Substituţie fideicomisară. Testament. Legate particulare. Soţie supravieţuitoare substituită fideicomisar.
| Comentarii |
|
Nulitate (art. 803 C. civ.). Dispoziţii testamentare independente. Legat în favoarea nepotului de soră. Validitate. Exheredare. Legate particulare. Exheredare indirectă. Colaterali privilegiaţi. Rezervatari. Substituţie fideicomisară. Nulitate. Voinţa testatorului. Interpretare. Menţinere a exheredării. Opţiune succesorală. Legat nul absolut. Partajare a obiectului acestui legat. Devoluţiune succesorală legală (art. 672 C. civ. şi art. 1 lit. c) din Legea nr. 319/1944)
1) Testamentul, ce impune legatarei particulare-soţie supravieţuitoare conservarea apartamentului legat şi împărţirea preţului obţinut prin vânzare, la moartea ei, între nepoţii de frate ai defunctului, conţine o substituţie fideicomisară.
2) Nulitatea acesteia nu afectează însă validitatea celuilalt legat particular făcut în favoarea părâtului-nepot de soră şi nici a exheredării indirecte a colateralilor privilegiaţi - implicată de menţionatele legate.
3) Ca urmare, nu se va putea cere ieşirea din indiviziune decât asupra obiectului substituţiei fideicomisare, împărţind apartamentul conform regulilor succesiunii legale între părţi.
(Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 4196/2 aprilie 2001)
INSTANŢA
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15.03.1999, reclamanta A.V. a chemat în judecată pe pârâtul A.A.E., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate că la data de 10.05.1998 a intervenit decesul numitului A.E., să constate că defunctul a lăsat un testament olograf datat 04.02.1998, prin care a instituit părţile ca legatari particulari, să constate, astfel, calitatea părţilor de succesori testamentari, faptul că masa succesorală se compune din cota indiviză de V2 din apartamentul nr. 22, situat în Bucureţti, str. T.M., nr. 1, sc. B, et. 6, sector 2 şi dintr-un teren în suprafaţă de 13.100 m.p., situat în Humuleşt, jud. Neamţ, să constate că părţile nu s-au înţeles asupra soluţionării cauzei pe cale amiabilă şi să dispună ieşirea din indiviziune asupra masei succesorale, prin atribuirea apartamentului către reclamantă, iar a terenului către pârât, urmând a fi plătită sulta corespunzătoare drepturilor părţilor asupra masei succesorale.
în motivarea acţiunii, legal timbrate, reclamanta a arătat că la data de 10.05.1998 a decedat numitul A.E. şi că de pe urma acestuia au rămas ca
moştenitori testamentari părţile. Se mai arată că, în timpul căsătoriei, defunctul împreună cu reclamanta au dobândit apartamentul nr. 22, situat în Bucureşti, str. T.M., nr. 1, sc. B, et. 6, sector 2, că, de pe urma defunctului, a mai rămas şi un teren arabil în suprafaţă de 13.100 m.p., situat în Humuleşti, jud. Neamţ. Susţine reclamanta că testamentul olograf lăsat de de cu/usconţine o substituţie fideicomisară -ce putea fi înlăturată prin acordul părţilor-, acord ce nu a fost însă realizat în faza procedurii succesorale notariale. Faţă de dispoziţiile testamentare, reclamanta a solicitat ieşirea din indiviziune în natură.
în şedinţa publică de la 03.05.1999 pârâtul a depus la dosar cerere reconvenţională, prin care a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a substituţiei fideicomisare din testamentul olograf, datat 04.02.1998, lăsat de defunctul A.E., să constate că în privinţa cotei de Vfe din apartament ambele părţi au vocaţie succesorală, ca moştenitori legali, să dispună predarea către pârât a terenului, ce face obiectul legatului cu titlu particular al cărui beneficiar se consideră a fi şi să dispună ieşirea din indiviziune asupra apartamentului.
