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, a declinat în favoarea Judecătoriei Bacău competența de soluționare a prezentei cauze.
La Judecătoria Bacău a fost înregistrat prezenta cauză din 16.03.2016.
Pentru lămirirea cauzei sub toate aspectele, pentru termenul din data de 10.05.2016, instanța a dispus din oficiu efectuarea unui supliment la ancheta socială la locuința actuală a minorului.
Potrivit relațiilor oferite de Primăria com. O (fl. 16 dosar Judecătoria Bacău), instanța reține că la data de 08.06.2015, când a fost sesizată Judecătoria P-N, minorul , la data de locuia "în locuința sa de domiciliu până în data de 27.09.2015 când a fost luat de mama sa"; .
Din contractul de închiriere reiese că reclamantul TI locuia la momentul sesizării Judecătoriei Piatra-Neamt în Str. P, nr. , ap. -mun. P-
În baza art.114 C.p.c., cerereile privind ocrotirea persoanei fizice date în competența instanței de tutelă și familie, se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. Cum la momentul sesizării instanței (Judecătoriei Piatra-Neamț) minorul locuia împreuna cu tatăl acestuia, instanța urmează a admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Bacău. Faptul ca la data de 27.09.2015 minorul a fost luat de mama sa, și lăsat în grija unor cunoștințe pe raza jud. Vaslui, ulterior dus la bunici în com. O, nu are nicio înrâurire asupra competenței instanței deja sesizate, aceasta fiind stabilită în funcție de locuința minorului la momentul introducerii cerereii de chemare în judecată.
Potrivit art 133pct 2 cod proc civ există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
În condițiile în care atât Judecătoria Bacău cât și Judecătoria Piatra-Neamt și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, constatând intervenit conflictul negativ de competență instanța, în baza art. 135 cod proc civ, va dispune trimiterea cauzei la instanța imediat superioară comună, Curtea de Apel Bacău, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
În temeiul art. 134 CPC va suspenda judecata cauzei
← înregistrare tardivă a naşterii. Jurisprudență Minori | Clasare cauză. Jurisprudență Încheierea de şedinţă → |
---|