succesiune, dreptul de sezină . Jurisprudență Succesiuni, moşteniri
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 672 din data de 17.04.2014
"Astfel cum rezultă din dispoziția de drept reglementată prin art.653 alin.1 Cod procedură civilă, sezina este un beneficiu al legii în virtutea căruia anumiți moștenitori "au de drept posesia succesiunii din momentul morții defunctului";. În esență, potrivit interpretării date de doctrina de specialitate acestei dispoziții legale, sezina conferă moștenitorului în cauză posibilitatea juridică de a intra în stăpânirea bunurilor succesorale și de a exercita drepturile și acțiunile dobândite de defunct sau intrate în moștenire ulterior, fără a fi necesară atestarea prealabilă a calității de moștenitor pe cale notarială sau judecătorească. Posesiunea de drept a moștenirii produce efecte juridice în sensul că moștenitorul sezinar poate intra în stăpânirea de fapt și administrarea tuturor bunurilor succesorale fără îndeplinirea vreunei formalități prealabile, respectiv poate exercita drepturile și acțiunile patrimoniale dobândite prin moștenire. Toate aceste facilități legale recunoscute moștenitorului sezinar vin în beneficiul descendenților și ascendenților defunctului, însă nu exclud obligația acestora de a se supune exigenței înscrise în art. 700 Cod civil, respectiv de a opta pentru succesiunea defunctului, respectiv de a renunța la aceasta, știut fiind că nicio persoană nu poate fi obligată să moștenească în contra voinței sale.";
Domeniu - succesiune, dreptul de sezină
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE - DOSAR NR.42162/299/2010 - DECIZIA CIVILĂ NR.672/17.04.2014)
Prin cererea înregistrată la data de 13.09.2010, sub nr.42162/299/2010, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta N.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta N.A. : să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei N.I. , decedată la data de 05.10.1999, cu ultimul domiciliu în București, str. Popa Tatu, sector 1; să se constate că N.E., în calitate de fiică este singura moștenitoare a defunctei N.I., în calitate de legatară universală; să se constate că pârâta este străină de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil, pârâta N.A.; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că la data de 05.10.1999 a decedat N.I. , mama sa, cu ultimul domiciliu în București, str. Popa Tatu, sector 1; în timpul vieții, aceasta a dispus prin testament în favoarea reclamantei de toate bunurile sale; a acceptat în mod expres succesiunea prin declarație autentică, iar pârâta N.A. este străină de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil.
În drept, a invocat dispozițiile art. 650 și următoarele C.civ.
La data de 15.02.2011, pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că N.I. nu a decedat la 05.10.1999, ci la data de 20.09.1996, motiv pentru care a solicitat anularea actului de deces nr. 3218/05.10.1999, obiect al dosarului nr.14896/300/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București; în dosarul nr.25/2000, reclamanta a solicitat dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului lor tată, N.D.
La termenul din 24.10.2012, pârâta-reclamantă N.A. a depus cerere reconvențională prin care a solicitat, în temeiul art. 841-85 cod civil - reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 25585/18.10.1991 de notariatul de Stat al Municipiului București, întrucât a încălcat rezerva succesorală; să se constate că pârâta-reclamantă are calitatea de moștenitor legal rezervatar al defunctei și în această calitate moștenește o cotă de 1/3 din masa succesorală rămasă, iar reclamanta-pârâtă are calitatea de legatar universal moștenind în această calitate cota de 2/3 din masa succesorală; să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din: teren arabil extravilan în suprafață de 0, 25 ha situat în tarlaua 47, parcela 427; teren arabil extravilan în suprafață de 1, 6 ha, situat în tarlaua 10, parcela 171; teren arabil extravilan în suprafață de 0, 87 ha, situat în tarlaua 1, parcela 4; teren arabil extravilan în suprafață de 1, 09 ha, situat în tarlaua 16, parcela 107; teren arabil extravilan în suprafață de 0, 76 ha, situat în tarlaua 10, parcela 78; teren arabil extravilan în suprafață de 0, 58 ha, situat în tarlaua 27, parcela 69; cu cheltuieli de judecată.
În drept a invocat dispozițiile art. 132, 115-120 Cod procedură civilă, 841-850 Cod civil.
La termenul din 09.01.2013 au fost unite cu fondul excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesuale active cu privire la cererea reconvențională, invocate de reclamanta-pârâtă prin întâmpinarea la cererea reconvențională.
Prin sentința civilă nr.3923/27.02.2013, Judecătoria Sectorului 6 București a admis acțiunea astfel cum a fost formulată; a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctei N.I., decedată la data de 05.10.1999, cu ultimul domiciliu în București, str. Popa Tatu, sector 1; a constatat că reclamanta-pârâtă N.E., în calitate de fiică este singura moștenitoare a defunctei N.I., în calitate de legatară universală; a constatat că este străină de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul prevăzut de art.700 Cod civil, pârâta-reclamantă N.A.; a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea reconvențională ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, luând act că reclamanta-pârâtă și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 05.10.1999 a decedat numita N.I., având ultimul domiciliu în București, str. Popa Tatu, sector 1, astfel cum reiese din mențiunile certificatului de deces seria DM număr 244017, eliberat de Primăria Sectorului 4 București, în temeiul actului de deces nr. 3218 din 06.10.1999. (fila 4). Defuncta a avut două fiice - N.E., născută la 14.02.1934 ( conform certificatului de naștere nr. 21 din 1953 eliberat de Sfatul Popular al comunei Neculele și N.A. , născută la 02.02.1939 (conform certificatului de naștere nr.725 din 15.06.1953 eliberat de Sfatul Popular al comunei Bălești. (filele 96).
Prin testamentul autentificat sub nr. 25585/18.10.1991 de Notariatul de Stat al Municipiului București și nerevocat până în prezent, N.I. a instituit legatar universal pe N.E. , lăsându-i toate bunurile mobile și imobile ce vor fi în patrimoniul său la data decesului.
Prin declarația autentificată sub nr. 90 din 13.01.2000 de Biroul Notarului Public Emil Purdescu, N.E. a declarat că acceptă succesiunea mamei sale, N.I.
La data de 08.03.2000, N.E. a formulat cerere pentru deschiderea succesiunii notariale de pe urma defunctei N.I., formându-se dosarul notarial nr. 25/2000 aflat pe rolul Biroului Notarial Public "Notarex";, dosarul fiind suspendat prin încheierea din data de 12.04.2000 întrucât N.A. nu s-a prezentat la dezbaterea succesiunii.
Prin sentința civilă nr. 10642 din 16.09.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr.14896/300/2010, irevocabilă prin nerecurare, a fost respinsă ca neîntemeiată, acțiunea formulată de pârâta - reclamantă având ca obiect anularea actului de deces nr. 3218/05.10.1999.
Dispozițiile legale incidente: art.651 Cod civil prevede că succesiunile se deschid prin moarte, moștenirea putând fi legală sau testamentară. Pentru a putea veni la moștenirea defunctului, o persoană trebuie să îndeplinească trei condiții: să aibă vocație succesorală; să nu fie nedemnă; să nu fie exheredată de defunct și să fi acceptat moștenirea defunctului. Nedemnitatea succesorală este sancțiunea civilă ce se aplică nedemnului vinovat de săvârșirea unei fapte grave față de cel care lasă moștenirea sau memoria acestuia, în cazurile prevăzute de art. 655-657 Cod civil.
Potrivit art. 669 Cod civil, sunt descendenți copii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la infinit, fără deosebire de sex și indiferent dacă sunt din aceeași căsătorie sau din căsătorii diferite; când vin singuri la moștenire, în nume propriu, ei culeg întreaga moștenire în mod egal, în funcție de numărul descendenților de gradul I (pe capete).
Potrivit art. 700 Cod civil "Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie în termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii";, respectiv data decesului celui despre a cărui moștenire este vorba.
Art. 685 Cod civil prevede că succesiunea poate fi acceptată pur și simplu sau sub beneficiu de inventar, sau se poate renunța la aceasta.
Art. 689 Cod civil definește acceptarea pură și simplă ca fiind expresă sau tacită. Este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de a accepta.
Raportând textele de lege de mai sus la situația de fapt reținută, instanța a constatat, în temeiul art.651 Cod civil și art.111 C.proc.civ., că la data de 05.10.1999 a decedat numita N.I. , având ultimul domiciliu în București, str. Popa Tatu, sector 1.
Termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală de 6 luni prevăzut de art. 700 Cod civil se calculează, conform art. 1887 Cod civil, de la data deschiderii succesiunii, respectiv de la data de 05.10.1999, împlinindu-se la data de 05.04.2000.
În data de 13.01.2000, a acceptat succesiunea în mod expres, pur și simplu, reclamanta-pârâtă N.E. , în calitate de legatar universal, prin declarația autentificată sub nr. 90 din 13.01.2000 de Biroul Notarului Public Emil Purdescu, urmând să culeagă întreaga masa succesorală. Este o acceptare expresă, pură și simplă, a moștenirii, prin însușirea calității de moștenitor testamentar într-o declarație scrisă dată în fața notarului public de la locul deschiderii succesiunii.