în motivarea cererii reconvenţionale, legal timbrate, pârâtul a arătat că moştenitorii legali ai defunctului sunt cele două părţi litigante, că de
cuius-ul a lăsat un testamet olograf, prin care l-a instituit pe pârât legatar cu titlu particular asupra terenului agricol situat în Humuleşti şi că acelaşi testament cuprinde o dispoziţie ce conţine o substituţie fideicomisară afectată de nulitate absolută, în temeiul art. 803 C. civ., prin care reclamanta a fost instituită ca legatară asupra cotei de V2 din apartament, cu obligaţia de a o transmite la moartea sa în beneficiul pârâtului. Arată acesta că nulitatea substituţiei fideicomisare nu atrage în nici un mod ineficacitatea clauzei testamentare prin care a fost instituit legatar cu titlu particular asupra terenului situat în Humuleşti, în posesia căruia solicită să fie trimis, conform art. 899 şi urm. C. civ. Pârâtul susţine că nulitatea substituţiei fideicomisare determină atribuirea bunului care îi face obiectul (cota de Vi din apartament), potrivit dispoziţiilor ce guvernează moştenirea legală, către cele două părţi litigante, ca moştenitori legali, cărora le revine câte o cotă de Vi din masa succesorală. în baza art. 728 C. civ., pârâtul solicită ieşirea din indiviziune asupra apartamentului.
Având cuvântul în formularea probatoriilor, ambele părţi au solicitat, iar instanţa a încuviinţat, administrarea probelor cu înscrisuri, cu interogatoriu şi cu expertiză.
în cadrul probei cu înscrisuri, s-au depus la dosar următoarele acte, în copie: certificatele de deces şi de căsătorie ale de cujus-ului, testamentul olograf scris, datat 04.02.1998 şi semnat de numitul
A.E., titlul de proprietate nr. 24/2/30.12.1974 eliberat de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, titlul de proprietate nr. 3/1609/06.09.1996 emis de Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, încheierea nr. 591/09.12.1998 dată de Biroul Notarului Public. M. în dosarul nr. 591/1998, certificat de naştere al pârâtului-reclamant, acte de stare civilă ale pârâtului D.V.M., certificat de deces al pârâtei E.A., declaraţia pârâtei I.E., autentificată sub nr. 391/07.03.2000 de Biroul Notarului Public. H.T., certificat de calitate de moştenitor nr. 24/09.02.2000 eliberat de Biroul Notarului Public. M., adresă a Institutului Naţional de Statistică şi Studii Economice, alte acte.
în administrarea probei cu interogatoriu, părţile nu au insistat.
La data de 04.11.1999 s-a depus la dosar raportul de expertiză tehnică agricolă, iar la data de 22.11.1999 s-a depus raportul de expertiză tehnică imobiliară.
A fost ataşat dosarul notarial nr. 591/1998 al
Biroul Notarului Public. M..
Văzând actele dosarului notarial, la cererea părţilor, instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a numiţilor E.A., I.E. şi D.V.M.
Pârâta E.A. a decedat la data de 21.08.1999, moştenitorul acesteia fiind pârâtul-reclamant A.A.E., astfel cum atestă certificatul de calitate de moştenitor nr. 24/09.02.2000 eliberat de Biroul Notarului Public. M..
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
La data de 10.05.1998 a decedat numitul A.E., astfel cum atestă certificatul de deces seria DM nr. 005019, eliberat în baza actului de deces nr. 2259/
11.05.1998 de Primăria Sectorului 2.
Conform art. 651 C. civ. (data deschiderii succesiunii coincide cu momentul morţii celui ce lasă moştenirea), instanţa urmează să constate deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctului A.E., decedat la data de 10.05.1998, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. T.M., nr. 1, sc. B, et. 6, ap. 22, sector 2.
Cu privire la compunerea masei succesorale, instanţa reţine că, aşa cum atestă titlul de proprietate nr. 24/2/30.12.1974 eliberat de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, defunctul împreună cu reclamanta-pârâtă au dobândit în timpul căsătoriei imobilul-apartament nr. 22, situat în Bucureşti, str. T.M., nr. 1, sc. B, et. 6, sector 2.
Având în vedere că potrivit art. 30 C. fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ale soţilor, precum şi faptul că în cauză nu s-a susţinut că imobilul ar fi fost achiziţionat cu contribuţia majoritară a vreunuia din soţi, instanţa va constata că în compunerea masei succesorale rămase de pe urma defunctului A.E. intră cota indiviză de Vz din imobilul-apartament nr. 22, situat în Bucureţti, str. T.M., nr. 1, sc. B, et. 6, sector 2.
Intră în masa succesorală şi terenul arabil în suprafaţă de 13.100 m.p., situat în Humuleşti, jud. Neamţ, teren care a fost proprietatea de cuius-ului, în temeiul titlului de proprietate nr. 3/109/ 06.09.1996 emis de Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
La data de 04.02.1998, de cuius-ul a întocmit un testament olograf, prin care a instituit pe reclamanta-pârâtă şi pe pârâtul-reclamant ca
legatari cu titlu particular asupra întregii mase succesorale, după cum urmează:
Reclamanta-pârâtă a fost instituită legatar cu titlu particular asupra apartamentului, iar pârâtul reclamant - asupra terenului.
Testatorul a impus însă reclamantei-pârâte să conserve apartamentul ce forma obiectul legatului, pentru ca după încetarea ei din viaţă, apartamentul să fie vândut, iar preţul obţinut să se împartă în două părţi egale nepoţilor săi, D.R. şi A.A.E.
Această clauză, însă reprezintă o veritabilă substituţie fideicomisară, întrucât testatorul a stabilit ordinea succesorală a bunurilor sale nu numai pentru propria sa moarte, ci şi a reclamantei-pârâte pe care a gratificat-o, căreia îi înlocuieşte, practic, voinţa.
Potrivit art. 803 C. civ., substituţia fideicomisară este sancţionată cu nulitatea absolută, întrucât încalcă ordinea publică. Nulitatea este integrală, în sensul că desfiinţează ambele liberalităţi, atât cea făcută reclamantei-pârâte, cât şi cea subsecventă, făcută pârâtului-reclamant şi numitului D.R.
în temeiul textului de lege sus-citat, instanţa urmează să constate nulitatea absolută a substituţiei fideicomisare cuprinse în testamentul olograf, datat 04.02.1998, întocmit de testatorul A.E.
Aşa fiind, aceasta înseamnă că, în ceea ce priveşte cota de Vfe din apartamentul ce făcea obiectul substituţiei fideicomisare, aceasta urmează regulile ce guvernează devoluţiunea succesorală legală, ea revenind moştenitorilor legali. Aceştia sunt, potrivit art. 672 C. civ. şi art. 1 lit. c) din Legea nr. 319/1944, reclamanta-pârâtă şi pârâtul-reclamant, fiecăruia dintre aceştia revenindu-i câte o cotă de V2 din cota de Vfe din apartamentul nr. 22, situat în Bucureţti, str. T.M., nr. 1, sc. B, et. 6, sector 2.
Pentru aceste motive, capătul de cerere prin care reclamanta-pârâtă solicită să i se constate calitatea de legatar asupra cotei indivize de V2 din dreptul de proprietate asupra imobilului-apartament, urmează să fie respins, ca neîntemeiat.