Termenul de opțiune succesorală de 6 luni prevăzut de art. 700 Cod civil se calculează de la data deschiderii succesiunii și în cazul moștenirii prin reprezentare, fără a avea relevanță dacă moștenitorul a cunoscut sau nu moartea celui care lasă moștenirea, dacă era în țară sau străinătate, în relații de prietenie sau dușmănie cu acesta. Acest termen de prescripție de 6 luni este supus suspendării în cazul prevăzut de art. 13 din Decretul nr.167/1958, precum și repunerii în termen conform art.19 din Decretul nr.167/1958. Cazurile de suspendare a cursului prescripției sunt prevăzute de 13 din Decretul nr.167/1958, respectiv: forța majoră; pe timp cât creditorul sau debitorul face parte din forțele armate ale României, iar acestea sunt pe picior de război; până la rezolvarea reclamației administrative făcută de cel îndreptățit, iar cazurile de întrerupere a cursului prescripției sunt prevăzute de art.16 din Decretul nr.167/1958 respectiv: prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția; prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, printr-un act începător de executare.
Instanța de judecată poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic motivate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu, repunerea în termenul de opțiune succesorală, dar potrivit art.19 alin. 2 din Decretul nr.167/1958, cererea de repunere în termen poate fi făcută într-o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție. Prin "cauze temeinic justificate"; trebuie să se înțeleagă acele împrejurări care nu pot fi imputate titularului dreptului de opțiune, dar care nu întrunesc nici condițiile forței majore; este vorba de cazuri fortuite, adică împrejurări neimputabile succesibilului, dar care nu sunt totuși împiedicări absolute ca cele reprezentând forța majoră.
În cauza de față nu s-a invocat și nu s-a demonstrat de către pârâta-reclamantă niciunul dintre cazurile de suspendare sau întrerupere redate mai sus, deschiderea procedurii notariale nefiind o cauză de întrerupere a cursului prescripției, notarul public neputând fi asimilat instanței de judecată.
De altfel, prin cererea introductivă, reclamanta nu a recunoscut calitatea de moștenitoare a pârâtei, solicitând să se constate că ea este singura moștenitoare.
În cauză nu există o cerere expresă din partea pârâtei pentru a o repune în termenul de opțiune succesorală, dar instanța a apreciat că prin apărările sale redate în întâmpinare și precizări s-a urmărit această finalitate. Instanța de fond a considerat că, pentru a fi soluționată cererea, pârâta trebuia să dovedească motivele întemeiate care a împiedicat-o să accepte succesiunea, data încetării împiedicării, pentru a se putea calcula dacă cererea s-a formulat în termen de o lună de la data încetării împiedicării, ceea ce pârâta nu a demonstrat.
Instanța de fond nu a dispus din oficiu repunerea în termenul de exercitare a dreptului de opțiune succesorală de către pârâtă, întrucât aceasta nu a indicat motivele temeinice pentru care acest termen a fost depășit.
Faptul că nu a cunoscut data decesului nu a fost apreciat de prima instanță ca fiind un motiv temeinic pentru repunerea în termen.
În dosarul notarial nr. 25/2000 aflat pe rolul Biroului Notarial Public "Notarex";, citată în vedere stabilirii calității de moștenitori ai defunctei, pârâta - reclamantă a contestat data decesului acesteia și masa succesorală a defunctei, dar nu și-a însușit prin declarație expresă sau în mod tacit calitatea de moștenitor legal sau testamentar al defunctei. Nici prin întâmpinare pârâta nu și-a însușit calitatea de moștenitor al defunctei, ci numai a contestat data decesului acesteia. Mai mult, nu a formulat cerere de acceptare a succesiunii în termen de 6 luni de la data respingerii acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr.14896/300/2010.
Abia prin cererea reconvențională depusă la data de 24.10.2012, pârâta - reclamantă a solicitat să se constate că are calitatea de moștenitor legal rezervatar al defunctei.
La interogatoriu, pârâta - reclamantă a recunoscut că a aflat după o lună de la deces de decesul mamei sale, iar la întrebarea nr. 4 la interogatoriu, reclamanta - pârâtă nu a recunoscut că prin înscrierea sa în cererea de deschidere a procedurii succesorale la notariat i-a recunoscut calitatea de moștenitor.
Întrucât nu există alte probe în sensul datei când pârâta a cunoscut deschiderea succesiunii, instanța a apreciat că acest moment este 05.11.1999, astfel cum a declarat pârâta la interogatoriu, de la acea dată urmând a se calcula termenul de 6 luni. Aceasta trebuia să-și exprime opțiunea în sensul acceptării sau renunțării la succesiune până cel târziu la data de 05.05.2010. Nu a fost reținută susținerea pârâtei în sensul că a acceptat tacit succesiunea prin comunicarea către notarul public a documentelor solicitate, respectiv acte de stare civilă, în condițiile în care nu a depus declarație de acceptare sau renunțare la moștenire. Pentru a fi considerată că a acceptat tacit moștenirea, pârâta trebuia să facă acte pe care n-ar putea să le facă decât în calitatea lor de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția de a accepta. Faptele de acceptare tacită a moștenirii sunt redate de art. 690 Cod civil, respectiv acte de conservare și de administrare provizorie a bunurilor moștenirii, dacă cel care le-a făcut și-a însușit și calitatea de moștenitor; acte de administrare definitivă a bunurilor succesorale, donația, vinderea drepturilor succesorale. (art. 691 Cod civil). În cauză, pârâta nu a făcut nici un act de acceptare tacită, din înscrisurile depuse în cauză și la interogatoriu aceasta nu a demonstrat că a intrat în posesia bunurilor din patrimoniul defunctei; nu a făcut niciun fel de acte de administrare sau de conservare, provizorii sau definitive cu privire la acesta.
Având în vedere că la data de 24.10.2012, în ședință publică, pârâta prin apărător ales a arătat că înțelege să accepte succesiunea, instanța de fond a apreciat că a acceptat expres succesiunea. Întrucât abia la data de 24.10.2012 pârâta și-a însușit calitatea de moștenitor legal, în condițiile în care termenul de exercitare a dreptului de opțiune succesorală a expirat la data de 05.05.2010, instanța a apreciat că aceasta este străină de moștenire prin neacceptare, pierzând calitatea de moștenitor în mod retroactiv.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de fond a constatat că reclamanta-pârâtă N.E., în calitate de fiică este singura moștenitoare a defunctei N.I., în calitate de legatară universală și că este străină de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul prevăzut de art.700 Cod civil, pârâta-reclamantă N.A. S-a respins astfel, ca neîntemeiat, capătul de cerere reconvențional privind constatarea că pârâta-reclamantă are calitatea de moștenitor legal rezervatar al defunctei și în această calitate moștenește o cotă de 1/3 din masa succesorală rămasă, iar reclamanta-pârâtă are calitatea de legatar universal moștenind în această calitate cota de 2/3 din masa succesorală.
Potrivit art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Calitatea procesuală activă este una dintre condițiile generale de exercitare a acțiunii civile și presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, în temeiul art. 1169 Cod civil, trebuie să justifice calitatea procesuală activă.
Excepția lipsei calității procesuale active este o excepție de fond, absolută și peremptorie, care în cazul admiterii, determină respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Art.728 Cod civil prevede că ieșirea din indiviziune o poate cere numai un coproprietar, art.673 ind. 1 Cod procedură civilă fiind incident numai în cazul unui partaj privind bunuri asupra cărora toate părțile, reclamanți și pârâți, au un drept de proprietate comună.
Având în vedere cele arătate mai sus, faptul că s-a constatat că pârâta-reclamantă N.A. este străină de succesiunea defunctei N.I., prin neacceptarea acesteia în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active cu privire la cererea reconvențională, invocată de reclamanta-pârâtă prin întâmpinarea la cererea reconvențională și a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă, astfel cum a fost precizată, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, reducțiunea liberalităților excesive și partajul succesoral neputând fi solicitat decât de persoane care au dobândit calitatea de moștenitor.
Instanța de fond a respins ca rămasă fără obiect excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la cererea reconvențională, invocată de reclamanta-pârâtă prin întâmpinarea la cererea reconvențională, față de soluția de mai sus.
Totodată, a respins și solicitarea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 Cpc, pârâta căzând în pretenții prin respingerea cererii reconvenționale.
Instanța a luat act că reclamanta-pârâtă și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs (înregistrat ca apel și calificat apel) pârâta N.A. în temeiul art.304 pct.7, 8 și 9 și art.304 ind.l Cod procedură civilă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea cererii, apelanta a arătat ca o parte din considerentele hotărârii de prima instanța sunt străine de natura pricinii în sensul ca instanța arată felurile acceptării succesiunii, modalitățile de acceptare, cazurile de suspendare și întrerupere a prescripției dreptului de opțiune succesorala și de repunere în termen deși niciuna dintre părți nu i-a solicitat acest lucru.