în ceea ce îi priveşte pe pârâţii E.A., I.E. şi
D.V.M., instanţa constată că aceştia sunt străini de succesiune, prin exheredare, având în vedere următoarele considerente:
Prin testamentul olograf, testatorul a instituit cele două legate cu titlu particular, despre care s-a făcut vorbire mai sus, legate care au epuizat întreaga moştenire. Or, prin instituirea acestora, s-a realizat
exheredarea indirectă a pârâţilor E.A., I.E. şi D.V.M. Faptul că, legatul ce avea ca obiect apartamentul este nul absolut, nu este de natură să modifice concluzia instanţei referitoare la exheredarea pârâţilor citaţi mai sus, atât timp cât aceasta se desprinde din interpretarea voinţei neechivoce a testatorului de a-i gratifica numai pe reclamanta-pârâtă şi pe pârâtul-reclamant. Cum pârâţii E.A., I.E. şi D.V.M. nu au nici calitatea de moştenitori rezervatari, înseamnă că dezmoştenirea lor operează fără limită.
Nulitatea substituţiei fideicomisare nu afectează însă validitatea celuilalt legat cuprins în testament: cel prin care pârâtul-reclamant a fost instituit legatar cu titlu particular asupra terenului, astfel încât instanţa urmează să constate că pârâtul-reclamant are calitatea de legatar cu titlu particular asupra terenului arabil în suprafaţă de 13.100 m.p., situat în Humuleşti, jud. Neamţ şi să dispună, în baza art. 899 alin. 2 C. civ., trimiterea acestuia în posesia terenului ce face obiectul legatului cu titlu particular.
Sub acest aspect, instanţa urmează să respingă, ca neîntemeiat, capătul de cerere prin care reclamanta-pârâtă solicită ieşirea din indiviziune asupra terenului arabil situat în Humuleşti, jud. Neamţ, întrucât, pentru a cere ieşirea din indiviziune, situaţia premisă care trebuie să existe este însăşi starea de indiviziune în care se află părţile asupra unui bun. Or, părţile nu se află în indiviziune asupra terenului, el aparţine doar pârâtului-reclamant, în calitate de legatar cu titlu particular.
Reclamanta-pârâtă este însă în indiviziune cu pârâtul-reclamant asupra cotei indivize de Vfe din imobilul-apartament nr. 22, situat în Bucureşti, str. T.M., nr. 1, sc. B, et. 6, sector 2.
Având în vedere că potrivit art. 728 C. civ., nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, un coerede putând cere oricând împărţeala succesiunii, instanţa va dispune ieşirea din indiviziune asupra imobilului-apartament nr. 22, situat în Bucureşti, str. T.M., nr. 1, sc. B, et. 6, sector 2.
Valoarea actuală de circulaţie a apartamentului este de 254.877.019 lei. Instanţa a stabilit această valoare, aplicând la suma calculată de expertul P.P. rata inflaţiei, astfel încât suma rezultată este conformă cu preţurile practicate pe piaţa imobiliară la momentul pronunţării sentinţei.
întrucât reclamanta-pârâtă are o cotă de Vi din masa succesorală, dar o cotă de V2 din apartament
este bunul său propriu, având în vedere şi faptul că în prezent locuieşte în imobil, instanţa va atribui acesteia imobilul-apartament, obligând-o la plata către pârâtul-reclamant a unei sulte, în valoare de 63.719.256 de lei.
în final, capătul de cerere prin care reclamanta-pârâtă solicită să se constate că părţile nu s-au înţeles asupra soluţionării cauzei pe cale amiabilă urmează să fie respins ca inadmisibil, căci art. 111 C. pr. civ., arată că se poate cere doar constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, iar nu şi a unei stări de fapt.
în temeiul art. 276 C. proc. civ., cheltuielile de judecată vor fi compensate.
Trimite pârâtul-reclamant A.A.E. în posesia terenului arabil în suprafaţă de 13.100 m.p., situat în Humuleşti, jud. Neamţ.
Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere prin care reclamanta-pârâtă solicită să i se constate calitatea de legatar asupra cotei indivize de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului-apartament
nr. 22, situat în Bucureţti, str. T.M., nr. 1, sc. B, et. 6, sector 2.
Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere prin care reclamanta-pârâtă solicită să i se constate calitatea de legatar asupra cotei indivize de Vi din dreptul de proprietate asupra imobilului-apartament nr. 22, situat în Bucureţti, str. T.M., nr. 1, sc. B, et. 6, sector 2.
Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere prin care reclamanta-pârâtă solicită ieşirea din indiviziune asupra terenului arabil în suprafaţă de 13.100 m.p., situat în Humuleşti, jud. Neamţ.
Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere prin care reclamanta-pârâtă solicită să se constate că părţile nu s-au înţeles asupra soluţionării cauzei pe cale amiabilă.
Compensează cheltuielile de judecată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronuntată în şedinţă publică, astăzi, 2 aprilie 2001.
NOTĂ
Interesante şi, totodată, importante chestiuni ne-au atras atenţia în litigiul de mai sus. Prohibirea legală a substituţiilor fideicomisare cenzurează numai parţial voinţa testatorului; celălalt legat rămâne valid iar moştenirea legală îşi găseşte şi ea locul. Soluţia instanţei nu se ridică însă la nivelul speţei ce i-a fost supusă spre analiză: redarea lacunară a ipotezei conflictuale, identificarea deficitară a problemelor şi absenţa unei motivări complete în drept conduc, din păcate, la o soluţie eronată.
1. Dificultăţile apar încă de la stabilirea situaţiei de fapt.
Cititorul hotărârii, prin ipoteză terţ faţă de cauză, nu află decât târziu calitatea succesorală a pârâţilor şi aceasta doar indirect, pe cale de deducţie: sentinţa trimite la art. 672 C. civ. (privind devoluţiunea legală în clasa a ll-a de moştenitori) şi art. 1 lit. c Legea nr. 319/1944 (referitor la cota succesorală legală a soţului supravieţuitor în concurs cu aceeaşi clasă) - de unde îşi dă seama că E.A., I.E. şi D.V.M. sunt fratele şi surorile defunctului, respectiv legatarul A.A.E. este nepotul de soră al acestuia.
De asemenea, nu se oferă date suficiente privind maniera de exercitare a opţiunii de către succesibili. Iarăşi numai deducţia ne permite să aflăm (din referirile pasagere la dosarul notarial nr. 591/1998 întocmit la Biroul Notarului Public. Mentor) că toţi colateralii au acceptat moştenirea. Nu reiese clar calitatea pentru care a optat reclamanta: succesoare doar testamentară sau pe ambele temeiuri (legală şi testamentară)? Se va vedea ceva mai jos cum răspunsul la această întrebare cântăreşte semnificativ în soluţionarea cauzei.
Insistăm asupra unor atare chestiuni, deoarece suntem de părere că redarea clară şi completă a stării de fapt condiţionează esenţial raţionamentul în drept şi percepţia asupra întregii hotărâri.
2. Actul de ultimă voinţă întocmit la 4 februarie 1998 cuprinde două legate particulare. Unul instituie pe nepotul de soră A.A.E. asupra terenului proprietatea testatorului. Celălalt
instituie tot pe A.A.E. dar împreună cu alt nepot D.R., cu privire la apartamentul aflat sub incidenţa devălmăşiei matrimoniale legale - soţia A.V. apărând în poziţia de substituită fideicomisar.
Ca prim pas, se reţine nulitatea legatului particular făcut reclamantei. Juridică ne apare şi interpretarea testamentului în sensul că cele două dispoziţii nu sunt interdependente; ca urmare, nulitatea ce decurge din art. 803 C. civ. în privinţa legatului apartamentului nu afectează legatul terenului.
în continuare însă, raţionamentul instanţei ne ridică două semne de întrebare: cum pot două legate particulare să exheredeze moştenitorii legali? (I), şi, care este situaţia reclamantei-soţie supravieţuitoare? (II)
I. “Exheredarea”
3. Instanţa arată că: “Prin testamentul olograf, testatorul a instituit cele două legate cu titlu particular, [...], legate care au epuizat întreaga moştenire. Or, prin instituirea acestora, s-a realizat exheredarea indirectă a pârâţilor E.A., I.E. şi D.V.M.”