A mai susținut apelanta că în mod străin de natura pricinii instanța de fond arata în considerentele hotărârii sale că nu a făcut o cerere de repunere în termen și nici nu a invocat vreo cauză de suspendare sau întrerupere a prescripției dreptului de opțiune succesorală deși nimeni nu a susținut acest lucru.
Totodată, a susținut apelanta că în mod străin de natura pricinii instanța de fond arata faptul ca nici cererea de deschidere a succesiunii defunctei N.I. la data de 08.03.2000 formulata de reclamanta N.I. la notarul public Emil Purdescu (dos.25/2000), cerere în care s-a înscris și recunoscut ca moștenitoare a defunctei și nici cererea sa formulata la data de 24.03.2000 în cadrul aceluiași dosar notarial prin care cerea sa i se recunoască rezerva succesorala nu ar avea efectul juridic al unei cererii de acceptare tacita a succesiunii defunctei N.I. De asemenea, apelanta a precizat că în mod străin de natura pricinii instanța de fond în considerentele sale arata faptul ca ar fi formulat o cerere de repunere în termenul de opțiune succesorala însă nu a dovedit-o întrucât nu a formulat o asemenea cerere. La fel străin de natura pricinii instanța arata ca nu a repus-o în termenul de opțiune succesorala din oficiu întrucât nu a indicat motivele temeinice de împiedicare și data încetării acestora pentru a putea calcula termenul legal de o lună în care putea sa formuleze o asemenea cerere întrucât nu a solicitat acest lucru.
A mai menționat apelanta că nu a formulat o cerere de repunere în termenul de opțiune succesorala întrucât prin cererea de deschidere a succesiunii făcuta de sora sa, prin cererea făcută în dosarul notarial și prin întimpinarea formulata la data de 15.02.2011 în dosarul civil nr.42162/299/2010 a considerat ca au și caracterul și efectul unei cererii de acceptare a succesiunii defunctei.
Apelanta a precizat că părtinitor instanța de fond arată faptul că prin cererea făcută în dosarul notarial nr.25/2000, deși contestă testamentul și prin întimpinarea făcuta în dosarul civ. nr.42162/299/2010 prin care contesta acest lucru arătând ca dorește reducțiunea testamentului și are calitatea de moștenitor rezervatar cu o cota de 1/3 nu și-a însușit expres sau tacit calitatea de moștenitor legal sau testamentar al defunctei. Instanța de fond cu totul străin de natura pricinii arata în considerentele hotărârii sale ca doar la 24.10.2012 prin cererea reconvenționala ar fi solicitat să se constate calitatea de moștenitor rezervatar deși formulase întimpinare în cauză și cererea în dosarul notarial nr.25/2000 prin care contesta testamentul autentificat sub nr.25585/18.10.1991.
A criticat apelanta hotărârea atacată susținând că în mod greșit instanța în considerentele sale arată faptul că ar fi străina de moștenire prin neacceptare întrucât la întrebarea nr. 4 la interogatoriu reclamanta-parata nu a declarat ca nu a recunoscut calitatea de moștenitor rezervatar al paratei reclamante deși, în cererea de deschidere a succesiunii, a trecut-o și pe ea ca moștenitor.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia în sensul ca reclamanta-parata a invocat prescripția opțiunii succesorale, iar instanța a analizat cauzele de suspendare, de întrerupere și repunere în termenul de opțiune succesorală. Instanța a confundat prescripția dreptului de opțiune succesorală cu lipsa calității procesual active. În prima etapă instanța ar fi trebuit să se pronunțe pe prescripția opțiunii succesorale și abia apoi pe excepția lipsei calității procesual active.
În mod nelegal instanța de fond arata în considerentele hotărârii sale faptul că cererea făcuta la Notarul Public nu este o cerere de acceptare tacită a succesiunii. În mod nelegal (cu interpretarea greșita a legii) instanța de fond a apreciat că pârâta-reclamantă nu a acceptat tacit succesiunea defunctei întrucât nu a demonstrat prin probe faptul ca a intrat în posesia bunurilor ce compun masa succesorala întrucât moștenitorii rezervatari au de drept "sezina"; adică posesiunea bunurilor ce compun masa succesorala. Având de drept posesiunea (senzina) bunurilor ce compun masa succesorala moștenitorii legali rezervatari nu au nevoie de acceptare expresa a succesiunii. În mod nelegal se susține de către instanța de fond în considerentele sale faptul ca cererea de acceptare tacita a succesiunii ar fi efectuata tardiv respectiv la 24.10.2012 în ședința publica, termenul de opțiune expirându-se la 05.05.2010 întrucât, așa cum a arătat a efectuat cererea de acceptare a succesiunii cat și de reductiune a testamentului nr.25585/18.10.1991 în termen în dosarul succesoral nr.25/2000. În mod nelegal instanța de fond a constatat faptul ca reclamanta-parata N.E. ar fi singura moștenitoare legatara universala a defunctei N.I. și ca N.E. ar fi străina de succesiune contrar probelor administrate în cauza. Instanța de fond la pag.5 alin.l teza a II-a arata ca respinge ca neîntemeiata cererea reconvenționala motivare care este contradictorie cu motivarea de la alin. 1 teza I unde se arata ca N.E. este străina de succesiunea motivare ce duce la nulitatea absoluta a hotărârii întrucât nu se știe ce a hotărât instanța. Daca instanța hotărât ca parata-reclamanta nu a acceptat în termenul legal prevăzut de art.700 C.civ. succesiunea de pe urma defunctei trebuia sa respingă cererea reconvenționala ca fiind introdusa de o persoana fără calitate procesual activă și nu ca neîntemeiata. Contradicția exista și fata de dispozitivul hotărârii unde este consemnat faptul ca admite excepția lipsei calității procesual active a paratei-reclamante și respinge cererea reconvenționala ca fiind introdusa de o persoana fără calitate procesuala activă. Hotărârea este nelegala și pentru faptul ca în cazul în care nu are calitate procesuala activa în cererea reconvenționala evident nu are nici calitate procesual pasiva pe cererea reclamantei pârâte.
La data de 17.10.2013, intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de recurenta pârâtă-reclamantă și menținerea ca legala și temeinica a hotărârii judecătorești recurate.
Prin decizia civilă nr.1004/A/18.10.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul, prioritar, a reiterat principiile care guvernează judecata unui apel, respectiv împrejurarea că acesta este o cale de atac ordinara, de reformare, devolutiva. Obiectul unui apel îl constituie întotdeauna o hotărâre judecătorească, ceea ce înseamnă ca apelantul are obligația de a indica motivele de critică față de modul în care s-a desfășurat prima judecată, precum și față de considerentele reținute de judecătorul fondului. O expunere de motive excedentară și identică în conținut cu cererea reconvenționala formulată la judecata în prima instanța și cuprinzând citate din textele de drept material nu răspunde cerințelor prevăzute de legiuitor în dispozițiile art.287 alin pct.3 C.proc.civ.
A mai reținut tribunalul că, deși hotărârea de primă instanță a fost pronunțată cu calea de atac a apelului, pârâta a înțeles să promoveze un recurs, motivându-l ca atare.
Totuși, față de prevederile art.295 alin.1 C.proc.civ, tribunalul a procedat la analizarea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanța, dar în limitele cererii de apel.
A invocat apelanta interpretarea greșita de către prima instanța a actului juridic dedus judecății, critica ce va fi respinsa de plano, întrucât textul de lege indicat (art.304 pct.8 C.proc.civ) vizează exclusiv împrejurarea în care controlului judecătorului este supus un act juridic în sensul unei convenții astfel cum este definita de prevederile art.969 C.civ (de la 1864), respectiv art.1169 C.civ actual. Chiar și adaptând critica formulată pe calea recursului la calea de atac incidentă în speță, se observa, fără echivoc că nu are vreo legătura cu situația de fapt în cauză.
În ceea ce privește prima critică, în sensul că motivele primei instanțe sunt străine pricinii, tribunalul a constatat netemeinicia acesteia, toate aspectele reliefate urmând a fi analizate împreună cu critica vizând încălcarea legii.
Potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prima instanță a fost învestită cu o acțiune principală având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii de pe urma defunctei N.I., constatarea calității de unic moștenitor a reclamantei și constatarea calității de persoană străină de moștenire a pârâtei. Ca răspuns la pretențiile formulate de reclamantă, pârâta a depus cerere reconvențională, solicitând reducțiunea testamentului, constatarea calității de moștenitor rezervatar, constatarea compunerii masei partajabile și ieșirea din indiviziune.
Tribunalul a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect că numita N.I. a decedat la data de 5.10.1999, conform mențiunilor din certificatul de deces, lăsând doua fiice, N.A. și N.E., astfel cum rezultă din actele de naștere (filele 96, 98 din dosarul de fond).
Prin testamentul autentificat sub nr.25585/18.10.1991, defuncta a instituit în calitate de legatar universal pe fiica sa, N.E.