Este adevărat că dezmoştenirea (exheredatio) din dreptul roman a suferit de-a lungul secolelor schimbări de fond şi de formă, dar o trăsătură s-a păstrat neatinsă: ea se referă exclusiv la transmisiuni universale şi vizează numai succesori cu vocaţie universală. Profesorul Francisc Deak a atras atenţia asupra acestui aspect: “noţiunea de exheredare se utilizează numai dacă moştenitorul legal este înlăturat de la moştenire (în limitele permise de lege), nu şi atunci când se micşorează numai emolumentul moştenirii prin legate cu titlu particular sau cu titlu universal dar care nu epuizează cotitatea disponibilă”).
Este adevărat că în speţa noastră testatorul a dispus practic de toate bunurile sale. Dar nu trebuie omise următoarele repere:
a. instanţa foloseşte, în acest punct al argumentaţiei, cuvântul “moştenire” în sensul comun, al limbajului cotidian, de bunuri materiale culese de succesori. Or, consecinţa juridică a exheredării nu putea fi trasă decât din observarea semnificaţiei juridice a acestui cuvânt. Vocabularul de specialitate acordă “moştenirii” înţelesul de patrimoniu (universalitate de drepturi şi obligaţii).
b. moştenirea este o dualitate activ-pasiv. Legatarii particulari nu succed la pasivul patrimonial (art. 775 şi 909 C. civ.). Ca urmare, două legate singulare pot prin reunire aritmetică să acopere cel mult activul; juridic însă, nu vor izbuti vreodată să epuizeze “întreaga moştenire” şi să conducă astfel la exheredarea colateralilor privilegiaţi. Cotitatea
disponibilă la care se referea profesorul Deak este deci o universalitate de drept, la a cărei integralitate niciodată legatarii particulari nu pot avea vocaţie.
c. transmisiunea succesorală are caracter universal, indiferent dacă la deschiderea moştenirii va exista sau nu vreun pasiv. Epuizarea prin dispoziţii cu titlu particular a activului moştenirii nu stinge vocaţia universală a succesorilor legali; numai o dispoziţie testamentară, care le răpeşte - direct sau indirect şi în manieră concomitentă - atât vocaţia la activ cât şi cea la pasiv, este aptă să-i înlăture, iar acea dispoziţie nu poate fi decât legatul universal sau clauza de exheredare expresă.
Pe lângă aceste argumente ce ţin de esenţa (arhitectura juridică) a problemei, adăugăm că, adoptând rezolvarea instanţei, s-ar ajunge şi la efecte nedorite. De exemplu, eventuala caducitate a unui legat particular (sau chiar a tuturor!) ar trimite automat bunul obiect al acestuia (întregul avut) în patrimoniul statului; or, scopul primordial al succesiunii este păstrarea averii în familia defunctului, în scopul menţinerii forţei ei economice. Dobândirea statului este subsidiară, de ultimă instanţă: acesta culege numai succesiunile vacante (art. 680 C. civ.), pentru a nu lăsa bunuri nevalorificate economic de societate.
în concluzie, numai prin denaturarea noţiunilor de moştenire, respectiv exheredare şi prin interpretarea voinţei defunctului în pofida principiilor ce stau la baza dreptului succesoral s-a putut decide că testatorul A.E. i-ar fi dezmoştenit pe colaterali.
II. Situaţia succesorală a reclamantei-soţie supravieţuitoare
4. După cum semnalam mai sus, din sentinţă nu reiese clar vocaţia de care s-a prevalat soţia reclamantă în acceptarea moştenirii. Din formularea cererii introductive, din pasajele referitoare la discuţiile ivite în faţa notarului şi din faptul că nu a cerut reducţiunea liberalităţilor excesive, s-ar deduce că A.V. a intenţionat să uzeze numai de chemarea testamentară. în sprijinul acestei (posibile) deducţii vine şi o decizie recentă a Curţii de Apel Bucureşti, ce arată: “împrejurarea că nu s-a menţionat expres în conţinutul înscrisului (procurii) prin care s-a acceptat succesiunea defunctului, că este avută în vedere atât moştenirea legală, cât şi cea testamentară, nu are nici o relevanţă, câtă vreme din cuprinsul înscrisului nu rezultă că s-ar fi dorit renunţarea la beneficiul legatului şi deci, la calitatea de moştenitor testamentar. De aceea, însuşindu-şi calitatea de erede, soţia supravieţuitoare poate opta între moştenirea legală şi cea testamentară, legatul universal dându-i posibilitatea să culeagă întreaga succesiune, în condiţiile în care mai există un moştenitor legal nerezervatar”.
Dacă lucrurile au decurs astfel, atunci A.V. era o simplă moştenitoare instituită într-un legat nul absolut şi instanţa nu avea temei juridic pentru a o lua în calcul la devoluţiunea legală a apartamentului.
Dacă reclamanta a înţeles să invoce atât vocaţia legală (art. 1 Legea nr. 319/1944), cât şi cea testamentară, hotărârea judecătorească tot nu se găseşte la adăpost de critici.
Se ajunge până la urmă la un mod de partajare a apartamentului ce ar fi corect; dar, câtă vreme nu este corespunzător motivată, soluţia pare mai degrabă rodul întâmplării decât al unui raţionament juridic. Din spirit de consecvenţă faţă de propriile demersuri, instanţa ar fi trebuit mai întâi să constate virtuala “exheredare” inclusiv a pârâtului A.A.E. - care nu este mai puţin nerezervatar decât ceilalţi pârâţi. Apoi, ar fi putut observa că, prin instituirea lui ca beneficiar al substituţiei fideicomisare, de cuius nu a înţeles să acorde decât o preferinţă reclamantei substituite; prin urmare, desfiinţarea legatului litigios menţine “dezmoştenirea” numai pentru E.A., I.E. şi D.V.M., pe când vocaţia legală a lui A.A.E. este reactivată.
Rămânem însă la prima variantă în privinţa opţiunii succesorale, nu fără a observa terenul nesigur pe care sentinţa, prin imprecizia prezentării situaţiei în fapt, ne obligă să manevrăm.
5. Profităm de ocazie pentru a întreprinde o incursiune corelativă a problemelor tocmai expuse.
Tribunalul Suprem decidea în 1972: “Renunţarea la moştenirea legală nu operează şi pentru legatul cu titlu particular. Dreptul legatarului cu titlu particular nu derivă din lege ci din testament, încât beneficiarul unui atare legat nu este obligat să accepte succesiunea în termenele şi cu procedura prevăzute de art. 685 şi urm. C. civ.”). Pornind de la această jurisprudenţă şi identificând un temei legal în art. 752 C. civ., s-a considerat că moştenitorul legal gratificat testamentar are posibilitatea de a renunţa la vocaţia legală şi de a veni la succesiune în calitate de legatar). Concluzia este validă, însă din două motive nu împărtăşim fundamentarea:
- decizia invocată nu are intenţia să fixeze vreo excepţie de la principiul indivizibilităţii actului de opţiune succesorală. Regăsim în ea doar reflexul unei opinii azi abandonate -conform căreia legatarii particulari nu ar fi constrânşi să opteze în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. 1 C. civ).