Față de criticile în concret formulate de apelanta, se cer lămurite anumite aspecte. Astfel, este just că ambele părți sunt moștenitori descendenți care, prin efectul legii sunt sezinari. Însa, apelanta face confuzie între posesia în virtutea sezinei și instituția acceptării succesiunii. De aceea prima instanța a simțit nevoia de a explica anumite instituții de drept. În temeiul 685-686 C.civ, subiectele dreptului de opțiune succesorala sunt toți moștenitorii, indiferent ca sunt legali sau testamentari, ceea ce presupune ca și moștenitorul descendent, sezinar, va opta, în interiorul termenului de opțiune succesorala pentru una dintre formele de acceptare a moștenirii sau dimpotrivă, renunțare. Actul de opțiune succesorală este un act juridic unilateral, voluntar, irevocabil, indivizibil, declarativ de drepturi. Așadar, este lămurit ca și moștenitorul sezinar trebuie să își manifeste dreptul de opțiune succesorală.
Potrivit art.700 alin.1 C.civ, termenul de opțiune succesorală, având natura juridică a unui termen de decădere, este de 6 luni și curge, de regulă de la data deschiderii succesiunii. Or, în cauza de față această dată se situează la 5.10.1999. Contrar opiniei apelantei, aceasta nu a reușit să facă dovada acceptării moștenirii în interiorul termenului. În actele dosarului notarial nr 25/2000 nu se regăsește vreo dovadă în acest sens. Prin cererea pe care a adresat-o notarului public la data de 24.03.2000, pârâta contestă data decesului, arătând că a intervenit în luna septembrie 1996 și reclama "falsitatea actelor"; pe care se bazează dosarul succesoral. Așadar, acest înscris nu este în măsură să probeze că pârâta a acceptat moștenirea de pe urma mamei sale, expres ori tacit.
Procedura notarială fiind suspendată, reclamanta a sesizat instanța de judecată la data de 13.09.2010, după împlinirea termenului de opțiune succesorală. În cadrul litigiului, rămânea pârâtei să facă dovada că a fost împiedicată din motive mai presus de voința sa de a-și exercita dreptul de opțiune, sens în care avea să ceară repunerea în termen. Este unanim admis în doctrina și practica judiciară că termenului de opțiune succesorala ii sunt aplicabile regulile privind prescripția în ceea ce privește cauzele de suspendare sau întrerupere ori repunere în termen. Prin urmare, considerațiile primei instanțe asupra acestor instituții de drept nu sunt străine cauzei, ci doar extrem de lămuritoare.
Revenind la repunerea în termenul de opțiune succesorală, în cuprinsul motivelor de apel, pârâta arată că nu a formulat o astfel de cerere, apreciind că sunt suficiente cererea înregistrata în cadrul dosarului succesoral și întâmpinarea depusa la judecata în fond. Cu privire la prima dintre acestea, tribunalul a statuat mai sus asupra motivelor pentru care cererea din 24.03.2000 nu are forța probanta a unei repuneri în termen. În ceea ce privește întâmpinarea depusă la data de 15.02.2011, cum însăși apelanta arata, este evident ca a fost făcută cu depășirea termenului de 6 luni, pe de o parte, iar pe de alta parte, conform art.115 C.proc.civ, prin întâmpinare nu se pot formula cereri sau pretenții, ci doar apărări în legătura cu pretențiile deduse judecății prin cererea principala. Așadar, indiferent de data la care întâmpinarea ar fi fost înregistrata la dosar, față de natura sa juridică, nu ar fi putut cuprinde o pretenție proprie a pârâtei, împrejurare pe care pare să o fi înțeles de vreme ce, deși mult peste termenul legal, depune cerere reconvențională.
Cu privire la susținerea în sensul ca reclamanta a recunoscut calitatea de moștenitor a surorii sale prin chiar cererea de deschidere a moștenirii formulata în fata notarului public, tribunalul a reamintit ca opțiunea succesorala trebuie sa fie un act juridic voluntar, făcut de titularul dreptului, în nume propriu. Procedura în fața notarului public are drept scop dezbaterea succesiunii, stabilirea moștenitorilor și cotelor lor. Or, faptul că reclamanta a indicat-o pe pârâta în calitate de fiica cu vocație succesorala în vederea dezbaterii moștenirii de pe urma defunctei N.I. nu echivalează cu manifestarea opțiunii succesorala în sensul acceptării de către pârâta.
A mai susținut apelanta existența unor contradicții între considerentele și dispozitivul hotărârii de prima instanța. Tribunalul a observat că dacă cererile formulate de către pârâta la judecata în fond ar fi fost clare, nu ar fi existat aceste nelămuriri. Astfel, prima instanța a apreciat, în mod corect, dar într-adevăr fără a explicita suficient, faptul ca al doilea capăt din reconvenționala nu reprezintă o veritabila pretenție proprie, ci mai degrabă o apărare față de ultimul capăt din acțiunea principala. Reclamanta a învestit instanța cu un capăt de cerere având drept obiect constatarea calității de persoană străină de moștenire a pârâtei, iar în combaterea acestei pretenții, a invocat pârâta calitatea sa de moștenitor rezervatar. Soluția instanței de fond este pronunțată în lumina acestui raționament. Ca atare, în ceea ce privește capetele din cererea reconvenționala vizând reducțiunea testamentului și ieșirea din indiviziune a fost admisă excepția lipsei calității procesual active, față de inexistența unui act de acceptare a succesiunii de către pârâtă.
Tribunalul a apreciat că nu poate fi primită susținerea apelantei în sensul că admiterea excepției lipsei calității procesual active în cererea reconvențională ar fi atras lipsa calității procesual pasive a pârâtei în cererea principala. S-a apreciat că acțiunea principală și cererea reconvențională nu sunt identice în conținut, că față de pretențiile concrete formulate de reclamantă, pârâta ar fi fost singura persoana, în calitate de descendent, care ar fi putut să îi conteste drepturile, că legitimitatea procesual pasivă presupune ca pârâtul cauzei să fie cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
În aceste condiții, tribunalul a conchis, reținând legalitatea și temeinicia hotărârii de primă instanță, pârâta rămânând străină de moștenirea mamei sale, prin neexercitarea dreptului de opțiune succesorală în termenul legal.
În baza art.296 C.proc.civ, a respins apelul, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta, solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței instanței de fond cu trimiterea cauzei la Judecătoria Sector 1, întrucât a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului.
În motivare, recurenta a arătat că
Invocând dispozițiile art.304 pct.7 C.proc.civ., recurenta a susținut că decizia instanței de apel nu este motivată, ea nu face decât să analizeze considerentele hotărârii instanței de fond.
Considerentele deciziei instanței de fond sunt străine de natura pricinii întrucât în mod nelegal confirmă hotărârea instanței de fond în sensul că se confundă prescripția dreptului de opțiune succesorală prevăzută de art.700 C.civ.cu excepția lipsei calității procesual active.
Atât instanța de fond, cât și instanța de apel trebuia să își motiveze hotărârile pe nepronunțarea instanței pe "prescripția dreptului de opțiune succesorală a pârâtei-reclamante N.A. față de succesiunea mamei sale, N.I. în termenul de 6 luni de la data decesului, 05.10.1999.
Motivarea deciziei instanței de apel în sensul că dispoz.art.304 pct.8 C.proc.civ. ar privi doar împrejurarea că, controlul judecătoresc se exercita exclusiv la acte juridice de natura convențiilor prev.de art.969 si art. 1169 C.civ. este străină judecății întrucât pe de o parte textul de lege nu prevede expres actele juridice al căror înțeles prin natura juridică să fi fost schimbat iar pe de altă parte și manifestarea opțiunii de acceptare expresă sau tacită a succesiunii este un act juridic unilateral al cărui înțeles sau natură poate fi schimbat cu ocazia unei judecăți.
Cu toate acestea la pag.11 alin.4 din considerente, se arată că actul de acceptare este un act juridic unilateral.
In mod cu totul străin de natura pricinii toate nelegalitățile hotărârii instanței de fond au fost analizate de instanța de apel ca "motive de netemeinicie"; începând cu pag. 10 ultim alineat și în continuare.
O parte din considerentele hotărârii sunt străine de natura pricinii în sensul că instanța arată felurile acceptării succesiunii, modalitățile de acceptare, cazurile de suspendare și întrerupere a prescripției dreptului de opțiune succesorală și de repunere în termen deși nici una din părți nu i-a solicitat acest lucru.
În mod străin de natura pricinii, instanța de fond arată în considerentele hotărârii sale că pârâta nu a făcut o cerere de repunere în termen și nici nu a invocat vreo cauză de suspendare sau întrerupere a prescripției dreptului de opțiune succesorală, deși nimeni nu a susținut acest lucru. Pentru acest motiv recurenta consideră faptul că instanța a fost părtinitoare cu partea reclamantă.
In mod străin de natura pricinii instanța de apel, cu toate că la pag.11 alin.4 arată că ambele surori N.E. și N.A. sunt moștenitoare ale defunctei lor mame, N.I., fiind moștenitori rezervatari și au de drept sezina, arată în decizia sa faptul că N.A. trebuia să facă acte de acceptare expresă sau tacită a succesiunii.
In mod nelegal instanța de apel susține faptul că pârâta ar confunda "posesia în virtutea sezinei"; și instituția acceptării.
In mod străin de natura pricinii, instanța de fond arată faptul că "nici cererea de deschidere a succesiunii defunctei N.I. la data de 08.03.2000 formulată de reclamanta N.I. la notarul public Emil Purdescu (dosarul nr.25/2000) cerere în care pârâta a fost înscrisă și recunoscută ca moștenitoare a defunctei și nici cererea recurentei formulată la data de 24.03.2000 în cadrul aceluiași dosar notarial prin care solicita să i se recunoască rezerva sa succesorală, nu ar avea efectul juridic al unei cererii de acceptare tacită a succesiunii defunctei N.I. .
Potrivit dispoz.art.16 din Dec.167/1958 prescripția "se întrerupe"; prin introducerea unei cererii de chemare în judecată.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și dosarul notarial la data de 24.03.2000 când recurenta a formulat cererea la notarul public și a arătat că contestă data decesului și testamentul pe rolul instanțelor de judecată, se află dosarul civil nr.14896/300/2000 (cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 30.04.200) în care s-a pronunțat sentința civilă nr.10642/16.09.2011, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 29.03.2012 prin nerecurare.
In dosarul civil mai sus arătat, recurenta contesta data decesului mamei sale ca fiind 23.09.1996 în loc de 05.10.1999.
Cauza civilă nr.42162/299/2010 a fost suspendată în baza dispoz.art.244 pct.1 C.proc.civ. prin încheierea de ședința din 04.05.2011 până la soluționarea dosarului civil nr.14896/300/2010, fiind repusă pe rol la data de 26.09.2012 prin încheierea de ședința din 26.09.2012.
Deci în perioada 30.04.2000 până la data de 26.09.2012 când cauza civilă nr.42162/299/2010 a fost repusă pe rol sau data de 29.03.2012 când sentința civilă nr.10642/2012 a rămas irevocabilă, prescripția dreptului de opțiune succesorală a fost întreruptă în baza art.16 din Decretul nr.167/1958.
Față de împrejurarea că la data de 24.03.2000 în dosarul notarial nr.25/2000 la BNP Emil Purdescu, recurenta a formulat cerere prin care contesta data decesului mamei sale și testamentul, față de faptul că la data de 15.02.2011 a formulat întâmpinare în dosarul civil nr.42162/299/2010 în care contesta data decesului defunctei și testamentul și față de împrejurarea că la data de 24.10.2012 prin avocatul său în cauză civilă nr.42162/299/2010 a formulat cerere reconvențională prin care a formulat cerere de acceptare a succesiunii, acte din care rezultă intenția de a moșteni, recurenta consideră a acceptat în termen succesiunea față de defuncta N.I.
In mod străin de natura pricinii, instanța de fond a consemnat în considerentele hotărârii sale faptul că la data de 05.11.1999 recurenta ar fi cunoscut de data decesului mamei sale, (prin răspunsul său Ia interogatoriu) în condițiile în care în dosarul civil nr.14896/300/2000 a contestat data decesului și irevocabilă la data de 29.03.2012 și în care s-a pronunțat sentința civilă nr.10642/16.09.2011 rămasă definitivă prin nerecurare.
In mod eronat în raport de data de 05.11.1999 (dată de la care s-a considerat că recurenta a aflat de decesul mamei sale) instanța a calculat data până la care puteam accepta succesiunea ca fiind 05.10.2000.
Pe acest calcul eronat, instanța de fond a considerat că pârâta este străină de succesiune prin neacceptare în termenul prev.de art.700 C.civ., iar pe cererea reconvenționala a admis excepția lipsei calității procesual active.
In mod nelegal instanțele de fond și apel au motivat în hotărârile lor faptul că întimpinarea depusă de N.A. în dosarul civil nr..42162/3/2011 la data de 15,02.2011 nu ar avea în conținutul său mențiuni din care să rezulte faptul acceptării în termenul legal a succesiunii mamei sale, N.I. și acțiune în reducțiunea testamentului autentificat sub nr.25585/18.10.1991 de Notariatul de Stat al Mun.Buc., precum și faptul că întimpinarea ar fi fost făcută peste termenul legal de 6 luni de acceptare a succesiunii mamei sale.
Recurenta solicită a se constata faptul că în perioada 30.04.2000 până la data de 26.09.2012 când dosarul nr.42162/299/2010 a fost repus pe rol sau data de 29.03.2012 când sentința civilă nr.10642/2012 a rămas irevocabilă, prescripția dreptului de opțiune succesorală a fost întreruptă în baza art.16 din Decretul nr.167/1958 și față de faptul că nu s-a dovedit cu probe obiective faptul că recurenta ar fi aflat de decesul mamei sale la 05.11.1999, consideră că întimpinarea și deci acceptarea succesiunii mamei sale a fost efectuată în termenul de 6 luni prevăzut de art.700 C.civ. (decesul mamei s-a produs la 05.10.1999 iar în perioada 30.04.2000-26.09.2012 prescripția dreptului de opțiune succesorală a fost întreruptă).
Instanța a încălcat dispozițiile art.129 alin.5 C.proc.civ., întrucât nu a avut un rol activ în administrarea probelor privind acceptarea succesiunii pentru stabilirea adevărului în cauză și aplicarea corectă a legii pentru a evita o greșeală.
In mod nelegal se susține de către instanța de apel că lipsa calității procesual active în cererea reconvențională nu ar duce și la lipsa calității procesual pasive pe cererea principală.
În mod străin de natura pricinii instanța de fond în considerentele sale arată faptul că recurenta, prin apărările sale, ar fi formulat o cerere de repunere în termenul de opțiune succesorală, însă nu a dovedit-o, întrucât nu a formulat o asemenea cerere.
La fel străin de natura pricinii, instanța arată că pârâta nu a fost repusă în termenul de opțiune succesorală din oficiu, întrucât aceasta nu ar fi indicat motivele temeinice de împiedicare și data încetării acestora pentru a putea calcula termenul legal de o lună în care putea formula o asemenea cerere, întrucât pârâta nu ar fi solicitat acest lucru.
Recurenta pârâtă nu a formulat o cerere de repunere în termenul de opțiune succesorală, întrucât prin cererea de deschidere a succesiunii făcută de sora sa, N.E., prin cererea formulată în dosarul notarial și prin întimpinarea formulată de către pârâtă la data de 15.02.2011 în dosarul nr.42162/299/2010 a considerat că aceasta are caracterul și efectul unei cererii de acceptare a succesiunii defunctei N.I.
În mod străin de natura pricinii și chiar părtinitor, instanța de fond arată faptul că prin cererea formulată în dosarul notarial nr.25/2000 deși pârâta contestă testamentul și nici prin întimpinarea făcută în dosarul nr.42162/299/2010 prin care contestă acest lucru, arătând că dorește reducțiunea testamentului și are calitatea de moștenitor rezervatar cu o cota de 1/3, nu și-a însușit expres sau tacit calitatea de moștenitor legal sau testamentar al defunctei.
Instanța de fond cu totul străin de natura pricinii arată în considerentele hotărârii sale că doar la 24.10.2012 prin cererea reconvențională formulată de către pârâtă în dosarul nr.42162/299/2010 ar fi solicitat să se constate calitatea sa de moștenitor rezervatar, deși formulase întâmpinare în cauză și cererea în dosarul notarial nr.25/2000 prin care contesta testamentul autentificat sub nr.25585/18.10.1991.
In mod străin de natura pricinii, instanța în considerentele sale arată faptul N.A. ar fi străină de moștenire prin neacceptare, întrucât la întrebarea nr.4 la interogatoriu reclamanta-pârâtă N.E. nu a declarat că nu a recunoscut calitatea de moștenitor rezervatar al pârâtei reclamante N.A. deși în cererea de deschidere a succesiunii a trecut-o și pe ea ca moștenitor.
Invocând dispozițiile art.304 pct. 8 C.proc.civ., recurenta apreciază că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia în sensul că reclamanta-pârâtă N.E. a invocat prescripția opțiunii succesorale iar instanța a analizat cauzele de suspendare, de întrerupere și repunere în termenul de opțiune succesorală.
Instanța a confundat prescripția dreptului de opțiune succesorală cu lipsa calității procesual active. În prima etapa instanța ar fi trebuit să se pronunțe pe prescripția opțiunii succesorale și abia apoi pe excepția lipsei calității procesual active a recurentei.
Relativ la motivul prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., recurenta a arătat că potrivit dispoz.art.653 C.civ., descendenții și ascendenții au de drept posesiunea succesiunii din momentul morții defunctului. Deci ei nu au nevoie de acte de acceptare.
În mod nelegal (aplicarea greșită a legii) instanța de fond a arătat în considerentele hotărârii sale faptul că nu va considera că este o cerere de acceptare tacită a succesiunii - cererea făcută de N.A. la Notarul Public în dosarul nr.25/2000, prin care contestă testamentul și arată că și ea este moștenitor legal rezervatar - deși aceasta îndeplinește efectele juridice ale unei asemenea cererii în sensul dispoz.art.690 C.civ.