- art. 752 C. civ., situat în secţiunea din cod intitulată “Despre raporturi”, dispune: “Eredele ce renunţă la succesiune (la succesiunea legală - n. ns.) poate păstra darul sau a cere legatul ce i s-a făcut, în limitele cotităţii disponibile”. S-a apreciat că acest text ar întemeia soluţia pe care o analizăm). în acelaşi timp, se consideră că ar include rezultatul unei neatenţii din partea redactorilor Codului civil român. Aşa cum s-a arătat, legiuitorul nostru a părăsit în art. 751 sistemul francez al raportării legatelor (art. 843 C. civ. fr.), a tradus art. 1001 din proiectul de cod civil italian, dar a uitat acest lucru în textele
subsecvente; ca urmare, art. 752, 754, 756 şi 846 C. civ. - preluate mots-â-mots din Codul Napoleon - se referă în mod greşit şi la legate. Personal, ne-am ralia soluţiei lui Alexandru Cerban:
“în ce priveşte art. 752 C. civ., el reglementează ipoteza când cel chemat la o succesiune, renunţă la moştenire; în acest caz, ca şi un străin, renunţătorul este în drept să păstreze donaţia care i-a fost făcută de către defunct pe când trăia sau să ceară legatul ce i s-a lăsat până la concurenţa cotităţii disponibile. Există vreo legătură între acest text şi chestiunea de a şti dacă legatele sunt raportabile? Evident că nu, căci oricare ar fi soluţia dată asupra acestei chestiuni, în toate cazurile, rămâne exactă şi juridică dispoziţia art. 752 C. civ. Acest lucru este atât de adevărat încât şi în Codul italian găsim art. 1003, care cuprinde o dispoziţie identică cu art. 752 din codul nostru, deşi art. 1001 admite că numai donaţiile sunt raportabile; pe de altă parte, în codul francez, art. 845 corespunzător textului nostru 752, a rămas neschimbat, deşi art. 843 a fost modificat prin legea de la 24 martie 1898”.
Decizia Tribunalului Suprem se referă deci la cu totul altceva, iar art. 752 C. civ. nu este decât un text formal; acest text nu întemeiază alternativa analizată, mulţumindu-se să-i exprime o aplicare. Trei chestiuni putem enunţa despre posibilitatea unui succesibil cu vocaţie multiplă de a se pronunţa diferit cu privire la fiecare aspect al acesteia:
a. nu este o excepţie de la indivizibilitatea actului de opţiune;
b. îşi află fundamentarea în dispoziţiile art. 650 C. civ.: “Succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voinţa omului, prin testament”. Un act de opţiune vizează o succesiune, iar art. 650 C. civ. indică două feluri de succesiuni: legală şi testamentară;
c. orientarea practicii judiciare, respectiv a doctrinei, este în sensul acceptării acestei posibilităţi.
6. în concluzie, revenind la speţa adnotată, apreciem că instanţa putea să primească numai cererile de constatare a nulităţii absolute a substituţiei fideicomisare şi de predare a terenului către A.A.E. Restul pretenţiilor trebuiau respinse, ajungându-se la următoarea situaţie:
- terenul atribuit pârâtului-legatar particular A.A.E.;
- 1/2 din apartament se cuvine reclamantei, prin sistarea comunităţii matrimoniale legale;
- restul de Vi din dreptul de proprietate asupra apartamentului se împarte conform regulilor succesiunii legale între colateralii privilegiaţi-pârâţi A.A.E., I.E. şi D.V.M. Pârâtul A.A.E. vine în calitate de moştenitor al (între timp) decedatei E.A.; altfel, el ar fi fost înlăturat de la succesiune în baza principiului priorităţii gradului de rudenie în clasa a ll-a de erezi. Soţia a acceptat succesiunea testamentară şi a renunţat la cea legală - astfel că nu intră în concurs cu pârâţii. Fiecărui colateral îi revine câte 1/6 (1/2 din 1/3) din apartament, conform principiului împărţirii pe capete între moştenitorii din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad (art. 672 şi 674 C. civ.).
Apartamentul urma desigur să fie atribuit reclamantei, cu obligaţia de a plăti câte o sultă egală cu 1/6 din valoarea imobilului fiecăruia din cei trei moştenitori legali.
| ← TESTAMENT. CONSIMTAMANT. VICIU. CAPTATIE SI SUGESTIE. LEGAT DE... | Revizuire. Hotărâri potrivnice. Condiţii. Inadmisibilitate → |
|---|