În mod nelegal (cu interpretarea greșita a legii) instanța de fond arată în considerentele hotărârii sale faptul că pârâta-reclamanta nu a acceptat tacit succesiunea defunctei N.I., întrucât nu a demonstrat prin probe faptul că a intrat în posesia bunurilor ce compun masa succesorală, deoarece moștenitorii rezervatari au de drept sezina, adică posesiunea bunurilor ce compun masa succesorală.
Având de drept posesiunea (sezina) bunurilor ce compun masa succesorală, moștenitorii legali rezervatari nu au nevoie de acceptare expresă a succesiunii.
In mod nelegal se susține de către instanța de fond în considerentele sale faptul că cererea de acceptare tacită a succesiunii ar fi efectuata tardiv respectiv la 24.10.2012, în ședința publică, termenul de opțiune expirând la 05.05.2010 întrucât a efectuat cererea de acceptare a succesiunii, cât și de reducțiune a testamentului nr.25585/18.10.1991, în termen, în dosarul succesoral nr.25/2000.
În mod nelegal, instanța de fond a constatat faptul că reclamanta-pârâtă N.E. ar fi singura moștenitoare legatară universală a defunctei N.I. și că recurenta N.E. ar fi străină de succesiune, contrar probelor administrate în cauză din care rezultă faptul că aceasta a acceptat în termenul legal de 6 luni prevăzut de art.700 Cod.civ. succesiunea de pe urma defunctei în dosarul notarial nr.25/2000 și în același termen acțiunea în reducțiune a testamentului nr.25585/18.10.1991.
Instanța de fond la pag.5 alin.1 teza a II-a arată că respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională, motivare care este contradictorie cu motivarea de la alin.1 teza l unde se arată că N.E. este străină de succesiune, motivare ce duce la nulitatea absolută a hotărârii, întrucât nu se știe ce a hotărât instanța.
Contradicția există și fața de dispozitivul hotărârii unde este consemnat faptul că admite excepția lipsei calității procesual active a pârâtei-reclamante N.A. și respinge cererea reconvenționala ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesul activă.
Hotărârea este nelegală și pentru faptul că în cazul în care recurenta nu are calitate procesul activă în cererea reconvenționala, evident nu are nici calitate procesual pasivă pe cererea reclamantei-pârâte N.E., întrucât este străină de succesiune și, ca o consecință, trebuia respinsă și cererea principală, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Intimata reclamantă N.E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Deși recursul este motivat în drept, indicându-se motive de recurs dintre cele prevăzute de dispoz.art.304 C.proc.civ. vechi, se poate constata că dezvoltarea motivelor de recurs nu se circumscrie situației prevăzute de normele juridice indicate - punctele 7 și 8 ale art. 304 C.pr.civ.
Din lecturarea motivelor de recurs se poate constata că recurenta face referiri la motive de netemeinicie, care trebuie cenzurate de către instanța de recurs. Recurenta face disertații teoretice și referiri la texte de lege care vizează fondul cererii reconvenționale.
Faptul că recurenta este nemulțumită de motivarea instanței, de aspectele reținute, de raționamentul acesteia, apreciindu-le greșite nu constituie aspecte care să se circumscrie noțiunii de considerente "străine de natura pricinii". Recurenta critică mai degrabă temeinicia hotărârii sub aspectul situației de fapt reținute și a interpretării legii în raport de această situație. Concret, recurenta apreciază că instanța a săvârșit o greșeală de judecată, susțineri care nu se circumscriu motivului de recurs indicat ca temei de drept și care oricum nu pot face obiectul analizei în recurs.
Cel mult, unele dintre susțineri pot fi analizate ca o invocare a unei greșite aplicări a legii.
Recurenta pretinde că instanța ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecații, în sensul că reclamanta ar fi invocat prescripția opțiunii succesorale, iar instanța a analizat cauzele de suspendare, de întrerupere și repunerea în termenul de opțiune succesorală.
Situația invocata nu se circumscrie nici de această dată cazului avut în vedere de dispozițiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ.
Se face trimitere la hotărârea primei instanțe și nu la cea a instanței de apel.
Prima instanța a procedat corect, analizând prescripția dreptului de opțiune succesorala. Pentru a aprecia cu privire la acest aspect, instanța a considerat necesar, având în vedere că normele care reglementează prescripția sunt de ordine publică, să analizeze dacă a intervenit vreun caz de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție sau dacă ne aflam în situația în care s-ar fi cerut o repunere în termen.
Instanța nu a făcut nici o confuzie între prescripția dreptului de opțiune succesorală și lipsa calității procesuale active. Întrucât a intervenit prescripția dreptului de opțiune succesorală, recurenta este străina de succesiune prin neacceptare.
Toate cererile formulate pe cale de reconvenționala se întemeiază pe calitatea de pretins moștenitor rezervatar a pârâtei-reclamante.
Dreptul la rezervă este un drept propriu al moștenitorului născut la data deschiderii succesiunii. Rezerva este o parte a moștenirii, ea nu poate fi pretinsă decât de către persoanele care vin efectiv la moștenire, ceea ce înseamnă că au vocație utila (concretă), respectiv au capacitate succesorală, nu sunt nedemne, exheredate sau străine de succesiune.
În speță, pârâta reclamantă nu are vocație concretă întrucât nu a acceptat în termenul de 6 luni de la deces succesiunea mamei sale, ea devenind, prin neacceptare, o persoană străină de succesiune (pierzând, implicit și dreptul de a mai solicita rezerva succesorală).
Recurenta consideră că ar fi acceptat tacit succesiunea prin cererea depusă la biroul notarului public unde s-a cerut dezbaterea succesiunii pe cale notariala. Prima instanță și instanța de apel au analizat acest aspect și au apreciat corect faptul că nu echivalează cu o acceptare tacită a succesiunii. Recurenta nu a intrat în posesia bunurilor succesorale și nu a efectuat vreun act asupra acestora din care să rezulte că își însușește calitatea de erede, astfel cum prevăd disp. art 690 — 691 C.civ.
Se invoca apoi faptul ca recurenta avea de drept sezina.
Pentru a se discuta dacă o persoană are sau nu sezina, este necesar ca anterior să fi dobândit calitatea de moștenitor prin acceptare. Sezina înseamnă posesia de drept a celor care anterior au acceptat succesiunea. Acceptarea tacită a succesiunii presupune luarea în posesie ca aspect material. Atunci când se invocă faptul că o persoană este moștenitor sezinar, se înțelege, implicit, că anterior a dobândit calitatea de erede, prin acceptarea moștenirii in formele prevăzute de lege,
Recurenta mai face referire la o întrerupere a termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorala pe o anumită perioadă. Dincolo de faptul că recurenta confundă întreruperea cu suspendarea, se poate constata că aceasta este o susținere nouă, făcută pentru prima dată în recurs și nu a făcut obiectul analizei instanței de apel.
În calea de atac a recursului nu s-au administrat probe noi.
Curtea, analizând criticile de recurs prin raportare la actele și lucrările dosarului, dar și la dispozițiile legale incidente, constată următoarele:
Preliminar, în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Curtea reține că în raport de data sesizării cu acțiunea introductivă a Judecătoriei sector 1 București - 13.09.2010 - prezenta acțiune este supusă normelor înscrise în codul de procedură civilă de la 1865, conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
De asemenea, în ceea ce privește normele de drept substanțial, în raport de data decesului autoarei părților a cărei moștenire se solicită a fi dezbătută - 05.10.1999 - Curtea constată că prezentei acțiuni îi sunt incidente normele înscrise în Codul Civil de la 1864, conform dispozițiilor art. 91 din Legea nr.71/2011pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil potrivit cu care: "Moștenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii";.
Totodată, Curtea va analiza criticile de recurs astfel cum acestea permit încadrarea lor în art.304 pct.7, 8 și 9, având în vedere că acestea nu sunt prezentate într-o construcție concisă, fiind subsumate susțineri sub egida "străin de natura pricinii"; ce pot fi încadrate în alt motiv de recurs decât cel indicat de parte.
În referire la critica vizând nemotivarea deciziei atacate de către instanța de apel, Curtea urmează a face analiza hotărârii instanței de apel din perspectiva art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă care dispune în sensul că: "modificarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii";.
Curtea reține că în jurisprudența constantă a CEDO s-a apreciat că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecații a fost examinată în mod efectiv.
În aplicarea dispozițiile art.261 pct.5 Cod de procedură civilă, există o jurisprudență constantă a CEDO în cauzele pronunțate împotriva României, respectiv cauzele Albina și Virgil Ionescu, în care Curtea a statuat faptul că dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor și aceasta cu atât mai mult cu cât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective iar acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod concret examinate de către instanța sesizată.
Altfel spus, art.6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr.47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-1).
Obligația pe care o impune art.6 paragraful 1 din CEDO instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81: Hotărârea Van der Hurk, precitată, p, 20, paragraful 61), însă pentru a se respecta prevederile art.6 din CEDO este necesar ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997. Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930. paragraful 60).
În cauza de față, Curtea, în raport de prevederile art. 261 din Codul de procedură civilă, apreciază că nu poate fi reținută nicio neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de apel, care au constituit temei al soluției adoptate de către aceasta, instanța de apel analizând susținerile părților vizând pretinsa calitate de moștenitoare la succesiunea mamei lor, raportat la dispozițiile legale considerate incidente cauzei.
Astfel, instanța de apel a reținut, în urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, în esență, că subiectele dreptului de opțiune succesorală sunt toți moștenitorii, că și moștenitorii sezinari au obligația să opteze în interiorul termenului de opțiune succesorală pentru una din formele de acceptare a succesiunii sau să renunțe la moștenire, respectiv că, apelanta nu a acceptat succesiunea în acest termen nici în cadrul dosarului notarial și nici printr-o altă formă, respectiv că apelanta nu a formulat o cerere de repunere în termen.
Curtea nu poate valida susținerea recurentei, în sensul că motivarea deciziei instanței de apel - vizând dispozițiile art.304 pct.8 C.proc.civ., invocate de apelant - ar fi străină judecății, având în vedere, în primul rând, considerentele deciziei atacate, potrivit cărora acest articol vizează exclusiv împrejurarea în care controlului judecătorului îi este supus un act juridic în sensul unei convenții, astfel definită de art.969 C.civ. Potrivit doctrinei juridice, subsumat acestui motiv de recurs, nu este permis judecătorilor să se substituie părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori schimbând chiar natura juridică a actului pe care părțile l-au încheiat.
Literatura de specialitate explică faptul că acest motiv își găsește aplicare, dacă instanța ar judeca un contract de vânzare-cumpărare ca un contract de locațiune ori dacă ar stabili, fără nici un suport probator, anumite obligații în sarcina unei părți, deși la încheierea contractului nu au fost avute în vedere aceste obligații, iar din probele administrate rezultă neîndoielnic această împrejurare, etc.
Or, așa cum și instanța de apel a conchis, în cazul de față nu este vorba de niciun contract care ar putea atrage incidența art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, instanța, potrivit celor reținute mai sus, având a analiza acte juridice unilaterale ale celor două părți, respectiv de a stabili dacă acestea au fost făcute în scopul acceptării succesiunii după defuncta lor mamă. Totodată, Curtea nu poate valida susținerea recurentei, în sensul că o parte dintre considerentele hotărârii sunt străine de natura pricinii, de vreme ce în conținutul acestora se face vorbire despre felurile acceptării succesiunii, modalitățile de acceptare, cazurile de suspendare, de întrerupere a prescripției dreptului de opțiune succesorală și de repunere în termen.
Într-adevăr, niciuna dintre părți nu a solicitat prin cererea principală, respectiv cererea reconvențională, în concret, analizarea acestor instituții de drept, însă acestea se impuneau a fi prezentate din punct de vedere teoretic, având incidență în prezenta cauză și pentru buna înțelegere a raționamentului adoptat de instanță la cazul de față.
Astfel, de vreme ce ambele părți au solicitat constatarea calității lor de moștenitori, instanța avea a se raporta, în mod obligatoriu, la dispozițiile de drept care vizează opțiunea succesorală și cu precădere la dispoziția legală care instituie un termen de prescripție al dreptului de opțiune succesorală, respectiv art.700 alin.1 C.civ. Instanța de apel în mod justificat a arătat că toți descendenții pot fi moștenitori legali sau testamentari, cu condiția ca aceștia să efectueze în interiorul termenului de opțiune succesorală acte de acceptare a moștenirii, indiferent că acestea sunt de acceptare tacită sau expresă sau, dimpotrivă, de renunțare, de vreme ce reclamanta a susținut că este unica moștenitoare a succesiunii mamei sale, în condițiile în care a acceptat în mod expres succesiunea acesteia, negând calitatea pârâtei de moștenitoare a aceleiași defuncte, susținând că aceasta este o persoană străină de succesiune prin neacceptare, toate aceste susțineri neputându-se analiza în afara instituțiilor de drept expuse mai sus.
Într-adevăr, apelanta nu a invocat vreo cauză de suspendare sau întrerupere a prescripției dreptului de opțiune succesorală, în mod expres, în favoarea sa, la instanța de fond și nici intimata reclamantă nu a făcut referire la acest lucru, în cererile sale însă instanța de fond a considerat în mod judicios că se impune a se analiza aceste instituții de drept, în ce privește termenul de opțiune succesorală, care are natura juridică a unui termen de prescripție, ca și chestiune de ordine publică. Din această perspectivă instanța de apel a apreciat că toate considerațiile expuse de prima instanță asupra acestor instituții de drept nu sunt străine cauzei, ci doar lămuritoare cauzei.
Așa fiind, Curtea constată că acest motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă este nefondat.
Curtea nu poate primi susținerea recurentei pârâte, în sensul că, fiind moștenitoare descendentă și fiind de drept sezinară asupra bunurilor moștenirii, trebuie considerată moștenitoare acceptantă a succesiunii defunctei sale mame.
Așa cum corect a reținut instanța de apel, toți descendenții unui defunct sunt subiecte ale dreptului de opțiune succesorală și indiferent dacă moștenirea este legală sau testamentară și chiar în condițiile în care, în folosul acestora, legiuitorul a recunoscut un drept de sezină, dispozițiile art.700 alin.1 C.civ. trebuie analizate cu prioritate pentru a constata dacă în interiorul termenului prescris de acest articol descendenții defunctului au acceptat succesiunea într-una din formele prevăzute de lege, expres sau tacit sau, dimpotrivă, au renunțat la acest drept.
Instanța de apel a precizat că actul de opțiune succesorală este un act juridic unilateral, voluntar, irevocabil, indivizibil și declarativ de drepturi, astfel cum și literatura și practica judiciară în materie recunoaște acest lucru, astfel că moștenitorul sezinar trebuie să se manifeste în termenul de opțiune succesorală, respectiv să exprime într-un mod neechivoc intenția sa de acceptare sau de renunțare la succesiune.
Recurenta a susținut că moștenitorul care se bucură de sezină poate exercita acțiunile succesorale, chiar dacă nu stăpânește în fapt bunurile moștenirii. Această afirmație este corectă în sensul că, legiuitorul nu impune o stăpânire în concret, în fapt, a bunurilor moștenirii, legiuitorul prevăzând doar că acesta se bucură de sezină în puterea legii, fără a fi nevoie de o cerere în acest sens sau de o recunoaștere din partea altei persoane, respectiv de o stăpânire efectivă a bunurilor moștenirii. Numai că, recurenta confundă acest beneficiu al legii cu obligația care îi incumbă și care rezultă din dispoz.art.700 C.civ., care obligă chiar și aceste persoane să se manifeste într-un mod neechivoc dacă acceptă sau nu moștenirea, știut fiind că nimeni nu este obligat să accepte o succesiune, fiecare persoană având a decide dacă este în beneficiul ei sau nu acceptarea unei succesiuni.
Astfel cum rezultă din dispoziția de drept reglementată prin art. 653 alin. 1 Cod civil, sezina este un beneficiu al legii în virtutea căruia anumiți moștenitori "au de drept posesia succesiunii din momentul morții defunctului";. În esență, potrivit interpretării date de doctrina de specialitate acestei dispoziții legale, sezina conferă moștenitorului în cauză posibilitatea juridică de a intra în stăpânirea bunurilor succesorale și de a exercita drepturile și acțiunile dobândite de la defunct sau intrate în moștenire ulterior fără a fi necesară atestarea prealabilă a calității de moștenitor pe cale notarială sau judecătorească. Posesiunea de drept a moștenirii produce efecte juridice în sensul că moștenitorul sezinar poate intra în stăpânirea de fapt și administrarea tuturor bunurilor succesorale fără îndeplinirea vreunei formalități prealabile, respectiv poate exercita drepturile și acțiunile patrimoniale dobândite prin moștenire. Toate aceste facilități legale recunoscute moștenitorului sezinar vin în beneficiul descendenților și ascendenților defunctului, însă nu exclude obligația acestora de a se supune exigenței dispoziției înscrise în art. 700 Cod civil, respectiv de a opta pentru succesiunea defunctului, respectiv de a renunța la aceasta, știut fiind că nicio persoană nu poate fi obligată să moștenească în contra voinței sale.
Potrivit art. 689 teza a II-a din Codul civil de la 1864, acceptarea este expresă atunci când succesibilul își însușește calitatea de erede printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată, voința de a accepta succesiunea trebuind, așadar, să fie manifestată în formă scrisă. Înscrisul constatator al acceptării pure si simple nu trebuie, însă, sa fie redactat cu respectarea unor formule sacramentale și speciale pentru a constata acceptarea succesiunii, putând fi făcută și prin mandatar împuternicit în formă scrisă.
Legat de aceste considerații teoretice, Curtea constată că în mod greșit a susținut recurenta pârâtă că prin cererea de deschidere a succesiunii defunctei N.I. , înregistrată la BNP NOTAREX la data de 08.03.2000, intimata reclamantă ar fi recunoscut-o drept moștenitoare, atâta vreme cât respectiva cerere reprezintă un formular, unde recurenta este menționată la rubrica persoanelor cu vocație succesorală la moștenire. Or, noțiunea de vocație (chemare) la moștenire desemnează vocația potențială (eventuală) a unor persoane de a culege moștenirea lăsată de o altă persoană. Numai în urma analizării actelor și lucrărilor efectuate, notarul public, în baza atribuțiilor conferite de lege, are a determina în concret care sunt adevărații succesibili ai defunctului după care s-a solicitat deschiderea moștenirii. Mai mult, prin respectiva cerere, reclamanta nu a făcut nicio precizare neechivocă în sensul recunoașterii recurentei de succesor al defunctei lor mame, neputându-se ignora faptul că actul de acceptare este în mod esențial un act personal.
Totodată, Curtea, analizând cererea depusă de recurenta pârâtă la același notariat la data de 24.03.2000, reține că aceasta nu a menționat în mod neechivoc că înțelege să accepte moștenirea după defuncta sa mamă, nici folosind o atare mențiune sau alți termeni din care poate fi dedusă în mod categoric această intenție. Astfel, în primul alineat, recurenta arată că succesiunea deschisă în numele defunctei se bazează pe acte false. În cel de-al doilea alineat, recurenta face vorbire de data decesului, contestând ca fiind data de 5.10.1999. Or, o atare atitudine nu poate susține nicidecum intenția sa de acceptare, fiind evident că aceasta contesta însăși deschiderea succesiunii. În cel de-al treilea alineat, recurenta face vorbire de anumite terenuri, susținând că acestea au aparținut defunctului N.D., respectiv că atât ea, cât și defuncta sa mamă, au calitate de moștenitoare ale acestui defunct în baza titlului eliberat în baza Legii fondului funciar și a unor hotărâri judecătorești. Or, referirea expresă doar la moștenitorii defunctului N.D. și la bunurile din masa succesorală rămasă de pe urma acestui defunct nu poate avea valoarea acceptării succesiunii defunctei N.I. În cel de-al patrulea alineat, recurenta a susținut că în registrul agricol din anii 1951-1955 reclamanta nu se regăsește ca moștenitoare. În finalul cererii, recurenta a solicitat analizarea cererii și actelor dosarului format, rugând a fi atașată la dosarul notarial format cerere sa împreună cu actele anexe constând în hotărâri judecătorești, o adresă de la Cimitirul Belu, una de la inspectoratul General al Poliției, precum și o copie de pe registrul agricol la care a făcut referire.
Recurenta a susținut că în perioada 04.05.2011 până la data de 26.09.2012 a fost suspendată prezenta pricină până la soluționarea cauzei având ca obiect contestarea actului de deces și a datei la care defuncta sa mamă a decedat, respectiv că aferent acestei perioade, prescripția dreptului de opțiune succesorală ar fi fost întreruptă în baza art.16 din Decretul nr.167/1958.
Or, această perioadă vizată de recurentă - ca și cea cuprinsă între data introducerii respectivei acțiuni (30.04.2010) și data de 29.03.2012, când sentința pronunțată în respectivul dosar a devenit irevocabilă, referitor la care s-a susținut, de asemenea, că a operat întreruperea prescripției dreptului de opțiune succesorală - este ulterioară celei în care s-a scurs termenul de opțiune succesorală, știut fiind că începutul prescripției acestui termen se situează la data morții celui care lasă moștenirea, indiferent de momentul înscrierii în registrele de stare civilă și chiar dacă succesibilul a luat cunoștință mai târziu de moartea celui care lasă moștenirea. Or, acest termen s-a împlinit la data de 05.04.2000, calcul rezultat în urma adăugării celor 6 luni vizate de textul legal la data decesului, respectiv 05.10.1999.
Curtea nu poate valida susținerea recurentei în sensul că întâmpinarea formulată la data de 15.02.2011, în prezenta cauză, poate reprezenta un act de acceptare a moștenirii de vreme ce acest act procedural s-a realizat ulterior datei vizate, și anume 05.04.2000, dată până la care recurenta ar fi trebuit să facă asemenea acte de acceptare a moștenirii. Pentru același argument nici cererea reconvențională formulată la data de 24.10.2012 în pricina de față nu poate fi reținută drept o manifestare de voință în sensul acceptării succesiunii mamei recurentei.
Deși recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă întrucât nu a avut un rol activ în administrarea probelor privind acceptarea succesiunii, recurenta nu a precizat care anume probă ar fi fost solicitată și încuviințată de către instanța de apel, probă care ulterior ar fi fost omisă de la administrare, astfel că instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar solicitat de parte în această privință. Curtea are în vedere că recurenta reclamantă nu a susținut acceptarea succesiunii decât prin aceste acte depuse la dosarul notarial și instanța de fond, neinvocând acte de acceptare tacită sub forma actelor de administrare a bunurilor moștenirii. Mai mult, Curtea are în vedere că recurenta a beneficiat de apărare calificată, respectiv că instanța de apel a acordat acesteia cuvântul în propunerea probatoriilor însă, așa cum rezultă din încheierea 18.10.2013, aceasta nu a înțeles să propună niciun mijloc de dovadă.
Curtea nu poate primi critica recurentei în sensul că în considerentele deciziei de apel această instanță ar fi reținut formularea unei cereri de repunere în termen de către apelantă. Dimpotrivă, instanța de apel a menționat că: "în cuprinsul motivelor de apel pârâta arată că nu a formulat o astfel de cerere apreciind că sunt suficiente cererea înregistrată în cadrul dosarului succesoral și întâmpinarea depusă la judecata în fond";, ceea ce determină faptul că instanța de apel a reținut în mod corect susținerea părții.
În mod greșit a susținut recurenta că instanța de apel în mod nelegal a confirmat hotărârea instanței de fond care a confundat prescripția dreptului de opțiune succesorală prevăzută de art. 700 Cod civil cu excepția lipsei calității procesuale active.
Astfel, în considerentele hotărârii atacate, instanța de apel a expus exigențele art.700 Cod civil și a conchis în sensul că apelantei i s-a prescris dreptul de opțiune succesorală având în vedere că prin cererea pe care a adresat-o notarului public la data de 24.03.2000 nu probează că a acceptat moștenirea de pe urma mamei sale, expres ori tacit, respectiv că cererile depuse în fața instanței de judecată din care ar putea rezulta acceptarea moștenirii au fost depuse după împlinirea termenului de opțiune succesorală. Nefiindu-i recunoscută calitatea de moștenitoare după decesul mamei sale, instanța de apel a apreciat că aceasta nu poate sesiza instanța cu o cerere, cum este cererea reconvențională, având ca obiect reducțiunea testamentului și ieșirea din indiviziune, de vreme ce aceste solicitări nu pot fi făcute decât de către o persoană căreia i s-a recunoscut această calitate de succesor. Astfel, în considerentele instanței de apel se regăsește explicația concretă a celor două instituții juridice, fără a se face vreo confuzie între ele.
Așadar, Curtea constată că instanța de apel a dat o corectă interpretare a termenului de opțiune succesorală, făcând o corectă aplicare a acestuia la pricina de față, constatând că pârâta nu a acceptat succesiunea defunctei în termenul prescris de art. 700 Cod civil. În acest sens, instanța de apel a constatat că ambele părți au avut vocație succesorală generală la moștenirea lăsată de defunctă, însă, pentru a veni efectiv la moștenirea acesteia trebuia să accepte succesiunea înăuntrul termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. 1 din Codul civil de la 1864. Expirarea termenului de prescripție, fără ca aceasta să fi făcut acte de acceptare expresă sau tacită a moștenirii are drept consecință pierderea dreptului de a accepta moștenirea, iar odată cu acesta și a vocației succesorale, fiind considerată străină de moștenire.
Ca urmare, fiind străină de moștenire nu mai poate solicita reducțiunea testamentului întocmit de defunctă în favoarea reclamantei și nici ieșirea din indiviziune, capete de cerere formulate în cuprinsul reconvenționalei. Aceasta deoarece, aceste cereri pot fi formulate numai de către o persoană care a dobândit calitatea de moștenitor, singurul care ar putea demonstra că i-au fost lezate drepturile sale prin întocmirea testamentului, respectiv care justifică interes să iasă din indiviziune cu celălalt moștenitor.
Curtea nu poate primi susținerea recurentei în sensul că în cazul în care s-a constatat că nu are calitate procesual activă nu poate avea nici calitate procesuală pasivă în cererea reclamantei de vreme ce capetele de cerere diferă în conținutul celor două cereri principală și reconvențională, cererea principală fiind opusă unei persoane care ar putea tinde aceleași drepturi ca și reclamanta, pârâta fiind singura persoană, descendentă a defunctei, care ar fi putut să-i conteste drepturile reclamantei. Or, solicitările din cererea reconvențională ar putea fi formulate numai de către o persoană căreia i s-a recunoscut calitatea de moștenitor, însă îi este încălcată cota sa succesorală, respectiv dorește să iasă din indiviziune cu celălalt moștenitor.
În consecință, față de considerațiile de fapt și de drept expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, negăsind fondate criticile de recurs, întemeiate pe art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
| ← conflict de competenţă . Jurisprudență Conflict negativ de... | contestaţie la legea electorală. Jurisprudență → |
|---|
